Dialoguri Tiuk

„Recuperarea unei cărți sau a mai multora este ceva ce trebuie să se întâmple cel puțin o dată la o generație”,

interviu cu scriitorul Igor Guzun,

autorul cărţii VINIL, directorul agenţiei „Urma ta”,

realizat de Ecaterina Deleu

În ultimii 5-7 ani apar tot mai multe lucrări ale unor scriitori din Republica Moldova stabiliţi peste hotare sau care au trăit experienţa migraţiei. Pe care dintre acestea le-aţi remarcat Dvs., de ce le apreciaţi?

– Pentru mine, atunci când sunt cititor, contează mai mult nu locul unde a fost scrisă o carte, ci cum este scrisă și cine este autorul. Și aleg să citesc următoarea carte ori pentru că sunt curios, ori pentru că mi-a vorbit cineva despre ea, sau că mi-a plăcut cartea lui precedentă și de asta vreau să citesc toate cărțile lui etc. Și abia acum îmi dau seama că unele dintre cărțile scriitorilor originari din Moldova, pe care le-am îndrăgit, au fost scrise în Canada, în Franța, în Rusia și așa mai departe.

Care este raportul dintre migraţie şi literatură, în prezent? Care sunt primele elemente pe care le putem observa, cu cel mai mare impact? Cât de mult se aseamănă sau nu cu sec. XIX – începutul sec. XX, când practic toţi marii scriitori sau oameni de stat au avut perioade de migraţie, pentru studii, stagii peste hotare etc.

– Se pare că viața omului, în toate timpurile, poate fi rezumată la ceea ce am observat în cartea tot mai des fotografiată și citată în ultimul timp „VINIL”: „E greu să pleci, dar, bineînţeles, nu-i ușor să rămâi”. Este, până la urmă, decizia fiecăruia ce să facă. Iar atunci când au ajuns la tine, ca scriitor, ecouri de la oameni care s-au născut în Moldova, dar se află în străinătate pentru studii sau pentru viață, care spun că „Moldova o port cu mine, oriunde aș pleca. O port în limba pe care o vorbesc, o găsesc printre frunzele lui Ion Druță, iar mai recent i-am simțit răsuflarea lecturând VINIL-ul lui Igor Guzun” - asta te emoționează. Și chiar crezi că Moldova este oriunde.

Cartea „Fabule moderne” (ediția întâi) a Tatianei Ţâbuleac a fost editată de agenția „URMA ta”. Cum a fost această colaborare? Cu cine dintre autori aţi mai lucrat?

– Cred că a fost o colaborare normală, umană. Atunci, în 2014, această carte a Tatianei s-a născut, cum puținelor cărți li s-a întâmplat, în văzul tuturor. După ce au fost publicate textele ei minunate pe www.stiripozitive.eu, ne-am gândit că le-ar sta bine într-o carte. Și așa a fost.

Și este de ajuns această mărturie recentă a Tatianei ca să cred că tot ce a fost legat de cartea „Fabule moderne” a fost fabulos. „Pentru că tu ai zis„hai”, „fă”, „scrie”, „scoate”. „Eu nu am uitat. Așa ceva nu se uită”, mi-a spus Tatiana. Am editat apoi la „URMA ta”, în 2015, și „Dicționar auafed 2” al lui Doru Ciocanu. Iar această carte a grăbit revenirea lui Doru la Chișinău din Canada, după o așteptare a noastră de cinci ani, și lansarea la editura „Cartier” a cărții „Dicționar auafed 3”. Și de data aceasta a fost fantastic.

De ce credeţi că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova şi care sunt elementele de bază care argumentează această afirmaţie?

– Ca să fie cu totul exact, voi spune că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova pe care îl cunosc.

I-am cunoscut pe Alexandru Gromov și Iuri Grecov și le-am citit cărțile, însă ei au plecat în lumea celor drepți.

Lucrările regretatului scriitor Aurel Ciocanu au fost publicate cu foarte mulţi ani în urmă, cu grafie chirilică. Un manuscris a rămas nepublicat până azi. De ce credeţi că e importantă recuperarea operei acestui scriitor?

– Cred că recuperarea unei cărți sau a mai multora este ceva care trebuie să se întâmple cel puțin o dată la o generație. Pentru că o carte își poate găsi cititorii și simpatizanții de diferite vârste și reeditările au aici farmecul lor. Am citit în anii ’80 poeziile lui Aurel Ciocanu, în copilărie, din catrenele incluse în manuale și din cărțile din biblioteca sătească, iar fiica noastră a învățat aceleași poezii pe de rost, pentru muzicalitatea și poantele din ele, din ediția de mai încoace, din 2004, a cărții „Unchiul meu Păcală”. La sfârșitul adolescenței mele l-am cunoscut pe scriitorul Aurel Ciocanu, pentru că am fost coleg și sunt prieten cu fiul lui, Doru. Aurel Ciocanu a fost cel care ne-a îndrumat primii pași de autori de texte, spunând că e bine că intrăm în literatură „nu pe tancuri, ci cu o floare în mână”. Sigur că m-aș bucura foarte mult să citesc cărțile lui rămase în manuscrise. Căci o carte mai veche, pe care parcă o cunoșteam, a lui Aurel Ciocanu, „Sus la codru”, scrisă în 1977 și colorată în 2016 de pictorul Lică Sainciuc și reeditată de „Cartier”, mi-a adus o mare surpriză. Una dintre aceste bucurii este legată de descoperirea că poezia lui Aurel Ciocanu, care ne-a luminat copilăria în deschiderea fiecărui manual școlar: „Cartea, ca pe-o dimineață, / Nepătată s-o păstrezi / Și să-ți lumineze-n viață / Ca un soare în amiezi”, conține, de fapt, mai multe strofe la fel de minunate.

„Şi dacă timpul va decide ce este şi ce nu este literatură, aceste volume vor rămâne veritabile cronici ale epocii pe care o traversăm”,

interviu cu Vitalie Vovc, Franţa

realizat de Ecaterina Deleu

În ultimii 5-7 ani apar tot mai multe lucrări ale unor scriitori din Republica Moldova stabiliţi peste hotare sau care au trăit experienţa migraţiei. În limba română (cele mai multe), franceză, engleză, italiană... Pe care dintre acestea le-aţi remarcat Dvs., de ce le apreciaţi?

Cred ca este încă prematur să vorbim despre o literatură a emigraţilor. Si nici nu sunt convins de faptul că o asemenea clasificare îşi are rostul, literatura fiind în esenţa ei transfrontalieră, unica apartenenţă cu adevărat valabilă fiind acea a limbii în care este scrisă. Cu toate acestea, nu putem să evităm, faptic, şi o asemenea abordare. Doar timpul va face să dispară această separare spaţială, el alegând şi operele sau creaţiile care vor rămâne, dar în funcţie de alte criterii, proprii literaturii, de natură pur estetică. Într-adevăr, apar tot mai mulţi autori despre care se ştie că sunt stabiliţi în străinătate. Lucreţia Bârlădeanu (Franţa), Tatiana Tâbuleac (Franţa), Aura Maru (SUA), Lilia Bicec (Italia), Lilia Calancea (Belgia), Doru Ciocanu (Canada), Paula Erizanu (Marea Britanie) sunt doar câteva nume. Unii au plecat având deja un trecut „literar”, alţii au început a scrie în emigraţie. Majoritatea scriu în română, deşi apar deja şi scrieri în alte limbi (nu mă refer la traduceri), precum Ion Ciobanu de la Paris, Stela Brânzeanu de la Londra sau Cristina Chiperi de la Padova (deşi aceştia din urmă nici nu ştiu dacă pot fi consideraţi aici, creaţiile lor aparţinând, lingvistic, altor identităţi literare). Cred că ceea ce-i uneşte, într-un fel, este faptul că evoluează în spaţii lingvistice diferite de cel al limbii materne (acest lucru mă face să nu-i plasez în acest context pe autorii originari din R. Moldova, dar evoluând în România, precum Liliana Corobca, Mihail Vakulovski sau Vasile Ernu, de exemplu, pentru a nu-i pomeni decât pe aceştia). Fără a mă aventura într-o analiză a operei fiecăruia din cei sus-citaţi (pe unele, din păcate, nici nu le-am citit încă), aceşti autori mă interesează înainte de toate din punctul de vedere al procesului de scriere. Este o curiozitate de pământean, în primul rând, pentru un autor care provine (fizic) din acelaşi spaţiu geografic şi care, iată, mai produce şi texte.

Cum caracterizaţi parcursul acestui fenomen – de reflectare a fenomenului migraţiei în literatură - de la Constantin Cheianu (În container) şi Dumitru Crudu (Oameni ai nimănui) la autorii migranţi?

În primul rând, ar trebui menţionat faptul că fenomenul migraţiei nu este un domeniu strict rezervat autorilor emigraţi şi exemplele aduse ilustrează perfect acest lucru. La fel, nici autorii emigraţi nu scriu doar despre emigraţie, iar unii din ei nici nu sunt interesaţi de acest fenomen. Ţinând cont de amploarea pe care a căpătat-o emigraţia, era inevitabil ca ea să devină şi unul din subiectele majore literare. Ceea ce-i demarchează însă pe autorii din străinătate este experienţa personală. Textele Liliei Bicec sau „fabulele” Tatianei Tâbuleac, interviurile Lucreţiei Bârlădeanu au şi o valoare (în afara de cea literară) documentară incontestabilă. Şi dacă timpul va decide ce este şi ce nu este literatură, aceste volume vor rămâne, fără îndoială, veritabile cronici ale epocii pe care o traversăm.

Care este raportul dintre migraţie şi literatură, în prezent?

Raportul este cel mai direct şi sunt convins că suntem doar la început de cale. „Migraţia” va produce încă multe texte literare, iar cantitatea inevitabil va genera şi calitate (minoritară, ca de obicei). Emigrarea, indiferent dacă se soldează, la nivel individual, cu un happy-end ori ba, este întotdeauna o dramă, iar literatura nu este altceva decât expresia unei dureri existenţiale. De aceea sunt ferm convins că avem material de fermentat şi prelucrat încă pentru multe decenii înainte.

Care sunt primele elemente pe care le putem observa, cu cel mai mare impact?

Pentru moment consider că suntem abia la începutul unei veritabile digerări din punct de vedere literar al fenomenului emigraţional. Fiind în faţa unui fenomen societal de amploare, „literatura” elementar nu a avut încă timp să-l dezghioace. Noi suntem încă la etapa documentării, la etapa în care abia se pun jaloanele... Cât timp ne va lua acest proces nu se ştie. Cu atât mai mult că această tematică nu este unica „durere” a noastră... Noi abia suntem în procesul de a procesa, în adevăratul sens literar al cuvântului, perioada sovietică. Dar ne mai rămân încă multe alte subiecte nu mai puţin dureroase, pe care literatura noastră încă nici nu prea le-a atins. Tind, totuşi, să cred că vom avea şi noi opere valoroase, noi autori, inclusiv ieşiţi din emigraţie. Şi probabil cel mai important lucru la care asistăm este o deschidere de frontiere şi o polenizare (întotdeauna benefică) a procesului literar. Rămâne ca timpul să aleagă grâul de neghină...

Cât de mult se aseamănă sau nu cu sec. XIX - începutul sec. XX, când practic toţi marii scriitori români sau oameni de stat au avut perioade de migraţie, pentru studii, stagii peste hotare, s-au stabilit definitiv în alte ţări etc.

Nu cred că sunt fenomene comparabile. În primul rând, fiindcă perioadele de migraţie sus-numite au avut drept cauză principală o dorinţă de emancipare, de modernizare, de sincronizare cu „marile civilizaţii” şi nu un exil forţat, fenomen care a apărut mai târziu, în perioada comunistă, şi care capătă astăzi proporţii de exod... În al doilea rând, literatura secolelor XIX-XX este deja sedimentată şi valorile cu adevărat literare s-au cristalizat deja. Pe când astăzi noi încă suntem în plina fermentaţie, apar noi germeni pe ici, pe colo şi va trebui ceva timp ca să înţelegem care s-au prins şi care nu. În plus, nici „mijloacele de producţie” nu mai sunt aceleaşi. Procesul scrierii s-a democratizat, suportul clasic, de hârtie (cartea în varianta ei tradiţională), nu mai este indispensabil, geolocalizarea autorului devine şi ea aleatorie sau chiar secundară. Astăzi, graţie mijloacelor de comunicare, nici nu mai ştii exact unde anume locuieşte persoana cu care comunici. Cred că fraza binecunoscută a lui Stănescu - „Patria mea este limba româna” - a căpătat în zilele noastre o dimensiune reală, nu doar metaforică.

Sunteţi stabilit de ani buni la Paris. Cum e să fii scriitor la Paris? Ce valoare are expresia „mediatori între două limbi şi două culturi” în cazul autorilor noştri stabiliţi peste hotare?

Nu ştiu dacă mă pot numi scriitor. Dacă faptul de a scrie îți conferă acest nobil titlu, atunci probabil sunt. Dar nu am încă nicio carte publicată, lumea editurilor fiindu-mi destul de străină pentru moment. Iată deci primul răspuns la această întrebare. Textele mele sunt scrise în română şi sunt publicate în spaţiul virtual. Spaţiul literar al limbii franceze nu mă interesează decât în calitate de cititor, din simplul motiv că nici nu am încercat şi nu simt necesitatea să scriu în franceză. La drept vorbind, nu prea ştiu ce înseamnă sintagma „mediator între două limbi şi două culturi”... Daca e să ne referim la ea ca la un „program” conştient şi planificat, atunci ar trebui să existe persoane abilitate s-o facă, manageri culturali, ataşaţi culturali etc. Altfel, aceste lucruri se întâmplă de la sine. Experienţa de viaţă, lecturile în franceză nu pot să nu influenţeze şi textele scrise. Calcuri (inclusiv erori), referinţe, elemente intertextuale...

În afară de lipsa conexiunilor directe cu lumea editorială (dar aceasta nu-mi pare o piedică insurmontabilă), ceea ce-mi lipseşte mult este contactul fizic, întâlnirile formale şi neformale cu persoane din lumea literaturii.

Dar cel mai mult mă afectează lipsa totală de timp. Activitatea profesională complet deconectată de actul scrierii nu-mi permite să intru pentru un timp mai îndelungat în acea transă emotivă şi cognitivă care îmi este necesară pentru a scrie.

Lucrările autorilor migranţi au valoare documentară, în primul rând, dar şi valoare literară. Cum putem integra această literatură, a migraţiei, în contextul literaturii din Republica Moldova?

Acest lucru se întâmplă deja pentru aceia care scriu în română. Lilia Bicec, Tatiana Tâbuleac, Doru Ciocanu, Lilia Calancea, Aura Maru, Paula Erizanu şi-au publicat cărţile la Chişinău. Aceia care scriu în alte limbi probabil nici nu prea sunt interesaţi să mai apăra şi în Moldova. Deci, într-un fel, opera lor este deja integrată în procesul literar din Republica Moldova. Să lăsăm timpul să decidă restul...

Interviu cu Dana Grigorcea,

realizat de Mihail Vakulovski


- Sentimentul primar al nevinovăției” este prima carte de-a dvs. publicată în limba română (traducere din germană de Nora Iuga şi Radu-Mihai Alexe). Aţi citit traducerea? Cum e să-ţi citeşti cartea în altă limbă decît în cea în care ai scris-o?

- Cînd citesc traducerea unui text scris de mine, prima senzaţie e una de jenă. E ca atunci cînd îți auzi vocea la radio pentru prima oară. În cazul traducerii de Nora Iuga şi Radu Mihai-Alexe a fost altfel, în primul rînd datorită modului fericit în care s-au completat cei doi traducători din generaţii diferite. Cu Nora Iuga am ţinut legătura prin telefon, cu Radu-Mihai Alexe pe mail, iar cei doi s-au vizitat reciproc. Discuţiile noastre despre limbă au fost savuroase... Iar acum, după ce mi-am citit tot romanul în română, am senzaţia că ăsta e de fapt originalul.

- Cum aţi început să scrieţi, în limba română sau direct în germană?

- La început am scris în limba română, bineînţeles. Dar apoi, locuind în spaţiul german şi frecventînd cenacluri literare în limba germană, am început să scriu în germană, ca să am cui citi ce-am scris.

- Aceasta nu e prima dvs. carte, primul roman numindu-se „Baba Rada. Totu-n viaţă-i trecător / precum firele de păr”, iar după Sentimentul primar al nevinovăţiei” aţi mai publicat o carte pentru copii, „Stingeţi luna!” (2016). Ştiţi dacă urmează să se mai traducă vreuna dintre ele în română? Nu sunteţi tentată s-o traduceţi măcar pe asta pentru copii?

- Eu nu sunt tentată să-mi traduc singură nimic, ar fi ca „o labă tristă”. Alta e situaţia dacă traducerea unei cărţi îmi prilejuieşte întîlniri cu intelectuali fini şi discuţii bune despre literatură. „Stingeţi luna!” e tradusă acum de poetul Florin Bican.

- Romanul este despre Bucureştiul din ultima perioadă dinaintea revoluţiei din 1989 şi pînă azi. Dacă aţi fi rămas în oraşul în care v-aţi născut, credeţi c-aţi mai fi scris un roman despre… el?

- Bucureștiul s-a schimbat atît de mult, încît cred că şi cei care nu l-au părăsit niciodată au cîteodată o senzaţie de stranietate cînd îşi ies din rutină şi privesc în jur. Iar eu n-am plecat din Bucureşti cum a plecat un Mircea Eliade, deci literatura mea nu este cea a unui exilat, ci a unei flaneure. Aşa că da, cred că aş fi scris despre Bucureşti şi de la micul meu birou din Strada Doctor Lister.

- Ştim că romanul a primit mai multe premii. Ce reacţii memorabile legate de Bucureştiul dvs. au avut străinii care au citit cartea?

- Cartea mea se pare că a convins mai mulţi cititori să-şi petreacă vacanţa în România. Am primit şi poze de la cititori ajunşi în locuri descrise de mine. La serate literare sunt felicitată că nu scriu ca Herta Müller, compliment la care nu prea ştiu cum să reacţionez. Dar mă bucur dacă cititorii se amuză citindu-mi cartea.

- Şlagărele româneşti cum sînt scrise în varianta originală a romanului, le-aţi tradus în germană?

- Da. În traducere sunt cam aşa: „Das Mühlrad, das dreht sich: tzak tzak tzak / Das Herz, das quählt sich: tzak, tzak, tzak.” Îmi face mare plăcere să pomenesc de şlagăre şi am mai şi inventat cîteva.

- Se vede clar din carte că, deşi locuiţi în străinătate, sunteţi foarte bine informată despre România. Cum ţineţi legătura cu ţara natală?

- Mulțumesc. E simplu de ținut legătura în zilele noastre, cu internetul şi cu mobilitatea modernă. Iar ca scriitoare am o anumită vizibilitate şi sunt contactată de tot felul de oameni. Aşa mi-am descoperit rude în Austria şi Italia, rude emigrate de o generaţie sau de două şi care poartă cu ei o Românie a lor.

- Deşi toată lumea recunoaşte unele personaje, totuşi le-aţi schimbat numele. Aţi fost tentată să le păstraţi numele adevărate şi-n roman? Cum a ajuns Gigi Becali Bazavan (bazat & avan?)

- N-am fost tentată, pentru că n-am scris un reportaj, ci un roman, cu personaje de roman.

- Romanul conţine mai multe bancuri. Aveţi un banc preferat?

- Am mai multeJ, acum depinde cui le spun.

- Aţi avut un mini-turneu prin ţară, după un şir de lansări în afara graniţelor României, de la Zurich pana in… Siberia. Cum au reacţionat cititorii români? Au înţeles diferit romanul faţă de străinii care probabil că nu ştiu prea multe despre Bucureşti?

- Desi cartea a fost considerata in spatiul german un roman citadin, nu prea s-a prea scris de Bucuresti in recenzii, s-a pomenit de Romania in general. Apoi cand am primit premiile literare, mi-a fost laudat limbajul, felul in care am construit situatii si nu s-a prea facut referire la spatiul din afara literaturii. Iar in Rusia s-a scris ca romanul e unul de dragoste, ca e vorba de un triunghi amoros... Acum sunt curioasa cum va fi comentata cartea in engleza, ca urmeaza sa apara in India.

Intalnirea cu publicul roman a fost placuta, pentru ca oamenii care citesc in Romania sunt putini, dar foarte culti. Apoi aici se obisnuieste ca la serate sa vorbeasca in special criticii literari care te prezinta, ca in Slovenia, Slovacia si Rusia, pe unde am trecut inainte, ceea ce e o binevenita alternare a obiceiului german de a lasa scriitorul sa citeasca 45 de minute.

Autorii migranţi: cazul Republicii Moldova

Ecaterina Deleu, doctorandă,

Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM

 

Un străin percepe uneori mai bine unele cuvinte

chiar decât cel care le vorbeşte în limba maternă.

 

 

Predrag Matvejevic[1]

În contextul proceselor migraţionale care au vizat cetăţenii moldoveni începând cu anii 1990 se prefigurează un fenomen cultural/literar extrem de interesant, care a luat amploare. Autorii migranţi fac parte din cei peste 850 mii de migranţi plecaţi din Republica Moldova, peste hotare. Lucrările publicate de ei, în Republica Moldova sau peste hotare, în română sau în alte limbi (italiană, spaniolă, franceză etc.) au o tematică foarte diversă. O valorificare a unei experienţe, cea a migraţiei – înţeleasă în general ca mobilitate umană, nu neapărat ca experienţe dramatice. La începuturi, în anii 2000, erau apariţii şi cazuri singulare. Studiul de cercetare urmăreşte să evidenţieze specificul evoluţiei acestui fenomen, principalele caracteristici ale lucrărilor publicate. Fiind un fenomen literar complex, în cadrul cercetării au fost aplicate metoda behavioristă, comparativă, istoriografică, unele metode calitative: interviuri în profunzime, tip povestea vieţii etc.

Din anii 90 şi până în prezent, generaţii întregi din Republica Moldova au fost afectate de migraţie, direct sau indirect. Efectele colaterale se fac simţite pe plan social, demografic, economic, dar şi cultural. Regretatul scriitor Vasile Vasilache, martor la cele mai mari exoduri din Republica Moldova (perioada 2000-2008), afirma că aceasta este cea mai mare tragedie care putea să ni se întâmple, pentru că, dincolo de toate, a însemnat de fapt o altă decapitare a intelectualităţii noastre.

Autorii migranţi şi lucrările lor – literare, de artă, traduceri etc. – reprezintă o parte a fenomenului cultural care se întâmplă în ţările unde se află migranţii noştri. Lucrările artiştilor plastici stabiliţi peste hotare sunt prezentate tot mai des la expoziţii internaţionale. A ajuns să fie ceva firesc ca în librăriile din Italia, Franţa, Spania (şi din alte ţări), spre ex., să putem găsi cărţi ale scriitorilor migranţi din Moldova, lucrări de traduceri etc. Pentru multe dintre comunităţile noastre de peste hotare activităţile culturale au devenit o constantă a vieţii lor.

Fenomenul autorilor originari din Moldova care au trăit experienţa migraţiei, care scriu şi publică peste hotare a acumulat în ultimii ani un adevărat tezaur care trebuie pus în circulaţie şi valorificat în contextul fenomenelor culturale din Republica Moldova. În prezent putem alcătui deja o listă impunătoare de nume şi lucrări publicate, în română sau în alte limbi (italiană, franceză, spaniolă etc.) - în Republica Moldova, România sau peste hotare.

Apar primii tineri scriitori care au plecat în ţările europene, la diferite etape de vârstă, pentru a-şi urma părinţii în proiectul lor de migraţie. Ei fac parte din generaţia 1,25, conform viziunii graduale a lui Rumbeaud - cei care au plecat în Italia la vârsta de 13-17 ani şi au parcurs doar anumite etape ale parcursului educativ şi formativ în peninsulă.

Autorii migranţi, mediatori între două limbi şi două culturi

În ţările de destinaţie a migranţilor au fost notabile unele fenomene noi, cum ar fi, de ex., în domeniul literaturii. După cum menţionează Armando Gnisci[2] din Italia, cercetător al literaturii comparate, naşterea/apariţia literaturii migraţiei a fost un fel de miracol intercultural în Italia, care i-a permis să înţeleagă mai bine „semnificaţia timpurilor în care trăim, a destinului uman în perioada aşa-zisei globalizări, valoarea interculturalităţii”[3].

În ţările cu o istorie îndelungată de migraţie, cum ar fi SUA, Australia, Noua Zeelandă etc. există deja tradiţia de a publica topuri ale celor mai bune cărţi ale imigranţilor[4].

Mai mult, susţine cercetătoarea Anne-Rosine Delbart, literatura imigraţiei reflectă procesul de transculturalitate – trecerea de la cultura de origine la cea a ţării gazdă şi apoi reîntoarcerea la cea dintâi[5]. Un circuit care are însă si aspectele sale critice.

În Italia a fost creată în 1997 (datorită Consiliului Naţional pentru Cercetare) o bază de date a scriitorilor imigranţi - Banca Dati Basili/Banca dati Scrittori Immigrati in Lingua Italiana[6]. La 1 ianuarie 2014, erau înregistraţi 492 scriitori străini, dintre care 274 femei sau 56 la sută, precum şi 218 bărbaţi sau 44 la sută. Au fost catalogate 1 568 de lucrări ale acestor autori – din Europa erau 609 sau 38,8 la sută. O altă sursă de date este raportul La letteratura nascente e dintorni, îngrijit de Francesco Cosenza, care a notat, în 2010, 642 de autori cu 891 de lucrări. Diferenţa ca număr dintre cele două surse de referinţă poate fi explicată prin adoptarea unor definiţii diferite a termenilor[7].

În banca de date Basili am regăsit câteva nume ale cetăţenilor moldoveni care au scris în limba italiană: Valentina Călugăreanu-Tihenchi din Torino, 2006, o povestire cu titlul Dal diario di Elena (Din Jurnalul Elenei). O altă autoare este Elena Nacov, din Torino, care a publicat în 2007 povestirea Chi sara? (Cine o fi?). Tot aici regăsim numele Lidiei Pahniuc, la fel din Torino, cu povestirea La legge (Legea), publicată în italiană în 2009. Una din autoarele românce care scriu în italiană - Corina Sofia Bebereche (cartea sa Cuore di vipera, a fost publicată la Torino, editura Sottosopra, 2012) – a elaborat o listă a scriitorilor români italofili, cu circa 30 de autori, unde a inclus-o şi pe Valentina Călugăreanu-Tihenchi (din Republica Moldova), cu 5-6 povestiri publicate în culegerile de autori din Italia.

Cercetătoarea italiană Paola Ellero menţionează că „producţiile culturale ale cetăţenilor străini constituie, dincolo de valoarea lor literară, un instrument pentru a depăşi limitele care condiţionează încă modul nostru de a concepe şi trăi fenomenul migraţional şi prezenţa cetăţenilor imigraţi”. „Acesta este terenul social unde se nasc noii scriitori migranţi, care au ales ţara noastră ca şi loc în care să trăiască şi care au utilizat limba noastră pentru a se exprima, transformând-o astfel într-o punte de comunicare – între noi şi ei. Scrisului i se asociază, prin urmare, necesitatea de a comunica, acesta fiind rezultatul unei exigenţe interioare”, afirmă Paola Ellero[8]. Potrivit ei, Italia reprezintă un caz deosebit în contextul european: în timp ce în Marea Britanie sau în Franţa au apărut adevărate mişcări numite Black Britain şi Littérature Beur etc. - în Italia acest fenomen s-a dezvoltat exploziv, în mai puţin de 20 de ani, şi include autori imigraţi din foarte multe ţări, nefiind un fenomen omogen.

Fenomenul literar la care ne referim are un alt specific decât literatura română din exil. Este o literatură „a unui altfel de exil”, după cum spune Smaranda Bratu Elian, diferită, care „pe drept ar trebui să se numească a emigraţiei şi nu a exilului, o literatură care începe să capete trăsături distincte”. „Dar mult mai interesant este faptul că, formaţi ca scriitori în ţara de adopţie, unii dintre ei scriu şi publică în chiar limba acestei ţări, în cazul nostru în italiană. Iar producţia lor literară începe să constituie un caz, nu pentru literatura română (cum este exilul de dinainte de 1989) ci pentru literatura italiană: acolo, în Italia, şi nu în România, au luat naştere publicaţii, antologii, dezbateri şi o critică anume dedicate lor şi fenomenului pe care ei îl reprezintă”, afirmă autoarea[9].

Unul din paradoxurile migraţiei

Dacă revenim la cele spuse de scriitorul Vasile Vasilache despre efectele devastatoare ale migraţiei asupra familiilor şi asupra păturii intelectuale – este un adevăr crunt care deja este evident în statistici. Cea mai mare parte din cei care pleacă din Republica Moldova în căutarea unui loc de muncă au studii superioare. Această caracteristică a fost constantă, în ultimii 20 de ani. În Italia, numărul cetăţenilor moldoveni cu studii superioare este mai mare cu 10 puncte procentuale, în raport cu alte comunităţi, lucru menţionat în toate rapoartele oficiale ale instituţiilor din peninsulă.

În mare parte, Republica Moldova „a exportat” intelectuali, oameni de artă - creatori de valori.

Şi aici survine unul din paradoxurile migraţiei. În mare parte, autorii migranţi au depăşit etapa iniţială, de criză a migraţiei (primii ani cei mai grei ai procesului de integrare) şi, prin activitatea lor, au ajuns să fie protagonişti în ţările gazdă. În prezent, autorii migranţi au un rol important, activ şi aduc beneficii la dezvoltarea relaţiilor culturale ale Republicii Moldova cu alte ţări.

Sunt câteva aspecte importante care trebuie remarcate. Fenomenul scoate în evidenţă beneficiile evidente ale prezenţei imigranţilor, reliefând aspectul cultural al procesului de integrare. Accentuează faptul că prezenţa migranţilor aduce şi beneficii culturale, nu doar socio-demografice şi economice.

Autorii migranţi sunt protagonişti ai procesului de integrare a comunităţii lor în societatea ţării gazdă: scriitori imigraţi, alături de artişti plastici, traducători, jurnalişti, lideri de asociaţii, cercetători, mediatori culturali etc. Ei sunt de fapt cei mai buni mediatori – între două limbi şi două culturi. Mediatori culturali între ţări. Prin intermediul lor, migranţii noştri demonstrează nu doar că învaţă foarte bine limba ţării gazdă, dar devin protagonişti/cunoscuţi în societatea ţării de reşedinţă. Totodată, autorii migranţi sunt cei care promovează cultura de origine, dar şi cultura ţării gazdă, datorită experienţei lor personale.

Activitatea autorilor migranţi are un impact considerabil pe plan social-cultural, dar şi politic – contribuie la aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre ţări, la cunoaşterea reciprocă mai bună pe plan cultural, la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre edituri şi asociaţii de creaţie: a scriitorilor, artiştilor plastici, jurnaliştilor etc. La ora actuală, numeroşi autori au plecat din diferite motive peste hotare, pentru o perioadă mai mică sau mai mare de migraţie – cei mai mulţi se află în Italia, dar şi în Franţa, Spania, SUA, Federaţia Rusă, Emiratele Arabe Unite etc.

Interferenţe socio-lingvistice: scriitori şi traducători care publică în alte limbi

Influenţa lingvistică este reciprocă – prezenţa migranţilor are impact asupra limbii ţării gazdă, dar şi aceasta, la rândul ei, asupra limbii materne a autorilor migranţi, un impact benefic reciproc (influenţă reciprocă socio-lingvistică), care derivă din diversitate. Din aceste considerente, studierea lucrărilor autorilor noştri aflaţi peste hotare este foarte interesantă. Cei care au scris şi publicat lucrări în limba franceză, italiană sau spaniolă – nu doar că au un stil elegant – acesta păstrează oarecum amprenta culturii de origine. Au un stil personalizat, care dă farmec lucrărilor lor. O plus-valoare pe care specialiştii în domeniu au remarcat-o ca pe o caracteristică a literaturii de acest gen, cea a migraţiei.

În limba spaniolă, un caz reprezentativ este scriitorul Andrei Langa, în limba italiană – Eugenia Bulat, Iurie Bojoncă, Lilia Bicec, Alexander Galbur etc., în limba franceză – Jana Chisăliţă-Muşat etc.

Acelaşi specific este evident în lucrările de traducere ale autorilor migranţi. În cazul unor autori, activitatea de traducător a început în perioada de pre-emigraţie, în Republica Moldova, cum ar fi scriitoarea Elena Vizir, care se află în Emiratele Arabe Unite pentru a o ajuta pe fiica ei să-şi crească cei doi copii (în E.A.U. concediul de maternitate este de doar 45 zile). Fiind peste hotare, Elena Vizir a tradus cartea lui Vladimir Gubarev Împărăţia oglinzilor strâmbe, iar la Chişinău a publicat alte două cărţi pentru copii: A fost sau nu a fost vreodată? şi Un arici cârlionţat (o carte de poveşti în versuri şi 60 de ghicitori), cu ilustraţii de Petru Gheţoi.

În ultimii ani, a apărut un fenomen interesant de remarcat – cel al traducătorilor formaţi peste hotare (în special în Italia, dar şi în Spania), care deja au publicat o serie de lucrări foarte apreciate. În Spania, cel mai cunoscut este Andrei Langa, care a publicat mai multe cărţi în câteva ţări ale lumii. În Italia, este vorba de Varvara Valentina Corcodel (scriitoare, autoarea unor cărţi de traduceri, dar şi a unor cronici-memorii despre familiile deportate în Siberia), Olga Irimciuc (dr. în filologie, prof. la Şcoala Europeană din Varese, Italia), Tatiana Ciobanu, Claudia Lupaşcu (profesoare de română) etc.

Ziare şi reviste socio-culturale

Un alt aspect al procesului socio-cultural care se întâmplă peste hotare şi care vizează cetăţenii moldoveni îl reprezintă ziarele şi revistele fondate de migranţii noştri, activitatea jurnaliştilor la cele mai diverse instituţii de presă din ţările lumii. Aici menţionăm doar câteva: activitatea Raisei Ambros (prima jurnalistă originară din Moldova înscrisă în albumul/ordinul jurnaliştilor din regiunea Lazio, Italia) la revista PiúCulture din Italia, apoi la prestigioasa revistă SocialValue & Intangibles Review din Marea Britanie (în calitate de redactor-şef); frumoasa revistă Mămăliga de Varşovia (Polonia, cu scriitorul Teodor Ajder); revistele Mondomigranti şi MondoLibero la fondarea cărora a participat Olesea Zmincilă (Italia); revista pentru copii PRO Diaspora Kids din Portugalia (redactor-şef Olesea Tanaşciuc); ziarul migranţilor moldoveni Gazeta Basarabiei (director Olga Coptu) etc.

Activitatea şi prezenţa peste hotare a artiştilor noştri plastici, migranţi, este un fenomen excepţional, care merită un studiu separat. Theodor Buzu (Cehia), Cezara Kolesnik (Franţa-Belgia), Iurie Braşoveanu şi Svetlana Ostapciuc (Italia), Alina Palamarciuc (Portugalia) etc. sunt doar câţiva dintre artiştii noştri foarte buni aflaţi peste hotare.

Alte aspecte, legate de rolul activităţii autorilor migranţi în procesul de integrare, şansele (in)egale de a se afirma într-o ţară sau alta, efortul imens şi sacrificiul zilnic (dincolo de limita rezistenţei umane) al unor creatori de valori care activează în Italia, spre ex. – sunt teme care necesită un studiu aparte.

Scriitorii migranţi: prozatorii

Dacă e să ne referim la scriitorii noştri aflaţi peste hotare, cel mai cunoscut este scriitorul Paul Goma, aflat la Paris, în exil, din anii 70. Un fenomen deosebit de valoros şi complex, în contextul literaturii române din exil. Cartea sa Arta Refugii, publicată în italiană în 2007 de Editura Voland (cu foto casei părinteşti din satul Mana pe copertă) şi premiată în Italia – L’arte della fuga – a provocat şi interesul masiv al migranţilor noştri prezenţi în peninsulă. Mobilizarea lor pentru promovarea cărţii a fost exemplară – două asociaţii de migranţi din oraşul Roma au iniţiat în 2007-2008 o serie de evenimente de lansare a cărţii, cu implicarea unor importante instituţii culturale din Roma.

Scriitorii născuţi în Basarabia, stabiliţi în România, s-au integrat perfect în circuitul fenomenelor literare/culturale. Am dori să menţionăm lucrările scriitoarei Liliana Corobca, originară din Orhei, cu studii de doctorat la Bucureşti şi o carieră impresionantă ca şi expert în exilul românesc. Cărţile sale Kinderland[10] (tradusă în germană şi slovenă – recent a fost publicată a doua ediţie în germană ) şi Un an în Paradis[11] sunt emblematice pentru fenomenul migraţiei din Republica Moldova, traficul de persoane şi drama copiilor rămaşi singuri, cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare.

Cei mai mulţi autori migranţi se află în Italia, unde şi comunitatea noastră este una din cele mai mari din ţările europene. Scriitoarea Claudia Partole ne-a lăsat una din cele mai dramatice (şi plastice) mărturii literare despre destinul femeilor plecate la muncă în Italia. Cartea sa, Tötentanz sau Viaţa unei nopţi (Chişinău, Pontos, 2011), este printre cele mai relevante în acest sens"[12].

Cărţile Liliei Bicec - Testamentul necitit (Editura Cartier, 2009), Miei cari figli, vi scrivo (Italia, Einaudi, 2013), Bumerang (Editura Cartier 2016) - sunt mărturii literare care duc dincolo de o istorie personală, romane zămislite în urma unor experienţe sintetizate.

Unul din scriitorii noştri premiaţi acasă şi în Italia este Valeriu Bojoga. El a publicat în 2009 cartea Cătălin, copilul cucului. Cartea sa Denissa - fata pe care o poţi cunoaşte doar odată la 12 ani, a apărut în 2007 şi a obţinut Premiul pentru debut al Fondului literar al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În 2008, Valeriu Bojoga a publicat la Chişinău cel de-al doilea roman de dragoste - „Filomena, eşti româncă!”.

Un alt prozator, Doru Ciocanu, stabilit în Canada, a lansat la 18 august curent la Chişinău Dicţionar AUAFED 3. Primul volum a apărut în 1996, iar al doilea volum – în iulie 2015.

În Franţa, nume de referinţă au devenit jurnalista Tatiana Ţâbuleac - cartea sa Fabule moderne a apărut la Chişinău, la Editura Urma, în 2014 (vol. II, în 2016) – şi Jana Chisăliţă Muşat, dr. în ştiinţe politice, care a scris în franceză cartea La guerre des serpents (rom. Războiul şerpilor), publicat la Editura Chapitre din Paris în decembrie 2015.

În Italia, Varvara-Valentina Corcodel şi-a început activitatea literară în Italia prin traducerile din poezia cunoscutului poet Francesco Baldassi, publicând cartea Frunzele, stelele. O altă carte de traduceri (realizată împreună cu Tatiana Ciobanu şi Claudia Lupaşcu, ambele profesoare, stabilite la Roma) a fost Nimbul de rouă, ediţie româno-italiană (traduceri din opera lui Grigore Vieru). Rocada destinelor şi Cristale de memorie sunt două cărţi de cronică/memorii despre destinele familiilor deportate în perioada sovietică.

Ludmila Sandu, din Pesaro, Italia, a lansat la Chişinău două cărţi: Petale de veşnicie (două ediţii) şi Sufletul meu între pământşi cer – motivaţionale, după cum le-a numit autoarea, despre impactul migraţiei asupra parcursului de viaţă. Maria Zamşa-Panfili, plecată de mai mulţi ani la muncă în Italia, a publicat în 2012 la Chişinău cartea sa "Plânge o peniţă".

Scriitorii migranţi: poeţii

Un impact de neuitat o au mărturiile literare despre experienţa migraţiei, de referinţă pentru înţelegerea fenomenului migraţiei feminine. Poeta Eugenia Bulat a publicat câteva cărţi de mare valoare, care nu pot să te lase insensibil. Te zdruncină. Veneţia ca un dat: Jurnalul unui evadat din Est (Timişoara, Editura Augusta, 2008), Veneţia ca un dat: Jurnalul unui evadat din Est, ediţie româno-italiană (Chişinău, Cartier, 2008) şi În debara: al doilea jurnal al unui evadat din Est, ediţie româno-italiană (Chişinău, Gunivas, 2010). Cercetătoarea Nina Corcinschi notează că „sensibilitatea poetei vibrează în fiecare sunet, iar rostirea cuvântului este atât de profundă şi intensă încât ajunge să scrijeleze privirea care parcurge scrisul”. Poezia Eugeniei Bulat „înseamnă mai întâi de toate trăire intensă, până la paroxism, a ontologiei fiinţiale”, afirmă Nina Corcinschi, precizând că volumul Veneţia ca un dat certifică maturizarea deplină a poetei şi stăpânirea cu multă siguranţă a versului cu accente filosofice, trecut prin orga variatelor modulaţii eufonice[13]. Referindu-se la poeta Eugenia Bulat, Smaranda Bratu Elian menţionează că are “o poziţie singulară: ca tipologie ea nu aparţine nici exilului de dinainte de 1989, nici noii generaţii de scriitori emigranţi, deşi totuşi le aparţine amândurora. Or tocmai această apartenenţă-nonapartenenţă face din ea un caz interesant în problematica literaturii exilului”[14].

Scriitorul Emilian Galaicu-Păun a salutat ideea autoarei de a face o carte-valet, „cu versiunea italiană răsturnată”. „Este, de fapt, o carte-clepsidră, cartea-valet fiind un termen consacrat. Eu îi zic o carte-clepsidră, pentru că poemele circulă în ambele sensuri...”, a mai spus Emilian Galaicu-Păun (Chişinău, 22 octombrie 2008. Biblioteca publică “Onisifor Ghibu”. Cenaclul “Mihai Eminescu”. Lansarea vol. Veneţia ca un dat sau Jurnalul unui evadat din Est”).

Poetul Iurie Bojoncă este un poet foarte apreciat în Italia (stabilit în oraşul Veneţia), cunoscut în România şi Republica Moldova. A publicat Mesaje din ocnele paradisului (Timişoara, editura Augusta, 2003), Râul Zero şi plopul fără soţ (Timişoara, Augusta, 2007), Din puşcăriile Paradisului, ediţie româno-italiană, (Timişoara, ArtPress, 2010), Il motivo dello specchio (Italia, 2016) etc. Poeziile sale au fost premiate în Italia şi au fost publicate în culegeri de autori (cartea Premio Prato Cittá aperta, Poesie e racconti, 2016). Este o poezie cu coloană vertebrală, a unui autor cu multă demnitate. Titlurile cărţilor sale sunt foarte sugestive – ţara de migraţie fiind un Paradis pentru alţii, pentru cei care ajung acolo nu pentru a face turism e altceva, o realitate întoarsă, deformată. Din acest spaţiu, ne vin mesaje „din ocnele Paradisului” sau scrisuri din „puşcăriile Paradisului”.

Andrei Langa este unul din cei mai buni scriitori şi traducători ai noştri pe care-i avem în Spania, a scris mai multe cărţi excepţionale, în română şi spaniolă, publicate în câteva ţări. Înainte de a pleca din Republica Moldova, pentru a se stabili peste hotare, Andrei Langa a publicat primele trei cărţi: Leonard Tuchilatu. Creație prin destin, București, 1996; Pe când se vor trezi zeii, Chișinău, 1999; Expresionismul în poezia română, Chișinău – 2001. Pentru cartea sa în versiune bilingvă, româno-spaniolă, Copacul călător/ El árbol viajero (București, 2007) a obţinut premiul pentru poezia bilingvă decernat de revista online "Katharsis", 2008. Ulterior, a publicat câteva cărţi de traduceri: André Cruchaga. Cuaderno de ceniza - Tablou de cenușă (El Salvador, 2013); Leticia Garriga. Tambor de Agua - Tambur de Apă (Mexico, 2012), Paisaje interior - Peisaj interior (Mexico, 2014); José Antonio Fernández Sáncez, Nada – Nimic (Barcelona, 2014) etc.

O altă autoare, stabilită în Spania, este Cristina Leahu. Ea a publicat în 2016 cartea „Cercuri Ovale ce râd”, care a avut ecouri în ţări de pe diferite continente.Cred că literatura apare, se naşte atunci când este nutrită din experienţe diferite, fie foarte pozitive, fie foarte dureroase”, afirmă autoarea. Am discutat cu Cristina Leahu în luna august, când a revenit la Chişinău pentru câteva zile - despre poezie şi experienţe care ne marchează, despre fenomenul cultural care implică tot mai mult autorii din Moldova, aflaţi peste hotare. Despre cum e să fii "cittadino del mondo" (din it. - cetăţean al lumii), să trăieşti mai multe experienţe (culturale) în diferite ţări, care, stratificate, în timp, să-ţi dăruiască atât de multe. Despre etape similare pe care le-a înregistrat cultura română, în sec. XIX, cu generaţia paşoptistă şi Mihai Eminescu, apoi cu prima jumătate a sec. XX, cu Mircea Eliade, Emil Cioran etc. "Un fel de tren al timpului", i-a spus Cristina Leahu. „E un tren al timpului care s-a mai întâmplat o dată, şi încă o dată, şi încă o dată. Şi acum din nou se întâmplă. E ca o înflorire a literaturii. Eminescu, spre ex., sau Eliade, sau alţi mari scriitori ai noştri – ei toţi au fost migranţi, la o etapă a vieţii sau alta. Unii au mers pentru studii, alţii pentru cercetare, dar toţi cei care au fost acolo au scris. Daca te-ai uita în arborele genealogic al societăţii ai putea spune că istoria se repetă la fiecare nivel al arborelui. Şi noi, astăzi, putem spune că şi în această epocă a noastră literatura trăieşte o înflorire nutrită, în parte, din experienţele migranţilor. Practic este o infuzie de nou în literatură, o gură de oxigen, datorită faptului că cei care au migrat au înăbuşit toate trăirile pentru moment, atunci, şi acum le expun într-un mod atât de artistic şi atât de frumos", spune Cristina Leahu.

Scriitorul Efim Chicu a cunoscut diferite perioade de migraţie - în Portugalia, Spania şi Italia. Sărută-mă pe frunte-nţelepciune, Tribut pentru abuz de spirit, Amorebieta, Doamna din acvariu, Cubul cu o singură faţă solară etc. – sunt câteva din cărţile sale de versuri şi proză. O cheie de lectură a volumului Cubul cu o singură faţă solară, în special a povestirii Troiţa adolescenţei (pp.58-72) este activitatea de educator a lui Efim Chicu la un centru pentru minorii fără familie din Italia.

Poetul Iurie Braşoveanu îşi continuă în Italia activitatea literară şi, mai ales cea de artist plastic fiind, în special în regiunea de Nord, unul din cei mai cunoscuţi graficieni şi iconografi din Moldova.

Cartea de versuri a Eugeniei Belibov Amprentele dorului, publicată în 2015 la Chişinău a fost prefaţată de Claudia Partole, care menţionează că aceste poezii „sunt nişte trăiri zidite în Cuvânt (asemeni Anei lui Manole)”. „Paşii./ Eu nu-mi mai simt paşii!/Sunt ca o umbră./ Şi durerea mea e ca o umbră - evazivă,/ fără nume, fără culoare...” (Paşii, pag. 37) Eugenia Belibov este originară din Mihăilenii Vechi, Râşcani, a studiat la Institutul de Stat al Artelor (1981-1985), a activat în cadrul Direcţiei Cultură a primăriei Chişinău, din 2005 a plecat în Italia, unde i-a fost acordat, în 2008, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Veneţia.

Olesea Olga Dânga este un exemplu al femeilor migrante reîntoarse în Republica Moldova. După o perioadă de migraţie de câţiva ani în Italia, face în prezent primele încercări de revenire la baştină. A publicat în 2013 o carte de versuri cu titlul „Dialog pentru eternitate”, iar în curând urmează să apară în Italia un volum de poezie în limba italiană.

Alexandra Pitlik-Zacon, stabilită de mai mulţi ani în Viena, Austria, este autoarea mai multor plachete de versuri: Luminate aşteptări (Chişinău, Meşterul Manole, 2007), Svetîie ojidania (Chişinău, Meşterul Manole, 2009), Acolo unde nu suntem (Chişinău, 2010) etc.

Tinerii autori, fii ai părinţilor migranţi în Italia

Există şi un alt aspect inedit – apariţia primilor tineri scriitori din generaţiile secunde de migraţie – copiii migranţilor care au plecat, la diferite etape de vârstă, pentru a-şi urma părinţii, au crescut şi nu doar că au publicat lucrările lor, dar au şi succes peste hotare.

O tânără autoare, Cristina Chiperi, este printre primii reprezentanţi ai noilor generaţii de migraţie din Italia, care la 17 ani a publicat o trilogie, în limba italiană (cu titlul în engleză) - My dilemma is you - care a ajuns în topul celor mai bine vândute cărţi. Născută în Republica Moldova, ea a plecat la Padova, Italia, pentru a-şi urma părinţii şi a termina studiile. Este un caz singular de succes literar pe fundalul formării noilor generaţii de migraţie ale cetăţenilor moldoveni.

Alţi câţiva tineri fac parte din aceeaşi generaţie. Vladimir Coroleţchi, de mai mulţi ani stabilit la Roma, Italia, a publicat la Chişinău o plachetă de versuri Flori cu versuri pe petale (Chişinău, 2013) şi romanul Sunt şi eu stea (Chişinău, 2015).

Poetul Alexander Galbur (Brescia, Italia) este originar din Floreşti, născut în 1984. În 2002 a plecat în Italia, la Brescia, unde şi-a continuat studiile, iar în 2009 a absolvit universitatea. Cartea Immobile&Immortale este prima sa carte de versuri în italiană, publicată în 2013.

O altă tânără autoare este Doina Strulea, care a plecat la studii în Italia şi a câştigat, de curând, Bursa pentru talent „Exploit your talent” oferită de Universitatea din Milano. Poeziile ei au fost premiate în Republica Moldova, România, dar şi în Italia: premiul internaţional “In memoria di Ettore Villa” (pentru cel mai bun tânăr autor) 2013, Italia; premii la concursurile de creaţie literară “Ars Nova” şi “Visul” din România (2013) etc. Cartea sa “Vioara din mansardă” a obţinut Diploma Salonului Internaţional de Carte pentru copii, pentru cea mai bună carte scrisă de un elev-autor (Republica Moldova, 2015).

Concluzii

Autorii migranţi este un titlu generic. Autorii migranţi reprezintă de fapt o parte a unui fenomen literar/cultural la care suntem martori. La Chişinău au fost lansate, de-a lungul anilor, zeci de cărţi ale autorilor migranţi, scrise în limba română. Altele, publicate în alte limbi, au fost prezentate în cadrul unor evenimente peste hotare.

Ceea ce am prezentat în studiul respectiv - numele autorilor sau lucrările menţionate aici - sunt reprezentative pentru evoluţia şi particularităţile dezvoltării acestui fenomen, doar că este o mică parte. Fenomenul este mult mai amplu, mai complex şi mai important ca valoare.

Necesitatea realizării unui studiu comprenhensiv poate fi argumentată nu doar prin prezenţa numerică, dar mai ales din perspectiva diversităţii temelor abordate, a stilurilor, a numărului foarte mare de ţări gazdă ale autorilor noştri. Există un specific al acestor lucrări care se integrează perfect în teoriile despre literatura migraţiei, despre arta traducerii etc.

Lucrările autorilor migranţi îmbogăţesc literatura basarabeană, îi conferă o plus-valoare, îi oferă mărturii literare de valoare despre experienţa migraţiei.

Referinţe bibliografice:

1. I nuovi scenari socio-linguistici in Italia: Richiedenti asilo, migranti, interpreti e nuovi scrittori. Rivista Affari Sociali Internazionali (nuova serie) . – Roma, Anno 1, nr.3-4/2013, 143 p.

2. http://oedb.org/ilibrarian/coming-to-america-50-greatest-works-of-immigration-literature/

3. http://ler.letras.up.pt/uploads/ficheiros/12208.pdf

4. Dossier Statistico Immigrazione 2007 (XVII rapporto) Caritas/Migrantes. - Roma: edizioni IDOS, 2007, 511 p.

5. I nuovi scenari socio-linguistici in Italia: Richiedenti asilo, migranti, interpreti e nuovi scrittori. Rivista Affari Sociali Internazionali (nuova serie) . – Roma, Anno 1, nr.3-4/2013, 143 p.

6. http://www.maldura.unipd.it/masters/italianoL2/Lingua_nostra_e_oltre/LNO3_26luglio2010/Ellero_4_12.pdf

7. Bratu Elian Smaranda. Între exil şi emigraţie: Veneţia în poezia Eugeniei Bulat./ În Romanian Cultural and Literary Studies. – Bucureşti, Nr. 3, 2012, pp. 51-61.

8. Corobca Liliana. Kinderland (roman). – Iaşi: Editura Polirom, 2015, 197 p.

9. Corobca Liliana. Un an în Paradis (roman). – Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2005, 206 p.

10. Partole Claudia. Tötentanz sau Viaţa unei nopţi (Jurnalul menajerei), ediţia a doua. – Chişinău: Editura Pontos, 2011, 208 p.

11. Bulat Eugenia. În debara (al doilea jurnal al unui evadat din Est)/ Nello sgabuzzino (il secondo diario di una lattitante dell’Est). – Chişinău: Editura Gunivas, 2010, 188 p.

12. Corcinschi Nina. Eugenia Bulat: Hermeneutica trăirii poetice/ În volumul de comunicări Colocviul Internaţional Filologia modernă: realizări şi perspective în context european (ediţia a II-a) Semiotica şi hermeneutica textului (Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie) .- Chişinău, 2009, pp. 71-74.

13. Bratu Elian Smaranda, idem.



[1] Matvejevic Predrag. Se non fossero partiti./ În I nuovi scenari socio-linguistici in Italia: Richiedenti asilo, migranti, interpreti e nuovi scrittori. Rivista Affari Sociali Internazionali (nuova serie) . – Roma, Anno 1, nr.3-4/2013, p. 13.

[2] Armando Gnisci, profesor la Universitatea Sapienza din Roma, fondator „Rivista italiana di letteratura comparata”, fondator al Băncii de date BASILI, dedicată scriitorilor imigranţi care scriu în limba italiană. Director al revistei de literatură comparată „Kuma”.

[3] I nuovi scenari socio-linguistici in Italia: Richiedenti asilo, migranti, interpreti e nuovi scrittori. Rivista Affari Sociali Internazionali (nuova serie) . – Roma, Anno 1, nr.3-4/2013, p.21.

[6] Dossier Statistico Immigrazione 2007 (XVII rapporto) Caritas/Migrantes. - Roma: edizioni IDOS, 2007, 511 p.

p.172.

[7] I nuovi scenari socio-linguistici in Italia: Richiedenti asilo, migranti, interpreti e nuovi scrittori. Idem, p.28.

[9] Bratu Elian Smaranda. Între exil şi emigraţie: Veneţia în poezia Eugeniei Bulat./ În Romanian Cultural and Literary Studies. – Bucureşti, Nr. 3, 2012, pp. 51-61.

[10] Corobca Liliana. Kinderland (roman). – Iaşi: Editura Polirom, 2015, 197 p.

[11] Corobca Liliana. Un an în Paradis (roman). – Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2005, 206 p.

 

[12] Partole Claudia. Tötentanz sau Viaţa unei nopţi (Jurnalul menajerei), ediţia a doua. – Chişinău: Editura Pontos, 2011, 208 p.

[13] Corcinschi Nina. Eugenia Bulat: Hermeneutica trăirii poetice/ În volumul de comunicări Colocviul Internaţional Filologia modernă: realizări şi perspective în context european (ediţia a II-a) Semiotica şi hermeneutica textului (Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie) .- Chişinău, 2009, pp. 71-74.

[14] Smaranda Bratu Elian, idem.