tiuKestionar

tiuKestionar

Krista Szöcs

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- Cel mai mult îmi plăcea să mă joc de-a ascunselea, mereu găseam locurile cele mai ingenioase unde să mă ascund. În adolescență tot asta mă jucam, doar că ascunzătorile mele au devenit mai ușor de găsit. Mi-au plăcut și păpușile, îmi plăcea să le tund, să le fac haine, tăiam mereu rochiile și perdelele mamei ca să fac cele mai dichisite haine. Voiam foarte mult ca păpușile mele să fie diferite de păpușile celorlalte fete, încât uneia i-am scos părul blond și în găuri am băgat ață neagră (îi stătea mult mai bine brunetă); după un timp i-am făcut și un iubit dintr-o păpușă căreia i-am tăiat sânii, i-am tuns părul și i-am desenat, cu o ojă neagră, o barbă de toată frumusețea.

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Începem cu trecutul, cu amintirile din clasele primare, apoi ajungem la prezent.

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- Cât am evitat să răspund la întrebarea asta:D Păi sunt prea leneșă pentru a face un sport și chiar dacă îmi place să urmăresc spectacolele de patinaj artistic, nu aș putea practica, am încercat, dar eram mai mult cu fundul pe gheață decât făcând pe grațioasa.

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- „antik înfundă gura tatei cu prosopul de bucătărie”, asta nu aș putea face.

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericită?

- Cofetar.

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Când rămân singură într-o casă, mai ales noaptea, devin foarte agitată, gândurile devin prea zgomotoase și de multe ori nu pot nici să adorm. Cred că asta mă enervează cel mai tare.

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Țin minte că în clasa a VIII-a am luat premiul 1 și diriginta mi-a cerut să-mi fac coroniță. Atunci mama mi-a făcut o coroniță superbă din flori de câmp și mi-a spus prima dată că e mândră de mine. Asta cred că aș povesti copiilor, am și dovada, o poză în care mama ține coronița în mână:)

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte săracă şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Nu cred că aș accepta, dar nu din cauză că am ceva împotriva manelelor, sau a oamenilor care ascultă manele, pur și simplu cred că trebuie să-ți placă ceva ca să o faci, altfel ar fi forțat. Dar cine știe ce ne așteaptă, situațiile disperate cer decizii disperate. Ca scriitor nu știu încă ce nu aș accepta, dar promit că-ți răspund peste câțiva ani la întrebarea asta.

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- Atâta timp cât comisia care dă premiul crede că eu merit, nu aș încerca să fac pe modesta și să spun că nu vreau, că cel de pe locul doi merită mai mult decât mine, sau să refuz premiul, dar aș putea să-l împart cu cel de pe locul doi, dacă tot îl simpatizez de multă vreme.

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

- Pot să răspund tot cu o întrebare? De fapt, ce sunt acum?

 

 

(10 iunie 2013)

tiuKestionar

Flori Bălănescu

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- „Jocul” meu preferat în copilărie era să-mi imaginez ce bine ar fi să am fraţi apropiaţi de vârsta mea (ai mei fiind deja adolescenţi când eu mă ridicam); în adolescenţă era să scriu jurnale, poezii şi (bucăţi de) romane pe care nu le mai am, să-mi imaginez cum într-o zi, când voi fi Mare, voi schimba prin munca mea viziunea istorică asupra lumii şi vieţii... sunt foarte plictisitoare.

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Despre cum se regăseşte trecutul în prezentul nostru. Avem nostalgii, dar avem şi multe tristeţi de împărtăşit. Plus că nu am atât de mulţi prieteni din trecutul mai îndepărtat...

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- Nu am un sport preferat. Detest fotbalul (vezi, nu am nici strop de milă pentru popularitatea mea!). Am jucat handbal în şcoala generală. Sora mea a jucat handbal profesionist în adolescenţă. Îmi place uneori să privesc transmisiunile de gimnastică. Dar nu sunt pasionată.

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- Să trăiască în locul meu. Acum nu ne mai recunoaştem.

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit(ă)?

- Am deja o profesie pe care o fac cu plăcere (avem o relaţie specială, de iubire-şi-de-oboseli). Aş deschide, la vârsta pensionării, un restaurant pentru oamenii cu suflet de artişti, în care să se poată auzi numai jazz (de toate felurile, după gust), blues(-rock)... şi la momente de mare restrişte sufletească, poate un pic de Maria Lătăreţu (sau Maria Răducanu!?).

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Că sunt atât de defensivă, în ciuda aparenţei că nu... e complicat de explicat.

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Părinţii mei au fost oameni simpli, tata a murit prea timpuriu, dar cred că nu-l văzusem niciodată în felul acela de schimbat la faţă, ca în ziua în care am ajuns acasă de la Bucureşti şi i-am spus că am intrat la facultate. Nu-i uit niciodată imaginea: păştea vreo trei oi pe buza şanţului, i se terminase aerul din casă şi din curte, aşteptarea îl chinuia. Ştiu că în epoca vitezei de toate felurile şi a progreselor tehnologice, cu atâtea debuşeuri, pare o prostie („de babă bătrână”), dar înainte de „loviluţie” nu se intra la facultate pe bandă rulantă, ca azi. Iar eu vin dintr-o familie în care am fost prima absolventă de studii universitare, atât în ramura paternă, cât şi în cea maternă. Ei, asta se vedea pe faţa tatălui meu, care n-a scos niciun cuvânt. Era cumva răzbunat pentru toată istoria grea din urmă... Mama a fost cu mine, când s-au afişat rezultatele în vitrina de la Arhitectură (acolo se afişau, eu am intrat la Istorie), a leşinat. Era cardiacă.

Nu am cu ce să mă laud în faţa copilului meu.

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac(ă) şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Nu accept nici să ascult, dar să mai cânt. Dar ce, s-au terminat veceurile de spălat, străzile de măturat, grădinile de lucrat etc.? Numai parveniţii şi sfertodocţii se ruşinează de muncă. Bogată nu am fost niciodată, sunt obişnuită să fiu săracă. Cum nu sunt scriitor (profesionist, am înţeles că aşa se numesc cei „adevăraţi”), dar dacă mă întrebi şi pe mine: nu accept ridicarea ficţionalizării la rang de artă înaltă, în ciuda şi în detrimentul realităţii, adevărului, omului (inclusiv a omului care scrie).

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- N-o să fiu niciodată în ipostaza asta. Dar cred că deciziile juriilor nu au satisfăcut niciodată aşteptările tuturor oamenilor. Situaţia evocată de tine este valabilă în condiţiile în care „toată” lumea ştie că juriul are un dinte împotriva celui de pe locul doi... fiind el un ins incomod, incorect politic. Şi-atunci, „tu”, cel de pe locul întâi, trebuie să ai stofă de martir, să ai o conştiinţă beton pentru a renunţa, în ciuda realităţii că eşti – măcar teoretic – un scriitor talentat, altfel de ce te afli acolo? Am pus pronumele între ghilimele pentru că eu mă văd mereu pe locul doi (sau trei, sau deloc). Dar, dacă vrei să dăm frâu ficţiunii de nestăvilit din noi (ha, ha, ha!), uite ce aş face: Aş dedica premiul meu lui Paul Goma. Nici măcar nu aş fi originală. A făcut-o deja O. Nimigean cu ceva ani în urmă.

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

În virtutea „inerţiei”? Cum orice (pe)trecere este o devenire, nu-mi dau seama ce am ajuns. Asta e o întrebare pentru personalităţi (neapărat „marcante”).

 

(iunie 2013)

tiuKestionar

A. R. Deleanu

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Când eram copil mic-mic mă jucam mult singur, eram foarte tăcut şi ştiu că îmi ocupam timpul cu o armată de neanderthali din plastic negru cu care probabil reconstruiam bătălii preistorice sau naiba ştie ce (când i-am văzut prima dată am plâns de teamă, apoi m-am ataşat de ei). Am mai crescut şi am început să mă joc cu alţi copii, ţin minte că ne plăcea să ne jucăm „truca”, un joc inventat de noi în care ne dădeam drept cascadori şi făceam tot felul de tumbe, sărituri, căzături din copac, pe scări etc. Eu mai mult dădeam ordine celorlalţi, mimând autoritatea investită de ei nici eu nu ştiu de ce, mascând de fapt frica mea de a mă arunca pe jos şi de a mă lovi.

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Nu mă întâlnesc niciodată cu primii mei prieteni. Viaţa ne-a dus devreme pe alte drumuri. Nu văd ce am putea să ne spunem, nu ştiu nici măcar dacă am avea răbdare să ascultăm.

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Nu am un sport preferat, singurul la care mă uit ocazional şi pe care îl înţeleg este fotbalul. Dacă se nimereşte să fie box la TV, mă uit. Când eram mic eram astmatic şi bolnăvicios, deci nu prea îmi ardea mie de sporturi. Poate din acest motiv mi-ar fi plăcut să ştiu să lovesc, să practic boxul, luptele etc. Dar nu aş fi avut pasiunea necesară pentru a mă antrena destul.

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Tu crezi că dacă l-am pus să facă ceva în locul meu am făcut-o conştient? Nu. Deci nu aş putea să răspund la asta. Pot să răspund la întrebarea simplă: Ce n-aş face, dar l-am pus pe vreun personaj să o facă? Nu mi-aş lovi niciodată iubita, dar Ig din povestirea „Scrum” (din volumul „Acluofobia”, ce stă să apară la Herg Benet) îşi bate violent soţia şi o ucide. A fost cea mai insuportabilă scenă pe care a trebuit să o scriu până acum. Oribilă.

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Mi-ar plăcea ca hobby-ul meu (tu îi spui hobby, eu nu) să îmi devină profesiune: să fiu scriitor full-time, dar cum asta e o glumă bună, voi spune că mi-ar plăcea să fac filme, dar cum asta nu se va întâmpla niciodată, mă voi mulţumi cu the next to best thing: să lucrez într-o editură.

- Ce sentimente/stări te enervează?

La mine sau la alţii? Diferă. La mine mă enervează (post-episod) când mă panichez crunt şi am impresia că nu mai am scăpare. Sau când sunt prea sensibil şi plâng. Că eu de fapt vreau să fiu dur şi să dau cu pumnul, ţi-am explicat. La alţii... nu ştiu. Să-mi văd întâi de penibilităţile mele, apoi m-oi ocupa şi de ale altora. Nu contează ce mă enervează la alţii.

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Că nu am ales niciodată varianta mai uşoară şi că nu am renunţat niciodată la persoana pe care o iubesc, indiferent cât de grele au fost unele alegeri. Am reuşit să îmi fac părinţii mândri destul de des, aş zice. Se bucurau să mă vadă pe scenă cu trupa; cică au fost foarte mândri de mine la lansarea romanului (şi tata – nu mi-a zis, dar ştiu eu din surse sigure). Am fost pus mereu pe „fapte mari”.

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Da, aş accepta, mai ales dacă aş avea copil şi nevastă. Ca scriitor nu aş accepta să plătesc să fiu publicat. Mai bine nu public, hai pa.

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

L-aş refuza direct, fără discuţii, fără tresăriri. De fapt, cred că aş refuza orice premiu şi nominalizare, nu aş şti ce să fac cu ele.

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Simplu: trial and error. Sunt pe drum, la mijloc.

 

(iunie 2013)