Pagini basarabene

Alexandru VAKULOVSKI

Lumi paralele sau „coaliţia harbuzului”

Chiar şi într-o ţară atât de mică, aparent nesemnificativă, precum e Republica Moldova, există o mulţime de lumi paralele. 

Jumătate din populaţia Moldovei nu votează - este o lume irefutabilă, pe care nu o mişcă absolut deloc politicienii. Cei care nu votează şi-au pierdut cu totul încrederea în politicieni, în toţi politicienii; pentru ei tot ce spun politicienii e business, iar politica e un simplu colhoz în care aceştia vor să ajungă la început brigadieri, apoi preşedinţi - căci pe un preşedinte de colhoz nu-l întreabă nimeni câte tiruri de pătlăgele a muls de pe teritoriul lui, câte capete de vită a vândut şi ce-a făcut cu banii. Restul - adică ideologiile partidelor, cuvântul dat alegătorilor - sunt baloane de săpun, nu contează.

Când un politician vorbeşte la tribună şi, mai ales, când pronunţă cuvinte ca „popor” sau sintagme ca „voinţa poporului”, ar trebui să se gândească şi la cei care nu votează. Or, poporul care votează, cu tot cu voturile morţilor, adună în jur de 50% din populaţia Moldovei. Şi atunci, să spui că poporul a ales PLDM sau PCRM sau alte litere mari e o minciună şi o ipocrizie… Lumea oamenilor care votează este una tristă. Tot timpul minţită şi abandonată. Politicienii sunt obişnuiţi să spună una şi să facă alta. În cel mai rău caz - aruncă la gunoi un partid şi înfiinţează sau intră în altul. Fiindcă, pentru ei, noi suntem „ei” şi suntem extrem de proşti sau exagerat de înţelegători. Noi - toate lumile paralele din Republica Moldova.

În Moldova există o lume a adolescenţilor care-şi văd viitorul în altă parte, care nu-şi văd deloc viitorul, sau care-şi văd viitorul doar după o doză. Există o lume a bătrânilor care nu fac decât să-şi aştepte sfârşitul, pentru ei viaţa devenind de-a dreptul un iad. Există o Moldovă credincioasă şi alta atee. Există o Moldovă semirurală şi o Moldovă semiurbană. Există o Moldovă care protestează şi alta care-i bagă la zdup pe cei care îndrăznesc să gândească în glas. Există o Moldovă a românilor, alta a „moldoveniştilor” şi alta care, pentru cetăţenii ei, este un raion din Uniunea Sovietică. Există multe Moldove. Există chiar şi Transnistria, şi Găgăuzia. 

Şi acum trăim un timp când este pe cale să apară sau deja a apărut o altă lume, pe care Constantin Tănase a numit-o „coaliţia harbuzului”. Am avut multe legume la conducerea ţării, dar până azi parcă nu ne-a condus vreun harbuz. Asta mi-a adus aminte de un roman, În zahăr de pepene de Richard Brautigan, un scriitor american numit „ultimul reprezentant al generaţiei Beat”. În roman, Richard Brautigan construieşte o lume utopică, din zahăr de pepene. Romanul arată cumva un vis al hippioţilor americani. Acolo lumea e pe cât de absurdă, pe atât de simplă şi izolată.

Am avut impresia că Filat şi Voronin sunt fani ai lui Brautigan. Probabil că greşesc, dar oricum e clar că sunt fani ai harbuzului. Chiar dacă nu se va ajunge oficial niciodată la o „coaliţie a harbuzului”, el deja există. Aşa absurd cum e şi cum pare. Harbuzul este lumea lui Filat şi a lui Voronin. O lume numai a lor. În care Filat e „primit” la convorbiri, comuniştii îi votează iniţiativele, iar Voronin spune că i-i greaţă de orice fel de „alians” şi că nu se poate uni cu contrabandiştii de ţigări. Şi asta mă duce iar cu gândul la creatorul romanului În zahăr de pepene. La 49 de ani, Richard Brautigan s-a sinucis, împuşcându-se în cap. Nu e uşor să creezi o lume a harbuzului, chiar şi imaginară. Şi harbuzul de aia e harbuz, ca să-i crapi coaja şi să-l mănânci. Tot ce poate rămâne de la un harbuz sunt sâmburii…

Nu dau sfaturi nimănui, fac doar observaţii. Şi sunt convins că o lume a „coaliţiei harbuzului” nu poate fi de durată. Atât în literatură, cât şi în realitate. Dar, trebuie să recunosc totodată: chiar dacă l-a omorât, lumea lui Richard Brautigan este mult-mult mai interesantă şi mai complexă decât lumea „coaliţiei harbuzului” de la noi.

Alexandru VAKULOVSKI

 

Statul împotriva culturii

 

Acum ceva timp am scris despre „artiştii” din Moldova. Cei care cântă doar la nunţi, botezuri şi în campaniile electorale, de regulă însoţiţi de fete dezbrăcate pe scenă. Locul lor e în crâşme – pentru a distra clienţii beţi, dar nu revin la această temă. 

Vreau să mă opresc la artiştii veritabili din Moldova şi la relaţia lor cu statul. Că ne plac, că nu ne plac, există artişti în Moldova de o valoare incontestabilă. Şi nu doar despre muzicieni e vorba, ci şi de actori, pictori, regizori, scriitori.

Vreau să-mi fac textul doar din observaţii, nu din analiză.
1. R. Moldova, ca stat, nu dă doi bani pe artiştii veritabili. Dacă ei au ajuns să aibă un nume – în majoritatea cazurilor s-a întâmplat aşa pentru că au avut succes în străinătate. Fie că e vorba de Planeta Moldova, Zdob şi Zdub, Trigon, Abnormyndeffect – Moldova nu a făcut nimic pentru ei şi pentru recunoaşterea lor. În Moldova au devenit apreciaţi după ce s-a văzut că au fost aplaudaţi în Rusia, România sau în Occident.
2. În Moldova arta nu e considerată o marfă, e considerată o cerşetorie. Dacă în toată lumea artiştii sunt plătiţi pentru a susţine un concert, a face o expoziţie sau un eveniment literar – în Moldova trebuie să închiriezi localul. Şi nu doar când e vorba de un concert separat sau o lansare de carte, ci şi în cazul unor festivaluri.
3. În cazul artiştilor care nu pot face bani pe seama artei lor, cum sunt scriitorii – degeaba ai avut succes în străinătate, oricum în Moldova eşti un 0, tot ce poţi face – e să-ţi transformi arta în hobby iar hobby-ul în meserie. Orice ai spune, Iulian Ciocan, de exemplu, este pentru mine în primul rând scriitor şi după aceea jurnalist. Dar pe nimeni nu interesează asta, chiar dacă un roman de-al lui a devenit imediat după traducere bestseller în Cehia.
4. Statul pune beţe în roate artiştilor. În tot felul de uniuni din Moldova la conducere sunt „tot ăia” de pe vremuri. Pe care îi interesează doar cumătrismul, nu adevărata valoare. Cumătrii îşi împart premiile, iar uneori apartamentele şi sumele de bani „pentru cultură”. Dinozaurii sunt de neclintit. Să vă dau un exemplu: revista Stare de Urgenţă plătea chirie la Uniunea Scriitorilor. Dar era finanţată de Institutul Cultural Român – deci din România. Uniunea Scriitorilor nici măcar nu a putut oferi un spaţiu revistei tinerilor scriitori. În schimb puteţi face o plimbare prin Uniunea Scriitorilor. Spaţiul e plin de birouri de firme. Unde se duc banii de chirie? Aşa cum a dispărut Stare de Urgenţă, aşa a dispărut şi Revista La Plic. Nu însă şi dinozaurii. Aceste reviste ale tinerilor scriitori nu au primit nici un ban, nici de la Uniunea Scriitorilor, nici de la stat.
5. Dacă vrei să ai succes în Moldova cu arta ta – trebuie să cânţi în strună claselor politice. Aşa poţi obţine o finanţare sau vreun ordin, cu care oricum nu poţi face nimic. Dar în momentul în care faci asta, te anulezi ca artist şi devii businessman. E cazul multor trupe care s-au băgat în campanii electorale, care ulterior au fost fluierate de propriii fani.
6. Avem un Minister al Culturii. Oare cu ce se ocupă acest minister?

P.S.: Săptămâna trecută a apărut primul CD al trupei No Shagga. Trupa e din Chişinău şi nu cântă la nunţi şi botezuri. Credeţi că au sală de repetiţie? Credeţi că au vreo şansă în Moldova?

Observaţiile ar putea continua. Dar sunt sigur că şi cititorii văd şi fără ajutorul meu. Mă opresc aici, ca să nu intru în depresie – probabil singurul bun de la Stat oferit artiştilor.

Vitalie SPRÎNCEANĂ

Toţi suntem egali în faţa înjurăturii! (creştinii la fel)

 

Motto:

Dumnezeul meu ba tantalau nu numai dragoste are,ci si ura! (sursa)

Așa înjură creștinii ortodocși moldoveni:

Sodomitule, sorosiști, mârlan poponar-euro-masonofil, stână sodomită, popândăi, jidomasoni, liberalo-pederast, Europenetrați, bestie satanică (variație: satană marxistă), lepădături satanice, pederast practicant/pederast ideologic, bolnav de europenoză sau americanită, berbece. sursa

Apoi, curve din cabala jidomasonică. sursa.

După, masoni, caracatiță jidomasonică, jigodie soromasonică (astea trebuie, vorba unui evlavios, atacate și lovite fără milă și polemică inutilă), slujitorul satanei (asta e mai tradițională), homus/homuș sovoUE, maimuță tâmpită ca și tat-to Lucifer, fiul sodomiei (aici ar fi o contradicție cu realitatea și cu argumentele creștine, or, dacă din cuplările homosexuale nu se poate concepe, cu atât mai mult fiii sodomiei  țin de domeniul imposibilului) sursa.

Bâdlă satanică (simbioză perfectă a fenii din pușcărie și a retoricii de inspirație biblică, быдло (rus) semnifică animalitate), jidovine (cu referire la evrei), curve vândute satanei (despre protestanți), mâncător de fecale, adeptul soroso-sodomei. sursa.

Democrație-demonocratică, post-sovietici descreierați, debili marxiști-sioniști, pedofili, europenismul=jidomarxismul=liberalism-democrație, fiul holerei și sodomeisursa

Iude plătite din gros de peste hotare care mănâncă  pâinea crescută de mâinile trudite ale ţăranilor noştri, trădători de frumos şi sfânt care sapă, ca dihorii, la temelia credinţei, lupi răpitori şi marionete ale răului, iudă a neamului, colcăit satanic ale unei persoane rătăcite şi bolnave duhovniceşte sursa

Așa înjură secularii și laicii:

Politiceni proști, preoți tâmpiți ai ortodoxiei ruse, popime hamelioneană rusă, politicieni „dansatori” în fața preoțimei descreerate și Kremlinului, spălare a creierilor cu ortodoxism!   sursa.

Năpârci rusofone, râsuri, sursa

După, lepădături, mancurți, mongoloizi, trădător de patrie și neam, păcat oftigos, lingăi, ticălos, spurcat, jeg, iuda iudelor care a vândut satul baptiștilor, pe voi la gunoi,porifere mizerabile!!!!!, curvă răsf@#$tă, homo-moldoberbecus, comuist. sursa.

În felul următor înjură patrioții:

Mutant al regimului sovietic de ocupație, lichele, om lipsit de Dumnezeu și de țară, criminal, tartori roșii, jigodie cu mințile spălate, adept al martorilor lui hrenova. sursa

Haimanale politice de toata mâna, pseudosavanți bicisnici (astea-s de pe blogul unui pretins poet care scrie pericol eminent in loc de pericol iminent), trădători din naștere, cu toții datornicii serviciilor secrete rusești, gunoaie politice, pseudointelectuale, pseudopatriotice, boseci de toata mâna, nemernici, tărfăloage de pseudosavanți. sursa.

Ar fi de comentat varietatea de teme și motive – masoni, evrei, comploturi, Rusia, trădători, animale – dar în spatele ei stă unitatea fundamentală și indivizibilă a indignării legitime ce nu-și găsește nicidecum o altă formă de exprimare decât înjurătura.

Fiecare înjurător, cum se și cuvine, suduie în numele unui adevăr universal sau al vreunui principiu sacru…

Lista ar trebui completată cu înjurăturile minorităților naționale și ale celor religioase, ale intelectualilor (ceva mai elaborate, dar tot ocări), politicienilor (păpușar, hoț, mafiot ar fi un început bun), țăranilor și cam ale tuturor cetățenilor.

Ca să înțelegem de ce nu iese un dialog public acătării în țara noastră pe nici o temă…

p.s. părere proprie: De departe înjurăturile creștinilor par cele mai diverse și inventive…În procesul lecturii eram foarte aproape de a uita că D-zeu este iubire. Noroc că m-a luminat insul citat în motto.

Alexandru VAKULOVSKI

 

Artist în Moldova

 

Deja de pe la a treia emisiune realizată în Moldova, Andrei Gheorghe a exclamat: „Voi toţi sunteţi cântăreţi şi aţi terminat studiile la Economie?!”. Într-adevăr, dintre cei zece invitaţi la fiecare emisiune, majoritatea erau „interpreţi”, pe lângă care se adăugau câte-un producător, manager, foarte rar câte-un pictor sau scriitor şi câte-un muritor de rând.

La prima vedere, am crede că Moldova e raiul artiştilor. Cu câteva sute de euro te faci interpret. Un nene face negativele, chiar şi pozitivele - lansezi zvonul că ştii să cânţi, faci câteva concerte gratis, de dorit electorale - şi gata, ca şi cum ai diplomă de interpret! Partidele te vor chema să cânţi la mase, în PMAN, în parc sau pe lângă lacurile din Chişinău. Şi... gata! Eşti artist! Aşteaptă comenzi să cânţi la cumetrii, nunţi, botezuri şi zile de naştere! Ah, da, şi la următoarele campanii electorale. Campaniile electorale sunt ca mălaiul la vrăbii pentru „interpreţi”.

Dacă eşti interpretă e şi mai uşor. Nici nu trebuie să cânţi. Doar să ai fustă cât mai scurtă şi să scuturi organismul pe scenă sau pe ce stai. Ca interpret trebuie să ştii bancuri. La chefuri moldovenilor le plac mult „artiştii” care au glume în portofel. Moldovenilor în general le plac clovnii.
Dar dacă nu te încadrezi în descrierile de mai sus, nu-i nimic, e şi mai bine! Ceea ce-ţi lipseşte poate fi un atu serios. Un exemplu la îndemână: eşti MC Gutză, un interpret de culoare din Chişinău. Numele ales e perfect, din seria Adibass sau Pumma, pentru că aminteşte de manelistul de peste Prut – Guţă. Nu prea ai de-a face cu tradiţia moldovenească, ca să nu mai vorbim de muzică. Nu-i nimic. Producătorul tău îţi pune un banner gigantic în centrul Chişinăului, cu cuşmă ţurcănească şi în costum popular. Şi telefonul pentru comenzi la nunţi, botezuri. Succesul e garantat. Vor suna nu doar pentru chefuri, ci şi de la televiziuni – pentru că avem, avem multe televiziuni! „Ţara arde, iar baba se piaptănă” – nu vine de la o glumă, ci de la o realitate moldovenească. Vă amintiţi ce program cultural era difuzat pe 7 aprilie la televiziunea naţională?

Dar, din păcate – atât. Asta înseamnă să fii „artist în Moldova”.

Dacă nu-ţi doreşti „chiar atât” - e şi mai simplu. Te lansezi direct la nunţi. Te lauzi prin sat că ştii să cânţi şi nu ceri scump. Aşa a făcut un coleg de clasă. Şi acum cântă nu doar în satul unde s-a lansat, ci chiar prin raion! Dacă mai ai un cunoscut cu cameră digitală, perfect, sunteţi o echipă cu servicii complete.

Pe la satele din Moldova este o vorbă: „eşti artist”! Asta înseamnă că eşti mai tot timpul beat, faci numai prostii, gafe şi glume proaste. Cam asta cred moldovenii că înseamnă artist. Nu vreau să explic ce cred moldovenii despre „artiste”.

Dacă ar exista o limbă „moldovenească” – în esenţă, cam ce am scris mai sus ar trebui să fie în dreptul cuvântului „artist”. Dar să trag cu ochiul în DEX: „ARTÍST, -Ă, artişti, -ste, s. m. şi f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ Artist al poporului = titlu de supremă distincţie acordat unui artist. Artist emerit v. emerit. – Din fr. artiste, lat. artista.”

Avem şi aşa ceva. Dar „aşa ceva” nu-şi poate face carieră în Moldova. Mai încearcă, din spirit de patriotism, dar dă cu bâta-n baltă şi iese urât. A cântat şi Nicolae Botgros cu „Lăutarii” pe la nunţi. Şi ştiţi cum a ieşit de la o nuntă, nu? Cu ochii vineţi. Acum preferă să cânte pe la emisiuni în România şi să aibă concerte în săli imense. Dar asta e deja altă poveste. Despre câţi bani dă Moldova pe astfel de artişti – altă dată. Pentru că e altă poveste tipic moldovenească. De jale.