TiuKestionar

10 întrebări nu prea literare pentru un scriitor:

 

 

Stoian G. BOGDAN

 

 

 - Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

 

 Jocul meu preferat din copilărie a fost unul care se chema „gropiţa”. Îl jucam în timpul pe care trebuia să-l pierd învăţând, în cel pentru „joacă” şi... am uitat. Făceam o gaură cu diametrul puţin mai mare decât cel al unei monede din aia de 5 lei socialişti şi cu adâncimea de vreo 6 cm, în care trebuia să introducem cu unghia arătătorului fişele cu care participam la joc. Era un joc complex şi n-am chef să-l povestesc în totalitate. Cert e că dacă introduceai când îţi venea rândul o monedă în „chioc” cum se chema respectiva gaură, acea monedă rămânea a ta şi mai aveai dreptul să împingi cu unghia altă fisă până când ratai. Era un joc pe bani, cam astea au fost tot timpul jocurile mele preferate...

 În adolescenţă am trecut la lucruri serioase: poker, biliard, barbut, şi pot spune la un bilanţ că am câştigat la toate mai mult decât am pierdut. 

 

 - Cînd te intilnesti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

 

 Primii mei prieteni ba sunt morţi, ba nu mai ştiu nimic despre ei. Aşa că nu ştiu cum aş mai putea vorbi cu ei...

 

 - Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

 

 Dacă mă gândesc bine, deşi am practicat mai multe sporturi de-a lungul vieţii, cel pe care încă îl mai practic, deşi destul de rar, e şahul. Nu îl urmăresc la TV, pentru că nu mă mai uit la TV de vreo 5 ani, dar e un sport pe care mi-ar plăcea să-l practic mai des. Prin baruri totuşi, mă mai uit la Galele K1 uneori şi la meciuri de fotbal când joacă România.

 

 - Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)? 

 

 N-aş face puşcărie.

  

 - Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

 

 Fac avocatură cu plăcere. Scriu cu plăcere. Trăiesc cu plăcere. Dar profesia pe care aş face-o cu cea mai mare plăcere ar fi cea de pierde-vară. Să am atât de mulţi bani încât dacă mi se şcoală la 3 dimineaţa într-un bar din Bucureşti să plec în India, să nu mă împiedice nimic să fac asta. 

 

 - Ce sentimente/stări te enervează? 

 

 Mă enervează melancolia, tristeţea şi frica. 

 

 - O faptă cu care te-ai lăuda în faţă copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

 

 M-aş lăuda în faţa copiilor că i-am făcut frumoşi-destepţi-şi cu bani. 

 Cred că naşterea m-a avut şi în centru şi i-a şi bucurat nespus pe ai mei.

 

 - Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor? 

 

 Decât să fiu sărac, nefericit şi ratat, mai degrabă aş cânta manele. Uneori, în viaţă, trebuie să mai faci şi compromisuri pentru că altfel mori cu demnitatea-n braţe. Eu sunt cam ateu de fel şi ştiu că viaţa asta e tot ce am mai bun. Nu vreau să ajung în clipa morţii şi să îmi pară rău că n-am putut trăi cum mi-am dorit, să  zică lumea: „a rămas sărac, dar a avut demnitatea să nu cânte manele”. Că pe mine nu mă încălzesc cu nimic laudele astea, cu-atât mai puţin când sunt făcute post-mortem. 

 Ca scriitor nu m-aş plânge niciodată în scris că sunt sărac şi că m-a părăsit iubita, nici dacă s-ar întâmpla, doamne fereşte, asta. 

 

 - Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face? 

 

 Nu sunt în măsură să judec ce premii merit sau nu. Dar în principiu aşa o situaţie nici măcar nu e probabilă.

 

 - Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

 

 Fără prea mult efort, sincer să fiu J

 

 

Florin Dumitrescu

Tiukestionar

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- V-aţi ascunselea: pentru mister, suspense şi aventură. Cine se joacă de-a v-aţi ascunselea cînd e mic ajunge mare cititor de thrillere şi poliţiste. În adolescenţă – mima: dincolo de plăcerea dezlegării, acest joc ne dă posibilitatea miraculoasă de a construi un univers întreg din aer.

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Prietenii mei din copilărie sînt oameni simpli... şi nici eu nu-s vreun complicat. Ne ajunge să deşărtăm sacii: fiecare ce face, cîţi copii are... etc.

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- Curling! Sună rău în română, dar e un sport olimpic de iarnă, omologat de zeci de ani! I s-ar putea spune “liniuţa pe gheaţă”. Se joacă în echipe de patru, dintre care unul azvîrle o piatră pe gheaţă şi ceilalţi mătură suprafaţa dinaintea ei, ca să-i uşureze alunecarea.

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- În puţinele texte în proză, personajele care mă întruchipează sînt mai spirituale şi mai spontane decît mine, relaţionează mai uşor. Eu sînt mai timid şi mai greoi în realitate... Dar scriu versuri şi, pe acest tărîm, mi-am permis vitejii mai bizare, precum aceea de a mă înfăţişa, într-o serie de poezii, cum mă trezesc dimineaţa, după o noapte de beţie, în şanţ sau în ghenă, plin de orduri şi privind către soare cu un sentiment ambiguu... E o experienţă pe care nu am trăit-o cu adevărat, dar pe care mi-o imaginez obsedant.

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

- Deşi mă recomand textier, adevărul e că nu lucrez destul la versurile cîntecelor, nu fac textierat atît cît mi-ar plăcea. Nici cererea din partea compozitorilor nu e mare, nici showbizul nu funcţionează normal, nici necesitatea apelării la un textier specializat nu e pe deplin conştientizată la noi. Aşa că lucrez în publicitate, unde sînt considerat mai util. La modul utopic, mi-ar plăcea să trăiesc doar din textierat efectiv, să mă dedic versurilor de cîntece, eventual libretelor de spectacole muzicale.

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Enervarea.

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Fi-miu de 9 ani e mai mîndru de mine că scriu texte pentru Direcţia 5 decît că scriu texte pentru Sarmalele Reci. Cred că m-ar preţui şi mai mult dacă aş scrie pentru Andra sau pentru Smiley.

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Răspunsul e da, pe toată linia. Aş face-o nu ca pe un compromis artistic, ci ca pe un experiment muzical de tip fusion. Eu sînt legat ideologic de Sarmalele Reci, o trupă de fusion rock, cu serios background de jazz, căreia îi fac textele în exclusivitate. În anii ’90, cînd muzica populară urbană era încă un gen muzical marginal (şi marginalizat), Sarmalele şi cu mine am decis să includem elemente de manea, geampara etc. în cîntecele noastre, ca un gest revendicativ. Între timp, manelele au ajuns să invadeze toate canalele, iar publicul de rock strîmbă acum din nas; sper însă că publicul Sarmalelor continuă să ne urmeze în explorarea de noi teritorii. Aş mai spune, ca să plusez, că, atunci cînd s-au nimerit, pe la evenimente prin ţară, în preajma unor manelişti de top, Sarmalele nu au refuzat jam-sessionul. Şi nu pentru bani, ci pentru pura plăcere a cîntării, a cunoaşterii, a experimentului. Mi-ar plăcea să fac şi eu jam-session textual cu alţi poeţi... aşa cum mi-ar plăcea să fac texte de manele!

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- Nici cînd am primit premii, nici cînd am făcut parte din jurii, nu am văzut în acest ritual monden altceva decît o formă de reclamă, de PR, de marketing cultural. Meritat, incontestabil, dar lipsit de acea aură legendară care e transmisă către publicul larg. Am constatat însă că există admirabili confraţi scriitori care devin frustraţi dacă rămîn în afara acestor ierarhii vremelnice şi mai degrabă festiviste. Mi-ar plăcea să-i asigur, de fiecare dată, că talentul lor e dincolo de premii şi onoruri; că, vorba vechiului meu slogan, ce-i al lor e al lor.

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

- La întrebarea asta să răspundă cine mi-o face necrologul. Pînă atunci, mai am încă de “devenit”.

tiuKestionar

 

Răzvan ŢUPA

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- Cu soldăţeii (le ziceam cowboy) şi frunza.

 

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Prezent în cea mai mare parte.

 

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- Paraşutism. De senzaţie.

 

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- N-am personaje. Cred că kiling people.

 

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

- Stat degeaba. Dar ar trebui să fie foarte bine plătit ca să mă mulţumească

 

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Vinovăţia. E aşa ipocrităăăă.

 

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Asta cu copiii nu ştiu. Cu părinţii sunt sigur că n-am făcut nimic mai tare decât naşterea.

 

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Dacă aş fi lăsat să o fac în felul meu cred că aş accepta cam orice.

 

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- Păi când mi se dă poţi să vezi.

 

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

- Hihihi.

 

Cătălina Bălan

 

tiuKestionar

 

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

 

- Eh, vorba lui frati’miu, am şi eu o vârstă. Nu prea am jocuri care să-mi placă aşa de mult. Activitatea mea preferată dinainte vreme era să-l tachinez pe unchiul meu, Badea (fratele mamei).  Îmi place şi acum să-l gâdil, sa-l ciupesc de obraji, de nas, să-l „torturez” măcar şi o dată în an, când ne vedem, el fiind la Chişinău, iar eu la Bucureşti.

 

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

 

- Din păcate, nu mă mai întâlnesc cu primii mei prieteni. Erau nişte gemeni, Marin şi Maxim. Locuiau şi locuiesc şi acum gard în gard cu buneii mei.  Când ne întălnim întâmplător, ei o tulesc repede pe undeva. Probabil acum le e ruşine să dea ochii cu mine. Dar dacă totuşi am fi ţinut legătura, cred că am fi vorbit şi de trecut  şi de prezent, poate chiar şi de viitor.  Cu siguranţă ne-am fi amuzat de toate păţaniile noastre de pe când eram mai mici. Când ne dădeam cu sania, Marin era cel care căra mereu săniuţa la deal. (Maxim: „Vezi, Marin, tu trebuie să mă asculţi pe mine, eu m-am născut primul!”)

 

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

 

- Mi-e  şi ruşine să recunosc că eu nu numai că nu fac sport, dar nici prea multă mişcare aşa, în general, nu fac. Sunt o lenoasă. Urmăresc însă cu mare drag patinajul artistic (în special la ruşi). Dintotdeauna m-am visat patinatoare profesionistă, participând la concursuri. Fustiţa strălucitoare mi-ar fâlfâi în aer, aş avea un partener de patinaj foarte simpatic. Probabil că am câştiga concurs după concurs şi am fi cei mai buni pe plan mondial, poate chiar intergalactic.

 

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

 

- N-aş spăla niciodată vase. Urăsc să spăl vase. Eu ţin la personajele mele şi la integritatea lor psihică şi sufletească, de aceea nu le-am pus niciodată să spele vase, probabil că nici nu o voi face. Personajele ar trebui să-mi fie recunoscătoare pentru asta.

 

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

 

- Profesia hobby care m-ar face foarte fericită ar fi aceea de director al unei fabrici de bomboane. Aş sta toată ziua în biroul meu din ciocolată şi aş da ordine, aş mânca întruna dulciuri.  Singurul risc este să  mă transform şi eu cu timpul intr-o stană de ciocolată şi să nu mai revin vreodată la normal. 

 

- Ce sentimente/stări te enervează?

 

- Mă enervează starea de panică şi de nesiguranţă. Nu mă pierd cu firea în nicio situaţie, atâta timp cât nu e vorba de bolnavi, sânge şi seringi. De asta am renunţat la gândul de a mă duce la medicină.

 

 

 

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

 

-  Până acum, în viaţa mea nu au fost evenimente atât de fascinante încât să le povestesc urmaşilor mei despre ele. Pe părinţii mei i-ar bucura nespus să-mi văd de carte, să termin o facultate bună, eventual în străinătate şi într-un glorios final să mă aşez la casa mea, să duc o viaţă lipsită de griji şi nevoi, războaie mondiale sau atacuri extraterestre. Probabil că cel mai important eveniment de până acum este momentul în care m-am născut. Cine ştie ce mă mai aşteaptă!

 

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

 

- Sigur că aş accepta, este groaznic doar gândul că ai putea muri de foame (probabil din această cauză organismul meu îşi face provizii atât de mari . Dar, mai întâi,  mi-aş pune dopuri în urechi.

Ca mare scriitoare şi brand internaţional, nu aş accepta niciun refuz din partea vreunei edituri (fără urmări dezastruoase pentru ea: campanii de desfiinţare, de exemplu, dar o să mă gândesc şi la ceva mai rău de atât).

 

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?  

 

- L-aş invita pe cel de pe locul doi la o bere şi aş plăti eu, doar m-a făcut mama generoasă, ce naiba!

 

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

 

- Am mâncat multă mămăligă. Dacă întrebi vreo câţiva oameni cum  am devenit  eu, mama ar spune că am devenit obraznică, fratele meu ar spune că am devenit super rea pentru că nu vreau să-l duc în acest moment! în parc (haaaaaaaai, Cătălina, haaaaaaaai!). Dacă i-ai întreba pe bunici, ar spune că am devenit mare. În orice caz, un lucru e sigur: mai am încă multă mămăligă de mâncat. (Am adus de la Cosăuţi jumătate de sac de făină de popuşoi ecologic pură!)