CinemaTiuk!

CinemaTiuk

Mihail VAKULOVSKI

Viaţa ca un existem

 

Recunosc că am căutat filmul „Poetry” în primul rînd pentru denumirea lui şi nu ştiam că a cîştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul de la Cannes, dar nu mi-a părut rău nici o secundă că am ales să mă uit la „Poetry”, pentru că m-a prins din primele cadre. Într-un mic orăşel de pe rîul Han, Mija, o bătrînică foarte elegantă de 66 de ani, se duce aproape întîmplător la nişte cursuri de poezie. Ştia doar că-i plac foarte tare florile şi că vorbeşte mereu ciudăţenii, cum i-a spus fiica ei, care i-a lăsat un nepot în grijă şi a plecat în alt oraş. Mija descoperă încetul cu încetul poezia, începe să înţeleagă şi să admire lucruri simple, pe care pînă atunci doar le-a văzut, viaţa ei pare tot mai plină de sens şi tot mai frumoasă, chiar dacă mai are în grijă şi un om semiparalizat şi cam fiţos. Dar viaţa i-a rezervat o surpriză dură şi violentă cînd Mija află că nepoţelul ei drag, pe care-l creşte cu atîta grijă şi cu atîtea jertfe, viola împreună cu alţi cinci colegi de clasă o fată care s-a aruncat în rîu şi s-a sinucis. De altfel, aşa începe filmul, cu nişte copii care observă cum pluteşte pe rîu o fată înecată. Mija începe să uite cuvinte, mai întîi substantive, apoi verbe, bătrînul pe care-l îngrijeşte nu vrea să moară fără să mai facă o dată sex şi atentează la corporalitatea ei, după ce ia o viagra; Mija se duce să vorbească cu mama fetei, împinsă din spate de cei cinci taţi ai elevilor violatori… Veţi descoperi multe elemente originale, care se leagă unele de altele ca nişte cercuri care formează un lanţ, veţi auzi cîteva sfaturi despre poezie şi cîteva definiţii memorabile, jocul actorilor este excelent, regia – foarte bună, iar povestea – super tare. Filmul se termină înainte să înceapă, cu fetiţa care se duce spre podul de pe care ştim că se va arunca, în fundal auzindu-se o lectură din jurnalul ei în care scrie cum cei şase o violează cu regularitate, jurnal care sună ca o… poezie… Concluzia filmului e că poezie e ceea ce trăim şi mai ales ceea ce ne doare, ce suferim… Să scrii poezie nu e greu, spune profesorul de scriere creatoare, dar e greu să ai inimă să scrii poezie, zice el. Altfel spus, să scrii poezie nu e greu, e greu să trăieşti poezia.

„Poetry” de Chang-dong Lee este un film simplu, dar foarte bun. Fără tehnici extraordinare, dar cu un scenariu foarte bine scris, cu un subiect tare, cu vînă, în care fondul e mult mai important decît forma. Cei care nu s-au dus să vadă acest film pentru c-ar fi despre poezie – să se răzgîndească, pentru că „Poetry” e în primul rînd un film existenţialist, nu unul literar sau de artă, iar cine s-a dus la „Poetry” şi pentru denumire – nu cred c-a ieşit dezamăgit(ă), din contra.

 

„Poetry” (2010, dramă), Coreea de Sud

Regia: Chang-dong Lee

Cu: Yoon Hee-Jeong, Da-wit Lee…

CinemaTiuk

Mihail Vakulovski

 Copiii chiar sunt bine mersi

 

„The Kids Are All Right” / „Copiii sunt bine mersi” de Lisa Cholodenko e un film complex, complicat, original, dar şi amuzant. Un film existenţial foarte bine făcut, cu actori super profi, scenariu bun, regie beton. O fată trebuie să plece în cel mai scurt timp la colegiu, iar fratele ei o presează – se pare că pentru prima oară în viaţă o roagă ceva – să sune la banca de spermă ca să-l găsească pe tatăl lor biologic. Pentru că ei au două mame, fiind copiii a două lesbiene care au născut de la acelaşi donator. Paul, băiatu’-tată (Mark Ruffalo) e un om liber, care trăieşte doar după propriile reguli, creşte legume eco pentru restaurantul său, se plimbă cu motocicleta şi are o viaţă sexuală frumoasă cu o mulatră rupere (Yaya DaCosta), dar şi alte fete îi fac ochi dulci. Adolescenţii, Joni (Mia Wasikowska) şi Laser (Josh Hutcherson), îl găsesc, se văd şi-l îndrăgesc, fiecare în felul său. Apoi se văd cu toţii, ei trei şi mamele „copiilor” din titlul filmului, Nic (Annette Bening), medic de succes, sobră şi băieţoasă, şi Jules (Julianne Moore), designer în peisagistică, simpatică, sensibilă şi mereu foarte fain îmbrăcată. Îşi povestesc cîte ceva din biografie, Paul o invită pe Jules să-i amenajeze grădina, unde are loc o scenă extraordinară. Ea: „Incredibil, ai exact aceleaşi gesturi ca fiu-meu!” – „Serios?” – „Da, serios. Uite şi acum: Serios? – şi îl imită – Exact ca Laser”. Filmul are ritm, acţiune, idei şi expresii inteligente şi haioase, dar… nu vi-l povestesc, fireşte… Nu cred c-aş putea să mă uit la un film cu bărbaţi homo, dar „Copiii sunt bine mersi” e un film atît de drăguţ, încît mi-e şi teamă să recunosc că mi se pare un film f., f. bun, din toate punctele de vedere. Un film care e despre relaţiile dintre oameni şi despre prietenie şi despre hobby-urile noastre, nu neapărat despre sexualitate. Un film minunat, care a adunat şi cîteva premii importante: Cel mai bun film la Golden Globe, Trofeul Teddy pentru cel mai bun film la Berlin Film Festival, patru nominalizări la premiile Oscar etc. Un interviu cu scenariştii şi actorii filmului puteţi citi în Tiuk! nr. 28, la rubrica 10 Dialoguri Tiuk.

 

„The Kids Are All Right” / „Copiii sunt bine mersi” (SUA, 2010)

Regia: Lisa Cholodenko

Scenariu: Lisa Cholodenko, Stuart Blumberg

Cu: Annette Bening, Julianne Moore, Mark Ruffalo, Mia Wasikowska, Josh Hutcherson

CinemaTiuk

Mihail VAKULOVSKI

Lebăda neagră

 

„Lebăda neagră” e un film încărcat de emoţii electrizante pe care regizorul le transmite spectatorilor cu ajutorul jocului fascinant al actorilor. Asta reuşeşte cel mai bine în acest film Darren Aronofsky – curcubeul dintre el şi public apare inevitabil şi asta nu e o realizare chiar la îndemîna oricărui creator.

Însă cu un an înaintea „Lebedei negre” Darren Aronofsky făcuse „The Wrestler”, un super film cu aceeaşi idee şi aceeaşi carcasă, doar că incomparabil mai bine realizat. Şi Wrestler, şi Lebăda neagră au o temă foarte serioasă, despre doi profesionişti geniali – un wrestler mai în vîrstă, care a fost cel mai bun în domeniul lui (aşa cum tinde să devină Nina) şi care se întoarce, jucat impecabil de Mickey Rourke, şi o tînără balerină fanatică şi liniară, care vrea să atingă perfecţiunea cu orice preţ, rol interpretat aproape la fel de bine de Natalie Portman, actriţă de origine română care a cîştigat recent Oscarul pentru cel mai bun rol feminin. Doar că personajul principal din Wrestler are umor şi e haios, pe cînd balerina Nina ştie doar balet şi asta e viaţa ei, chiar dacă face foarte bine ceea ce ştie să facă, fiind o perfecţionistă mult prea atent supravegheată de o mamă isterică şi ratată din motive existenţiale, care îi face zilele la fel de negre ca şi lebăda din titlul filmului. Nina îi ia locul fostei prim-balerine şi obţine rolul principal din „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, după ce l-a convins pe directorul artistic care seamănă puţin cu Ghiţă Mureşan al nostru, altfel – foarte pedant şi fustangiu, care înţelege arta doar prin nişte clişee simpliste. De altfel, filmul abundă în clişee, dar e salvat de jocul actorilor, Natalie Portman fiind regina, bineînţeles. Personajul ei se contopeşte cu personajul pe care-l interpretează în „Lacul lebedelor” şi începe să aibă vedenii, astfel maniera realistă de filmare se îmbogăţeşte cu multe fantasme care creează şi un plan imaginar foarte puternic şi care se contopeşte la un moment dat cu planul real, mai ales cînd intră în scenă dublura Ninei (Mila Kunis). Nina atinge perfecţiunea jucînd lebăda neagră la fel de bine cum joacă şi lebăda albă, dar cu ce preţ? Descoperiţi asta doar dacă vă uitaţi la „Lebăda neagră”, un film premiat la cele mai mari festivaluri de specialitate… Vizionare utilă.

 

 

 

„Lebăda neagră”/Black Swan (SUA, 2010)

Regie: Darren Aronofsky

Cu: Natalie Portman, Mila Kunis…

CinemaTiuk

Mihail VAKULOVSKI

Adevăratul curaj

 

„Adevăratul curaj” este cel mai recent film regizat de Joel şi Ethan Coen, o adaptare a romanului lui Charles Portis, carte tradusă şi publicată la editura „Univers” încă în anul 1979, iar filmul fraţilor Coen a obţinut deja 10 nominalizări la Oscar şi 8 nominalizări la premiile BAFTA, deci merită urmărit. E o poveste de aventuri în stil western, regizată fidel, fraţii Coen ţinîndu-se foarte aproape de realităţile secolului XIX şi de romanul lui Portis. Subiectul filmului este povestit de personajul principal, Mattie Ross, cînd ajunge la o vîrstă respectabilă şi în sfîrşit reuşeşte să dea de alt personaj important al poveştii, un şerif aventurier şi beţiv, interpretat magistral de Jeff Bridges. Aşa începe şi se termină filmul, cu povestea lui Mattie, despre care nu vă spun nimic, ca să descoperiţi singuri subiectul, în caz că vă hotărîţi să vă duceţi la film. Un film care nu e neapărat despre bărbăţie (cum pare la început), ci e chiar despre adevăratul curaj (din titlu), despre legăturile de sînge, despre onoare şi răzbunare, despre relaţiile dure dintre oameni şi despre viaţa într-o lume nemiloasă, printre oameni răi şi murdari, care-şi hotărăsc singuri soarta şi care luptă pentru supravieţuire cu arma în mîini şi nu au de gînd să facă un pas înapoi sau să se oprească un pic ca să se gîndească dacă e posibilă şi o altfel viaţă. Un film cu personaje şi subiect de secol XIX, dar care sugerează şi face aluzii despre viaţa de aici şi acum, un film foarte bine regizat, foarte bine făcut, cu actori care-şi joacă perfect rolurile, inclusiv debutanta Hailee Steinfeld, care joacă rolul unei fetiţe de 14 ani care devine brusc capul familiei, dialoguri mişto şi detalii bine gîndite, imagine care susţine atmosfera filmului, pe care-l vezi cu plăcere şi care te relaxează după o zi sau o săptămînă de muncă. Vizionare plăcută, zile şi nopţi pline de poveşti faine!

 

Adevăratul curaj (True Grit, SUA, 2010)

Regia: Joel şi Ethan Coen (după romanul lui Charles Portis)

Cu: Hailee Steinfeld, Jeff Bridges, Matt Damon, Josh Brolin, Barry Pepper…