A!!

Alexandru VAKULOVSKI

 Poeţii ultras sau „Poezia e în stradă”

 

În timpul comunismului am fost obişnuiţi cu poeţii urcaţi la tribună. Nu conta ce spune poetul, că vorbea în rime sau nu, că avea un discurs sau citea o poezie.

 

Poetul sau, mai bine zis, o parte din poeţi erau la tribună, ca şi cum locul poeziei era lângă putere, ca şi cum poezia ar fi o putere.

 

Cum era şi de aşteptat, poezia a fost atunci compromisă. Într-un fel, poeţii au fost alungaţi din cetate. Sau, cel puţin, nimeni nu i-a mai ascultat serios. E destul să spun numele lui Corneliu Vadim Tudor ca fie totul clar. De altfel, lui Vadim Tudor, dacă-i mai zice careva „poet”, doar în sensul peiorativ.

 

Poetul nu mai are ce căuta la tribună sau nu mai are ce căuta lângă politicieni. Acesta-i un răspuns pentru toţi cei care se întrebau miraţi unde sunt poeţii în timpul protestelor din România. E un răspuns şi pentru basarabeni, în caz de apare aceeaşi întrebare.

 

Dar chiar dacă nu-s la tribună, nu poţi neglija poeţii. Nu te poţi face că nu-i vezi, iar dacă nu-i vezi înseamnă că ai nevoie de ochelari. Chiar dacă nu s-au dus organizat la proteste (cu trimitere de la USR sau de la alte instituţii) nu am putut să nu observ un număr mare de poeţi printre protestatari. Au făcut-o fără să se laude, fără să aştepte după asta lauri - cum se întâmpla în vremurile apuse şi amintite mai sus.

 

Pe parcursul protestelor din România, atât limbajul ziariştilor, cât şi limbajul puterii s-a schimbat. La început, eram stupefiat să aud că doar vandalii, huliganii, ultraşii (sună cunoscut, dragi basarabeni, nu?!) au ocupat Piaţa Universităţii. Pe ultraşi s-a aruncat vina „stricăciunilor”, deşi toate declaraţiile lor pe care le-am văzut erau civilizate. Printre primele imagini video necorupte de comentarii anapoda a fost filmul poetului Mugur Grosu, un prieten al Republica-nilor de la Biblioteca Naţională din Chişinău. Deja când gluma s-a îngroşat, atât ziariştii, cât şi cei de la putere (probabil, molipsiţi de aceeaşi boală) şi-au îndulcit limbajul.

 

Doar uitându-te pe Facebook îţi poţi da seama că atât Piaţa Universităţii din Bucureşti era plină de poeţi, cât şi în alte oraşe, unde aveau loc protestele. Am văzut o poză cu frate-meu cu o pancartă: Tiuk pă ei!, la Braşov. În multe zile urmăream ce se mai întâmplă din postările de la faţa locului ale lui Vasile Ernu sau din pozele de la Flori Bălănescu. Andrei Ruse dispărea de pe Facebook ca să spună mai târziu ce gust au gazele lacrimogene. Ce să mai spun de Mihai Goţiu sau Mihnea Blidariu, Adi Dohotaru, din Cluj, care doar îşi continuă dârz lupta pentru Roşia Montană? E imposibil să-i numesc pe toţi cei care apar în poze sau în texte, aşa ca Iulian Tănase printre protestatari într-un ziar. Sau ca cel mai premiat poet din 2010, Stoian G. Bogdan, într-o filmare dintr-o dubă a jandarmilor.

 

Printre primele slogane ale protestatarilor din Timişoara am văzut un citat din Paraziţii („Vrem paradisul promis când am ieşit din comunism!”), iar în următoarele zile l-am văzut pe Norzeatic (Vexxatu Vexx în persoană), citindu-şi manifestul printre protestatari. Asta - apropo de poeţii hip hop. Ce să mai spun de pancarta extraordinară cu „Poezia e în stradă”?! Pe unele pancarte a fost poezie curată.

Îmi amintesc că şi pe 7 aprilie, fiind în centrul Chişinăului, am avut impresia că la proteste sunt toţi prietenii mei scriitori, dintre care pe unii nu-i văzusem de foarte mulţi ani. Atunci, mă plimbam cu Dumitru Crudu sau cu Pavel Păduraru şi mă întâlneam ba cu Emilian Galaicu-Păun, ba cu Aurelia Borzin şi cu mulţi alţii. Nici ei nu au fost la tribună. Nici Octav Esinencu, cel care umbla cu un tricolor imens, propria lui operă, şi cu care am făcut cunoştinţă doar pe 8. Nici Sergiu Voloc, arestat şi bătut la comisariat. După doi ani, poeţii basarabeni de la 7 aprilie sunt numiţi ca fraţii lor din România: huligani sau vandali.

 

Cu alte cuvinte, poeţii nu mai aşteaptă să iasă la tribună, nici nu-şi doresc. Poetul de azi e un ultras. Şi ar fi bine ca şi ziariştii şi politicienii să-şi aleagă cuvintele atunci când vorbesc de „huligani, vandali”. Pentru că, printre huligani, vandali şi ultraşi, e plin de poeţi. Cu care eu, din inima Chişinăului, mă simt solidar şi mă închin în faţa lor. Şi ca un ultras, dacă trebuie, scandez: Hai, România, Basarabia e cu voi!

Dan PERJOVSCHI

Desene dintr-o parte şi dintr-alta a Pieţei Universităţii (2012)

 

deschis la dialog

Piaţa Liberă

Protest la TV

Protestul meu e mai mare

Vînd lozinci

Mihnea Blidariu

românia mea nu-i românia lor
nu-i românia celor de la televizor
românia mea nu-i românia incultă
care nu aude dar în schimb ascultă
în românia mea nu te îngraşi la Mac 
nu prizezi coca si hero la o sută de Jack
românia mea nu e o curvă de hotel
nu-i românia la modă nici românia bordel
nici românia cool nici românia chic
în care toţi vorbesc ca să nu spună nimic
românia mea nu dă vina pe duşmani
nu ascultă manele şi nu aruncă cu bani
nu-i ţara mea aceea-n care oricând în direct
vezi doar costume goale şi minciuni de efect
românia mea nu e reclama din ziar
nu e spălarea de creier dintr-un moment publicitar

românia mea nu-i românia lui băsescu
geoană boc videanu tăriceanu iliescu
berceanu vadim vanghelie voiculescu
şi toţi aceia care au fost sclavi sub ceauşescu

românia mea nu-i românia extremistă
românia xenofobă sau românia rasistă
în românia mea fotbalul nu e rege
mai presus de justiţie mai presus de lege

românia mea nu-i un birou de securist
nu e iluzia crescută de partidul comunist
nu e dispreţul la costum nici minciuna cu cravată 
care fură fură fură nu se-opreşte niciodată

în românia mea dacă munceşti şi nu ţi-e lene
primeşti un trai decent nu gaze lacrimogene
în românia mea nu sunt dube şi camioane
scuturi căşti pistoale violenţă şi bastoane
românia mea nu e un stat poliţienesc
unde legea e impusă cu avânt miliţienesc

nu
românia mea nu crede în legende
nu crede-n discursuri nu crede în agende
românia mea nu e condusă de hoţi
nu e o ţară unde toţi vor să îi fure pe toţi

românia mea e-o ţară tristă şi atât
în care orice vis frumos devine un coşmar urât

românia mea nu-i românia lor
a celor care văd în tine doar un decor
doar un vot, doar o mită, doar un număr de dosar
doar o şpagă îndesată mai adânc în buzunar

românia mea nu-i românia ce-a uitat
de suferinţa acelora cu sufletul curat
libertate şi pâine: cât de trist devine tot
când cu pâinea i se dă libertăţii peste bot
românia mea nu-i românia-n care
democraţia s-a impus cu bâte şi topoare

nu
românia asta ţi-o fac de vrei cadou
pentru că sunt un revoltat dar refuz să fiu erou
şi dacă din toate astea măcar un vers te-a atins
ieşi cu mine-n stradă să arătăm că am învins.