My3

Marius Aldea


tatăl nostru care eşti în pământ

mama a ţinut doliu pe cap

până i-a albit odată cu părul

vecinii s-au uitat la noi mult timp

aşa m-am deprins cu înjuratul

în ziua aia fără dumnezeu

m-am îmbătat ca porcu’

atunci m-am sărutat prima dată cu limba

la mormântul tău

cu cea mai frumoasă fată

aveam casetofonul cu mine

banda se prindea la aceeaşi melodie

tatăl nostru care eşti în pământ

toate s-au întâmplat atât de repede

încât mulţi te-au invidiat

eu aş fi vrut să mai învăţ câte ceva

cum se schimbă o priză

cum se repară instalaţia de crăciun

cum se procedează la primul bărbierit

abia atunci am realizat

că sunt copil

când plin de ciudă

mă rugam să îmi dea barba

să o las să crească

aşa cum e obiceiul

pe măsură ce trece timpul

semăn tot mai mult cu tine

tac atunci când nu trebuie

şi vorbesc în somn

ce nu spun pe ziuă

când îmi vine dor de tine

încep să regret

că nu m-ai bătut

mai mult


somnul


prietenul nostru spune că a îngropat somnul sub nuc

însă noi nu suntem chiar atât de nebuni

să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta

trei cutii de somnifere a îngropat în pământul galben

la fel de bine ar fi putut săpa o fântână

nu a avut încredere în moarte dar pariu-i pariu

trebuie să ştii câte să-nghiţi

toate astea nu i le mai spunem

l-am aruncat în ploaie

de când nu a respectat pariul

am încetat să-l mai privim în ochi

ploaia îl loveşte ca o femeie îndrăgostită

stă îngenuncheat într-o baltă

un câine negru îl adulmecă intră în apă

după ce se bălăcește începe să bea

eşti ceea ce vei fi se roagă prietenul nostru

are acasă o iubită îl aşteaptă

îi coase o cămaşă albă

tunetele o fac să tresară

stropii de sânge alt rând de nasturi

am suferit atât de mult încât mi-au dat nume de sfânt

şi câinele îl linge pe faţă îl muşcă noi strigăm în gând

mamă unde e tata să vorbim ca-ntre băieţi

ieşim în pragul casei lovim cu pâine animalul

satură-te potaie

am plânge dar ne este ruşine mamă unde e tata

să vorbim ca-ntre băieţi

apoi mergem la trădător îl lovim cu bocancii în gură

unde le-ai ascuns jigodie

el ne arată nucul

de crengile lui atârnă un leagăn

însă noi nu suntem chiar atât de nebuni

să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta

 

dincolo de prag


e o apă tulbure în camera-n care

noapte de noapte

se stinge câte unul de-ai noştri

o barcă un pat o cadă

şi un pahar de plastic

toate plutesc în sensul ácelor

la oră fixă cu-cu

asta ne mai descreţeşte frunţile

dincolo de prag vin alte praguri

fiecare se aşază unde apucă

prizele sunt la o palmă deasupra apei

ca nişte nări din care curg instalații

odată şi odată pereţii vor ceda

puhoiul va ţâşni ca un plâns sugrumat

dincolo de prag vin alte prize

candele mici se sting şi se aprind singure

fumătorii îşi aprind ţigările cu ele

cafegiii îşi încălzesc la ele cafeaua

când plictiseala devine dureroasă

ne scufundăm și deschidem ochii

văzut din apă muribundul

dă semne de vindecare

dincolo de prag viaţa

cel mai vesel e tata

el nu crede în moarte zice că mai bine

o punem de-o beţie ştie el un bar nu glumă

ia rujul din sertarul cel mai apropiat

și ne facem pe rând buzele

cu gurile mânjite sărutăm pe faţă mortul

 

 


cu treburi în oraş

 

sub noi e mlaştină

în fiecare zi

dispare un etaj şi apare altul

nici nu avem unde

să ne îngropăm morţii

le dăm drumul

cât încă mai sunt în viaţă

să îşi caute fiecare un loc de murit

îi vedem uneori când mergem

cu treburi în oraş

unii dintre noi cei mai sensibili

deschid dulapul în care stau burduşite

maldăre de lemne

şi le crapă în camera de zi

cu cea mai a naibii secure

saliva scuipată în palme

e jumătate lapte jumătate sânge

apoi fac băşici pe care le înţeapă

cu acul şi-n câteva zile

sunt ca noi

 


nopţile pe care nu le-am putut dormi


le-au dormit ai mei în pământ

eu m-am tot foit în pat

ei au stat ca-n poză

eu mi-am făcut tot felul de gânduri

ei poate că au visat ceva

capul pus pe masă

și coatele

odată cu picioarele

cu organele interne

.ca o lecţie pe cadavre

a fost viaţa mea

la început m-a speriat

m-a scârbit

până mi-a devenit

indiferentă.

 


mi-e greu să mă uit la tine


altfel decât s-a uitat în tinereţe

tatăl meu la mama

când afară ploua

iar ea cu părul ud

şi rochia lipită de corp

îl ruga să o înveţe

cum se trage fumul în piept

cristina

cerul era mai murdar

decât fusta ei

în ziua în care au găsit-o

înecată în fântână

ore întregi

vecinii au tras ciuturi pline cu spumă

de parcă în adâncurile puţului

înecaţii deschideau

şampanie după şampanie

şi s-au închinat toţi

unii cu ochii spre cer

alţii privind în fântână

apoi s-au dus la casele lor

prefăcându-se îndureraţi

lângă trupul hidos acoperit cu o cergă

fratele handicapat al moartei

râdea şi-i împungea talpa

cu un băţ

 

 

ceapă spartă


eu o iubesc iar ea îmi spune

că sunt încă prea mic pentru asta

merg acasă furios dau pe gât

un pahar de vin sparg cu pumnul

o ceapă şi o mănânc cu lacrimi în ochi

 


mămăligă


în ziua aia

bătrâna a așezat masa de prânz

sub zarzărul din fața casei

într-o mână avea ceaunul aburind

în alta secera proaspăt ascuțită

după ce a răsturnat mămăliga

pe un capac rotund de lemn

a apucat cu vârful secerii

chiloțeii nepoatei de la oraș

puși la uscat pe vița de vie

și i-a ciopârțit din două mișcări

sub privirile mirate

a tăiat cu şnurul

bucăți mari de mămăligă

 


sfintele muşte


dacă vreo muscă îți intră în biserică părinte

și se pune frumos pe o icoană să o lași

să odihnească acolo să tragă cu trompa ei toată mila

și slava bunului nostru dumnezeu cine știe

pe tâmpla cui se va așeza apoi și-l va face om

 


noi ne-am îngropat morţii


în fundul grădinii

în locul în care odihneşte tataia

acum sunt cartofi

lângă vişinarul ăsta

am pus-o pe maica

când cad fructele neluţă vine

să le culeagă pentru ţuică

vecinii îl aud bombănind

labele lui mari şi crăpate

mângâie pământul îndestulat

încoa’ mai la mijloc

l-am băgat pe tata

viţa de vie se întinde de la el

până la fântâna cu viespi

lovim graurii cu praştia

ne bucurăm când cade câte unul

ca un bob de strugure prea copt

de teamă ca vreo pisică

să nu-şi îngroape acolo murdăria

ori ca vreun câine să nu ascundă

oasele primite

ne este imposibil să dormim în casă

aşezăm rogojina sub cerul liber

şi ne întindem lângă morţii noştri

sărutăm în somn dovlecii

curând vom scoate cartofii

vom face bulionul

vom aduna strugurii

cel mai limpede vin

îl vom stoarce din ei

și furca va rămâne înfiptă în pământ

 


poem pentru maica


creştea muşeţel sub tălpile

morţilor

îl adunam cu oasele

carnea rămânea mărturie

unei vieţi deloc liniştite

o copilă goală aducea apă în palme

de la fântâna cu viespi

făcea asta timp de trei zile

veninul o urmărea

ca o aureolă

de la porţi

bătrâne cu poame în şorţ

o priveau prin mâlul din ochii înecaţilor

după ce adăpa sufletele

făcea bucuroasă cu mâna

o adiere caldă îi scutura subţiorile

de puful de păpădie

fata râdea cu poftă de om mare

râsul ei ridica păsări

la cer

era o căldură infernală

copiii alergau îmbrăcaţi în lână

clopotarul trăgea tălăngile

de la gâtul vitelor

uşor-uşor ne apăsa pieptul

un miros de ploaie

ceilalţi purtau epitafe pe spinare

:

când ai mai mulţi morţi

decât vii

nimeni nu se mai miră

că eşti cu capul în nori

 


născut la sat mort la oraş


am avut şi eu o zi cu adevărat frumoasă

când m-am trezit cu noaptea-n cap

am băut rachiu pe inima goală

şi m-am apucat să ud grădina

la amiază găleţile erau jumătate mâl

jumătate apă

pantalonii ridicaţi pân’ la genunchi

tălpile intrau în mocirlă ca nişte linguri mari de lemn

m-am uitat în fântână dar nu mă mai vedeam

am răsuflat mulţumit

transpiraţia se întindea pe tâmple

rugina curgea pe lanţul ciuturii

am pus mâna streaşină la ochi

mi s-a părut că.

am slăbit cureaua de la gâtul câinelui

i-am turnat în vasul spart

jumătate mâl jumătate apă

bea i-am zis

apoi soarele a dispărut

zăpada s-a aşternut repede

a acoperit funia

cu care era priponit animalul

/o vacă albă rumegând

fulgii se topeau pe botul cald/

am luat lopata şi-am încărcat sacii de rafie

cu zăpada din faţa casei

i-am pus în spinare

i-am cărat pe toţi lângă fântână

44 am numărat la sfârşit

câte găleţi de apă or fi aici

unul câte unul am golit sacii în gura uscată a puţului

se înserase de mult când mi-am suflecat din nou

pantalonii pân’ la genunchi

în noaptea aia am dormit cu câinele afară

 

 

funia


cu funia asta s-au spânzurat

mai mulţi

dar de priponit animalul cu ea

e încă bună

lucerna-i fragedă şi înaltă

pân’ la brâu

poţi veni aici de vrei cu o fetişcană

mai proastă

sau poţi săpa o fântână nimeni

nu va bănui nimic

la chindie nu ai decât să mulgi vaca

într-o găleată de tablă

să o adăpi cu laptele muls

şi iar s-o mulgi iar s-o adăpi

până ce laptele se va schimba

în apă

iar când clopotele vor anunţa

o nouă moarte

îţi va veni să te întinzi să te odihneşti

să pui capul pe ugerul animalului

ca pe o pernă umplută cu pene

goarnele vor suna atunci

îţi vei aminti de ziua în care

ai văzut pisica acoperind cu nisip

ceasul tău de mână

.

ce bine-i să-ţi treci palmele

prin iarba fragedă

avioanele lasă pe cer sute de funii

lungi şi albe

coaja de săpun o ţii în buzunar

vezi prin ea ca printr-o apă limpede

 


în vara aia a fost o căldură
u c i g ă t o a r e


oamenii scoteau lubenițele din fântână
și le spărgeau cu pumnii
după ce le haleau inimile dulci
își turnau în cap zeama rece

tot atunci un blestem teribil

s-a abătut asupra mitropoliei

când într-o dimineață de august

prelații s-au pomenit

preschimbați în muște

cei mai culți dintre ei
care citiseră ceva literatură la viața lor
s-au sinucis pe loc în cănile cu lapte
ceilalți ai mai proști umblau amețiți

de colo-colo

p-ăștia din urmă
credincioșii îi văd și azi
pe vreo icoană

pe câte-un căcat


 

mai demult zicea tataia


nu se purtau chiloți ca acum

mirosea casa a femeie

 


balta lu’ vârtej


săream geamul odăii dinspre răscruci

cu frate-miu

după-amiaza când soarele arde tare

şi oamenii îţi par nişte căpiţe aprinse

mergeam la balta lu’ vârtej

o baltă mică asemeni unui ochi mijit

între bălăriile cu lighioane eram mulţi copii

ne bălăceam în curu’ gol cu puţa strânsă

ca momeala în undiţele pescarilor

pe mal ne-o măsuram cu bețe uscate

și ne ciufuleam puful să pară mai mult

eram cu toţii invidioşi pe fonană

ne-ntorceam acasă seara târziu

chinuiți de foame

după ce mâncam bătaie

dormeam din picioare obosiţi

cum dorm caii

 

Cristian Menumortu

 

Istoria unui burlac sau cum am fost peţit

(debut)

 

era 1 mai, iarba era verde, homo şaşlâcus ieşise din hibernare, fustele erau mai scurte decât chiloţii şi PMAN era plină de mizerie roşie. era şi ziua de naştere a bunicii, împlinise 69 de ani şi nimeni din familie nu îmi înţelegea zâmbetul când priveam numărul 69 imens, din ciocolată, de pe tort.

după ce mi-am umplut toate golurile din organism cu bucate, adică, după părerea bunicii, nici nu m-am atins de mâncare, a trebuit să am grijă de verişoara mea de 4 anişori, adică să-i îndeplinesc, fără să crâcnesc, toate cele mai zănatice dorinţe, iar la toate întrebările ei nebunatice să-i răspund conştiincios şi matur, cu atâta responsabilitate, de parcă aş fi răspuns la interviul crucial carierei mele.

Notă pentru sine: să nu te-mpingă păcatul să faci copii, viitorule eu, sau te sinucid de pe acum.

am refuzat în repetate rânduri să o învârt «ca în carusel» (vedeţi voi, condiţia mea fizică excelentă mi-ar fi permis să o învârt cu o viteză nebună, iar corpul ei fragil s-ar fi putut rupe în două ca un pai, jumătatea de jos zburând peste mări şi ţări, unde, deşi nu ar mai avea cap, încă ar mai întreba de ce vecinii bunicilor râd când ea întreabă în franceză: “ou sont les poules?”, dacă îngerii pot face pipi, cum e posibil ca mie să-mi crească părul ca la o fată, dacă dinţii bunicilor au zburat odată cu păsările în ţările calde, de ce pisoiul o gâdilă la fund pe pisică, dacă toate buricele au aceeaşi culoare etc.).

după miile de întrebări de acest gen, care m-au făcut să mă îndoiesc de puţinele mele cunoştinţe, de principii şi valori, de necesitatea unirii şi aderării la UE, de propria existenţă şi cea a universului, am decis s-o pun pe silent şi să o învârt, până la urmă, «ca în carusel», poate-a ameţi de n-a putea vorbi şi i-ar mai muri nişte celule ale creierului. când am avut impresia că ne-am rotit până boţul ăla de 4 ani s-a dizolvat într-o supă-cremă de atomi, am pus-o jos, aşteptând să văd rezultatele experimentului meu “cum să ameţeşti şi să prosteşti un om”, experiment mult mai scurt decât cel al ruşilor, care durează de vreo 200 de ani pe aici.

deşi credeam că creierul din ţeasta-i blondă se transformase într-un pireu greţos de la cantină, următoarea ei întrebare a lovit ca o salvă de tun în mijloc de noapte. cu un zâmbet ce-i arbora dinţii tatuaţi cu resturile mesei din acea zi – vreo jumate de kil de ciocolată, şi cu un glas nevinovat şi calm, ea m-a întrebat: vrei să fii soţul meu?

mi-a picat faţa şi, pentru a găsi un răspuns adecvat, am tras de timp câteva minute bune (privisem câteva meciuri de fotbal şi învăţasem lecţia).

ceea ce realizasem întrecea mirarea pe care ai trăi-o când te-ar cere în căsătorie o verişoară de grădiniţă (şi încă fără inel, neruşinata). am realizat, chiar luând în calcul concepţia ei infantilă despre soţi şi relaţii interumane, că ea era prima fată care vruse şi-mi propuse să avem o relaţie.

ştiu că poate părea ciudat, dar în acel moment m-am bucurat puţin. iată că eu, care în 17 şi ceva ani nu reuşisem să cuceresc nicio fată cu frumuseţea mea neîntrecută, cu siguranţa mea de sine ce-mi dă un aer aşa macho, reuşisem să cuceresc, cu ajutorul abilităţilor mele nemaipomenite de învârtit, o copilă care nu trecuse încă, vorba lui cărtărescu – prin urgia hormonală, căreia îi era străină falsitatea machiajului, şi care era, în primitivitatea fiinţei ei, pură.

în timp ce în mintea mea roiau aceste gânduri, ea reîncepu să vorbească. cu gura plină de ciocolată care-i apăruse pe limbă la fel de spontan ca şi cererea ei în căsătorie, buzele-i bolborosind ca un vulcan de noroi, îmi povestea că alţi băieţi au zis „da” imediat şi că nu s-au gândit aşa de mult când li s-a propus asta. iar în timp ce eu căutam vreun citat deştept despre gândire şi valoarea timpului şi a tăcerii, că doar am citit şi eu ceva, am gândit eu ceva (numai să zică cineva că nu-s om cult şi educat câ-i fut una-ntri dinţ), ea-mi depăna toate istoriile ei amoroase cu Jean-Pierre, Claude, Francois, Michel sau nu-mai-ştiu ce franţuz, cum că unu-i aducea în fiecare zi ciocolată (nu mai ţin minte de restu’, probabil unu-i aducea caşcaval cu mucegai, altu’ vreo baghetă, unu şampanie). am decis să mă laud şi eu, în tăcere, cu experienţele mele amoroase.

încep cu una roşcată. a început să flirteze cu mine, după care cu alţii (băieţi şi fete, îi plăceau în aceeaşi măsură), după care revenea la mine. la a doua întâlnire venise udă, se plimbase prin ploaie, şi era magnifică. m-a lăsat să o mângâi. aveam nişte biscuiţi excelenţi şi i-am mâncat împreună. părea fascinată de personalitatea mea, gata să-mi ignore toate defectele, sau, zis pe şleau, să ignore faptul că-s concinâi. totul mergea ca pe roate, însă când am încercat s-o aşez în poală, a fugit indignată, cu mândria rănită, considerându-mi gestul drept agresiune sexuală. depuse chiar o plângere la poliţie şi mă ameninţase cu un proces penal.

am văzut-o o săptămână mai târziu, mai grăsuţă decât înainte (aşa-ţ trebu, jitî grasî, mi-am zis). mergea ţanţoş, cu o vrabie între dinţi, şi ultimul lucru pe care l-am văzut, dispărând după colţ, a fost, după urechile-i piramidale, coada ei stufoasă, roşcată.

 

Carmen Zaniciuc

 

Cât să fii virgin

 

- Bună!

- Bună!

- Eu sunt Ioana, tu?

- Eu sunt Irina.

Cele două fete își dau mâna și se așează pe o bancă.

- Cum de ți-a venit ideea asta, să mă cauți pe net, în ziua de azi nimeni nu se mai gândește să mai ceară sfaturi, ci se aruncă direct, fără să analizeze, mai mult împinși de curiozitate.

- Păi… nu știu, și eu am avut tendința asta, însă ceva m-a oprit, poate un instinct de conservare sau pudismul meu. Eu sunt mai timidă de fel și mă feresc să discut prea mult astfel de lucruri…

- Te înțeleg, dar să începem cu începutul.

- Sigur…

Doi tineri trec prin fața fetelor și se țin de mână.

- Uite, îi vezi pe cei doi? Sunt cel puțin în prima fază, în care s-au apropiat fără să considere asta ceva neobișnuit. Eu dacă te-aș trimite să iei un băiat oarecare de mână, sigur ți s-ar părea ceva forțat și nelalocul lui.

- Așa e…

- Așa e și aici, nu trebuie să faci lucruri care nu sunt în ordinea lor firească. Sigur, poți să zici că nu mai e la modă, că astfel de concepții sunt de pe vremea bunicii, însă gândește-te puțin că există legi care sunt general valabile, îndiferent de spațiu și de timp.

- Nu înțeleg ce vrei să spui…

- Bine, atunci să încep să-ți spun câteva povești, nu contează prea mult cine le-a trăit și cum, însă important e să înveți ceva din ele.

- Și crezi că o să mă ajute, ținând cont că…

- Doar dacă ești capabilă să asculți totul și să păstrezi pentru tine ce se potrivește sufletului tău. Însă un singur lucru trebuie să nu uiți. Unele legi, dacă sunt încălcate, ajungem să plătim pentru ele, mai devreme sau mai târziu, fie ca să ne trezim și să realizăm ce am făcut, fie să ne dăm seama cum am rănit pe cel de lângă noi, ori pur și simplu să ne trăim viața pe care am ales-o, știind ce consecințe vor fi.

- Adică să mă gândesc și la pedeapsă…

- Da.

- Și cu iertarea?

- Asta nimeni nu e în măsură să-ți zică sigur, mai ales dacă mergi cu premiza: greșesc și o să mă ierte. Adică să nu fie premeditat, dar, cum am zis, fiecare știe ce e mai bine pentru el, important e să mai și întrebe când și când, dacă nu în jur măcar, acolo… în conștiință.

Dar să începem povestea.

Am cunoscut o fată cam de opt ani, care se juca mereu pe afară, în fața curții, pe drum. Avea tovarăși de joacă mai mulți copii, printre care și un băiat, de aceeași vârstă cu ea.

- Și de ce vorbești de o fată de opt ani, că e mică…

- Tocmai de asta îți spun, unele lucruri nu trebuie făcute prematur.

- Vrei să spui că ea de atunci?

- Vreau să-ți spun că unii oameni trăiesc lucruri care îi fac maturi încă de la vârste fragede.

- Și e bine așa?

- Uneori da, alteori nu, adică sunt și avantaje pe care în unele momente ai vrea să nu le fi avut… doar ca să-ți păstrezi inocența aia…

- Adică prostia?

- Nu e prostie, draga mea, poți să fii prost și când știi, e doar o puritate de care ai nevoie să poți rezista într-o lume atât de crudă.

- De ce spui crudă?

- Se vede că nu știi multe, tu doar te-ai îndrăgostit și atât, ori doar crezi că te-ai îndrăgostit. Spre exemplu, fetița asta mică se juca în curte și vecinul ei a venit pe la ea să-i propună să se joace de-a mama și de-a tata. Fetiței nu i s-a părut nimic neobișnuit, pentru că se mai jucase până atunci așa, ea era mama, el tatăl și trebuiau să facă mâncare, să se ducă la muncă, să aibă copii și mai ales ea știa că pe copii îi aduce barza. A răspuns că da și au început să se legene pe gardul de plasă îndoit, pe care-l făcuseră ca un leagăn, ei fiind așezați pe grămada de lemne. Băiatul s-a gândit el puțin și a încercat să-i explice altfel fetei… știi, nu vreau să ne jucăm de-a mama și de-a tata în felul acesta, ci altfel, cum nu ne-am mai jucat până acum. Fetița nu putea să înțeleagă ce-i spunea băiatul, mama ei o avertizase să fie cuminte și când cei din film începeau să facă prostii, ea se ascundea sub plapumă să nu vadă ce se întâmplă. Dar ea încă era naivă, așa cum trebuia să fie orice fetiță de opt ani. Fetița curioasă a spus băiatului că vrea să încerce noul joc, însă să nu fie ceva rău, ca să nu-i supere pe ai ei. El s-a ridicat și a luat-o în cocina unde creșteau porcii, dar unde nu mai erau porci, i-a făcut semnul crucii pe un stâlp și a întrebat-o ce vrea să aibă, băiețel sau fetiță. Fata, încurcată, a întrebat de ce să-i spună, că nu s-a gândit… El a insistat și ea a spus că vrea gemeni, să fie doi copilași deodată, să-i îmbrace pe amândoi la fel. El a tăiat semnul crucii cu palma și a rostit să fie gemeni. Au intrat amândoi în cocina porcilor, unde era fân și au rămas în picioare. El i-a spus să se apropie și să stea lipită de el, cât se va mișca și să nu se sperie, că așa fac și oamenii mari. Așa azi, așa mâine, până când jocul a devenit obișnuit. Fetița nu s-a mai speriat și nici nu a considerat că ar fi ceva rău. Însă băiatul nu terminase, vroia să meargă mai departe… așa că i-a propus să facă același lucru, însă cu pantalonii jos. Fetița a avut un șoc și s-a speriat, atunci a realizat că e ceva rău, ca așa ceva nu trebuie să facă nici un copil. I-a spus că nu vrea și să plece. Dar băiatul a insistat. I-a explicat că așa vin copiii, că nu-i aduce barza. Și că ar fi frumos ca și ei doi să facă un copil. Fetiței îi plăceau copiii și a încântat-o ideea, însă au promis să nu spună nimănui, să rămână secretul lor, apoi au jurat, așa cum făceau când era ceva serios. Se ascundeau sus pe deal, după claia de fân, ori în remorca de tractor care era parcată în fața porții. Băiatul, fiind și el de aceeași vârstă, nu se descurca de unul singur și o punea pe ea să-și deschidă pica. Așa îi spunea și pe ea o deranja că îi spune în felul acela. S-a învățat să vină în fustă pe afară și uneori nu își mai lua nici chiloți pe ea. Cei doi copii mai aveau niște frați mai mici și ce nu știau ei era că aflaseră toată povestea și probabil că îi pândeau de mult timp. Toată povestea a continuat până într-o dimineață, când fetița stătea în pat cu mama ei și cu fratele ei. Tocmai se treziseră și se pregăteau să se ducă la biserică, pentru că era ziua în care se sfințea lăcașul sfânt și trebuiau să treacă prin altar, singura dată când femeile aveau voie să intre acolo. Fratele ei, probabil îndemnat de îngeri, a zis direct, fără ocolișuri sau ezitări mamei: mami, sora mea s-a futat. Mama a rămas blocată, nevenindu-i să creadă ce-i aude urechile. L-a pus să repete: Ce-a făcut, mă? Copilul a răspuns categoric: s-a futat! Mama s-a ridicat și fetița a fugit din pat. A fost și pentru ea un șoc, pe de o parte, că nu știa că fratele ei cunoaște povestea și pe de altă parte, că a pârât-o așa, fără să-i spună nimic. Mama ei a luat atunci fierul de călcat și a fugit după fată, până aproape de grădină, unde a prins-o și i-a lipit mai multe cabluri, de i-a înroșit fundul, până i s-a făcut milă de cât a lovit-o și i-a spus să treacă în casă. Pe hol a pus-o să-i arate ce a făcut cu băiatul acela și fata i-a explicat că au stat așa și au făcut așa. Mama, șocată, a început să o certe și mai tare, că a făcut un lucru rău. Și i-a tot zis, până a ajuns să o întrebe pe fată: acum îți place ce-ai făcut, zi? Ți-a plăcut? Și fata, cu toate că o încasase zdravăn, și încă mai simțea furia mamei, i-a răspuns: mi-a plăcut! Mama ei a repetat, nevenindu-i să creadă ce aude din gura fetei. Fata a spus că i-a plăcut și că ar mai face odată. Mama a scuipat-o și a plecat să vorbească și cu părinții băiatului. Tatăl fetei nu i-a zis nici un cuvânt, probabil de rușine, însă l-a auzit o singură dată certând-o pe mama ei, când au bănuit ei că s-ar mai vedea cu băiatul și că ar mai face prostii. De atunci fata a mai vorbit cu băiatul respectiv, au rămas amici, dar niciodată nu s-au mai atins unul de altul. Cu cât înaintau în vârstă, realizau ce au făcut și le era puțin rușine, însă n-au mai pomenit măcar de ceea ce făcuseră odată. După experiența respectivă fetița n-a mai fost fetiță și a început să aibă gânduri de femeie: se uita la burtă să vadă dacă nu cumva i-a crescut și e gravidă, ori să vadă dacă mișcă ceva, însă ea nu știa că dacă nu-i venise menstruația nu avea cum să conceapă. I-a rămas instinctul și dorința de a mai continua, uneori avea gânduri și corpul ei începea să tresară ciudat, fără să știe ce înseamnă. Îi mai era teamă și de colegii de clasă, ca nu cumva băiatul să fi povestit ceva. A început să se îngrijoreze și să fie retrasă, să nu mai vorbească prea mult cu ceilalți colegi. Încet, încet, s-a transformat din fetița veselă, care se bucura de viață, în fata tristă, timidă și tăcută. Dar pe cine să condamni? O vreme a dat vina pe băiat, dar și băiatul era mic și pe el îl învățase cineva. L-a întrebat cine l-a învățat, dar nu a vrut să-i spună. A mai auzit cazuri de fete care au făcut prostii de mici și își spunea că poate așa se întâmplă de obicei la unii copii, mai încercați de soartă. A venit și mustrarea de conștiință că a făcut un păcat, însă abia prin adolescență a realizat că trebuie să se spovedească și a fost pentru ea o grea încercare, până a reușit să-i spună preotului. Ea încă era virgină și preotul a înțeles când a întrebat-o câți ani avea băiatul. Probabil că părinții lui deja îi povestiseră fapta, că erau oameni care mergeau la biserică de fiecare dată.

- Și se putea evita toată povestea cu experiența fetei?

- Nu m-am gândit, însă cred că da. Doar dacă…

- Dacă ar fi înțeles de la bun început ce înseamnă?

- Nu, pentru că nu ar fi putut să înțeleagă în mintea ei de copil.

- Nici dacă i s-ar fi explicat bine?

- Deja pentru nivelul ei i se explicase, știa că nu are voie să se uite la filme de dragoste și așa făcea, însă practic nu putea să discearnă ce înseamnă.

- Atunci se putea face ceva?

- Doar dacă i-ar fi spus mamei ei, poate…

- Să înțeleg că un copil trebuie să spună tot părintelui, ori… să aibă încredere în ei.

- Poate că fetița avea, dar făcuse un jurământ că nu va spune nimănui și știa că dacă îl încalcă se va întâmpla ceva rău.

- Și totuși ceva rău s-a întâmplat.

- Da, dar putea fi și mai rău, de exemplu să fie un băiat mai mare și să o agreseze atât fizic, dar și psihic.

- Ea știa ce înseamnă virginitatea?

- La momentul respectiv nu știa, a aflat mai târziu, când a povestit totul unei fete de vârsta ei, avea cam 12-13 ani.

- A avut curajul să povestească?

- Da, avea momente când se deschidea, dar foarte rar și cu persoane apropiate de sufletul ei, chiar dacă de multe ori, cu naivitatea, ajungea să își piardă prietenii respectivi sau să pățească lucruri rele.

- Și fata ce i-a răspuns?

- Fata a întrebat-o dacă i-a curs sânge și ea a zis că e vorba de menstruație, că tocmai îi venise la 12 ani.

- A știut ce i se întâmplă când i-a venit?

- Atunci da, mama ei îi explicase clar și acum înțelegea altfel lucrurile.

- Și cum și-a dat seama că e vorba de alt fel de sânge.

- Fata aceea i-a povestit că se juca cu sora ei mai mică și că erau curioase. Și ea i-a introdus degetul și i-a curs sânge.

- Adică a fost dezvirginată de sora ei?

- Da, dintr-o prostie.

- Multe lucruri facem din prostie, nu?

- Se pare că da, însă întrebarea e, dacă ai fi știut, ai mai fi făcut?

- Poate că nu…

- Sau poate că da. De exemplu, când te orbește iubirea..

- Ai dreptate.

- Să-ți povestesc și cum e când te orbește. Poți să faci lucruri pe care nu credeai vreodată că le vei putea gândi măcar. Totul e posibil, trebuie să ai foarte mare grijă cu patima asta a sexului, că e mai perversă ca orice bărbat.

- Dar în general cine e de vină?

- În general, fiecare își are partea lui de vină. Am spus că-ți zic de tânăra care s-a îndrăgostit.

- Da…

- Ea era puțin la fel ca tine, după cum te văd eu.

- Adică iubea mult?

- Iubea sau… nu știa, mai bine să spunem așa. Nu știa ce e iubirea, dar totuși simțea ceva puternic pentru băiatul respectiv.

- Ce înseamnă puternic?

- Înseamnă că era la prima iubire, în care credea că va fi cu el pentru totdeauna și că ceea ce simte nu va dispărea niciodată.

- Și el cum era?

- El trecuse de prima iubire, avea și experiență sexuală cu o femeie mai în vârstă ca el. Însă o iubea și el mult, încât amândoi erau sinceri când își spuneau că nu se vor mai lăsa niciodată.

- Și fata era virgină?

- Da, sau mai bine, gândește-te că era fetița de care ți-am povestit, dar la adolescență.

- Înțeleg…

- Fata de atunci a crescut, plină de complexe, era grăsuță și credea că nu o place nici un băiat. Nu avea curaj să vorbească sau să se apropie de cineva de care îi plăcea. A avut prieten târziu, în clasa a doisprezecea, după ce a murit tatăl ei. Și-a spus de multe ori că și lipsa lui a făcut-o să caute alinare și refugiu în fața suferinței. Mama ei plecase din țară și acum era pe cont propriu.

- Adică putea să facă ce vroia?

- Da, dar ea avea limitele ei, era cuminte și așa vroia să și rămână, știa că mama ei are încredere în ea.

- Și a făcut bine?

- Pe de o parte da, pe de alta nu.

- De ce?

- Așteaptă să-ți povestesc, nu te grăbi. Graba e cel mai mare pericol, mai ales în cazul ăsta, deși uneori fiecare își cunoaște ceasul.

- Așa e.

- Sigur, deci fata noastră a cunoscut băiatul, a început să aibă încredere în el. O aștepta mereu când venea de la școală, îi aducea trandafiri o dată pe lună, o ținea mereu de mână și nu o lăsa singură nici o clipă.

- Și ea se gândea să se culce cu el?

- Încă nu, nu așa repede. Nici el nu i-a dat de înțeles decât după mai mult timp. Au stat un an de zile fără să facă sex, însă a avut grijă să o obișnuiască?

- Cum să o obișnuiască?

- Adică, așa cum ți-am spus eu mai devreme, când te îndrăgostești nu ți se mai pare ceva rău să te ții de mână, să te săruți, să te exprimi așa și pe stradă, în văzul tuturor. Nu înțelegi frustrarea celor care duc lipsă ori care abia s-au despărțit. Nu înțelegi de ce lumea se uită urât la voi și spune că nu vă potriviți și că el doar profită de tine. Ei văd tinerețea și avântul, înțeleg că e capcana inocenței. Tu nu vrei să înțelegi nimic din ce spun ceilalți.

- Așa e… dacă nu trăiesc eu, nu cred pe nimeni, eu nu aș reacționa în același mod ca ceilalți oameni.

- Crezi? Eu am ajuns la un moment dat să cred că dacă am fi puși în aceleași condiții, adică să ai aceeași experientă, corp, minte, etc., ai face la fel… Depinde de norocul fiecăruia să descopere la timp ce are nevoie.

- Și atunci, trebuie să ascultăm?

- Dacă nu respecți anumite reguli și viața te arestează, trebuie să-ți ispășești pedeapsa. Mai ales dacă ai fost avertizat mai întâi.

- Și ei i s-a spus că nu or să reușească să fie împreună și tot a mers mai departe?

- Da, pentru că știa ce simțea, îl credea și pe el și avea încredere în forțele lor.

- Așa simt și eu…

- Știu, se vede.

-…

- Deci, au început să se obișnuiască unul cu altul, el venea pe la ea și dormeau împreună. Au stat așa un an de zile, dar lumea deja îi bârfea și îi credea ca și căsătoriți. A înghițit și bârfele oamenilor și nu s-au despărțit.

- Și au rezistat?

- Cu greu, până când au terminat liceul și s-au dus în capitală să se înscrie la facultate.

- Și atunci s-a întâmplat?

- Da.

- Și cum a obișnuit-o mai întâi?

- Păi… erau apropiați când dormeau, imitau cu îmbrăcămintea pe ei, ori… o atingea în locurile intime.

- Și ea?

- Și ea… a făcut compromisuri să își mai păstreze virginitatea. Dar nu știa că asta e calea spre a și-o pierde.

- Și nu-i era teamă?

- Ba da, dar avea încredere în el, o încredere oarbă.

- Și cum s-a întâmplat?

- S-a întâmplat într-o seară când nici unul din ei nu se aștepta. El a rugat-o și ea ca de obicei a spus că nu. Apoi el s-a întristat și ea i-a văzut ochii. I-au trecut prin minte gânduri multe și a spus că da. Lui nu i-a venit să creadă, însă o așteptase atât de mult și nu vroia să o piardă.

- Se temea?

- Se temea că se vor despărți și că ea se va culca cu altul.

- Și ea?

- Ea se temea că cineva o va viola pe drum și își va pierde virginitatea.

- Cum de avea gândul ăsta?

- Uite așa, în subconștientul ei se temea să nu fie agresată, din cauza experienței din copilărie.

- Și a fost așa cum se aștepta?

- Cum se aștepta ea? Adică ceva romantic, cu flori și lumânări și… așa cum te gândești tu?

- Da…

- Păi, draga mea, a fost cum se întâmplă de obicei, durere, mult sânge și amândoi speriați.

- De ce speriați?

- Păi el când a realizat că ea chiar e virgină și ea când i-a văzut ochii și a înțeles că o să-l piardă.

-…

- Deci, dacă nu ești căsătorit sau nu ai un copil, nimic să te mai lege, te sperii de ce-ai făcut și vrei să fugi.

- Și s-au despărțit imediat?

- Nu, pentru că ea a început să-l roage să nu se despartă, dar el se comporta cu ea din ce în ce mai rău, o făcea să se simtă vinovată din orice lucru, ba chiar a ajuns și să dea în ea.

- Și ea a mai continuat să mai fie cu el?

- Da, dar nu s-a terminat aici.

- Se putea și mai rău?

- Mereu se poate mai rău. Fata s-a apucat de fumat, a vrut să vadă cum e, a învățat să bea și bere de la el și așa, încetul cu încetul și-a pierdut capul. Au început certuri din ce în ce mai dese și cu vorbe urâte și lovituri. Ieșeau în bar sau la discotecă și beau amândoi, apoi el îi reproșa că a ajuns bețivă și că nu mai e fata pe care a cunoscut-o el. S-au despărțit cu greu, după ce ea a suportat umilințe și lovituri, după ce el a plecat să își facă de cap cu o femeie care ei îi părea ieșită de la casa de copii. Atunci s-a simțit cel mai umilită și i-a fost greață să se mai atingă de el.

- Și asta e toată povestea?

- Povestea e lungă, draga mea, eu ți-am spus esențialul.

- Adică, după ce se întâmplă…

- După ce se întâmplă se duce magia… dispare povestea și rămâne o realitate dureroasă și la propriu, și la figurat.

- Atunci să aștept până la căsătorie.

- Da, ar fi mai înțelept, dar nici atunci să nu-ți faci speranțe prea mari. Nu știi peste ce om dai și nimeni nu-ți garantează că veți fi împreună tot restul vieții. Băieții fac imposibilul să ajungă în patul unei fete, ba chiar se și căsătoresc ca să obțină ce au dorit, pentru ei cununia fiind doar un act de care se pot lipsi mai apoi.

- Și dacă ești pregătit, dacă analizezi situația și omul de lângă tine…

- Și atunci e risc, nu poți cunoaște un om după o viață întreagă, nu te poți cunoaște pe tine, pentru că tu poți fi cea care părăsește. Mai ales dacă ai fost și tu la rândul tău părăsită, noi avem tendința asta, să facem altora ceea ce alții ne-au făcut nouă.

- Și ce mai poți face?

- Mai poți să încerci să-i cunoști familia, să vezi cât și ce îi spune mamei, dacă te pune pe tine pe primul plan sau nu, deși tu nu poți vedea anumite lucruri când iubirea e oarbă, nu-i așa? O soacră te poate despărți foarte ușor de fiul ei și la modul cel mai subtil. Încearcă să vezi dacă e gelos, dacă ești geloasă, dacă aveți aceleași gânduri ori dorințe. Dacă vă permiteți să stați împreună, pentru că foarte puțini oameni rezistă să rămână împreună în condiții mizere, doar pentru că se iubesc.

- Dar băieții de ce nu sunt virgini? Noi de ce să nu avem pretenția asta?

- Vrei să cunoști un băiat virgin? Să-l ai pe conștiință? Atunci vei înțelege ce înseamnă un băiat speriat, după ce s-a culcat cu o virgină.

- Cum așa?

- Păi dacă sunteți amândoi neștiutori vă va fi foarte greu să vă descurcați, dar așa ar fi ideal, pentru că nu vă cunoașteți decât unul pe altul, totul vine de la sine, bineînțeles dacă vă iubiți.

- Adică ne orientăm cu instinctele.

- Da, dar dacă e numai el virgin și tu ai puțină experiență, o să-l lași cu o primă împresie proastă despre sex și mai ales totul se va derula rapid.

- Și dacă ai mai multă experiență?

- Atunci ești o femeie rece, căreia nu-i mai pasă de ce simte bietul băiat și vrea doar să-și satisfacă fantezia.

- Dar fetele care vor aventuri? Ele cum de au noroc și prind bărbați de rămân cu ele toată viața?

- Aici, ca să fii aventurieră trebuie să fii cu inima rece, să nu te atașezi, altfel tot tu o să suferi. Gândește-te să fii părăsit la fiecare două săptămâni și să te trezești singură și murdară ca o cârpă folosită. Bineînțeles, sunt și fete care nu se simt așa, însă pe tine te văd o fată sensibilă.

- Virginitatea asta e ca o povară.

- Dacă ajungi să spui așa, n-o să mai ai mult până o să te gândești să scapi de ea, chiar și prin orice mijloace.

- Cum?

- De exemplu, să nu ajungi să iubești, dar să vezi pe prietenele tale că ele deja și-au început activitatea, să te simți inferioară în fața lor, rușinată și să rogi un amic să te dezvirgineze.

- S-a întâmplat așa ceva? Cum e posibil?

- E posibil, mi s-a lăudat o fată și eu am judecat-o că măcar pentru iubire să o fi făcut, dar până la urmă fiecare e cu păcatul lui.

- Nu cred că aș putea să rog un prieten, de fapt ce prieten ar face așa ceva?

- Sunt, stai liniștită, nu ruga un băiat de mai multe ori…

- Dar de ce e așa de importantă virginitatea?

- E, acum nu-ți dai seama pentru că încă o mai ai, dar… gândește-te câte boli eviți, câtă suferință, că așa ești liberă și nu mai depinzi de nici un bărbat, pentru că nu mai simți nevoia.

- Și dacă nu mai ești virgină, nu reziști să stai așa?

- Ba da, dar cu greu, până treci de instincte, apoi după ce te obișnuiești o dai în extreme și nu mai lași pe nimeni să se apropie de tine. Mai ales dacă ai avut experiențe care ți-au adus insatisfacții și suferință. Apoi să citești o carte religioasă despre căsătorie și să înțelegi că sexul e doar pentru făcut copii, în rest e desfrâu, să te mai temi și de judecata divină, ajungi să vrei mai degrabă să rămâi singură. Mai ales că orice metodă de contracepție e păcat. Ce bărbat în ziua de azi mai acceptă să facă copii în neștire sau să se abțină, ori ce cuplu își mai permite să aibă mulți copii? E grea viața de familie și îți trebuie un curaj enorm să faci pasul și mai ales curaj să iubești pe cineva așa cum e el.

- Și dacă eu știu că e el, de ce să mai aștept?

- Păi asta tot încerc eu să-ți explic. Poți să știi când e el, dar poți și să te înșeli și de multe ori când ești virgină, te înșeli. Când însă nu mai ești virgină și știi că e el, ajungi să te simți mică și să nu mai ai curaj să te uiți în ochii lui. Simți că vrei să fii totul pentru el și îți dai seama că nu mai ai cum. Îți e rușine și știi că nu te va putea iubi așa cum te-ar fi iubit dacă ai fi fost pură.

- Dar iubirea nu iartă tot?

- Iartă, însă urmele rămân.

- Atunci regreți?

- La momentul respectiv nu, mai ales dacă îl iubești. Însă mai târziu ajungi să îți pară și rău.

- Dar fata era credincioasă?

- Da, mergea la biserică, se spovedea, ba chiar înainte să facă pasul s-a dus la preot să-l întrebe.

- Dacă să se culce sau nu?

- Da.

- Și preotul ce i-a zis?

- I-a explicat că virginitatea e cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu și că acum nu e vremea de așa ceva. Că e bine să iasă cu băieții la un suc sau să vorbească, dar nu mai mult.

- Și ea a ascultat?

- Ea știa, în mare, că așa e, dar preotul i-a mai spus că nu vrea să-i strice viitorul, dar el așa consideră că e mai bine. Și că aici în sat se face sminteală, că oamenii vorbesc și nu e bine. Că nu e așa ca la bloc.

- Și s-a legat de asta?

- Da, și-a spus că dacă pleacă la oraș o să fie bine. Încă nu avea în minte să se culce cu el, dar credea că orice s-ar întâmpla, ei doi vor rămâne împreună.

- Și mai târziu și-a dat seama?

- După mai mulți ani, când a fost singură, când a început să iubească iar, și-a dat seama că ea și-a stricat viitorul și că era mai bine să aștepte.

- Să se căsătorească?

- Da.

- Și băiatul respectiv, dacă ea nu se culca atunci cu el, ar fi luat-o de nevastă?

- A cerut-o de mai multe ori, însă cred că până la urmă ei doi nu s-ar fi căsătorit.

- De ce?

- Știi, eu cred în cel ales și el nu era băiatul care îi era sortit să rămână toată viața împreună.

- Pentru că nu se înțelegeau?

- Nu, pentru că cine îți e dat să fie al tău, orice s-ar întâmpla, veți fi împreună.

- Crezi?

- Acum cred.

- Și orice faci înainte, o să fie la fel?

- Aici e mai complicat, de fapt intervine regula în care fiecare faptă își are consecințele ei. Suferi mai mult sau plătești într-un fel.

- La fel ca atunci când ai mustrări de conștiință?

- Exact, și te mai întrebi dacă ai fi făcut altă alegere, cum ar fi fost acum?

- Dar lucrurile nu sunt deja scrise, stabilite dinainte să venim noi pe pământ?

- Sunt, dar unele alegeri ne aparțin.

- Dar în ziua de azi e foarte greu să stai așa, mai ales dacă ajungi la o anumită vârstă. Sunt atâtea lucruri care te îndeamnă, plus că tinerii au acces la foarte multe informații, de multe ori neadecvate pentru vârsta lor.

- Așa e, acum e o rușine să mai fii virgin, mai ales în cazul băieților.

- Și un băiat ce ar trebui să facă? Să stea și el cuminte așa cum se cuvine unei fete?

- Teoretic, da, dacă ei ar fi cuminți, n-ar mai avea cine să dezvirgineze fetele, nu? Deși, de cele mai multe ori, se întâmplă atunci când te îndrăgostești, cei care caută doar aventuri nu se leagă de fete virgine.

- Deci un băiat rău poate să fie bun?

- Orice om, indiferent de masca pe care o afișează, are o doză de bunătate și de răutate în el. Contează cât de mult știi să le controlezi și să le foloșești, încât chiar și defectele tale să devină calități.

- Și dacă eu, când o să fiu cu soțul meu n-o să știu cum să mă comport cu el în pat?

- Asta e o capcană folosită de băieții care vor să aibă aventuri și fac fetele să accepte tot ce propun ei, dar te asigur că un soț nu vrea o femeie care face toate prostiile care se văd pe internet.

- Atunci?

- Un soț vrea o femeie cuminte, care iubește și știe să crească copii. Că doar de asta se însoară ei, își sacrifică libertatea ca să-și crească un copil în familie.

- Și ei atunci sunt fideli?

- Asta nu pot să ți-o garantez, însă tu ca femeie trebuie să-ți pui problema dacă ai rămâne cu el și după ce ți-ar face așa ceva. Mai ales în cazul în care ați avea un copil.

- Dar el ar mai rămâne cu tine după ce te-ar înșela?

- De multe ori rămân, pentru că ei nu se atașează sentimental, o fac mai mult pentru că nu-și pot controla instinctele. Dar o femeie dacă a înșelat deja s-a împlicat sentimental și se poate rupe cu totul?

- Dar a cui e vina când se întâmplă așa ceva?

- De multe ori a ambilor, dar mai sunt și situații neprevăzute. Important e să ai încredere în celălalt și să te rogi să fie bine.

- Deci, familia e o mare responsabilitate.

- Așa e, trebuie să fii pregătit să înfrunți orice și să faci sacrificii, însă contează mult și începutul.

- Înțeleg… mă gândesc la prietenul meu, suntem tineri și ne iubim, însă nu știu cât de departe vom ajunge, încă mă sperie gândul unei căsătorii.

- Dar de copil ai fi capabilă să ai grijă?

- Un copil? Dar nu ne propunem să avem copii acum.

- Trebuie să știi că dacă îți începi viața sexuală, riști să rămâi gravidă, chiar dacă folosești orice metodă de contracepție.

- E adevărat?

- Da, și nu cred că ai vrea să fii pusă în situația de-a alege să faci un avort.

- Un avort, dar e oribil.

- Da, te-ar marca pe viață. Încearcă se te uiți la filmulețele de pe internet să vezi ce i se întâmplă micuțului.

- Nici eu nu sunt de acord, l-aș păstra.

- Când faci un pas trebuie să te gândești bine înainte, să analizezi pe toate fețele problema.

- Da…

- Ar mai fi multe de spus, însă eu știu că fiecare știe ce e mai bine pentru el, doar că uneori nu vrea sau nu poate să vadă. Ori mai speră la ceva… adică mai crede în vise.

- Eu sper să-l găsesc pe cel potrivit.

- Și eu sper, draga mea, toți sperăm să găsim persoana care să ne facă să putem trăi unii cu alții, chiar dacă ne vedem toate defectele. Avem nevoie de cineva care să ne iubească așa cum suntem.

- Și cine ne poate iubi așa cum suntem?

Femeia îi face semn cu degetul, arătând spre cer și apoi se îndepărtează, în timp ce-și ia rămas bun.

- Stai… dar eu, ce fac?

 

Celestin Cheran

 

Imaginarium

 

Am fost invitat să petrec o noapte la Imaginarium sau acvariul cu vise.

Imaginarium este un parc notoriu de distracții. I se mai spune și acvariul cu vise, pentru că înăuntru lumina e albastră și se creează impresia că mergi prin apă. Toată lumea se află aici în urma unei invitații. Participanții sunt selectați conform cu statutul lor social, adică trebuie să fii o personalitate în domeniul în care lucrezi. Mulți sunt oameni de afaceri, celebrități, sportivi, dar și oameni de radio, crainici TV, speakeri motivaționali sau savanți. Eu sunt un hibrid, jurnalist, fotograf și scriitor, deopotrivă.

La finalul experienței pe care o voi avea, am de gând să scriu o poveste scurtă despre acest loc misterios, făcându-l astfel public. Ceea ce e curios în legătură cu Imaginarium e faptul că ești invitat o singură dată în viață, de obicei când te afli în apogeul carierei și nu se află nimic despre ce ai trăit acolo, pentru că ești obligat să semnezi înainte un acord de confidențialitate.

Am încercat de mai multe ori să aflu câte ceva despre Imaginarium, intrând în legătură cu oamenii care au fost deja acolo. Toți au tăcut mâlc când am pomenit de acest subiect, de parcă gurile li se umpluseră subit cu smoală.

Eu mi-am propus să risc și să povestesc tot ce se întâmplă acolo, să iau misterul, obscurul și tăcerea și să le prepar într-un cocktail tare ca o amnezie. Desigur că și povestea mea trebuie să fie una imaginată, care are legături foarte puține cu realitatea. Imaginarium are să fie mascat într-o poveste fantastică, sau cel puțin cu accente fantastice.

Poate va urma un proces în urma publicării ei, sau mai multe procese, poate am să-mi pierd sănătatea mintală, poate am să rămân falit, poate am să-mi pierd chiar viața. Totuși, e o ocazie unică în viață și trebuie să profit la maximum de ea. Trebuie să las o amprentă în istorie, declanșând un scandal de proporții. Numele meu are să fie pe toate buzele, de la copii la bețivi, târfe, intelectuali, idioți, sfinți și diavoli. Cu mine au să se închidă marile literaturi.

Așadar, să vedem ce o să iasă din aventura mea, mai mult sau mai puțin imaginată la Imaginarium.

Am ajuns cu limuzina la nouă seara la Imaginarium, asaltat de emoții și cu tot felul de scenarii iregulare în minte. La intrare am fost percheziționat, mi-au confiscat cu un aer destins micul aparat de fotografiat. Mi-am trecut numele într-un catalog cu pagini negre, mi-au fost luate amprentele folosindu-se o călimară cu cerneală roșie, după care am fost condus de către două femei foarte înalte și foarte atrăgătoare într-un salon rotund. Aici am fost dezbrăcat de haine și îmbrăcat de mâinile delicate ale doamnelor într-un costum strâns pe corp, plin de senzori, iar pe cap mi s-a așezat o cască electronică. Mi-au dat să înghit o pastilă albastră cu o băutură colorată și printr-un tunel vertical am coborât în gol în Imaginarium.

Pe ecranul dinăuntrul vizierei mi se derulau diferite filmulețe cu mine la anumite vârste. M-am revăzut rând pe rând, din copilărie, în adolescență și până în anii de maturitate. M-am revăzut când eram mic și făceam baie într-o piscină gonflabilă, când eram la tablă și rezolvam o problemă de matematică, când mă sărutam cu o colegă de clasă pe culoarul școlii, când jucam baschet, când citeam rezemat de un copac, când râdeam conducând mașina unui prieten, când cântam sub duș etc. La diferite intervale de timp, videourile cu mine se opreau și mă trezeam mergând prin camere joase cu nisip albastru, prin camere reci de metal albastru, prin camere fierbinți de lemn albastru, prin camere înalte de cărămidă albastră. Totul era albastru, apăsător și obositor.

Auzeam constant un șuierat de șerpi lingându-mi urechile, bătăi în poartă undeva în piept, duel de săbii printre coaste, vântul suflând prin cadavre de timp la picioarele mele. Mi-am ridicat cu greu capul și am văzut cum o lună liliachie sângerează printre alte luni. În aer plutea un miros de pași pe zăpadă, iar pe limbă simțeam gustul unor trucuri cu monede vechi. Am fugit izbindu-mă de o ploaie torențială dinăuntrul unei balene. Mi-era îngrozitor de frig, dar sub pleoape cărbuni încinși îmi ardeau ochii. Simțeam cum din omoplați îmi cresc gheare și aveam sentimentul că sunt urmărit la tot pasul prin această apă de rechini. Mă simțeam hăituit, vânat, torturat în interiorul costumului. Știam că totul se petrece în interiorul costumului.

Am încercat în zadar să mă dezbrac de el, să-mi arunc casca de pereți, să vomit ceea ce înghițisem, nimic din lucrurile pe care mi le doream nu se întâmpla. Nu puteam nici să mă opresc în loc. Și, prin camerele prin care mă pierdeam, îmi vedeam toate chipurile pe care le-am purtat de-a lungul anilor, sub forma unor măști obsesive și hidoase la răscruci de drum. Le vedeam cum mă pândesc și-mi fac cu ochiul. Simțeam cum simțurile mele se desprind de mine și aleargă de nebune prin Imaginarium, ca niște fantome dezgropate din pământul unor vieți trecute.

Și în tot acest timp aveam un sentiment de speranță neîmplinită. Speram, speram și iar speram. Nu știu ce anume speram, căci speranța nu era una definită. Era sfâșietor! Ce bine că a trecut.

Dar desigur că unii dintre voi vor spune că interpretez aiurea toate astea, sau că, cel mai probabil, îmi imaginez. De fapt, nici măcar nu-mi imaginez, căci mi-e imposibil să spun ceva, orice, despre Imaginarium în afara sa. E cât se poate de clar că nu am vorbit cu nimeni din afară despre acest loc și, cu atât mai puțin, să fi scris ceva despre el.

Circulă zvonul că în Imaginarium ți se creează o copie după tine prin intermediul costumului pe care-l porți, astfel dublura mea e încă înăuntru, una dintre ele. Știu asta pentru că m-am întâlnit în timp cu multe dintre dublurile mele și am tras concluzia, de bun simț, că am fost nu o dată, ci de mai multe ori, în Imaginarium. Nu știu totuși de câte ori. Veți spune că e un efect al drogului pe care l-am înghițit, dar nu e așa, pentru că dublurile mele mi-au confirmat faptul că nu visez, că nu delirez, că nu inventez absolut nimic, pentru că eu sunt de fapt Imaginarium. Tot ele m-au ajutat să scap de costum și m-au introdus în noua societate.

Toate personalitățile de care vă spuneam la început se adună deseori în cinematografe în care se derulează Imaginarium. Sunt foarte încântate și poartă discuții lungi și ample despre asta. Am intrat în vorbă cu ele și le-am declarat, mai în glumă, mai în serios, că eu sunt Imaginarium, că se uită de fapt la mine, dar nu mă cred, și-mi spun să las copilăriile la o parte și să mă apuc serios de treabă. Care treabă, le-am întrebat, aceea de a descifra filmul cu Imaginarium, mi-au răspuns. Așa că m-am pus să mă uit la film, dar nu e nimic senzațional, sunt doar lucruri care mi s-au întâmplat din copilărie până la vârsta maturității. Le știu aproape pe de rost. E foarte plictisitor să te uiți la tine. Împreună cu dublurile mai răpim uneori câte o celebritate și o îmbrăcăm în costum, așa, de amuzament.

Într-o zi m-am întâlnit cu una dintre dubluri. Mi-a spus că se poate ieși afară printr-o ușă secretă din ecranul unui cinematograf. Mi-a spus că îmi arată locul, dacă îi promit să o iau cu mine. Mi-a spus că a mai ieșit o dată, dar că s-a rătăcit prin oraș, i s-a făcut frică și s-a întors la loc. Mi-a fost foarte greu să o refuz.

Noaptea am evadat împreună din Imaginarium. Afară, dublura mea a fugit de mine, iar eu mi-am reluat viața de dinainte. Nu am scris nimic despre Imaginarium pentru că atunci când încercam, gura mi se umplea cu smoală și mâinile mi se încleștau. De fapt, nu am mai reușit să scriu ceva de atunci. Și nu am reușit să dau nicidecum peste dublura mea. Au trecut astfel cinci ani de lentă decădere și de rapidă ascensiune în anonimat. Am încercat să-mi găsesc alte hobby-uri, alte scopuri în viață, noi prieteni. A fost chiar și o logodnă scurtă, complet lipsită de entuziasm și de adâncime. Am riscat și am intrat în niște afaceri dubioase, despre care știam prea puțin, dar despre care aveam să aflu de la bunul meu avocat că au fost o investiție proastă, care m-a adus în pragul falimentului.

Norocul meu că într-o zi am primit încă o invitație la minunatul parc de distracții Imaginarium. Asta a venit ca un colac de salvare, sau mai bine spus ca un costum de scafandru. Mi-am propus ca de data asta să mă scufund în acvariul cu vise și să ies la suprafață cu niște certitudini, să fur măcar costumul sau să iau cu mine o dublură. Voiam cu tot dinadinsul să reintru în lume cu un nou nume, să devin din nou subiectul zilei.

Momentan mă aflu tot înăuntru și stau de vorbă deseori cu mine, cu dublurile mele, despre Imaginarium. Pare a fi oarecum un subiect la modă.

Problema e că toate aceste dubluri îmi fac pe rând promisiuni false despre ieșire. Mă mint, se distrează pe seama mea, se joacă de-a v-ați ascunselea cu mine. Am căutat ieșirea de unul singur prin cinematografe. În zadar. Imaginarium are mii de cinematografe.

Dublurile vorbesc deseori cu ceilalți, cu marile celebrități, marii oameni de știință, despre mine și mă judecă. M-am obișnuit și nu-mi mai pasă.

Oricum, sunt multe jocuri pe care le poți juca aici, o grămadă de petreceri la care poți să mergi și o grămadă de excursii prin tot felul de locuri inimaginabile. Personalitățile au propriile lor cluburi unde-și dezbat foarte calm viețile și teoriile despre viață. Nu se doarme deloc, e o permanentă mișcare, un du-te-vino inutil și agasant. Cu toate astea, lumea are un aer plictisit. De fapt, nimănui nu-i pasă.

Nimeni nu lucrează nimic, fiecare face doar ceea ce vrea. Nu există responsabilități, reproșuri, vină. E o lume cu intenții bune, dar lipsită de interes. Fără presiune și, cu această nepăsare dulce-amăruie, lucrurile par să nu progreseze înspre o direcție anume.

Imaginarium pare să-și fi atins limitele, pare împăcat cu acest divertisment neutru.

Îmi mai rămâne doar să-mi întind tentaculele și să explorez noi posibilități, să aduc în lumea asta de plictiseală fericită ceva diferit, ceva dureros, un pic de păcat.

Am pornit la drum prin Imaginarium și am descoperit că e un loc atât de mare, încât pot să nu descopăr pe nimeni zile întregi, iar atunci speranța își face loc în mine. Însă mă trezesc de fiecare dată într-un cinematograf, uitându-mă la un film cu mine, cum merg prin canioane nesfârșite. E foarte dezolant.

Mi-e un dor nespus să ies afară și să văd cerul, albastrul adevărat al cerului pătat de nori. Să fiu orbit de Soare, să mă odihnesc, să uit de mine.

Toata astea însă s-au schimbat când am primit prima scrisoare din partea dublurii mele. Și-a cerut scuze că a fugit de mine atunci, dar a fost o reacție de moment. Mai târziu nu m-a căutat pentru că îi era frică să nu o denunț autorităților, să nu-i distrug noua viață pe care avea să o înceapă. În scrisori îmi descrie diversele ei experiențe de afară. Cum a început să lucreze la un chioșc de ziare, apoi s-a angajat la recepție într-un hotel, iar printr-un concurs de împrejurări a ajuns să facă PR și comunicare. A dat la un moment dat un concurs și a ajuns să lucreze într-o firmă mare de consultanță. Acum are propria sa firmă. A urmat inevitabil căsătoria, are două fete, un câine și locuiește într-un apartament cu două etaje, garaj și peluză. De curând a început să-și pună memoriile pe hârtie. A rezultat o carte în care povestește și despre Imaginarium, iar eu sunt un personaj episodic - dar simbolic - în ea. Cartea l-a adus rapid în topul celor mai bine vânduți scriitori. Interviurile au început să-l obosească.

Aș vrea să-l strâng de gât în timp ce-i tai ambele mâini cu o foarfecă de viță-de-vie.

Dar, după ce s-au evaporat micii demoni, m-am gândit că, dacă tot nu pot să scriu nimic despre Imaginarium, atunci cel mai bine ar fi să scriu o carte despre locul în care am trăit. Unde m-am născut, unde am copilărit, tot ce am făcut până să ajung captiv aici. Am început astfel să scriu despre mine și despre lumea din afară.