My3

Hose Pablo


 

ok


ceru-i albastru / iarba e verde
nu-i de mâncare / în geantă-i un măr

turcia plânge / moldova plânge
foarfeca taie / din unghia mea

mi-e bine acasă / e jeg dar ok
compul se stinge / eu mai rămân

simt că mi-i foame / acasă e super
plapuma-nţeapă / m-aş masturba

porumbeii sunt paşnici / şi europa prosperă
măru-i în geantă / dar cam bâhlit


nu-i de mâncare / în geantă-i un măr
ceru-i albastru / iarba e verde

zile sunt negre /altele albe

vomă prin colţuri / tristeţea-i aşa

cocoşul se-neacă /zorile put

ţara-i un peşte / copt la grătar

toţi vrem femei / eu vreau femeie

unde-i salariu’ /patria-i sfântă

câinele latră /eu am doi ochi

nu-i fericire / aş cam dormi

în colţuri doar vomă / pe străzi e urât

ceainicul fierbe / sunt oligarh

un soare doar este / şi unul sunt eu

NATO mănâncă / guma din păr

gardul e roşu / mingea e verde

zile sunt multe /multe sunt negre

 


Titan


Dorinţa de a mă transforma într-un obiect

Ajung să fac spume la gură din cauza asta

Cifrele şi sentimentele legate de mine

Care pornesc din mine şi care ajung tot înăuntrul meu

Renunţ / personalitatea mea ticsită într-un tub

Pe care scrie carantină

Nicio zvâcnire şi mai ales nicio atingere

La suprafaţă un material de plastic /

Nu pot fi electrocutat / aceeaşi textură

În interior şi mai ales în exterior

Semnale receptate. Puncte de reper.

Ador echilibrul. Sunt mulţumit de temperatura

Minus sau plus 36,6

Ador echilibrul

Sunt creat. Am o cale deviată. Destinaţia oriunde.

Ruinele unei fabrici îmi schimonosesc formele tălpilor

Calc în pământ. Mult pământ şi negru. Şi mirositor.

Se pare că vreau să mă transform într-un obiect

Ajung să fac spume la gură din cauza asta

Deviez de la traseul iniţial

Greierii tac în iarba care foşneşte de la paşii mei

Sper că cineva e acolo

Cineva

Dincolo de limite mă

Aşteaptă & acceptă

Înaintez printre plantele care sunt

Îngrozitor de violente. Îmi răresc pasul

Sunt înconjurat. Spaţiu trist şi mort

Ceva din trecut îmi luminează în ochi

Intervine cu brutalitate

Imaginile din cap devin incontrolabile

Ar putea fi însuşi trecutul

Probabilitatea că-i anume aşa e în creştere

Recuperez trecutul / tastez

R e c u p e r e z

Greierii tac şi acum sunt inamicul lor nr. 1

Dacă aş vrea suficient de tare

M-aş transforma într-un obiect

Poate chiar ceva minuscul şi pe cât se poate de

Migrator

În urma mea / în locurile în care am călcat

Iarba îşi reia poziţia naturală / intactă

 


G a l e a k


buzunarele sunt rupte
curge depresneakul* din ele

undeva în burtă
nici măcar mâncarea nu-i la locul ei

vreau sus
pe le etajul 16 să stukesk* în jos
să privesk
stukitul cum parcurge o cale lungă
un carnaval al tristeţii
mişk limba în dreapta
mişk limba în stânga
lent




odată într-un vis
o gâdilam şi voiam să-i ling tălpile
şi
mai ales s-o văd în parnuhă*
voiam enorm de mult
să bag în videomagnetafon un VHS cu parnuhă
şi să o văd acolo
pe ea ku kelea goală
frumoasă




hai Bunica hai spune-mi te rog
e frumos
să stukeşti de la etajul 16
aaa?
nu tăcea hai totuşi zi-mi
măcar dacă merită
să mă marazesc* după cotzofana asta
eu sunt un debil pe care îl pui
într-un spital
şi pe care încerci din răsputeri să-l
ştergi din kreierul tău
încerci să-l îmbetz în ultimul hal



unde e cărutza
unde e coţofana mea
unde-i creta
unde-s macaroanele
unde-i Bunica
unde-s eu bleadi
unde cerul şi pământul una sunt
şi copacii parkă nu’s copaci
ea
ku kelea goală mă blastămă
şi brusc mi se face
bine




în fiecare luni
port saci de gunoi din urma mea
le-am legat de cur
le-am legat de inimă
îmi păstrez tot ce am mai bun
în sacii pe care-i port după mine

o aud cum geme
cum kişă okii
kum se culcă noaptea în pat
o aud cum nu e cu mine
kiar
kiar aşa nu e cu mine
o aud cum spune
tu ai nişte saci de gunoi care-s frumoşi
pe care i-ai legat de cur
te iubesc pentru aceşti doi saci plini de căcat
şi plini de tot soiul de gunoaie


stukite-aş între oki dar nuuuuuu
la etajul 16 devin mai pohuist*
skuip kiar şi în păsările care zbor pe lângă
la 16 simt o superioritate
stukitul face pleosc pe asfalt
se usucă gura şi nu mai pot
scoate nimic din această gură
am făcut conturul ei pe asfaltul din faţa acestui bloc
i-am făcut conturul din stukit

nişte animale zboară în faţa mea
sunt kurios dar o las baltă
nişte oameni zboară deasupra mea
ku kokite
ku kapetele mici
ku kapetele lor minuscule şi oki de muscă
kaut printre ei poate
o văd şi pe ea
recreînd acest view
ea care dacă ar zbura printre aceşti oameni
ar fi zeiţă
ku kelea goală evident
pentru că zeiţele zboară cu picioarele
desfăcute
zboară cu limba afară
kemându-te să faci ceva indecent
poate să joci bilot* sau o partidă de
marskoi boi*

opreşte-te din stukit
opreşte-te din futaiul acesta
te implor pune punkt


Bunica hai Bunica hai Bunica
să dăm la o parte
capacul să dăm la o parte pământul
florile şi iarba
să mă vezi
să mă auzi cum îţi vorbesc despre ea
să ţi-o arăt
nu vrei?
hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai hai


__________________________________________________________________________
depresneak – stare depresivă
stukesk – scuip
parnuhă – porno
marazesk, moroz - înseamnă ger, în context - a nu avea astâmpăr
pohuist – foarte indiferent, a te durea în pulă
bilot – joc în cărţi, aparent de origine bulgară
marskoi boi – războiul navelor
galeak - galeak

 

Bogdan Munteanu

Ciumurel


I.

O dimineaţă obişnuită de vară. Năduşim amândoi, se anunţă o zi călduroasă. Suntem în faţa blocului, dăm târcoale interfonului, ce să-i spunem oare, cum naiba să ne prezentăm? Nu-l cunoaştem, nu ne cunoaşte. Ştim doar că el ne poate rezolva. Şi că-l cheamă Ciumurel. Sau că aşa i se zice. Ciumurel vă ajută, numai să nu-l deranjaţi după 8, are treabă, multă treabă, aşa ni s-a transmis. Mă mai uit o dată la ceas. E şapte fără un sfert. Treaba nu pare chiar atât de complicată, dar, la naiba, noi nu ne pricepem, suntem doi puţeri de 18 ani, poate durează mai mult, cine ştie. De aia am venit la şapte fără şi nu la şapte şi, sau, şi mai rău, la opt fără. O să fie bine, mormăie Cezar. Ha! Pe cine vrea să fenteze? E timorat, se vede de la o poştă. Îşi face curaj, nimic altceva. Eu apăs, vorbeşte tu! zice Cezar. Îl prind de mână, stai, mă, stai, de ce să vorbesc eu? Habar n-am ce să spun. Ba ai! Îi zici cine suntem şi de ce-am venit. Păi de ce nu-i zici tu, văd că te pricepi! Deşteptule! Ne mai învârtim, ne mai dăm cu părerea, ne mai ciondănim. În şoaptă, trebuie să fim precauţi. Dai o bere după ce rezolvăm? Dau, zic fără să stau pe gânduri. Batem cuba şi Cezar apasă butonul. Se apropie de interfon, aproape că-şi lipeşte buzele de el. Soneria ţiuie. Tare, mă zgârie pe creier. Scanez blocurile dimprejur. Să nu cumva să apară vreun curios la geam, chiar te trezeşte din morţi ţiuitul ăla. E în regulă, nu e nici dracu. Aşteptăm vreo jumătate de minut, după care se lasă din nou liniştea. N-a răspuns. Ce facem acum, futu-i? Nu ştiu, se crizează Cezar. Nu ştiu, în pula mea. Ce mă-ntrebi pe mine? Aproape că strigă, nu e bine, fir-ar, nu aşa, trebuie să-l fac cumva să-şi ţină fleanca. Mă proptesc în buton. Ţiuitul reîncepe şi-l acoperă pe Cezar. Pentru câteva clipe nu-i văd decât buzele în mişcare. Mă înjură. Se opreşte. Mă împinge de lângă interfon şi îşi reia poziţia de vorbitor. Un firicel de sudoare i se prelinge de la tâmplă înspre bărbie. Are emoţii. Sau poate chiar îi e cald.

Se aude un fâşâit, apoi se lasă din nou liniştea. A răspuns, băi, chiar a răspuns. Şi uite-l pe Cezar, tace ca prostul. Îi dau un ghiont. Tace în continuare. Zi, mă, odată, ce dracu-aştepţi, îi sâsâi în ureche ca un gânsac. Trebuie că l-am enervat din nou, se-apucă să dea din mâini, să nu mă bag, să-l las în pace, ştie el. Apoi şopteşte iritat: să zică ăsta întâi, apoi zic şi eu. Dar Ciumurel tace. Oare l-o fi anunţat cineva că venim? Are şi Cezar dreptatea lui. Poate-o fi vreun protocol de care proştii ca noi n-au habar. Poate-o fi mai bine să aşteptăm, să nu ne-aruncăm ca tâmpiţii. În difuzor se-aude acelaşi fâşâit, ca o respiraţie greoaie. Îmi vine o idee. Mă apropii de aparat, nu prea e loc pentru doi, trebuie să ne înghesuim. Îmi lipesc capul de-al lui Cezar şi încep să respir profund, chîîîh, chîîîh. Din când în când hârâi, să imit cât mai bine zgomotele din difuzor. Îi dau un ghiont lui Cezar, fă şi tu aşa, ajută-mă! Surprinzător, mă ascultă. Respirăm amândoi ca la un control de plămâni. Mă întind şi încerc uşa, ştiu că e blocată, nu s-a auzit declicul. Şi totuşi, trag. Hârâi şi trag. Întâi mai sfios, apoi cu forţă. Uşa din metal scrâşneşte, dar rămâne înţepenită. Ne pomenim că tuşim ca doi măgari. Aşa am auzit în difuzor, poate-o fi parte din protocol. Ciumurel sau cine-o fi acolo, tuşeşte groaznic, ca un tuberculos. Ne-am înroşit la faţă, tusea pare să nu se mai oprească, dă-i şi noi înainte, ce-ai ajuns să faci cretinule ce protocol ce protocol de ce n-ai zis ceva de la bun început orice bună ziua suntem noi băieţii ce putea să se întâmple am fi fost deja sus poate am fi terminat treaba şi uită-te uită-te cum ragi şi i-ai dat şi la prostul ăsta de Cezar brânci fă şi tu fă şi tu şi-acum rage şi el rageţi amândoi până vă daţi duhul până se trezeşte tot cartierul şi dacă acum se apucă ăla Ciumurel să cânte la trompetă sau mai rău la tubă sau şi mai rău cel mai rău să tragă pârţuri ce faci ce faci boule?

Îmi venea să-mi bag picioarele în toată treaba, să-l iau pe Cezar, să ne cărăm dracului de-acolo, ne-om descurca noi cumva şi fără ajutor, întotdeauna am scos-o la capăt. Dar ceva mă ţinea în loc, probabil faptul că ni s-a spus de la bun început că la Ciumurel n-ajunge oricine şi că am avut noroc. Mare noroc. Mă opresc din tuşit. Se opreşte şi Cezar. Ne retragem capetele de lângă interfon. E linişte. Adică s-a oprit şi Ciumurel? Când? Când s-a oprit, bă? Sau s-o fi întrerupt? îl bombardez pe Cezar. Ridică din umeri, mă ia la rost, de ce-l întreb iar pe el, ce, bă, ce pula mea, tu n-ai urechi? Cezar înjură aiurea. Cezar începe să mă enerveze.

II.

Mă uit la ceas. E şapte şi cinci şi nici măcar n-am intrat în scara blocului. La naiba cu protocolul şi cu presupunerile de doi bani. La naiba şi cu berea lui Cezar, o să vorbesc eu. Dă-te la o parte, îi zic. Trag aer în piept şi mă apropii de interfon. Da, e mort. Apăs din nou pe buton. Ţiuitul soneriei nu mă mai deranjează, cred că m-am obişnuit. Sunt calm, sunt pregătit, o să-mi fac treaba. Fâşâie, a răspuns, gata, acum e momentul! Ce? Ce dracu? Cezar a apăsat butonul de întrerupere. Nu-mi vine să cred! Ave, tâmpitule! Mă uit la el cu duşmănie şi izbucnesc, bă, deci bă, cum ai putut să faci asta? Zi, că te sparg! Cezar îmi face semne disperate să tac şi se uită peste umărul meu, în lungul aleii. Întorc capul şi văd o mogâldeaţă. Se apropie de noi. Mă trezesc cu un pumn în coaste. E Cezar, îmi transmite că el nu e prost şi să nu-l mai înjur fără motiv. Înghit în sec, are dreptate, bine c-a apăsat butonul. Vom aştepta să treacă pericolul şi-apoi mai vedem noi.

Pericolul e un boschetar bătrân. Se opreşte în dreptul nostru. Nu zice nimic prăpăditul, doar se uită. Mă stânjeneşte, e ca în visul ăla, când te pomeneşti dintr-odată în curul gol pe stradă şi îţi vine să intri în pământ de ruşine. Şi n-ai ce face pentru că e un vis şi visele sunt ridicole. Dar nu eram într-un vis, eram în faţa blocului şi aşteptam. Aşteptam ca nenorocitul ăla care-şi belea ochii la noi să-şi vadă de drum, aşteptam să apăsăm din nou butonul, aşteptam să ne lase Ciumurel înăuntru, să-l rugăm să ne rezolve şi pe noi, pentru că aşa ni s-a spus, că el o să ne rezolve. Nu era ca în visul ăla idiot, uite, aveam blugi, aveam şi cămaşă şi pantofi noi-nouţi, la Ciumurel nu te poţi prezenta oricum sau cel puţin aşa îmi închipui. Poate chiar de aia se zgâia coate-goale ăsta, ne vedea ferchezuiţi şi se gândea ce bine de ei, uite, de-abia le-au mijit mustăţile şi au tot ce vor, iar eu scormonesc prin pubele, ce nasol să ai ghinion în viaţă. Era uscat ca o aşchie, aş fi putut să-i dau un şpiţ în cur şi să-i fi zis marş de-aici, strâmbule, ce te uiţi, avem treabă, Ciumurel ne aşteaptă şi tu ne încurci! Da, chiar asta ar trebui să fac, nu să mă simt stânjenit.

Îl văd pe Cezar cu coada ochiului, e tot un zâmbet. Îşi duce mâna la buzunar. Ce naiba, i-am zis să schimbe tot ce are, să facă ce ştie, să fure de la ai lui, să spargă o bancă, eu m-am descurcat, nu mă interesează, să nu cumva să ne prindă Ciumurel descoperiţi, nu se ştie niciodată cu ăştia care te rezolvă, sunt imprevizibili, odată se înfurie şi-ţi cer mai mult şi ce te faci atunci. Şi uite-l pe Cezar, îi dă prăpăditului din euroi! Îl prind de mână, stai, bă, stai. Nu, zice, lasă-mă. Îl cunosc pe ăsta, îţi spun eu după. Şi se scotoceşte, se scotoceşte, cum naiba o să găsească el mărunţiş amărât printre… Nu, nu, îl trag de pantaloni, prea târziu, a scos euroii la plimbare. Bancnote albastre, portocalii şi verzi se îngrămădesc în mâna tâmpitului. Scoate din teanc una de 20, o flutură între o între degete şi pare foarte fericit, ţine, Feri bacsi, zice, ia-ţi o cutie de bere şi două ţigări. Ia-ţi şi de mâncare! Ce faci aici, n-ai murit? Ăla, janghinosul, se apropie de Cezar, îşi ia banii liniştit şi în loc de mulţumesc zice Köszönöm. Apoi se târăşte mai departe printre blocuri.

Feri bacsi, ce tare, jubilează Cezar, cu gura până la urechi. Ne zicea nouă poveşti cu femei când eram mai mici. O să-ţi povestesc odată.

Mă uit din nou la ceas. Avem mai puţin de 45 de minute la dispoziţie, n-am înaintat deloc şi am pentru prima oară impresia că nu vom reuşi. Cu toate astea, Cezar rânjeşte, e bucuros că s-a întâlnit cu un coate-goale care-i spunea poveşti cu femei când era mic.

Mi-ai zis, mă, cretinule, de aurolacu’ de Feri bacsi, şi-ncă de două ori! am izbucnit. Nu era el ăsta! Tu n-ai văzut că habar n-avea cine eşti? Bine că nu i-ai dat toţi banii, poate-ţi spunea o poveste! Trebuie să intrăm, înţelegi? Aşa că taci dracului din gură!

Ba el era! se-aprinde Cezar. Ce, îmi spui tu mie? Nu l-ai văzut în viaţa ta! Şi a zis şi Köszönöm, n-ai auzit?

Taci, mă, taci! am mârâit printre dinţi, şi m-am dus înapoi la interfon.

III.

Buton. Sonerie. Fâşâială. Tuse. Dacă n-aude? Mi se rupe, zic ce-am de zis! Şefu’, suntem noi. Auzi cum i-am spus, şefu’. Sunt un mare bou! Ăăă, dom’ Ciumurel, suntem noi. Care voi? A vorbit! În sfârşit! Mamă, ce voce groasă are! Cezar mă loveşte uşor cu pumnul în stomac. Aşa se bucură el. Noi, băieţii, îi dau înainte, însufleţit. Care băieţi? Mă dezumflu. Eram pe val şi m-a înfundat. Ce să-i spun? Îmi vin în minte numai tâmpenii, Lolek şi Bolek, Iţic şi Ştrul, Stan şi Bran, Tembelul şi Nerodul, sau cum naiba or fi tradus Dumb and Dumber. Îi spun numele noastre. Nu uit să adaug dom’ Ciumurel la sfârşit, poate asta-l îmbunează. Începe să tuşească din nou. Nu-l ţine mult. Nu vă ştiu, se aude în difuzor. Îmi pun mâinile-n cap. Gata, s-a terminat! Ce nu apasă dracului butonul ăla? E un nenorocit de buton! Ieşiţi pe alee, să vă văd, zice. Sărim în stradă. Doar voi doi? se aude în interfon. Da, răspundem amândoi la unison. Doar voi doi? se-aude iar, după un moment de tăcere. Bă, acuma nu ne-aude, şopteşte Cezar. Are dreptate Cezar. Dăm din cap, da, doar noi doi, şi ne uităm timid în sus. Acolo, după o perdea, e Ciumurel, Dumnezeul nostru. Aveţi? zice. Ne pipăim buzunarele, da, banii sunt acolo. Şi dăm iar din cap. Tăcere apăsătoare. Lua-te-ar dracu, Ciumurele, belitule, m-am săturat de fiţele tale, de jocul ăsta stupid, deschide-ne odată, ne-ai văzut, suntem doi, ne-am îmbrăcat bine, avem bani, am dat din cap, ce vrei, să facem tumbe, să dăm din aripioare, să batem duble?

Îl văd dintr-odată pe Cezar cum tâşneşte spre uşă, cum se-agaţă de ea, cum râde spre mine, cum păşeşte nestingherit în scara blocului, ca şi când nimic din toată nebunia aia nu s-ar fi întâmplat. Da, Ciumurel a apăsat butonul, am auzit şi eu ţârâitul, unul prelungit, aş fi avut tot timpul din lume să ajung la uşă, uite, Cezar a reuşit, chiar dacă e un sprinter slab, şi cu toate astea, eu am rămas acolo, ţintuit pe alee, eu cu gândurile mele, ca-ntr-o fotografie. Hai, mă, eşti nebun, ce dracu’ faci, vrei să-ţi chem un taxi? Da, prietene, te-aud, ştiu, uşa s-a deschis, am reuşit, e un pas important, suntem în grafic, dar mi-e cald acum şi mi-e tare somn, am obosit, înţelegi, măi, tu eşti o pacoste, iar Ciumurel un câine, un porc ordinar, îşi bate joc de noi, ăsta e doar începutul, ai să vezi, o cafea mi-ar prinde tare bine, prietene, o să-i cer să-mi pregătească una, tare, băi, Ciumurele, aşa-mi place mie, tare, mişcă odată, nemernicule!

Nu mă mai înjura, Cezar, vin, nu vezi? Ce să fie, nimic, nu ştiu să-ţi explic. Parcă am înnebunit pentru câteva clipe, şi de la nebunia asta mi-au paralizat picioarele. Mi s-a-ntunecat mintea. Gata, mi-am revenit acum, hai să ne concentrăm, încă avem timp. Etajul 3, da, sunt sigur, mi-am notat, uite-aici, apartamentul 8. Cezar închide uşa în urma noastră. E atent, n-o lasă să se trântească, am făcut destul tămbălău în faţa blocului. Poate şi din vina noastră, dar, să fim serioşi, Ciumurelu’ ăsta belit e principalul vinovat. Ce mai contează? Ne privim în ochi. Ne îmbrăţişăm şi ne batem pe spate. Am intrat, băi, am intrat!

IV.

Urcăm scările umăr lângă umăr. Ne sincronizăm. Ritmul e numai bun. Nici prea rapid, nici prea lent. Avem şi atitudine, Ciumurel e un tip dat dracului, ştim, am trăit-o pe pielea noastră. Etajul 1. Călcăm apăsat, cu privirea înainte şi pumnii uşor strânşi. Aia-i! Mă trec fiori de bine, am pentru întâia oară impresia că vom reuşi. Nu numai că vom reuşi, dar vom şi ieşi în avantaj. Atitudinea e totul! Încă puţin şi ajungem. Ciumurel ne va rezolva. Ciumurel rezolvă pe toată lumea.

Etajul 2. Ne oprim brusc, s-a auzit un scrâşnet de yală. Prin crăpătura uşii din dreapta îşi face apariţia un cap de babă. Ne sfredeleşte o clipă, apoi şuieră printre gingii: Şine şunteci voi? Cezar mă trage - să mergem, să n-o luăm în seamă. Dăm să trecem. Baba deschide uşa şi ne barează drumul cu toiagul. Hechi (sau Pechi sau Techi, n-am înţeles bine), hai la buni! Se iveşte un pechinez – aha, deci Pechi. Mârâie spre noi. Pare la fel de bătrân ca stăpâna. Şine şunceţi voi? repetă baba. Nu-i treaba dumitale! se stropşeşte Cezar. Ha? face baba. În vizită! Vi-zi-tă! strigă Cezar. Neşimcitule! se oţărăşte şi femeia. V-am văjut io de pe jiam, de când aci venit. Ce tot vă-nvârcici pe-aişea? Aci venit la furat? Vreci să-l pun pe Pechi pe voi? Javra îşi arată colţii şi latră o dată scurt, răguşit.

Mamă, iese cu scandal! O să latre ăsta ca smintitul şi-or să să iasă toţi, şi de la uşa de vizavi, şi de la 1, şi de la 3, o să iasă şi Ciumurel şi-o să se enerveze că nu ne-am ţinut gura şi-o să ne-alunge cu şpiţuri în cur, boul şi cretinul de Cezar, se ia el în gură cu baba! Îi dau un cot lui Cezar – tacă-ţi, mă, gura aia spurcată, lasă-mă pe mine. Nu, doamnă, zic, la domnu’ Ciumurel mergem. Etajul 3, apartamentul 8. Ne-a invitat pe la el şi ne-a spus să venim până la ora 8, că după aceea e ocupat. Lăsaţi-ne să trecem, vă rugăm frumos. Ha? La şine?! La domnu’ Ciumurel, apartamentul 8. Şe Şiumurel? Nu stă nişiun Şiumurel în blocu’ ăsta. Hocilor! Plecaşi de-aişi că sun la policie! Baba ridică toiagul şi-l ţine ameninţător în aer. Pechi latră ca disperatul. Cezar e pe fază, se strecoară, trece mai departe, hai, mă, odată, dă-o-n pizda mă-sii de senilă, îl aud. Rămân ţintuit, analizez situaţia, cum adică nu stă niciun Ciumurel aici, ce naiba facem dacă avea dreptate baba, ar fi fost mai simplu să fi existat o listă cu numele locatarilor la interfon… lipsea însă. Poate Ciumurel e o poreclă… Da, asta trebu… Vjjj! Poc! – toiagul babei îmi izbeşte umărul. Javra se apropie ameninţător de piciorul meu. O iau la sănătoasa pe scări. Mă trezesc cu un etaj mai jos. Pechi latră, baba la fel, policia, chem policia, hocii, huliganii! Apoi se potoleşte şi intră în casă.

Urc două etaje. Ce prost eşti, ai stat să ţi-o dea baba! mă ia Cezar în primire, printre sughiţuri de râs. Mă hlizesc şi eu.

V.

E opt fără douăzeci şi suntem în faţa apartamentului cu numărul 8. Cezar dă să ciocănească în uşă. Îl opresc. Gura! se răţoieşte el şi bate, fără să mai aştepte replica mea. Daaa, se aude vocea groasă de undeva din interior. Cezar apasă clanţa şi deschide. Păşim înăuntru cu grijă, aşa cum intri în orice casă străină. Dăm într-un hol îngust, îmbâcsit de miros de tutun. Nu e nici dracu’, parcă văd că iar începe să ne joace ăsta o farsă! Stăm aproape unul de altul, ni se ating mânecile cămăşilor. Cercetăm în grabă pereţii. Un strat de jeg acoperă nuanţa deschisă în care au fost zugrăviţi în urmă cu o mie de ani. În stânga e o uşă, probabil cea de la bucătărie. Peretele din dreapta e amprentat cu mii de urme de degete, ca şi când cineva şi-ar fi pus mâinile murdare pe el de fiecare dată când a trecut pe-acolo. Nici linoleumul pe care călcăm nu e mai curat. Cezar îmi face un semn discret cu cotul. A văzut un muc de ţigară pe jos. O tuse puternică se aude din încăperea din stânga. Tresărim. Ciumurel! El e, cu tusea lui blestemată! Veniţi aici, hârâie, şi pantofii noştri nou-nouţi scârţâie pe linoleum. Cezar împinge, uşa de la bucătărie se deschide încet, enervant de încet. Înlemnim amândoi în prag. Un munte de om, păros şi transpirat, stă pe un taburet şi fumează cu spatele la noi. În chiloţi! Ne-am ferchezuit cum am ştiut mai bine, ne-am luat cămăşi, pantofi, şi el, el… Se ridică cu greutate şi îşi bălăngăne burta păroasă înspre noi. Umblă gheboşat, dar şi-aşa e cu un cap mai mare decât noi. Un tip pe la 50 de ani, buhăit şi slinos. O despicătură imensă îi traversează fruntea şi se adânceşte spre nas, ca şi când odată, de demult, l-ar fi izbit cineva cu securea acolo. Atât am văzut. Apoi mi-am plecat capul în pământ.

VI.

Bă, Cezar! Cezar!

Ce vrei, mă? Nu vezi că am treabă?

E, o laie treabă, te joci zi şi noapte! Pune un pic pe pauză!

Cezar apasă nervos o tastă şi huruiala de la calculator încetează. În camera de cămin se lasă liniştea.

Cezar îşi aprinde o ţigară şi începe să-şi bâţâie un picior. Nu-i place să fie întrerupt când se joacă.

Bă, mai ştii cu Ciumurelu’?

Cezar se loveşte cu mâna peste frunte şi râde, da, hî hî, cum nu! Ce proşti eram acu câţiva ani, dă-te dreac! Nu ştiam cum merge treaba. Da’ ce-ţi veni?

A, nimic, nu contează, voiam numa’ să te-ntreb dacă mai ţii minte exact ce-a zis după ce s-a ridicat de pe taburet.

Da, mă, da, ştiu. Da’ ce mă-ntrebi pe mine? Ştii şi tu ce-a zis.

Da, bă, da’ tu povesteşti mai fain. Ce te costă dacă spui?

Pe mine, nimic. Pe tine, o bere.

Ok, ok, zi odată!

Cezar trage cu sete din ţigară şi se întinde. Apoi se scarpină şi începe, păi na, după ce s-a ridicat, şi-a aprins o ţigară de la aia pe care o fuma. Băi, deci nu pot să-l uit, le sugea una după alta, din trei fumuri ajungea la filtru. Na, în fine, irelevant. Staţi jos, băieţi, aşa a zis. Şi noi ne-am aşezat la masă, pe tabureţi. El a scos din dulapul ăla jegos două snopuri de foi, pixuri, şi ni le-a aruncat pe masă. Astea-s! Scrieţi-vă numele şi ce mai e pe-acolo şi băgaţi mare. Unde nu ştiţi, lăsaţi liber. Cu cât ştiţi mai puţin, cu-atât vă costă mai mult! Repede, la opt fix vă dau afară! Şi-a râs, dacă grohăitul ăla se poate numi râs. Ai, fută-l soarele de Ciumurel, cum îşi mai bătea joc de noi! Ne bazasem că rezolvă el toată treaba… Am început să ne foim, să întoarcem paginile, mai mult de formă, că doar eram bâtă amândoi. El n-avea treabă, îşi plimba burdihanul prin bucătărie. Când se-ntorcea cu spatele, îi vedeam crăpătura curului, ţin minte că tot încercam să nu mă uit, da’ degeaba, nu mă puteam abţine. La un moment dat a-nceput să bage-n el lubeniţă cu pâine, mai ţii minte? Se-nvârtea pe-acolo şi plescăia şi scuipa sâmburii pe jos. Nu mai puteam de sete, salivam de mama focului. Şi-atunci ţi-ai intrat tu în rol, creier neted ce eşti! Nici nu începuserăm bine să răsfoim alea şi l-ai întrerupt din molfăială, dom’ Ciumurel, veniţi un pic? Hî, hî, cum ai putut să-l deranjezi, bă, boule, pe dom’ Ciumurel? Ce, te credeai la extemporal la liceu?

Îl întrerup. Protestez.

Tu să taci! strigă Cezar. Io povestesc acuma! Aşa a fost! L-ai enervat, chiar l-ai enervat! S-a şters cu dosul palmei la gură şi-a venit la noi, la masă. Gata, mă, puturoşilor? Aşa ne-a făcut, puturoşi. Io încă speram să răspund la o-ntrebare, două, să mai salvez vreo câţiva euro, hî hî. Şi el ne-a smuls foile, te-ai trezit tu să-l chemi! Mama voastră, bă! Zero absolut ce sunteţi! Nimic nu ştiţi? Da’ chiar nimic? Frate, când a-nceput să urle ca descreieratul şi când a dat apoi cu pumnul în masă de-a sărit scrumiera în sus, era să mă scap în pantaloni, recunosc. Şi tu pişai pe ochi, degeaba îmi zici de fiecare dată că nu-i aşa! Am văzut cum îţi curgeau lacrimile pe obraji. Plângeai ca la grădiniţă! Taci! Nu mă întrerupe, ştii bine că aşa a fost! Na, nu mai contează, noroc c-am strâns suficienţi bani. O mie tu, o mie io. Îţi dai seama? Să tot fii Ciumurel! Două mii de euro aşa, ţac-pac, în cinci minute! Pardon, 1980, că 20 i-am dat lui Feri bacsi, hî hî. Gura! Iar vrei să zici că n-a fost el, nu? Şi dacă n-a fost el, tot el a fost, ai înţeles? Am io o slăbiciune pentru Feri bacsi!

În fine, ne-a luat Ciumurelu’ banii, s-a-ntors cu spatele, i-a numărat şi-a zis marş, iar noi ne-am cărat, cu coada-ntre picioare. Ţin minte că m-am mai uitat o dată la curul lui, aşa, în loc de la revedere, hî, hî. Al dracu’ cur, cât o navă spaţială! Da’, în fine, dă-l în mă-sa, de morţi numa’ de bine, mi-i sete acuma! Ţi-am spus povestea, adu-mi berea aia! Marş, zic şi eu ca Ciumurelu’, hî, hî.

Cezar se întoarce spre monitor. Apasă o tastă, huruiala începe din nou.

Poftim?! De morţi numai de bine?!?! Cum adică de morţi numai de bine? Ce vrea să…? Doar n-o fi… De ce nu mi-a…

Bă! Pune pe pauză!

Nimic.

Cezar, n-auzi?

N-ai plecat încă? Ce mai vrei?

Huruiala încetează.

Cum adică de morţi numai de bine?

Cum cum adică? Eşti prost? A dat colţu’. A decedat. A răposat. Mort şi-ngropat. Cum să-ţi mai zic? Dă-l în mă-sa, a murit şi gata, am şi uitat să-ţi spun. El în iad şi noi la facultă, hî, hî. Pun pariu că se descurcă şi-acolo, hî, hî. Hai, du-te după bere!

Am rămas mască. Ciumurel murise şi idiotul de Cezar nu-mi spusese! Uitase!

VII.

Am ieşit buimăcit din cameră. Am cumpărat două cutii de bere şi mi le-am lipit de tâmple, era cald, teribil de cald, deşi se înnoptase. M-am aşezat pe o bancă. Ăla murise, Cezar ştia, dar uitase să-mi zică… Uitase de cea mai importantă moarte! Îmi venea să caut o bâtă, să mă întorc şi să-i crăp capul. Ziua aia în care l-am vizitat pe Ciumurel mi-a fost fatală. Gândul că până la urmă totul va ieşi la iveală şi voi înfunda puşcăria mă teroriza. Dormeam îngrozitor, i-am visat de câteva ori pe ai mei, hăituiţi de reporteri, ce-aveţi de spus în legătură cu fapta incalificabilă a fiului dumneavoastră, ce educaţie i-aţi dat, vă asumaţi, ce aveţi de declarat, staţi, unde fugiţi, de ce fugiţi? L-am visat şi pe Ciumurel încolţit, îl împungea unul cu pulanul în burtocul lui păros, iar altul urla la el, ţi s-a-nfundat, profesore, scrie acolo, umple lista cu studenţi! Iar el plângea şi-i scria pe toţi puţerii pe care îi rezolvase să intre la facultate. Mă trezeam şi eu plângând, ud leoarcă.

Încercasem, nu o dată, să discut problema cu Cezar. A râs de mine. M-a făcut fricos şi paranoic şi-n multe alte feluri. Poate-i era şi lui teamă, poate-l visa şi el pe Ciumurel la pârnaie, nu de puţine ori îl auzisem gâfâind şi scheunând în somn. Teribilismul pe care-l afişa când deschideam subiectul îl ajuta, probabil, să pară stăpân pe situaţie. Sau poate chiar nu-i păsa. Orişicum, n-avea voie să uite!

M-am ridicat brusc de pe bancă, m-am dus la unul din blocurile vecine şi-am apăsat la întâmplare un buton de interfon. Aşa, de chestie. Ţiuitul s-a auzit vreo jumătate de minut, după care s-a aşternut liniştea. Am râs stingher în noapte, era cam aiurea să mă bucur, ce să zic, murise un om. Apoi n-am mai ţinut cont de nimic. Am desfăcut ambele beri, mi le-am turnat în cap, am izbit cutiile goale de peretele blocului şi-am izbucnit într-un râs dement, eliberator. Am mai apăsat o dată butonul, am băgat o piruetă şi m-am cărat, cu gura până la urechi. Eram fericit.

 

Octavian Perpelea

 

la bohème

pentru Rucăru, Scoicaru & Ştiftu

 

iubim cu toţii

aceeaşi femeie

prăbuşită peste mese

la terasa Argentin

& ştim deja că

plictiseala se vindecă

doar prin ciroză

ficatul ne creşte

în ritmul inflaţiei

iar chipul ratării

ne face cu ochiul

din geamul bodegilor

dar nouă nu ne pasă

suntem boemi &

vom trăi ca & până acum

c-un picior în groapă

& cu capul în nori


1 decembrie

am dat refresh

& nu-mi mai amintesc

nicio minciună

învăţată la şcoală

am uitat numele patriei

în care trăiesc

urechile mele

nu mai aud deloc

glasul străbunilor

m-am născut aici

din întâmplare

cum din întâmplare

într-o zi poate

am să mor în altă parte

mă mulţumesc

cu istoria care înseamnă

ceva doar pentru mine

azi am desfăcut

şampania & sărbătoresc

20 de ani

de la prima labă


life is life

azi am primit citaţie de la administraţia blocului

& am fost înştiinţat că o să fiu dat afară din apartament pentru neplata întreţinerii timp de trei ani

părinţii nu mai vor să mă recunoască drept fiul lor

femeilor le inspir ceva între milă & scârbă

C.V.-ul meu nu a avut de luni bune nicio vizualizare

corpul îmi este plin de bube roşii acoperite cu o crustă de mătreaţă seboreică

ultima dată când m-am privit în oglindă faţa mea avea forma oraşului Brazzaville

în rest sunt bine


ultimul rebel

sunt furios

că mi-au furat din nou

bicicleta

&  cum ajung acasă

arborez steagul piraţilor

pe balcon

iau funingine de pe un tuci

&-mi întind

sub cearcăne

mă dezbrac la bustul gol

îmi lovesc pieptul

ce răsună ca o tobă

africană

apoi sun la

112


generaţia pro

stăm cu toţii

sprijiniţi de gard

mâncăm seminţe

bem bere la pet

o ardem pe caterincă

& cât e ziua de lungă

nu facem

decât să aşteptăm

asemeni unor stridii

bătrâne & bovarice

ce visează

să ajungă

la masa bogaţilor


history of a bad boy

a fost un copil pervers

a muşcat până la sânge

din sânul familiei

astăzi e adultul pervers

ce agaţă Lolite

pe Calea Moşilor


pe bune

de-aş fi ştiut

oooo de-aş fi ştiut

dacă aş fi avut măcar

o vagă idee

un mic presentiment ceva

aş fi rămas acolo

& acum aş fi fost

un spermatozoid înţelept

cu început de

chelie


ultimul drum

cu o cruce de

plastilină roz lipită pe spate

& o aură mică

împletită din flori de plastic

înaintezi

înaintezi

pe acelaşi drum

sorbind mereu din butoiaşul de rum

fără iluzii

ca un hamster bătrân

care a suportat prea multe experimente

iar la final

nu te aşteaptă vreo câmpie veşnică

vreun disneyland

ori vreo cariatidă vivantă

eşti perfect

nicio carie

niciun defect

o adevărată partidă

pentru cimitirul „Eternitatea”

unde moartea îţi va reda optimismul &

virginitatea