Pagini basarabene

Alexandru Vakulovski

 

Patria mea în cuvinte mici

 

Patria mea se întinde între și în jurul Antoneștiului și Tomeștiului. Antonești, foarte aproape de granița cu Ucraina, mai aproape de Odesa decât de Chișinău. Antonești, cu nucul imens din curte, pe care îl țin minte de când mă știu, cu mama, pentru care nu m-am maturizat niciodată și se pare că pentru ea acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Patria mea, cu mormântul tatălui, care-mi amintește de cele veșnice, ce de fiecare dată îmi provoacă noduri în gât și goluri în piept. E strada cu casa bunicilor și a unchiului, e strada Alexei Vakulovski, ex-Florilor, cu ex-brigada de tractoare devastată din capăt, cu biblioteca plină de minuni a tatălui. Sunt scrisorile de la tata, pe care le primesc în continuare, chiar dacă el a plecat demult. E școala, biserica redeschisă, după ce o perioadă lungă a fost Palatul Fericirii, unde se oficiau căsătoriile. E poarta bisericii îngropată în cimitir în perioada comunistă, scoasă afară de bătrânii care nu s-au născut ca noi în Uniunea Sovietică.

Patria mea este Marea Neagră pierdută, e Bugeacul, e rușinea moldovenilor de pe litoral. Rușinea că sunt moldoveni și că au ceva de care ar vrea să se desprindă. Sunt satele de câmpie, iazurile, pădurile, Chișinăul cu clădirile vechi în paragină și cu blocurile hidoase.

            Patria mea se întinde până la Tomești, cu munții de acolo și cu dealurile, care pentru mine înseamnă oricum munți. Sunt ciupercile, căpițele de fân ridicate diferit în localități diferite, sunt păsările și aerul stătut din Piața centrală sau rece și curat din Padeșul sau din Brașov. E Clujul care m-a băgat în depresii, e Roșia Montană de care mi-e frică. Sunt cărțile pe care le simt ca pe o bucățică de pământ.

            Patria mea nu are granițe, vameși sau milițieni. Patria mea nu are cuvinte mari, doar cuvinte mici, care mă fac, din când în când, fericit. Poate și din cauza asta nu înțeleg cuvinte mari ca Unire, cuvinte utopice ca Uniunea Sovietică. Când mă momesc cuvintele mari, mă tratez cu cuvinte ca Foamete, Deportare, Teroare, Ruptură – aspirine, ce fac parte, de asemenea, din Patria mea.