Măşti

Anca ROMANESCU
“NO ONE” cu sala plină la Godot

"NO ONE" se joacă de cinci ani cu casa închisă. “Dialogul scris de Carmen Vioreanu are un haz nebun, mai ales pentru că respectă limbajul tipic al băieţilor de cartier, naivitatea lor în gândire şi entuziasmul chior care îi animă atunci când sunt puşi pe fapte mari”, scria Gabriela Hurezean (7 Plus). Cu un subiect “decupat din actualitatea imediată şi tratat cu un umor foarte trendy” (Cristina Modreanu, Gândul), piesa scrisă şi regizată de Carmen Vioreanu îi are în distribuţie pe Răzvan Fodor, Adrian Ştefan, Paul Dunca şi Alexandru Secăreanu. Spectacolul este povestea unor băieţi români care visează “să o ardă celebri” şi, atunci când un post de radio clandestin, de cartier, transmite obsedant anunţul că o mare casă de discuri din Germania vrea sa lanseze o nouă trupă pop/dance de băieţi, cei patru – un black metal-ist, un manelist, un coregraf gay şi un băiat de cartier, care “are oftică pe ei”, dar care ştie să compună - îşi fac formaţie dance. "NO ONE" se joacă la Godot Café-Teatru. Pe Blănari 14. 

“"NO ONE" poate fi cel mai bun tratament pentru depresie! În mod garantat!”, scria criticul de teatru Gabriela Hurezean (7 Plus). 

Refrenul hitului pe care cei patru îl scriu în entuziasmul celebrităţii, "Ooooo" – compus, în realitate, de Adrian Ştefan şi Horaţiu Iliescu şi care marchează unul dintre momentele la care se râde cu lacrimi - sună aşa: "Ooooo, iubirea mea pentru tine e mișto,/ Ooooo, iubirea mea pentru tine sunt chiar io."

NO ONE a avut parte nu numai de patru actori care joacă foarte bine şi de un public care pleacă acasă relaxat după aproape două ore de râs serios, ci şi de cronici de teatru foarte bune. “Limbajul personajelor e frust, făcut din cuvinte colorate, de zi cu zi, luate de peste tot, de pe stradă, de la magazin, din pub. Dacă NO ONE are un avantaj incontestabil, acesta e priza la realitate”, scria Cristina Rusiecki în Time Out Bucureşti. 

“Carmen Vioreanu departajează cu precizie tipologiile celor patru eroi, le sugerează biografiile invocând relaţiile de familie pentru a le consolida caracterizarea, viziunea sa asupra propriei piese fiind admirabilă”, scria Ileana Lucaciu (Timpul Liber). “Îmbină teatrul cu proiecţia, foloseşte dibaci spaţiul pe care îl are la dispoziţie, ritmează acţiunea şi lucrează strălucit cu actorii”, apreciază criticul de teatru.

“Despre o generaţie în curs de americanizare – nu numai prin împrumutul excesiv de replici şi sintagme – dar şi prin aplecarea spre o superficialitate periculoasă (…) autoarea Carmen Vioreanu analizează cu mijloace moderne, dinamice şi surprinzătoare – film, videoclip (realizate de Darie Alexandru) şi karaoke – un model de succes care se dovedeşte gol pe dinăuntru şi periculos pentru fraierii care se lasă amăgiţi de el”, scria Cristina Modreanu (Gândul).

“Clar că educaţia nu s-a numărat niciodată printre priorităţile lor.  Ştiu că nu au deloc voce, dar nu e nici un impediment. Au 20 de ani şi se vor cu toţii staruri disco. Nici unul dintre cei patru nu concepe că ar putea merge la muncă. Toţi vor s-o ardă staruri”, spune Cristina Rusiecki în Adevărul literar şi artistic. “Dacă realismul presupune o piesă care constată moravurile epocii, decupează felii din cotidianul clasei investigate şi îşi adecvează limbajul la categoria socială prezentă pe scenă, atunci NO ONE de Carmen Vioreanu, în regia aceleiaşi, e o piesă curat realistă. Spectacolul este, hotărât, o reuşită”, adaugă Cristina Rusiecki. 
Piesa a fost selecţionată la Festivalul Naţional de Teatru 2006 (modulul INDIE), Festivalul Comediei Româneşti FestCO 2007, Festivalul Internaţional de Teatru B-FIT (Bucureşti, 2007), Festivalul Internaţional de Teatru Liber (Sibiu, 2007), Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara, 2007), Festivalul Pledez pentru TineRi (Piatra Neamţ, 2007) şi Festivalul Zile şi nopți de teatru la Brăila (2007). Scenografia şi regia sunt semnate de Carmen Vioreanu, iar costumele şi coregrafia de Paul Dunca, unul dintre protagoniști. 
Godot Café-Teatru păstrează fizionomia unui teatru clasic, fiind singurul cu această structură din Bucureşti. În fiecare seară, pe scena Godot se joacă piese de teatru, au loc concerte, spectacole de stand-up comedy, impro-show-uri, proiecţii de film sau expoziţii de fotografie, în atmosfera caldă a unei cafenele boeme cu iz interbelic, care deschide fiecare dintre dimineţile de pe Blănari 14.

Contact: Echipa Godot 
0727.731.552 | 0721.841.825 | 021.316.16.82
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

TeatruTiuk!
Mihail VAKULOVSKI
Tangou final

Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineri EuroArt de la Braşov a avut în deschidere o piesă cu Maia Morgenstern şi Tudor Aaron Istodor, „Tangou final” de Mario Diament. O piesă foarte faină, cu doi actori excepţionali, Maia Morgenstern, recunoscută internaţional, şi tînărul Tudor Aaron Istodor, care face un rol foarte bun în „Tangou final”. Chiar mă gîndeam în timpul piesei cît de bine îşi joacă rolul tînărul actor şi doar pe la sfîrşit m-am gîndit că ar putea să fie fiul Maiei Morgenstern… Întîmplarea face că cu cîteva zile înainte văzusem, exact pe scena pe care acum se juca „tangoul”, o altă piesă. Comparaţia n-ar avea nici un rost, acolo se ţipa pe scenă (şi oricum nu se prea înţelegeau cuvintele), aici se vorbea de multe ori în şoaptă (şi se auzea totul perfect). Am văzut mai multe piese cu Maia Morgenstern (şi, bineînţeles, am văzut-o în filme, dar nu vreau să semăn acum cu Diego, reporterul din „Tangou…”; prima oară am văzut-o cînd eram la Bucureşti,  deci cu mai mult de 10 ani în urmă, în „Patul lui Procust”) şi de fiecare dată m-a uimit cu talentul ei şi m-a luat prin surprindere, deşi ştiam la ce să mă aştept… Aşa s-a întîmplat şi aseară, cînd am văzut-o pentru prima oară pe Maia Morgenstern jucînd împreună cu fiul său şi a fost un spectacol superb: emoţionant, super profi, foarte plăcut, plin de umor, dar şi destul de crud. Maia Morgenstern joacă rolul Valeriei Duran, o actriţă celebră de cinema care s-a retras din lumea cinematografiei acum 20 de ani, fiind implicată într-un scandal. Diego Goldstein, personajul lui Tudor Aaron Istodor, este un reporter care obţine permisiunea de la actriţă să facă un interviu în exclusivitate, primul după 20 de ani de tăcere. Valeria Duran e acum dependentă de alcool şi pastile şi suferă mai ales de singurătate, fiind într-o stare destul de critică şi trăind într-o lume paralelă cu realitatea în care locuieşte jurnalistul. Nu vă povestesc cum are loc „interviul”, vă spun doar că „Tangou final” e un joc de-a adevărul şi de-a ipoteticul, cum spune Maia Morgenstern, e o piesă despre glorie şi viaţa reală, despre celebritate şi normalitate, despre ficţiune şi viaţa de zi cu zi, despre cum putem să trăim în acelaşi timp şi să nu fim contemporani unii cu alţii sau despre cum oameni diferiţi trăiesc în lumi cu totul diferite, deşi se află în aceeaşi cameră în acelaşi timp. O piesă care ne permite să asistăm la interpretarea celor doi actori în acelaşi timp, o mare bucurie pentru spectatori, un cadou de nepreţuit. 


„Tangou final” de Mario Diament. Regia: Moshe Yassur
Cu Maia Morgenstern şi Tudor Aaron Istodor

Tatuaje (cronica de teatru)
Mihail VAKULOVSKI
Doctori de femei

„Doctori de femei” este o piesă de teatru scrisă de Georges Feydeau şi, la noi, regizată de Emanuel Pârvu, care joacă în piesă alături de actori foarte cunoscuţi în primul rînd datorită televiziunii sau cinematografiei, cum sînt Mihai Bendeac, Cristina Cioran sau Adrian Titieni, dar şi Anca Sigartău, Adina Popescu, Mariana Danescu, Vlad Corbeanu şi Gabriel Costin. Dacă mai spunem că în timpul piesei auzim şi “Bad to the Bone”, cîntecul pe care-l cîntă Mircea Badea pe la “Neaţa” şi “Un show păcătos” atunci vă daţi seama că e o piesă menită să aibă succes din start şi să atragă foarte mult public la teatru. Subiectul se învîrte în jurul doctorului Moulineaux, interpretat de Emanuel Pârvu, infidel la doar cîteva luni de la căsătorie. Actorii sînt haioşi şi-şi joacă bine rolurile, bine, cam ţipă (Bendeac de la “În puii mei” a răguşit pînă la urmă, dar şi-a scrîntit şi piciorul! – dar asta nu s-a văzut în timpul spectacolului, am aflat doar de pe blog –http://mihaibendeac.ro/), dar această gălăgie se potriveşte de data asta cu piesa, apoi – am stat la balcon şi dacă nu ridicau actorii vocea trebuia să-mi ciulesc eu urechile. Cristina Cioran, fosta prezentatoare a matinalului cu Capatos, joacă rolul amantei lui Moulineaux, iar soţul înşelat e interpretat de Adrian Titieni, care la rîndul său o înşeală pe soţia sa cu fosta şi viitoarea soţie a lui Bassinet, un homosexual jucat impecabil (cam prea convingător) de Mihai Bendeac. O piesă distractivă de la un capăt la celălalt, o comedie uşoară şi fîşneaţă, care te face să rîzi fără să tragi vreo concluzie, tema piesei fiind infidelitatea, tratată însă dintr-un unghi libidonos, din interiorul fenomenului. Pe lîngă replicile lui Georges Feydeau sîntem surprinşi şi cu aluzii la personaje de aici şi acum, politice şi din show biz-ul românesc, inclusiv cu primul ministru al ţării, chestii distractive care nu pot trece neobservate. Dar despre astea Bendeac ne-a rugat să rămînă între noi, aşa că nici eu nu vă spun nimic despre poanta cu soţul înşelat şi înşelăcios care, după un discurs absolut abracadabrant, interminabil şi abstract e catalogat aşa: “dacă erai mai scund te puneau ăştia prim ministru”. Dacă vă place Bendeac de la “În puii mei”, Cristina Cioran (vă place, vă place!), Adrian Titieni, Anca Sigartău etc., sau pur şi simplu vreţi să vă distraţi după o zi sau o săptămînă de muncă, „Doctori de femei” este o varinată fericită. 

„Doctori de femei” de Georges Feydeau, regizor: Emanuel Pârvu,
cu: Mihai Bendeac, Cristina Cioran, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu,
Anca Sigartău, Adina Popescu, Mariana Danescu, Vlad Corbeanu şi Gabriel Costin

Mihail Vakulovski
Dineu haios

Am văzut „Dineu cu proşti” de Francis Veber de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti, cu Horaţiu Mălăele şi Şerban Ionescu, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov. Spectatorii braşoveni cunoşteau piesa, pentru că „Dineu cu proşti” de Francis Veber a fost jucată şi la Teatrul “Sică Alexandrescu”, cu Mihai Bica în rolul principal. O piesă care a avut un succes foarte mare sub Tîmpa, aşa că biletele s-au vîndut imediat, mai ales că şi Horaţiu Mălăele ne-a impresionat la fiecare ediţie a festivalului la care a participat, iar de data asta a fost la fel de neuitat ca de fiecare dată, de altfel. Deşi cunoşteam foarte bine subiectul şi replicile (şi chiar şi decorul mi-a amintit de cel de la Braşov), a fost o seară minunată! În primul rînd, în piesa pusă în scenă de Ion Caramitru la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti personajul principal n-a mai fost Pierre (interpretat foarte fain de Şerban Ionescu), ci Francois, jucat magistral de Horaţiu Mălăele. Pierre este un editor care, împreună cu prietenii săi, are o distracţie cam de mitocani, comparabilă cu cea a medicului său, care în tinereţe organiza dineu cu urîte. Ei, Pierre participă la un dineu cu proşti în fiecare miercuri şi se distrează pe seama lor, fiind şi o competiţie intensă, pentru că fiecare dintre prietenii lui aduce un prost care speră să fie cel mai prost dintre proştii invitaţi. Dar exact cînd crede că în sfîrşit va da lovitura cu prostul adus de el, e lovit de-o sciatică teribilă şi nu se mai poate duce la dineu, doar că prostul interpretat de Mălăele deja plecase de acasă, spre el, că dorise să-l studieze puţin înainte de distracţia oficială. Aşa că editorul va trebui să participe la o ciudată lecţie de viaţă chiar dinaintea apariţiei „prostului”, pentru că soţia sa pleacă de acasă şi-l anunţă că nu se mai întoarce, iar Francois îi întoarce viaţa pe dos (Francois care lucrează la fisc, hobby-ul şi obsesia sa fiind machetele din chibrituri): mai întîi greşeşte numărul de telefon al medicului şi îl nimereşte pe al amantei lui Pierre, apoi încearcă să-l ajute, să-i spună acesteia să nu-l deranjeze, doar că-i spune asta soţiei lui Pierre, care se întorsese acasă, apoi îl sună pe fostul ei iubit, fostul cel mai bun prieten al lui Pierre, căruia-i dă nr. de tel. al lui Pierre, apoi îl caută pe-un fustangiu la care bănuiesc că s-a dus soţia lui Pierre, doar că acela era cu soţia şefului de la fisc, care venise la Pierre ca să găsească adresa donjuanului ş.a.m.d. la nesfîrşit, un şir întreg de neplăceri pentru Pierre, distracţii pentru public. Horaţiu Mălăele îşi joacă atît de bine rolul încît oricît de supărat ai fi intrat în sala de spectacole uiţi de toate şi nu te poţi abţine să nu rîzi. O piesă la care vă recomand să vă duceţi cu încredere, o comedie haioasă şi inteligentă, care nu doar te face să rîzi, dar are şi text foarte mişto şi foarte bine scris, şi replici haioase, şi momente psihologice şi existenţiale, şi idei interesante, iar jocul actorilor este superb. Vizionare plăcută. 

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti
„Dineu cu proşti” de Francis Veber
Distribuția: Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, Dorin Andone, Tomi Cristin, Alexandru Georgescu. Regia: Ion Caramitru. Scenografia: Florilena Popescu Fărcăşanu. Durata spectacolului: 1h 40’