Bun de tipar

Călin Torsan

 

(text din volumul Ulcele pe uluci (miniaturi cu smalțul la vedere), aflat în pregătire la Casa de Pariuri Literare)

 

 

Poftă bună!


Într-o zi, Pompilică mânca gem. Citind eticheta lipită pe borcan, copilul și-a întrebat mama:

- Ce-i aia antioxidant?

După câteva clipe de tăcere, femeia a răspuns:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

În altă zi, molfăind crenvurști fierți, iarăși a întrebat-o curios:

- Mami, ce-i aia tartrazină?

Pentru că așa scria pe borcanul cu muștar.

I-a răspuns de această dată tatăl, care tocmai trecea prin bucătărie:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

Pompilică a primit același răspuns și la curiozitățile exprimate în legătură cu aromele identic naturale, cu riboflavina sau ceara carnaubă. Nu este de mirare că băiatul era cât pe ce să rămână corigent la chimie. Și nici faptul că, fiind singur acasă, și-a mâncat într-o bună zi mingea de cauciuc. A avut un gust bun, de gem, dar aducea cumva și cu muștarul.

 

 

 

Modelul


Hainele i s-au scurs de pe trup într-o altă cameră. Golit de încredere, a păşit timid spre eșafod: un pat obişnuit, îmbrăcat într-un cearceaf albastru, apretat şi ales anume de artistă. Tocmai pentru a contrasta cu pielea bărbatului. Corpul i s-a părut dintr-o dată prea greu. Nu ştia în ce fel să-și țină mai potrivit mâinile și ce să facă cu picioarele înmuiate în chip neaşteptat. Nu se dumerise cum să ascundă erecţia inevitabilă și nici dacă ea ar fi vrut asta. Aşa că s-a tolănit lung în pat, ca unul ce-a dat toată ziua la coasă. Cu mâinile sub ceafă.

Privirile ei tăioase au alunecat direct pe caltaboș, feliindu-l discret în silabe: cal-ta-boș. Le-a simţit acolo, ca pe un roi de musculițe efemere căutându-și hrană într-un loc nepotrivit. Apoi brațul fin, cu încheieturi delicate, a început să scrie. Stiloul scârţâia în linişte. După mai mult timp, a spus scurt: gata.

Omul s-a ridicat din pat cu oarecare greutate – o durere de spate îl ţintuise câteva zile în urmă –, îndreptându-se curios și acum fără pic de ruşine spre măsuţa unde aștepta peticul cu cele câteva rânduri scrise febril. Voia să vadă cum îl prinsese în cuvinte. Cât de priceput. S-a aşezat lângă ea mirosind a bărbat gol și a citit în liniştea iritantă.

Îi simţea căldura trupului și mireasma, amestec brutal de transpiraţie cu parfum. Și s-a gândit la Malevici şi la suprematismul său. Uite că spiritul a izbutit încă o dată în lupta cu materia, și-a spus în gând, deşi era convins că numai echilibrul dintre ele ar fi putut aduce împlinirea gesturilor din lume.

Cu toate acestea, a luat ca pe o bucurie faptul că a funcționat regula pe care și-o impuseseră la începutul jocului: să nu se comporte ca bărbatul şi femeia lui, ci precum două existențe supuse umil inspiraţiei.

Puțin mai târziu s-a pierdut iarăşi pe drumuri, ascuns printre cutele și cusăturile hainelor.

 

Mihai Ignat

(mă fut în melancolie)

 

***


mă fut în melancolie

casa asta e adăpostul fricii mele

duminica vine săptămînal


m-am făcut cît un porc

m-am blocat în debara

mi-e ruşine aşa că nu cer nimănui ajutorul

în mine zac multe dansuri


mi-e sete

mi-e foame

trebuie s-ajung la WC

nu toţi facem parte din umanitate

toţi am avut crampe



***


visez şuviţele blonde ale fetei cu lilieci

cel mai întins imperiu e praful

greaţă


Artur e un bou

e o pisică dar e un bou

se ghemuieşte pe burta fetei cu lilieci

furnici roşii


mă apropii de Cara şi-i ling o ureche

ea geme deloc artificial

un parfum necunoscut coboară pe funia nopţii

pe masă cireşe coapte

una strivită

 


***


seara îmi fac valiza

dimineaţa o desfac

seara îmi fac valiza


pîndeşte-mă memorie

Klein îşi ţine fruntea şi ochii sub glugă

cînd fata cu lilieci intră în casă sertarele se deschid

nu sînt limbi de cîine


Cara Şi-atît sparge pahare

iedera urcă pe braţul veiozei

nu e despre noi

un minut pînă la cea mai sonoră frică

rupt



***


tandreţe cu sîni mari

cearcăne

azi tot ce turnăm curge în sus


fata cu lilieci striveşte o muscă

Artur iarăşi latră

lumina se ascute de întuneric

Soliter iarăşi e cretin


cineva afară mă caută

eu încă nu ştiu totul

azi părul lung al Carei e fosforescent

cică vertebre

aşteptare în orice caz

 


***


avem un nou zid

îl scobim rîcîim vopsim

ne punem umbrele pe el


feţele ni se amestecă

fata cu lilieci face croasante

pe genunchi i s-a prelins cremă de vanilie

totul e incrustat în gravitate


avem un nou zid

îmi lipesc un nou timbru pe frunte

nedemn în apriga linişte

fata cu lilieci s-a născut în urmă cu 17 ani

acum îşi ţine degetele sub jetul de apă

 


***


e vorba de contrast

repet ceea ce nu pot duce mai departe

perna mea se tîrăşte pe parchet


tu cine crezi că eşti

Artur pluteşte înspăimîntat deasupra patului

Soliter e ceva subţire încovrigat

mîinile nu te pot apăra de orice


fata cu lilieci e interzisă de lege

Cara Şi-atît îmi pune mîna pe gură

degetele ei au gust de lămîie

inspir heliu dintr-un balon albastru

vocea mea poate trece pe sub uşă

 


***


azi e frig

furnici roşii în palmă

din frigider curge nisip


frigul nu are dinţi de lapte ci de fier

Klein dîrdîie

Klein s-a învelit în carnea fetei cu lilieci

Klein dîrdîie în carnea albă


nu scapă nimeni

Soliter face harta casei

trăim în acelaşi timp

sunetele ar putea fi nişte cioburi

dar nu sînt

 


***


cerneala face pete imperfecte

îl trimit pe Tom Degeţelul la sud de buricul Carei

fata cu lilieci zîmbeşte în somn


furnici roşii

jupuim cameleoni

să ne facem haine de camuflaj

Klein cel şoptit îşi şterge mustaţa de lapte


vocile stau drepte

toleranţă zero la un Soliter isteric

trandafiri retezaţi

ninge

Tom Deţelul s-a împotmolit

 


***


cîteodată aici şi acum

merg în patru labe

imit masa şi cîinii


merg în patru labe

fata cu lilieci nu mă plesneşte peste fund

înghit în sec

palmele strivesc furnici roşii


curierul a adus piersici

căldura Carei le rumeneşte

fetei cu lilieci îi tot alunecă tricoul de pe umărul stîng

piersicile au putrezit au făcut viermi

acum avem noi locatari

 


***


adesea mă răsucesc spre fereastră

uneori Klein poate fi extrem de penibil

Cara nu mă lasă niciodată să-i ating buricul


visez sepii

cercuri complete

fulgi de pernă pe omuleţii Carei

Cara Cara Cara Cara Şi-atît


veşti din debara

sare de spart între dinţi

ferestrele noastre se rotesc după soare

iarăşi cineva lipseşte

fă-mă


(din volumul în pregătire poate noaptea a şi-nceput)

 

Călin Torsan


(text din volumul Ulcele pe uluci (miniaturi cu smalțul la vedere), aflat în pregătire la Casa de Pariuri Literare)

 


Poftă bună!


Într-o zi, Pompilică mânca gem. Citind eticheta lipită pe borcan, copilul și-a întrebat mama:

- Ce-i aia antioxidant?

După câteva clipe de tăcere, femeia a răspuns:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

În altă zi, molfăind crenvurști fierți, iarăși a întrebat-o curios:

- Mami, ce-i aia tartrazină?

Pentru că așa scria pe borcanul cu muștar.

I-a răspuns de această dată tatăl, care tocmai trecea prin bucătărie:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

Pompilică a primit același răspuns și la curiozitățile exprimate în legătură cu aromele identic naturale, cu riboflavina sau ceara carnaubă. Nu este de mirare că băiatul era cât pe ce să rămână corigent la chimie. Și nici faptul că, fiind singur acasă, și-a mâncat într-o bună zi mingea de cauciuc. A avut un gust bun, de gem, dar aducea cumva și cu muștarul.

 


Modelul


Hainele i s-au scurs de pe trup într-o altă cameră. Golit de încredere, a păşit timid spre eșafod: un pat obişnuit, îmbrăcat într-un cearceaf albastru, apretat şi ales anume de artistă. Tocmai pentru a contrasta cu pielea bărbatului. Corpul i s-a părut dintr-o dată prea greu. Nu ştia în ce fel să-și țină mai potrivit mâinile și ce să facă cu picioarele înmuiate în chip neaşteptat. Nu se dumerise cum să ascundă erecţia inevitabilă și nici dacă ea ar fi vrut asta. Aşa că s-a tolănit lung în pat, ca unul ce-a dat toată ziua la coasă. Cu mâinile sub ceafă.

Privirile ei tăioase au alunecat direct pe caltaboș, feliindu-l discret în silabe: cal-ta-boș. Le-a simţit acolo, ca pe un roi de musculițe efemere căutându-și hrană într-un loc nepotrivit. Apoi brațul fin, cu încheieturi delicate, a început să scrie. Stiloul scârţâia în linişte. După mai mult timp, a spus scurt: gata.

Omul s-a ridicat din pat cu oarecare greutate – o durere de spate îl ţintuise câteva zile în urmă –, îndreptându-se curios și acum fără pic de ruşine spre măsuţa unde aștepta peticul cu cele câteva rânduri scrise febril. Voia să vadă cum îl prinsese în cuvinte. Cât de priceput. S-a aşezat lângă ea mirosind a bărbat gol și a citit în liniştea iritantă.

Îi simţea căldura trupului și mireasma, amestec brutal de transpiraţie cu parfum. Și s-a gândit la Malevici şi la suprematismul său. Uite că spiritul a izbutit încă o dată în lupta cu materia, și-a spus în gând, deşi era convins că numai echilibrul dintre ele ar fi putut aduce împlinirea gesturilor din lume.

Cu toate acestea, a luat ca pe o bucurie faptul că a funcționat regula pe care și-o impuseseră la începutul jocului: să nu se comporte ca bărbatul şi femeia lui, ci precum două existențe supuse umil inspiraţiei.

Puțin mai târziu s-a pierdut iarăşi pe drumuri, ascuns printre cutele și cusăturile hainelor.

 

Anca-Elena Zaharia

 

Sertarul cu ură

 


5.


haideți să înmuiem condeie

în călimara cu vise speranțe și alabastru

ce poate fi mai frumos decât un vis colorat

nu alb-negru?

să aducem ofrande lumii proscrise

să luptăm pentru bine pentru morți și caise

nu mai trebuie să descoperi

sensul ascuns al existenței

piatra filozofală – chiar și ea

a fost vândută de multă vreme

și transformată în lingouri de aur

se păstrează mai bine așa

spuneau specialiștii

au fost crezuți

 


14.


e absolut încântător

cum întunericul ce te acaparează

reușește să te sfâșie fără să-ți facă vreo rană

cum poate să te facă bucăți

mici tot mai mici

bucăți ce lucesc sfidător

conștiente de propria lor valoare pentru tine

dar mai ales pentru întunericul care te sfâșie

e de mirare

că te-au lăsat să te reîncarnezi apoi

că ți-au dat voie să-ți iei membrele lipsă

din mormanul cu membrele

și zâmbetul din grămada de dinți

și spaimele din sacii

cu neîncredere

deloc atinse de putreziciune

așa cum credeau toți

 


19.


când am văzut că nu știi să rezolvi un puzzle simplu

din care tu credeai greșit

că singura piesă absentă eram eu

am vrut să îți arunc jocul

să îți ard piesele pe jumătate

și apoi să te privesc

cum încerci să le asamblezi

deja mă vedeam

cum țin paharul de vin în mână

în timp ce cu cealaltă

mă pregătesc să îndrept

degetul în direcția morții

dând voie jucăriilor să te ucidă

pentru că nu ai avut tu curajul

să arunci puzzle-ul și creta albă

cu care mai târziu

ți-am desenat conturul pe asfalt

 


23.


am fost să duc gunoiul

sunt casnică sunt șomeră sunt ratată

aproape mereu duc eu gunoiul

pe care alții sunt prea ocupați să îl ducă

am ajuns lângă tomberoane

mi-am ținut respirația și am crezut că pot pleca repede

fără să știu că o turmă de țigani mici

ca niște furnici roșii

aveau să se năpustească asupra mea cerând

dai și mie, doamna?

nu, i-am răspuns

doamna asta nu dă nimic, mă gândeam

doamna asta cere pretinde tot fură tot

pune sechestru dar nu dă niciodată nimic

atunci îți dăm noi ție doamna

îți dăm SIDA, să știi, a spus mucosul

frământând în ghearele murdare umbrela de partid roșu

l-am blestemat și mi-am promis

să îmi găsesc de muncă

să nu mai duc eu gunoiul

 


26.


faci 24 de ani și nu te-a luat nici dracu′

faci 24 de ani și nimeni nu te-a cerut de nevastă

pe cei care te-au vrut de femeie

i-ai refuzat ca tâmpita

de parcă ar avea de unde să vină altul mai bun

de parcă ai merita

mamă, tu mi-ai spus toate astea

în loc de la mulți ani

în loc de banale urări de bine

fără dorințe de a-mi schimba numele de familie

statutul marital

numărul de persoane pentru care să fiu responsabilă

mărimea hainelor

diametrul vaginului după 2-3 nașteri

pe care mi le dorești sau le doreai

e trist că o să repeți aceleași lucruri

și la 34 și la 44 și – inutil – la 54 de ani

 


27.


coborâsem din 36 aproape în fugă

mai aveam de trecut de două semafoare

și doar 5 minute până să ajung la dentist

iar bătrânul de care mă apropiam

în dreapta mea cerea

dă și mie! dă și mie, doamna!

dă, domnișoara!

mă apropiam cu pași repezi

chiar dacă nu aveam de gând să-i dau

ci doar să fug pe lângă el

în dreptul lui era aproape recunoscător

credea că-i dau

am trecut însă mai departe șchiopătând discret

ca de fiecare dată când îmi ia

10 minute până să ajung la programarea de peste 5

iar moșul a completat cu dăruire

Pe măsură ce îl lăsam în urmă:

dă-mi! dă-ți dea domnu′, domnișoara

să-ți dea domnu′...

na, cancer să-ți dea dacă nu dai nimic!

 


28.


imaginează-ți că stai în cea mai mică garsonieră din țara asta

și chiar una dintre cele mai prost făcute și organizate

nu ca una super-modernă din Asia

și imaginează-ți cât de rău izolată fonic poate fi

dar dă-ți seama că de 3 ani de când locuiești aici

nu ți-ai auzit niciodată vecinii să facă dragoste sau sex

nici măcar să și-o tragă nici măcar o singură dată în 3 ani

și îi auzi cum respiră, cum le foșnesc pantalonii dimineața

când se îmbracă să plece la muncă

i-am auzit în schimb îmbătându-se dându-se cu capul de pereți

jignindu-se că-s proști și murdari

nici măcar o singură dată o laudă un cuvânt de bine o încurajare

de 3 ani simt că-l cunosc ca pe un tată bețiv

pe care-l simți din prag pe vecinul de vreo 50 de ani

slăbănog și cu voce subțire care are un ritual pe care sigur

îl va păstra și dincolo de moartea aia care nu mai vine să-l ia

se îmbată ține o conferință pe tema

nevastă-mea e curvă, că a plecat în Italia și prea îmi trimite mulți bani pentru copii

când se apropie de final și ia întrebări de la spectatori

glasuri prea timide ca să le disting

își drege glasul – ciudat, căci e la fel de feminin - și urlă la una dintre nefericitele femei

ajungând să-i insulte capacitățile de reporter întâmplător.

cum, nu am eu dreptate? tu nu mai ești soră-mea de azi înainte îți promit

de 3 ani măcar de două ori pe săptămână femeia fără glas nu mai e sora nimănui

imaginează-ți toate acestea, acum mă cunoști

 


32.


mi-am zbierat în cap toată ziua

că nu sunt o fraieră ba că sunt

că nu ratez tot

că-s inutilă sau că nu

dar fată de treabă am tăcut

și m-am lăsat în pace când m-am așezat în pat

înconjurată de farfurii furculițe castroane linguri

și-am deschis televizorul

să mă uit la asistentele blonde

care-s mai slabe decât mine

dar mai proaste

când am luat pauză să desfac berea

m-am întrebat iar sâcâitor

dacă e bine ce fac și dacă asta trebuie sau nu

dar tot fată de treabă

am tăcut când am început să sorb alcool cu acid

din pahar nepereche și-am decis cu mulțumire

că doar mâine am agenda mai liberă

și-atunci pot discuta cu mine

doar mâine

 


35.


pe verișoara lui gagiu᾽ meu

a întrebat-o unul într-o seară la discotecă

pe vremea când ea abia împlinise 16 ani

tu la vale sau la deal?

ea s-a dus la deal

n-am înțeles mult timp sistemul

la care s-au raportat cei doi

tineri și îndrăgostiți și rebeli

până când același gagiu

al meu cred

mi-a explicat făcând schițe pe hârtie

ca pentru o femeie de la Litere

la vale era casa în care

stătea verișoara cu mă-sa

iar la deal e gara

de unde Petruța a plecat spre primul

ei soț după care au urmat logic

al doilea al treilea al patrulea

la fel a venit primul copil apoi

al doilea gemenele băiatul fata

Petruța a mers la deal de atunci

și nu a fost fericită nici măcar o zi

 


48.


și atunci el a zis bă vă omor ce dracu faceți în casa mea?

și ea a zis du-te dracului de copil bețiv că-s mă-ta e casa mea

și atunci el s-a înfuriat că mama lui mătușa mea adică

are musafiri când el e beat mort leșinat dus lemn

și ea a zis du-te de aici vorbim când te trezești animalul dracului

dar el deja se enervase și a dispărut câteva momente animalul

apoi ea a simțit că este stropită pe păr ceafă față gât piept mâini

cu ceva care-i mirosea familiar și până să apuce să se sperie

el a aprins chibritul și l-a aruncat pe ea

iar mama mi-a povestit apoi la telefon că a ieșit repede din casă

când a auzit urletele a ieșit din curte tot repede

și l-a văzut pe el verișorul tembel alergând cu toporul după mama proprie

în flăcări țipând de durere și frică și ură

doar în Moldova mea poți vedea asta eu eram la Brașov atunci

de asta am ratat încă un spectacol al dezechilibraților zonei aici lumea

nu-și declară iubirea cu toporul în mână dar în Moldova mea totul se poate întâmpla

e multă adrenalină și singurul risc e mic în comparație cu show-ul

te poți trezi actant dar ai văzut cum țâșnea sângele aproape artistic frumos

eu cât am stat acolo credeam că așa este toată lumea

și probabil de asta mă uitam numai la filme thriller și horror

pentru că-mi place realitate

și de ce să prezinți o poveste de dragoste sau o comedie

când așa ceva nu există?

acum mi-am variat meniul de cărți și filme mănânc mai sănătos

beau cappuccino ca să mă trezesc și cafea ca să adorm

dar tot o sun des pe mama old habits die hard

și dacă e-n curte aud strigătele de peste drum

de ajutor sau de spaimă aproape mereu aceleași

ca ultima oară când vărul prost după ce mă-sa a reușit să se vindece

și să rămână cu mii de cicatrici pe față

s-a gândit că e bine să dărâme gardul nou-construit de frate-su

care a lucrat 6 luni în Spania doar ca să aibă o casă decentă

nu așa arată fericirea fiecărui moldovean?

nu-i așa că nu mai vrei să vii la mine

să o cunoști pe mama

pe bunica bețivă la aproape 90

pe mătușa arsă

vărul piroman

vecinii fără bani de pastile?

 


60.


visele sunt făcute din nisip

pe care ți-l îndeși în gură

apoi coși cu ac murdar

și ață groasă

ca să nu ai altă variantă

decât aceea de a înghiți