Tatuaje de M. Vakulovski

Mihail VAKULOVSKI

 

Un roman natural

 

„Orice poate fi scris cu un creion verde”, spune Harms.

 

La editura chişinăuiană Cartier au apărut trei cărţi foarte interesante, care se evidenţiază imediat în rafturile librăriilor şi care, dacă e să comparăm literatura cu muzica, au ajuns în limba română acum, cînd sunt în vîrf, în vogă, nu cînd au ieşit la pensie şi s-au reunit pentru un ultim turneu prin Europa de Est şi America Latină, aşa, ca să mai facă un ban sau de plictiseală. E vorba de colecţia „Biblioteca deschisă”, iar secretul succesului e coordonatorul ei, Vasile Ernu, care a făcut lucruri deosebite pe oriunde a trecut, fie reviste, fie edituri. E vorba de „Sankea” rusului Zahar Prilepin, „Kafka instant” al georgianului Zaza Burciuladze şi „Un roman natural” al bulgarului Gheorghi Gospodinov, cu care am început – natural – lectura cărţilor din colecţie, pentru că am cartea din ziua în care ambii urma să avem lecturi la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti şi n-am avut răbdare să nu citesc cartea înainte să mă întîlnesc cu scriitorul.

            „Un roman natural” este o carte fermecătoare, şi ca obiect (stilul lui Vitalie Coroban, se ştie!), şi, mai ales, ca şi conţinut, o carte care, odată începută, nu poate fi lăsată din mîini. Naratorul lui Gheorghi Gospodinov e un jurnalist care poartă numele scriitorului, Gheorghi Gospodinov. Primeşte la redacţie un manuscris nesemnat despre o căsătorie eşuată şi despre neputinţa de a povesti acest eşec. Publică două fragmente în ziar, apare soţia scriitorului necunoscut, supărată, şi aşa îl găseşte pe autorul manuscrisului, un homeless cu acelaşi nume ca al ziaristului şi scriitorului - Gheorghi Gospodinov. Şi ziaristul e în divorţ („o căsătorie durează între două „da”-uri”), iar „autorul” de data asta nu e chiar el: „Sarcina nevesti-mii era deja vizibilă. Această propoziţie nevinovată are un alt substrat, dacă vă spun că… cum să vă spun… autorul sarcinii ei nu eram eu. Tatăl era altcineva, iar ea era încă soţia mea”„Copilul soţiei mele. Iată un exemplu de propoziţie corectă gramatical şi totuşi profund greşită. Între mine şi soţia mea se află un copil. Şi el dă din picioare împotriva mea” – „Cu fiecare zi care trecea, soţia ta se transforma în mamă, iar tu nu puteai să fii tatăl”… Cînd îşi ia lucrurile, îl ajută trei prieteni, cu care toată noaptea beau în noua lui locuinţă şi vorbesc despre rahat, WC-uri şi muşte. Un procedeu existenţial folosit literar de tînărul scriitor bulgar: ca să uite de-o nenorocire – o înlocuieşte cu ceva la fel de urît… mirositor…

În „Un roman natural” veţi găsi multe momente foarte interesante, pasaje despre multe chestii care o să-ţi placă, despre dragoste şi libertate, despre copilărie, părinţi, despre ce va fi Veneţia după ce-o să se scufunde, despre scris, dragoste, căsătorie, divorţ, despre anii ’90 şi sărăcia de atunci („Cineva trebuie să descrie mizeria iernii lui ’97, la fel și celelalte mizerii, iarna lui ’90, lui ’92. Îmi amintesc cum înaintea mea la piaţă o femeie roagă vînzătorul să-i cîntărească jumătate de lămîie. Alţii dau tîrcoale seara tarabelor goale, căutînd vreun cartof căzut din întîmplare. Din ce în ce mai mulţi oameni bine îmbrăcaţi își înving rușinea și umblă prin tomberoanele de gunoi. Departe, stau cîinii care urlă flămînzi sau se aruncă în haită asupra trecătorilor întîrziaţi. Scriind aceste propoziţii răzleţe, îmi închipui titluri de ziar groase, bolduite”) ş.a. Un roman în care se şi textualizează destul de mult, ca-n romanele româneşti ale „optzeciştilor”, pentru Gheorghi Gospodinov stilul ocupînd un loc foarte important în ecuaţia scriiturii. Aşa că naratorul romanului natural povesteşte în interiorul romanului ce fel de carte vrea să scrie el, un roman care să fie construit doar din începuturi, un roman care să conţină doar verbe, un roman despre nimic sau un roman despre un vagabond cu un scaun-balansoar şi o pisică în braţe care trăieşte această experienţă după ce hotărîse să cunoască lumea asta pentru a intra în atmosfera unui roman pe care să-l scrie, doar că pierde graniţa dintre experiment şi cotidian şi nu-i mai vine să se întoarcă în gaşca lui de postmodernişti…

Gheorghi Gospodinov îşi scrie romanul natural şi simplu, cu creionul, ca şi naratorul său, cu un creion verde. Un roman foarte interesant, foarte bine scris şi care se citeşte cu mare plăcere: „Un roman natural” de Gheorghi Gospodinov. Lectură plăcută şi utilă!

 

Gheorghi GOSPODINOV, „Un roman natural”,

Ed. Cartier, Chişinău, 2011