MotoTiuk!

 

Ruxandra CESEREANU

anti-chimbal (2)

Ieri am revăzut Scene dintr-o căsătorie: viespoiul Bergman știe să înghiontească mintea chiar și atunci când ea nu vrea nicicum să fie înghiontită. Ingmar Bergman scotocește prin toate cotloanele femeii și bărbatului, până nu mai lasă nimic din simțămintele și gândurile lor, totul este trecut prin sită, strecurat, cântărit, arătat cu degetul. Dar să trec la Julian Barnes care propovăduiește astfel, citând un poet uitat: Căci doar iubirea va rămâne după noi (…). Versul ne surprinde, întrucât până la el poetul fusese branșat pe rostirea unei sumedenii de nemulțumiri și dezamăgiri. Suntem gata să ne lăsăm înveseliți. Dar mai întâi s-ar cuveni să mustăcim ca orice prozator care se respectă și să ne îndoim de acest arabesc poetic: Așa să fie? Oare chiar ne va supraviețui dragostea? Ar fi frumos să credem așa ceva. Ar fi reconfortant dacă dragostea ar fi o sursă de energie care ar continua să lumineze și după moartea noastră. Pe ecranele primelor tipuri de televizoare rămânea un punct în mijloc după ce le închideai, iar nucleul acela de lumină se micșora treptat, de la dimensiunea unui gulden la un fir abia vizibil. Când eram mic asistam la acest proces seară de seară, animat de dorința nelămurită de a-l opri în loc (și văzându-l, cu o melancolie adolescentină, ca pe însuși centrul vieții omenești dispărând inexorabil într-un univers negru ca smoala). Tot așa trebuie să licărească și dragostea câtăva vreme după ce a fost stinsă? Eu, unul, nu-mi dau seama. Când supraviețuitorul unei perechi care s-a iubit moare, nici dragostea nu mai rezistă. Foarte tranșant decis, lucrurile stau astfel: după moarte, dragostea nu mai rezistă, nu mai poate fi energie (nici lumină și nici întuneric, nici clarobscur), fiindcă nu mai are cum să fie. Cine spune și crede că dragostea supraviețuiește după moarte se înșeală. De fapt, Barnes neagă tocmai componenta de supraviețuire în general, ceea ce este mai grav. Sufletul depinde de carne și nu invers. Carnea depinde doar de carne. În schimb sufletul nu poate depinde doar de suflet. Putem să-i spunem și inimă, deși inima în sensul ei relativ exact este altceva. Când spui inimă, spui simțământ și pasiune. Când spui suflet, nu te referi neapărat la simțire, chiar dacă pasiunea într-un sens mai general nu este exclusă (doar se vorbește despre pasiunea… sufletului). Mi s-a părut ingenioasă comparația dispariției dragostei (prin moartea unuia din partenerii cuplului) cu ultima luminiță care licărește în televizor. Barnes exclude dragostea supraviețuitoare printr-o singură făptură, întrucât o concepe exclusiv prin doi. Lucrul acesta nu este foarte corect și nici provocator. Întrucât provocarea este tocmai aceasta: ca unul singur să poată iubi și după ce celălalt a pierit. Dar J. B. are amprenta paradisului (pe care tot el îl neagă) și nu vrea să renunțe la ea. Este sceptic și incorect, întrucât vrea tot, nu o rămășiță luminiscentă. Nu mi-l închipui, de aceea, niciodată pe J.B. în ipostaza de mistic. E cam dificil să iubești de unul singur, când nu crezi în așa ceva. Firește, cea din urmă frază este valabilă nu neapărat pentru autorul aici discutat și vorbele sale.

6 Răspunsuri la “anti-chimbal (2)”

  1. voroncas spune:
    poate n-am fost eu atenta, dar sa ne spuneti si de unde-l citati pe barnes. multumesc!

  2. mesmeea cuttita spune:
    paginile 226-227, editia tiparita de RAO in 2003!

ca doar nu am gresit citatele! 

  1. voroncas spune:
    haha, intentia nu era nicidecum sa va “verific”! 

  2. mesmeea cuttita spune:
    nici nu ma gandeam la asa ceva. ci la vreo confuzie ca toate confuziile pe lumea asta 
    (era sa scriu ceva in latina, dar m-am abtinut)

  3. coramica spune:
    Dar cum e atunci cand unul dintre parteneri trece la cele vesnice, iar celalalt ramane si nu-l poate uita, nu-si mai reface viata etc. Neuitarea nu e tot o forma de iubire?

  4. mesmeeacuttita spune:
    pai tocmai despre asta vorbeste si J.B. 
    iar in acest caz, da, iubirea devine pur si simplu neuitare. dar mai este, oare, ea, iubire in sens suprem? sau e cu totul altceva!

 

Daniil HARMS

TIUK!

(Traducere din limba rusă de Mihail VAKULOVSKI)

 

 

 

Vară. Masă de scris. În dreapta - o uşă. Pe perete - un tablou. Pe tablou - un cal care ţine în dinţi un ţigan. Olga Petrovna despică lemne. La fiecare lovitură de pe nasul Olgăi Petrovna alunecă pince-nez-ul. Evdochim Osipovici fumează pe un fotoliu.

 

Olga Petrovna (dă cu toporul în buturugă, care, însă, nu dă nici un semn că s-ar desface).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul, loveşte în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul, loveşte în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul, loveşte în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul): Evdochim Osipovici! Vă rog frumos: nu mai ziceţi cuvîntul acesta, "tiuk".

Evdochim Osipovici: Bine, bine.

Olga Petrovna (loveşte cu toporul în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul): Evdochim Osipovici! Mi-aţi promis că n-o să spuneţi cuvîntul acesta - "tiuk"!

Evdochim Osipovici: Bine, bine, Olga Petrovna! N-am să-l mai spun.

Olga Petrovna (loveşte cu toporul în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

Olga Petrovna (aranjîndu-şi pince-nez-ul): Ce nesimţire! Om matur şi nu poate să înţeleagă o simplă rugăminte!

Evdochim Osipovici: Olga Petrovna! Puteţi să vă continuaţi treaba liniştită. Eu n-am să vă mai deranjez.

Olga Petrovna: Vă rog, vă rog foarte tare, lăsaţi-mă să despic măcar buturuga asta!

Evdochim Osipovici: Despicaţi-o, despicaţi-o, fireşte!

Olga Petrovna (loveşte cu toporul în buturugă).

Evdochim Osipovici: Tiuk!

 

Olga Petrovna scapă toporul, cască gura, dar nu poate să spună nimic. Evdochim Osipovici se ridică din fotoliu, o priveşte pe Olga Petrovna din cap pînă-n picioare şi pleacă. Olga Petrovna stă încremenită cu gura căscată şi-l urmăreşte pe Evdochim Osipovici care se îndepărtează.