My3

 

jazz as sgb


 

nu scrie-n nicio biblie, dar dumnezeu

are o fată – şi-o curtez eu

 

irişii ei – şi-mi lasă gura burbon

părul – maidanez împuşcat de hingheri

 

zâmbeşte ca dintr-o halucinaţie

şi dacă i-aş atinge din greşeală un sân

 

aş fi obligat s-o înfăşor, goală,

în pelicula unui film cu ea

 

când o voi privi în ochi, va lumina

şi cerul, în întregime

 

va fi un super-ecran. eu însă nu îi voi vedea

decât pielea, sfârcurile, coapsele, gleznele

 

etcaetera

zice că are o vilă cu baston

 

adică mişto, adică beton

în ton cu personalitatea mea

 

că are în acvariu un rechin

care mă va mânca

 


sonet


 

prin cartier curve şmenari în plex

ţin câte un cristos pe crucifix

nu-i prea privesc de toţi mă doare-n sex

aştept doar dilărul de doişpe fix

 

cu dinţii albi perfecţi mănânc din stix

fac un sonet ce se termină-n x

e very simplu n-am cum să dau chix

mai bine aş juca singur un x

 

şi 0 ha ha doar că nu am pix

şi mi-aş trimite dracu’ printr-un fax

juma’ de suflet jumate e lax-

 

ativ pentru un dumnezeu prolix

dar cum mi s-a sculat pun xxx

o mână pe carici şi-l strâng la max.

 

 

Lady dirli Dy

 

m-am întâlnit cu diana

trebuia să-i dau nişte cduri şi un hardisk

pe care le uitase de când ne iubeam

pe la mine

eram la o stradă de mansarda mea

şi am luat-o direct

de gât şi din gât

am întrebat-o dacă vine să i-o trag

bogdaaan

mi-a zis cum numai gura ei de nepoată de italiancă îmi putea zice

la care eu italic cât după o escală-n Florenţa

da mă pisico

mergem la mine că-s singur

şi oricum mi-e dor de păsărica ta

 

mi-a rupt filmul cu

ai o ţigară

dar mi l-am lipit cu

am

dar n-am

la mine

am la mine

sus

hai să ne futem şi-ţi dau o ţigară

:D

:D

mi se pare convenabil

a zis

shall we

 

practic o să te fut pe-o ţigară

am zis şi ea

practic nu

o să mă fuţi şi-o să-mi dai şi-o ţigară

mi se pare corect

 

ce puteam să zic

touché (è ?)


 

Seara de iunie

 

apă de la robinet prefăcută în transpiraţie

cămaşa sărată

înhăţată de pe pereţii mansardei

din care mă grăbesc să fug

 

vară

vară clocită

vară aruncată ca uleiul unei fripturi peste

Bucureşti

 

am închis poarta şi am intrat în ceaţa fierbinte

care face să fiarbă Str. Cocărăscu

 

frumuseţea norei doamnei avocat **************

şi fundul ei ca un predicat –

primul semn de exclamare al serii

 

îşi spală maşinuţa ei neagră şi mişcarile

au ceva de Once u go black u never comme back

 

aş putea să-i spun că soarele a strecurat ceva în părul ei

dar aş arde-o vechi

 

câini de culoarea unei nopţi adânci

licăresc în amurg

asfaltul parcă se desprinde în aburi

dă-te dracu

asta nu-i vara mea

vara asta-i o usturime

 

gardurile de plasă şi liniile ferate

 

trebuie să traversez

parcă nu mai am coaie

 

- Băiatu’ îţi dau o fată frumoasă?

 

peşteală multă pe strada asta

ţigăncuşe tinere şi negre tăciune

maşini noxe zăbuşeală sete foame praf

 

o bătrână mă vede începe să plângă şi-mi cere nişte bani

n-am bani

şi oricum n-o cunosc

 

ţânţari muşte Coţailă

cu o şubă slinoasă pe spinare şi-o sticlă de vodcă în buzunar

parcă sfidează vara

trece pe lângă mine şi

dă-te dracu

 

pasajul de la metrou e mai răcoros

uite şi-o fată frumoasă

mers cristalin pilele translucidă

pare un briliant în haine de cârpă

aş putea să mă bag în seamă să mi-o înşurubez pe inel

 

pasajul e lung şi vopsit cu cărămiziu

o depăşesc dă-o dracu

să-ţi imaginezi că stai la masă cu mine când vei citi poemul meu

, îi trimit prin telepatie

 

scările rulante rulează urme de paşi

lume

 

hai sus

sus în clocot

înspre cerul fără ţipenie de nor

roşu

ca o fleică pe grătar

 

strada unde nopţile sunt periculoase

câini jeg gropi garduri rupte o staţie de autobuz abandonată

peşteală pe ambele sensuri pete de sânge aici nu intră nici mascaţii

tocuri cui picioare epilate coapse blug fermuar nasture buric ţâţe

muie găuază pizdă frică să nu-ţi fure hainele portofelul

maşini parcate tunate furate priviri

şi mi-e dor de Oana

 

spun Oana şi te simt pe buze Oana

eşti cea mai mişto dintre toate pisicuţele mele

pisicuţa mea mică din Ghirdoveni 4 ever

 

vine prietenul tău şi trebuie să laşi Bucureştiul în urmă

o să plecaţi la mare la munte la dracu

 

eu o să rămân în cămaşa mea sărată

în vara asta de belea

 

o să te uit până la capătul străzii

 


Scrap


133

un adolescent pe un skatebord

chel geacă de fâş o mână de om

noaptea

îi dă luminii o paloare negricioasă

îşi mişcă degetele. vorbeşte

spre bărbatul ca piperul

aşezat pe scaunul din fund. îl măsoară cu ochi galbeni

lâncezi. par să fie amici

skatebordul sub picioarele tăiate

din şold. adolescentul

m-a simţit că-l privesc. zice

- Trăi-ţi-ar familia, ori nu-ţi place de mine, cumetre?

parcă sânt prins cu mâţa-n sac. bărbatul

îmi aruncă o privire deranjantă din fund

Poftim? întreb şi ne zguduim într-o groapă

- Te uiţi la mine...

Păi m-ai întrebat ceva.

- Şi ce zici?

Ba da, zic, pari un bust semnat de un artist din anul 3000.

pare flatat

- Ai şi tu o ţigară?

 


Psalm

 

Vă trebuie trei cuşti peste univers ca să ţineţi în frâu spiritul libertăţii mele

 

Libertatea mea e o floare ilegală cu petale oranj

 

Vă trebuie un sânge mai rece decât un iad de gheaţă şi o minte cât adevărul suprem

 pe care dinţii şi buzele mele îl rotunjesc în minţile voastre

 să omorâţi adevărul ce-mi sânt

 

Adevărul suprem e că singurul adevăr al lumii ăsteia sânt eu

 sânt spiritul lui sgb şi întruparea libertăţii lui

 sânt tată al celui ce sânt fiu şi spirit

Vă trebuie un infinit de vieţi ca să transcendeţi

să fiţi viaţă în viaţă

să priviţi excelsior de realitatea voastră

şi să vedeţi

în supraliminal

în supersupraliminal

Cuvintele mele vă developează imaginea aroganţei perfecte dar în realitate

cuvintele mele sunt aroganţa voastră

în care electrizant libertatea mea şi-a înmuiat pana

Vă trebuie tot atâtea cuvinte cât poate creierul minţilor voastre

să scornească

tot atâţia neuroni

o nebuloasă infinită de sinapse

un sub şi un supraliminal abosolut

ca să vă explicaţi şi să înţelegeţi cuvântul ce mă reflectă

ca să înţelegeţi reflexia mea în cuvânt

Cuvântul meu e Poezeu

şi dacă vă uitaţi atent în discul solar

veţi vedea că zâmbesc

Ştefan Doru DĂNCUŞ

BĂRBATUL LA 40 DE ANI

(Fragment)

1. Când simţi că te cam lasă puterile, pe la 40 de ani, te legi de amănunte. Un pix care nu scrie, o ţigară în care găseşti un ciot de tutun, un autobuz care vine ori prea devreme, ori prea târziu, un semafor care nu-şi schimbă culoarea când vrei tu, un taxi care trece pe lângă tine, o brichetă care nu se mai aprinde exact când ai nevoie de foc, un copil de ţigan care cerşeşte tocmai când nu ai moneda devalorizată a României în buzunar – o gaşcă de enervante detalii.

2. Când îmbătrâneşti, cam pe la 40 de ani, te apucă o poftă nebună să cumperi un teren, să faci o casă impunătoare, să investeşti în afaceri, să devii cât mai cunoscut în mediul în care te-ai învârtit până atunci, să-ţi iei maşină ori şofer la maşină, să muţi traiectoriile râurilor, să construieşti munţi (dacă în curte nu ai unul de-a gata), să te deranjeze faptul că un bătrân cu barbă şi-a sprijinit bicicleta de gardul grădinii – „vox populi, vox Dei”.

3. Ai ajuns şi tu la 40 de ani – asişti neputincios la închiderea şantierelor tale din Albania, „lupii tineri” din politică vin semeţi, cu pas românesc mândru şi cutezător şi te trec pe linie moartă, te retragi, faci trei firme în trei ţări europene şi una şi-n ţara ta, ca să nu uiţi de unde-i plecat, ambasadorul român în Maroc moare, şeicul renunţă la serviciile tale, apartamentul din Piaţa Romană ajunge la rude, moneda europeană trece pragul psihologic, îţi iei românii din străinătate, acte, ambasade, şpăgi, căcaturi, vor lua şomaj în România, unul din muncitori îţi întinde o sticlă de vin scump, „dom’ patron, luaţi asta de la mine vă rog că tare mult ne-aţi ajutat”, urcă în autocar, stai sub cerul senin al Madridului, pachetul de ţigări e gol, „greşeală”, îţi răspunde un prieten la telefon, te întorci cu avionul – şi culmea! când tu ai 40 de ani acesta nu mai vrea să se prăbuşească.

4. Aşa că atunci când ai 40 de ani strigi în gura mare câte fete frumoase ai posedat, povesteşti unor dobitoci sub 40 cum te-ai culcat cu nevasta nu ştiu cui, minţi despre cum ai vizitat o groază de ţări străine (după ce ţi-ai pierdut o groază de nopţi pe internet), te dai în stambă cu pozele aparatului foto digital şi-ţi faci un blog în care apari ca un erou al epocii, urli ca apucatul în metrou pe motiv că unor tipi de la pază li s-a părut suspectă geanta ta, stai ca momâia lângă nişte indivizi ce-şi bat joc de tine – simplă trecere dintr-o zi în alta.

5. 40 de ani e o frontieră pe care bărbaţii sud-est-ului Europei o trec într-o veselie, ca şi cum ar trece dintr-un coş de gunoi într-un film de groază – faci un accident cu maşina, plăteşti o curvă de-o noapte, impresionezi clienţii unui mic magazin cumpărând 24 de cutii de bere, nu una, o măsea netratată ţi se sparge în timp ce-ţi mănânci pulpa de pui – biletele pentru stadion au rămas în ploaia după-amiezii.

6. 40 de ani nu e o vârstă la care să intri lejer în viaţa altuia – aştepţi să te prezinte cineva, să spună câteva cuvinte despre tine, să nu fii întrebat pe cine ai înmormântat în ultima vreme ci tot felul de aberaţii superioare cum ar fi: „La carte lucraţi acum?”, te întorci la tren, devii frapant ca verigă între posesorii însemnelor moderne şi ţăranul perfect controlat de propria identitate, cazi în somn ca-ntr-o apă iar cercurile concentrice îţi veghează alunecarea spre interiorul tău (cel mai de temut prieten), nu trece mult, iese soarele, apuci zdravăn cele două genţi şi cobori în oraşul incapabil de satul ce-a fost cândva – azi nu vei face nimic benefic pentru planetă.

7. Nimeni nu-i fericit când vine letala cifră 40 peste capetele conform ţuguiate ale românilor de-acasă ori din alte ţări – îţi rozi unghiile în nopţile fără femeie, spargi paharele de cristal de pereţi fără a ţine cont cât de mult ai dat pe o şampanie selectă, iei o bere din frigider, pleci pentru două săptămâni la munte, renunţi la unele titluri de glorie pentru a accepta altele, pui mâna pe o scândură dintr-o stivă de lemne şi spargi un bar unde un algerian te-a luat la mişto, te faci unic distribuitor al centralelor solare produse în Austria, mănânci pâine cu roşii castraveţi, ceapă – supravieţuieşti.

8. N-ai ce comenta când ai 40 de ani – trebuie să ignori adolescenţii din scara blocului, să nu te gândeşti la doza abruptă a 41-ului, să iei patru algocalmine, să faci treizeci de flotări şi optsprezece ridicări de picioare spre tavan (câte nouă de fiecare), să mergi dimineaţa în parcul oraşului pentru un joggig plictisitor, să-i faci pe alţii să creadă în tine – prăpăstioasă viaţă.

9. În România, la 40 de ani, eşti „pe linie” – poţi spune ca şi alţii: „La tăţi ni-i greu/ Da’ la fiecare separat/ şi tăte-s scumpe” fără a te gândi prea mult la ce va să zică această ineptă malformaţie semantică, te poţi gândi şi la M. Demianciuc din Londra, la Dumitru Ilieş din Paris, La Gheorghe Chindriş din Montreal, la Dan Iordache din Quebec, la Harry White din Viena, la alţii şi alţii pe care o cartelă de telefon mobil nu-i poate aduce înapoi, adormi fără a-ţi aminti numele femeilor pe care le-ai avut şi ele – aiurea, acum, cu turcii.

10. Uneori nu vrei ca semenii tăi să ştie că ai 40 de ani – te strecori neştiut, necontrolabil printre concetăţenii orei 11.23, ideologii timpului ar putea face un film despre paşii tăi intenşi, disperarea ce te roade se transformă în somnolenţă, te aşezi pe o bancă în faţa unei biserici, adrian copilu’ minune îşi face cartier rezidenţial la Ştefăneştii de Ilfov, Dumnezeu a renunţat să-ţi umble prin creier, eşti al Lui în sfârşit, o personalitate te acuză că eşti securist dar tu eşti doar dureros de concesiv, teama de excese nu te mai paralizează, oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre poluare sau curve, doi tineri nu te lasă să treci printre ei, relaţia ta cu natura a devenit ambiguă, te proiectezi într-un spaţiu al dorinţelor prioritare, te întâlneşti cu ea, moartea şi viaţa ta presărate ici-colo, pe unde-ai putut să te strecori, te cheamă acasă, te iubeşte, a făcut curat şi mâncare, a îmbrăcat copiii şi i-a trimis la şcoală, ieşi în stradă deformat, distrus, inautentic – îţi vine să urci pe un bloc turn şi să verifici dacă Isus a avut dreptate când s-a luat la harţă cu diavolul.

11. Pe o stradă dintr-un mare oraş o femeie plânge exact când tu ai 40 de ani – într-un cămin studenţesc, o tânără e făcută „poştă” şi plânge, în Bacău o bătrână e lovită de nepotul său şi plânge, în SUA cad două turnuri şi SUA plânge, 40 de ani pe fondul acestor prelungi văicăreli şi nu le poţi opri, atunci pentru ce te-ai născut?, răspunsul e unic, un tip şi-o tipă s-au iubit şi gata copilu’, să mai faci copii în urletele astea de durere – te uiţi cu ciudă la becul pe care trebuie să-l stingi doar coborând din pat, grea povară.

12. Te poţi trezi cu barbă la 40 de ani (rodul unor presiuni psiho-sociale) mai ales dacă ai fost campion naţional de judo în liceu – poţi da interviuri televizate despre binefacerile hinduismului, poţi vinde parfumuri ecologice, poţi schimba euro în lei ori în dolari, poţi cumpăra adidaşi, blugi, ceasuri la preţuri mici, poţi face sex oral cu o fătucă de 15 ani, poţi urca într-o telecabină care te lasă pe-un vârf de munte, poţi coborî ori poţi rămâne acolo pentru totdeauna – stupefiante alegeri.

13. Poate că nimeni n-a fost mai sincer la 40 de ani, mai incapabil de chestiuni măreţe, mai predispus unor plescăituri de fălci lingvistice ca tine – ele aduc mai degrabă a fişă clinică decât a literatură, te vei trezi şi mâine la fel de sec, nici o corabie nu se va ivi din aburii somnului, cât timp vei bea cafeaua te vei obişnui cu surogatele, clişeele, cotele comportamentale, transparenţele ce devin pe zi ce trece oglinzi, mai ai un pic de păr, nişte dinţi necariaţi, eşti încă frumos, puternic, inteligent, nu te laşi dus la vale, nu te predai cu una, cu două, remarci uimit că ai cumpărat, până la această cafea, vreo 15 telefoane mobile care zac stricate într-un sertar, trebuie să mergi la baie şi, cu o fotografie mare de când aveai 20 de ani în mână, să te priveşti, să tremuri, să găseşti de cuviinţă că eşti la o vârstă bizară, să ieşi din baie gol, să traversezi sufrageria prin care n-a mai trecut de vreo 70 de zile nici ţipenie de om, să urli a pagubă, pe-acolo, prin apartament, lângă tine, cândva trăia o femeie – uzual amănunt.

14. Nu-i greu să te vezi brusc la 40 de ani, e ca o dimineaţă în care intri în bucătărie, pui apă pentru cafea şi până se fierbe te uiţi pe fereastră – nu ai gânduri ascunse, te scarpini pe obrazul stâng, simţi cum s-a lepădat timpul de tine, între degete ţi-au rămas două-trei fire din barbă iar unul e alb, te uiţi la el ca la o numismatică pagodă, închizi gazul, femeia ta încă doarme (şi peste ea au trecut evlavioasele zile), eşti trist dar şi revoltat, te-ai pune în genunchi dar te încumeţi să stai în picioare – e greu să fii om pe lumea asta.

15. Toamna e cu adevărat reală la 40 de ani – mănânci struguri, plăteşti facturi la apă, gaz, curent, răspunzi la e-mail-uri, trimiţi copiii pe-afară ca să poţi scrie astfel de aiureli într-un carnet negru, prăjeşti brânză adusă de la ţară, desenezi pe o aşchie de brad un lup şi un urs iar Dumitru Gorzo se zgârmă cu ea pe un braţ (plata dolar-centului depus în contul chipului mâzgălit pe aceeaşi ciozvârtă vegetală de Adriana Lisandru), te întrebi ce mai face Vasile Licar sau Vasile Chindriş, Vasile Ciocotiş sau Vasile Andru, auzi un aparat de găurit în blocul vecin, dai drumul apei calde în baie dar nu te speli, săpunul miroase prea curvăsăresc, primeşti o revistă literară, plopii din faţa scărilor chelesc înaintea ta – e bine că nu prea o să o mori în zadar.

16. Ce să faci la 40 de ani – o înjuri pe hoaşca de la magazin că-ţi vinde bere caldă, trimiţi bani unor cunoscuţi ce n-au avut şansele tale de-a se descurca, pleci în călătorii cu trenuri de noapte, freci menta pe diverse întruniri literare, îţi vizitezi mama bolnavă, îţi dai cu stângu-n dreptul când o soră te anunţă că divorţează, vorbeşti cu oameni pe care îi uiţi peste câteva zile, admiri cuminţenia lăzilor pline de cărţi care au costat cât o jumătate de vilă, ai reuşit, ai învins societatea – eşti cel mai tare din parcare.

17. Numai ţie nu-ţi pari schimbat la 40 de ani – unii te văd după un timp îndelungat şi nu te recunosc, alţii te simt din prima şi-ţi sar în braţe, simţi o descumpănire ca-ntr-un confesional, e imposibil ca două sentimente să se producă simultan dar nu eşti sigur, poate că rasa ta a evoluat, papagalii se zbenguie în mare, crocodilii trăiesc în munţi, elefanţii zboară, plopul a făcut pere şi răchita micşunele, obiectele sunt toate scrum iar pe străzi se plimbă nişte zombi, nişte străini pentru care un proces mental este echivalent cu sinuciderea – îţi vine să te îmbraci în doliu după tine, triumfătorule.

18. Maneliştii îţi devin simpatici abia când faci 40 de ani – nu-ţi mai este greu să dormi liniştit, aduci instalatorul să-ţi repare o conductă, norii şi vântul voe aduce curând timp urât dar nu te interesează, în apartament ai centrală termică, nu depinzi de ore fixe la serviciu căci ai reuşit să-ţi faci o firmă, mâine va trebui să cumperi un pachet de sare, să faci pâine cu ou, să mergi până la capătul oraşului deoarece ai uitat după ce ai plecat, să primeşti un telefon de la Mihail Tănase, un scriitor invalid, să cârpeşti nişte blugi la care ţii foarte mult, să te întâlneşti cu Dana Banu şi Victor Potra la terasa de lângă Muzeul Literaturii din capitală, să te uiţi la un film numit „Gadjo Dilo”, să fii trezit de vacarmul pensionarilor care spun că de la tine vine apa în scara blocului – chestii şi chiar trestii.

19. Nu prea-ţi mai arde, pe la 40 de ani, de scris poezii – bucăţile de lemn aduse de pe Muntele Cozia te cheamă, pietroaiele scoase cu greu din Ialomiţa sclipesc în fiecare noapte fără lună, unii dorm pe saltele cu fân şi îi invidiezi, unii fac bani frumoşi folosindu-se de tine şi îi invidiezi, unii n-au ce pune pe masă dar se roagă la Dumnezeu şi îi invidiezi, alţii s-au mutat de curând în case cât castelele şi îi invidiezi, alţii îşi toacă banii în cazino-uri şi îi invidiezi, simţi că n-ar trebui să le dai atâta atenţie – pentru asta îţi vine uneori să te invidiezi. Ca prostul.

20. E vorba de echilibru şi înţelegere la 40 de ani – frumoasele de altădată s-au măritat, trupa de prieteni s-a risipit, iei un microbuz până la Târgovişte şi te miri că e aşa scump un bilet, tatăl tău stă la tine o iarnă şi-apoi pleacă la casa lui şi moare, schimbi treningul pe o ţinută corectă, sandalele – pe bocanci închişi la culoare, mama unui tânăr poet te anunţă că fiul ei s-a sinucis, dai o jumătate din salariul mediu pe economie îndoliatei familii, pleci o vreme din citadinul steril şi te întorci fără a fi devenit diamant, te dor picioarele de-atâta umblet fără rost, nu prea ştii nici tu ce cauţi, ce aştepţi de la viaţă, de ce te agasează vaietele lumii înregistrate fugar atunci când te mai uiţi la TV, ciorba de fasole dă în clocot, sare peste oală, curge pe aragaz, obturează ochiul, se aude cum ţâşneşte gazul prin câteva orificii – nu prea ştii la ce să te aştepţi câteodată.

21. La 40 de ani e greu să fii înşelat – pasta de dinţi s-a terminat, gresia din hol se cam sparge, cineva îţi dă „bip”-uri dar îi faci în ciudă, e destulă vreme de sporovăit pe bani, apare şoferul tău de taxi, îţi aduce încasările magazinului, ai acid la stomac însă nu mai vrei să iei calmante, ai auzit că fac rău la inimă, vânzătoarele de porumb fiert ţipă după tine, ai nevoie de o plasă pentru ţânţari, nişte vopsea verde, câteva vorbe bune şi-o trecere de pietoni, e cald tare, trebuie să iei masa în oraş – „buci-buci nepomuci” strigă un ţigănuş după o domnişoară ce intră în magazinul de pantofi.

22. În 40 de ani intri ca regii în palate – nu mai cumperi două suluri de hârtie igienică, iei un bax, e mai ieftin, cobori alene până la parterul blocului şi abia în stradă iuţeşti paşii, ca şi cum ai avea treburi importante, vecinii te urmăresc înciudaţi din spatele perdelelor, vor dezbate câteva ore faimoasa-ţi plecare în grabă, când ştii că nu te mai pot vedea o laşi moale, regele e rănit, nu mai prinde viteză pentru diverse acţiuni civice obligatorii, te holbezi la muncitorii ce toarnă asfalt, trece prin faţa ta o pisică grasă, cineva închiriază un spaţiu comercial cu 10 euro metrul pătrat pe lună, unui doctor i-a fugit nevasta de-acasă, ajungi la gară, de la automatul de cafea iei o ciocolată caldă, mirosul plecării te excită, arunci paharul din plastic la coş, porneşti resemnat înapoi, în gaura ta de şobolan de cartier, vecinii s-au uitat deja la ştiri, au oprit toate aparatele electrice pentru a face economie de curent dar te pândesc din spatele perdelelor, iuţeşti pasul ca şi cum ai ceva important de făcut – cu siguranţă, tu eşti, astăzi, cel fericit.

23. La 40 de ani povestea ta e depăşită, veche – şomerii nu mai vor să se angajeze că salariile-s de rahat, problema e că toţi vor să-şi mărite fiicele cu bogătaşi şi nu-i un lucru rău, până la urmă te apuci de curăţat şanţurile unor gospodării într-o localitate apropiată, oamenii îţi dau bani şi mâncare, te mai întrebă de una, de alta, nu lucrezi în forţă, amâni această incredibilă plăcere, vii seara acasă mulţumit, gospodarii mulţumiţi, primăria locală mulţumită, arunci bancnotele în borcanul cu bancnote, monedele în cel cu monede, monadele sunt un termen prea greu pentru cititorii acestei cărţi – adormi sub lumina crâncenă a iluminatului stradal ce aproape că-ţi sparge fereastra.

24. Aici, enervat, autorul „care este” trebuie să intervină: Am 40 de ani iar soţia mea 36 – amândoi la Sinaia, într-o cameră de lux a unei pensiuni, privim candelabrul sofisticat, patul mare, dulapul din lemn masiv, facem baie, facem dragoste, ne plimbăm prin orăşelul în sărbătoare (sunt Zilele Cetăţii, „Sinaia Forever”, am văzut pe afişe), flori, tarabe cu mici, grătare, bere, artizanat, popcorn etc., trecem prin mulţime eleganţi şi calmi, cumpărăm vin fiert şi castane coapte, e o toamnă clară ca în copilărie, ne întâlnim cu cineva de la Poliţia Economică, da, mi-a citit cartea, îi mai dau una editată recent dar fără autograf, nu-mi reamintesc numele, urcăm spre un mic părculeţ unde cântă fanfara militară, revenim la pensiune, facem baie, facem dragoste, facem bine tuturor, ea a cumpărat bulz de mămăligă cu brânză (în spiritul tradiţiei locului), sună un telefon, fata noastră întreabă când ne întoarcem acasă, nu precizăm.

Dimineaţa e ceaţă în munţi, renunţăm la excursia cu telegondola, lenevim o vreme în pat, ea îşi face cafea, eu deschid o bere, vorbim despre revista „Singur” la care mai am mult de lucru, suntem singuri în clădire, ne îmbrăcăm gros şi o luăm agale spre centru, terasele sunt aproape pline, nu prea e criză în România sau cel puţin nu e vizibilă, de la un stand cu artizanat ea îmi cumpără un pulover din lână lucrat manual, îi cumpăr şi eu o ciocolată, se înserează, ajungem la pensiune, singurul obiect ce lipseşte din cameră e şemineul – e o linişte ca la începutul facerii lumii.

25. Ce mare lucru să ai 40 de ani – eşti în Gara de Nord din Bucureşti, unii îţi cer ţigări, alţii scheaună după o monedă, iei o cafea, ai o jumătate de oră până pleacă rapidul de Craiova, zgomot, mizerie, unu’ îşi înjură nevasta, iei o revistă să ai cu ce-ţi omorî timpul căci mai nou, pe trenuri nu se fumează, eşti întrebat dacă eşti cumva popă, răspunzi că eşti profet, cerşetorul se îndepărtează aiurit, o ţigancă te îmbie cu seminţe, refuzi, ar fi bune nişte măsline la berea rece pe care o savurezi sprijinit de o tejghea şubredă, pixul cu care scrii aceste rânduri are mină neagră, mai tragi două guri din doza albăstruie, îţi iei geanta şi mergi la peronul 3, vagonul 2, locul 114, totul e în regulă, de mântuială, cum au ordonat afurisiţii de parlamentari, e abia ora 14.00, mai ai ceva de mers, vreo 90 de minute de acalmie sangvină în compania celor două mătrăcuci şi ale fetiţelor lor - e de prisos să mai descrii ceva cât de cât omenesc.

26. Când ai 40 de ani te bucuri de orice, deşi păsările nu mai zboară ca la 10, femeia ta nu mai e adolescenta cu fustă mini din piele – băutura şi ţigările te omoară, camerele de hotel pe unde dormi uneori aduc a cazarme militare, nici un televizor prin preajmă, oboseala îţi e făcută zob de remuşcările altora, pahare goale sub un neon chior – singur într-o încăpere dispreţuitoare.

27. Chiar aşa, la 40 de ani te poţi bucura şi de linişte – oraşul adoarme până la urmă, te uiţi la pâinea de pe noptieră ca la o vietate necunoscută ce stă la pândă, pereţii sunt zgrunţuroşi, de un gri selenar, căsuţa de mail probabil e plină dar nu deschizi laptop-ul, o zi întreagă ai vorbit cu necunoscuţi, e cazul să-ţi suni mama şi chiar o faci, întrerupând şirul logic al rândurilor de faţă

- dragu’ mamii eu mai stau vreo două săptămâni şi plec la voi că-s tare singură, numai tu ai rămas în ţară, restu-s în Italia, îmi fac injecţiile pentru diabet şi am acum şi „Miofilin” de luat, mai am şi pentru hipertensiune nişte tablete, la ce să stau numa’ cu cânele şi cu mâţu’?

- da’ la arici le dai lapte, cum ţi-am spus?

- le dau, mănâncă şi ei tot ca purceii, le-am pus acolo unde-ai zis, sub scânduri, îs o familie, imediat mă voi trezi cu ei la uşă, ca şi cu mâţele

- în rest eşti bine?

- bine, mi-o trimis frate-to 200 euro să-mi fac uşă la casă

- eşti bogată

- lasă-l întru Dumnezeu, nu mai fi şi tu aşa neiertător

- no, atunci pune-ţi ordine în ce ai de lăsat acolo şi hai, că te aştept în gară-n Bucureşti

- Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă ocrotească de rău, ciao!

rămâi blocat brusc, îţi aminteşti de Liviu Jianu, asta da prostie, eşti la Craiova şi nu i-ai spus că vii, mâine cu siguranţă îl vei contacta, e abia ora 21.00 în România, mai ai o bere, ţi-e silă de baia camerei cu două paturi – uneori, când ai 40 de ani, ea nu este cu tine.

28. Ai fi putut să te opreşti pe la 35-36, constaţi uluit pe la 40 de ani – o sinucidere ar fi fost ceva ce te-ar fi avantajat pe moment, te-ar fi putut salva de reziduurile de-acum, prea târziu, ai trecut cu brio pragul, ai scris în una din cărţi: „M-aş putea sinucide dar ce folos, această perspectivă nu mă satisface”, infatuat, trufaş ca de obicei, nimeni nu te poate mişca din drumul către stele, un lucru e sigur, nu vei folosi niciodată prosoapele hotelurilor şi nu-ţi vei pierde vremea jucând pocker, în rucsac ai o lumânare primită de la un prieten din Brăila, sunt nopţi în care n-ai cu cine-i împărţi aroma, o porţi mereu în ideea că veţi fi cândva împreună singuri – specia ta nu te poate vedea aşa colorat cum îţi imaginezi tu că eşti.

29. Abia faci 40 de ani că pe lângă tine se-adună tot felul de lingăi, toţi au nevoie de ceva de la tine, nu-ţi lasă nici o clipă de răgaz, îţi fură minutele unul câte unul, aşezările umane devin din ce în ce mai mici ca muşuroaiele furnicilor, la americani e criză, în vestul Europei la fel, în Africa se trimit convoaie cu hrană şi haine, în Cluj Napoca e noapte, se dau bani mulţi pentru nişte statui şi nişte drumuri de râsul curcilor, în noaptea asta Mia Kosei, fotograful japonez, va ajunge la capătul pământului şi al său, Flavius Lucăcel, doarme fericit că şi-a făcut casă, Adrian Suciu la fel, Olimpiu Nuşfelean, Daniel Săuca, Florin Horvath, George Vulturescu, Ioan Es Pop, Traian T. Coşovei, Ioan Groşan, Mircea Catargiu – ce gânduri să-ţi treacă prin creier într-o cameră de hotel, într-un pat din care trupul ei strigător la cer lipseşte?

30. Într-una din zilele celor 40 de ani ai fumat trei pachete de ţigări – te-ai oprit noaptea târziu, ai mâncat ceva, ai amânat pentru două zile întâlnirea cu prietenii, hotelul „Intercontinental” din Bucureşti nu-i chiar aşa luxos precum te aşteptai – ai putea să-ţi tai venele acolo, nimic altceva.

31. Nu faci tot mereu 40 de ani – soţia te sărută pe gură, ai ajuns pe la 2.00 acasă, fiica ta era încă trează, i-ai dat cadoul, o ceaşcă mare pe care scria „Pisces”, adică zodia Peşti iar mai târziu eşti respins de soţia aceea iubitoare când îi mângâi coapsele, becul e stins, ploaia puternică izbeşte tăblia geamului, te simţi ca-n Maramureş, în şură, când ploaia suna pe şindrile, mădularul întărit, moroşenesc, ţi se culcă, Pavel Stratan cântă în continuare, eşti pe spate, deschizi ochii şi vezi doar conturul dulapului de haine, o rază de lumină pe sub uşa în spatele căreia voiai să faci amor, dimineaţa vine repede, ea face cafea, vorbeşte la telefon, se apucă de făcut curăţenie şi ciorbă, mai bine te-ai fi culcat cu un raft de cărţi, ploaia n-a încetat, intră pe fereasta bucătăriei odată cu frunzele galbene, pui muzică dură, o vecină o dă în judecată pe alta, dintre ele, alegi una mai grasă, îi vei fi martor la proces, n-ai fost respins niciodată de o femeie – s-a găsit soţia ta să creeze precedentul.

32. Aspiratorul te enervează cumplit la 40 de ani - cumperi o sticlă de coniac, faci un ceai, arunci la gunoi o cutie de chibrituri, îţi pui băutura într-un pahar de duzină, îţi rezolvi afacerile prin telefon, aspiratorul sună ca o pompă pentru beton, ca un abzeţer de cărbune din memoria ta, nici măcar vrăbiile nu mai vin pe ploaia asta, ea zice, amabilă, să mergi să faceţi o baie, ştii ce te aşteaptă în cadă şi bei tot paharul deodată, deschizi un caiet şi pe masa din pal melaminat începi să tragi linii, eşti inspirat, creezi o grafică superbă – ea se îmbăiază singurică, şi-a terminat treaba pe ziua de azi, nevastă de scriitor, ce puii mei.

33. Pentru unii, povestea începe abia la 40 de ani, altora, povestea li s-a încheiat – auzi sirena salvării, vrăbiile sunt deja la geam, te-au remarcat, aşteaptă firmiturile zilnice presărate pe tăblie, a plouat, ziua e închisă, n-ai ce căuta în oraş, Florin Oancea îţi spune că a murit maică-sa, îl întăreşti cum te pricepi mai bine, eterna şi fascinanta Românie pune murături la borcan, face provizii pentru iarnă, eşti chemat la o acţiune culturală unde ţi se va da un premiu, treci cu pas de boier printre afacerile făcute recent, una din ele s-a s-a dovedit a fi incredibil de proastă – să fii sănătos, bade.

34. Unii dăm de 40 de ani iar mamele noastre trăiesc – pleci la o cabană pentru a-ţi „aduna gândurile”, cum spun americanii, toată lumea e într-o neaşteptată aşteptare, maşinile urlă, avioanele cad, uragane şi incendii, păsări montane şi grindină, te smulgi din somnolenţă pentru a bea o vodcă scumpă cu proprietarul cabanei, fost medic legist, la masă apare un fost colonel de securitate, om de treabă, îi asculţi povestindu-şi necazurile senectuţii, pleci la cules de cimbrişor că s-a răzbunat vremea, ăia au vile, tu tot în chirie, tot chiriaş al propriei prezenţe, nimic despre Sighet, Gherla ori Canal, cumperi nişte brânză de la stâna din apropiere – scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin.

35. Pe la 40 de ani devii fragil şi leneş – te interesează mai mult ritmurile vegetale ale copacilor decât oamenii, un traducător de germană îţi povesteşte ceva interesant dar numai te prefaci că-l auzi, bate vântul, s-a zis cu stelele şi chiar aşa e, dimineaţa vezi doar luna şi câţiva nori, maşina ocoleşte gropi şi câini morţi pe şosea, e din ce în ce mai greu pe lumea asta, zice şoferul, fost muncitor în Israel, lui Lorincz nu i-au mai prelungit contractul pentru spaţiul din faţa XXL-ului local, se va întoarce în Harghita, cei de la Omniasig te freacă să-ţi faci asigurare la ei, telefoanele sună dar nu răspunzi, nu liniştea precară a marilor iniţiaţi, nu liniştea pasageră a somnului ori a morţii, poate cea a bradului tăiat recent de lucrătorii Ocolului Silvic – ce gust de zgură are aerul acum.

36. La 40 de ani devii insuportabil, mai ales dacă eşti familist – te zgârceşti, nu-ţi convine să dea căldură centrala dacă ai geamurile apartamentului deschise, eşti înjurat sau chiar dispreţuit pentru minimele economii pe care faci netrăgând apa după ce ai făcut la WC, iei pe tine un trening şi algocalminul ţi se lipeşte de degete, ieşi afară-afară-afară, vrei să scapi de veşnicia bătrânicilor şi buniceilor din scara blocului, te cerţi cu soţia, cu ţiganii, cu politicienii, cu pâinea cea de toate zilele, fugi pe malul unui râu şi plângi, au trecut anii pe lângă tine, ai avut 2-3 iubiri în tinereţe, acum eşti al nimănui, cine mai angajează pe cineva cu părul rar, se aud focuri de artificii, vai de mama ta, dobitocule, ai ajuns să facă mişto de tine sulemenita de la etajul III, „arată ca o maimuţă din Congo”, râde ea strident de barba albicioasă, îţi vine să scoţi cuţitul legat cu scoci în apropierea gleznei drepte, să începi să tai nişte limbi de babe trufaşe – ce mult au fost şi ele iubite pe vremuri de altcineva aşa că pace bună tuturor.

37. La 40 de ani îţi arăţi cu adevărat colţii – te dai la fătuţe de 16-18 ani, le pipăieşti picioruşele şi le mângâi sânişorii, eşti experimentat, nimeni nu te poate întrece, le arăţi cu limba scoasă strategic printre buze ce le aşteaptă iar ele cad în plasa ta vulgară şi uleioasă, unele se căsătoresc tocmai pierzându-se în imensitatea fracţiilor tale perverse, altele rămân cu inegalabile amintiri, eşti fiinţa cea mai putredă şi mai diavolească, nu te poţi feri de tine, de senzaţii, de adulmecarea vânatului, de site-urile porno ce ţi-au furat minţile, numai chiloţei şi sutiene cu număr mic, numai scâncet adolescentin şi priviri suave de la un capăt la altul al existenţei tale şi brusc apare o femeie matură – primeşti o palmă, fi-r-ar să fie de viaţă!

38. Nu te mai poţi ascunde nicăieri la 40 de ani – focoasele nucleare tot în mâinile altora stau, încălzirea globală tot acelaşi nivel de atenţie mediatică are, câinii tot nesterilizaţi rămân în ţările slab dezvoltate, chitara zace într-un colţ, altele cinci sau şase atârnate de pereţi precum zilele de marţi ori de vineri, niciodată 13, cifra asta te ocoleşte, se teme de tine, într-o zi de 13 îţi vei pune capăt zilelor, miliardarule, ai ajuns în Rawalpindi iar aşezarea aceea nu mai avea mireasma Kumilei, ochii ei nu mai erau acolo, în clădirea din pământ ars, te-ai uitat curios la feţişoarele negricioase şi nedumerite ale copiilor, ai simţit atunci cât pustiu îţi circulă prin vene – un avion NATO a lansat câteva pachete cu ajutoare, ai privit paraşutele, ai întors spatele, ai plecat.

39. Bărbatul nu ar trebui să aibă niciodată 40 de ani, să aibă ori 30, ori 50, niciodată aceşti 10 ani în plus (ori în minus) – poţi ucide, poţi muri, nimeni nu te vede real la 40 de ani, unii te adoră, altora le e scârbă de tine, n-ai ştiut că trebuie să te ascunzi în cascada celor 30 de ani, n-ai ştiut că trebuie să apari în calmul muzicii clasice de la 50 de ani, eşti prins ca o fantomă în perimetrul celor 40, de la etaj se aude cum se face sex, o pasăre de noapte ţipă chiar aici, în oraş, în cartier, lângă bloc, guvernul a căzut, moneda europeană a crescut, ţânţarii nu mor cu una, cu două, ţi-ai scris jurnalul aproape conştiincios, conform obiceiului, după fiecare masă, dai resturile cerşetorilor ce dorm pe spaţiul verde de sub geamul tău – s-au înmulţit şi ăştia ca şi mâţele grase culcuşite în jurul ghenei de gunoi.

40. La 40 de ani te-a terminat democraţia unora, te-a potolit libertatea altora – visezi, totuşi, „o lume mai bună”, sloganul ăsta e ca un paliativ, te trezeşti noaptea deodată, neonul iluminatului public e tot sub balcon, vampirii sunt tot în filme, amânările unor acţiuni importante sunt tot în mapă, litera „n” aproape că nu mai vrea să fie scrisă – necrolog, necrofag, netrebnic, neştiut, neanderthall, nefolositor, nevinovat, N.U.P., happy?

41. 40 de ani ţi-ai făcut pe plac – te lasă plămânii şi inima (ai fumat prea mult), stomacul (ai băut prea de tot), mintea (ai gândit prea profund), degetele (ţi le-ai băgat unde nu trebuia), ochii (niciodată nu ţi-au stat bine-n cap), coastele (ţi le-a trimis tiranu’, dictatoru’, într-o mină de cărbune), ştirea ta despre lumea asta e o rană ce se extinde metodic, nu-ţi poţi opri gândirea şi ea devine şi mai adâncă, dacă vei muri vreodată vei afla cu adevărat ce e omul p-aci, prin valea cosmică numită Calea Lactee, auzi lucruri ridicole la radio, prietenii tăi bogaţi au ajuns şi celebri, o scrumieră aruncată de cineva şi o cutie de bere – iată frumuseţea unei existenţe zadarnice.

42. Cam toate se schimbă la 40 de ani – spargi telefonul de-un perete, pleci într-o tabără de antrenament antitero, tai ramurile bonsaiului, crescute haotic, eviţi să calci o furnică, cauţi sursa răului planetar şi dai numai peste ecranizări de duzină, iei legătura cu un american, apoi cu un italian, apoi cu un austriac şi toţi se plâng de viaţa grea, n-au bani, abia şi-au găsit de lucru, complicaţii, prostii, ai vrut doar să vorbeşti, nu să ceri împrumuturi, nu înţelege nimeni că n-ai chef de jucăriile lor monetare, te uiţi încăpăţânat la sticlele de bere, încerci să le dovedeşti pe toate dar renunţi pe la a 13-a – soarele nu mai luminează cum lumina odată.

43. Pe la 40 de ani începi să-ţi contabilizezi tabieturile – cafeaua şi ţigările dimineţii, refuzul de-a învăţa să şofezi, sila de-a-ţi cumpăra haine de iarnă, ieri ai adus cu tine opt ceşti de ceai într-o cutie sigilată, intri pe internet şi messenger-ul e plin de adrese active, te uiţi amuzat la încercările unora de-a te contacta, închizi, pui o selecţie din „Tom&Jerry”, plouă, linişte plăcută şi afară orbii-ncep să vadă, graniţele cad, tot oraşul urlă maltratat de iad – una hirundo non facit vera.

44. Gata, la 40 de ani e cazul să iei şi tu masa în oraş – taximetristul claxonează, masa e servită, nişte idioţi se iau la harţă, pleci neobservat fără să plăteşti, nu strigă nimeni după tine, intri într-un magazin de electrocasnice, cumperi un călcător, la ce-ţi trebuie nici tu nu ştii, îi spui casierei că sânii ei sunt cei mai frumoşi din univers, primeşti zâmbetul complice şi doldora de promisiuni ca pe un pumn în faţă, tânăra chiar crede, nu eşti aşa bătrân şi burtos, ai putea s-o iei cu tine într-una din nopţile acelea fade, prăfuite, când doar tu şi gunoierii salubrităţii publice mai trăiţi pe străzile oraşului, clipeşti – e şi prea devreme, şi prea târziu.

45. Ai 40 de ani, constaţi în faţa unei sticle cu apă plată – în ceaşcă ai vişinată, ai reuşit să-ţi inspectezi tarlaua cu thuja, ai făcut treabă bună, nu te laşi dus de val, altora nu le ajung banii de la un salariu la altul, tu ai speculat momentul, ai dat mâncare pisicilor şi câinelui Filo, singurul care nu ţi-a murit de tânăr, restul toţi au lichidat-o pentru că s-au numit „Boby”, te vei întoarce curând în oraş, ai o întâlnire foarte importantă la sfârşitul săptămânii, pe terenul din dreapta ta se dezmembrează maşini, oamenii îşi dau de lucru unii altora că aşa s-a hotărât în foruri pe care nu le poţi nici bănui, se apropie anul 2012, vei vedea ce va fi şi-atunci – n-a fost nicicând să nu fie oarecum, spune ţăranul care ai fost mai demult.

46. 40 de ani îţi fac bine în contextul mondial – te arăţi chipeş, mândru şi posac în lumea bună, ţi se admiră maşina scumpă şi îmbrăcămintea lejeră, de om bogat, pantofii de sport şi faptul că nu porţi nici verighetă, nici inele, ghiuluri sau brăţări, induci siguranţă participanţilor la o festivitate unde ţi se mai decernează un premiu, n-ai ce cobi, totul se desfăşoară în cinstea unei abandonări comune, povestea asta ar fi mult mai atractivă dacă prin preajmă s-ar afla şi vreun scriitor, nu numai jurnaliştii cu blitz-urile şi întrebările impertinente, ai isprăvit, ciobanul din „Mioriţa” e mort, pleacă împreună cu a lumii crăiasă – nu ne-ar fi de deochi!

47. Vârsta aceasta cenuşie, gen 40 de ani, te face scârţar – trecut-au anii, zicea unu’, prea te-ai debarasat rapid de amintiri dacă nu mai ştii cine-a zis-o, îţi vine să scrii şi tu cărţi povestindu-ţi visele, ca alt scriitor modern însă n-ai cum, ale tale sunt spălăcite ca tomberoanele greţoase din spatele restaurantelor, deschizi o cutie de pate vegetal, nu vei lua niciodată Premiul Nobel deşi ai salvat de la moarte trei oameni, nu interesează pe nimeni că n-ai avut niciodată maşină sau paşaport, că singurul tău „plecat în străinătate” a fost până-n Basarabia, pâinea ţi se termină, garsoniera devine mică şi rea, la următoarea bătaie de inimă devine prea mare, te zgâieşti la cuţitul precoce uns cu pate – locuitorul unei lovituri de cuţit ai ajuns.

48. Ai 40 de ani, unii râd când le spui – nişte puşti şmecheri te aşteaptă în scară ca pe unu’ S. Ogică dar tu intri cu un pistol în mână mereu, îi vezi cum ascund armele albe la spate, prin buzunare inobservabile sau pe sub vestoanele lungi, trebuie să pleci de-aici, ţi-au pus gând rău, nu-i vei putea trişa la nesfârşit cu jucăria ta de plastic negru, ai putea face totuşi o mişcare deşteaptă înainte, ai putea da o spargere, se pare că lumea se teme de glonţ mai mult decât de moarte – urci la etajul unu şchiopătând ca şi cum te-ai întoarce dintr-o confruntare fatală.

49. La 40 de ani te speli pe dinţi mai des ca-n tinereţe – ai zile pline de furie, nu înţelegi de ce trebuie să faci loc altora, de ce trebuie să te ascunzi, să te dai la fund, să fii doar o prezenţă decorativă şi te arunci pe mediul înconjurător ca o fiară, prima dată îţi îndepărtezi copiii, apoi apropiaţii, nu trece mult şi-ţi denigrezi prietenii, înspăimânţi tot ce mişcă (până şi gândacii de bucătărie te evită), loveşti, tunete şi fulgere, trăsnete şi bomba atomică, ceauamores kapatazos, vai de cel ce ridică privirea spre cer – plasă de umbră ce eşti tu, fanaticule.

50. Instrumentarul chirurgical ţi-e fidel abia pe la 40 de ani – primeşti mita unuia care vrea ca mama lui să trăiască, 1000 de dolari e nimic, ai acumulat destul, ai putea s-o laşi să moară pe babă dar acela ţi-a pus banii într-o carte, citeşti titlul, apoi autorul, te cutremuri, cu tipul ăsta nu-i recomandat să ai multe taine, chemi asistenta şi ea confirmă, a fost chiar autorul, alergi pe holuri cu volumul strâns sub braţ, să nu pierzi vreo bancnotă, nu-l mai găseşti, te calmezi, operezi hoaşca, îi dai rezervă specială, ordoni surorilor să facă ture de noapte la patul ei, pleci iritat, maşina nu-ţi mai e pe plac, treci strada lent, intri în restaurant, mănânci şi citeşti, la pagina 23 găseşti dolarii, citeşti, dai pagina şi o presezi cu palma, ajungi la pagina 40, ţi se aduce nota, citeşti brusc finalul, maşina nu ţi-a sărit în aer, pleci acasă cu taxi, pui cartea în bibliotecă, banii sunt tot la pagina 23, ieşi pe balcon şi lângă maşina ta din parcarea spitalului parcă vezi o siluetă ce-ţi face cu mâna, opreşti lumina, te culci – nu, nu maşina ta a sărit în aer.

51. Pe la 40 de ani ai timp să-ţi fierbi nişte vin – aştepţi un transport de flori din Olanda, îţi propui să nu uiţi să spui cândva cât de repede se consumă substanţa creaţiei în artişti, cum devin bieţi tehnicieni, cum mint în continuare creând aberaţii ce primesc valoare numai datorită numelui lor, să-ţi dai seama de diferenţa dintre ei şi sfinţi: primii rămân epuizaţi, ceilalţi nu, să te întrebi ce-i ţine pe sfinţi în putere până la capăt – plouă, vin fierbinte.

52. Ai făcut 40 de ani – mama îţi e tot mai slăbită, zilele ei ţi se par un miracol, revii la realitate ca după o lungă luptă cu forţele dracului, pleci în provincie, îi spui unui individ, pe tren, că frumuseţea nu e în biserici, în muzee, în galerii de artă ori pe estradele pe care defilează, dezbrăcate, tot felul de panarame ci în fiinţa lui de om pricăjit, ajungi în satul în care te-ai născut, în locul tradiţiei dai peste un conglomerat de vile de prost gust, construite cu faţa la şosea, maşini aduse din străinătate îţi tulbură somnul, constaţi că nu eşti pregătit să mori, încă nu te-ai plictisit de tot, mai ai de înţeles câte ceva ce ţi-a scăpat – îţi e greu să fii atât de sincer cu tine.

53. Anul în care faci 40 de ani e ploios – dai mâncare la câini şi la pisici, iei o ciocolată de la benzinăria din apropiere, trebuie să te muţi iar, proprietarul vrea să vândă clădirea, alimentul de bază al poporului tău e speranţa, şi mâine e o zi, spune populaţia ce nu mai are ce pierde, comparativ cu „Zâmbeşte, mâine va şi mai rău” după cum opinează Murphy, paradoxal, românii tăi râd de-a binelea, de aceea apar în fiecare zi pe străzi ca furnicile, demonstrând statelor „dezvoltate” că n-au murit încă, tu ai o firmă dar nu banii sunt ţinta ta – ci timpul, de aceea rămâi calm (...) de aici încolo, scrisul autorului devine ilizibil.

54. Ai suferit destul până acum, ai 40 de ani – ţi-au tras-o dar ai tras-o şi tu altora, moaca ta dezabuzată îi calmează pe linguşitori şi îi oripilează pe ăia cu florile, tu faci dezmembrări şi reparaţii de maşini, sărăntocii ăia stau pe terenul tău şi nu vor să dea jos structura solarului, le-ai făcut şi le faci zile fripte, parchezi câte 5-6 maşini pe unica alee betonată a curţii dar ei tac, le-ai pus motoare în faţa casei, osii şi caroserii tamponate peste tot prin grădină, chiar şi o barcă cu motor în faţa garajului, sărăntocii au nervii tari, nu renunţă la dreptul lor, când au de mers la piaţă cu flori te anunţă respectuos să le laşi aleea liberă, eşti neputincios, ăştia te vor băga în psihiatrie, zadarnice ţi-au fost toate sforăriile şi banii, eşti disperat, afacerea merge greu – Dumnezeu e Unul pentru fiecare, nu pentru toţi deodată.

55. Nici nu faci bine 40 de ani că lambriurile de pe hol o iau razna - sesizezi că a dat strechea-n populaţia pământului, om cu om nu se mai înţelege, în arenă intră paradele de modă, luptele de stradă, filmele SF, criminaliştii şi justiţia, nimic despre iarnă, botez, foamete, îngeri, savanţi, totul făcut în fugă, fără simţ de răspundere, ca şi cum totul s-ar prăbuşi mâine ori în noaptea din care nu poţi evada, nimic din respectabila solidaritate umană, nu tu un prieten, nu tu o figură cunoscută, o „Crucea Roşie”, nu Spitalul de Urgenţă, totul sau nimic şi tâmpiţii stau cu ochii în ecrane repetând: 2012, 2012, 2012, aprinzi ţigara, noaptea se termină în sfârşit, ţiganii din cartierul tău şi-au regulat pampuştele, atât mai lipseşte pentru a porni o revoluţie, o piatră care să spargă un geam – nu lambriurile din hol.

56. Poate că nu-i aşa greu să faci 40 de ani – sunt destule cazuri în care regii au rămas regi, vânzătoarele de seminţe – vânzătoare de seminţe, morsele şi urşii polari tot morse şi urşi, ţi-ai luat un DVD cu „Pink Floyd”, bancomatul ţi-a dat cât ai cerut, semafoarele funcţionau, mâţa din pomul de peste drum era tot acolo, ai vrut să pleci acasă dar nici un taximetrist nu era în maşină, ai crezut că într-adevăr se întâmplă ceva pe lumea asta şi când te-ai apropiat i-ai văzut pe toţi jucând zaruri, ţi-ai adus aminte de Iustin şi de-acolo încolo n-ai mai avut gânduri – aşa-i la vreme de criză.

57. Modul perfect în care poţi pierde o femeie când ai 40 de ani e să nu te culci cu ea – să te donezi altor preocupări cum ar fi scrisul, bunăoară, de aceea urăşti să scrii, e vorba de secundele vieţii tale, precum spuneai deseori, nu poţi fi viril la nesfârşit, ar trebui să o faci până o mai poţi face, e normal, anormal e faptul că tu mâzgăleşti hârtii pentru posteritate, pierde-vară, pierzi vremea împerecherii, te vei uita curând în oglindă, vei crede că ai nevoie de psiholog, nimeni nu dă doi bani pe ce îndrugi tu pe enşpe topuri de coli A4 – la asta chiar merită să se gândească şefii lumii pe care nici nu-i poţi bănui.

58. La 40 de ani auzi ceva despre Naarghita – te întrebi de ce te-ai dus în Rawalpindi, banii tăi nu-s pe veci, nici tinereţea, Kumila are acum ochelari, e şefa de cabinet a unui individ cu perucă, în România, cine pune următoarea problemă: „înainte de-a întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară” e considerat legionar, fascist, împătureşti prosopul de in, îl vei lua cu tine când vei vorbi la întrunirea culturală de mâine – dacă deschizi geamul, aerul de afară intră.

59. Cam pe la 40 de ani şi soţia ta oboseşte – afli stupefiat cum a uitat de onomastica ta, afli cum ai uitat de ziua ei de naştere, te întrebi de ce nu a mai fost sărbătoare în casa ta de multă vreme, rutina e rutină, patul e pat, banii, bani, Dumnezeu – Dumnezeu, totul e ca-n vremea lui Moise, îl suni pe judecătorul care te-a achitat, răspunde soţia, afli că a murit şi cu asta scrisul tău ia sfârşit – ferice de cei ce nu au dat raportul la SRI.

60. Nu-ţi mai arde să faci politică la 40 de ani – meştereşti un fel de instalaţii despre care spui că sunt sculpturi abstracte, umbli hai-hui prin diverse oraşe, te întâlneşti cu prieteni din adolescenţă, mănânci pâine cu slană, de la fereastra unui tren cineva îţi face cu mâna, ploaia nu încetează datorită acestui gest nefiresc, te dor genunchii, se scrie mult în România, tot felul de ziare, reviste, cărţi, se aude un vapor, orele trec greu în gară, dai un telefon, va veni Costel să te ia cu maşina, poliţiştii aruncă priviri apatice spre panoul „plecări-sosiri” – „ne naştem ca să murim” îi spune o bătrânică unui ţânc timid, nepotul ei, pare-se.

61. La 40 de ani cobori din „turnul de fildeş” – înhaţi partea ta din lumea asta şi o declari proprietate personală, începi să te îndoieşti de calitatea prietenilor, vrei altceva, ai de restituit cărţi, bani şi evenimente, în multe dimineţi te trezeşti cu un gol mare în creier, a dispărut ceva de-acolo, poate anii de tinereţe care au trecut în grabă precum focurile de toamnă pe lângă trenurile cărora le-ai ratat plecările, îţi vine să-ţi cheltui la jocuri de noroc toată averea – fascinantă opţiune (suprimată la timp).

62. Abia pe la 40 de ani ai probleme cu anusul – te-ai dat uneori pe degeaba unora care ţi-au plăcut, ai speculat momentul altădată, ai luat bani buni, ai trăit clipe de extaz şi minute durere când te-au luat câte patru deodată, stai constipat în garsoniera cumpărată recent, atât ai reuşit până acum, o garsonieră, după ce o armată de pofticioşi ţi-au înfipt-o, o canapea ieftină, o veioză, adio-mamă, îţi vine să te spânzuri de geam şi asta vei şi face – vei merge mai departe, vei muri.

63. Uite c-ai ajuns şi la 40 de ani şi nu eşti cine ştie ce mare scriitor, deşi ai vrut – critica literară nu te-a băgat în seamă decât sporadic, genialele tale volume de versuri au ajuns capace pe oalele cu smântână, cei încrezători în destinul tău literar s-au împuţinat, unii chiar te-au luat în râs, poeţii, prozatorii, eseiştii s-au înmulţit în ultima vreme, n-ai loc de cunoscuţii tăi ce locuiesc în Capitală, între timp au apărut alţii mai tineri care s-au dat cu internetul, pentru care tu şi cei de teapa ta sunteţi „dinozauri”, ar trebui să staţi pe la peşterile voastre nu să-i inoportunaţi cu prezenţa pe unde se-adună să râdă de voi, personal, eşti în derivă, alţi congeneri se încăpăţânează să facă baloane de săpun, ai sfârşit în fundătura bibliotecii tale, nu te-ai racordat la percepţia publicitară a zilei de azi, nu te-ai mediatizat îndeajuns, n-ai ştiut, n-ai avut chef ori energie, ştii că eşti depăşit – de te vei scula, pre mulţi vei popi tu!

64. Ai 40 de ani şi lucrezi tot la salubritatea publică – toamna, schimburile de noapte sunt pe gustul tău, mături alene frunzele de pe străduţele vreunui cartier, te gândeşti la nevastă şi la copiii care dorm duşi, te mai opreşti să fumezi, femeile salubrităţii vin în spatele tău cu un tomberon pe roţi, adună grămăjoarele de gunoi, mai schimbi câte o vorbă că şi ele sunt văcuţele lui Dumnezeu, de la sânii căzuţi sug în continuare familiile lor, soţii le troznesc adesea dar văcuţele merg mereu acasă cu salariul, spre dimineaţă te opreşti la un chioşc, iei o vodcă ieftină în sticlă de plastic, predai mătura magazionerului şi în câteva minute baţi la uşă, cei doi băieţi mai mari se pregătesc să plece la şcoală, nevasta la munca de zi pe alte străzi, bei câteva pahare şi te cuprinde obişnuita şi plăcuta somnolenţă, înainte de-a adormi te întrebi dacă mătura ta nu e cumva, în acel moment, în mâinile nevestei, îţi imaginezi cum o mânuieşte ca pe un falus lung şi subţire ca al tău, las că vine ea acasă, te iluminează un gând rebel – i-o vei pune, sigur că da, cu aia subţire şi lungă.

65. Ce să cauţi la 40 de ani în Liberia? – dar lupii tineri din politica română te-au convins, au nevoie de tine, te uiţi cu milă pe fereastra „Palm Hotel”-ului din Monrovia la ei, locuitorii ţării, cum se îngrămădesc la intersecţia Randall cu Broad St., când ai plecat ţi s-a dat o mapă, ai răsfoit-o în avion, „În anul 2008, volumul comerţului cu Liberia a totalizat 139,990 milioane US$, reprezentând exclusiv exporturi româneşti. Principalele categorii de produse exportate au fost: nave cisterne pentru navigaţia maritimă, produse petroliere finite (motorină), anvelope auto, vopsele, recipiente pentru gaze lichefiate, băuturi şi produse alimentare, etc. ”, ai zâmbit în sinea ta, nu ştiai de ce statul român te-a trimis acolo ca investitor tocmai pe tine dar ai făcut pace cu statul român, ai plecat, ai aflat abia acolo că trebuie să dai socoteală unui ambasador plin de sine din Abuja, deci nigerienilor, asta e, ţi-ai zis, abia când soţia unui ministru liberian a intrat în camera ta ai înţeles care-i treaba, cât de fierbinţi pot fi orele unei zile transpirate, să desenezi cu un deget zig-zag-uri din transpiraţie pe pielea neagră a soţiei aceluia, ea să surâdă cu dinţii albi, aşa albi cum în europa ta nu sunt, să-ţi facă sex oral deşi te-ai împotrivit, ea rămâne în continuare şi noaptea aceea, eşti pierdut, prăbuşit – camerele de luat vederi ale SRI au făcut restul, când vei reveni în ţară vei fi ruinat, ca mulţi alţii ce-au gustat din trecătoarea putere politică.

66. Nu mai visezi, la 40 de ani, decât ceea ce ştii – dacă mergi la Cluj şi bei coniace cu Vasile Gogea, apare în localul acela scump o fată care e ca Ana ta de pe vremuri, dacă ajungi la Timişoara, o vezi pe stradă pe Maria din vremea tinereţii tale, dacă vrei să fugi pe un munte înalt apare acolo Ramona ta din vremea când aveai numai 23 de ani, acum, dacă te-ai duce în Baia Mare, ţi-ai vedea toate iubitele, unele măritate, altele divorţate, altele gata să ţi se ofere iar – prin OJT e clar că nu va mai trece geamănul tău, Nicolae Petricec, a îndrăznit să moară, tembelul, fără să te anunţe.

67. Eşti la mâna lor când faci 40 de ani – e nevoie de diplomaţie în Orientul Mijlociu, îţi e dor de Vanghele Gogu şi de cântecul lui „Ninsoare de adio” dar treci strada, intri în camera de hotel cu plicul ştampilat de măreaţa ambasadă română, citeşti: „Emiratele Arabe Unite este o federatie formata din sapte emirate suverane, formate cand britanicii s-au retras din Golf in 1971. Capitala federatiei, Abu Dhabi, se afla in emiratul ce poarta acelasi nume. Emiratele Arabe sunt dominate de desert, in acelasi timp insa este o tara a peisajelor contrastante, de la dunele de nisip care inspira calatorul la oazele bogate, de la muntii stancosi la campiile fertile. Emiratele Arabe Unite, una dintre destinatiile turistice care se dezvolta cel mai repede din lume, are toate ingredientele necesare pentru o vacanta de vis: soare, nisip, mare, sporturi, legendarele duty-free- uri din Dubai, o cultura traditionala care intriga turistul si un mediu sigur si primitor. ”, îţi vine să urli, aştia de prin politică nu ştiu ce e gramatica sau diacriticile, statul tău ţi-a închiriat o cameră la „Al Manzil”, aveau reducere, s-a plătit doar 230 de lire pentru 10 zile, te uiţi cu ciudă la cămila tolănită în umbra maşinii tale din parcarea hotelului, afli că un tip, Victor Ponta, a fost prezent la ceva raliu prin Piteşti, îţi vine să le spargi gura tâmpiţilor ce te-au trimis prin căldurile astea, spumegi, în maşină intră o femeie îmbietoare, scoate 2 bancnote din portofelul de pe bord, te descheie la pantaloni, ţi-o scoală în 10 secunde cu limbi şi supt profesionist, pune prezervativul, te încalecă şi într-un minut îţi vine să fii cel mai bun prieten cu V. Ponta - chiar cu Iliescu, Băsescu, Stalin, Ceauşescu, Lenin, Hitler etc. şi cu Alex Ştefănescu, desigur.

68. Nimic nu umanizează camera ta de rezervist la 40 de ani – aceeaşi austeritate a taberelor de antrenament, acelaşi trap cazon pe coridoare, te ridici greoi, e ora 7.00 dimineaţa, plicurile de ness se substituie cuminţi unei soţii matinale care te-a părăsit, armată ţi-a trebuit, armată ai, locuieşti aproape gratis la un cămin de garnizoană, cel puţin ţi-au dat o pensie mare după ce te-au retras din trupele NATO, zilele trec goale, n-ai prieteni, n-ai activităţi care să-ţi mănânce timpul, nu prea mai dai banii pe alcool sau pe haine, contul bancar devine tot mai gras dar nici tu nu ştii cu e să cheltui căci toată viaţa ai fost întreţinut de altcineva, eşti o partidă bună pentru orice muiere mai trecută – poate chiar vei aduce vreuna, cândva, în perimetrul acesta unde nu există calculator sau televizor.

69. Uite că la 40 de ani ai ajuns şi parlamentar într-o Românie tot mai mică – tatăl tău te-a plasat de june în aventura asta splendidă, gagici, mass media, maşini de lux, vacanţe pe unde vrei, case de vacanţă vreo două-trei, „mocofanii de proşti” (vorba ta!)

Nu-şi dau seama cum trebuie trăită viaţa, se înhamă de bună voie la jugul tău, fac firme, greve, marşuri de protest, le explici în emisiuni TV cât de greu se lucrează în politică, ieşi din studio urmărit de privirile galeşe ale puştoaicelor aduse acolo pentru altă emisiune, şoferul e la scară, vei petrece noaptea într-un club tainic de noapte – distracţia iar începe, duşmanii zdrobiţi îşi scuipă televizoarele, aşa le trebuie, „mocofani de proşti” ce sunt ei!

Katya KELARO

The Echo Lake


Craig and the fairy queen

Te-am cunoscut în pădurea de lângă lacul Echo
dansând beat-de-singurătate-n lumina unui foc de faruri,
îţi făceai artificii din cutii de bere uitând drumul spre o casă care se uita
pieziş la oameni, casa ta.
Îmi spuneai că-n ea locuieşte un vrăjitor,
fost chitarist în Klownfight band, the Wolfman poate, nu mai ştiai foarte
sigur, poate tu.
Erai aproape sălbatic, deşi fragil printre oameni,
chiar vulnerabil.
La Echo veneai noaptea
să strigi incantaţii al căror răspuns îl înghiţea lacul
Love, where are you?
Vorbind cu duhuri din alte lumi, pădurea ţi-a răspuns o singură dată, în
noaptea aceea,
Love are...dinspre lacul straniu, într-un
vehicul parcă din alte timpuri, am apărut ...eu.
Îmi amintesc zâmbind cum mi-ai arătat pe o hartă din ochi de păianjen drumul
spre Arizona.
Nu pentru că aş fi mers într-acolo, ci
pentru că acolo ar fi trebuit, într-o zi, să ajungem.
Arizona dream
Mi-ai împărtăşit esenţe şi existenţe,
credeam că delirezi când mi-ai spus cum ţi-ai ţinut în braţe bunica o parte din
drumul spre dincolo,
aţi zâmbit unui înger care ţi-a dat numai ţie voie să te întorci, cum ai făcut
în faţa casei un cort de flăcări
pentru nişte instalatori ce trebuiau să repare filtrele de apă din New Ipswich,
roşii de prea mult fier şi că din
matematică ai reţinut doar: viaţa fără fairy queen e o mulţime vidă.
De atunci am un secret:
În pădurea de lângă lacul Echo am învăţat
să nu mai accept firmituri de la masa altor iubiri.

 

Lumina din samovar


cine e aproapele, cine e departele?
lumea-un canton părăsit

ca-ntr-un cuibar mă-nvelesc cu paie
udă de ploi şi nu mai ştiu
de ce bunicul a îndurat atâta frig
şi umilinţe în urali

cine e aproapele, cine e departele?
se întrebau unii pe alţii
ghemuiţi în sicriele de lemn
făceau focul din iasca palmei
ceaiul din sudoarea inimii
şi nu mai întrebau de ce

după ce au deschis porţile lagărului
prizonierii au plecat

convoaie lungi spre casă
cortegii funerare
caşa şi pe maşa le-au lăsat la gară
au luat trenul ca o raniţă în spate

trecutul greu ca o bârnă

 

kyдà?

acasă

vedeau din vagon fete cu pestelci sinilii

şi coade blonde făcându-le cu mâna
vacile ridicau nedumerite ochii căprii
la şarpele de fier

bunicul avea un samovar înăuntru
rece

deşi toată ziua bea ceai
simţea metalul pe sub piele.
la legătura dintre trahee şi plămâni
se plângea de întuneric

zilele treceau ca o perie aspră
zgâriat a ajuns la poartă

bunica, cu ochii ei negri, a fugit în grădină
apoi la poartă iar în grădină
iar la poartă
stăi!  a oprit-o luând-o în braţe
în samovar s-a aprins o lumină aburind


 

 

the bishop


trebuie să mergi ’n audienţă la episcop mă sfătuiseră rudele

eşti gravidă studentă la arte

doar n’o să naşti într’un sat

amărât

din nord

coreea începe unde se termin’ oraşu’ ce dreacu’ nu pricepi?

mi’am luat inima’n dinţi

n’o să urle nimeni la mine’n luna a opta

c’o dacie de-mprumut ne făceam planul ce’o să vorbim cine

primul eu

nu puteam sta mult în picioare ziceam

c’o să stau

 pe un scaun

 

the bishop avea părul alb îmi dădea

linişte

urcam pe tâmpla lui de zăpadă

şi miroseam a nimeni

a copil singur

singurul aur care-l aveam era cenuşiu

nu mai ştiu cum de-am început să plâng dar nu mă mai puteam opri

era ploaia frigul statul pe trepte era el acolo în ceardac la cald

mă simţeam ca o hoaţă de mere ultimul măr furat crescuse’n mine

îl vedeai cu ochiul liber

de pe turle

ce faci, artisto? m’a luat în primire

ştiu că femeile plânguşor când vor să obţină ceva şi

că artistele plâng şi mai uşor

flick

bătu din degete

când o să zboare porcu’ o s’ajungi’n oraş acu’ afară

 

intrase’n mine moartea

venisem victimă devenisem fiară

’n mine copilul nenăscut se agăţase de pereţi

nu voia afară

un’să vie? Măcar dac-aş naşte’ntr’o iesle

 

auzeam motoru’maşinii la’ntoarcere

zumzetul acela de gaz

opreşte!

m-am dus în câmp până mi’am pierdut papucii ’n noroaie

am plâns cu’adevărat

 

pân’la Dumnezeu

ai de trântit mulţi sfinţi


 

lecţia de înot


pentru mine apa e o uşă deschisă unde am auzit plângând pe cineva

te-ntrebi de ce unei femei îi este teamă de un bărbat
oricât ar fi egalitatea lor cu actele în regulă
mi-amintesc de ora de sport din facultate
când prof'ul a vrut să vadă
dacă un suflător are respiraţia mai bună
decât un cântăreţ
eu nu ştiam să-not însă
la 1,50 adâncime mi-au dat asigurări că nu pot să mor
şi ne-a mai spus că nu e nici o diferenţă
sub apă sau deasupra ei între un el şi o ea
am intrat în joc cu un fagotist
mi-a făcut din ochi ca la un raliu cu arbitrul în slip
am numărat până la 10, apoi 20, apoi 25
la 26 m-am oprit o clipă să-mi caut o rezervă de aer
la 27 m-am poticnit
28 mi s-a părut un efort
29 n-a mai contat
la 30 mi-am spus: ies din apă, am 19 ani şi am o mamă acasă
dar mâna profesorului în ceafă m-a izbit din nou de placenta aia nesfârşită
am agăţat o bară de susţinere de pe marginea bazinului
şi parcă-mi venea aer pe acolo
era tubul meu de oxigen sub apă unde eşti în apnee totală
respiraţia sub apă nu se mai numeşte claviculară
costo-diafragmatică sau abdominală
ci respiraţie de avarie, efort de supravieţuire
am coborât în adânc să-mi eliberez capul şi am ieşit printr-o laterală
urcam scările simţind cum sângele-mi pleacă pe nas
maratonul pentru mine nu se terminase
m-am întors să-l iau şi pe el
se încăpăţâna pentru o secundă
în plus deşi i se sfârşise şi lui coloana de aer
mi-am luat hainele învelindu-mă ca într-o nouă piele
şi am ieşit în stradă cu părud ud în ianuarie înaintea sesiunii
nu am mai fost la nici o oră de sport de atunci

lui jim morrison, opus 7

 

 


ochiul lui osiris


cearşafuri de maharajahi arse pe rug în benghali
vin în ordine inversă ploile grele
printre tetine, boxeri, bigudiuri,
mahalaua bucureştiului
garoafe de nea
câinii liberi nu muşcă din
albul impecabil al
iubirii noastre dat cu fard de clorofil
defilez în arenele lumii gata pentru
o nouă geometrie în spaţiu
bocanci cu mătase de prada
detaliul e fin, eticheta e grea
să fii tu însuţi e cea mai mare problemă
să te ridici singur de pe linia de tramvai
nu mi-am semnat teza de olimpic la pedagogie
don’t tell me what to do with my life, today, mamma
mi-e teamă de accidentele inventate să dispar
iau avionul de hârtie cu mine
încă ceva
poezia nu aruncă cu pamperşi de îngeri prin ceruri

enigmatică
ne şopteşte
graţioasă ca un lujer
c e v a


 

 

Pe umbra mea o cheamă Joline


artistul mort e de două ori mai valoros,
când picta în atelier era, în schimb, un mare pericol
cuţitul care l-a dezosat de viaţă ţi s-a înfipt în creier
moartea e telefonul umbrei lui, în criză de fise:
mă recunoşti? cea mai fidelă amantă a unui bărbat

femeia are în umbra ei o posibilă rivală, aşa că v-o prezint pe Joline
fiica unui cadif cu plăceri maso, eu în bocanci, ea cu toc cui

dansatoarea flamenco prinsă cu lasso-ul
voulez-vous dancer avec moi? bikini & castagnete & finetti

când o strâng pantofii de domnişoară glamour
devine gheişă într-un pat cu teatru chinezesc de umbre
I don't need sex, I want love
murmur
give her your soul, I love sex se aude dintr-o altă boxă
noi două jucăm poker
miza-bărbaţii
evantai de iubiri
aerul

nu te teme de mine, mă îmbrăţişează eliberată
mi-e frică de... virginia woolf


 

 

Maersk


 

măsor timpul cu picături chinezeşti

între două ronduri îmi dezmorţesc braţele

miros a urină, probabil şi a mort

am 18 ani două luni 50 de dolari & un vis

într-o zi o să fiu complex

am boaşe incasabile

13 zile până-n canada apoi trec frontiera

o să vând gogoşi o să spăl wc-uri o sa ... bine

o americancă bogată o să par cinstit o să mă bat prin baruri

pentru curve o să-mi fac asigurare & carte verde & o să trimit în ţară

-s nabab dă america mama să facă sarmale în ranch-ul meu

un fel de neverland o să dau mâna cu preşedintele şi o să-mi iau

loc de veci lângă michael o să am fa

brică restaurant sunt în stare să-mi beau urina am timp

de şampanie n-am febră nici taiwanezii nu m-au găsit

sângele meu n-a îngroşat oceanul

mănânc vanilla ice pe o plajă din miami cu mâinile pe

fundul unei blonde eu nu mă numesc fluture

nu mă numesc roşu nu mă numesc orhan pamuk

eu mă numesc ucigaşul am fondat o universitate un azil un spital am dat

numele unei străzi conduc un holding vin acasă-n fiecare vară şi fix

primul lucru care-l fac e să m-opresc la biserică-n poartă

scriu 4 nume care n-au fost în afganistan n-au luat medalii nu-s olimpici

patru oameni morţi în atlantic

radu costea radu danciu petre sângeorzan florin mihoc

primul dintre aceştia sunt eu

 

aud şobolani foindu-se-n cală


 

 

săritura tsukahara: când mâine nu mai e o altă zi


resemnată, semnă, se ridică şi ieşi.
uşa maternităţii se închise în urma ei ca un atlas cu vitralii

 (masa albă o depliase de zâmbet
lăsând în sânge o catifea mecanică)
lehuzele din jur îşi purtau fericite pruncii
bucăţi de piatră din care vor modela pe îndelete lumina

viaţa e un dublu salt înapoi cu şurub, gândi pornind motorul
cu cuţitul, moartea a întins o cremă fină peste aşteptările ei de femeie
la radio, obsedant dire straits ... you and your friend
întoarsă în timp, trecea printre oameni ca o fetiţă cu ghetele însângerate
înghesui amintirile într-un torpédo, doar pe el îl păstră
pandantiv de fosfor şi blândeţe în carnea ei mutilată
filele din jurnal au coconul spart
prelingând pe geamuri o ploaie stranie
maşina nu mai merge pe strada cunoscută
se cufundă în ritmul muzicii
într-o fântână ca o cale lactee uitată

Michael FRIEDRICH

Rugăciune

Mântuieşte-mă, bunule, de multiplu!

De roua zorilor mântuieşte-mă

şi de cântecul mierlei primăvara,

în crângul cu flori.

Fără eu, fără tu,

doar o singură tuşă

trasată cu mână fermă

pe pânza albă a vieţii,

împlinit prin simplificare

să locuiesc doar

de-a pururi atotiubitor

într-o inimă caldă şi sacră.

Ba nici măcar atât de puţin

nu-mi doresc –

într-o inimă sfântă să locuiesc –

ci îmi doresc una să fiu

eu cu dânsa.

Fără un altul,

rămas singur într-o beatifică stare,

nelimitat de nimic

într-o beznă a cărei sclipire

mai strălucitoare-i

decât soarele mândru

în vreme de amiază,

când până şi ţăranii trudiţi

se retrag sub a stejarilor umbră

după ce munca la câmp i-a sleit de putere,

mântuit doar să fiu

după voia-ţi cea dreaptă, divină,

şi mai presus de toţi zeii.

 

Declaraţie pe proprie răspundere

Subsemnatul –

de nenumit, căci înscris printre

stelele logo-stele este numele meu –

declar pe proprie răspundere,

cu umbra mâinii pe inimă,

că nimic din tot ceea ce iese

din tine

spre a se reîntoarce

la tine

nu mă interesează defel.

Declar totodată,

că singurul către care

îmi îndrept intenţiile,

gândurile şi,

mai ales,

sentimentele,

eşti tu,

fără de nici un altul,

căci nimic din toate

cele ce se află

în ceruri

nu-ţi poate fi alăturat,

căci tu eşti începutul

şi sfârşitul,

punctul de beznă orbitoare

fără de nicio dimensiune

din care rupte sunt

intelectul şi fiinţa ta

prin dreapta-ţi judecată

de la bun început,

precum şi silogismul

calculatei tale raţiuni

de o răceală albastră

a sfintei familii

compusă din

tată şi mamă

şi din fructul sacru

al iubirii lor,

cel întins ca de la margine

la margine de ceruri.

Prin prezenta te declar

pe tine ca unu

fără al doilea,

singură şi de neclintit

putere

a celei de a şaptea zile,

linişte beatifică

şi pace

mai presus de orişice cuvinte.

Doar ţie mă închin –

căci nu eşti un zeu

născut iar nu făcut –

ci mai dinainte de toţi vecii,

neavând nimic în afara ta,

domneşti majestuos

în aşteptarea revenirii fiilor tăi,

a reîntoarcerii lor acasă,

în simplitatea iubirii

celei mai candide cu putinţă.

Şi mai declar cu faţa

îndreptată către faţa ta

că nu există un alt născător

de ceruri suprapuse,

cu excepţia ta,

căci tu eşti

unul singur,

sufletul şi iubirea mea,

iar trupul tău

este slava pogorârii tale

ca duh de lumină

veşnic călăuzitoare.

Drept martori

pentru justeţea declaraţiei date

sunt firele verzi ale ierbii

şi zborul păsărilor

primăvara.

Amin.

Poem de adio scris pe flori de salcâm

Sub un salcâm înflorit

poeţii cu suflete albe

şi aripi în ceruri

contemplă în tăcere

spectrală liniştea serii.

Mihai: Eu unul mă duc, oh,

Nichita, fratele meu,

iniţiat ca şi mine

de însuşi Phoebus Apollo

în tainica limbă a păsărilor

prin cântecul lor dimineaţa;

acest salcâm înflorit

sub care sortit

de sacrele moire

ne-a fost nouă astăzi

să fim în amurg împreună,

martor îmi este,

pe tetractis şi pe Stix laolaltă,

că îţi spun adevărul”.

Nichita: Şi eu ştiu că mă duc

înspre locul acela de taină

din mijlocul inimii,

de sânge cald dătătoare,

cea veşnic pulsând iubitoare;

ne-om revedea doar acolo,

acasă, la un pahar de tărie

ori de dumnezeiască ambrozie,

în pace şi de nespus armonie;

căci doar regăsiţi iar la mume

fi-va-ne scris pe petale de flori

străvezii ca lumina

să iubim fără trupuri

însăşi taina cea mare a iubirii

a toate unitoare”.

O pală de vânt răbufni

din neştire şi brusc scutură

salcâmul întreg pe-nserat

iar dalbele flori poleiră

pe plete şi umeri poeţii.