CinemaTiuk!

Mihail Vakulovski

 

Habarnamus dacă a fost ales sau nu Papa

 

 

            „Habemus Papam” este o comedie dramatică prin care regizorul Nanni Moretti ne sugerează că chiar şi Papa de la Roma e mai întîi om şi abia apoi Papă şi că orice om are necesităţi, sentimente, slăbiciuni şi trăiri, orice funcţie ar ocupa. Un film în care rolul principal e interpretat de Michel Piccoli, un actor de 85 de ani, nominalizat pentru acest rol la premiul pentru cel mai bun actor de către Academia Europeană de Film, iar Nanni Moretti a fost nominalizat la Festivalul de Film de la Cannes pentru premiul Palme D’or.

Melville, proaspăt alesul Papă de la Roma, are o criză psihică exact înainte să-şi ţină discursul în faţa credincioşilor care s-au strîns să-l vadă în Piaţa Sfîntul Petru din Vatican. Se retrage în camera sa şi cere o perioadă de linişte, nesimţindu-se în stare de nimic. E chemat cel mai bun psiholog, rol jucat foarte bine de regizorul Nanni Moretti, care, deşi ateu, se împrieteneşte cu toţi cardinalii, care nu au dreptul să iasă din catedrală, ca şi psihologul, de altfel, pînă noul Papă n-o să dea binecuvîntarea de la balcon. Dar Papa fuge la psihologul nr. 2, soţia psihologului închis în catedrală, care divorţase tocmai pentru că nu suporta să fie nr. 2 şi acasă, şi la serviciu (exact aşa cum noul Papă nu suportă să fie nr. 1!). Melville începe să-şi retrăiască viaţa, să se redescopere şi unica lui dorinţă e să fie făcut uitat, să fie lăsat în pace, oricum lumea nu l-a văzut şi nu ştie cine a  fost ales Papă. Un film la care şi rîzi, te distrezi, dar care te invită şi la meditaţie, te pune pe gînduri. Dar nu, nu trebuie să fii credincios sau necredincios ca să te bucuri de acest film, pentru că e o operă de artă despre sentimente, stări psihologice şi situaţii (de criză) în care poate cădea practic orice om la un moment dat, despre singurătate şi solitudine, despre intimitate şi libertate...

După vizionarea filmului te întrebi dacă scenariul filmului a fost inspirat cumva din realitate. Nanni Moretti spune că pentru facerea acestui film a avut nevoie de mărturisirile actualului Papă, Benedict al XVI-lea, care a povestit prin ce stări a trecut la aflarea veştii că va fi următorul Papă, înaintaşul său fiind o adevărată personalitate istorică – Ioan Paul al II-lea. Dar chiar dacă aceste detalii fac filmul mai interesant, „Habemus Papam” poate fi vizionat şi fără să te documentezi înainte – de fapt, e mai bine să-l vezi aşa, fără a citi sinopsisul. Vizionare plăcută!

 

„Habemus Papam” (2011, Italia)

Regia: Nanni Moretti

Cu: Michel Piccoli, Margherita Buy, Nanni Moretti…

Mihail Vakulovski

 

Palilula fără ieşire

 

 

„Undeva la Palilula” este o dramedie oltenească, un film artistic regizat de Silviu Purcărete, despre care putem spune că face parte din realismul magic românesc, prin analogie cu realismul magic sud american al lui Gabriel Garcia Marquez din „Un veac de singurătate”. După ce moare nenea Pantelică, medicul din Palilula, acolo e trimis Serafim, un tînăr absolvent (jucat de Aron Dimeny). Vine cu două genţi de cărţi, pe care n-o să le mai citească niciodată, pentru că nimereşte într-o lume absolut miraculoasă şi fantezistă, plină de bolnavi sănătoşi, curve şi beţivi, unde viaţa se bea, vorba lui Ioan Es. Pop, autorul cărţii „Ieudului fără ieşire”. Şi Palilula e fără ieşire, aici se intră, dar nu se iese niciodată. Şi Gogu, africanul-oltean „de-al vostru” (Sorin Leoveanu), un alt medic, vine cu obiceiurile şi tradiţiile lui şi se palilulează repede, dar şi Serafim păţeşte la fel. Acţiunea are loc în România anilor ’60, dar povestea filmului s-ar fi putut întîmpla oriunde sau nicăieri, atît de… artistizată e. Bine, cu multe elemente realiste şi recognoscibile, fiind implicat şi comunismul (prin Trotzki, interpretat atît de bine de Constantin Chiriac, directorul teatrului de la Sibiu, încît ştiam că-l cunosc de undeva, dar nu-mi dam seama cine e), şi relaţia italo-română nu scapă de ilustrare (Chichi e omul de legătură, cu care localnicii fac afaceri misterios de murdare cu broaşte şi nu numai), şi falsul patriotism („Să trăiască neamul nostru leneş şi beţiv”). Silviu Purcărete reuşeşte să creeze o atmosferă uluitoare în „Undeva la Palilula”, făcută şi de acţiunile personajelor, şi de poveste, şi de decor, şi de modul frust şi direct în care se exprimă personajele şi se acţionează în film. Unele personaje, deşi secundare sau episodice, îţi rămîn în memorie pentru multă vreme. De exemplu, Horaţiu Mălăele joacă impecabil rolul unui poştaş care vine să-l anunţe pe Serafim că i-a murit tata, dar nici asta nu-l poate scoate pe tînărul medic din Palilula. Sau Ofelia Popii, care apare din cînd în cînd ca Leana Mică (Leana Mare e portretul Elenei Ceauşescu pe care-l cară la şedinţele săptămînale de luptă pentru pace), sau Marius Manole, doctorul şchiop de la sfîrşitul filmului, sau Capra… Un film interesant pe care vi-l recomand – deşi e destul de lung, nici nu-ţi dai seama cînd trece vremea.

 

„Undeva la Palilula” (2012, România, comedie, dramă)

Regia: Silviu Purcărete

Cu: Aron Dimeny, George Mihaiță, Horaţiu Mălăele, Constantin Chiriac…

http://www.undevalapalilula.ro

Mihail Vakulovski

 

Toată lumea din familia noastră

 

 

Cînd l-am văzut pe Șerban Pavlu de la „În puii mei” chiar în primele scene ale filmului „Toată lumea din familia noastră”, mi-am zis c-o să ne cam „dixtrăm” la film… Nu că n-am rîs (în special de limbajul lui Marius), dar Marius Vizureanu (zis şi „Dinţeanu”), personajul său, e mai degrabă un personaj tragic, iar „Toată lumea din familia noastră” e o dramă de aici şi acum, în regia lui Radu Jude, chiar dacă uneori aminteşte de comediile lui Emir Kusturica.

Filmul începe cu un tip care se trezeşte din somn, îşi ia bicicleta, pe care prinde o caracatiţă mare, în scăunelul copilului, se duce la părinţii săi, să împrumute maşina pentru weekendul pe care urmează să şi-l petreacă la mare cu fiica sa de 5 ani, pe care are dreptul s-o vadă doar cîteva zile pe an, în urma divorţului. Chiar dacă se ceartă cu tatăl său (interpretat de Alexandru Arşinel), care izbucneşte pe neprins de veste, supărat că „zdreanţa” aia de Otilia (jucată de Mihaela Sîrbu) îi face viaţa un coşmar. Fosta soacră (Tamara Buciuceanu-Botez) îl convinge să intre, că Sofia încă doarme şi oricum Otilia nu e acasă, aşa că restul acţiunii are loc în apartamentul în care Marius a adunat şi mobilă, şi de toate, ca acum fosta sa nevastă să trăiască cu Aurel, un conţopist slăbănog şi urîcios. Conflictul începe atunci cînd Marius vrea să iasă cu Sofia, pentru că Aurel încearcă să-i oprească, băgîndu-se în uşă. Cînd apare şi Otilia, comedia se transformă în dramă, dar vedeţi cum se întîmplă asta la vizionarea filmului. Menţionez şi regia, dar şi jocul artiştilor, în special al fetiţei de 5 ani, Sofia Nicolaescu, dar şi Șerban Pavlu & Mihaela Sîrbu i-au făcut faţă:).

Un film despre familiile destrămate şi influenţa relaţiilor dintre foştii soţi asupra copilului, un film despre familia din perioada tranziţiei din Estul Europei. Deşi Marius e în focuri pe tot parcursul filmului, personajul principal e Sofia, iată – avem un personaj principal pasiv, care observă, nu acţionează. Denumirea filmului e dintr-o discuţie jucăuşă a tatălui şi fiicei sale, care îl întreabă dacă ea va ajunge în Rai sau în Iad? Dar mama ei? Dar el, dar Aurel, dar Bursucu’ (bunică-sa, adică)? – întreabă fata. Toţi vor ajunge în rai, îi spune Marius la începutul filmului, toată lumea din familia noastră, zice el… După ce iese din apartamentul soacrei oare i-ar fi spus acelaşi lucru? Trageţi concluziile doar dacă vă duceţi la cinematograf să vedeţi filmul. Vizionare utilă!

 

„Toată lumea din familia noastră” (România, 2011)

Regia: Radu Jude

Cu: Șerban Pavlu (Marius Vizureanu), Sofia Nicolaescu (Sofia), Mihaela Sîrbu (Otilia), Gabriel Spahiu (Aurel), Tamara Buciuceanu-Botez (Coca), Stela Popescu (mama lui Marius), Alexandru Arşinel (tatăl lui Marius)

Mihail Vakulovski

 

Tatăl fantomă

 

 

„Tatăl fantomă” este debutul în lungmetraj al regizorului Lucian Georgescu, film făcut după „Almost Oriental” de Barry Gifford. Un film românesc care are în distribuţie doar actori valoroşi, ca Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Victor Rebengiuc, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mariana Mihuţ, Mirela Oprişor, Valer Dellakeza etc., scenariul este interesant, iar coloana sonoră – foarte bună. „Tatăl fantomă” este o comedie amară la care se rîde foarte mult în sală, de multe ori spectatorii neputîndu-se abţine şi avînd reacţii surprinzătoare. Umorul este asigurat de combinaţia dintre universal şi balcanic, de diferenţa dintre culturi, societăţi şi chiar civilizaţii.

Marcel Iureș interpretează rolul unui profesor şi scriitor american, Robert Traum, care îşi ia concediu un an de zile ca să vină în Estul Europei să-şi descopere rădăcinile. La Budapesta i se spune că Bucovina austro-ungară din care au plecat ai lui acum e a României, aşa că acţiunea se mută repede pe meleagurile noastre. Robert Traum trăieşte mai multe şocuri – vizuale, psihologice şi de situaţie, dar face faţă datorită relaxării şi umorului, contrar promisiunii rectorului american, care i-a zis că o să ajungă închis într-un beci de două vampiriţe lisbiene şi va scrie cu sînge pe perete că rectorul a avut dreptate. Ajungînd la Arhivele Bucovinei, descoperă că familia lui nici nu există-n acte, dar are noroc de Tania, şefa arhivelor, jucată magistral de Mihaela Sîrbu, care-l ajută să meargă mai departe, astfel înfiripîndu-se o relaţie la fel de ciudată ca şi combinaţia dintre civilizaţia americană şi cea balcanică. Super haioase scenele de la hotel sau de la unchii Taniei, interpretaţi foarte fain de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ. Văzînd că drumurile bucovinene mereu se înfundă pentru el, profesorul american vrea să renunţe, dar îi vine ideea să-l caute pe un prieten de-al tatălui şi unchiului său, un proiecționist la un mic cinematograf de provincie. Aici Traum se ciocneşte cu birocraţia de aici şi acum, iubitorul de cinema fiind alungat de la cinematograf de primarul mafiot, care vrea să ridice un mall exact în locul cinematografului, deşi camera ne arată un orăşel ca după război, cu case şi blocuri dărăpănate şi părăsite, deci, în mod normal, primarul ar fi putut construi acel mall în altă parte. Filmul curge vesel spre descoperirea de sine a personajului principal, care duce la două feluri de dragoste – faţă de şefa arhivelor şi faţă de cinematograful popular. Dacă începutul aminteşte de „Everything is Illuminated”/Totul e iluminat, filmul în care unul din rolurile principale e jucat de Evgheni Hutz, vocalistul formaţiei Gogol Bordelo, care are un subiect asemănător, sfîrşitul comediei „Tatăl fantomă” e ca-n Kusturica, cu cei doi proaspăt îndrăgostiţi pe o motocicletă cu ataş, motocicletă condusă de ea, iar el e în ataş, cu o gîscă-n braţe. Un film frumos şi haios, la care veţi rîde şi vă veţi distra româneşte, făcînd haz de necaz, un film care deja a cules cîteva premii internaţionale, dar care sunt sigur că va mai fi distins şi cu alte onoruri, fiind un film care nu prea are cum să nu fie apreciat şi în afara ţării. Vizionare plăcută!

 

 

„Tatăl fantomă” (2011)

Regia: Lucian Georgescu

Cu: Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Victor Rebengiuc, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mariana Mihuţ, Mirela Oprişor, Valer Dellakeza…