My3

Mirela LUNGU

Şi mi se rupe (sonete)

 

1. E pericoloso sporgersi

 

Să ne minţim, iubitule, că azi

E-un joc etern şi clipele ce zboară

Le vom închide-n pumni, să nu dispară.

Când voi deschide palmele, tu-mi cazi

 

La aşternut - un Don Juan de cupă

Ce se prelinge-n trup ca vinul vechi,

Şoptindu-mi versuri tandre la urechi.

Aş vrea să cred în vraja lor şi după

 

Ce nu mai sunt, ţinută strâns, în braţe.

Iatacu-i gol, deci noaptea-şi cere pradă.

Pândesc vampirii, gata să mă-nhaţe.

Din ceruri, brusc, porneşte o tornadă,

Bărbaţi de top se riscă să m-agaţe

Şi eu mă prind – la timp - de balustradă!

 

 

2. ŞI MI SE RUPE…

 

Şi mi se rupe inima în două

Când mă gândesc că tu nu eşti decât

Un jucător ce-ar fi mizat oricât

Pe dama cea de pică. Toamna plouă

 

Şi eu visez la băi fierbinţi. Pe cât

Să pariem că sorţile-amândouă,

A ta şi-a mea - prin boabele de rouă

Se prelingeau aşa de-aproape-ncât

 

Nu vom distinge-n veci a cui e vina

De-a fi căzut mortal din paradis.

Infernu’-i absolut (de nedescris).

 

Ne fugăreşte-n ochi de cerbi lumina

Precum un glonţ ce-i calibrat precis,

Ţintind la milimetru drept în… vis!

 

 

3. Sunt o zeiţă. M-am născut din spume!

 

Sunt o zeiţă. M-am născut din spume

Şi locuiesc pe veci la malu’ mării.

Te văd sfidând miraju’ depărtării

Precum un muritor de rând. Ce nume

 

Ar mai putea să corespundă stării

Ce o aveai când te-a adus pe lume

Fiinţa - n sine? Dramele postume

Vor fi în top cu semnu’ exclamării

 

Şi puncte - puncte între paranteze…

Noi ştim din rai c-a mai rămas ceva

În vidul existent: nişte proteze

Create de un zeu mortal, cândva,

Ce a uitat - Adam - să te boteze!

Sunt Eva. Te cunosc de undeva?!

 

4. La pieptul tău m-aş cuibări un veac!

 

La pieptul tău m-aş cuibări un veac

Să tot ascult cum depeni amintiri

Şi te aduni din fostele-ţi iubiri

Să inventezi singurătăţii leac.

 

Ca fluturele-n palme îmi respiri.

Pe lângă noi, bogatul e sărac.

Când aripile-n ceruri se desfac,

Îmi înfloresc pe coapse trandafiri,

 

Dar spinii simt cum bat fiinţa-n cuie.

Ce dulce-i, Doamne, tânguirea ei!

Pe cruce văd păianjeni cum se suie

Şi tu devii erou în ochii mei.

 

Trezeşte-te din vis, te rog, duduie

Şi zi-mi un’ să te duc, că-i ora trei!

 

5. Duios Anestezia trecea

 

Iubitule, sunt sigură, îţi spun,

Că mi-ai descris, în amănunt, portretu’

Când desenai gagici pe şevaletu’

Plutind prin balonaşe de săpun!

 

Anestezia îşi făcu efectu’,

Duios trecând şi-încerc să mă adun,

Realizând că şutul este bun

În fesieri, de-ţi corectezi defectu’

 

 

Posterior. Sedusă-n virtual,

Îţi intentez proces cu dezarmantă

Sinceritate: da, ţi-am fost amantă,

Dar personalitatea ta marcantă

(Voi declara în plen, la tribunal)

Ne-a dus la faliment conceptual!

 

6. Ţi-a mai rămas atât: să faci catrenu’

 

Ţi-a mai rămas atât: să faci catrenu’.

Cât zgomot virtual pentru nimic!

Da, ştiu, scriai pe scutece de mic

Şi fredonai pre limba ta refrenu’

 

Cu mi, re, la... Cafeaua din ibric,

O savurai şezând pe izoprenu’

De la 2 Mai. Din Bucureşti, cu trenu’,

Ţi l-am adus, purtându-l pe buric.

 

Trei nopţi de basm urma s-avem în cort!

Eu mă credeam, parol, Şeherezada

Răpită din serai şi-adusă-n port.

Când te-am vazut cu trei, întins pe Lada

Parcată-n camping şi-n boscheţi un short,

Din sân am scos, instantaneu, grenada!

 

7. Iubirea mea cam cât a valorat?!

 

Iubirea mea cam cât a valorat?!

Precis că mai puţin ca un Merţan

Ce-l conduceai trufaş, cu mult elan

Pe străzile cu gropi din Calafat.

 

Ne-am cunoscut, mai ştii, acum un an

Cand te credeam bărbatul de bărbat

Cu spirit futurist, evoluat

Şi zâmbet sclipitor de porţelan.

 

De ziua ta, ţi-am oferit în dar

Un suflet cu textura de mătase

Ce hainele de firmă-şi aruncase

Pe canapea şi nu avea habar

 

Că-l vei lovi, accidental, pe ştrase,

Iar la impact, nu vei clipi măcar.

 

8. LOVE STORY AUTOHTON CU NĂBĂDĂI OCCIDENTALE

 

Privesc în viitor ca-ntr-o oglindă

Şi văd o Cosânzeană second-hand

Ce promovează prin oraş un brand

Occidental… Cât i-ar placea s-o-ntindă

 

C-un moş magnat, să-i cumpere un land,

Dar după, să îl spânzure de-o grindă!

Când Făt-Frumos, desigur, o s-o prindă,

El îi va spune: “Fă, I couldn’t stand! ”

 

La supărare şi-njurând de mamă,

O va urca pe blondă în tramvai,

Să-i tragă-o palmă (ruptă drept din rai),

C-apoi să-i taie, pe-un picior de plai,

Bikini roz, utilizând o lamă

…Gillette-The Best (vezi tipu’ din reclamă).

 

9. Sonetul papagalului

 

Am întâlnit bărbatul venerat:

Se aşezase singur pe un soclu

Şi mă privea, parşiv, pe sub monoclu,

De parcă eram plină de păcat!

 

Cămaşa lui mi se părea o torţă

Ce-n noapte aşternuturi aprindea,

Mă şi vedeam întinsă la podea,

Cum mă răpune cu distinsă forţă…

 

Dar domnul meu e azi un papagal

Ce zboară şui, în fracul de o seară

Şi stă ascuns sub zâmbetul formal,

Învăluit în fumul de ţigară..

 

În visul meu va fi mereu egal

Cu cel ce m-a iubit odinioară.

 

10. CHIAR DACĂ

 

Chiar dacă tu m-ai renegat de mult

Şi-ţi iroseşti pe saituri bătrâneţea,

Eu mi-am vândut lui Zeus tinereţea,

Ca-n endecasilabe s-o ascult

 

Pe Euterpe descriind nobleţea

Acestui sfânt, neobosit tumult,

Vrăjind bărbaţi cu-al frumuseţii cult

Şi ex/citând la maximum tandreţea

 

Poeticului act. Eu nu mă las

Târâtă de nebuni prin cavalcade.

Când noaptea goală-n aşternuturi cade

Şi luna-n lan de veghe-a mai rămas,

La pieptul tău, dezamorsând grenade,

De moarte mă apropii şi zic pas!

 

11. Nu sunt dezamăgită şi-ţi jur că n-am să fiu!

Nu sunt dezamăgită şi-ţi jur că n-am să fiu!
Tu esti născut pe gugăl şi vei muri la fel
De sexy şi celebru, din toţi poeţii cel
Mai lăudat de muze. Maestre, e târziu

Să mă vrăjeşti la noapte c-un fermecat inel
Din basmul Arabellei. E trucul vechi şi-l ştiu.
Am întâlnit atâţia poeţi cu pedigriu
Ce-şi etalau hormonii, dar l-am ales pe cel

Cu ADN de firmă, produs în U.S.A.
Te benoclezi zadarnic (parol!) în ochii mei,
Nu vei zări nici flaşuri, nici pete de ulei.

Iar când or să m-agaţe admiratori pe mess,
Vei urmări (vizibil) cu maxim interes,
Cum indexez pe gugăl ilustrul tău deces!

 

12. Hai, linge-mi rănile şi ce mai e de lins!

 

Hai, linge-mi rănile şi ce mai e de lins!

Pe umeri port iubirile marcate,

Mi-e trupul plin de silnice păcate

Şi-n părul meu cu stele verzi a nins…

 

Tu porţi la gât uimirile-n cravate,

Muşcând din mărul lui Adam - convins

Că eşti, monsieur, cel mai de treabă ins

Pe drumul spre infern unde-s pavate

 

Doar bunele intenţii. N-am pretins

Să-mi consemnezi, Dieu, certificate

Sau garanţii că vei respinge toate

Flou-Evele. Şi dacă te-au învins

 

E pentru că… numai iubirea poate

Să fure cardul visagold din jeans!

Adrian BUZDUGAN

 

Bliul

 

     Tocmai îi tundeam gladiolele verişoară-mii, când m-a lovit în creştet ideea:

“Mă, tu eşti născut ca să faci ceva măreţ!”. Ideea a căpătat o atât de mare intensitate încât am fost nevoit să-i dau foc serei ca să mă mai liniştesc. Mâinile încă îmi mai tremurau, când am realizat că ea urlă şi încearcă  să-mi spună ceva... Ideea mă preocupa însă; până atunci crezusem că sunt un om simplu, un gunoier care strânge laolaltă plăcerile şi mizeriile vieţii, fără să-i pese de exemplu de reacţia pe care o face uleiul cu marmelada. Era ceva absolut nou!

   - Criminalule! Criminalule! am desluşit eu în sfârşit printre urletele verişoarei. Instantaneu, mi-am dat seama că voi avea de urmat un drum greu, drumul spinos al geniului. De asemenea, mi-am dat seama că mă vor înţelege foarte puţini...

   - Putoare! i-am spus eu verişoarei şi am dat-o cu capul de spătarul scaunului.

      Am ieşit din cameră teribil de tulburat...

 

*

       Iată-mă geniu! Este foarte greu, condiţia mi s-a schimbat radical şi mă încearcă spaima că sunt un mare neînţeles, poate chiar Marele Neînţeles! Acum privesc lumea cu totul altfel!...

 

*

       Am început să am probleme peste tot... oamenii din jurul meu îşi dau seama încetul cu încetul că sunt geniu şi se obişnuiesc foarte greu cu ideea. Un singur exemplu: Traversam strada, când un camion s-a oprit la doi paşi de mine. Camionagiul mi-a urlat:

   - Bă, sifiliticule, te crezi geniu să treci pe roşu?! şi m-a şi bătut...

 

*

     Nimeni nu mă înţelege, nimeni...

*

     Piedica cea mai importantă era modalitatea de exprimare: aveam de ales între atâtea arte şi nu mă hotăram asupra niciuneia... într-o zi ploioasă am decis să o iau metodic.

     “Muzica – regina artelor”, mi-am zis.

     Din prima clipă am şi intuit că ce voi compune va fi ceva fără egal... Patru luni m-am gândit cam ce instrument să-mi procur, până la urmă am ales toba, instrumentul cu cele mai largi deschideri...

     Compoziţia mergea binişor, cu toba îmi subliniam unele pasaje neclare din simfonia pe care o aveam în cap...

     După doi ani am realizat că trebuia ales altceva totuşi...

 

*

     În pictură nu am realizat mare lucru. Am început o pânză, “Maţe ascunse”, dar am abandonat la timp... îi lipsea prea mult ocru şi, într-un moment de revelaţie, mi s-a arătat faptul că nu sunt făcut pentru culorile reci... în plus, moş Preaghin, zis Scârţ din cauza pălăriuţei roz pe care o poartă la brâu, a zărit tabloul când a venit să-mi aducă apa şi mi-a zis:

    - Steopka, asta seamănă cu surora lu’ Gioconda!

 

*

      După Marele Eşec din pictură, ideea a fost că sculptura este cu mult mai complexă... în aproape un an mi-am făcut rost de toate sculele necesare şi am început! Lucrul mergea greu, dar nopţile înţesate de revelaţii – revelaţii atât de normale pentru un geniu – mă ajutau să-mi continui munca titanică.

      Pe la sfârşitul lui noiembrie a început să se contureze Marea Operă...

 

*

     L-am chemat pe Serghei Alexeevici Pokatilov, un mare critic de monumente şi, cum în casă nu prea aveam mare lucru, l-am servit cu un borcan de vaselină.

    - Poţi să iei şi la pachet! i-am spus eu când am văzut că se strâmbă politicos. Poate dai şi la copii!

    - Lasă, Steopka!... Nu trebuie!...

    - Ce-au a face  moravurile cu tomatele?! am zâmbit eu făcând-o pe generosul.

     I-am arătat statueta care reprezenta “întregirea”.

    - Drept să-ţi spun, Anatol Stepanovici, mă simt ca sub tramvai!

 

*

     Slujnica, care-mi strânge operele secundare, compensatorii, şi le aruncă, zărind statueta, şi-a scuipat de trei ori în sân şi mi-a zis:

    - Doamne iartă-mă, seamănă leit cu unchiul Borea!

     Nu sunt înţeles...

 

*

     Pe la jumătatea lui martie am plecat în Siberia; aveam nevoie de linişte, cât mai multă linişte! Este cunoscut faptul că cei mai mari scriitori şi-au scris capodoperele în singurătate.

     Când i-am dat bună ziua gazdei, aceasta m-a privit ca pe un acvariu şi mi-a spus:

    - Ceea ce spui dumneata e cu bătaie mută! şi ca s-o mai dreagă, a adăugat: Fără pisici!

     I-am dat un ghiont de-am băgat-o în perete şi i-am aruncat:

    - Scoate-ţi motouri, dacă nu-ţi convine!

     În oraş s-a răspândit imediat zvonul că sunt paşnic şi că sunt geniu.

     Spre sfârşitul toamnei m-am apucat de tratatul “Tehnica înnebunirii”, tratat ce urma să pună în umbră “Elogiul nebuniei” şi “Amurgul idolilor” la un loc.

     

*

     Cinci ani am lucrat la prima frază, dar totul era în zadar; scriam cinci-şase caiete, apoi îmi dădeam seama că trebuia folosită o altă formulare a frazei, că subiectul nu ocupă locul central etc.

 

*

     Într-o noapte, când un exemplar de imbecillitas sexus se tot crampona de ideile mele, mi-a venit în minte fulgerător Cuvântul-Cheie. I l-am şoptit înfrigurat:

    - Bliul!

    - Ce e dragă, ce-i cu tine?

     Nu mă înţelegea! Nu-şi putea închipui importanţa, dramatismul fără echivoc, nuanţa şi fragilitatea descoperirii mele: BLIUL. Eram împlinit. în sfârşit creasem capodopera!... Am vrut să dau plapuma de-o parte şi să încredinţez hârtiei rodul gândurilor şi zbaterilor mele. “Nuuu!”, mi-a ţipat un gând, “Nu fă asta!”. Da, era prea periculos!

 

*

     Pe la jumătatea lui aprilie m-am dus la Moscova, la Editura Raduga.

    - Sunt A.S.Laptinski şi vreau să vorbesc cu redactorul-şef!

     L-am găsit în beciul editurii, bând şampanie cu un poet ratat.

    - Am venit, i-am spus eu confidenţial, să vă dau spre publicare cea mai epocală operă care s-a putut scrie vreodată...

     A făcut nişte ochi cât contoarele primăriei şi m-a întrebat din priviri, “Care-i?”

     - Bliul! i-am şoptit eu scuturat de importanţa momentului crucial creat de Marea Destăinuire...

     - Ha?

     Am zâmbit, nu-i venea să-şi creadă urechilor!!!

     Cu ochii arzând, cu buzele tremurând, i-am repetat:

    - Bliul! tremuram din tot trupul.

     Mi-a şters o palmă şi mi-a zis că-mi bat joc de el.

    - Du-te la balamuc, şpanghiule!...

 

*

     Îmi dau seama că va veni o zi când toate oraşele lumii vor fi pline de afişe mari pe care va fi scris doar atât: BLIUL.

     Parcă văd manualele de istorie începând cu mine... vreo cincizeci de pagini biografia, vreo sută de pagini despre trăirile esenţiale avute, despre zbuciumul interior prometeic, plus consideraţiuni asupra operei mele, apoi, în cele din urmă, ca să zic aşa, scris mare cu majuscule:

 

BLIUL

 

     Mă simt strivit de povara care îmi apasă umerii... Eu, Anatol Stepanovici Laptinski, sunt cel mai genial spirit al Terrei! Câte statui mi se vor face!... Cât se va scrie despre mine!... Sunt covârşit!...

     În seara asta am să mă culc mai devreme!

 

*

     Sunt obosit!... Am dat tot ce-am putut! De o hipergenială concentrare şi concizie...

     Câţi nu au să plângă auzind, repetând, recitând sau recitind BLIUL? Astăzi îmi aduce aminte de moartea Sonecikăi, cumnata lui Petru cel Mare...

 

*

     Privesc cerul, pământul, apa din chiuvetă, oare ar exista toate acestea, dacă  n-ar exista creaţia mea, BLIUL?

 

*

     De câteva zile încoace mă simt foarte rău; se pare că am câteva rupturi la diafragma creierului...

*

     Simt că îmi dau duhul; popa se apropie de mine şi prin damful de alcool şi tutun prost, izbutesc să prind:

    - Mai ai ceva de spus, fiule?

     Cu ultimele puteri îi şoptesc:

    - Bliul!...

     Îşi face cruce şi mormăie ceva. E vizibil impresionat!

     Sămânţa a prins rădăcini!

- Delirează! le spune el celorlalţi şi îmi dau seama că nu a vrut să fie penibil, ceilalţi n-ar înţelege...

      Mor împăcat!...

      Bliul.

Andrei ZBÎRNEA

 

golden rock poems

 

 

 

intro

 

aici muzica scapă de knock-out

după opt secunde petrecute la podea

 

&

 

tot aici

poezia e din alt jim

 

 

track 1: (o siluetă)

A world without heroes
is like a world without sun
(KISS)

Îmi spuneai că masca pe care o porţi mereu

se desfăşoară de-a lungul unei siluete încă nedefinite

 

cea mai blândă siluetă

 

Silueta conturul feţei pleoapele

îngemănarea dintre lumina şi negura tâmplelor

adie dincolo de mască

 

cea mai blândă siluetă este propria-ţi siluetă

 

Mă întrebi de unde vin eroii

încotro se îndreaptă

când voi juca rolul vieţii

într-o piesă încă nescrisă

 

guitar solo cea mai blândă siluetă

 

 

 

track 2: (ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite)

 

 
So close no matter how far 
couldn't be much more from the heart
(Metallica)



Ţi-am developat instinctele în culisele unui teatru de provincie

ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite

 

un sacerdot împărţea indulgenţe

aproape ucigându-şi plămânii oasele tâmplele

mă aşezasem în rândul al doilea

sau poate în loja rezervată unui general rasist       

 

eram martorul monologului tău

fiecare zonă a cărnii tale amorţise

 

ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite

 

and nothing else matters

 

 

 

track 3: (machiajul nu rezistă)

 

Smoke on the water, a fire in the sky,

smoke on the water

(Deep Purple)

 

Mereu tresari

te sperii de reacţiile adverse ale cărnii tale

 

şi

 

pământul îţi spală mâinile tălpile oceanele

îţi curăţă roua de sub pleoape

te scapă de tot ce înseamnă alergie

 

Machiajul acesta nu rezistă

sunt zile în care alergi dezbrăcată spre ocean

 

Machiajul acesta nu rezistă

tolănită pe o bancă fumezi humus

 

Machiajul acesta nu rezistă

Sunt zile în care tragi prima dată din ţigară

Sunt zilele în care împlineşti cinşpe ani

 

 

 

track 4: (apropie-te)

 

Won't you take a chance on this night
And follow me

(Savatage)

 

apropie-te

 

deschide fiecare punct al ochilor tăi

la fel cum ai culege flori de câmp

din dinţii unui animal de pradă

 

nu te speria

 

nu toate ploile

poartă în buzunarul de la piept

curcubee pleoape şi uitare

 

vânează

 

fiecare film proiectat în tăcere

brăzdează cerul de o mie de ori

căutând aşteptarea pieselor de şah

 

apropie-te

            şi

                        nu te speria

 

 

 

track 5: (străpunge)

 

Today I introduced myself,
To my own feelings

(Anathema)

 

străpunge

 

fiecare impuls

ca şi cum ai trece peste fileu

ultima minge din tie-break

la Roland Garros

 

visează

 

există poezie

în orice croşeu de stângă

aplicat boxerului cubanez

 

 

 

track 6: (încearcă)

 

Wait until the war is over
And we're both a little older
The unknown soldier

(The Doors)

încearcă să găseşti toţi soldăţeii

ascunşi sub pânza de păianjen

ascultă-le pulsul

ascute-le  zâmbetul brăzdat

 

fă-i să-nţeleagă 

burţile de general nu nasc poezie

 

ci

 

veghează alte burţi de general cârpite

cu soldaţi din alte filme

 

coboară volumul până la nivelul

la care moartea întâlneşte moarte

pântecele se despică în mii de bucăţi

 

şi

 

te loveşti de burţi ca de rufe necălcate

undeva într-un colţ soldatul fumează

pânză de păianjen fără filtru

 

ascultă-i fumul

ascultă-i pulsul

poezia o găseşti în alt jim

 

 

track 7: (păcate)

That's me in the corner
That's me in the spotlight, I'm
Losing my religion (REM)

 

mi-am spălat păcatele
cu rufele tale
stropite de sânge

 

cred că plouase în dimineaţa aceea
era miercuri douăşunu aprilie

 

şi

 

înscenasem un fel de apocalipsă
tu jucai rolul Sfântului Petru

 

păcatele tale erau si păcatele mele
Dumnezeu era departe

 

vorbeai de o cădere de calciu
deplângeai recesiunea
cu citate din clasici

 

eu nu înţelegeam căderea ta de calciu
păcatele mele se mutaseră în storcător
era deja miercuri douăşdoi aprilie

 

 

 

track 8: (RM 17)

 

Ramonei Maier

 

The grass was greener
The light was brighter
With friends surrounded
The nights of wonder

(Pink Floyd)

dincolo de semicerc

nu există

 

decât

 

prelungiri existenţiale

reverii pinkfloydiene

 

şi

 

sigur că nu toate au forma

unor tentacule prăfuite

o parte din ele se reflectă

în mările de azi

 

dincolo de semicerc

nu va ploua niciodată

peste mulţimea browniană

înghesuită

între limitele perfecte

ale gloriei

 

orice teorie despre semicerc

ar trebui inclusă

în filmul RM 17

proiectat în orizont

 

 

 

track 9: (terapie)

 

Hey little girl wanna go for a ride ?
There's room and my wagon is parked right outside
We can cruise down Rober Street all night long
But I think I'll just rape you and kill you instead

(therapy?)

 

Îmi desenezi umbra pleoapelor

în două dimensiuni

pe o coală A3 îmbibată în turnesol

 

Îmi spui că un A4 este prea mic

pentru o terapie de-un secol

 

orele se scurg

 

şi

 

vorbim despre topirea gheţarilor

pe malul unei mări imaginare

 

cineva forţează limitele poveştii prin terapie

 

pleoapele mele sunt bolovanii

ce alunecă spre poalele muntelui

 

acolo nu mai există aşteptare

 

 

 

Outro:

 

Lasă banda să curgă până la final

Au mai rămas cinci minute

Nu le ucide

Nu le ucide pulsul

Raluca Oana HELGIU

Dacă tu ai dispărea...

 

Dezamăgirile mele au un centru. Mi-am dat seama de această veche dorinţă noaptea trecută.

 

Orice dorinţă care-mi aparţine şi pot până la urmă să o înving mă face să cred că sunt mai puternică. Simt atât de multă putere, şi asta cu cât mă depărtez mai mult de fiinţele pe care le iubesc. Când o să am curajul şi puterea să renunţ la personajul meu, atunci înseamnă că Dumnezeu o să-mi ofere Renunţarea. Dar este Gott atât de milos ca să poată să mă macine atât de puternic?

Odată demult Sorin P. mi-a zis: ,,Nu pe Dumnezeu trebuie să-l iubeşti, ci oamenii trebuie iubiţi la fel ca pe Dumnezeu!” De-abia acum mi-am dat seama că Dumnezeul meu nu este sfânt. Nu cred că îmi mai vrea binele. Îşi doreşte să nu mai termin ceea ce am început odată. El m-a învăţat că ceea ce începi trebuie să ai curaj să şi termini. Să nu te îneci pe uscat.

Mi-e milă de tot. De toate conjuncturile care mă fac să umblu ca o disperată. Nu am încredere în nimeni. Cu cât ştie cineva mai multe despre mine, cu atât începe să se joace cu sentimentele mele. Jocurile devin atât de murdare.

 

Au succes în viaţă numai oamenii care ne linguşesc. Ceilalţi suferă, se chinuie şi sunt maltrataţi de ceilalţi. Uneori chiar cu vorbe. Alteori cu poveşti cu final neaşteptat.

 

Hesse: ,,Încearcă tot Imposibilul, ca să poţi avea lângă tine Posibilul.” Şi nu avea dreptate?

Eu nu cred că Diavolul te încearcă, ci Dumnezeu, ca să vadă cât poţi rezista ca să nu faci pactul cu Dracu. Şi odată încheiat pactul cu Satana, nu cred că Dumnezeu poate să te mai aducă de partea lui, oricât ar încerca. Drumul este pierdut.

Poate numai Gott. Asta numai dacă nu-l înşeli cu Dumnezeu…

 

Îmi dau seama foarte bine ce ar trebui să fac şi ce nu ar trebui. Dar de ce să respect aceste forme care îmi conferă dreptul la luciditate?

Vreau să trăiesc numai în şi din ideile mele. Iar cel care nu le va respecta va avea numai de suferit. Şi asta numai împreună cu mine. Nu suport ca iubitul meu să sufere mai mult decât mine. Nu-l pot lăsa independent.

 

Sună telefonul. E târziu. Alte dăţi aş fi dormit la ora aceea.

R. Eu sunt.

Mi-a fost dor de tine.

Sorin P. La mulţi ani.

Pauză (…).

R. De-abia aştept să te văd.

Sorin P. (Tace, îşi construieşte un răspuns credibil.)

R. Am lucrat non-stop acasă… la lucrare…

Sorin P. Dacă poţi vino cu ea mâine.

M-am gândit: De ce nu azi? Mai era doar puţin şi s-ar fi făcut mâine. Nu dormeam.

Uitasem, mai avea pe cineva în casă cu el şi nu putea să spună ce ar fi vrut.

R. Cum să nu pot? Doar nu sunt handicapată?

Se aud tot felul de voci prin telefon. Îl ajută să se descurce.

Sorin P. se schimbă deodată. Îl simt la fel de bine cum mă simte şi el. Degeaba minte. Îl cunosc de atâţia ani. O viaţă de copil. Nu vrea să-şi dea seama de multe lucruri. Şi lui îi place să fie minţit. Adevărurile îi provoacă isterii.

R. Vreau să vorbesc numai cu tine.

Sorin P. Dar cu cine vorbeşti acum? (Începuse să mă ironizeze, aşa cum îi place lui să o facă prin redacţii şi la şcoală.)

Cineva urlă prin casă. Cred că e Alice.

Prea puţin mă interesează. M-am săturat şi mi-e scârbă ... de atâta fals.

Îmi amintesc acum de moartea lui Tinu. Am citit că trăise o viaţă dublă. Deşi părea o persoană modestă. (…) Viaţa îţi oferă tot felul de mizerii şi iluzii. (…)

Sorin P. Tu nu faci altceva decât să te alinţi.

Gândesc. Ei, şi. Tu, neavând copii, n-ai avut pe cine să alinţi. Şi ţie îţi place să fii alintat, dar nu are cine?

Apoi, mi-am dat seama că nu te gândeşti decât la tine. Eşti egoist şi nu încerci decât să mă îndepărtezi de tine. Ca să nu se afle adevărul. Dar; există întotdeauna acest – dar -, care nu-mi dă pace. Mă nelinişteşte. El va scoate într-o zi tot ce e mai rău din mine, pentru simplul fapt că sunt altfel decât ai crezut. Şi nu înţeleg lucrurile cum ai vrea tu?

Cred pe toată lumea şi încerc să o înţeleg. Nu ca tine. Pe tine nu te interesează decât persoana ta.

Ţi-e greu să recunoşti că de fapt eşti laş şi nu ştii cum să întorci situaţia în favoarea ta. Poate că vei scrie şi tu, ca să mai uiţi de păcate, de iubiri pe care le înţelegi, dar nu vrei să le faci cunoscute. Ca să poţi adormi liniştit…

Până şi tu te contrazici pe tine. Ce spui azi, mâine, la tine, nu mai e valabil. La mine este toată viaţa…

În secunda când te vei încălca pe tine, nu ştii de fapt că îi vei îndepărta pe toţi de lângă tine.

Vei rămâne, de fapt, la fel de singur, cum ai fost şi până acum.

Să-ţi repari greşelile prin alţii. (…) Lucrul acesta mi se pare cel mai meschin. Când n-ai curajul să spui ce simţi… Aşa sunt bărbaţii…

Eu am viaţa înainte. Doar ca la 23 de ani mă simt ca de 60. Chinuită de cele mai cretine gânduri. Sufăr pentru fiinţele pe care le iubesc. Dacă mi-ar fi duşmani nu m-ar interesa, dar situaţiile sunt diferite.

Se aude o voce din depărtare. Alice: Dacă nu-ţi răspunde închide-i telefonul.

De parcă ea ar fi fost cea care să ne dea sentinţa.

Tăcere (…). Se gândeşte care va fi răspunsul decisiv.

Sorin P. Mă cauţi tot timpul. N-ai altceva de făcut? Ai început să mă enervezi. Nu-mi place ca femeile să-mi strice viaţa. Eu sunt cineva, iar tu nu eşti decât o studentă.

Habar n-are ce e adevărata iubire. A trăit atâţia ani între cărţi, foi, redacţii, şcoală…

Nu şi-a dat seama până acum că cel care ţine la tine te acceptă aşa cum eşti, fără să vrea să te schimbe. Îţi acceptă orice, chiar şi trădarea.

Mă întreb cum poţi trăi cu cineva numai din milă? Dacă nu iubeşti persoana cu care eşti căsătorit, după care te desparţi şi iei o alta, nu eşti de fapt condamnat să le schimbi tot timpul, ca apoi să le compari? Acum mi-am dat de fapt seama de ce pune Sorin P. preţ pe detaliile fizice şi vestimentare. Numai aşa îşi poate aduce aminte de trecutul care îl obsedează. Vrea să facă copii, care să semene cu el. Habar n-are, dar m-a creat în stilul său propriu.

Şi când oamenii devin la fel, după un timp, rămân condamnaţi de Gott şi de Cel de Sus. Invariabil… Primesc binecuvântarea.

 

2011 - Braşov