TiuKestionar10

tiuKestionar

 ZDOB ŞI ZDUB

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Roman Iagupov (vocalist): Au fost diferite. În copilărie ne jucam de-a elefantul, berbecul, de-a ascunselea, de-a războiul, dame, şah, lupte navale, de-a Chapaev. Între 13 şi 18 ani cîntam la chitară, pescuiam, am făcut lupte.

Mihai Gîncu (chitară bass): Cu prietenii ne jucam de-a ascunselea cu paznicul livezii de piersici. Iar în adolescenţă – de-a sticluţa cu sărutul.

Valeriu Mazilu (trompetă): În copilărie – voleiul, în adolescenţă – taekwondo-ul.

Andrei Cebotari (tobe): Fotbalul. Fotbalul.

Sveatoslav Staruş (Rijik, chitară): Fotbalul şi de-a ascunselea. Dar şi belotul.

 

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Roman Iagupov: Depinde cu cine mă întîlnesc. Cu cei mai în vîrstă – despre trecut, cu cei de-o seamă cu mine – despre prezent, iar cu cei mai tineri – despre viitor.

Mihai Gîncu: La început despre prezent, apoi despre trecut. Ne aducem aminte de multe momente petrecute împreună, desigur. Adesea prietenii mă cheamă la diverse întîlniri sau să ieşim la grătar, dar, din păcate, nu prea am timp pentru asta.

Valeriu Mazilu: Despre prezent, despre cele ce ni se întîmplă în acel moment.

Andrei Cebotari: Despre trecut şi viitor, dar mai mult, desigur, ne amintim de trecut.

Sveatoslav Staruş: La început despre prezent, apoi despre trecut, dar mai tîrziu direcţia conversaţiei îşi pierde temporalitatea.

 

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Roman Iagupov: Îmi plac mai multe sporturi, îmi plac mai ales sporturile de competiţie. În general sportul mă înviorează. Îmi place să mă uit la sporturi extreme. Aş fi vrut să încerc multe, dar nu am timp. Îmi place înotul, gimnastica. Yoga! În acest moment mă ajută yoga, dar nu e un sport.

Mihai Gîncu: Îmi place să mă uit la sporturi extreme... Unul dintre posturile TV preferate e Russkii Extreme. Îmi place alpinismul, totul ce e legat de munţi. Pentru mine sportul nu e o competiţie, îl consider un mod frumos de a petrece timpul. Nu sînt sportiv de la natură, de obicei nu practic vreun sport anume, dar îmi place să merg în munţi, nu doar să mă plimb, chiar să parcurg un traseu anumit, pot fi pe drum şi 10 ore. Am fost pe unul dintre cele mai înalte vîrfuri din România – Vîrful Omu. Pe jos am ajuns acolo.

Valeriu Mazilu: Tenis de cîmp.

Andrei Cebotari: Fotbalul. Cînd joc fotbal mă simt foarte împlinit. Din copilărie îmi place şi îl practic. Dar pentru că am ales muzica, îmi lipseşte mult fotbalul.

Sveatoslav Staruş: Nu-mi place în mod deosebit sportul. Îmi place yoga. Mi-ar plăcea să învăţ să joc bine biliard, dar nu mă prea ascultă mîinile.

 

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Andrei Cebotari: Mă străduiesc sa fac totul eu însumi şi, dacă nu-mi place ceva, renunţ. Îmi place să trec eu însumi peste toate.

 

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Roman Iagupov: Aceea unde e nevoie de lucru manual – dulgher sau olar, meşter de instrumente muzicale. Profesia mea de acum mă face fericit.

Mihai Gîncu: Orice profesie unde ar fi nevoie să lucrez cu mîinile: olărit, sculptat... a salva oameni – şi aici sînt de folos mîinile. Cînd faci ceva cu mîinile, vezi un rezultat fizic, palpabil. Cînd lucrezi manual riscul de a strica ceva e foarte mare, deci te impune să fii atent şi să te perfecţionezi. Cu plăcere aş face ceva care ar presupune relaţia cu oamenii, astfel încît să-mi fac bine treaba, iar în schimb oamenii ar fi mulţumiţi şi bucuroşi să lucreze cu mine.

Valeriu Mazilu: Îmi place să-mi repar maşina, dar o profesie-hobby ar fi mecanic auto:).

Andrei Cebotari: Sînt muzician şi fac munca mea cu plăcere. Cred că profesia-hobby de fotbalist m-ar face şi mai fericit, dar am ieşit din anii fotbalului de performanţă.

Sveatoslav Staruş: Îmi place să-i uimesc pe oameni cu diversitatea cocktailurilor alcoolice. Dar într-adevăr fericit mă face doar muzica.

 

- Ce sentimente/stări te enervează?

Roman Iagupov: Mă deranjează cînd pierd controlul asupra propriei persoane.

Mihai Gîncu: Să nu mă simt în apele mele. De parcă m-ar trezi pe mine, dar trebuia să trezească pe altcineva. Mă enervează să mă simt deplasat, nelalocul meu. Îmi pare rău cînd oamenii nu mă înţeleg şi îmi interpretează gîndurile şi comportamentul într-un mod diferit, fie în direcţia pozitivă, fie negativă... desigur, cea negativă mă afectează mai mult. Şi... cînd alergi la magazin, ai nevoie de ceva... şi dai de inscripţia "închis" pe uşă.

Valeriu Mazilu: Indiferenţa.

Andrei Cebotari: Mă enervează cînd oamenii din jur sînt lipsiţi de cultură şi nu se respectă unul pe altul.

Sveatoslav Staruş: Mă irită prostia omenească şi limitaţii.

 

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Roman Iagupov: Nu îmi place să mă laud, dar probabil albumul nou e o realizare, într-o oarecare măsură. Părinţii în general sînt bucuroşi pentru mine.

Mihai Gîncu: Copiii văd, aud şi memorează foarte bine totul... şi adesea memorizează nu tocmai lucrurile bune. Mă mîndresc cu situaţiile cînd copilul e mulţumit de atenţia mea, de relaţia noastră şi astfel el mă laudă... adică nu eu mă laud, prefer să fiu lăudat datorită faptelor mele. Şi eu încerc să menţin această relaţie cu copilul. Încă nu a strigat la mine... deci deocamdată e bine. Părinţii mei sînt foarte sentimentali... ca toţi părinţii... Pentru ei toate realizările mele muzicale sînt pe planul doi, dar cînd fiul lor si-a luat propriul apartament atunci au început să fie foarte mîndri de mine. Pentru ei asta înseamnă că am devenit gospodar... că am familie, casă şi toate cele necesare în casă.

Valeriu Mazilu: În adolescenţă am luat primul loc pe Moldova la taekwondo. În general nu-mi place să mă laud, dar am salvat viaţa a 3 oameni.

Andrei Cebotari: M-aş lăuda cu primii ani de şcoală, cînd la o adunare a părinţilor învăţătorul a spus că sînt cel mai bun şi că scriu cel mai frumos din clasele primare. Părinţii au fost bucuroşi nespus.

Sveatoslav Staruş: Fapte eroice nu am făcut, dar dacă eşti o persoană integră şi independentă, atunci te vor respecta şi părinţii şi copiii tăi.

 

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta?

Roman Iagupov: Nu contează ce cînţi, important e să pui suflet în ceea ce faci. Şi rock-ul poate fi cîntat prost. Dar dacă aveţi în vedere indecenţa genului, sunt departe de ea. Dar important e să fii om.

Mihai Gîncu: Dar ce e de făcut? Şi da, şi nu.

Valeriu Mazilu: Deoarece încă nu am primit aşa propunere, mi-e greu să răspund.

Andrei Cebotari: Aş accepta fără probleme. Mie îmi plac multe piese manele şi de multe ori am văzut cum se cîntă manele live. Am rămas impresionat. Păcat că puţini interpreţi nu simt asta.

Sveatoslav Staruş: Nu. Dar dacă de asta ar depinde viaţa celor dragi, atunci – da.

 

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Roman Iagupov: L-aş da celui care îl merită! A visat, a lucrat, s-a rugat, a suferit pentru el.

Mihai Gîncu: De obicei lucrează o echipă întreagă... dar premiul îl primeşte doar unul. Aş lua premiul, deoarece îl merită echipa.

Valeriu Mazilu: Dintr-o parte se vede mai bine. Juriul nu e în zadar, probabil şi-a făcut meseria.

Andrei Cebotari: Mi-aş păstra premiul. Cred că în aşa situaţie e chestie de noroc. Dacă i l-aş da lui, el nu s-ar simţi prea bine, ar simţi că mie mi-este milă de el.

Sveatoslav Staruş: Aş lua premiul.

 

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Roman Iagupov: Aşa mi-a fost soarta. Mi-au ieşit în cale oamenii potriviţi.

Mihai Gîncu: Nu ştiu.

Valeriu Mazilu: Prin muncă.

Andrei Cebotari: Am visat din copilărie la muzică, tobe şi aşa s-a şi întîmplat, sînt pe scenă şi cînt în trupa care îmi place.

Sveatoslav Staruş: Pur şi simplu am făcut ceea ce îmi place, niciodată nu m-am minţit pe mine însumi şi mereu am sperat la mai bine.

TiuKestionar

Andreea RĂSUCEANU

 

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Statuile. Nu mai știu exact ce presupunea în afară de încremenirea aia de câteva clipe, dar în amintire mi-a rămas ceva foarte misterios și cumva înfricoșător legat de jocul ăsta. În adolescență nu m-am mai jucat, am devenit brusc un om extrem de serios. Mi-a trecut mai târziu.


Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Despre trecut, că acolo sunt toate răspunsurile la întrebările din prezent.

 

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Înotul. La TV urmăresc săriturile cu schiurile, mi-ar plăcea să am măcar pentru câteva secunde senzația că pot zbura.


Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Pot să-ți spun ce l-aș pune să facă. Să spună niște lucruri adevărate pe care eu nu am curaj să le spun. Dar poate îmi fac într-o zi!


Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericită?

Mi-ar plăcea să fiu ghid la Museo-Teatro Dali, din Figueres, ca să mă închid toată noaptea înăuntru și să mă joc cu toate invențiile formidabile de acolo. Sau detectiv literar. Dar asta sunt deja. 


Ce sentimente/stări te enervează?

Sentimentul de neputință. Mila, uneori. Dorul, când devine insuportabil.


O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Că atunci când am realizat că mă apropii de 30 de ani și n-am făcut nimic cu viața mea, în șapte luni mi-am terminat lucrarea de doctorat, mi-am schimbat jobul și am publicat o carte. Firește că părinții mei s-au bucurat, ca și la toate celelalte mărunte succese.


Dacă ai cânta rock sau jazz, ai fi foarte săracă şi ţi s-ar propune să cânţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Nu cred. N-o spun cu certitudine, ci cunoscându-mi firea imposibil de convins să facă ceva ce nu vrea sau nu-i place. N-aș accepta să scriu texte pe care să le semneze alții, să mi se impună să scriu după cum e moda, să modific un titlu ca să se vândă mai bine cartea.


Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decât cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Ha-ha! Tocmai pe mine te-ai găsit să mă-ntrebi? Măcar s-ajungem acolo, o să-ți povestesc cum am rezolvat criza morală.

 

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
Cred că suntem suma unor întâlniri cu ceilal
ți: persoane reale, personaje, Dumnezeu.

 

(ianuarie 2011)

TiuKestionar

 Augustin CUPŞA

 

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Muream după fotbal. Jucam oricând, oricât, oricum. Dar cam prost. Şi mai trăgeam cu tuberman-ul. Ştiţi ce-i asta? Noi aşa îi ziceam în Craiova. O chestie cu ţevi şi cu cornete de hârtie. Ne făceam carabine, alea cu ţeava foarte subţire duceau pe un bloc cu 10 etaje. Făceam echipe în cartier şi un „război” dura câte o zi întreagă. În adolescenţă m-am apucat de fumat. Nu mai era de joacă.

Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Evident despre trecut. Suntem nişte bătrânei nostalgici. Ne povestim unii altora întâmplări pe care le-am trăit cu toţii. E extraordinar.

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Toate sporturile mi s-au părut până acum cam tâmpite. Mai puţin fotbalul. Mă uitam la televizor la meciuri, dar mai mergeam şi la stadion. Pe vremuri era o mare nebunie cu Ştiinţa, în oraş. Şi eu eram foarte mic în cap. De câţiva ani nu mai mă uit. M-am saturat de porcării.

Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Personajele mele de până acum fac tot felul de chestii dar nu în locul meu ci pentru că le-au făcut sau le fac alţii. Nu prea îmi vine să mă refulez în scris, dacă despre asta e vorba. E trist.

Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Uite, fac psihiatrie. Nu mă face fericit, dar încă mi se mai pare interesantă şi mi-am dorit-o o lungă perioadă de vreme. Uneori în facultate mi se părea că nu mai trece odată timpul să mă apuc de ce mă interesa pe mine. N-o să fac însă psihiatrie toată viaţa. Pe lângă asta cred că mai sunt vreo 50 de meserii sau profesii care mi s-au părut interesante măcar pentru o zi. Sigur nu m-aş face contabil, economist, chirurg sau avocat.

Ce sentimente/stări te enervează?

Mă enervează femeile bete când râd şi bărbaţii care plâng.

O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Copiii ăştia sunt foarte imprevizibili şi trec prin tot felul de faze ciudate. M-aş mulţumi să nu mă judece. Nici nu se pune problema de lăudat. Mie nu-mi trebuie să fie cineva mândru de mine.

Dacă ai cânta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cânţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Sigur ca aş accepta. E tot muzica. Din fericire nu e cazul meu. Am un prieten care a făcut ani buni de chitară clasică şi apoi a cântat la nunţi. Mi-a zis că unele manele au nişte armonii complicate şi în sine, muzica asta nu e simplistă şi idioată. Poate mi-a zis doar aşa. Nu pot să scriu foileton la nu ştiu ce revistă de mămici, nu pot să scriu telenovele, dar asta pentru că pur şi simplu nu ştiu cum, capul meu e construit altfel şi mă obligă să scriu într-un anume fel. Dar aici nu mai e vorba de interpretare – rock sau manele? Cred că şi muzicienii au probleme să compună în alte genuri decât cele pe care le cere creierul lor muzical.

Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decât cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Ar fi o situaţie aiurea rău. Şi mi-ar fi foarte greu să mă mai apropii de persoana respectivă. Cred că aş încerca să o şterg din sala. Dar când iei un premiu, toată lumea se uită la tine şi pe mine asta mă cam seacă. Din fericire, premiile româneşti nu prea au valoare sau nu pentru mine.

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Prin repetarea unor greşeli iniţial minore. 

tiuKestionar

 

 Octavian ŢÎCU

 

 - Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- Fotbalul. Şi din nou fotbalul.

 

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Despre trecut. De primii mei prieteni nu mă leagă nici prezentul, nici viitorul.

 

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- E greu să mă reduc la un sport preferat. Boxul rămîne o prioritate, dar cred că nu există un sport pe care să nu-l fi practicat sau jucat vreodată.

 

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- Acum n-aş mai învăţa pentru examenele de facultate. Dar îi oblig pe studenţii mei să o facă la fiecare sesiuneJ.

 

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

- Cea pe care o fac acum – cea de profesor universitar. Dar îmi place şi statutul de antrenor.

 

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Regretele pentru lucrurile făcute, dar mai ales pentru cele care nu au fost făcute.

 

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Evoluţia din ringul olimpic de la Atlanta.

 

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Nu cred că voi ajunge vreodată atît de sărac încît să cînt maneleJ.

 

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- N-am luat niciodată premii pe care nu le-am meritat. În sport nu se întîmplă astfel de lucruri. Nu văd cum după astfel de experienţă aş putea accepta aşa ceva.

 

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

- Prin cei patru „A”: aptitudini, ambianţă, atitudine şi antrenament.