Dialoguri Tiuk!

Dialoguri Tiuk! (nr. 41)

v. leac (m.vklvsk)

 

interviu cu v. leac, realizat de mihail vakulovski

(doar cu întrebări din „unchiul este încîntat”,

cel mai recent volum al său de poezie.

am înlocuit doar o dată un singur cuvînt: „literatură” în loc de „muzică”)

 

 

- „Nu te-am mai văzut de mult tinere, pe unde te învîrţi?”

- Între cătunul Bodrogu Vechi și Arad, mă ocup într-un mod mai serios de grădinărit, plantat copaci, cules ciuperci, reparat gardul și alte lucrări mai ample la casă. În Arad prin bucătărie, spăl și șterg și ocupația asta e o formă de meditație, mă scoate pe moment la suprafață.

 

- „Acum unde eşti?”

- În Micălaca la Puiu care a suferit, nu de mult, un atac cerebral si care are nevoie de companie. Suntem prieteni vechi, îi povestesc întâmplări pe care le-am trăit cândva împreună; și, oricât încerc tot în zadar; alteori își amintește detalii pe care eu nu mi le mai amintesc.

 

- „Mai există un complex al provinciei?”

- Întrebarea e o glumă proastă pentru artiștii complexați. Din 2011 sunt al cincilea locuitor din Bodrogu Vechi, singurul loc în care mă simt cu adevărat bine. Și asta pentru că în cătun locuiesc temporar.

 

- „Edy spune c-ai avea mult de cîştigat dacă ai scoate capul peste graniţă. Ai de gînd?”

- Ar fi mișto să ajung în Australia, de acolo mai departe, în insule. Ideal ar fi să dispar, dar asta e greu.

 

- „Ce mai faci?”

- Cu mizeria.

 

- „Cum îşi manifestă orbii extazul?”

- Pe dinăuntru, imaginându-și chestii pe care n-o să le trăiască niciodată.

 

- „Tu cum îţi duci zilele?”

- Repar acoperișul, mă plimb pe malul Mureșului, pescuiesc, tai iarba, când se mută prietenii îi ajut la cărat mobilă, povestesc cu Puiu, cu Andriescu, cu băieții de la Orhideea, alteori prin KF. Și zilele se duc, se duc.

 

- „Ce face cea mai îndrăzneaţă fată din lume?”

- Lucrează la palmares. Se fute cu vampiri.

 

- „Ce vrei tu, de fapt, tipule?”

- Să mi se întâmple lucruri imposibile și penibile. Dacă vrei să lași pe cineva perplex îi pui întrebarea asta în timp ce mănâncă. E o capcană, întotdeauna vrei altceva. Încerc să mă bucur căt pot de viață. Natura te salvează de multe ori, dar te și disperă. Știi, când eram copil îmi doream o mașină care nu face pană niciodată.

Mi-ar plăcea, de exemplu, să zbor prin cosmos cu o navetă spațială, e bună și o capsulă, ascultând bad romance și fumând țigările doamnei Mary Sanchez.

 

- „Ţi-e frică, da?”

- Nu poți controla chiar tot. Da, mi-e frică să nu-mi pierd mințile, aparatul locomotor, alzheimer, moarte violentă, de singurătate etc., etc.

 

- „Fericirea?”

- E atunci când trec Mureșul pe podul Traian și văd cum vine din față un biciclist, și cum spațiul e foarte îngust, biciclistul se uită la mine cu o mină ușor disperată, și eu mă fac că plouă, și când începe să facă scheme pe bițiclă eu mă retrag în ultima clipă între stâlpii de fier și-l las să treacă, atunci i se luminează fața și zice mersi.

 

- „Cum e să fii căsătorit?”

- E ca în pâlnia lui Stamate, ți se pare că pui mâna pe cealaltă jumătate a lucrului în sine. Am ieșit din pâlnie ușor dezagregat, cu o poftă disprețuitoare pentru confort și siguranță. Îmi face plăcere să privesc cupluri tinere cum se plimbă pe mal, cum privesc în gol și cum tresar când îi salută careva, cum se apleacă deasupra căruciorului și se strâmbă la copil.

- „Şi dacă nu merge Dor Etern?”

- Merge pentru cei de la pompe funebre, titlul de serial balcanic gen sub pământ srl.

 

- „Ştii ce-i în sufletul lor?”

- Eșecul dualismului.

 

- „Unde este ascunsă poezia în şobolan?”

- Șobolanul a stârnit multă repulsie și frică: a adus epidemii, a fost sursă de hrană pentru înfometați, a ros cabluri importante, deci a schimbat destine, poate chiar istoria; și-a găsit un rol în psihanaliză (în psihanaliză cine mă-sa n-are rol?), a creat murofobia; s-au scris cărți despre el, s-au făcut filme, e prezent în poeziile douămiiștilor. Și cu toatea astea continuă să mețină trează groaza și fascinația.

 

- „De ce substantivul LUNĂ e mai poetic decît substantivul HONDA?”

- Am explicat în carte de ce.

 

- „Cum e? E senin afară?”

- E un defect mai vechi d’al meu.

 

- „Tu ai card?”

- Normal că am. Și mi-ar plăcea să-l folosesc mult mai des.

 

- „Te consideri copil de părinţi, în sensul în care ai mers pe aceeaşi direcţie?”

- Nu în acest sens, sunt puțin mai cosmic.

 

- „Mergi pe o direcţie a complexităţii?”

- Complexitatea... mă deranjează să vorbesc despre asta. Eu testez limitele stuporii în situații penibile.

 

- „Cum crezi că e mai bine să fii: arogant sau infatuat?”

- Oricum e nasol.

 

- „Tu ce zici, există clişee virtuoase?”

- Sigur, cele mai virtuoase sunt premiate.

- „Eşti pregătit pentru viitor?”

- Nu sunt, dar nici nu mă sperie. Ce miracol poate să-mi rezerve?

 

- „Eşti un maniac al textului?”

- Îmi face plăcere ca oricărui maniac, mai ales să omor pe cât posibil tot ceea ce este poetic. Nimic mai găunos decât poeticul din poezie.

 

- „Muzica vorbeşte prin tine?”

- E mută ca peștele.

 

- „Are cuvîntul scris o noimă?”

- De exemplu, când ești obosit nu mai are nici o noimă.

 

- „Unde crezi că se poate face cel mai bine literatură?”

- Oriunde, doar să ai chef și suport material.

 

- „Ce instrument crezi că defineşte cel mai bine umanul?”

- E mai degrabă un organ, dar îl putem numi și instrument în anumite situații.

 

- „Te gîndeşti des la tine?”

- Sau-Sau. Iar acum vreau să-ți spun că indivizii dintr-o societate capitalistă, cu posibilități materiale precare, se gândesc mai des, probabil din cauza existenței unei stabilități provizorii. Ce e interesant e că și bogații se gândesc la fel de des. Ar trebui făcut un sondaj serios pe subiectul acesta. Și ce e și mai interesant, mai ales în cazul tipilor inteligenți, a filozofilor – ăștia practic se gândesc aproape tot timpul la ei, chiar și atunci când nu conștientizează asta. Singurii care se gândesc rar la propria persoană sunt cercetătorii, indivizii din laborator.

 

- „Lucraţi la ceva nou, domnu’ Leac?”

- Nu, dar trebuie să-mi gasesc cât mai repede un job.

(mai 2014)