Traduceri Tiuk!

Venedikt EROFEEV

Jurnalul unui psihopat

(Traducere din limba rusă de Mihail VAKULOVSKI)

 

 

6 decembrie

He-he, prrogrrres, aş spune!

Un progrrres complimentar!

6 octombrie:

„Nem-m-mmernicul!” – cu o faţă de coşmar a primului om care a fluierat vreodată, cu o expresie a unui om total pierdut, expresie care poate fi observată lejer chiar şi pe întuneric...

9 noiembrie:

„Ticcccă-lossssul!” – mai limitând posibilităţile pantomimei şi cu un tremur în voce...

27 noiembrie:

„Cretinul!” – cu o întoarcere tradiţională în poziţia verticală, cu un oftat supărat, pornind spre ieşire...

6 decembrie:

Simplu şi laconic: „Mârşavul!” – belind ochii de furie şi tupilându-se în pat, fără nici o aluzie la ardere...

 

 

 

7 decembrie

Iar eu, totuşi, aş muri cu plăcere.

 

 

 

 

8 decembrie

Ua-a! Uaaa-a!

Sar, dănţuiesc...

Şi toarnă, toarnă...

Şi-i evită pe inferiori...

De parcă le-ar fi interzis Engels!

Iar pe lângă Abajur se strecoară multaşteptatul, cască gura şi parcă se mândreşte că limba sa ar fi schimbată cu chelia lui Russo...

Sunt furios... (pe bune? – ce haios sună asta - sunt furios!). Eh, păi nu, chiar sunt foarte liniştit... doar şi părul e foarte liniştit, de ce ar trebui să-mi fac eu griji...

Într-adevăr, Ele dănţuiesc...

Eu oricum m-am angajat, iar muzica face doar impresie!

Nu, mie nici măcar nu mi-ar fi venit în cap această Idee Cretină (păi, gândiţi-vă şi voi, - M-am angajat! Ptiu!), dar fizionomia de abajur a trezit bănuială...

Şi asta e cel mai important: trăsăturile feţei incredibil de Corecte îl făceau să semene cu un buldog

şi erau armonioase: Capodopere Şi Deschizând Turbat Picioarele! Începe! Începe!

Dar nici măcar eu nu ştiam cu Ce să încep, totuşi... (Iar voi înşivă! Hî-hî!).

Eu citam ca un turbat...

Aruncam masiv de pe mine Manechine...

Şi nu uitam că bunul simţ Aproape că e inofensiv...

Şi m-am hotărât...

Mă atrăgea, făceam AGITAŢIE pentru Burta Ei!

Ea, doar ea m-a salvat...

Ea ţipa dimineaţa (doar vă amintiţi cum ţipa?.. Nu vă amintiţi?.. Ei, nu trebuie să vă ruşinaţi... Tiu-tiu-tiu-tiu...):

Trezzzzzi-rea!

Trezzzzzi-ţiiiiii-l!

Tre...

...Ua! u-a! uaa!

 

 

 

9 decembrie

O-o-o! Doar ultima le şi trebuia acestor animale bete…

Au început să vorbească toţi în acelaşi timp…

- E-errica! Un singur cuvânt mă impune să râgâi mii de blesteme la adresa… hm… hm… hm…

- O-o-o-o!.. ţineţi-mă… altfel într-o clipită familia guristă, care a îndrăznit să pronunţe acest cuvânt josnic într-o societate aleasă, va aduce pierderi numeroase!..

- Domnilor! Iar eu, printre altele, am intenţii foarte serioase să studiez etica până la cele mai mici detalii, pentru ca să mă feresc de urmările întâmplătoare ale legilor ei…

- Eh, domnilor, de ce trebuie să discutăm despre chestii atât de neplăcute! Pe mine personal mă chinuieşte o întrebare deosebit de curioasă… iată că au trecut deja 50 de ani de când s-au stins sunetele care au însoţit naşterea mea!.. Am trăit jumătate de secol! Am trăit în timpul a 11 miniştri din ministerul de interne şi 27 de revoluţii… - iar eu încă mai insist să răspund la întrebarea la care ar răspunde pe loc orice elev; faza e că eu nu văd o deosebire principială între satisfacerea plăcerii sexuale şi a nevoilor fiziologice…

- Ce paralelă de coşmar, aş zice…

- Hm, tinere, îmi pare sincer rău că un colecţionar al celor mai noi adevăruri nu poate să înţeleagă că descărcarea de secreţiile sexuale nu e nimic altceva decât o descărcare fiziologică… şi pe lumea asta sexul a devenit un chin al fiinţei civilizate cu vezica urinară umplută, care a nimerit într-un hotel minunat şi foarte populat, care a cunoscut un veceu fermecător, dar care nu poate să-şi verse în el conţinutul măruntaielor lui!..

- Dumnezeule! Femeia - un closet cu sentimente.

- He-he-he! Iar fetiţele de şase ani sunt scuipătoare confortabile!..

- Lirica este rodul suferinţelor omului care nu ştie unde să se cace.

- Ha-ha-ha-ha!

- Da, da… În orice caz, nu văd nimic înălţător în atracţia sexuală! Personal, am mult mai mare plăcere când stau pe closet, după o mâncare hrănitoare, decât un act sexual şi mângâierile celei mai trăsnet iubite, drrrracu' s-o ia! Nnnnu, domnilor, mai bine să te caci în closet şi să te ocupi cu onanismul decât să fii posedat de obiectul dorinţei turbate, care te aruncă pe loc la pământ… He-he…

- Vai, Doamne! Oare chiar nu se poate fără destrăbălări sexuale!? Pe mine mă face să spun un singur cuvânt - "onanism"!

- Iar eu consider că respingerea onanismului înseamnă o frică sentimentală, da, da frică sentimentală… În cel mai bun caz e vorba de o invazie a intelectului în lumea de neatins şi, aş spune, chiar sfântă a emoţiilor!..

- Vai, ce Ticălos Finuţ sunteţi, serios: personal, scuzaţi de lipsă de modestie, sufăr acut de intelectualitatea emoţiilor mele, dar, trebuie să recunosc cu cărţile pe faţă că eseul profesorului Richter mi-a alungat pofta de căutare a celor mai noi metode de masturbare…

- Ah, şi presa asta! Mie astfel de articolaşe, din contra, îmi măresc pofta de destrăbălare; în orice caz, şoferul care a violat fetiţa de şase ani a fost aproape jumătate de oră idolul meu.

- Printre altele, şi eu l-am invidiat pe idolul dumitale… şi eu pot să vă las mască cu adevărul care m-a înseninat în "procesul" invidierii - "un om bogat spiritual e atras de plăceri care nu aduc plăcere oponentului, de la care obţine el plăcerea"…

- O fetiţă de şase ani - oponent!.. Hm…

- Şi adevărul v-a ajutat să vă convingeţi de bogăţia lumii dumitale interioare?

- Încetaţi să fiţi răutăcios, tinere!.. şi nu mai consideraţi erudiţia un argument al bogăţiei spirituale… dumitale posezi arta imitaţiei scepticismului întunecat şi a jignirii universale - şi cu toate acestea sunteţi incredibil de lipsit de suflet!!.

- Eh, ce pătrundere adâncă în tainele psihologiei mele, aş zice!

- Psihologie! … la dumitale!!. Hm…

- Apropo de psihologie! Domnilor, oare n-aţi întâlnit tipul de oameni care fug special de fericire şi care se condamnă la suferinţă, pentru care ideea că doar acţiunile lui controlate l-au transformat într-un suferind şi că ar fi fost fericit dacă nu s-ar fi lipsit de fericire intenţionat; - asta îi transmite o mulţumire aproape fiziologică!..

- Asta e, cum să spun, prostituţie milostivă!

- Masturbarea strădaniilor! Ha-ha!

- Şi, în afară de asta, oare n-aţi observat, domnilor, că nu trebuie să fii deloc un psiholog fin pentru a avea reputaţie de… Doar nu trebuie să te depărtezi de domeniul psihologiei bolnave şi să te referi la cei echilibraţi din punct de vedere psihic…

- O-o-o!

- Instabilitatea psihică - visul meu! - şi, trebuie să recunosc, - în vis deja sunt nebun! Ah, nici măcar nu ştiţi ce e insomnia viselor… vise excitate de insomnie…

- Dumnezeule! Ce platitudine - să te făleşti cu speranţele tale! Eu încă din copilărie urăsc sincer visătorii!.. Visele-s desconsiderare faţă de amintiri!..

- Eh! În această situaţie ar trebui să mă admiraţi! Pentru dumitale eu îs un Cretin Ordinar, pentru că într-un fel eu sunt unic… S-ar putea ca eu să fiu unicul om care trăieşte exclusiv din amintiri… şi, îndrăznesc să vă asigur că sunt unica fiinţă civilizată cu două picioare care caută cu înfrigurare printre amintirile sale măcar o amintire plăcută…

- Iar pe mine, domnilor, toată viaţa mă chinuie mediocritatea… U-u-uh! De câte ori am trimis blesteme pe adresa Celui de Sus şi "Excepţii ale legii moştenirii"!.. Am satisfăcut cu nesaţ dorinţele femeilor de moravuri uşoare şi nu m-am infectat cu triper! M-am lovit turbat de zidul Kremlinului şi n-am reuşit să storc nici măcar o picătură de gândire sănătoasă! În decursul a trei zile şi nopţi fără pauză mi-am terorizat urechile cu ritmurile seci ale versurilor lui Pasternak şi cu imnul naţional al Etiopiei, dar, cum vedeţi, nu mi-am ieşit din minţi!.. Eh, domnilor, eu am plâns ca un copil! Am blestemat tăria pulii mele, a frunţii şi a nervilor mei şi perfidia lumii…

- Dumnezeule! Ce perverse sunt toate astea!

………………………………………………………………………….

Toţi au amuţit de-odată.

Şi atunci a trebuit să mă uit aproape cu admiraţie la ticălosul care jubila făţiş.

Deşi toate cele spuse de mine impun respect sau aprobare, cum doriţi dumneavoastră.

 

 

19 decembrie

Vai, Valerik, oare are vreun rost să-i cerţi pe aceşti tinerei?!

Fie, lasă-l pe Leonid Mihailov să încerce să-şi demonstreze logic dreptul de a-i numi cretini pe toţi cei străini de civilizaţia internaţională!..

Fie ca Vladimir Skorodenko, scrâşnind din dinţi, să scoată în evidenţă cu orice ocazie originile sale asiatice şi să demonstreze că cravatele cu linii de zebră sunt mai igienice!..

Fie ca Vladimir Muraviev să-şi întoarcă fizionomia sa deprimată spre clădirea Comitetului Miniştrilor şi să-şi fluture de multe ori pumnuleţul său grăsuţ şi să-şi etaleze erudiţia sa impunătoare, care, printre altele, îi permite să se îmbete cu mrejele intuiţiei şi cu o durere zilnică în tâmple!..

Scuipă pe ei, Valerik!

Uimeşte Universul cu picanteria „Ptiu!”-ului tău!

Trimite-l dracului şi pe Pranas Iaţkevicius, doar el demult a castrat Cosmosul şi acum încearcă fără succes să-l agaţe pe post de Eunuc principal în haremul Ideilor lui inimaginabile!..

Eh, Valerik, nu te istovi cu Îndoieli!

Pur şi simplu nu apreciaţi la justa valoare carisma Victorilor!

Căci Victor Dereaghin, în comparaţie cu Pranas Iaţkevicius, respectă foarte tare Cosmosul, asta pentru a respinge zvonurile despre castrarea lui respingătoare!.. Apoi, s-o spunem direct, pe faţă, el nu are nevoie nici de Eunuc, iar asta din lipsa Haremului...

Iar pe Victor Sibireakov nu-l sperie nici măcar iubirea disperată pentru Adevăr şi Dreptate... (vai, Adevărul şi Dreptatea sunt prea reci cu el, El nici măcar nu îndrăzneşte să fie gelos pe ea pentru Anastas!) – Dar Lui îi face plăcere imensă, îi face o plăcere aproape fiziologică faptul că alături de el sunt Alexandra Terentieva şi Loialitatea Pură!..

Eh, Valerik, tu eşti atât de tânăr!..

Lipeşte-te, deci, cu iubire strânsă faţă de Vladimir Kataev! Căci el din respect faţă de Starea Destoiniciei Umane respinge legăturile păcătoase cu Degeneraţia slăbită şi, polemizând cu Goethe şi Rozenbaum, consideră privirea flegmatică a cochetei Sorţi şi a Formei Focului de Păr ca sputnici ai geniului veritabil!..

Apoi oare merită, Valerik, să te plângi pe faptul că Ideea Veşnică e mereu gravidă? Căci alături de tine, dezgolindu-şi Substanţa şi Esenţa, ară cu încredere pe brazda vieţii Leonid Samoseiko – şi vouă vă zâmbesc cu subânţeles tinerelele Perspective!!.

Eh, zâmbeşte şi tu, Valerik!

 

(fragment din volumul apărut recent la Editura ART, Bucureşti: http://www.editura-art.ro/carte/jurnalul-unui-psihopat)

Mihail VAKULOVSKI

l'albatros


salta uno scoiattolo

da un albero reale

su uno immaginario

vola

un corvo bianco

contro la neve nuova

all'altezza

di un metro

da terra

sono arrivati

i gabbiani in città

dice la mia amata

ci sarà pioggia

abbondante

benché si sa

che la terra

ruota

intorno al sole

tutti dicono

il sole sorge

Traduzione italiana di Anita Natascia Bernacchia

Dumitru CRUDU

dimitrie

estàs cobert d’un drap roig

cada nit

s’estrena sobre el teu cos nu

com uns palmells nus

l’un està vermell fins als marges

hi ha només tu i ell

en una cambra nua

ella s’estén sobre els teus

pits

i els teus peus nus

arriba fins als teus llavis

i a vegades doncs es queda sola

el el llit

tan sola

com jo soc jo ara dimitrie

(traducere în catalană de George Mureşan)

Andrei VOZNESENSKI

(1933 – 2010)

Poet, prozator, pictor, arhitect, cel mai popular poet al generaţiei şaizeci, dintre care fac parte Evgheni Evtuşenko, Bella Ahmadulina, Robert Rojdestvenski. Primul său volum de versuri, „Mozaic”, apărut în oraşul Vladimir, trezeşte furia ideologilor comunişti, redactorul cărţii fiind destituit din post. Apoi, împreună cu Ahmadulina şi Evtuţenko, cade în nemila lui Hruşciov care, la o întâlnire cu intelectualii la Kremlin, îi strigă poetului (o bună parte din cei din sală aplaudau): „Cără-te, domnule Voznesenski, la stăpânii dumitale! Îi voi ordona lui Şelepin, şi el vă va iscăli paşaportul pentru străinătate!” Şi chiar i se permite să plece în SUA, unde este tradus de Robert Kennedy, se împrieteneşte cu Allen Ginsberg şi Arthur Miller.

Poezia lui e una „cu şcoală” la Maiakovski (cel din tinereţe), Pasternak, dar şi la cea a poetului futurist Semion Kirsanov.



EŞTI TU...

Amurg fulguitor peste-arătură
şi astrul, asfinţit pe jumătate,
înaureşte brazda, ca pe-o dungă
ce-ar aminti de căile ferate.

Şi chiar de ţine doar câteva clipe
a frumuseţii tainică splendoare,
eu vin seară de seară să contemplu
cum aureşte dunga – şi dispare.

Dragostea mea, eşti tu în prag de noapte,
eşti tu, iubirea mea îndepărtată,
această dungă luminoasă, parcă
răzbind pe sub o uşă încuiată.


* * *

Se stinge, bate inima a teamă
de ce e dat şi cum e dat pe lume.
De-a lungul drumului o neagră coamă
pare a fi pădurea fără nume.

Vis trecător e totul, se topeşte...
Şi tu de-asemeni, zână trecătoare.
În acest vers o să rămâi, fireşte.
Păcat că nu pe buzele-mi amare.


GOSPODINA

Deschizi rama, pui pe pervaz vasul cu apă,
apoi mângâi cu palmele sticla, de sus în jos;
tu speli fereastra precum ai cânta la arpă.
De la muzică se face curat şi luminos.


LUMÂNAREA

Pentru Zoia

Îţi mulţumesc că-ai pus o lumânare
în codrul cel de rit străvechi, catolic,
că nu s-a stins plăpânda ei ardoare
pe crucea ce-o tot port pe-un drum nespornic.

Mereu mă-ntreb: cu ce seamănă oare
aprinsa lumânare în scădere
până ajunge jos, la merişoare?
Trecut-au vremi, dar nu am vreo părere…

Prin zilnice pâraie-n tulburare
eu celui cristalin îi mulţumesc;
prin mii de lumânări de-nmormântare –
o duc pe-a ta, de viaţă, şi trăiesc.


BARIERA

Ridicat-am ochii, să văd adevărul,
cât aşteptam marfarul de-a se îndepărta.
Pe cer, de-a curmezişul, era scris c-un fulger:
„Te rog, nu mă lăsa!”

Spre tainica pădure privii întrebător –
ce-ar fi cu modul ăsta de a se umili?
„Te rog, nu mă lăsa!” era scris pretutindeni –
„O, nu mă părăsi!”

Pe geamul de canton: „Nu mă lăsa!” scria.
În dungi, ca ilustrata „Avia” tremura
smintita barieră ce trecerea-nchidea
cu: „Ah, nu mă lăsa!”

Recunoscui, fireşte, scrisul tău anume
şi o pornii în goană cu gând de-a te-ntâlni.
Pe lângă gări numite la fel: „Nu mă lăsa!”
treceau aceleaşi trenuri: „Ah, nu mă părăsi!”


* * *

Plaja e de aur, marea-i tărâm de mit.
Prin răsfir de unde mândre-notătoare
Braţele-şi agită – ca-n cerul însorit
Aripile dalbe-un stol de zburătoare.

Tu ia şi doru-n cerul care-ţi este dat,
Pe când străbaţi înot al golfului platou,
Apoi, de cum revii cu ora ce-a plecat,
O să-ntâlnim, fireşte, iarăşi Anul Nou!

Tocmai pentru-acest revelion fantastic
Cupele-pereche-şi spumegă elanul
Şi, precum un brad împodobit văratic,
După geamul nostru a-nflorit castanul.


* * *

Frunzare veştede, foi de arhive.
Pe ramuri, amare, poamele durerii.
Precum bemoli desprinşi din portative
Se cern sonor seminţele-ntomnării

Şi în fularul tău pufos se-anină,
Se încâlcesc prin buclele-ţi bogate.
Peste grădini, zeiţă şi stăpână
Te-au decretat… Dar unde, 'n care parte?


ROMANŢĂ

Această clipă ţine-o minte şi
măceşul pe colnic
Şi spinul ce pe umăr ţi-a-ncrustat
semn de vaccin durut.
Eu sunt eternul tău poet şi sunt
amantu-ţi veşnic.
Şi – nimic mai mult.

Memorizează-această lume cât
ţi-i dată de destin,
Iar după ce în lanţ de vremi un veac
zbura-va în trecut,
Tu o să ţipi uşor de parcă iar
te-ar înţepa un spin
Şi – nimic mai mult.


* * *

Fu alb mestecănişul
Sub care v-aţi iubit –
Precum nişte găoace
Tulpini s-au descojit.

Al scoarţei var atunce
Lui i-a rămas pe haină,
De parcă renunţase
Mesteacănul la taină.

Iar când de-altă tulpină
Te atinseseşi – calde
De umeri ţi s-au prins
Două aripi albe.

Şi astăzi, pe oricare
Căi aspre rătăceşti,
Perechea cea de aripi
Nu-o ştergi, ci-o ocroteşti.


Traducere şi prezentare de Leo BUTNARU