TeatruTiuk!

 Ştefan CARAMAN

Just call me baby 

ACTUL II

 

 Lumina se aprinde brusc odată cu terminarea piesei muzicale

 

Intră Sorana… ţine în mână o revistă glossy românească; se uită înfrigurată în toate părţile, se uită la ceas… face paşi înainte şi înapoi prin sala de aşteptare… vede cuplul de pe canapea, se apropie… mai e un loc în dreapta Florentinei…

 

SORANA : Can I …?

 

FLOR (observă revista) ; Da, locul e liber…

 

SORANA : Ah, tot din România… 

 

FLOR: Da, de fapt azi mă întorc …

 

SORANA : Drăguţ…

 

FLOR : Tranzit?

 

SORANA : Da şi nu, nu ştiu…

 

FLOR (are o bănuială): Eu mă numesc Floren… mă numesc Flor, sunt din Bucureşti…

 

SORANA : Sorana… Sorana sunt… tot din Bucureşti…

 

Flor îşi maschează cu greu surpriza, o priveşte din cap până în picioare… e oarecum amuzată, o priveşte doar curioasă, fără vreun resentiment…

 

FLOR : Aşa deci…

 

SORANA : S-a întâmplat ceva ?

 

FLOR : Nu, nimic… iartă-mă, am obiceiul să privesc oamenii direct… nu prea sunt genul diplomat sau discret…

 

SORANA : Să fiu sinceră, nici eu… (îi sună telefonul) iartă-mă un pic (răspunde fără să se ridice) : Da pui… da, am ajuns, sunt în Oradea acum… (Flor pufneşte)… tu? să saluţi marea şi pentru mine, da?... nu, sunt ok, n-am nimic, sunt doar puţin obosită… am condus fără oprire… (zâmbeşte amar)… of, pui mic, ce m-aş face eu fără tine?... hai, lasă-mă să mă instalez şi te sun eu, da?... ok pui, te sărut pe năsuc… (închide; către Flor) Ştiu ce vrei să spui…

 

FLOR : Ba nu, nu ştii…

 

SORANA: Ei hai… suntem la Praga iar eu mint că am ajuns la Oradea… eşti femeie, îţi pui întrebări …

 

FLOR : Da, oarecum, dar bănuiesc că e ceva important dacă a trebuit să zbori până aici… eu n-am prea minţit …

 

SORANA : Poate pentru că nu ai fost obligată să minţi… Oamenii mint când trebuie să rezolve lucruri importante… eu aşa cred

 

FLOR : Oamenii mint tot timpul dragă… chiar şi în secunda asta…

 

SORANA : În fine… e complicat… totul e complicat…

 

FLOR : Dacă nu ţi-e greu având în vedere că nu ne cunoaştem, poţi să…

 

SORANA (îl observă pe bărbat) : Îi e rău?

 

FLOR (îl mângâie protector, îi aranjează mai bine sacoul pe cap) : E obosit…

 

SORANA (amuzată) : N-are nicio treabă tipul… 

 

FLOR : Ah, nu… dacă e obosit se odihneşte, nu contează unde… nu are inhibiţii din astea…

 

SORANA : Corect… (se uită mai atent la Flor) : Ce ochi mişto ai…

 

FLOR : Crezi?

 

SORANA : O da, sunt mişto… verzi…. Şi părul… negru şi lung… îl faci?

 

FLOR: Nu,e  natural…

 

 SORANA : Cum reuşeşti ? am vrut să-l las şi eu aşa lung.

 

FLOR : Şi de ce nu l-ai lăsat ?

 

SORANA : Îmi cade, am rădăcina slabă…

 

FLOR : Te-am admirat şi eu mai devreme… 

 

SORANA : Ei, eu… nu-mi place de mine…

 

FLOR : Hei, de ce spui asta? Eşti superbă…

 

SORANA : La 1.55 şi 53 kg?... Eşti o zână pe lângă mine…

 

FLOR: Nu-i adevărat… să nu mai spui niciodată asta, auzi, niciodată? Eşti frumoasă, eşti ok…

 

SORANA : Ei bine, dacă spui tu… de fapt ştiu că sunt frumoasă… adică, dacă e să mă iau după câte avansuri mi se fac zilnic pe stradă, sau la birou…

 

FLOR : A, lucrezi deja?

 

SORANA : De ce întrebi ?

 

FLOR : Credeam că eşti încă studentă sau cam aşa ceva… câţi ani ai ?

 

SORANA : Acum am 25… lucrez la o multinaţională…

 

FLOR : Şi tu ?

 

SORANA : Ca să vezi… te pomeneşti că suntem la aceeaşi firmă…

 

FLOR : Nu ştiu… eu lucrez la ABN AMBRO, conduc un departament de marketing…

 

SORANA: Banking… mişto… eu lucrez ROMPETROL…

 

FLOR: Nu e rău…

 

SORANA : Dă-l încolo de job… 

 

FLOR : Cum spui tu…

 

Apare Barmanul cu un minibar ambulant; se opreşte în dreptul femeilor

 

BARMANUL : Ladies? Something to drink?

 

FLOR : Hey, hi again...

 

SORANA : Îl cunoşti?

 

FLOR : Am fost mai devreme în bar... era pe acolo...

 

BARMANUL : I’m always there...

 

SORANA : Aşa, bine că eşti... What do you have here?

 

BARMANUL : Wasser, vodka, Coke, orange juice....

 

FLOR : Stop... We can see that, anyway...

 

BARMANUL : I was affraid not...

 

SORANA : Ce bem?

 

FLOR : Apă cred... Au o apă bună aici…

 

SORANA : Eu aş bea o Cola...  fără Cola sunt moartă...

 

BARMANUL (râde) : Ya, drinking Coke you’ll have a long long life...

 

SORANA : Is my fucking business... ia uite domnule!

 

BARMANUL : Ok, lady, ok... Wasser and Coke... and Mister?

 

FLOR : Mister is busy...

 

BARMANUL : Again? It looks really damaged…

 

FLOR : Why did you say that?

 

BARMANUL : I don’t know… maybe he looks fun when he drinks

 

FLOR : Boy, What is your name?

 

BARMANUL : Milan…

 

FLOR : Milan, you’re a nice guy, right?…

 

BARMANUL : I think so…

 

FLOR (cu glas rece): Fine, please remember that , just remain the same…and, leave him alone, ok?

 

SORANA: She’s a lioness… take care… Do you know this man? (barmanul dă să răspundă dar Flor i-o ia înainte)

 

FLOR : Normal că nu are de unde să-l cunoască…

 

BARMANUL : She said already... people have the right to keep their secrets... i understand that…

 

FLOR : You deserve a cookie… (Barmanul latră şi se gudură)

 

SORANA : Am zis eu că eşti tare…

FLOR : Ah, nu, doar îi explicam ceva… altfel e drăguţ, cum de ţi-a scăpat asta?

 

SORANA : Prea blond, prea curajos, prea ceh şi probabil prea sărac ca să mă intereseze…

 

BARMANUL : I’m a student, to… I will became a lawyer…

 

SORANA : Ya, right… te ajută şi faţa…

 

FLOR : Dar ce ai cu el?

 

SORANA : Nu-mi place că se bagă aşa aiurea în vorbă......

 

BARMANUL : All men does... is our clue...

 

FLOR : Eu cred doar că vrea să fie simpatic...

 

SORANA: Nu-i prea iese...

 

BARMANUL : My girlfriend says that I’m really cute...

 

SORANA : I’m not your girlfriend...

 

BARMANUL : God bless!

 

FLOR (râde) : Ţi-a spus-o, avocatul...

 

SORANA (râde şi ea): Până la urmă nu e chiar antipatic...

 

BARMANUL : No, I’m not... 10 EUROS...

 

SORANA: Cât?

 

BARMANUL : Just 10... come on lady, is cheap...

 

 SORANA: Ieftin pe naiba... Urâtule...

 

FLOR:  Lasă, fac eu cinste...

 

SORANA : Nu se poate…

 

FLOR : Ba se poate…

 

SORANA : De ce?

 

FLOR : Aşa, nu trebuie să mă refuzi... (plăteşte)

BARMANUL : She  is a true woman...

 

SORANA: Dacă îţi plăteam eu spuneai acelaşi lucru...

 

BARMANUL :  Just if you paid... but you not...

 

SORANA (scoate o bancontă) : Poftim...

 

BARMANUL : For what ?

 

SORANA : Just like that... take it!

 

BARMANUL (îi ia) : If you ask me that...Ok, thanks...

 

SORANA : Ok now, I’m listening to you...

 

BARMANUL (se luminează) : Oook, I see... what’s your name ?

 

SORANA : Sorana...

 

BARMANUL : Hey, Sorana... you are the most beautiful girl I ever seen...

 

SORANA : And…

 

BARMANUL : And you are so sexi…

 

SORANA : And…

 

BARMANUL : And so smart…

 

SORANA : And… 

 

BARMANUL : And you are dressed so nice..

 

SORANA : And…

 

FLOR : Sper că doar te joci...

 

SORANA : Da, ce credeai ?

 

FLOR: Nu ştiu... Eu nu aş plăti să aud asta...

 

SORANA : Tu nu ai nevoie...

 

FLOR : Dumnezeule! Nici tu nu ai nevoie...

 

SORANA: Ba da... tu ai un bărbat care-ţi încălzeşte acum coapsele... eu nu... lasă-mă să mă simt  bine...

 

FLOR: Eşti...

 

SORANA : Cum sunt ?

 

FLOR : Surescitată... 

 

SORANA: Da, s-ar putea... având în vedere contextul…

 

BARMANUL : For another 10 EUROS you can be better than Kylie Minogue herself...

 

SORANA : Nu, ajunge... m-am distrat destul...

 

BARMANUL : As you wish...

 

SORANA : Înseamnă că poţi să pleci…

 

FLOR : Bietul băiat, peste cine a dat… 

 

SORANA : Mda, nu prea i-a ieşit…

 

BARMANUL : Ladies? (se îndepărtează)

 

Moment de pauză

 

SORANA : Şi tu ?

 

FLOR : Şi eu ?

 

SORANA : Adică voi… plimbare? 

 

FLOR (e vădit încurcată) : Noi… venim de la… adică am fost aici, la Praga… ne-am… ne-am plimbat… am profitat de câteva zile de vacanţă mai vechi pe care nu le-am luat şi… am venit… 

 

SORANA : Super oraş…

 

FLOR : Da, e frumos…

 

SORANA : Te invidiez…

 

FLOR : De ce ?

 

SORANA : Aş fi vrut şi eu un bărbat care să aibă momentele astea de … aşa, să nu ţină cont de etichetă… cred că tipul e supermişto…

 

FLOR: Da, de ce nu… este

 

SORANA: Pun pariu că-ţi ia flori din alea ieftine când vine acasă… dar ţi le dăruieşte în aşa fel încât n-ai ce să-i mai spui…

 

FLOR : Da, e genul acela de bărbat…

 

SORANA: Lasă-mă să ghicesc… ultima oară când te-a scos la un bar scump ţi-a oferit de băut o Coca Cola, nu? (Flor izbucneşte în râs)… tu te aşteptai la nu ştiu ce cocktail şi el ţi-a cumpărat cola… zi că nu…

 

FLOR : Mă rog, nici chiar aşa… dar pe aproape…

 

SORANA : Uite aşa e tata… cum să nu-l iubeşti ?

 

FLOR : Chiar aşa…

 

SORANA : Să nu-i dai drumul niciodată… oricâte prostii ar face, e genul care rămâne al tău… chiar şi când pleacă e prezent… rari… 

 

FLOR : Tatăl tău e un adevărat model…

 

SORANA : L-am studiat… E un zăpăcit şi jumătate… cred că şi afemeiat, dar cui îi mai pasă… de ales, a ales doar una şi aia e mama… (se uită iar la bărbat) Dudu al meu n-ar accepta o secundă să stea întins pe o canapea în public, cu capul pe picioarele mele… să-l alint astfel… ştii, e scorţos… la el alintul se reduce la preludiu… în fine.

 

FLOR : Dudu al tău e la mare, din câte am înţeles, iar tu eşti la Praga… sau Oradea..

 

SORANA : Flor, n-o să crezi ce mi s-a întâmplat… Dumnezeule, ard toată… apropo, stai de multă vreme aici ?

 

FLOR : De câteva ore.

 

SORANA : N-ai văzut un bărbat la 40 şi ceva, blond, cu barbă, tuns scurt şi cu ochi albaştri ?

 

FLOR : Joe Cocker ?

 

SORANA (râde) : Faci mişto de mine…

 

FLOR : Am văzut doar unul slab, înalt şi îmbrăcat sport… se plimba dezorientat pe aici, cred că era ceh… sau german…

SORANA : Nu, nu… Înălţime normală, ceva burtică… poartă tot timpul cu el un laptop… şi e român…

 

FLOR (ezită mult) : Nu am fost prea atentă… sunt obosită şi eu… de fapt, am stat mai mult în bar… iar so… iar el s-a ameţit un pic şi a trebuit să-l veghez să n-o ia razna…. Nu e un băutor de felul lui, dar uneori se mai încântă… a făcut la un moment dat o scenă…

 

SORANA : Aş muri să ştiu că am bătut drumul degeaba până aici…

 

FLOR : De ce ?

 

SORANA : Of,  e mult de povestit…

 

FLOR : Eu am avion abia peste două ore…

 

SORANA : Uite, acum doi ani eram aici, pe aeroport. Mă întorceam acasă, veneam de la un trening organizat în Praga… stăteam exact pe canapeaua asta, n-am s-o uit niciodată… tot aici stătea şi… mă rog stătea un bărbat.. ţinea laptop-ul pe genunchi şi scria… la început am spus că e vreun şmecher, apoi am început să vorbim… fată! Mi s-a pus pata pe el imediat… era mişto, avea vorbele cu el, versat ştii tu…

 

FLOR : Nu, nu prea ştiu… soţul meu e zăpăcit, e natural dar e un pic mai mototol…

 

SORANA (arată către Rudi) : Mototolul doarme sigur? (râde)… Deh, în fine… să-ţi zic… m-a luat mai întâi cu texte, se dădea gomos… după aceea a devenit cald şi gata, ne-am lipit…

 

FLOR : Pur şi simplu…

 

SORANA : Era zăpăcit de tot… la prima vedere ziceai că e Moş Scorţos în persoană, dar după aceea… fermecător şi amuzant… cald, foarte cald… a, ştii cu ce se ocupă?

 

FLOR : Ar trebui să ghicesc…

 

SORANA: Chiar, ia zi… ce crezi că lucrează?

 

FLOR : Din câte încercări ?

 

SORANA : Din trei…

 

FLOR : Scriitor ?

 

SORANA (un pic descumpănită): Exact! Dar cum ţi-ai dat seama ?

 

FLOR : Nu ştiu, aşa mi-a venit…

SORANA : Scriitor era… mă rog, e şi acum…

 

FLOR : Şi cum s-a terminat ? Sau, s-a terminat ?

 

SORANA : Atunci da… s-a întâmplat ceva, nu ştiu exact ce… Andu mă tot suna, pe el îl tot sunau ba unii, ba unele…ne-am supărat şi ne-am despărţit…

 

FLOR : Să înţeleg că a fost o poveste completă de dragoste cu debut, apogeu şi final în mai puţin de câteva ore…

 

SORANA : Aproape, pentru că n-am apucat să facem sex…

 

FLOR : Uite că asta îmi scăpase…

 

SORANA : Şi asta a fost doar începutul…

 

FLOR: Parcă tocmai se terminase…

 

SORANA : Aşa am crezut şi eu… Însă anul trecut, exact la aceeaşi dată – aşa ca şi azi – am ajuns aici cu Dudu… mergeam la Madrid, la mare… pe cine crezi că am văzut?

 

FLOR : Ghicesc doar dintr-o încercare…

 

SORANA : Exact, el era scriitorul… Cu una, o prietenă, habar nu am… am crezut tot timpul că e nevastă-sa, dar nu era… mi-a spus la urmă dându-mi un sms… ce m-a mai înfuriat…

 

FLOR : Şi ce aţi făcut?

 

SORANA : Am vorbit la telefon… ne tot scuzam pe motiv că avem treabă, ne sunam şi vorbeam…

 

FLOR: Interesant… 

 

SORANA : La final ne-am certat iar…

 

FLOR : Şi?

 

SORANA : Nu pot să mi-l scot din cap… azi se împlinesc trei ani… sunt sigură… de fapt eram sigură că va avea aceeaşi idee… şi dă-ţi seama că altfel nu ne-am mai văzut deloc… nu l-am sunat şi nu m-a sunat… ambiţios…

 

FLOR : Să vină din nou la locul de întâlnire… ar fi ceva.

 

SORANA : Îl iubesc mult pe Dudu, dar dacă Rudi se afişează azi aici, îl părăsesc… am o singură viaţă şi sunt prea tânără ca să-mi urmez raţiunea… îl vreau pe el, l-am vrut de când l-am văzut prima oară aici…

 

Flor are un moment de ezitare, de confuzie… pune mâna pe sacou cu gândul de a-l da la o parte, dar nu are curajul…

 

FLOR : Nu ştiu ce să spun… eu n-am avut parte de aşa nebunie… (arată către Rudi) El a fost de la început atras de mine…

 

SORANA : Te cred şi eu la cum arăţi…

 

FLOR : Mai sunt femei frumoase, iar el e un bărbat bine, chiar dacă doarme prin aerogări… 

 

SORANA : Dar voi cum v-aţi cunoscut ?

 

FLOR (e surprinsă) : Cum ne-am cunoscut….

 

SORANA : Da, v-aţi cunoscut înainte de a vă vedea, fireşte… (râde) ce prostie am spus…

 

FLOR : Simplu… eram undeva într-un bar, nu mai ştiu unde… nici nu mai contează… intrasem să beau nişte apă… el era acolo…  privirile ni s-au întâlnit întâmplător şi… a fost ca o flamă… 

 

SORANA : Şi ai simţit fluturii ăia în stomac ?

 

FLOR (zâmbeşte) : Da, un stol întreg… 

 

SORANA: Şi ai simţit că e el? Că nu mai ai linişte dacă nu te ia în braţe? Că totul devine brusc fără sens, dacă nu e el?

 

FLOR: Întocmai… 

 

SORANA : La fel am simţit şi eu…

 

FLOR : Cu Dudu ?

 

SORANA : Aş fi vrut eu… pe Dudu l-am ales mai mult din încredere şi din naivitate… l-am văzut cuminte, de familie bună, aşezat şi mi-am spus : „acesta e!.. el e omul de care o să mă îndrăgostesc”… între timp ne-am cunoscut, am dezvoltat o relaţie, probabil o să ne căsătorim, dar… ceva s-a pierdut pe drum… ceva din adâncuri îmi spune că nu e el… nu e el…

 

FLOR: Să spunem că înţeleg…

SORANA : Atât?

 

FLOR : E nevoie de mai mult ?

 

SORANA : Păi ce s-a mai întâmplat ?

 

FLOR : Nu-mi prea place să vorbesc despre lucrurile intime…

 

SORANA : Nu fi… Eu cum am spus ?

 

FLOR: Tu eşti extrovertită, simţi nevoia să te exprimi…

 

SORANA (se uită la ceas) : Am aterizat cu întârziere… (face o grimasă ca şi cum ar plânge) Dacă l-am pierdut…

 

FLOR : Sună-l…

 

SORANA : Nu

 

FLOR : Treaba ta…

 

SORANA : Nici el n-a sunat…

 

FLOR : Sună-l tu… bărbaţii sunt mai încăpăţânaţi… dacă ai bătut drumul până aici, poţi să ridici telefonul şi să formezi…

 

SORANA : Dacă-l sun nu mai are nici un farmec… o să se supere sau o să găsească el ceva să nu mai vină…

 

FLOR : Ai spune că-l cunoşti foarte bine…

 

SORANA : Nu ştiu cât îl cunosc, dar am o intuiţie – dacă-l sun, stric totul…

 

FLOR (misterios) : Era şansa ta…

 

SORANA : Poate o să vină… ceva îmi spune că e pe aici pe undeva… sau se gândeşte la mine…

 

FLOR : Sau poate nu… (Sorana se uită urât)… te tachinam, atât…

 

SORANA (se ridică) : Mă duc până la toaletă, mă ţin de când am ajuns… uf, nici fond de ten nu am apucat să-mi pun… dacă vezi vreun bărbat… adică, aşa cum ţi-am spus… nu ştiu, reţine-l, fă ceva… mă anunţi… da? Te rog, da ?... (Flor încuviinţează, Sorana iese)

 

Moment de pauză (eventual muzical; propunere : Yes – I’ve Seen All Good People”)

 

RUDI (dă brusc haina la o parte) : Ce caut aici ?

 

FLOR : Nimic.

 

RUDI (e tulbure) : Ah, zâna cea bună…  Dorm de mult? Trebuie să pleci ?

 

FLOR : De fapt ai dormit foarte puţin… nu, încă nu trebuie să plec… 

 

RUDI : Ai amorţit? Te deranjez?

 

FLOR (se uită cald la el) : Dacă ai ajuns până aici, taci din gură şi spune mulţumesc…

 

RUDI (nu înţelege) : Mulţumesc… (pune capul la loc, Flor pune din nou haina pe umeri şi îi acoperă capul)

 

FLOR : Nu ai pentru ce… (pentru ea)… eu îţi mulţumesc… (apoi) Îţi mai este rău?

 

RUDI (de sub haină) : Da, îmi mai este…  Miroşi frumos…

 

FLOR : Crezi?

 

RUDI : Pulpele tale…

 

FLOR : Ce e cu pulpele mele ?

 

RUDI : Pulpele tale miros frumos…

 

FLOR : Sper că nu urmează o replică vulgara…

 

RUDI : Aşa mă ştii tu pe mine ?

 

FLOR (zâmbeşte) : Mă tem că nimeni nu te ştie mai bine decât mine…

 

RUDI : Uşor de spus…

 

FLOR : Eşti uşor de citit…

 

RUDI : Poate pentru că m-am dezobişnuit să mă mai ascund… la ce bun? 

 

FLOR : Poate din asta…

 

RUDI : Şi cum sunt?

 

FLOR : În câte cuvinte?

 

RUDI : Unul, doar unul…

FLOR : Cald… 

 

RUDI : Normal, se apropie vara…

 

FLOR : Eşti prost acum…

 

RUDI : Auzi? A trecut cineva?… adică ai observat vreo fată care…

 

FLOR (îl întrerupe) : Nu, e o linişte de parcă ar fi grevă… n-a trecut decât un grup de asiatici, atât…

 

RUDI (ca pentru sine) : Deci n-a mai venit… auzi?

 

FLOR : Da?

 

RUDI : Spune-mi că sunt tâmpit…

 

FLOR : Cum o să spun aşa ceva ?

 

RUDI : Spune-mi, o merit ?

 

FLOR (ridică sacoul – cei doi se privesc) : Ce s-a întâmplat?

 

RUDI (îşi trage sacoul pe cap) : Stau în braţele celei mai frumoase femei din câte am văzut şi întreb de …

 

FLOR : Mai bine taci…

 

RUDI : Zău, vreau să spun că…

 

FLOR : Rudi, te rog taci… nu vreau să aud nimic altceva… strici tot… 

 

Moment de tăcere

 

RUDI : Te superi dacă o să aţipesc din nou?

 

FLOR : Dormi, am eu grijă de tine…

 

RUDI : Pot să te îmbrăţişez?

 

FLOR : De ce ?

 

RUDI : Stau mai comod…

 

FLOR : Dacă e numai din asta, poţi… (Rudi o îmbrăţişează)

 

RUDI : Ştii? N-a avut nimeni vreodată grijă de mine… m-au catalogat toţi ba puternic, ba bun, ba neserios, ba indiferent dar nimeni nu mi-a spus „ am eu grijă de tine”… a iubit fiecare ce-a vrut sau ce i s-a potrivit… 

 

FLOR : Nu te cred…te alinţi

 

RUDI : Nici eu nu te cred, dar te rog, mai  spune-mi-o o dată… ba nu, de două ori… te rog…

 

FLOR : Am eu grijă de tine… (îl mângâie)… am eu grijă de tine…

 

RUDI : De ce?

 

FLOR : Pentru că n-am avut niciodată grijă de cineva, iar de tine n-a avut nimeni grijă până acum…

 

RUDI : În mod normal ar trebui să spun, „uite, ne-am găsit”…

 

FLOR : Şi de ce nu spui?

 

RUDI : Nu ştiu… poate că e prea evident… uneori când numeşti un lucru îl murdăreşti… când bei dintr-un pahar de vin bun e o prostie să spui, „iată, beau un pahar de vin bun”… se acreşte pe loc…

 

FLOR : Îţi place să explici… tot timpul simţi nevoia să explici…

 

RUDI : Da, dă urât, nu-i aşa?… mi se tot reproşează…

 

FLOR : Mie mi se pare simpatic… dacă simţi nevoia să explici, explică… îmi place să te ascult, oricum…

 

RUDI : Întrebare… dacă aş fi iubitul tău, cum mi-ai spune?

 

FLOR : Nu eşti iubitul meu, Rudi…

 

RUDI : Acum tu strici totul… fabulam… spune-mi…

 

FLOR (se gândeşte un pic) : Baby…

 

RUDI : Cum ?

 

FLOR : Baby…

 

RUDI : Baby… da, Baby… îmi place… adică, mi-ar plăcea… (se prosteşte) : Ya honey, just call me baby…

 

FLOR (îl plesneşte în glumă): Te simţi mai bine ?

 

RUDI : Da, mă simt bine… nu erecţie, nu pasiune… mă simt mic şi pentru prima oară nu mi-e frică… îmi vine să plâng… 

 

FLOR : Mai bine dormi…

 

RUDI : Ştii? Uneori cred despre mine că-s un individ decent… merg pe stradă, mai trag cu ochiul în câte o vitrină, mă văd, îmi pare că sunt ok… adică, îmi vine să mă admir (Flor zâmbeşte şi-l mângâie foarte delicat şi discret)… îmi zic „ moamă ce tare eşti şmechere”… adică folosesc cuvintele astea vulgare… de multe ori o expresie vulgară explică mai bine 100 de pagini de eseu… nu crezi? Serios, am eu o teorie… de fapt nu e teorie, e rezultatul observaţiilor mele… uită, să-ţi dau un exemplu… (scoate capul ) dar să nu te superi, da? (Flor îl asigură din cap că nu se supără; el se ascunde la loc)… te îndrăgosteşti de o femeie, adică nu tu… în general… în fine… îţi place mult, vă apropiaţi şi la un moment dat ieşiţi în oraş la masă, sau pur şi simplu la o plimbare prin Herăstrău… apoi, la un moment dat, vă vede împreună prietenul tău cel mai bun … îi place mult de tine… îi vine să spună : „Dumnezeule, câtă inspiraţie şi putere trebuie să ai ca să trimiţi pe pământ un asemenea înger, să ne lumineze sufletele, să ne facă zilele albe şi fericite…” bla bla-uri din astea… dar ce crezi că spune? Aşa, în sinea, lui, simplu… (Flor ridică din umeri) „ ‘Ai sa-mi bag pula ce coardă!”…

 

FLOR (izbucneşte în râs dar e ruşinată) : Nu pot să cred că ai spus asta…

 

RUDI : Nu, nu eu am spus asta, prietenul meu…

 

FLOR : Un bărbat adevărat nu ar spune aşa ceva…

 

RUDI : Dacă ai asculta cum vorbeşte un bărbat adevărat ai rămâne vestală până la moarte…

 

FLOR : Povesteşte, îmi place…

 

RUDI:  Despre ce ?

 

FLOR : Nu ştiu, oricum o să adormi… abia te mai auzi…

 

RUDI : Într-o altă zi eram pe aeroport la Praga… aşteptam pe cineva… de fapt, credeam că aştept pe cineva… cineva care cred că murise încă înainte să pun piciorul pe scara avionului… în teatru există două măşti : una care râde şi alta care plânge… zburam cu masca tristă… dar am intrat în barul aeroportului.. şi atunci (abia se mai aude… adoarme)

 

Moment de pauză…

 

Revine Sorana

SORANA : Nimic, nu ?

 

FLOR : Nimic care să aibă vreo legătură cu problema ta…

 

SORANA : Ah…

 

Suna telefonul Florentinei… îl ridică cu precauţie

 

FLOR (vorbeşte cu voce scăzută, caldă): Da?... ce faci? (chipul ei capătă un nuanţă amară; mâna care îl mângâia pe Rudi rămâne suspendată în aer)… nu încă nu am plecat, mai am ceva mai bine de o oră…   ei, o să ajung acasă şi o să mă odihnesc, iar mâine o să ajung ceva mai târziu la job – o să le spun că am vizitat un client… (tace o vreme)… nu ştiu Dănuţ… ţi-am spus că nu ştiu, nu vreau să deschid subiectul acesta acum…pentru că eu nu rezolv niciodată astfel de probleme la telefon… de ce nu mi-ai spus ieri? aseară la club… azi noapte în pat… nici nu te-ai atins de mine… dacă ai fi fost un aparat foto… ah, nimic, o prostie… aparatele foto nu uită, noi oamenii da… aş fi vrut să fii uneori un aparat foto… ştii ce te rog? Mâine ai o zi grea, mâine predai primul proiect… o să fie bine, o să-ţi dea un bonus şi o să fii vedeta serii la ambasadă… gândeşte-te cel mai bine la asta… gândeşte-te la ce-ţi face ţie bine, Dan… asta e tot ce trebuie să faci… noapte bună Dan… (Sorana asistă siderată la conversaţie)

 

SORANA : Dacă aş spune că e fratele tău mai mare, ai crede despre mine că-s proastă…

 

FLOR: De fapt nu trebuie să spui nimic, Sorana…

 

SORANA (tace, se frământă) : Nu pot…

 

FLOR : O, ba da…

 

SORANA : Zău nu pot…

 

FLOR : Te consumi inutil…

 

SORANA : Şi el?

 

FLOR : El e cu mine… 

 

SORANA : Asta văd şi eu…

 

FLOR : Ai văzut destul…

 

SORANA : Cine e?

 

FLOR (schimbă vorba)  : La vârsta ta ar trebui să ţii în mâini o carte nu o revistă pentru femeie singure…

 

SORANA : Citesc, citesc… chiar aseară am terminat  „Maşinăria de Rock’n’Roll”…

 

FLOR : N-am auzit…

 

SORANA : Norman Spinrad… nu citeşti S.F.?

 

FLOR : Ah, foarte puţin… nu ştiu dacă reţin ceva acum… a, ba da… Philip K. Dick, dar nu mă întreba ce anume… 

 

SORANA : A, e bun… universul uman, psihologie, distopii… deşi e cam depresiv, trebuie să te înarmezi cu mult curaj dacă ai de gând să-l citeşti…

 

FLOR : S-ar putea să-l am…

 

SORANA : Deci cine e ?

 

FLOR: Sorana, mă faci să zâmbesc…

 

SORANA : Nu e soţul tău, asta e clar… când am început să vorbesc cu tine eram sigură, dar sigură că… adică, pe cuvântul meu, pari genul de femeie aşezată, fidelă unui singur bărbat, serioasă, în fine, înţelegi ce vreau să spun…

 

FLOR : Nu, nu prea înţeleg…

 

SORANA : Disimulezi perfect… 

 

FLOR : Sunt cea pe care o vezi, Sorana…  atât şi nimic mai mult…

 

SORANA : Iar dacă nu e soţul şi tu vii de unde vii… e clar e omul cu fluturii… wow! El e deci… (Flor nu spune nimic, doar zâmbeşte superior)… Cum ai făcut dragă? Spune-mi hai spune-mi…Ce chestie, nu-mi vine să cred… ceva nu se leagă… la cum arăţi, la cum te afişezi nu eşti genul… nu ai cum… insul trebuie să fie dat dracului… mototol ziceai?

 

FLOR : Da, un pic…

 

SORANA : Deci cine e?

 

FLOR : E… e el.

 

SORANA : Normal că e un el, dar cine? Zi : starea civila, meseria… are bani? Are, sigur că are… 

 

FLOR : Nu ştiu ce are… ştiu doar că e el… e EL.

 

SORANA: Aaa… (se gândeşte un pic)… Ok, el şi mai cum…

 

FLOR : El şi atât

 

SORANA : Nu fii…

 

FLOR : Cum să fiu ?

 

SORANA : Suntem femei, ce naiba! 

 

FLOR : Eşti o fată admirabilă, Sorana… ai multă energie, probabil şi multe talente, ai viitorul în faţă… dar…

 

SORANA : Dar ?

 

FLOR : Dar nu eşti încă o femeie… 

 

SORANA (scapă) : Bine că eşti tu…

 

FLOR : Iartă-mă că a trebuit să te irit… n-am vrut…

 

SORANA : Bine, bine… dacă nu vrei, nu vrei… Doamne cum sunt unii! Să nu cumva să ţi-l ia cineva… (se ridică, se uită într-un punct imaginar) : Ăsta a fost avionul către Hamburg… avionul  cu care a plecat atunci, prima dată… ştii ce mi-a spus la plecare? Ultimul lui cuvânt…

 

FLOR : Cine, scriitorul ?

 

SORANA : Da, el în persoană…

 

FLOR : O să te surprind…

 

SORANA : Nu că dacă o ştii şi pe asta…

 

FLOR : Ne jucăm, suntem femei, nu ?

 

SORANA : Fie, ce mi-a spus?

 

FLOR : Cară-te dracului o dată!

 

SORANA (consternată): Îţi baţi joc de mine… am sentimentul că îţi baţi joc de mine…

 

FLOR : Nu mi-aş permite…

 

SORANA (se ridică şi se foieşte de colo colo): Ba da. Îţi baţi joc de mine; de când m-am apropiat ţi-ai propus asta… ce ţi-ai spus, uite o idioată, hai s-o iau puţin la mişto…

 

FLOR : Ştii şi singură că nu e adevărat…

 

SORANA : … îl cunoşti, asta e…  cred că îl cunoşti… eşti vreo amantă de-a lui, sigur îl cunoşti… nu aveai de unde să ştii asta… să nu mă iei cu intuiţii sau prostii din astea că nu te cred…

 

FLOR ( e calmă tot timpul) : Sorana…

 

SORANA : Îl cunoşti pe Rudi al meu… eşti vreuna din zecile lui de amante… să ştii că nu vă iubeşte pe niciuna – se foloseşte doar de voi şi atât… mă iubeşte numai pe mine…

 

FLOR : Sorana…

 

SORANA : Stai numai puţin… numai puţin… acum o să apară pe poarta aceea şi… şi o să râdă de tine… o să-ţi spună ţie „cară-te dracului acasă!”… ce întâmplare, frate… peste cine am dat eu la Praga… vin după el şi dau de … dau de…

 

FLOR : Sorana… Hei… Eşti doar surescitată…  Nu-l cunosc pe Rudi al tău, e bine? Habar nu am cine e… Linişteşte-te… te rog, te priveşte lumea…

 

SORANA: Atunci de unde ştii atâtea lucruri despre mine? Despre ce s-a întâmplat atunci ... despre faptul că scrie… astea-s coincidenţe ? cât de tâmpită crezi că pot fi ca să cred în coincidenţe…? În coincidenţele ACESTEA!

 

FLOR: Mai încet,  te rog… îl trezeşti – înainte să adoarmă i-am promis că o să-i veghez somnul… te superi ?

 

SORANA : Ok, ok…(apoi) Nu pot să cred… pur şi simplu nu pot să cred… Eşti o femeie periculoasă… cred că dacă ar cunoaşte cine eşti de fapt…

 

FLOR : Dacă m-ar cunoaşte…

 

SORANA : Rudi e un ins uns cu toate alifiile, ştie cum să se ferească…

 

FLOR : Să se ferească? De ce să se ferească?

 

SORANA : Pentru că tu poţi ucide un om spunându-i că-l iubeşti… la tine lama de cuţit şi sărutul franţuzesc solicită acelaşi gest…

 

FLOR : N-ai mai iubi un om dacă n-ai avea permanent pornirea de a-l ucide…

 

SORANA : Vezi? Vezi?

 

FLOR : Nu-mi aparţine… am citit-o undeva… să fiu sinceră nici eu nu cred în bazaconia asta… de fapt, sunt o femeie blândă… cineva mi-a spus că sunt o zână… zâna lui bună…

 

SORANA : Ba nu… eşti rea, eşti rea… 

FLOR: Sorana… de fapt de ce îţi e frică acum ? Într-o oră, o să mă urc în Airbus-ul acela alb de acolo, am să decolez şi n-ai să mă mai vezi niciodată… Iar până la sfârşitul zilei, chiar dacă bărbatul pe care-l aştepţi o să apară sau nu, într-un fel sau altul vei afla care e… care e sfârşitul poveştii tale… de fapt, recunoaşte, de aceea ai venit azi aici – ca să întâlneşti nu un bărbat, ci sfârşitul poveştii… azi se încheie cercul…

 

SORANA :  De unde ştii tu asta ?

 

FLOR : Sorana, Sorana… nu există iubire fără cei doi, fără dorinţa de a-l vedea în fiecare secundă pe celălalt, fără atingere, fără abandon, fără certitudinea că fiecare clipă fără el e ca o condamnare la moarte… dacă şi tu şi el aţi rezistat  impulsului de a vă căuta timp de doi ani,  dacă amândoi aţi pus în faţă propria vanitate, atunci … atunci aceea nu a fost iubire… atracţie? Poate… pasiune? Poate şi asta… dar atât

 

SORANA : Dar de unde ştii tu asta ? Nici tu n-ai un trecut prea încărcat…

 

FLOR : Tocmai de aceea… mi-au lipsit toate acestea… le cunosc atât de bine pentru că nu le-am avut… iartă-mă, nu cred că-l meriţi… şi mai cred că nici el nu te merită pe tine… e doar o poveste frumoasă între un bărbat blazat şi o tânără rătăcită prin propria ei căutare de sine…   pur şi simplu n-a fost să fie…

 

 

SORANA (strigă) : Nu e adevărat! (realizează, şopteşte nervos) : Nu e adevărat! Eu sunt sigură pe sentimentele mele, pe intuiţia mea… I-am văzut ochii, privirea, l-am văzut cum respiră lângă mine… era al meu, înţelegi, al meu! E al meu… şi în curând o să apară pe una din porţile acelea, o să-mi facă semn cu un zâmbet mare şi o să mă ia în braţe… o să mă ia în braţe şi n-o să-mi dea drumul de acolo niciodată… înţelegi? Niciodată!

 

FLOR (o lasă să se liniştească puţin): Ştii ? Mi-ar fi plăcut să fiu prietena ta cea mai bună… sau măcar să te fi cunoscut mult mai devreme…

 

SORANA : Asta ce mai e…

 

FLOR : Serios.

 

SORANA : De ce?

 

FLOR: Pentru că aş fi avut ce să învăţ de la tine…

 

SORANA : Mă ironizezi… Ce poate fi de învăţat de la mine?

 

FLOR : Ai fi în stare să renunţi la tot pentru iubire… ai lăsa totul în urmă şi ai lua-o de la capăt… ai sacrifica orice comoditate numai ca să rămâi cu iubitul tău… acum probabil că ai ratat, nu ţi-ai măsurat bine forţele… dar într-o zi îţi va apărea omul, ai tot timpul… eu n-am avut niciodată curajul tău… niciodată până acum… (aranjează cu mare grijă sacoul peste Rudi)

SORANA :  Poate că ar trebui să învăţ şi eu ceva de la tine …

 

FLOR: Da, chiar mai multe (râde)… glumesc… 

 

SORANA : Puterea… asta îmi lipseşte, puterea de a pune mâna, de a strânge şi de nu mai lăsa să se ducă…(se ridică) Cred că nu mai vine… tu rămâi aici presupun…

 

FLOR: Habar nu am… e ultimul lucru la care să mă gândesc acum… 

 

SORANA : Iartă-mă pentru ieşire… mi-e ruşine de mor…

 

FLOR : Să nu-ţi fie… eşti tânără, sănătoasă lupţi pentru ce crezi că îţi aparţine… 

 

SORANA : Uite că nu-mi prea aparţine…

 

FLOR (zâmbeşte): Deja începi să fii femeie… în general, te defineşti ca om prin ceea ce pierzi nu prin ceea ce câştigi…

 

SORANA (în glumă) : Asta e vrăjeală…

 

FLOR : Numai un scriitor ar spune asta…

 

SORANA : Da, da, tachinează-mă…

 

FLOR : Amicii se tachinează, au voie…  

 

SORANA : Corect (întinde mâna) Mi-a părut bine… iartă-mă încă o dată  pentru ieşire… plec, în curând se anunţă  îmbarcarea… Mai am timp să intru în duty free… până la noapte sunt la Constanţa… ce spui să-i cumpăr ?

 

FLOR : E bărbat bine ?

 

SORANA : O, da, e genul spilcuit (râde)…

 

FLOR: Ia-i un parfum… Bulgari-Soire… merge la sigur…

 

SORANA : Ok… (moment de încurcătură)

 

FLOR : Dacă nu aş avea picioarele ocupate m-aş ridica şi te-aş îmbrăţişa…

 

SORANA : O, lasă, nu contează… o să spun că ne-am îmbrăţişat… ai grijă de el.

 

FLOR : I-am promis… o femeie adevărată nu-şi încalcă niciodată promisiunile… să ţii minte asta.

 

Sorana face cu mâna şi se îndepărtează… apare lângă ea barmanul cu măsuţa lui...

BARMANUL : Hey, Sorana, do you leave ?

 

SORANA : Ya, I have to go...

 

BARMANUL : Can I tell you something ?

 

SORANA : If you do that quickly

 

BARMANUL : I still believe that you are the most beautiful girl in the world....

 

SORANA : Hai că nu mai are haz...

 

BARMANUL (îi întinde bancnota) : No, no, no…Look, take it back... please... (Sorana îi ia) : Ok, I still believe that you are the most beautiful girl in the world...

 

SORANA : It is true, but not  because you say that

 

BARMANUL : Oh, you are so cold… I don’t believe that you are a Romanian girl…

 

SORANA : Milan, prietene… Your girlfriend will kill you...

 

BARMANUL : If that is the price, ok, I’m ready 

 

SORANA : Asta îmi mai lipsea, un admirator în aeroportul de la Praga....

 

BARMANUL: It is more than that... this is love at first sight…

 

SORANA : Da, sigur în trei secunde şi iată-te în limbă după mine...

 

BARMANUL : Three seconds can change the entire world...

 

SORANA : Don’t tell me... am mai păţit-o…

 

BARMANUL : Can I ask for your phone number ?

 

SORANA : For what ?

 

BARMANUL : Maybe I call you some time to time...

 

SORANA : Mi-ajunge o greşeală într-un aeroport...

 

BARMANUL : Please, can I ask for the phone number? 

 

SORANA : I don’t want to hurt you, but...

 

BARMANUL : Ok, stop... listen to me, listen just one second... (îşi ia elan; începe să cânte cu o voce foarte bună)... Time to say goodbye/Paesi che non ho mai/Veduto e vissuto con te/Adesso si li vivro...

 

SORANA : Numai oameni de artă în locul ăsta... 

 

BARMANUL : Sorana, listen this… (îşi drege iar vocea) : I just called to say I love you/I just called to say how much I care/I just called to say I love you/And I mean it from the bottom of my heart

 

SORANA (deschide gura să spună ceva, sau să protesteze, dar...) : Ok, dă-mi o hârtie... adică, give  me a piece of paper... (o primeşte scrie pe ea)

 

BARMANUL : I understud at the first time...

 

SORANA : Mă temeam că nu te prinzi... Ok, I must be going... see you...  call me when… call me when you want to… (iese zâmbind încurcată şi vorbind la telefon în timp ce barmanul îngenunchiat în direcţia ei, cu mâna întinsă cântă o arie din Cavaleria Rusticana...) Alo, pui? Mi-e dor de tine, am plecat… am rezolvat mai repede – mi-era dor de tine şi nu mai puteam să aştept… ajung în 8-10 ore… să fii cuminte, da?... atât îţi trebuie… cine? a, nimeni, e un aparat de radio...

 

 

Blank şi spot pe cei doi care rămân pe canapea îmbrăţişaţi… ea îl mângâie tandru şi distant în acelaşi timp…Rudi se întoarce cu faţa către public, tot cu capul pe picioarele Florentinei; ţine ochii deschişi…după ceva vreme se ridică, se apleacă şi scoate laptop-ul de sub canapea… îl deschide, începe să scrie ceva… dar foarte puţin; la un moment dat, rămâne cu mâinile suspendate în aer, apoi trânteşte capacul şi azvârle aparatul cât colo… se întinde iar pe canapea, pune capul pe picioarele femeii şi se ghemuieşte în poziţie foetală

 

 

 

CORTINA


 

Constantin CHEIANU

 

TRANSNISTRIA

 

În aprilie 1992, în timpul conflictului transnistrean, combatanţii moldoveni au ocupat o clădire de la periferia oraşului Tighina.

În decembrie 2000 foştii combatanţi moldoveni au ocupat o clădire proaspăt construită în centrul Chişinăului. 

 

PERSONAJE:

 

LIDERUL

VASILE

VALERIU               

GHEORGHE      - foşti combatanţi

BORIS

SERGHEI

CUMĂTRUL

FEMEEA 1

FEMEEA 2

OFIŢERUL-POLIŢIST

SERGENTUL 1

SERGENTUL 2

PRIZONIERUL 1

PRIZONIERUL 2

7 COMBATANŢI UCIŞI

PROFESORUL

OMUL CU TRACTORUL

 

În spectacol vor fi folosite secvenţe filmate de postul de televiziune PRO TV despre ocuparea  de către foştii participanţi la războiul transnistrean a clădirii de pe strada Coropceanu, din centrul Chişinăului.

 

 

PROLOG

 

Sunet de motor de tractor în depărtare.

În scenă - cei 7 Combatanţi.

 

I COMBATANT. În ziua aceea am culcat câţiva kazacioci. Şi gardiştii au ucis câţiva  de-ai noştri. După care, am vrut să scoatem cadavrele, dar gardiştii au împuşcat în noi.

II COMBATANT. Când s-au băgat să-i scoată pe-ai lor, am tras şi noi în ei. „Asta vreţi, paţani, asta na-vă!”

III COMBATANT. După o altă luptă, când iar ne-am băgat să-i scoatem pe cei ucişi, ei iar au împuşcat în noi.... Şi după mai multe lupte, câmpul acela s-a umplut de cadavre.

IV COMBATANT. Era aprilie, totul în jur înverzea, vremea se făcea din ce în ce mai frumoasă, iar aerul se umplea de un miros din ce în ce mai parşiv. Ne vărsam maţele, da nu puteam scoate cadavrele nici noi, nici gardiştii. 

V COMBATANT. Ne ziceam că dacă n-o să ne omoare războiul, o să ne omoare cadavrele acelea.

I COMBATANT. Într-o zi a venit omul cu tractorul... (Motorul de tractor se aude mai tare.)

VI COMBATANT. Într-o zi, după una din lupte, în liniştea care s-a lăsat, am auzit  motor de tractor. În primul moment ni s-a părut că e un tanc. Era un tractoraş T–16, de-acelea cu caroseria dinainte.

V COMBATANT. A mers direct pe câmpul de luptă... Cu o împuşcătură din lansatorul de grenade îl făceai surcele. Tipul de la volan a lăsat motorul să funcţioneze şi a coborât din tractor.

 

În scenă apare Tractoristul şi toţi cei şapte se uită la el.

 

VII COMBATANT. L-am luat noi în vizorul armei...

II COMBATANT. L-au luat gardiştii în vizor....

IV COMBATANT. „Ce are de gând?” ne întrebam noi. 

III COMBATANT. „Ce are de gând?” se întrebau gardiştii.

 

TRACTORISTUL se apropie de I COMBATANT.

 

I COMBATANT. (Uitându-se la tractorist) Nu cumva vrea să buzunărească cadavrele?... S-a apropiat de primul cadavru, s-a convins că e mort, l-a ridicat cu greu pe umăr şi a pornit cu el spre tractor.

 

I COMBATANT se lasă pe umărul Tractoristului şi acela îl scoate din scenă.

 

II COMBATANT. Ne-am zis că o fi vreo rudă de-a lui. A dus cadavrul până la tractor şi l-a depus în caroserie. Dar nu a plecat cu acel cadavru, a revenit după altul.

 

Tractoristul îl ia pe Combatantul II pe umăr şi îl scoate din scenă.

 

III COMBATANT. L-a dus şi pe acela în remorcă şi ne-am zis că o fi şi acela vreo rudă de-a lui. Dar el a revenit după al treilea. Atunci am înţeles că omul cu tractorul vroia să scoată toate cadavrele de pe câmpul de luptă. 

 

Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul III

 

IV COMBATANT. Şi a scos toate cadavrele de pe câmpul de luptă... Şi din ziua aceea, după fiecare luptă se auzea motorul tractoraşului lui. Ne uitam la el şi ne ziceam: „Uite-aşa mă va culege şi pe mine într-o zi de pe câmpul de luptă.”

 

Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul IV şi îl scoate din scenă.

   

V COMBATANT. Nu a vorbit niciodată nici cu noi, nici cu gardiştii. Omul pur şi simplu îşi făcea treaba: noi luptam, el ne îngropa. În urma tractoraşului lui rămâneau de fiecare dată zeci de cărărui de sânge.

 

 Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul V şi îl scoate.

 

VI COMBATANT. Dacă după o luptă omul cu tractoraşul întârzia, îl chemam noi. Sau îl chemau gardiştii. Omul scotea cadavrele de pe câmp şi le înmormânta în gropi comune săpate tot de el cu un excavator.

 

II COMBATANT. Uneori, înainte de lupte, se întâmpla să-i zicem: „Frate, sapă gropi, azi o să ai de cărat.”. El se uita la noi de parcă ne-ar fi întrebat, cât să sape şi noi îi ziceam „Sapă multe, frate, multe.” Şi el înţelegea că urmează o luptă grea....

 

Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul VI.

 

VII COMBATANT. Şi aşa a săpat gropi până la sfârşitul războiului.

 (Fiind dus pe umăr cu capul în jos de Tractorist, continuă să vorbească) După război, rudele au putut găsi mormintele apropiaţilor lor doar datorită omului acesta. (este scos din scenă)

 

Sunete de motor de  tractor îndepărtându-se.  

 

 

SCENA 1.

 

Decembrie, 2000.

LIDERUL, VALERIU, VASILE.

Ceva mai izolat de ei fumează GHEORGHE.

 

LIDERUL.  Încă o dată pe puncte. La opt dimineaţa suntem cu toţii aici. Coborâm pe Sfatul Ţării până la Coropceanu, ocupăm etajul 1, blocăm intrările, ferestrele.

VALERIU. Ce să avem cu noi?

LIDERUL. Ceva de mâncare, haine calde. O să rămânem acolo pe noapte. Poate nu numai pe-o noapte. După care vedem. S-ar putea să stăm acolo toată iarna.

VALERIU. Toată iarna?... O să îngheţăm, băi fraţilor, căldura nu e unită, apă nu-i, curent nu-i. Poate amânăm pe la primăvară, când se face mai cald?

LIDERUL. Ei intră în casă nouă într-o lună. Poate chiar până la anul nou. Şi pierdem momentul.

 

Apare FEMEEA 1.

 

VASILE. Ce-i, Sanda?

FEMEEA 1. Mergem şi noi cu Sveta.

VALERIU. Măi fetelor, acolo Dumnezeu ştie ce-o să fie! Frig, foame, murdărie. Şi OMON-ul ar putea să ne atace...

FEMEEA. L-am sunat aseară pe Petrică în Spania. El îmi dă voie.

VALERIU. Măi Sando, ai doi copii.

FEMEEA 1. Nu trebuie să-mi aminteşti tu de copiii mei! Voi i-aţi promis lui Petrică că o să mă ajutaţi? I-aţi promis ori nu i-aţi promis?

VASILE. Noi de Petrică nu uităm. O să-i facem şi lui parte.

FEMEEA. Eu merg cu voi. Oricum o să aveţi nevoie şi de femei acolo. Cine o să vă gătească mâncare?

LIDERUL. Sanda, mâine la opt dimineaţă sunteţi cu Sveta aici.

FEMEEA 1. Asta-i altă vorbă! (iese)

GHEORGHE. Băi fraţilor, voi chiar vorbiţi serios?

VASILE. În ce sens?

GHEORGHE. Voi chiar vreţi să ocupăm clădirea aia?... Adică, nu-i clar că ne mătură de acolo în zece minute?...

VASILE. O să măture 200 de oameni? Să încerce.  

VALERIU. S-a trezit şi Gheorghe! Noi vorbim de-o săptămână de chestia asta iar el - „Chiar vreţi s-o ocupaţi”?!

GHEORGHE. Bun, să zicem că ocupăm clădirea... Şi vine OMON-ul peste noi. Ce facem? 

VASILE. Sergiu de la OMON o să vină peste noi? Pavel de la OMON o să vină peste noi? Eu cunosc jumătate de OMON!

GHEORGHE. OMON-ul poate-i deja e acolo.

VASILE. Numai dacă nu ne-ai vândut tu.

GHEORGHE. Du-te băi, în!... Voi cum vreţi, eu nu particip la aşa ceva... Ce, chiar nu găsim alte metode?!

VASILE. Gheorghe, care alte metode? Spune, care altele! Proteste am organizat?... Am organizat! Greva foamei am făcut?... Am făcut! Şi? (gest indecent) Asta am obţinut!

LIDERUL. Las-să spună omul, poate el cunoaşte o metodă mai bună.

GHEORGHE. Eu nu cunosc o metodă bună, mie metoda voastră nu-mi place...

VALERIU. Ai văzut lista celor care trebuie să primească apartamente în blocul acela? Deputaţi, miniştri, generali!

VASILE. Aş înţelege dacă nu ar avea unde locui, grijania cui îi are, dar au cu toţii apartamente! Şi nu numai unul!

LIDERUL. Gheorghe, noi nu luăm apartamente străine, noi luăm ce-i al nostru.

VASILE.. Generalul Dabija, îl mai ţii minte?... Cel care a băgat un  convoi de autobuze plin cu  băieţi neînarmaţi şi i-au împuşcat pe toţi?... Şi el va primi  apartament în acest bloc!

LIDERUL. Gheorghe, există Legea să se dea apartamente foştilor combatanţi? Există. Ei legea o respectă? N-o respectă. De opt ani!

GHEORGHE. Vă spun sincer, nu îmi place chestia asta... Cum, oameni buni, să ocupi o clădire? Ce, suntem la război? 

VASILE. Gheorghe, în Transnistria luptai ca un zmeu, da aici parcă te-a vrăjit cineva.

GHEORGHE. În Transnistria luptam cu duşmanul şi ştiam că în spatele meu e statul. Şi statul, nu eu, o să răspundă pentru tot ce se face în război! Da acum iese că noi pornim împotriva statului... 

VASILE. Stai să înţeleg. Deci, tu mâine nu vii cu noi?

GHEORGHE. Nu vin şi vă sfătuiesc şi pe voi să nu faceţi prostia asta.  

LIDERUL. Băieţi, încă o dată: mâine la opt dimineaţa toţi suntem aici. (tare, pentru Gheorghe) Şi puneţi lacăt la gură.

 

Vasile îl atrage pe Lider într-o parte.

 

VASILE. (Liderului) Şi dacă ne vinde cineva şi mâine găsim OMON-ul acolo?

LIDERUL. Mergem pe varianta de rezervă, ocupăm clădirea cealaltă. Ai făcut rost de numărul de telefon de la PRO TV?

VASILE. Am toate telefoanele de la PRO TV.

 

 

SCENA 2.

 

Aprilie 1992.

Se aud împuşcături, rafale, explozii de grenade.

Intră LIDERUL, apoi VALERIU, PETRU, VASILE îmbrăcaţi milităreşte, înarmaţi, transpiraţi,  murdari, morţi de oboseală.

 

VASILE. Etajul cinci e curat!...

PETRU. Şi patru e liber!

VALERIU. Gata, i-am măturat din toată clădirea!

 

De undeva de departe se aude o rafală de mitralieră. Cei trei se apleacă uşor.

 

VASILE. (arătând în direcţia de unde s-a auzit mitraliera) Au luat-o pe acolo. Înainte!...

LIDERUL. Pe loc repaus!

VASILE. Cum, „pe loc repaos”?...

LIDERUL. Rămânem în clădire.

VASILE. Cum rămânem? Parcă ordinul era să eliberăm oraşul?...

LIDERUL. S-a schimbat ordinul!  

VALERIU. Cum s-a schimbat?! Când?... Dumnezeii mamii lor!

LIDERUL. Întărim clădirea şi ocupăm poziţie aici.

VALERIU. Fraţilor, dă-l în mă-sa de ordin, noi în câteva ore eliberăm tot Benderul!

LIDERUL. Îl eliberezi singur? Toţi au primit ordin să se oprească!

VALERIU. Hristoşii mamei lor de trădători!

LIDERUL. Întărim clădirea.

VASILE. Aţi văzut ce depozit de armament au aici? Cică „Armata a 14 nu se bagă, Armata a 14 nu se implică”! Da de unde, crucea măsii, au mitraliere, grenade, lansatoare de grenade, dacă nu de la Armata 14!?

VALERIU. Trebuie să chemăm televiziunea să filmeze tot arsenalul ăsta!

Vine GHEORGHE.

GHEORGHE. I-am prins pe doi. Un rus şi unul de-al nostru. Îi trimitem la Chişinău?

LIDERUL. Pe Iuda adu-l încoace.

 

Este adus Prizonierul 1.

 

LIDERUL. O-o, vechea cunoştinţă!... Ce-i, Slavic, o cauţi cu lumânarea? A câta oară te facem prizonier?... A patra?

PRIZONIERUL 1. A treia...

LIDERUL. Parcă spuneai de fiecare dată că gata, te laşi de război...

PRIZONIERUL 1. M-au luat cu de-a sila.

VASILE. (pregătit să-l lovească cu patul automatului în faţă) Dumnezeii mătii, când ţi-oi freca un pat de automat! De ce ridici arma împotriva fraţilor tăi, băi gandonule?

LIDERUL. El nu-i frate, el îi Iuda. Iar cu iudele noi nu discutăm mult...

PRIZONIERUL 1. (aproape scâncind) Ce să fac, dacă vin gardiştii şi mă ameninţă că îmi omoară soţia şi copilul?...

LIDERUL. Ia te uită, cu două săptămâni în urmă nu erai însurat, spuneai că gardiştii îi ameninţă pe mama şi pe tata, iar acum ai şi soţie şi copii. Peste o săptămână dacă te prindem o să spui că de-amu ai şi nepoţi şi strănepoţi!... Scoateţi-l şi aduceţi-l pe celălalt.

 

Prizonierul 1 este scos. Este adus Prizonierul 2. Gheorghe îi transmite actele Liderului. 

 

LIDERUL (citind actele Prizonierului) „Frolov Victor Victorovici... Tambov, uliţa Ceapaieva, 6, kvartira 15”.  Voennâi?

PRIZONIERUL 2. Net.

LIDERUL. A kto?

PRIZONIERUL 2. Injiner-stroiteli.

LIDERUL. Stroiti prişel Victor Victorovici?

PRIZONIERUL 2.  Rossiiu zaşişati.

LIDERUL. Znacit dobrovoleţ?

PRIZONIERUL. Dobrovoleţ.

LIDERUL. Kakaia tut Rossia, Victor Victorovici?

PRIZONIERUL. Eta zemlia zavoievanna croviu moih pradedov. I ia obiazan ee zaşcicati.

LIDERUL. Poluciaetsia cto ia ne na svoei zemle?

PRIZONIEURL. Tî zaşişaeşi cto scitaeieşi svoim, ia – cto scitaiu svoim.

LIDERUL. A esli bî ia prişel v tvoi Tambov i skazal bî cto tam moia zemlia?

PRIZONIERUL. Ubil bî.

LIDERUL. Legko tebe! I tam, na tvoei zemle, voieval bî protiv menea, i zdesi na moei zemle voiuieşi... Ne jalco umirati?

PRIZONIERUL 2. A tebe?

LIDERUL. Victor Victorovici, davai dogovorimsia tac. Mne jalko ubivati tebea, tî neplohoi pareni. Ia otpuscaiu tebia no tî bolişe ne voiueşi i vozvraşcaeşisia v svoi Tambov.

PRIZONIERUL 2. Ia budu voievati do konţa.

LIDERUL. Poniatno... (lui Petru) Luaţi-l. (Prizonierul 2 este dus) Iuda – împuşcat, pe rus – trimiteţi-l la Chişinău.

VASILE. Îl trimitem la Chişinău, câinii îi dau drumul şi mâine-poimâine el iar împuşcă în noi!

LIDERUL. Vasile, Iuda-i Iuda. Iuda o trădează şi pe mamă-sa, da aista-i duşman adevărat, cu principii. Mie îmi plac din ăştia. Şi îmi place să-l bat în luptă, nu să-l împuşc neînarmat... Pe Iuda împuşcaţi-l şi chemaţi-l pe cel cu tractorul să-l îngroape.

 

Gheorghe iese. Se aud frânturi de fraze: „Încărcat arma!” „Băieţi, nu mă împuşcaţi... N-o să mai lupt, mă jur!... Băieţi!...” „Iudo, închide gura! A patra oară te juri! Iudele nu se iartă! Iudele nu au iertare!... În numele Patriei, Iuda va fi executat!!”

„Încărcat arma! (sunet de automate încărcate) „Foc!”, urmat de rafale de automat.

Peste câteva clipe se aude motor de tractor.

 

SCENA 3.

 

Decembrie 2000.

Foştii combatanţi au intrat în clădirea proaspăt construită de pe strada Coropceanu.

LIDERUL se uită pe geam, de el se apropie ceilalţi după ce au inspectat interiorul clădirii.

 

VALERIU. Are două intrări. Una e blocată. Ce facem?

LIDERUL. O blocăm şi pe a doua.

FEMEEA 1. Apă nu-i, curent nu-i, gaz nu-i.

VASILE. Aţi văzut cum s-au împrăştiat eroii?! Hristoşii mamii lor, am pornit încoace vreo 200 de oameni şi până aici, în zece minute, s-au împrăştiat care şi încotro ca potârnichile! Am rămas... câţi?... 12?

FEMEEA. 14, cu noi.

VASILE. Cum, domnule, în Transnistria mergeau la moarte cu capul sus, da aici, pe timp de pace,  mai nu au făcut în pantaloni din cauza unor mârlani de birocraţi!

VALERIU. Ce facem, mai are rost să rămânem? Dacă eram 200, era altă treabă. Da numai 12... ne scot ca pe ţistari de aici. 

LIDERUL. Cine ştie că suntem 12? Numai noi. Nici chiar cei care au spălat putina nu ştiu câţi am ajuns cu adevărat în clădire. Ocupăm poziţie la primul etaj, la celelalte nu avem ce căuta. Blocăm uşile, balcoanele, ferestrele. Lăsaţi semne pe la toate ferestrele, să se creadă că suntem mulţi.

VASILE. Crezi că o să aibă efect?

LIDERUL. Vasile, execută, nu discuta!

VALERIU. Am observat că sunt trase cabluri şi ţevi, dar nu sunt unite.

LIDERUL. O să le unim noi.

VALERIU. Cum?

LIDERUL. Vezi în blocul alăturat - au şi lumină, şi căldură. O să ne cuplăm la sistemul lor. Ce-a zis PRO TV-ul?

VALERIU. Au promis că vin

LIDERUL. Până vine PROTV-ul, blocăm intrarea. Pază punem aşa: doi oameni în apartamentele de la intrare, de partea asta a blocului, încă doi, de partea ailaltă. Ne schimbăm la fiecare 8 ore.

VALERIU. Când o să vină PRO TV-ul, să nu uiţi să scoţi grenada să o arate la televizor.

LIDERUL. (scoate o grenadă) O arătăm?

FEMEEA 1. Oameni buni, nu glumiţi cu asta...

LIDERUL. Fii pe pace, nu e de luptă, e un mulaj.

VASILE. Cum se cheamă chestia, când ţi se pare că ai mai trecut prin aşa ceva?...

LIDERUL. „Deja vu”?

VASILE. „Deja vu”! Parcă m-aş fi întors cu opt ani în urmă, ţineţi minte, când am ocupat clădirea în care se cuibărise Kostenko cu gardiştii. Atunci, când i-am prins pe cei doi, Slavic şi rusul.

VASILE. Nici Gheorghe nu a venit cu noi.

VALERIU. Foarte bine că nu a venit să-mi strice dispoziţia.

VASILE. Ce om neînfricat era în Transnistria şi în ce mămăligă s-a transformat acum!...

LIDERUL. Mda... Asta se cheamă „Plecat-am 200 din Vaslui...” şi i-am pierdut pe toţi pe drum... Trebuie să ajungem cumva la băieţii de la „Fulger”. Să-i chemăm să vină,  dacă vor apartamente.

VALERIU. Când o să vină PRO TV-ul, să le spunem jurnaliştilor că suntem mai mulţi de 12. Vreo 30, spunem. Să nu uiţi să scoţi grenada s-o arate la televizor.

LIDERUL. Nu uit, Valerică, fii pe pace!

FEMEEA 2. Şi de ce, mă rog, repetaţi atâta „Suntem 12, suntem 12!...” Pe noi două de ce nu ne puneţi la socoteală? Ce, nu suntem oameni?

VALERIU. Bine, 14!

FEMEEA 1. Noi ce trebuie să facem?

LIDERUL. Fetelor, mâncarea, curăţenia, igiena – toate astea sunt pe seama voastră. S-ar putea să rămânem pe mult timp aici, aveţi grijă să nu ne umplem de păduchi până la primăvară.

FEMEEA 1. Păduchi pe aşa ger?

FEMEEA 2. O să stăm până la primăvară?

LIDERUL. S-ar putea şi până la vară.

FEMEEA 2. Cum să facem mâncare, la ce?

VASILE. Mâine aducem o butelie cu gaz.

LIDERUL. Şi una cu oxigen.

VALERIU. Pentru ce oxigen?

LIDERUL. Păi, aruncăm în aer toată clădirea. Am în vedere, dacă ne iau cu asalt.

 

SCENA  4.

 

Decembrie, 2000.

În faţa clădirii aşteaptă Valeriu, Vasile, mai în spate Liderul. Din dreapta scenei vin  un Ofiţer de poliţie şi doi Sergenţi. Ofiţerul începe să strige din mers, gesticulând agresiv.

 

OFIŢERUL. (cu vocea ridicată) Ce, blea, o faceţi pe eroii, dumnezeii mamii voastre, vă credeţi la război, în Transnistria!? Aici nu-i Transnistria, crucea mamii voastre, ca să ocupaţi clădiri! Aţi rupt cuiul, sucilor! Vedeţi? (fluturând nişte hârtii, urlă) Vedeţi, vă întreb?!! Ordine de arest pentru toţi! Vă mănâncă puşcăria pe toţi! Voi de aici nu aveţi alt drum decât la puşcărie! E clar?... Clar, vă-ntreb?!!!

VALERIU. (calm) Arestează-ne...

OFIŢERUL. (urlând la un centimetru de faţa lui Valeiru) Vă arestez, blea, chiar acum!!!

VALERIU. Ce mai stai?...

VASILE. (băgând mâna în buzunar, mimând că ar avea o armă) Hai, dă-i drumul...

OFIŢERUL. (schimbă tonul) Băieţi, hai să vorbim ca între bărbaţi. (gest prin care îşi arată intenţia de a rupe ordinele) Eliberaţi clădirea şi eu le rup chiar acum... În faţa voastră! Mă jur că le rup.

VASILE. Ce ţi-au făgăduit şefii dacă ne scoţi de aici? Apartament, maşină?...

VALERIU. Sau poate (îşi pune două degetul pe umăr, acolo unde e locul epoleţilor) te faci colonel?...

OFIŢERUL. (pe alt ton) Fraţilor, eu vă înţeleg foarte bine, aveţi familii, aveţi probleme. Da aşa nu se face.

VASILE. Spune cum se face şi facem.

OFIŢER. Oameni buni, păi există lege, există căi legale! Cereţi o audienţă la ministru, eu ştiu, ieşiţi în piaţă, protestaţi!...

VALERIU. Te faci într-o ureche? Adică nu ştii că noi de opt ani protestăm, că am avut audienţă la toţi miniştrii de interne şi prim miniştrii din 1992 încoace, că am făcut greva foamei!...

OFIŢERUL. Şi credeţi că ce faceţi acum o să vă ajute mai mult? Voi după chestia asta nu mai obţineţi apartamente în vecii vecilor! Serios!

VASILE. Ai spus ce-ai avut de spus?

OFIŢER. Eu vă spun: luaţi-vă rămas bun de la apartamente.

VASILE. Te întreb, ai spus ce-ai avut de spus?

OFIŢERUL. (aprinzându-şi o ţigară, propune ţigări celor trei, ei refuză; complice, încet, uitându-se în părţi să nu fie observat) Bă fraţilor, între noi fie vorba, eu sunt de partea voastră. Pe cuvânt de cinste. Aţi făcut o chestie!... Mă jur că sunt de partea voastră... Băi, ce idee, he-he! Să ocupi o clădire construită pentru boieri!...  (Gest de apreciere) A cui e ideea?

VALERIU. A lui Puşkin.

OFIŢERUL. Într-un cuvânt... Eu în locul vostru ştiţi ce-aş face acum? Aţi atras atenţia autorităţilor, v-au arătat la televizor, i-aţi pus pe toţi pe urechi! Efectul e maxim! Toţi au înţeles că, domnule, ăştia-s o putere! Eu sunt sigur, uite, să mor în locul ăsta, că după chestia  asta vouă într-o lună-două vă dau apartamente! Ce – într-o lună?... Într-o săptămâna!

VALERIU. Nu ne-au dat opt ani şi acum o să ne dea într-o săptămână?

OFIŢERUL. Băi, serios, voi dacă ieşiţi acum de aici, câştigaţi totul. Şefii sunt speriaţi, opinia publică este de partea voastră! Cel mai bun moment!

VASILE Şi dacă nu ieşim?

OFIŢERUL. Voi ştiţi cât de enervat e ministrul! E-e, îi foc şi pară! Eu nu l-am  văzut niciodată în aşa hal pe Ţurcan!

VASILE. Mă cac eu pe nervii lui Ţurcan, ai înţeles?

VALERIU. (apropiindu-şi faţă-n faţă de Ofiţer) Auzi, eu padle ca tine am întâlnit în Transnistria cu grămada. Ştii cât de simplu te rezolvam acolo? Te băgam într-un tufiş şi-ţi trăgeam un glonte-n căpăţână... Ce-mi umbli, blea, ca o curvă, „ba vă arestez, ba sunt de partea voastră”?! (apucându-l de piept pe Ofiţer, gata să-l lovească) Să-ţi fie clar, suka, eu de aici ies numai cu picioarele înainte! Şi te sfătuiesc prieteneşte: nu te mai băga aici, dacă nu vrei să mănânci un... hârleţ în cap.

LIDER. (băgându-se calm între Vasile de Ofiţer) Fraţilor, staţi, că voi nu înţelegeţi ceva. Oamenii ăştia au venit pentru un lucru concret, da noi îi luăm cu zburlita! (Ofiţerului şi celor doi Poliţişti, complice) Băieţi, dacă aveţi nevoie de apartamente, aşa şi spuneţi.

OFIŢERUL. Nu am înţeles...

LIDER. Noi nu am ocupat totul, mai sunt apartamente libere. Suntem creştini, ce naiba? Adică eu nu ştiu că locuiţi ca şi noi în câte o cameră de cămin cu soţia şi copilul?...

OFIŢER. Voi vă jucaţi cu focul.

LIDER. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Azi până seara mai aşteptăm vreo paisprezece combatanţi. O să veniţi şi n-o să mai găsiţi nici un apartament liber.

OFIŢER. Îi clar... Dacă nu vreţi să vă înţelegeţi cu mine, o să staţi de vorbă cu OMON-ul.

LIDER. Cu OMON-ul o să stea de vorbă domnul... (arată cu degetul spre unul din geamuri)

OFIŢERUL. Care domn?

LIDERUL. Domnul Oxigen. Dacă nu vezi bine, îţi spun eu: acolo e o butelie cu oxigen gata de explozie. Jora – parcă aşa te cheamă? - dacă simţim o mişcare din partea voastră, jumătate din clădirea asta zboară în aer cu tot cu OMON, m-ai înţeles?... (glumeţ) Jora, tu je ştii câte clădiri am aruncat eu în aer în Transnistria!...

OFIŢERUL. Eu v-am prevenit. (pleacă; Sergentului care se reţine) Cojocaru, am plecat!

POLIŢISTUL. Eu rămân...

OFIŢERUL. Ce-ai spus, bă?

POLIŢISTUL. Eu rămân cu băieţii.

LIDERUL. (lui Valeriu şi Vasile, tare) Băiatului îi dăm apartamentul 24, cel din colţ de la etajul trei, nu?...

VASILE. Da, 24 e bun pentru el.

OFIŢERUL. (Lui Cojocaru) Nu te supui ordinului?

 POLIŢISTUL. Eu de nouă ani locuiesc cu familia într-o cameră de cămin. M-am săturat de cămin.

OFIŢERUL. Mişcă, dumnezeii mătii, că te rup!...

LIDERUL. Jora, aici m-ai enervat...  (Semn cu degetul câtre Ofiţer să se apropie de el; Ofiţerul ezită) Vino, băi, să-ţi spun ceva, să nu audă nimeni!...

 

Ofiţerul se apropie prudent şi Liderul îi şopteşte ceva la ureche.

 

OFIŢERUL. Băieţi, dacă ziceţi voi aşa, aşa să fie!... Eu nu am nici o... Cojocaru, tu hotărăşti ce faci, vrei să rămâi – rămâi, vrei – pleci, e problema ta... Hai, noroc, băieţi!...

 

Ofiţerul dă mâna cu fiecare din cei  trei şi cu sergentul Cojocaru. Se retrage împingându-l pe celălalt poliţist care este la rândul lui  pe punctul de a rămâne.

 

LIDERUL. Băieţi, la noapte primim oaspeţi. Vine OMON-ul peste noi...

VASILE. Ce facem, rămânem?

VALERIU (zâmbind, Liderului). Da tu ce i-ai zis la ureche?

LIDERUL. I-am cântat: (cântă) „Kak prekrasen etot mir”!...

 

Băieţii râd.

Este proiectat un Subiect de la PRO TV în care e vorba despre ocuparea de câtre combatanţi a clădirii.

 

SCENA 5.

 

Mai, 1992.

Clădirea de la periferia Tighinei în care combatanţii moldoveni stau de aproape o lună. Se aud din când în când împuşcături şi rafale în îndepărtare.

Rusul BORIS, combatant de partea moldovenilor, stă de pază la unul din geamurile clădirii. De partea cealaltă, la gardişti, stă de pază moldoveanul Serghei.

 

BORIS. (tare) Slâşi, okkupant?... Cego tî lezeşi na naşu Moldovu? Cego ne siditsia  v tvoei Rosii?”...

SERGHE. Băi român împuţit, nu vorbi cu mine ruseşte, că eu nu-s rus! Eu îs moldovan şi îmi apăr pământul de voi, de români!

BORIS. Nikakoi ia ne rumân, ia russkii iz Leningrada... Sankt Peterburga!

SERGHE. Ce fel de rus eşti, dacă îi aperi pe români?

BORIS. Ia ne rumân zaşcişciaiu, ia etu zemliu zaşişcaiu! Ia zdesi jenilisia, u menia jena moldovanca, deti,  i ia ih zaşcicşcaiu. A tî? Cito tî za moldovan, esli za odno s okkupantami! Pridnestrovie vsegda bîlo moldavscoie!

SERGHEI. Nu a fost şi nici n-o să fie a voastră! Pridnestrovia îi a Rusiei!... Dacă trăieşti în Moldova, de ce nu vorbeşti moldoveneşte?

BORIS. Ia vsio ponimaiu, prosto eşcio ne govoriu... 

 

Pauză.

 

SERGHEI. Ce lucrezi?

BORIS. Voennâi ia. Starşii leitenant.

SEGHEI. Şi unde locuieşti?

BORIS. V Novâh Anenah.

SERGHEI. Am un văr la Anenii Noi. Sângur îs din Grigoriopol.

BORIS. U menia v Grigoriopole drug. Voencom.

SERGHEI. Kravcenko?

BORIS. Da! Serghei Eduardovici.

SERGHEI. Îl ştiu... Când, naiba, o să mă schimbe?

BORIS. Menia toje davno doljnî bîli smeniti...

 

Apar, pitindu-se, Vasile cu Valeriu pentru a-l schimba pe Boris la post. 

 

VASILE. (încet, lui Boris) Boris, tî cito, sam s soboi razgovarivaieşi?

BORIS. Da net, s okupantom. Naş okazalsia, moldavanin.

VASILE. (uitându-se spre poziţia gardiştilor) Încă o iudă...

VALERIU. Boris, viso spokoino? Nicego podozriteinogo ne zametil?

BORIS. Vrode net. Kak bîlo nedeliu nazad, tac i seicias. Dolgo mî eşcio zdesi facem purici?

VASILE. Chiar aşa, cât naiba o să ne mai ţină în clădirea asta?

VALERIU. Nu ai auzit, „ei negociază”! Noi ne împuşcăm unii pe alţii, da ei „negociază”!

VASILE. Dacă tot îi linişte, mă gândesc poate să mă reped pe vreo două zile la Chişinău să susţin sesiunea... Mă tem să nu rămân cu restanţe.

VALERIU. Tu la ce facultate eşti?

VASILE. „Limba rusă în şcolile moldoveneşti”.

VALERIU. Multe examene?

VASILE. Trei.

VALERIU. Nu-s multe, reuşeşti... În trei zile le susţii. 

VASILE. (uitându-se la poziţia gardiştilor) Uite, şi la ei se schimbă paza... Boris, acela-i Iuda?

BORIS. (uitându-se) Nu da...

VALERIU. (observând ceva la gardişti, apucându-se de cap şi ascunzându-se) Vă-hă-hă, Dumnezeii mă-tii!...

VASILE. Ce-i, băi?

VALERIU. Cel care îl schimbă pe Iuda la pază... îl vezi? E un cumătru de-al meu!...

VASILE. (uitându-se spre gardişti) Crezi că eu n-am cumătri pe acolo?... Ce faci, rămâi de pază, cu cumătru-tău, ori chemăm pe altcineva în locul tău?

VALERIU. Rămân...

VASILE. Boris, poşli.

 

Vasile cu Boris se retrag, Valeriu rămâne de pază.

Valeriu se uită insistent spre poziţia gardiştilor.

 

VALERIU. (tare) Cumătre, te faci că nu mă cunoşti?

CUMĂTRUL. Băi, cumătre, tu eşti? Mă tot uit, mă uit, zic îi el, nu-i el?...

VALERIU. Ce cauţi, băi, acolo?

CUMĂTRUL. Da tu?

VALERIU. Îmi apăr patria.

CUMĂTRUL. De mine?

VALERIU. Şi de tine!... Cumătra cum e? Finul?

CUMĂTRUL. Cumătra a plecat cu băiatul la rude la Nord. Oleg merge la 1 septembrie la şcoală.

VALERIU. Crezi că până la 1 septembrie se termină zavaruha asta?

CUMĂTRUL. La voi ce se aude?

VALERIU. Nu mai înţelegi nimic.

CUMĂTRUL. Nici la noi...

VALERIU. Şi cum, cumătre, te-ai dat cu dânşii?

CUMĂTRUL. Da cum de tu te-ai dat cu românii?

VALERIU. Iaca nu ştiam ce cumătru am şi ce zace în el!...

CUMĂTRUL. Iaca nici eu nu ştiam ce zace în cumătru-meu!...

VALERIU. Eu îmi apăr pământul de duşmani, băi, da tu?

CUMĂTRUL. Da mie ruşii nu mi-s duşmani.

VALERIU. Ruşii nu-s duşmani, da eu ţi-s duşman?

CUMĂTRUL. Cumătre, mai bine ne oprim aici, că nici nu bagi de seamă cum începem să împuşcăm unul în altul.

VALERIU. M-am lămurit...

 

SCENA 6.

 

31 decembrie 2000.

Mica bucătărie dintr-un apartament de la parterul clădirii ocupate de combatanţi, care e şi dormitor, şi bucătărie, şi stat major. Sunt în toi pregătirile pentru un modest revelion. Pe o masă se văd ceva farfurii şi câteva sticle de şampanie. Cele două femei trebăluiesc, combatanţii se adună încet unul câte unul în mica încăpere. În bucătărie arde un bec conectat brutal la un cablu. Din Piaţa Marii Adunări Naţionale se aud muzică şi voci.

 

VASILE. (uitându-se la ceas) Fetelor, până la Anul Nou a mai rămas jumătate de oră. Vă descurcaţi?

FEMEEA 2. De parcă ne-am pregăti pentru o nuntă? Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce ospăţ, răcituri şi sarmale nu v-am pregătit!

VASILE. (uitându-se p geam) Piaţa Marii Adunări Naţionale e plină cu lume! Cică vor fi şi focuri de artificii.

FEMEEA 1. Cât cheltuiesc ei pe focuri de artificii, mai bine ar da un apartament unui combatant!

VALERIU. (către Lider) Poate să le spunem şi băieţilor de la pază să vină să bea o cupă de şampanie...

LIDERUL. (dă negativ din cap) Nimeni nu părăseşte postul.

VALERIU. Atunci să le ducem o şampanie la post.

LIDERUL. Băi, am spus „nu”! Când termină slujba, atunci o să bea şampanie.

 

Intră Cojocaru.

 

COJOCARU. Avem musafiri. Gheorghe...

 

Intră Gheorghe cu o sticlă de şampanie.

 

GHEORGHE. Bună seara, băieţi şi La mulţi ani!

 

Cei prezenţi nu par foarte încântaţi. Gheorghe dă mâna cu ei.

 

GHEORGHE. Am venit şi eu! Sau nu se poate!...

VALERIU. La revelion?...

GHEORGHE. Ei, la revelion!... Am venit cu totul. Să fiu cu voi!... Recunosc, băieţi, nu am avut dreptate, am greşit. Trebuia să vin de la început cu voi.

VASILE. Te-ai trezit târziu, Gheorghe, apartamente libere nu mai sunt!

 

După o mică pauză Vasile izbucneşte în râs urmat de ceilalţi.

 

GHEORGHE. Nu am venit după apartament... Se aude că vor să trimită OMON-ul peste voi... Peste noi...

 

Râsetele se întrerup brusc. Linişte.

 

LIDERUL. Când?

GHEORGHE. (deschizând şampania pe care a adus-o) Nu ştiu. Am auzit de la nişte băieţi de la OMON.

LIDERUL. Avem şi noi băieţi la OMON, dar nu ne-au spus nimic...

GHEORGHE. Băieţi, ce am auzit, aia vă spun. (destupă şampania) Hai să întâmpinăm anul nou. (toarnă în paharele pregătite pe masă)

VALERIU. (luând paharul) Gheorghe, drept să-ţi spun, cam începusem  să am bănuieli în privinţa ta.

GHEORGHE. Te înţeleg foarte bine. Şi eu în locul vostru aş fi avut bănuieli. Hai, băieţi, cele rele să se spele, cele bune să se adune. La mulţi ani!

 

În Piaţă se aude vocea preşedintelui Lucinschi.

 

PETRU. Linişte, vorbeşte Lucinschi!

VASILE. Dă-l, măi, în mă-sa, că nu vreau să aud de dânsul! Din cauza lui stau şi îngheţ aici!

GHEORGHE. Văd că nu mai îngheţaţi voi aici cu totul! Căldurică este, apă aveţi, gaz este! De unde le aveţi pe toate?

VALERIU. Ne-am unit la sistemul celor din blocul vecin.

GHEORGHE. Şi v-au lăsat, nu v-au deconectat?

VALERIU. Ne-au deconectat. Numai că după ce le-am făcut noi o chestie, tot ei ne-au reconectat. Spune-i, Vasile, că tu povesteşti mai bine.

VASILE. Ne-au deconectat apa rece. Noi, zicem, ce facem? Am conectat apa care vine în calorifere la ţevile pentru apă rece. În apartamentele din blocul vecin pe toate ţevile curgea uncrop cu rugină. Vor să se spele – curge uncrop cu rugină, vor să facă mâncare – uncrop cu rugină.

 

Gheorghe râde.

 

VASILE. Unul povestea cum şi-a făcut treaba în veceu şi când a dat drumul la apa, şi-a opărit curul.

 

Gheorghe râde.

 

VASILE. Ei ne-ai deconectat şi tot ei ne-au reconectat.   

FEMEEA 1. Apropo, apă iar nu-i...

LIDERUL. Cum nu-i? De când?

FEMEEA 1. De vreo jumătate de oră.

LIDERUL. Şi de ce nu mi-ai spus până acum?...

VOCEA LUI LUICNSCHI. Stimaţi concetăţeni. Trăim ultimele clipe ale anului 2000, care, în ciuda multor dificultăţi, a fost, totuşi un an bun pentru cetăţenii noştri.

VASILE. Sigur, bunătate de an!

PETRU LUCINSCHI. Intrăm într-un nou an, dar, de fapt, intrăm într-un nou mileniu...

 

Brusc se stinge lumina. Întuneric beznă.

 

VASILE. Hopa! Am intrat în noul mileniu... Ne-au deconectat... Şi apa au închis-o!

VALERIU. Şi apa închisă, şi curentul... Nu vi se pare suspect?...

 

Se aude un zgomot de-afară.

 

LIDERUL. Toată lumea la posturi!! Vine OMON-ul!!

 

Agitaţie, învălmăşeală, veselă căzută, cineva aprinde o lanternă, altcineva o lumânare  toţi bărbaţii dispar, rămân doar cele două femei.

Brusc izbucnesc explozii şi focuri. Cele două FEMEI ţipă şi se culcă la podea. Stau îmbrăţişate, ghemuite. Încă un şir de explozii şi focuri urmate de ţipetele celor două femei.

Exploziile şi focurile se vor repeta în continuare şi, fiindcă acestea sunt urmate de strigăte şi urale, femeile înţeleg într-un sfârşit că este vorba despre focurile de artificii din piaţă.  

 

FEMEEA 2. Sanda, sunt focuri de artificii, în piaţă... Ne-am speriat ca proastele...

 

FEMEEA 1 continuă să rămână la podea, începe să se scuture de umeri, să plângă înfundat, apoi va izbucni în hohote de plâns printre bubuiturile focurilor de artificii şi uralele mulţimii.

 

FEMEEA 1. Ţară nenorocită... Ţară nenorocită... (Bubuitură) Mi-a luat soţul la război... Acum soţul e departe de mine, la construcţii în Spania... Ţară de căcat! La ce îţi trebuie poliţie, dacă îţi baţi joc de poliţişti? De ce îi faci poliţişti, ca pe urmă să-i împingi să-şi ia lumea-n cap. (Bubuitură) M-am săturat să trăiesc pe la gazde şi cămine, m-am săturat să trăiesc fără soţ, nu mi-am văzut copii de o lună de zile... M-am săturat de sărăcie... M-am săturat de aşa viaţă!!

FEMEEA 2. Hai, lasă, puişor, lasă, nu plânge, calmează-te!... (Bubuitură)

FEMEEA 1. De ce stau aici şi dârdâi de frig şi frică? Şi cât o să mai stau? Şi ce folos că stăm? Precis n-o să iasă nimic din toată treaba asta, precis n-o să obţinem apartamente. O să ne închidă! O să ne bage la puşcărie pe toţi! Astea-s apartamente pentru boieri şi miniştri, nu pentru noi! (Bubuitură) Mereu cu frica în sân, zi şi noapte, zi şi noapte!... Acuşi vine OMON-ul, acuşi ne atacă! O să ne scoată pe sus de aici, o să vezi! O să ne scoată pe targă!... Şi unde mă duc eu, doamne, unde?... Iar la cămin cu doi copii, iar în mizeria aceea!?... Doamne, ce viaţă nenorocită, nici o bucurie în viaţa asta, nici o speranţă! La ce m-am măritat, la ce naiba am mai făcut copii, ca să mă chinui pe mine şi să-i chinui pe ei?! Doamne, chiar am s-o duc aşa până la bătrâneţe prin cămine şi la gazde?... (făcându-şi cruce) Doamne Maica Domnului, apără-ne şi păzeşte-ne, precis o să ne ridice de aici!... O să ne bage la puşcărie! O să ne omoare! O să ne omoare! O să rămână copiii fără mamă!... (plânge în hohote)

 

Pe parcursul monologului de mai sus, în cameră vor intra câte unul combatanţii şi se văr aşeza lângă cele două femei, încercând să o potolească pe FEMEEA 1. Încet-încet se va lăsa liniştea.

O oră mai târziu.  Aceiaşi încăpere. Combatanţii şi cele două femei dorm la podea care şi încotro, încotoşmănaţi, înveliţi în pături vechi. În liniştea deplină de undeva de departe se aude motor de tractor. Sunetul va creşte în intensitate, apoi în scenă va apărea Omul cu Tractorul. El se uită lung la cei de la podea, după care se plimbă printre ei, aplecându-se de-asupra fiecăruia  de parcă ar verifica, dacă sunt vii. În final, va mai arunca o privire asupra tuturor, va ieşi din scenă şi motorul de tractor se va stinge treptat.

Brusc, Vasile emite un strigăt şi se scoală.

 

VALERIU. Ce-i, Vasile?

VASILE. Nimic... Am avut un vis urât... (se culcă) 

 

SCENA 7

 

Iunie, 1992.

VASILE, la Chişinău, la sesiune,  ia un bilet de pe masă.

 

VASILE(citeşte) „Dramaturgia lui Vasile Alecsandri”. Vasile Alecsandri a scris piesele...

PROFESORUL. Nu ai nevoie să te pregăteşti?

VASILE. Nu, că mă grăbesc.

PROFESORUL. Trebuie să te întorci la război?...

VASILE. Întocmai.

PROFESORUL. Bine. Şezi, Vasilică.

VASILE (aşezându-se). „Vasile Alecsandri a scris piesele „Chiriţa în Iaşi”... „Chiriţa în provincie”...

PROFESORUL. Cum e acolo? Hai, povesteşte ceva. Ori nu ai voie?

VASILE. Cum să fie – e război.

PROFESORUL. Război-război? Împuşcaţi în ei?

VASILE. Împuşcă ei în noi, împuşcăm noi în ei... „Vasile  Alecsandri a scris „Muza de la Burdujăni”, „O scrisoare furtunoasă”...

PROFESORUL. Tu cum ai ajuns acolo? Te-au ridicat de la facultate?

VASILE. Nu, m-am dus singur... A, nu „O scrisoare furtunoasă”, ci „O noapte furtunoasă”!...

PROFESORUL. Chiar te-ai dus singur?

VASILE. Normal. Satul meu e pe malul Nistrului. Băieţii din sat mi-au zis că gardiştii transnistrenii îşi fac de cap prin sat, bat oameni, violează fete. Şi m-am dus să-mi apăr satul.

PROFESORUL. Şi sunteţi mulţi băieţi din sat?

VASILE. Noi suntem acolo cu clasa. În sens, cu băieţii din clasă. Pe noi, în 1985, ne-au luat toţi băieţii din clasă în Afganistan. Şi am rămas în viaţă.

PROFESORUL. Mor mulţi de-ai noştri?

VASILE. Când şi cum. Uneori într-o săptămână poate să nu moară nimeni, alteori într-o zi mor zece oameni... „În piesa „O noapte furtunoasă” Vasile Alecsandri critică alegerile aşa cum se făceau ele pe timpul lui. Unul din personajele principale este Cetăţeanul Beat... Turmentat, care îi întreabă pe toţi: „Eu cu cine votez”.

PROFESORUL. Vasilică, tu nu te temi?

VASILE. Nu.

PROFESORUL. D-apoi se împuşcă, băi, se moare... Nu te temi de moarte?

VASILE. Eu am trecut prin Afganistan. Acolo era mai rău. „Alte personaje din „O noapte furtunoasă” sunt Caţavencu... Guliţă... Rică Venturiano... Miţa Baston...”

PROFESORUL. Ai ucis pe cineva?

VASILE. Îhî... A, am greşit, Caţavencu este din „O scrisoare pierdută”! Rică Venturiano este din „O noapte pierdută”... î-î, „O noapte furtunoasă”.

PROFESORUL. Luaţi şi prizonieri?

VASILE. Luăm... Ă-ă... Zaharia Trahanache, Farfuridi...

PROFESORUL. Şi ce faceţi cu ei? Cu prizonierii, am în vedere... Îi trimiteţi la Chişinău?

VASILE. Îi trimiteam înainte. Acum nu-i mai trimitem.

PROFESORUL. De ce?

VASILE. La Chişinău le dădeau drumul şi ei iar veneau şi luptau împotriva noastră. Pe unul l-am făcut prizonier de patru ori.

PROFESORUL. Şi ce faceţi cu ei?

VASILE. Îi împuşcăm pe loc... „Iaşii în carnaval”... nu, nu, „D-ale carnavalului”... Sau totuşi „Iaşii în carnaval”?... M-am încurcat cu totul...

PROFESORUL. Cum îi împuşcaţi?...

VASILE. Cu automatul. Ei îi împuşcă pe ai noştri dacă îi prind, noi pe ai lor. Ştiţi câte griji ai cu prizonierii, câte hârtii trebuie să completezi?! O grămada probleme. „Net celoveca, net problemî”, cum se zice.

PROFESORUL. Te ascult şi parcă nici nu-mi vine a crede. Parcă ai povesti un film.

VASILE. Şi nouă acolo ni se pare uneori că suntem în film.

PROFESORUL. Vasilică, tragi nădejde c-o să biruim?

VASILE. Noi demult biruiam, dacă nu se băga Armata a 14 de partea lor. „Vasile Alecsandri a mai scris şi piesa „Chiriţa în balon”.

PROFESORUL. Armata a 14 nu ar putea să vină peste noi la Chişinău?

VASILE. Eu ştiu?... „Chiriţa în balon”, „Chiriţa în Iaşi”, „Chiriţa în provincie”.

PROFESORUL. (răsfoind matricola) Văd că mai ai de susţinut mâine „Istoria pedagogiei”?...

VASILE. Mâine nu pot. Eu azi mă întorc pe poziţie.

PROFESORUL. Şi când susţii examenul?

VASILE. Eu ştiu?... După război.

 

PROFESORUL notează ceva în matricolă

 

VASILE (apucându-se de cap) E-e...

PROFESORUL. (scriind) Ce-i, Vasilică?...

VASILE. Dom profesor, mătincă am încurcat totul. În loc să vorbesc despre piesele lui Alecsandri, am vorbit despre piesele lui Caragiale...

 

Profesorul îi întinde matricola lui Vasile.

 

PROFESORUL. Eu am semnat, Vasilică. Nota o pui tu, care vrei...

 

SCENA 8.

 

Martie, 2001.  Aceiaşi bucătărie-stat-major.

 

VASILE. Comuniştii au biruit în alegeri. Voronin cică s-a lăudat că ne scoate într-o jumătate de oră de aici.

LIDERUL. Să încerce.

VALERIU. Noi ne temeam de Lucinschi, da Voronin îi mai parşiv.

LIDERUL. Nu mă tem nici de Lucinschi, nici de Voronin, nici de cine o să vină după Voronin.

COJOCARU. (uitându-se pe geam) Se întâmplă ceva. Au scos santinelele care ne păzeau pe noi. Ce să fie? Ne lasă în pace?

VALERIU. (Uitându-se pe geam) Ori ne pregătesc ceva... Uite cum ies toţi colaboratorii din Ministerul Justiţiei... Şi de la „Ginta Latină”... Băi frate, asta se cheamă evacuare... Ei evacuează clădirile!

VASILE. (uitându-se pe alt geam) Aţi văzut că suntem filmaţi din Ministerul Justiţiei?

VALERIU. (uitându-se pe geam) Unde?

VASILE. La etajul trei, la geamul din colţ. Nu te chinui să-l vezi, nu se vede, trebuie să-i prinzi lucirea lentilei de la cameră. Lunetiştii în Transnistria tot aşa îi vânam – numai după lucirea lentilei. (ochind cu o armă imaginară în cel care filmează) Poc! şi l-am culcat.

COJOCARU. În spatele Parlamentului se văd nişte autobuze pline cu militari... Băieţi, e bâja...

 

Femeea 1 îşi apucă capul cu mâinile.

 

VASILE. (uitându-se la autobuze) Cum spuneai că se cheamă chestia când ţi se pare că ai mai trecut odată printr-o întâmplare fix ca şi cea prin care treci?

LIDERUL. „Deja vu”.

VASILE. Vă amintiţi sfârşitul războiul? Fix aşa a fost. Gardiştii şi-au scos santinelele lor, după care am primit şi noi ordin să le scoatem pe ale noastre. Apoi au venit vreo cinci autobuze cu pacificatori, să le predăm armele. Şi uite-aşa am pierdut noi războiul...

VALERIU. De ce am depus atunci armele, de ce nu am venit la Chişinău să-i terminăm pe toţi nacialnicii şi generalii!

VASILE. Vă amintiţi, ne tot convingeau ore la rând la portavoce: „Combatanţi! Părăsiţi clădirea! A fost semnat acordul de încetare a focului! Predaţi armele! Părăsiţi clădirea!”

 

De afară se aude o voce la portavoce.

 

VOCE. „Combatanţi! Părăsiţi clădirea. Sunteţi aşteptaţi cu toţii în audienţă la  Ministrul de Interne. Dacă în jumătate de oră nu veţi evacua clădirea, va fi organizat asaltul! Daţi dovadă de înţelepciune şi bun simţ! Părăsiţi clădirea!”

VASILE. Nu vă spuneam – „deja vu”!... Dumnezeii măsii de „deja vu”! 

 

Femeea 1 începe să se pregătească pentru a părăsi clădirea – îmbracă paltonul, strânge nişte haine şi obiecte într-o plasă. Exemplul îi este urmat de Femeea 2. 

Intră Gheorghe.

 

GHEORGHE. Ce-i, băieţi, am mai pierdut un război?...

VASILE. Da tu parcă te-ai bucura?!

GHEORGHE. Nu mă mai bucur!... Nu avem ce face, trebuie să părăsim clădirea.

 

VASILE. Iaca aici nu-i „deja vu”. În 1992 Gheorge nu zicea „Să părăsim clădirea”, ci „Haidem la Chişinău să-i împuşcăm pe toţi şefii”. (către Lider) Şefu, ce facem?

LIDERUL. Pe loc repaus. Nu vor organiza nici un fel de asalt. Ne sperie. Iar dacă se organizează asaltul, băieţii de la „Fulger” mi-au promis că vin în clădire să ne apere.

GHEORGHE. Nu vine nimeni! Eu ştiu precis că n-o să vină şi va fi asalt!

VASILE. Da de unde ştii tu şi încă precis?

GHEORGHE. (arătând la geam) Priviţi!... Unde-i binoclul? (ia un binoclu şi se uită pe geam)  Vedeţi acolo cinci autobuze pline cu OMON?

VASILE. Ştiu şi fără binoclu că e OMON-ul...

GHEORGHE. Nu vă spun eu?! Nu vă spun?!

LIDERUL (scoţând un pistol) Gheorghe, te-ai cărat imediat de aici!...

 

Moment de tensiune generală la văzul armei.

 

LIDERUL. Cum ai ajuns, Gheorghe, să ne vinzi? (Către ceilalţi) Gheorghe a fost trimis de câini încoace...

GHEORGHE. Eu trimis? Ce tot spui?

LIDERUL. Unde ai fost aseară?

GHEORGHE. Aseară?...

LIDERUL. Ai ieşit din clădire la 7 seara şi te-ai întors la 11. Unde ai fost în intervalul ăsta?

GHEORGHE. Acasă am fost. Să-mi văd familia.

LIDERUL. Minţi, Gheorghe! La cafeneaua kaghebiştilor „Anotimpuri” ai fost! Unde te-ai întâlnit cu doi clienţi! Te-a urmărit omul meu. Şi ce le-ai povestit Gheorghe – câţi suntem, ce avem de gând să facem, cum e organizată apărarea, pe unde e mai bine să pătrundă în clădire? Da că am adus jumătate de tonă de hexaghen şi am depozitat-o în subsol nu le-ai spus?...

VASILE. Ce ţi-au promis, Gheorghe, cu ce te-au cumpărat? Cu un apartament? Noi luptăm aici pentru toţi, tu lupţi numai pentru tine...

LIDERUL. Dispari în secunda asta, că fac un păcat cu tine!

 

Gheorghe iese înfricoşat.

De afară se aude o voce la portavoce.

 

VOCE. „Combatanţi! Părăsiţi clădirea. Este ordinul Ministrului de Interne. Dacă în jumătate de oră nu veţi evacua clădirea, va fi organizat asaltul! Daţi dovadă de înţelepciune şi bun simţ! Părăsiţi clădirea!”

 

Liderul se uită prin binoclu afară.

 

LIDERUL. Toată lumea părăseşte clădirea.

VASILE. Nu aşteptăm băieţii de la „Fulger”?

LIDERUL. Nu! Toţi părăsesc clădirea.

VALERIU. Tu nu mergi?

LIDERUL. Nu.

VASILE. Fără tine nu plecăm...

LIDERUL. O să plecaţi. Vă duceţi şi spuneţi OMON-ului aşa. Într-o oră să evacueze tot cartierul ăsta. Da tot cartierul, nu numai unele clădiri e clar? Poate chiar şi cartierele învecinate. Eu cred că valul exploziei o să ajungă până în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

VASILE. (îngrozit) Băi frate, nu fi nebun...

 

LIDERUL îndreaptă pistolul spre Vasile.

 

LIDERUL. Vasilică, tu je ştii că eu nu glumesc cu chestii de-astea...

VASILE. Noi nu plecăm nicăieri! Eu nu plec!

LIDERUL. Afară!!

VASILE. Nu plec!!

LIDERUL. Te împuşc!!!

VASILE. Împuşcă-mă!!!

 

Pe parcursul scenei de mai sus, odată cu creşterea tensiunii, va creşte şi un zgomot.

 

VALERIU. Ce se aude?... Au început?

VASILE. Nu sunt băieţii de la „Fulger”?...

 

În cele din urmă, zgomotul se transformă în sunetul unui motor de tractor, care va umple spaţiul scenei, al sălii.

 

FEMEEA. Doamne, ce-i asta, ce se aude?...

 

VALERIU vrea să iasă să vadă ce se întâmplă, dar în întâmpinare îi vine OMUL CU TRACTORUL, care îl aduce în spate pe COMBATANTUL 1.

Omul cu Tractorul îi va aduce pe rând pe toţi cei 7 Combatanţi.  

 

COMBATANTUL 1. Trebuie umpluţi saci cu nisip şi puşi la balcoane şi ferestre! Ocupăm poziţii în toată clădirea! Găsim nişte capete de ţevi şi le scoatem gurile pe geamuri,  las-să creadă că sunt puşti! Nu aveţi voie să plecaţi! 

COMBATANTUL II. Nu aveţi voie să cedaţi! Le-aţi dovedit în Transnistria că puteţi lupta – o să le dovediţi şi aici că suntem mai tari decât ei! Noi acolo ne apăram Patria, ei aici îşi apărau cururile şi fotoliile. Asta fac şi astăzi.

COMBATANTUL III. Nu aveţi voie să cedaţi! Nu aveţi voie să ieşiţi de aici! Nu credeţi în promisiunile lor! Ce folos că aţi protestat opt ani, că aţi făcut greva foamei!? Puteaţi muri sub ferestrele Guvernului şi ei nu mişcau un deget.

COMBATANTUL I. I-a enervat doar faptul că aţi ocupat clădirea asta! Le-aţi rupt bucăţica de la gură! Dacă nu ocupaţi clădirea asta, eraţi pentru ei nişte morţi ca şi noi!

COMBATANTUL II. Ei, dacă ar putea, v-ar face la toţi monumente şi v-ar aduce flori, numai să nu-i împiedicaţi să fure!

VASILE. Ei, dacă ar putea le-ar face la toţi oamenii din ţara asta monumente şi le-ar aduce flori, numai să nu fie împiedicaţi să fure. Ei nu o ţară de oameni vor să conducă, ei vor să conducă o ţară de monumente!

COMBATANTUL 6. Nu veniţi la monumentele noastre, pentru că monumentele acestea sunt nişte minciuni! După război, chiar a doua zi după încheierea războiului, ei ar fi vrut să uite de noi, să nu existăm, să ne evaporăm cu tot cu monumente.

COMBATANTUL 3. V-ar fi vrut şi pe voi înmormântaţi. Să vă dea medalii post mortem. Să vă aducă de două ori pe an câte două flori la monumente, atâta ar fi vrut, nimic mai mult! Ei nu case vroiau să vă dea după război! Câte două buchete de flori pe an – atâta vroiau sa vă dea!

COMBATANTUL VI.  Duşmanii noştri nu au fost gardiştii. Duşmanii noştri au fost la Chişinău. Noi nu în faţa gardiştilor am pierdut războiul, noi am pierdut războiul în faţa hoţilor şi trădătorilor de la Chişinău.  

COMBATANTUL I. Voi încă nu aţi înţeles ce s-a întâmplat în 1992? Voi nu aţi priceput că a fost pentru prima dată, din 1812 încoace, când am spus şi noi, basarabenii, un cuvânt despre noi! Pentru prima dată am ridicat capul sus! Da, am pierdut, dar am spus asta. Noi am spus! Generalilor le-a fost frică, dar noi am spus!!!

COMBATANTUL II. Să ştiţi, noi!... noi!!!... (cu voce coborâtă) Noi, dacă rămâneam în viaţă, nu am fi părăsit niciodată clădirea aceasta! Noi nu am fi părăsit-o niciodată!!!

COMBATANTUL5. Nu aveţi voie să cedaţi, voi nu staţi aici nu numai pentru voi, voi staţi aici şi pentru noi! Voi staţi aici pentru toţi oamenii înjosiţi şi batjocoriţi din ţara asta! Voi trebuie să le arătaţi la toţi că îşi pot apăra demnitatea!

COMBATANTUL 7. Dacă nici voi n-o să mai aveţi caracter în ţara asta, dacă nici voi n-o să le spuneţi ce canalii şi mârlani sunt toţi cei de la Putere, cine să le-o mai spună?! Toţi politicienii sunt canalii!! Cine să le-o spună?! Voi trebuie să mergeţi până la capăt!

COMBATANTUL 1. Noi am căzut acolo, noi am rămas în pământ acolo, dar voi? Voi ce aţi făcut?

VASILE. Iar noi ne-am întors de la război, la fel cum s-au întors părinţii noştri ridicaţi din Siberia. Nimeni nu vroia să li se uite în ochi părinţilor noştri! „Nu eu te-am trimis în Siberia!”

VALERIU. Nimeni nu vroia să ni se uite nouă în ochi! „Nu eu te-am trimis în Transnistria!”

VASILE. Nici de gând nu aveau să le întoarcă părinţilor noştri casele şi averile furate.

VALERIU. Nici de gând nu aveau să ne dea o casă să avem unde locui! 

VASILE. Noi am apărat acest stat! Pentru ce am apărat acest stat – ca el să-şi bată joc de noi?!...

 

EPILOG

 

LIDERUL, VASILE

Liderul şede pe pragul clădirii, cu capul între mâini. Vasile se aşează lângă el şi îi pune braţul pe umeri.

 

VASILE. Frate, am învins!... Ai văzut, s-au speriat, nu au mai organizat asaltul?... Am învins!... Au zis că într-o oră ne aduc ordine de repartiţie!... Am învins... Nu am crezut niciodată că vom ajunge la ziua asta... Îţi spun sincer, eu nu credeam nici o clipă că vom obţine apartamentele astea... Numai datorită ţie am biruit... (îmbrăţişându-l de umeri pe Lideri) Zău, îmi eşti mai mult decât un frate... O să trăim ca fraţi, la acelaşi etaj, pe acelaşi palier...

LIDERUL. N-o să locuim pe acelaşi palier...

VASILE. Cum n-o să locuim pe acelaşi palier? De ce?

LIDERUL. Vasile, tu crezi că eu am stat o iarnă aici pentru un prăpădit de apartament?... Eu  locuiesc la socrii mei, aici, lângă Chişinău. Mie mai mult nu-mi trebuie. Las-să ia apartamentul băieţii care nu au nimic...  Eu nu am avut nevoie nici o clipă de apartament, eu am vrut să le dovedesc câinilor că sunt mai tare decât ei... Şi că ei nu sunt decât nişte câini! Şi că eu nu am pierdut războiul! Şi le-am dovedit... Le-am dovedit!...

VASILE. Le-am dovedit!... Hai, frate, că ne-au venit nevestele şi copiii la casa lor... Hai, să-i întâmpinăm...

 

De partea dreaptă a scenei stau combatanţii şi cele două femei, de partea stânga stau soţiile şi copiii lor. Doi copii strigă la un moment dat „Mămica!” şi aleargă în întâmpinarea FEMEII 1, care îi  îmbrăţişează în mijlocul scenei. După care toţi o rup de fugă şi se îmbrăţişează în mijlocul scenei.   

 

Răsună piesa „Kak prekrasen etot mir”.

                          

 C O R T I N A

Cosmin PERŢA

 

Scriitorul şi vaca lui

 

Dramă în patru acte

 

Actul I

 

Dintr-o dată, scriitorul se ridică de la masa lui de scris. – Eu vreau să cunosc o vacă bătrână, spuse scriitorul. Nicio problemă, am spus eu si i-am mai turnat ceva de băut. Toate vacile bătrânele locuiesc aici, undeva aproape. Scriitorul s-a ridicat şi a vrut să vomite, în mod evident, nu i-am făcut loc şi i-am spus că aici se vomită doar unde e voie. Cum voie aveam, am vomat amândoi într-un loc strâmt care se numeşte pisoi. Pisoi a tăcut şi-a-nghiţit, deşi pe urmă i-au ieşit nişte bube pe care un bun dentist le-a spart cu pistolul.

Ehei, aţi spune voi, nenorocitul, e lipsit de fineţe, de când a intrat o duhoare de tabacă ca-n Puşkin ne-a năpădit. Şi-atunci, să reiau, scriitorul se mişcă pe masa lui de scris, vin eu, îl ridic, îl pun pe picioare, îi zic: pizda mă-tii de tâmpit. El caută să scape, eu nu, îl iau de picioare, îl întorc înapoi şi mă răstesc la el: bă, dobitocule, am auzit că tu cauţi tristeţe, ascultă:

într-o zi, un om, se întâmplă să se afle în mall în vitan. din întâmplare, în acelaşi mall se mai afla un om care, din pură răutate s-a întâlnit cu primul om pe care l-am pomenit: - hei, cauţi pantofi? – hei!, caut găuri! - şi ai găsit? – câteva da!, altele nu... – hei, ha... – hei ho! şi mai ştiu că odată la o sută de ani cine caută prin mall-uri de astea învechite găseşte ce nu şi-a dorit. – Şi ai găsit? – Încă nu... dar sunt pitic voinic, hei ho!

Fineţea este un atribut exemplar al raţiunii şi al nobleţei, tocmai de aceea servul acesta impropriu şi dobitoc, vaca, ca orice animal pe care natura nu l-a înzestrat cu mersul vorbirii şi al radicalizării raţionale, nu are cum să priceapă sublimeţea raţiunii cu care a fost îngăduit să fie radicalizat atunci când i s-a fost lui dăruit. Prin urmare, tot ceea ce urmează este, să se creează.

 

Actul II

 

Deci, scriitorul, lipsit de fineţe şi de masa lui de scris, nici măcar nu se mai ridică. În locul lui o raţă se ridică pe coate şi spune că în Enciclopedia MongoloVulgară ar exista o cioară care de câte ori s-ar căca (scuzaţi vorba) tot de atâtea ori ar oua ouă moi făcute-n foi pentru cei mai sobri dintre noi. Cum prinţul Salmanterei s-a simţit extrem de sobru, a crezut că e potrivit să ia un ibric irlandez pe care să încerce rezistenţa unui trapez, numai că ibricul a cedat în mod insistent şi a cerut un patent. Şi apoi s-a plâns în felul următor: nu mi s-a mai întâmplat până acum să fiu un ibric turnător, dar nu mai suport. Până la 3 luni de la fabricaţie am trăit din raţie, pe urmă toţi fraţii mei au dispărut şi am ajuns ibric de împrumut. Prin urmare acum poposesc într-o mare curgătoare. Prinţul Salmanterei s-a plâns emisferei şi aceasta cum nu crede-n dreptate, i-a spus: ia mai lasă-mă-n pana mea, frate! Însă fratele nu s-a potolit, nicio rezistenţă nu l-a zdrobit, el voia să lupte în continuare, aşa că şi-a procurat nişte ventilatoare (aici se termină poezia şi începe tragedia. deci, ventilatoarele nu erau pentru păr, erau pentru animale, ventilatoare de oi, de oi merinos, acelea care fac părul gros dacă sunt ventilate bine. ei, bine, fratele meu, căci despre el vorbesc, a făcut o greşeală îndrăzneaţă când a ticluit el c-ar fi bine să se aerisească pentru a nemuri. Eu pot să spun atât: greşeala lui, câştigul meu. Eu după el am luat: o canapea, 2 perechi de căşti audio uzate, o inimă de pluş, un apartament, un jongleur, o mansardă, un foc, două râi, o blenoragie, trei inaniţii, o limbă în plus (cu care vorbesc), un dulap plin de haine uzate, o vacă de care am uitat, altceva care nici nu a fost.

 

Să-mi bag piciorul în ea fineţe, spuse scriitorul, discret. Decât fineţe, mai bine morbideţe, măcar acolo ştii unde vrei să ajungi, decât fineţe mai bine mă duc la culcare, spuse scriitorul şi se trânti pe canapea ca un lemn pe o iarbă vulgară. Însă apoi îşi aminti: degeaba am scris eu despre nimic când nimicul trebuia aşa frumos explicat, ca să înţeleagă lumea:

era o zi minunată de iunie, aerul sfârâia în jurul unor elice, atunci când nu se învârtea degradant în jurul domnişoarelor pe care cu toţii le stimam, cu atât mai mult cu cât erau slute. Noi căutam rădaşte şi când le găseam ne făcea o absolută plăcere să le aruncăm pur şi simplu sub roţile unor camionete mici pe care eu şi cu amicii mei le inventam şi de a căror construcţie ne ocupam. Uneori seara pierdeam şirul subordonării precoce sub care ne aflam şi ceream îngheţată. Imediat omul cu îngheţată apărea şi ne spălam picioarele, apoi fâs-buricul ne spunea că îngheţata noastră pute şi el niciodată nu ar consuma un asemenea produs, cu atât mai mult cu cât el nici măcar nu există. Asta ne întrista foarte mult şi atunci îi spălam picioarele mici-mititele şi fâs-buricului şi îi spuneam că se poate să fie şi aşa cum zice el şi atâta vreme cât nu-i curge buza să stea liniştit, nu e niciun păcat, e doar o uitare. Şi de bucurie uitam totul şi a doua zi ne împreunam ca melcii, scoţând limbuţe micuţe de sub rochiţe şi pantalonaşi cu care lingeam umbra ce ne-o făceam.

 

Actul III

 

Până aici!, spuse scriitorul, şi odată cu el se ridică şi masa lui de scris, şi nimic, niciodată nu este pentru tot ceea ce mereu s-a întâmplat. căcat mic. mic cât mine de mine, of, of, vai. cum? na!, spuse scriitorul, extrem de nervos, şi când îşi trânti o palmă nimic nu mai rămase din el.

 

(Ivan cel Groaznic apare călare pe-un şobolan şchiop. Adevărat, nimic de zis, am zice noi, cu atât mai mult cu cât vedem un erou mort, care nu vrea să moară şi nici n-o să moară care ziua e în pământ şi noaptea are o elicopteră instalată sub visceră care îl poartă departe, unde nici gândul, nici pasul nu răzbate şi nu ne-ar putea duce, acolo unde totul se traduce-n trabuce şi nu doar acolo a fost domnul cu pricina (erou de război decorat), acolo unde îl poartă biscisnica boală care cere o a gîndurilor risipă şi cruntă deziluzie, ci chiar şi la polul nord (facil să spunem, ca orice lord), însă ceea ce e cu adevărat important este că acest domn mort este numai ziua, noaptea e ca înviat şi nu doar că umblă şi că grăieşte, dar cu o viteză şi o voioşie pe care nimeni nu i-o bănuieşte, iar dacă cineva îl găseşte, dintr-o dat’ avem în faţă un om mort, greu de deplasat).

 

Ivan cel Groaznic bea în beci din sticle de vin, şobolanul e şchiop nu pentru că nu ar fi ştiut ce şi cum, ci pentru că oricât a încercat dansul modern, aikido, viagra, piciorul şchiop nu şi l-a mai ridicat. Hai hei, hai ho, şobolanul e şchiop de la tango, hai ho, hai hei, şobolanul e şchiop, poţi să mai bei.

 

Şi de la câmpie, iaca, tacticoasă vine vaca. Are un geam spart, hoţul bagă mâna şi-l prinde pe scriitor de gât. Strânge tare. – N-ai ce să-mi dai, aşa că te omor, zice hoţul. Până la urmă scriitorul moare de oftică chiar în mijlocul noii lui vaci pe care atâta s-a străduit să şi-o mobileze. La înmormântare a fost foarte cald, câteva băbuţe au băut limonadă, iar scriitorul a scris un necrolog minunat pe care l-a recitat luni în şir pe la diverse reuniuni parlamentare.

Actul IV

Boul şi ploaia

 

Sunt nebun. De fiecare dată când fac câte o mică faptă bună aştept să vină cineva, să mă bată pe umăr şi să-mi spună: vai, ce lucru minunat ai făcut tu, câtă mărinimie, câtă lăsare de sine, câtă putere... dar nu! Nimeni nimic. Normal, până la urmă nici nu ar avea de ce, însă vine un pitic mic cât o mănuşă de basseball, pe el îl cheamă victor, şi toţi se tem de numele lui, şi face hooopaaaaaaaaaaa! Te bag în pisici! îi zic eu şi el fluieră.

Ies de la un non-stop, mi-am luat o bere, mă latră un câine. Te bag în pizda mă-tii, zic, asta e o replică de film românesc, zic şi îl văd în faţă pe Dinică spunând replica asta. Încep să râd, şi râd cu hohote. Te bag ân pizda mă-tii, adică eu nu sunt bun. Şi mă duc spre casă, spre casă lumini, prin unele trec, pe altele le ocolesc, spre casă...

Problema mea este, până la urmă, că fac prea multe fapte bune mici şi niciuna mare, văd asta, o văd ca pe un film. Calc într-un rahat, rahat!, mă şterg bine pe iarbă şi mă consider iertat, mai e puţin până acasă, foarte puţin, încă puţin şi e iarnă şi toate luminile vor luci pe zăpada asta care nu se mai sfârşeşte, pe patinoarul ăsta îngheţat al pieptului meu prin care trec şobolani simpatici, cu tichie şi şezlong şi se odihnesc seara înainte de Înviere, ce minunată noapte, ce priveghere, ce mort minunat se naşte în noi, nataşa, noi toţi vom fi iuţi de picioare şi tineri, noi toţi ne vom gândi la nemurire... Deodată Boul cu imensa lui copită face pleosc şi am leşinat. În ploaie m-am trezit eu, Cosmin Lucianovici, cel care într-o zi a făcut atât de mic bine încât a leşinat şi leşinat s-a trezit.

Dumitru CRUDU

Alegerea lui Alexandru Suţţo

 

(Acest text se bazează pe o istorie reală care a avut loc în spaţiul carpato-danubian la 13 ianuarie 1821. Alexandru Suţţo a fost un personaj real, cunoscut absolut de toţi românii. De aceea, toate asemănările cu realitatea nu sunt deloc întîmplătoare. )


Personaje

 

Surugiul

 

Bucătarul

 

Spălătoreasa

 

Paharnicul

 

Ienicerul

 

Gunoierul

 

Voci din mulţime

 

 

Scena 1

 

 Interiorul unei case.  Toată lumea face curat.  Se face seară.  Contururile celor care fac curat aproape că nu se disting. 

 

Surugiul: Nu am să mătur mai departe duşumeaua. 

 

Bucătarul: Nu?

 

Surugiul: Nu. 

 

Bucătarul: Dar e un ordin.

 

Surugiul: Mă doare în cot de toate ordinele, comenzile şi însărcinările din lume.

 

Bucătarul: Dă-i drumul că e interesant. Zi mai departe!

 

Surugiul: Eu am zis tot ce am avut de zis.

 

Bucătarul: Ce s-o întîmplat cu tine: ai lipsit cinci minute şi ai devenit, brusc, curajos, aşa cum nu ai fost niciodată pînă acum?

 

Surugiul: Eu am fost la closet. Pur şi simplu am fost la closet să-mi satisfac nevoile.

 

Bucătarul: Şi asta explică tot? Cît de simplu e să ajungi un om îndrăzneţ.

 

Surugiul: Nu-i vorba despre asta.

 

Bucătarul:Dar despre ce-i vorba?

 

Surugiul: L-am văzut acolo pe Alexandru Suţţo. 

 

Bucătarul: Pe cine?

 

Surugiul: Pe Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Şi de ce nu mi-ai spus de la bun început?

 

Surugiul: Am uitat. 

 

Bucătarul: El e în closet ?

 

Surugiul: Da,e în closet.

 

Bucătarul: Dar el ne-a spus că se duce la agăţat femei în Băneasa şi că, atunci cînd se va întoarce, ne-a cerut ca toate încăperile să strălucească lună. Înseamnă că nu a mai ajuns în Băneasa?

 

Surugiul: Se pare că nu a ajuns.

 

Bucătarul: E foarte bine pentru că noi încă nu am terminat să facem curat, iar el o să ne facă zile fripte pentru asta. 

 

Surugiul: Deja nu o să ne mai facă nimic.

 

Bucătarul: Ce vrei să spui cu asta?

 

Surugiul: Alexandru Suţţo e mort.

 

Bucătarul: Nici eu nu vreau să mai spăl mai departe duşumeaua. Mă doare în cot de ordinul lui Alexandru Suţţo. Toată lumea să se oprească din lucru pentru că această însărcinare nu mai este valabilă. Şi ce-a păţit?

 

Surugiul: I s-a oprit inima în loc în closetul din curte.

 

Bucătarul: Şi l-a scos cineva din closet?

 

Surugiul: Nu l-a scos nimeni.

 

Bucătarul: Şi în ce closet e?

 

Surugiul: În closetul din faţă.

 

Bucătarul: Du-te şi-l scoate din closet!

 

Surugiul: Eu?

 

Bucătarul: Da, tu.

 

Surugiul: Eu nu vreau să mă duc.

 

Bucătarul: De ce?

 

Surugiul: Pentru că, deja, mi-am satisfăcut nevoile.

 

Bucătarul: Atunci trimite pe altcineva să-l scoată de acolo. 

 

Surugiul: Bine.

 

Bucătarul:Urgent!

 

Surugiul: Ei, vino încoa!

 

Paharnicul: Dar eu am treabă la masă.

 

Surugiul: Lasă masa aia în pace că sînt probleme mai importante de rezolvat.

 

Paharnicul: Vă ascult.

 

Surugiul: În timp ce făcea pipi, individului ăla i s-a oprit inima în loc. 

 

Paharnicul: Pipi?

 

Surugiul: Da, pipi. Dar nu despre asta-i vorba, ci despre aceea că i s-a oprit inima în loc.  Ai înţeles?

 

Paharnicul: Am înţeles.

 

Surugiul: Scoate-l din closet şi adu-l încoa.

 

Paharnicul: L-am scos.

 

Surugiul: Acum adu-l în faţa noastră.

 

Paharnicul: E destul de greu.

 

Surugiul: Fă şi tu un efort.

 

Paharnicul: Bine.

 

Bucătarul: Încheie-i şliţul!

 

Paharnicul: Eu?

 

Bucătarul: Da, tu.

 

Paharnicul: Eu nu pot să-i închei şliţul unui...tip.

 

Surugiul: Dar e un individ mort.

 

Paharnicul: Cu atît mai mult.

 

Surugiul: Înseamnă că eşti un tip cam pudic, nu-i aşa?

 

Paharnicul: Aşa e. Tot timpul am fost aşa. De ce acum aş fi altfel? Am şi eu nişte principii ale mele în viaţă pe care le respect. De ce le-aş încălca anume acum?

 

Spălătoreasa: Pot să-i închei eu şliţul.

 

Bucătarul: Încheie-l.

 

Spălătoreasa: Domnilor, dar ăsta-i Alexandru Suţţo? Nu-i aşa că-i Alexandru Suţţo?

 

Bucătarul: Ai dreptate. 

 

Surugiul:Aşa e. 

 

Bucătarul: Într-adevăr, e Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: E Alexandru Suţţo! Cît de ciudat e că nu l-am recunoscut de la bun început. 

 

Spălătoreasa: Dumnezeule, acesta e Alexandru Suţţo!

 

Paharnicul: Niciodată în viaţă nu mi-aş fi imaginat că acesta e Alexandru Suţţo.

 

Spălătoreasa: Uluitor!

 

Surugiul: Lăsaţi vorba şi aşezaţi-l pe scaun pe Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Pe scaunul lui.

 

Surugiul: Bineînţeles, pe al lui.

 

Spălătoreasa: Bine, îl aşezăm.

 

Paharnicul aşază cadavrul lui Alexandru Suţţo pe scaun. Surugiul şi bucătarul încep o partidă de zaruri.

 

Surugiul: Acum e serviciul tău.

 

Bucătarul: Fii pe fază.

 

Paharnicul: Domnule, şi ce fac eu mai departe cu Alexandru Suţţo?

 

Surugiul: Cu cine?

 

Paharnicul: Cum, cu cine? Cu Alexandru Suţţo căruia i s-a oprit inima în loc în vreme ce se pişa. 

 

Surugiul: Dar care-i problema?

 

Paharnicul: El alunecă de pe scaun.

 

Bucătarul: Ia-l în braţe.

 

Paharnicul: Nu pot să-l iau în braţe. 

 

Surugiul: Dar acum e o situaţie mai specială.

 

Paharnicul: Am şi eu nişte principii ale mele pe care nu le încalc niciodată. De ce le-aşi încălca acum?

 

Spălătoreasa: Îl pot lua eu în braţe pe Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Ia-l!

 

Paharnicul: Ce dezmăţată eşti! Mă dezamăgeşti!

 

Surugiul( i se adresează bucătarului):  Îţi închipui, Alexandru Suţţo stă  în faţa noastră şi nu ne mai spune nimic.

 

Bucătarul: Nu-mi pot crede ochilor.

 

Surugiul: Alexandru Suţţo care tuna mereu şi fulgera tot timpul cînd era cazul şi cînd nu era acum tace mîlc. Acum stă în faţa noastră şi nu mai zice absolut nimic.

 

Bucătarul: Acum noi jucăm zaruri, iar Alexandru Suţţo ne priveşte de pe scaunul ăsta fără măcar a crîcni ceva. Este prima dată în viaţă cînd jucăm zaruri de faţă cu Alexandru Suţţo, şi tot pentru prima dată în viaţă el nu ne mai cere nimic: nici să-i aducem de mîncare, de băut, să-l dezbrăcăm, să-i aducem femei şi muzicanţi, să-i facem vînt cu evantaiul sau mai ştiu eu ce. El nu ne mai ordonă nimic.

 

Bucătarul: Alexadru Suţţo, după cum se vede, poate fi şi un om de treabă.

 

Spălătoreasa: Alexandru Suţţo alunecă. Nu-l mai pot ţine în braţe.

 

Paharnicul: Nici eu.

 

Surugiul: Lăsa-ţi-l să cadă.

 

Paharnicul: Acum pot să plec?

 

Bucătarul: Nu.

 

Paharnicul: Atunci am să stau.

 

Spălătoreasa: Nu sînteţi împotruvă să mă întind alături de Alexandru Suţţo?

 

Bucătarul: Nu, bineînţeles.

 

Surugiul: Dumnezeule, dar ce-o să facem acum?

 

Bucătarul: Ce-ai în vedere?

 

Surugiul: Sîntem pierduţi.

 

Bucătarul: De ce crezi asta? 

 

Surugiul: Pentru că, dacă românii vor afla că Alexandru Suţţo nu mai e în viaţă, s-a zis şi cu noi. Noi nici să citim sau să scriem nu ştim prea bine, la fel cum nu prea ştia nici Alexandru Suţţo, astfel încît noul domnitor nu o să ne ţină pe lîngă el. 

 

Bucătarul: Şi nici o limbă nu o ştim bine.

 

Surugiul: Nici măcar limba maternă nu ne o cunoaştem prea bine. Căci, în ultimul timp, mai vorbeam în română doar cu caii mei.

 

Bucătarul: Nici pe mine noul domnitor nu o să mă ţină pe lîngă el, deoarece nici bucătăria grecească, nici cea turcească, dar nici cea românească nu o ştiu prea bine. Ştiu doar să mănînc. Aici m-a băgat spălătoreasa care e iubovnica mea şi care se culca cu Alexandru Suţţo. După ce m-am aranjat eu aici, te-am adus şi pe tine încoace, culegîndu-te de pe drumuri. Ţii minte?

 

Surugiul: Ţin minte, bineînţeles, deoarece spălătoreasa este soţia mea.

 

Bucătarul:Acum e însă foarte nasol, căci ea nu va mai avea cu cine se culca. Oare ce ne vom face?

 

Surugiul: Important este ca românii să nu ştie că Alexandru Suţţo nu mai e în viaţă.

 

Bucătarul:Dar, dacă românii vor întreba unde e Alexandru Suţţo ce-o să le spunem?

 

Surugiul: Va trebui să nu le spunem nimic.

 

Bucătarul: Ba nu, va trebui să le spunem tuturor că e mort cît încă nu  au aflat din alte surse . Du-te şi anunţă-le românilor vestea morţii lui Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Eu?

 

Bucătarul: Da, tu.

 

Paharnicul:Mă duc.

 

Surugiul: Nu te du.

 

Paharnicul: Nu mă duc.

 

Bucătarul:Trebuie să le spunem românilor că Alexandru Suţţo a murit. Du-te şi le spune românilor că Alexandru Suţţo a murit!

 

Paharnicul: Mă duc.

 

Surugiul: Nu trebuie să le spunem nimic. Nu te du nicăieri şi nu le spune nimic!

 

Paharnicul: Nu mă duc nicăieri şi nu le spun nimic.

 

Surugiul: Nici un român nu trebuie să afle că Alexandru Suţţo a murit. Nici unul măcar. Cu atît mai mult turcii, căci s-ar putea să-i ia caftanul înapoi. De asta depinde soarta noastră de mai departe. Numai aşa ne putem păstra privelegiile pe care le avem acum: să mîncăm, să bem şi să chefuim pe degeaba, oricît ne-am dori. Acum nimeni nu o să ne mai ceară să facem ceva- să înhămăm sau să deshămăm caii, să facem mîncare şi s-o servim la masă, să-l descălţăm de bocanci, să-l dezbrăcăm de haine, să rînim grajdul sau să-i turnăm vin în pahare. Acum putem să huzurim şi noi în voie.

 

Bucătarul: Crezi?

 

Surugiul: Bineînţeles. Vom putea însă să profităm de situaţia asta numai dacă vom ascunde de toţi că Alexandru Suţţo e mort. 

 

Bucătarul: Trebuie să ne gîndim şi la alte soluţii.

 

Surugiul: La care? Sau vrei din nou să fii sluga nu ştiu cui şi să te speteşti din zori şi pînă noaptea tîrziu?

 

Bucătarul: Fără doar şi poate că nu vreau.

 

Surugiul: Atunci lasă vorba şi aruncă zarurile. Este serviciul tău.

 

Bucătarul: Scopul meu este să cîştig toate partidele pe care le joc cu tine.

 

Surugiul: Şi eu tot asta mi-am propus.

 

Bucătarul: Atenţie! Eu merg!

 

Paharnicul: Domnilor, dar cu caftanul lui Alexandru Suţţo ce facem?

 

Bucătarul: Dar ce s-a întîmplat cu caftanul lui?

 

Paharnicul:  Spălătoreasa l-a dezbrăcat de caftan pe Alexandru Suţţo. Şi sub caftan, el e îmbrăcat în haine europeneşti. Culmea! Tuturor ne cerea să purtăm haine turceşti, iar el, uite ce făcea, purta pe dedesubt haine europeneşti. Vă închipuiţi aşa ceva?

 

Bucătarul: Ciudat de tot.

 

Surugiul: Dumnezeule, ce perfid era!

 

Paharnicul: Pînă acum, nu am văzut niciodată în viaţa mea haine europeneşti.

 

Bucătarul: Nici eu nu am văzut, dar pe mine nici nu mă interesează.

 

Paharnicul: I-aş putea lua eu hainele europeneşti?

 

Surugiul: Ia-le!

 

Paharnicul:  Şi sacoul, şi pantalonii, şi cămaşa?

 

Surugiul: Da. Şi sacoul, şi pantalonii, şi cămaşa. 

 

Bucătarul: Numai să le îmbraci sub alea turceşti.

 

Paharnicul:  Bine.

 

Surugiul:Ceasul de la mîna dreaptă a lui Alexandru Suţţo însă, dă-mi-l mie.

 

Paharnicul: Doamne, ce curioase mai sunt!

 

Bucătarul: Iar mie lanţul de aur de la gîtul lui Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Luaţi-le! Eu însă am să mă îmbrac chiar acum în hainele europeneşti ale lui Alexandru Suţţo. Am să-i îmbrac chiar şi chiloţii săi europeneşti. 

 

Surugiul: Îmbracă-i!

 

Paharnicul: Niciodată nu am purtat asemenea haine! Dumnezeule, ce sacou negru! Ce pantaloni! Ce cămaşă!  Ce chiloţi!

 

Bucătarul: Acum stai jos lîngă ei.

 

Paharnicul: Nu mă aşez ca să nu-mi şifonez hainele mele noi, de stofă.

 

Bucătarul: Stai jos, ţi-am spus.

 

Paharnicul: Mă aşez, dar nu alături de ei. Mă aşez în pirostrii. Am şi eu anumite principii în viaţă pe care nu vreau să le încalc chiar acum. 

 

Bucătarul: Vreau ceva să  beau .

 

Surugiul: Şi eu.

 

Bucătarul:Adă-ne o şampanie din lada de lîngă geam.

 

Paharnicul: Dar aia e şampania lui Alexandru Suţţo pe care a pregătit-o pentru cheful din seara asta. E şampania lui Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Blegule, Alexandru Suţţo nu mai e!

 

Paharnicul: Exact, nu mai e!

 

Bucătarul:Atunci?

 

Paharnicul: Vă aduc îndată. Şi cu mortu ce să fac?

 

Surugiul: Are grijă de el spălătoreasa.

 

Paharnicul: Vin îndată.

 

Paharnicul se întoarce cu o sticlă de şampanie. 

 

Bucătarul: Să bem pentru domnitorul nostru.

 

Surugiul: Să bem pentru domnitorul nostru.

 

Bucătarul: Să bem pentru domnitorul nostru care a murit de trei zile. Să bem pentru Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Noroc, măria ta!

 

Bucătarul: Toarnă-i şi lui Alexandru Suţţo un pahar de şampanie în gură!

 

Paharnicul: Dar oare el vrea...şampanie?

 

Bucătarul: Sigur că vrea.

 

Surugiul: Închină şi tu un pahar, cu noi, Alexandru Suţţo!

 

Bucătarul: În sfîrşit, acum am şi eu posibilitatea să beau cu Alexandru Suţţo!

 

Surugiul: Şi eu pentru prima dată în viaţă am să ciocnesc cu Alexandru Suţţo!

 

Bucătarul: Tu de ce nu bei cu noi pentru Alexandru Suţţo?

 

Paharnicul: Pentru că eu, de felul meu, nu prea beau şampanie.

 

Bucătarul: Eşti cam fricos, bătrîne. Stai cam prost la capitolul curaj şi îndrăzneală politică. Bea un pahar de şampanie împreună cu Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Nu te uita la copacul din faţă, unde te-ai pişat un pic mai înainte, ci la Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Uită-te în ochii lui Alexandru Suţţo. O asemenea ocazie nu o să se mai repete degrabă.

 

Paharnicul: Dar el are ochii închişi. 

 

Bucătarul: Stai că am să-i ridic eu pleoapele! Aşa! Acum uită-te în ochii lui!

 

Surugiul: Priveşte-l măcar o dată în viaţă în ochi pe Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Îl privesc.

 

Surugiul: Minţi! 

 

Bucătarul: De ce nu-l priveşti în ochi pe Alexandru Suţţo?

 

Paharnicul: Pentru că mi-e frică.

 

Bucătarul: Nu trebuie să-ţi fie. Domnitorul nostru în faţa căruia şi noi tremuram altădată de frică, acum e mort. 

 

Surugiul:Acum sîntem liberi să facem ce vrem. Uite, de exemplu, eu am să mă aşez pe scaunul pe care stătea el tot timpul şi nu o să mi se întîmple nimic şi nimeni nu o să-mi spună nimic. Crezi?

 

Paharnicul: Oare chiar să ai tu atîta curaj?

 

Surugiul: Am.

 

Surugiul se aşează pe scaunul pe care, de obicei, stătea Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Ei, a crăpat cerul?

 

Paharnicul: Nu.

 

Surugiul: Mi-a zis cineva ceva?

 

Paharnicul: Nimeni nu ţi-a zis nimic.

 

Surugiul: Şi Alexandru Suţţo?

 

Paharnicul: Nici Alexandru Suţţo nu ţi-a zis nimc.

 

Surugiul: Dar de ce nu mi-a zis nimic.

 

Paharnicul: Nu ştiu exact.

 

Surugiul: Nu mi-a zis nimic pentru că nu are curaj. Acum toarnă-mi şampanie în cupa lui. Vreau să beau şampanie din cupa lui.

 

Paharnicul: Dar, totuşi, asta e cupa lui.

 

Surugiul bea şampanie din cupa lui Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: A ripostat în vreun fel?

 

Paharnicul: Nu.

 

Surugiul: Acum putem face ce vrem pentru că suntem slugi libere. Acum nu mai avem cui să-i dăm socoteală.

 

Bucătarul:Sîntem slugi libere! Putem să bem chiar şi şampanie de faţă cu Alexandru Suţţo şi chiar împreună cu Alexandru Suţţo. Ia toarnă-i, din nou, un pahar de şampanie lui Alexandru Suţţo în gură pentru că vreau ca el, măcar o singură dată în viaţă, să se îmbete împreună cu noi. Sănătate, măria ta! Sănătate! Vreau să-l îmbătăm, aşa cum ne îmbăta şi el pe noi, şi să rîdem de el. Toarnă-i toată şampania în gură.

 

Surugiul îi toarnă toată şampania lui Alexandru Suţţo în gură.

 

Surugiul: Nu ştiu de ce, dar eu simt o dorinţă nebună să-l scuip în faţă pe Alexandru Suţţo, aşa cum făcea şi el cînd se îmbăta. 

 

Bucătarul:Scuipă-l!

 

Surugiul îl scuipă în faţă.

 

Surugiul: Acum scuipă-l şi tu pe Alexandru Suţţo între ochi!

 

Paharnicul: Eu?

 

Surugiul: Da, tu!

 

Paharnicul: Îl scuip.

 

Surugiul: Nu l-ai scuipat cum trebuie. L-ai scuipat cu ochii închişi şi scuipatul tău a nimerit în altă parte. Ai nimerit în coşul de gunoi.

 

Bucătarul: Ce-i cu tine? De ce tremuri?

 

Surugiul: Încă îţi mai este frică de Alexandru Suţţo?

 

Paharnicul: Un pic.

 

Bucătarul: Nu are de ce să-ţi fie frică. 

 

Surugiul: Nu are de ce să-ţi fie frică pentru că Alexandru Suţţo e mort. 

 

Paharnicul: Ştiu asta, dar, oricum, nu ştiu de ce mi-e teamă.

 

Surugiul: Uite, ca să te convingi că nu are de ce să-ţi fie teamă, am să-l scuip, din nou, şi Alexandru Suţţo nu o să zică nici mîlc, ba chiar o să-i placă. Aşa. Îmi adun toată saliva în gură. Fac doi paşi spre Alexandru Suţţo. Mă apropii. Şi... L-am scuipat! Ura! L-am scuipat din nou în faţă pe Alexandru Suţţo! Ura! Doamne, ce tare sînt şi ce curajos! Iată aşa ar trebui să-l scuipi şi tu. Hai, încearcă.

 

Sururgiul îşi suflecă mîinile şi îl scuipă din nou.

 

Bucătarul: Bravo!

 

Paharnicul: Sînt gata să-l scuip şi eu în faţă pe Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul:  Acum va trebui să aştepţi un pic...la coadă. Acum e rîndul meu.  

 

Surugiul: Şi, după aceea, al meu.

 

Surugiul şi bucătarul  îl scuipă, pe rînd, pe Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Nu ştiu de ce, dar am chef să-i ard şi o palmă lui Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Arde-i !

 

Bucătarul îi arde o palmă, fără să se uite însă la Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Palma asta e pentru că îmi cereai să-ţi spăl în fiecare seară picioarele. De acum încolo, sper că nu ai să-mi mai ceri să-ţi spăl picioarele? 

 

Surugiul: Bravo!

 

Paharnicul: Şi eu vreau să-i lipesc una.   

 

Surugiul: Stai la coadă. 

 

Bucătarul: Acum am să-i trag şi un picior în burtă lui Alexandru Suţţo. Aşa. Ticălosule, să ţii minte şi să nu mă pui mai mult să-ţi spăl vasele, noaptea, aşa cum ai făcut-o acum patru zile, cînd m-ai trezit din somn şi mi-ai cerut să spăl toate farfuriile murdare din casă. Aşa. Nenorocitule, piciorul ăsta e pentru faptul că m-ai făcut ţăran. Lepră ce eşti! 

 

Bucătarul îi arde picioare în burtă.

 

Spălătoreasa( transpirată, îl trage într-o parte): Asta-i prea de tot.

 

Bucătarul: Cum aşa?

 

Spălătoreasa (transpirată, îndepărtîndu-l de Alexandru Suţţo): Oricum, Alexandru Suţţo încă mai e domnitorul nostru.

 

Bucătarul: Că bine zici...

 

Bucătarul o îmbrăţişează, o îmbrăţişează cu patimă.

 

Surugiul: Ba-te cineva în poartă!

 

Bucătarul ( către paharnic): Du-te şi vezi cine-i!

 

Paharnicul: A venit soţia lui Alexandru Suţţo şi vrea să intre încoace.

 

Surugiul: Ce să facem?

 

Bucătarul: Nu ştiu.

 

Surugiul: Să-i spunem care-i situaţia sau nu?

 

Bucătarul: Să-i spunem.

 

Surugiul: Ba nu, ea nu trebuie să ştie nimic.

 

Bucătarul: Dar ea este soţia lui Alexandru Suţţo?

 

Surugiul: Mare lucru! 

 

Bucătarul: Du-te şi spune-i!

 

Paharnicul: Dar ea deja a plecat.

 

Surugiul: Aşa de repede?

 

Paharnicul: A plecat cu... iubovnicul  ei.

 

Bucătarul: Nu i-ai spus că soţul ei e...mort?

 

Paharnicul: Nu.

 

Bucătarul: De ce?

 

Paharnicul: Pentru că nu m-a întrebat.

 

Surugiul: Bravo. E bine că nu a aflat, căci s-ar fi putut să le povestească şi altor... iubovnici de-ai ei, astfel încît vestea ar fi putut ajunge şi la urechile boierilor, iar apoi a turcilor, iar aceştia ar fi putut să-i retragă caftanul şi atunci s-ar fi zis cu noi. 

 

Bucătarul: Că bine zici.

 

Surugiul: Alexandru Suţţo este singura noastră şansă.

 

Bucătarul: Domnitorul nostru mort este salvarea noastră. 

 

Surugiul: Este singura noastră garanţie ca să trăim fără griji şi mai departe.

 

Bucătarul: Şi să huzurim în voie, aşa cum o să ne taie prin cap.

 

Surugiul: Vom chema femei, vom aduce vin, muzicanţi şi mîncare cît o să ne poftească inima pentru care nu vom plăti un sfanţ. Căci cine ar îndrăzni să-i ceară bani domnitorului?

 

Paharnicul: Nimeni.

 

Surugiul: Vom da o raită prin oraş şi pe femeile cele mai frumoase, le vom aduce încoace, indiferent că sunt sau nu măritate.

 

Paharnicul: Aşa cum obişnuia şi Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: Anume aşa.

 

Surugiul: Dar pentru asta trebuie să ne purtăm aşa de parcă Alexandru Suţţo mai e în viaţă, iar noi nu facem nimic altceva decît că-i executăm comenzile. Aţi înţeles? 

 

Bucătarul: Am înţeles.

 

Paharnicul: Domnitorul nu e mort. Domnitorul nostru, adică cadavrul ăsta, e viu. Alexandru Suţţo e viu, o duce bine mersi, poartă turban şi joacă zaruri...cu nişte femei.

 

Surugiul: Domnule Alexandru Suţţo, mai vreţi ceva? Cît vă gîndiţi, să aştept în spatele dumneavoastră? Bine, măria ta. Bine, aştept.

 

După ce îşi spune replica, îl scuipă în faţă. 

 

Bucătarul: Dar poate vreţi să mîncaţi? Căci de trei zile nu aţi mai luat nimic în gură. Ce aţi vrea să vă pregătesc pentru diseară? Un curcan umplut? Bine, măria ta. Mă duc la bucătărie să-l pregătesc. La cină să le chem şi pe fete? Dar din ce cartier? Bine, măria ta am să le chem pe cele din Cotroceni.

 

După ce îşi spune replica, îl scuipă în faţă.

 

Surugiul: Dar poate aţi vrea să vă plimb cu rădvanul prin oraş. Vreţi?

 

Bucătarul:  Vrea, bineînţeles că vrea. Arde de nerăbdare să se plimbe în după-amiaza asta prin Bucureşti ca să pună ochii pe femeile pe care nu le-a avut încă. 

 

Surugiul: Atunci am să pregătesc rădvanul.

 

Bucătarul: Chiar ar fi bine să ieşi cu rădvanul lui Alexandru Suţţo prin oraş ca oamenii să-l vadă şi să-l ovaţioneze, iar femeile să fugă din calea lui, speriate (de ochii lumii) că domnitorul a ieşit în oraş. Vezi, pescuieşte şi tu cîteva gospodine! 

 

Surugiul: Căluţilor, veniţi la tata.

 

Surugiul înhamă caii.

 

Surugiul: Să-l urc şi pe el în trăsură.

 

Bucătarul: Nu-i nevoie căci, oricum, geamurile sunt acoperite. Lumea o să-i vadă rădvanul şi, automat, o să creadă că înăuntrul e Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Am plecat. Haide, căluţilor!

 

Surugiul mînînd rădvanul prin oraş.

 

Surugiul: La o parte că trece domnitorul.

 

Surugiul: Făceţi-i drum domnitorului.

 

Surugiul: Ce problemă aveţi? Am să-i spun domnitorului. Toate jalbele mi e puteţi da mie. Diseară, Domnitorul o să ia cunoştinţă de ele.

 

Surugiul: Măria ta, lumea vă doreşte sănătate. Oameni buni, domnitorul vă salută!

 

Mai mulţi oameni, adunaţi la marginea drumului, aplaudă cînd trece pe lîngă ei rădvanul.

 

Voci din mulţime: În rădvan e domnitorul. Alexandru Suţţo ne face din mînă. Asta e mîna domnitorului.

 

Voci din mulţime: Şi eu îl văd pe domnitor. Alexandru Suţţo e în rădvan. Domnitorul ne flutură din mîini. Astea-s mîinile domnitorului.

 

Lumea aleargă după trăsură să sărute mîinile domnitorului.

 

Voci din mulţime: Trăiască Alexandru Suţţo!

 

Voci din mulţime: Trăiască Alexandru Suţţo!

 

Voci feminine din mulţime: Da, vreau să vin, măria ta, dar bărbatul meu e lîngă mine. Vin numai dacă îl luaţi şi pe el.

 

Surugiul se întoarce la curte.

 

Bucătarul: Cum a fost plimbarea?

 

Surugiul: Minunată.

 

Bucătarul: Şi cum s-a simţit măria sa?

 

Surugiul: Foarte bine. A spus bancuri tot drumul.

 

Bucătarul: Şi oamenii?

 

Surugiul: L-au ovaţionat tot timpul, cu toate că, anume din cauza lui, o duc foarte rău, iar eu lucrul ăsta nu l-am înţeles niciodată, dar, cu atît mai bine e pentru noi. Pe unde treceam, valahii, mulţii dintre ei în zdrenţe, se adunau la marginea drumului şi strigau- Trăiască Alexandru Suţţo ! Trăiască Alexandru Suţţo!

 

Bucătarul: Minunat. Asta şi trebuia să demonstrăm că Alexandru Suţţo e în viaţă şi că eventualele zvonuri despre moartea sa care ar putea să apară sunt nişte tîmpenii. Şi femeile?

 

Surugiul: Cîteva s-au aruncat singure în rădvan, chiar din mîinile bărbaţilor lor, strigînd însă că au fost răpite, bărbaţii lor nu s-a prea amărît prea tare şi s-au dus fericiţi la cîrciumă, fericiţi că au mai scăpat de ele un pic.

 

Bucătarul: Şi ce-ai mai aflat?

 

Surugiul: Am aflat că astăzi se adună divanul.

 

Bucătarul:  În ce problemă?

 

Surugiul: Ca să-l confirme pe vechiul domnitor sau ca să-l propună pe unul nou.

 

Bucătarul: Am sfeclit-o!

 

Surugiul: Nu cred.

 

Bucătarul: Dar, după lege, el ar trebui să ia parte la întrunirea divanului.

 

Surugiul: Da, ar trebui să ia parte, dar noi o să le spunem că, în vizită, la Alexandru Suţţo a venit trimisul sultanului să discute despre viitorul Valahiei şi că, din această cauză, nu poate veni la adunarea boierilor. Du-te şi le spune asta boierilor.

 

Bucătarul: Şi dacă nu o să mă creadă?

 

Surugiul: Cheamă muzicanţii, gospodinele şi ţigăncile! Să cînte muzica!

 

Bucătarul: I-am chemat. Dar nu înţeleg cu ce ne-ar putea ajuta ei.

 

Surugiul: Tot timpul cînd vine trimisul sultanului, Alexandru Suţţo face nişte chefuri monstru. Ei bine, auzind muzica, toată lumea o să creadă că ei chefuiesc.

 

Bucătarul: E o propunere ingenioasă. Muzicanţi, începem chiolhanul. E ordinul domnitorului. Cîntaţi ceea ce-i place domnitorului!

 

Surugiul: Noi vom avea numai de cîştigat de pe urma acestui chef.

 

Bucătarul: Ai perfectă dreptate. Mă duc să le spun boierilor că Alexandru Suţţo nu poate veni la divan pentru că s-a întîlnit cu trimisul porţii şi discută despre viitorul ţării noastre suferinde.

 

Surugiul ( i se adresează paharnicului): Ascultă, bătrîne, celor care vor bate la poartă şi vor întreba de Alexandru Suţţo să le spui că...

 

Paharnicul: Da, chiar ce să  le spun?

 

Surugiul: Spune-le că domnitorul are o discuţie foarte importantă cu trimisul porţii despre viitorul Valahiei. 

 

Paharnicul: Şi dacă o să bată la poartă însuşi trimisul porţii?

 

Surugiul: Spune-i că Alexandru Suţţo s-a dus la şedinţa divanului. 

 

Paharnicul: Bine.

 

Surugiul: Important este ca nimeni să nu ştie adevărul. Du-te şi lansează zvonul în mulţime!

 

Paharnicul: Mă duc.

 

Iese pe uliţă.

 

Paharnicul: Domnitorul discută cu trimisul porţii despre viitorul ţării noastre suferinde( strigă). Cadavrul lui s-a cam împuţit rău ( pentru sine). Domnitorul discută cu trimisul porţii despre viitorul Valahiei noastre iubite, despre independenţa principatului nostru, despre construirea primei şosele în Bucureşti şi despre democraţie(strigă)! Români, Alexandru Suţţo dă un chef în cinstea venirii trimisului porţii! Alexandru Suţţo vă doreşte petrecere plăcută!

 

Surugiul: Ţi-ai făcut datoria?

 

Paharnicul: Da, mi-am făcut datoria. Cînd însă mă întorceam l-am văzut pe gunoier intrînd. El ştie ceva?

 

Surugiul: Nu cred, căci el e beat tot timpul... Stă în cocioaba din spate şi bea zi şi noapte... Şi tu te-ai întors?

 

Bucătarul: Da, am venit să-i spun măriei sale că divanul deja s-a întrunit şi că lumea îi urează negocieri reuşite în convorbirile sale cu trimisul porţii. Lumea are toată încrederea în capacităţile sale de-a întoarce discuţiile spre binele Valahiei.

 

Surugiul: Şi cum credeţi că se va încheia divanul?  Pe cine o să-l aleagă?

 

Bucătarul: Zvonul lansat o să ne ajute foarte mult.

 

Paharnicul: Ce vrei să spui cu asta?

 

Bucătarul: Boierii o să-l aleagă, din nou, pe Alexandru Suţţo, fără să ştie că e mort de trei zile, şi fără să bănuiască că aleg în fruntea Valahiei un hoit.

 

Surugiul: Nu contează că e hoit, important este să-l aleagă. 

 

Bucătarul: Sunt sigur că-l vor alege. Măria ta, nu-ţi fă griji, căci tot matale vei fi ales domnitor al tuturor valahilor. 

 

Surugiul: Şi dacă vor afla turcii că domnitorul e mort?

 

Bucătarul: Nu au de unde afla. 

 

Paharnicul: Au venit ţigăncile!

 

Bucătarul: Cheamă-le încoa!

 

Surugiul: Muzica, să cînte muzica mai tare!

 

Bucătarul: Fetiţelor, ia să vedem cum dansaţi voi.

 

Surugiul: Măria ta, dumneavoastră nu vreţi să dansaţi cu fetele? Puteţi dansa cu femeile măritate, dar puteţi dansa şi cu ţigăncile. Nu vreţi? Vă priveşte. Dar nişte vin doriţi? Nici vin nu doriţi? Bine, măria ta. Fetelor, hai scoteţi-mi hainele, ce mai aşteptaţi! De exemplu, tu. Ei şi ce dacă se uită soţul tău la tine?, dezbracă-mă de haine. Bravo, te-ai descurcat foarte bine!

 

Paharnicul: Bate cineva la poartă. Să mă duc să văd cine-i?

 

Surugiul: Du-te.

 

Paharnicul: E...crîşmarul.

 

Surugiul: Şi ce vrea?

 

Paharnicul: Are veşti proaste!

 

Surugiul: Ce s-o întîmplat?

 

Paharnicul: S-a ridicat poporul.

 

Surugiul: Cum aşa?

 

Paharnicul: Nu ştiu cum.

 

Surugiul: Fetelor, lăsaţi-ne un pic singuri. Domnitorul o să vă cheme un pic mai tîrziu. Zi mai departe!

 

Paharnicul: Tudor Vladimirescu a trecut Oltul.

 

Surugiul: Nasol.

 

Paharnicul:Toate satele pe unde trece i se alătură.

 

Surugiul: Şi unde se îndreaptă?

 

Paharnicul: Spre Bucureşti.

 

Surugiul: Şi ce vrea?

 

Paharnicul: Capul boierilor.

 

Surugiul: Şi de ce vine spre Bucureşti?

 

Paharnicul: Să-i ceară ajutor lui Alexandru Suţţo pentru a-i stîrpi pe boieri. El vrea să se vadă şi să vorbească cu Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Nasol. 

 

Bucătarul: Groaznic.

 

Surugiul:  Dacă valahii vor afla că Alexandru Suţţo nu mai este, s-a zis cu noi.

 

Bucătarul: Şi ce să facem?

 

Surugiul: Pentru început, nimeni nu trebuie să mai intre şi să mai iasă afară din palat. E un ordin!

 

Paharnicul: Am înţeles.

 

Surugiul: Căci, dacă Vladimirescu va afla că Alexandru Suţţo e mort,  va ocupa Bucureştiul şi se va proclama domnitor, iar noi o vom sfîrşi în ţeapă. 

 

Bucătarul: Şi ce să facem? 

 

Surugiul: Mă gîndesc şi eu la asta. Aha, zi-i cîrciumarului să le spună pandurilor că domnitorul e de partea lor şi că-i aşteaptă la Bucureşti.

 

Bucătarul: Eşti nebun?

 

Surugiul: Ba nu, exact aşa să le spună. Şi încă ceva...

 

Paharnicul: Da, te ascult.

 

Surugiul: Transmiteţi-le oamenilor din stradă cîte o sticlă de vodcă şi spuneţi-le că e din partea lui Alexandru Suţţo. Boierilor însă trebuie să le spunem că Alexandru Suţţo e împotriva lui Tudor Vladimirescu. 

 

Bucătarul: Mă duc eu să le spun.

 

Paharnicul ( iese afară cu o ladă de vodcă şi strigă): Vodcă din partea lui Alexandru Suţţo. Vodcă din partea domnitorului.

 

Paharnicul: Mai am o veste proastă.

 

Surugiul: Dă-i drumul!

 

Paharnicul: Dinspre răsărit vine zavera. 

 

Bucătarul: Ce facem acum, dragi simpatrioţi?

 

Surugiul: E mai rău decît îmi puteam imagina.

 

Paharnicul: Ei vor să se întîlnească cu domnitorul ca să-l convingă să întoarcă armele împotriva turcilor.

 

Surugiul: Şi ei vin spre Bucureşti?

 

Paharnicul: Da, vin spre Bucureşti.

 

Surugiul: Foarte nasol.

 

Bucătarul: Poate ar fi bine să le cerem ajutor turcilor.

 

Surugiul: Nu. Nicidecum.

 

Bucătarul: De ce?

 

Surugiul: Pentru că turcii o să vrea să se întîlnească cu domnitorul. Iar domnitorul e mort..., şi atunci... ştiţi ce se va întîmpla mai departe.

 

Bucătarul: Dar ce să facem?

 

Surugiul: Să-i spunem lui Ipsilanti că domnitorul susţine zavera şi că-l aşteaptă la Bucureşti ca să se întîlnească cu el. Nu-i aşa , măria ta, că vrei să te întîlneşti cu Ipsilanti?

 

Bucătarul: Vrea, bineînţeles că vrea.

 

Surugiul: Transmiteţi-le peruca lui Alexandru Suţţo pe care el o ţinea ascunsă în safeu ca să fie pregătit dacă, brusc, s-ar fi schimbat timpurile. Acesta e un semn clar că domnitorul e cu ei şi îi aşteaptă.

 

Paharnicul: Mai am o veste proastă.

 

Surugiul: Te ascultăm!

 

Paharnicul: Vladimirescu şi Ipsilanti s-au unit şi se îndreaptă spre Bucureşti. 

 

Surugiul: Groaznic.

 

Paharnicul: Pînă diseară s-ar putea să fie în Bucureşti.

 

Bucătarul: Nasol de tot.

 

Paharnicul: Pînă diseară mai e mult. Acum trebuie să vedem ce facem cu nevastă-sa?

 

Bucătarul: La ce te referi?

 

Paharnicul: Ea, din nou, a venit.

 

Surugiul: Unde-i?

 

Paharnicul: La poartă.

 

Surugiul: Nu o lăsa să intre.

 

Paharnicul: Mă tem să nu facă scandal.

 

Bucătarul:  Ea ar putea să ne strice toate socotelile.

 

Paharnicul: Ea vine încoace.

 

Surugiul: Ne-am ars. 

 

Bucătarul: Totul e pierdut.

 

Spălătoreasa: Domnilor, nu vă faceţi probleme.

 

Surugiul: Cum aşa?

 

Spălătoreasa: Ea îşi caută aici iubovnicul .

 

Bucătarul: Şi nu pe soţul ei?

 

Spălătoreasa: Nu.

 

Surugiul: Dar ea ştie că soţul ei a murit?

 

Spălătoreasa: Ştie.

 

Surugiul: Şi ce are de gînd să facă?

 

Bucătarul:Chiar, ce are de gînd să facă?

 

Spălătoreasa: Soţia domnitorului e de acord....

 

Surugiul: Cu ce e de acord?

 

Bucătarul:Da, cu ce e de acord?

 

Spălătoreasa: E de acord să păstreze tăcerea. 

 

Surugiul: Ea nu va spune nimănui că Alexandru Suţţo a murit?

 

Spălătoreasa: Nimănui.

 

Surugiul: Nici măcar amanţilor ei?

 

Spălătoreasa: Nici măcar amanţilor ei.

 

Bucătarul: Eşti sigură de asta?

 

Spălătoreasa: Bineînţeles. Dar, cu o singură condiţie...

 

Surugiul: Ce condiţie?

 

Spălătoreasa: Să rămînă şi mai departe soţia lui Alexandru Suţţo şi să aibă şi mai departe amanţii pe care-i are acum.

 

Bucătarul: Sîntem de acord. 

 

Surugiul: Dar acum ar vrea să-l vadă pentru ultima oară pe Alexandru Suţţo?

 

Spălătoreasa: Mi-a spus că nu.

 

Surugiul: De ce?

 

Spălătoreasa: Se grăbeşte să-l găsească pe iubovnicul  ei.

 

Surugiul: Pe care dintre ei?

 

Spălătoreasa: Cum pe care? Pe ultimul.

 

Surugiul: Înseamnă că nu pe mine? 

 

Spălătoreasa: Nu, nu pe tine.

 

Surugiul:Asta-i bine.

 

Bucătarul: Şi nici  pe mine?

 

Spălătoreasa: Nu, nici pe tine.

 

Bucătarul: Uf, am respirat uşurat.

 

Surugiul: Ne-a păzit soarta de data asta.

 

Bucătarul: Da, ne-a păzit.

 

Surugiul: Ce să facem însă  cu cadavrul lui Alexandru Suţţo pentru că începe să cam pută?

 

Bucătarul: Pînă nu se va stinge zavera şi nu se vor împrăştia pandurii, va trebui să-l ţinem lîngă noi. Îmbrăcaţi-l în hainele în care era îmbrăcat de obicei. Hai mai repede. Daţi jos chiloţii, izmenele, hainele europeneşti, caftanul şi îmbrăcaţi-l cu ele pe domnitor. Hainele europeneşti dedesubt, iar caftanul deasupra.

 

Paharnicul: Îndată, îndată.

 

Bucătarul: Da caftanul unde-i? A, era pe mine. Acum să-l aşez  pe domnitor pe scaunul său. Aşa. E bine. 

 

Surugiul: Am o idee!

 

Bucătarul: Te ascultăm!

 

Surugiul: Să-i certăm! Să-i certăm între ei, pe Vladimirescu şi Ipsilanti, ca să se căsăpească fără milă.

 

Bucătarul: Bine zici! Dă-i drumul! Pune-o în practică!

 

Surugiul: Eu demult am pus-o în practică, iar deja am şi cîteva veşti. Vladimirescu e mort, Ipsilanti a fugit în Transilvania, iar toată oastea lor s-a împrăştiat care încotro. 

 

Bucătarul: Bravo. Măria ta Alexandru Suţţo v-aţi păstrat scaunul ameninţat atît de rău. Felicitări, domnule Suţţo!  Felicitări! Acum aţi putea merge... la cimitir. Duceţi-l mai repede la cimitir că nu mai pot respira de atîta putoare

 

Paharnicul: Îl pot duce eu doar dacă îmi daţi voie să-l dezbrac de hainele lui europeneşti pe care vreau să mi le iau mie.

 

Bucătarul: Te rog, dezbracă-l şi ia-ţi-le. Ia-i şi lamele de ras  din buzunarul din interiorul sacoului cu care ţi-ai putea rade musteţile şi barba. Ia-i şi chiloţii. 

 

Paharnicul: Măria ta, să mergem la noua dumneavoastră casă!

 

Surugiul: Numai să nu te vadă nimeni cînd îl vei duce la cimitir pentru că, la ora asta, divanul urmează să-şi dea verdictul: îl confirmă pe Alexandru Suţţo în scaunul de domnitor sau nu. 

 

Bucătarul: Să mergi pe străzi lăturalnice. 

 

Paharnicul: La noi toate străzile sunt lăturalnice.

 

Surugiul: Oricum, fii foarte atent, căci de asta depinde viaţa noastră de mai departe.

 

Paharnicul: Vă promit. Trăiască Alexandru Suţţo. Lui  Alexandru Suţţo îi plac roşiile şi brînza! Alexandru Suţţo poartă, acum, întrevederi speciale cu trimisul porţii ca să scutească poporul de corvezi , iar pe boieri de dijme! Trăiască Alexandru Suţţo! Numai el se gîndeşte cu adevărat la viitorul dumneavoastră şi al Valahiei noastre iubite! Numai el se gîndeşte la independenţa principatului nostru. Numai el poate schimba în bine viitorul Valahiei!

 

Bucătarul şi Surugiul îşi reiau partida de zaruri. Paharnicul pleacă ducînd cadavrul domnitorului în spate.

 

Surugiul: Muzica, să cînte din nou muzica.

 

Bucătarul: Fetiţelor, cine dintre voi o să mă dezbrace prima? Hai, scoteţi-mi mai repede cămaşa şi pantalonii!

 

Pe neobservate, în casă intră un individ cam bizar.

 

Dumitru Crudu: Ce ciudat e, m-am întors acasă, dar nu recunosc nimic, parcă aş fi nimerit într-un film american, sau în unul rusesc, sau în Căinţa lui Abuladze, sau într-un text latino-american, european sau mai ştiu eu în care, unde preşedintele a murit , iar cei din jur au ascuns asta, alegînd un cadavru în fruntea ţării. Foarte ciudat. Dar de ce dracu nu merge televizorul ăsta? Opriţi-vă!, ce faceţi? Opriţi-vă!

 

Surugiul şi bucătarul îl observă. 

 

Surugiul: Băieţi, un individ dubios a intrat, fără să fie poftit, înăuntrul. Probabil, e un spion trimis de divan sau de turci. Uitaţi-vă ce suspect e! Băieţi, pe el! Să-l aruncăm în stradă!

 

Surugiul, bucătarul, paharnicul şi spălătoreasa aleargă după Dumitru Crudu, îl prind şi îl aruncă în stradă.

 

Surugiul: În sfîrşit, am scăpat de nechematul ăsta care îşi băga nasul unde nu-i fierbea oala. Muzica, să cînte din nou muzica!

 

Bucătarul: Fetiţelor, cine dintre voi o să mă dezbrace prima?

 

 

 

Scena 2

 

Paharnicul duce cadavrul domnitorului în spate. E oprit de un ienicer.

 

Ienicerul: Domnule, ce duci în spate?

 

Paharnicul: Un cadavru.

 

Ienicerul:  Sigur?

 

Paharnicul:  Controlaţi-l!

 

Ienicerul:Şi unde l-ai găsit?

 

Paharnicul: Pe uliţă. Era bătut măr. Bătut măr şi scuipat în faţă. Dar era şi beat. Uitaţi-vă cum mai duhneşte a şampanie de la el, deşi legea interzice aşa ceva.

 

Ienicerul: Mi se pare că seamănă cu cineva. 

 

Paharnicul: Şi mie îmi pare.

 

Ienicerul:Seamănă un pic cu domnitorul nostru. Seamănă cu Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Cum puteţi spune că Alexandru Suţţo, domnitorul nostru, seamănă cu un hoit? Cum puteţi spune una ca asta? Cum? 

 

Ienicerul: Am greşit, domnule.

 

Paharnicul: Se mai întîmplă, domnule.

 

Ienicerul: Vă rog să nu mă turnaţi la nimeni.

 

Paharnicul: Bine, domnule.

 

Ienicerul: Dă-mi-l mie. 

 

Paharnicul: Luaţi-l.

 

Ienicerul:  Are bani la el?

 

Paharnicul: Mă întrebaţi dacă are bani la el? 

 

Ienicerul: Da, te întreb.

 

Paharnicul: Nu, nu are, pentru că nici haine nu are, adică haine cu buzunare unde i-ar putea ţine.  

 

Ienicerul: Atunci ia-l înapoi!

 

Paharnicul: Îl iau. 

 

Ienicerul: Aruncă-l undeva ca să nu deranjezi ordinea publică!

 

Paharnicul: Dar unde?

 

Ienicerul: E o groapă de gunoi alături de tine sau, fă ce vrei cu el.

 

Paharnicul: Vă mulţumesc.

 

Ienicerul: Nu ai pentru ce. Şi ce-o să faci cu el?

 

Paharnicul: Îl duc la cimitir să-l înmormîntez.Veniţi şi dumneavoastră cu mine?

 

Ienicerul: Eu nu am timp de aşa ceva.

 

Paharnicul: De ce?

 

Ienicerul: Mă duc să-mi dau şi eu votul la divan. 

 

Paharnicul: Şi pentru cine o să va daţi votul?

 

Ienicerul: Îmi voi da votul pentru actualul domnitor, adică pentru Alexandru Suţţo. E un om foarte de treabă Alexandru Suţţo care a făcut şi va face enorm de mult pentru ţara noastră şi pentru... noi, cei care-i aplicăm în practică ideile. Am aflat că în discuţiile pe care le poartă chiar acum cu trimisul porţii l-a convins pe acesta că Valahia merită să aibă un viitor mai bun. Numai în Alexandru Suţţo am toată încrederea. Şi dumneavoastră?

 

Paharnicul: Şi eu, de asemenea.

 

Ienicerul: Alexandru Suţţo e un om cinstit, curajos care are grijă ca cei sărmani să nu-i obijduiască pe cei înstăriţi, iar cei bogaţi pe cei...săraci. Numai Alexandru Suţţo se gîndeşte cu adevărat la viitorul Valahiei!

 

Paharnicul: Aveţi perfectă dreptate.

 

Ienicerul: Eu plec să-mi dau votul pentru actualul domnitor, adică pentru Alexandru Suţţo.

 

Paharnicul: Foarte bine faceţi, domnule. Iar eu am să mă duc să înmormîntez cadavrul ăsta în cimitir. Vă doresc baftă! Sper că va cîştiga Alexandru Suţţo pentru că viitorul luminos al Valahiei noastre iubite depinde numai şi numai de Alexandru Suţţo care ţine foarte mult la Valahia sa adorată. Lui Alexandru Suţţo îi place brînza şi ceapa. Sper să cîştige Alexandru Suţţo. Baftă, Alexandru Suţţo!

 

Paharnicul ia cadavrul lui Alexandru Suţţo în spate  şi se îndreaptă spre cimitir.

 

 

Scena 3

 

În cimitir.

 

Bucătarul( în cimitir; în faţa gropii): Am venit să vă spun o veste extraordinară.

 

Paharnicul: Ce veste? Ce, o altă răscoală?

 

Bucătarul: Nu, nu e nici un fel de răscoală.

 

Paharnicul se apucă să bea direct din sticlă.

 

Bucătarul: Chiar nu ştii nimic?

 

Paharnicul: Absolut nimic.

 

Bucătarul:Alegerile s-au sfîrşit.

 

Paharnicul:  Şi, ce a hotărît divanul?

 

Bucătarul:Românii şi-au dat votul pentru...

 

Surugiul:Acest cadavru pe care acuma îl băgăm în groapă, adică pentru Alexandru Suţţo.

 

Bucătarul: 80 la sută din divan şi-a dat votul pentru el.

 

Surugiul: Chiar 85.

 

Paharnicul: Fantastic.

 

Spălătoreasa: Ura! 

 

Bucătarul:Am învins!

 

Surugiul: Am cîştigat!

 

Bucătarul: Bravo!

 

Paharnicul: Felicitări, fraţilor!

 

Surugiul: Felicitări!

 

Ei îşi strîng mîinile şi se îmbrăţişează. Focuri de armă deasupra cimitirului.

 

Surugiul: Ba chiar şi turcii i-au confirmat caftanul lui Alexandru Suţţo. Felicitări, scumpi simpatrioţi! 

 

Trage, din armă, în aer.

 

Surugiul: Focurile sunt în cinstea victoriei noastre.

 

Bucătarul: Românii habar nu au că, alegîndu-l pe Alexandru Suţţo, şi-au dat votul, de fapt, pentru un hoit pe care noi îl îngropăm acum în pămînt. Acest hoit este domnitorul Valahiei noastre iubite. Acest hoit va contribui la relansarea ţării noastre şi la cîştigarea independenţei ei.

 

Surugiul: Ha-ha-ha-ha!

 

Bucătarul: Ha-ha-ha-ha!

 

Paharnicul: Să bem în cinstea acestui eveniment!

 

Bucătarul: Să bem!

 

Paharnicul: Ce vreţi să bem? 

 

Bucătarul: Orice.

 

Paharnicul: Eu vă propun să bem vin italienesc şi vin franţuzesc. Dumneavoastră ce vreţi?

 

Bucătarul: Vin franţuzesc...

 

Surugiul: Iar după aceea italienesc. 

 

Paharnicul ( servindu-l): Bine, prieteni!

 

Surugiul ( muzicanţilor care i-au însoţit tot timpul):Muzica! Să cănte, din nou, muzica!

 

Bucătarul  (fetelor care i-au însoţit tot timpul): Fetiţelor, cine dintre voi o să mă dezbrace prima?

 

 

 

 

 

SCENA 4

 

În anticamera domnitorului aşteaptă  un domn îmbrăcat turceşte.

 

Un domn din provincie: Vreau să vorbesc cu domnitorul Valahiei. Vreau să vorbesc cu Alexandru Suţţo.

 

Spălătoreasa: În legătură cu ce problemă?

 

Domnul din provincie: În timpul răscoalei lui Tudor, am luptat contra acestuia, apărîndu-l pe Alexandru Suţţo, iar pandurii mi-au ars casa.

 

Spălătoreasa: Mă duc să văd dacă Alexandru Suţţo vă poate primi sau nu.

 

Domnul din provincie: Chiar vă rog.

 

Spălătoreasa intră în biroul domnitorului.

 

Spălătoreasa( i se adresează surugiului): A venit un domn de la ţară care cere să fie primit de domnitor. Zice că în timpul răscoalei lui Tudor, a luptat contra acestuia, apărîndu-l pe Alexandru Suţţo, iar pandurii i-au ars casa.

 

Surugiul  stă la o masă doldora de mîncare – mănîncă şi se uită la femeile dezbrăcate care dansează în faţa sa.

 

Surugiul:  Spune-i că domnitorul e la curent cu ceea ce i s-a întîmplat lui şi îl felicită pentru devotamentul de care a dat dovadă. Îl felicită din toată inima.

 

Spălătoreasa intră din nou în biroul domnitorului. Surugiul  stă la aceeaşi  masă doldora de mîncare – mănîncă şi se uită la femeile dezbrăcate care dansează în faţa sa.

 

Spălătoreasa: I-am spus, dar el nu vrea să plece.

 

Prin faţa surugiului defilează, pe rînd, femeile dezbrăcate.

 

Spălătoreasa: El nu vrea să plece.

 

Surugiul: Du-te la cimitir şi întreabă-l pe bucătar ce să facem.

 

Spălătoreasa aleargă la cimitir şi  vorbeşte cu bucătarul. Acesta aruncă lopeţi de ţărînă peste mormîntul lui Alexandru Suţţo. 

 

Bucătarul: Ia vreun săndviş de pe masă şi spune-i că-i din partea domnitorului.

 

Spălătoreasa se întoarce în fugă.

 

Spălătoreasa: Domnitorul m-a rugat să vă transmit acest săndviş.

 

Domnul de la ţară: Vă mulţumesc foarte mult. Mulţumesc, domnule Alexandru Suţţo! Trăiască domnitorul Valahiei! Trăiască Alexandru Suţţo! Numai el are grijă cu adevărat de această ţară!

 

Spălătoreasa( către surugiu): S-a dus foarte mulţumit.

 

Surugiul: Celălalt săndviş de pe masă păstrează-l pentru următorul care va veni.

 

 

 

Scena 6

 

În birou. La masa plină cu vodcă şi caviar. Surugiul, bucătarul, paharnicul  stau la o masă doldora de mîncare – mănîncă şi se uită la femeile dezbrăcate care defilează, pe rînd, prin faţa lor.

 

 

 

 

Bucătarul: Toată Valahia este mulţumită că Alexandru Suţţo a fost ales din nou domnitor.

 

Surugiul: Asta e bine!

 

Bucătarul: Ziarele au şi scris despre modul elogios în care Valahia a receptat ştirea că domnitorul a fost confirmat de divan.  Un ziarist a povestit chiar că s-a întîlnit cu Alexandru Suţţo, la palat.  Zicea că Alexandru Suţţo este un om minunat, un om foarte deschis dialogului.

 

Surugiul: Ziaristul ăla este dat naibii. Probabil că vrea casă. Ia uită-te, nu e cererea lui pe masă?

 

Spălătoreasa: E cererea lui. 

 

Surugiul: Să mai bem un pahar de vodcă.

 

Bucătarul: Să mai bem.

 

Spălătoreasa: Şi ce să fac cu cererea lui?

 

Surugiul: Arunc-o la coşul de gunoi!

 

Se încing dansuri, în întuneric.

 

 

SCENA 7

 

În palat.

 

Surugiul: A fugit paharnicul...

 

Bucătarul: Şi?

 

Surugiul: Şi...le-a spus...

 

Bucătarul: Cui şi ce le-a spus?

 

Surugiul: Oamenilor le-a spus...

 

Bucătarul: Ce le-a spus?

 

Surugiul: Că Alexandru Suţţo e mort.

 

Spălătoreasa: Trădătorul!

 

Bucătarul: Puşlamaua. S-a ascuns atîta timp, dar, în sfîrşit, şi-a dat arama pe faţă.

 

Surugiul: Pînă acum, nu am observat nici un semn la el că ar putea să ne trădeze.

 

Spălătoreasa: Nici eu.

 

Bucătarul: Probabil că tot timpul se gîndea la asta, dar se camuflase bine.

 

Surugiul: Şi acum ne-a trădat, nemernicul.

 

Bucătarul: Dar oamenii ce-au făcut?

 

Surugiul: Nu l-au crezut. S-au adunat în jurul lui şi...

 

Bucătarul: Şi?

 

Surugiul: L-au omorît.

 

Bucătarul: O, mi s-a luat o piatră de pe inimă.

 

 

 

 

 

Scena 8

 

În cimitir. 

 

 

Bucătarul (în faţa mormîntului):  Domnule Alexandru Suţţo, au trecut şapte ani de cînd  conduceţi Valahia din această groapă. V-aţi descurcat bine. Felicitări, măria ta. Atît românii, cît şi turcii, dar şi ruşii sunt foarte mulţumiţi de dumneavoastră.

 

Surugiul(în faţa mormîntului): Astăzi se adună din nou divanul. Dumneavoastră candidaţi, din nou, pentru postul de domnitor.

 

Bucătarul: Vă ţinem pumnii, domnule Alexandru Suţţo.

 

Surugiul: Noi suntem alături de dumneavoastră.

 

Bucătarul: Domnilor, alegerile s-au terminat. Lupta a fost foarte crîncenă. Unii îl propuneau  pe Ghica, alţii pe nu ştiu ce boier din Braşov.

 

Surugiul: Şi? Pe Alexandru Suţţo l-a propus cineva?

 

Bucătarul: Da, l-au propus foarte mulţi.

 

Surugiul: Şi?

 

Bucătarul: Lupta a fost foarte strînsă. Ghica a pierdut.

 

Surugiul: Nu mă interesează ce-o făcut Ghica. Mă doare în cot de Ghica! Eu vreau să ştiu cine a cîştigat?

 

Bucătarul: Alexandru Suţţo a cîştigat!

 

Spălătoreasa: Ura!

 

Surugiul ( în faţa mormîntului): Măria ta Alexandru Suţţo, dumneavoastră aţi fost ales din nou domnitor încă pentru şapte ani. 

 

Bucătarul( în faţa mormîntului): Felicitări,  Alexandru Suţţo!

 

Spălătoreasa (stă îmbrăcată în blănuri în faţa mormîntului): Felicitări, măria ta!

 

Surugiul: Prieteni să bem! 

 

Bucătarul: Ura ! 

 

Surugiul:Am învins din nou.

 

Bucătarul: Să bem!

 

Spălătoreasa: Să bem!

 

Surugiul: Ce vreţi să bem?

 

Bucătarul: Dar ce ne puteţi propune?

 

Surugiul: Vin italienesc sau vin franţuzesc. 

 

Bucătarul: Eu voi bea mai întîi vin franţuzesc şi, după aceea,..

 

Spălătoreasa: Vin italienesc. 

 

Bucătarul: Exact. Mi-aţi ghicit gîndul.

 

Surugiul: Muzica, să cînte, din nou, muzica.

 

Bucătarul: Fetiţelor, cine dintre voi o să mă dezbrace prima?


Cortina