Atelier de creative writing pe muzică psihedelică

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică cu Ruxandra CESEREANU

Atelier 1

Atelier 2

Atelier 3

Atelier 4

Atelier 5

Atelier 6

Atelier 7

Atelier 8

Atelier 9

Atelier 10

Atelier 11

XI.

 

 La al unprezecelea atelier, muzica propusă spre audiere a fost tot cea a formaţiei Muse (audiată şi la al zecelea atelier), cu albumul Black Holes and Revelations. În a doua parte, am mixat melodii din Manfred Mann' Earth Band, Uriah Heep, Dead Can Dance şi recitativuri din Jim Morrison, toate aceste extrase fiind gândite ca "vârtejuri" sonore cu diferite nuanţe.

Mai jos prezint textele comise de studenţi, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

 

 

Raluca Ferentinos

 

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită

 

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită

Străpungând pieptul violonistului ameţit de vaporii de alcool.

Armă a vieţii şi a morţii, a revelaţiilor şi a confuziilor,

Lovi apoi în cădere sticla verde ce ţinea captivă

Corabia din beţe de chibrit, plutindă pe focul demonic

Al descărnaţilor şi scheletronilor, dansatori ai dansului ultim.

Căpitanul corabiei privea de la tribord printr-un binoclu din ochi de furnică jocul lor macabru.

Prinse apoi vâslele din piele de om şi se aruncă în marea de Busuioacă de Bohotin,

Purtătoare a bileţelelor tuturor rătăciţilor,

Prizonieri în burţi de peşte uriaş.

Sânge, carne, trompete şi flaşnete formau amalgamul vrăjitoresc.

Dansatorii s-au prins de mâini şi acum trăiau unul prin celălalt,

Prin prelungirea fiecărei mâini în cealaltă.

Mâinile lor contopite hrăneau şleahta descărnată

Cu dansul lor frenetic şi muzica de care erau posedaţi

Până ce toţi deveniră unul.

 

 

Lavinia Rogojină

caruselul

 

 

nebunie lucidă rece şi transpirată am trecut prin zeci de oameni

ne-am înecat cu gândurile lor lăsate să putrezească în noi

ne-am urcat pentru ultima dată în caruselul ce se învărtea cu moartea

alegând ziua când ne vom pierde fiecare în mâinile ei dezlegând lanţurile vieţii

ne învârteam în jurul nimănui călăream animale sângerânde şi ne ţineam strâns de ele

nu eram speriaţi vedeam doar feţe lungite distorsionate şi răstignite în spaimă

cineva îmi spunea că suntem rude dar nu eram străine

de mici ne dădeam în carusel fără voi ţipam şi cântam până leşinam în cor

lanţurile ne ţineau strâns ca să nu ne prăbuşim când o să ameţim

respiram în blana animalelor ucise pentru ca jocul nostru să existe

caruselul avea oglinzi desenate de copii era învelit în crusta animalelor marine

acolo unii se dezlegau şi dansau pe scoici mestecate flămând de picioarele lor

alţii lipsiţi de curaj nu îndrăzneau căci despletindu-se deveneau vulnerabili

puteau aluneca în braţe străine moartea se-nvârtea cu noi şi ne cerea înapoi

trăgea după ea suflete-făclie lipsite de regrete care nu plângeau

ci râdeau pentru că dansaseră pe scoici şi atinseseră crusta sirenelor moi.

caruselul nu s-a mai oprit nu mai ştiam cum am urcat pentru ultima dată în el

şi nu am mai coborât animalele eliberate de noi dispăreau rând pe rând

mirosul de mare putrezită din scoicile cărnoase ne atrăgea pe mulţi dintre noi

habar n-aveam dacă mai există o lume ceva timpul se plictisise de noi

nici un soare sau lună nu mai treceau peste câţiva oameni uitaţi nicăieri

în negură un carusel colorat era singurul viu adăpostind copii cu păr argintiu

caruselul fusese fermecat de viaţă şi el omorâse moartea dacă asta se poate.

                                                                                  

 

Notă: 

Iniţial muzica nu a avut nici un efect asupra mea. La un moment dat, cam pe la jumătatea albumului formaţiei Muse, a început un vârtej muzical, întreţinut excelent de melodiile pe care le-am ascultat în continuare. A fost ceva foarte puternic, un ritm constant care m-a dus cu gândul la un carusel aflat deja în mişcare care a început să se învârtă apoi într-un ritm din ce în ce mai ameţitor. Aş fi vrut să mai ascult, dar cercul trebuia închis. Cred ca la acest atelier am reuşit cel mai bine să mă concentrez şi să experimentez o formă de vârtej muzical...

 

 

Cristina Vidruţiu

 

Listening and writing 

                                                                                                       

 

     Să tai venele tornadei aterizate în papucii mei de când eram copil – la un pas pleoapa bunicii picotind în tigaia cu sarmale. Să crape cerul exact în punctul de deasupra mea şi să ningă cu bulgări de cireşe. Dimineaţa îmi întind aripile şi-mi iau zborul de pe marginea patului nostru acordeon. Vreau un pahar gâtuit cu regret în care să înec mâţa miorlăită a vecinei. Creierul la borcan fără conservanţi într-o pungă uitată în troleu se agită producând un foşnet identic cu rumegatul melcilor. Clipeşte din verde şi lasă-mă să mă instalez în muşchii tăi tapetaţi cu poze de pe vremea când eram la grădi. Să nu moară niciodată banca de sub brazi! Să dorm într-o căpiţă de paie până când soarele ar schimba locul cu greierii mici din care să-mi fac o pereche de cercei. Caii mei negri dorm sub coasta timpului închis într-o cutiuţă alături de balerină. Caii tăi albi mânaţi de genele strecurate între 2 buze. Strâng clopotele mari de aramă în braţe ca să-mi aduc aminte de toţi taţii mei pierduţi între cearceafuri. Îngroapă-mă în nisip să pot visa la 3 coaste de porc măcinate la moara tăicuţului. M-ai mobilat cu amintiri la fel cum umpli un calorifer cu apă. Oare ce-i după carne, după vis, după cerneală? Geamul bunicii e mai etanş decât sunt eu cu lumea. Sticla aburită mă învineţeşte când mă privesc. Spune-mi la megafon câţi paşi îmi dai împărate, iar eu să cobor cu liftu din turnul meu de budincă cu migdale. Lasă-ţi genele împletite, lasă-ţi unghiile moi sub papucii cu ţinte. Aleg să cad. Aleg să zbier. Aleg. Să nu trebuiască să-ţi pui monede pe ochi niciodată oare cum ar fi? Naşte-mă sub o aripă de cărăbuş şi uită-mă sub pleoape. Cârcei de viţă de vie în păr, iarbă sub tălpi şi nisip în palme. Sub coji de nucă stângă se înghesuie potopul din ochii mei. Pleoape de cheaguri spălate la chiuveta unei băi proaspăt zugrăvite în roz. Îmi năpârlesc gândurile sub căciulă înainte să apuc să spun ce vreau. M-aş mulţumi cu o chilie şi un braţ de flori la picioare, măceşe cu vin. Îmbrăcată în Fa sub o piatră mestec din mine. Să tacă iedera din pălmi până când nucul îmi spune poveşti. Cioburi de faianţă în lobul urechii. Păşind sub urechile elefantului prins într-un glob de lumină.

 

 

 

Marius Conkan

(ultimul atelier)

 

 

aş putea să te iau la bătaie îmbrăcat femeieşte nici nu s-ar vedea că zac băieţaş

barba mea ţi-ar lăsa în piele tăieturi şi faţa sângerie mi-ar deveni dintr-o dată prea fină

pentru mâinile unor bărbaţi schimbat la sex mai întâi aş seduce orice jigodie apoi m-aş prostitua

pentru cei mai frumoşi nu m-ar salva din această orgie nicio muiere fie ea şi nebună

feminizat m-aş păstra de virilă doar pentru cei misogini veninoşi din mascul în ratat

fumuseţea mea tricotată va fi lege şi promisiune bolnăvicioasă din fire aş comite incestul

c-un maimuţoi de cârpe lipsa de carne mi-ar incita şi mai tare instinctul viril

aş dansa dezbrăcată prin casă în semn de mândrie pentru sânii mei voluptoşi

de fapt aş fi un amestec de miere şi cântec de viclenie şi desfătare

n-aş iubi în bărbaţi decât taina brutală de-a sfârteca de-a rămâne în tine şi când se fac nevăzuţi

la bătrâneţe nesătulă şi cu pofta în vene aş vrăji tineri supli şi i-aş cufunda în pene

nu m-aş căsători cu vreun moş burtos trupul meu frăgezit doar în fragede trupuri

zi şi noapte ar fi o orgie şi aş duce-o aşa până când o boală incurabilă mi-ar pătrunde în oase

lumea s-ar tăvăli de durere şi-ar scoate ochii mai ales bărbaţii plini de angoase

ar deveni călugări şi în abstinenţa lor m-ar regăsi pe mine o combinaţie de mortăciune şi pofte

de uşurări clandestine numai că atunci când mă veţi strecura pătimaşi în sicriu

să-mi puneţi deasupra maimuţoiul de cârpe la fel de masculin şi de viu.

 

 

Notă:

 

Finalul unui experiment epuizant, dar plin de trăiri pătimaşe. Concentraţie: 0%. Eram suspendat dincolo de muzică şi poezie... acest experiment a legat, în primul rând, frumoase prietenii. În al doilea rând, randamentul lui constă în îmbogăţirea noastră spirituală (culturală). Pentru mine, cel puţin, a fost o îmbogăţire. În al treilea rând, experimentul a apropiat fibra noastră poetică de sfera muzicală. Chiar şi după ce s-a încheiat atelierul, mai scriu poeme pe muzică.

 

 

 
Valerica Mărginean
 
Câinilor din cer cândva femeile opace
 
 
câinilor din cer cândva femeile opace
le-au ţesut vitralii podoabe şi sicrie cu aer din nord
doar că în viaţa cu bâlbâieli 
tot mai des călătoria e o mână lipită în umbră
o dantelă nevăzută din incestul fluturilor căzuţi în urma ploii
nu ştiu dacă s-a uscat încă nu ştiu nici despre fericirile lor
în cârlige s-au oprit tristeţile de polen livide
zebrele arborilor şi şoarecele cu ochii buclaţi au
mâncat urzicile ieşite din femei 
ce se piaptănă la cimpoiul cu păr negru
lebăda din candelă jerpeleşte schelete scoţiene
desculţi buchetele de draci chinezi
rostesc rugăciunea măruntă a ploii cu dulceaţă
dinţii spălaţi ai păpuşilor siameze se oglindesc în
emisfera din fructe dulci a păianjenului 
îmi dezvelesc unghiile de ochii
închişi cu fermoarul oaselor macerate
m-am îndrăgostit nebuneşte de colţul ascuns 
al capetelor ce sângerează 
răspândite printre mumiile deşucheate 
aşezate în poziţii de jur împrejur deocheate 
făcându-mă să aleg alternativele morţii din foile volante
perna cusută frumos de bunica cu bucăţi de sânge 
am purtat-o la subsuoară ca pe-un talisman sortit doar iniţiaţilor
femeile foşnitoare cu rochii carnivor-vegetale
sforăie pe gâtul bărbatului cu cămăşi africane
împrumutate de la o pisică ce toarce
iubirea prin fibre de orez gălbui
zâmbetul tău desprins din bucăţi de chitară ruptă 
îşi derulează mersul prin paharul cu vodcă 
îmi alterează suburbiile coapselor 
descusute din alte câteva pulovere 
croşetate finuţ de bunicul flamand dansator de flamenco
întors din pribegie acum o sută de ani 
să-i construiască bunicii o casă 
cu pliuri de evantai găsite
pe spirala insulei unde toţi croşeteazã
cu aţă albă neagră maro roşie verde 
morţile şi vieţile cu ochii capsaţi 
în zig-zaguri pe o tablă de şah 
mie mi-au plăcut cel mai mult orbitele
ieşite din bărbatul cu mânuţe thailandeze
făgăduit de soţ mătuşii mele - zgripţuroaice 
şi lalelele albe păstrate de străbunicii mei în gheaţă neagră
aceasta este planeta bunicului meu  
ce şi-a scos ţoalele din sticlă transparentă
asediată fiind de erosul bunicuţei demente
 
 
Notă:
 
Acest poem conţine imagini ce fac trecerea de la delir la luciditate şi invers, sunt călătorii imaginare într-un spaţiu al obsesiilor şi al fobiilor. Iubirea este pervertită în urma ţipetelor crescânde de nebunie. O cale de salvare ar fi evadarea în spaţii onirice, într-o transă din care să nu te mai trezeşti sau în manifestări dionisiaco-apolinice.

 

 

THE END

Atelier IX.

Marius Conkan

 

 La al nouălea atelier, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Dead Can Dance (care a luat naştere în 1981, în Australia, alcătuită fiind din Lisa Gerrard şi Brendan Perry). Am optat pentru Dead Can Dance, deşi nu intră în stilul muzicii psihedelice, ci în acela darkwave sau NewAgeEthnic, pentru varietate, dar şi pentru că formaţia cu pricina oferă prilejul un potpuriu cultural inedit şi straniu (glosolalic), atipic, care construieşte posibilitatea unei transe aproape psihedelice ori măcar înrudită cu aceasta. Albumul ales spre audiţie a fost The Mirror Pool (1996).

Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Dead Can Dance, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

 

 

Marius Conkan

 

aş scrie despre cum în mintea mea şerpii se înlănţuie într-un vârtej îmi sufocă mamele şi taţii femeile şi bărbaţii vai de plozii mamelor căzute-n orgie vai de taţii care mor în numele pâinii şi-al tatălui vai de mutra femeilor bătute şi vai de bărbaţii care înfulecă rămăşiţele altor bărbaţi aş scrie despre cum trupul meu de animal dezosat gata-i să explodeze am prădat până şi ultimul copil nemâncat lumea stă în mintea mea ca monstru al terorii şi-al vinului veţi spune ce e toată porcăria asta şi eu îmi voi despica atunci cutia craniană şi vă voi da creierul spre mâncare aş scrie despre cum boala începe să semene cu un simplu privit sau un simplu mestecat de gumă acum vom scoate spinarea somonului cu degetele adânc înfipte în carne vom trage cu forţa noastră de bărbat spinarea somonului ne va izbi peste faţă se pare că lumea se va prăbuşi într-un bagaj mirosind a târfă ţi-am digerat fardurile şi tinereţea să nu mai arăţi pentru altul ca pentru mine aş scrie despre cum pe muzică nu se poate scrie decât disecând-o cu bisturiul lucidităţii vai de dolofanul sau pistruiatul care se naşte scriind pe muzică veţi spune că toată porcăria asta va face din noi nişte damnaţi şi eu vă voi cere să-mi regurgitaţi creierul şi eu îmi voi pune creierul la loc în cutia craniană aş scrie despre cum toată porcăria asta nu e de nebun ci de om care se vrea nebun şi atunci lumea ca monstru al terorii şi-al vinului nu ar mai semnifica nimic vai de fiii care mor în numele fiului vai de taţii care mor în numele tatălui vai de carnea mea care se împotmoleşte în aceleaşi cuvinte

 

 

Notă:

 

Muzica a decis incantaţia poemului. În rest substraturile violente s-au bazat pe anumite trăiri de dinainte existente şi pe care le-am coagulat în produsul de faţă.

 

 

 

Sonia-Doris Andraş

 

Dianetikon

 

Mulţimea se adună să contemple creaţia

O masă de năframe şi coate-n coaste

Urlă Trăiască! Trăiască!

Condamnatul se târăşte pe coate

Copiii aduc lumânări şi îşi dau foc.

Marele preot bate cu bastonul în humus

Ascultaţi! Ascultaţi, păcătoşi!

Astăzi toţi vom arde şi vom urca

Zetele ne aşteaptă, se dilată!

Pregătiţi-vă lumânările cu calm

Elicopterele vor arunca benzină

Luaţi cetăţeanul de faţă ca exemplu.

El plângea resemnat.

Renunţase de mult la fugă.

Se aruncă în genunchi

Renunţase demult la fugă.

Se aruncă în genunchi.

Îndurare! Îndurare, cred, cred!

Marele preot îi aruncă lumânarea

El o prinde o aprinde cu un chibrit,

două, trei, patru, zece...

Nu vedeţi? Nu se aprinde!

Marele preot o aprinde.

Pompierii şi benzina...

Foc, omul arde! Arde!

Poporul urlă! Se calcă în picioare!

Îşi smulg năframele!

Opriţi-vă! Profetul Elron a sosit!

Ascultaţi cuvântul său

Ascultaţi mesajul său

A doua venire a profetului!

La început a fost Ardealul...

Şi Tunisia şi Alaska.

Apoi au venit Zetele.

Ei sunt fraţii noştri mai mari

Au venit să ne ia acasă!

Dar pentru asta de trupuri să ne lepădăm!

O, yey, ameney! strigă mulţimea.

Fraţii şi surorile mele, voi deţineţi cheia!

Aţi descoperit marele secret

Voi ştiţi, dar cei mulţi au uitat

Prin ce vom face acum

Le vom arăta calea

Înspre Zete!

 

 

 

Notă:

Probabil pentru că mă durea măseaua destul de tare, am avut probleme de concentrare. Mi-a fost foarte greu să nu ascult muzica din punct de vedere critic, dar până la urmă am atins un soi de transă.

 

 

 

Lavinia Rogojină

 

(fără titlu)

 

 

pereţi de moarte

stânci cu voi tatuate

dumnezeu mic cusut în inimă

nu idol nu prostie

dumnezeu respiră ei nu se roagă

el zâmbeşte ei trăiesc

nimeni nu moare.

pupila se dilată

acum e moarte

în ochii convulsivi

şi-n visele tăioase

în foaie literele mint

sunt învăţate prost

mint, întotdeauna mint!

în piele am desenat semne necunoscute

privite atent încep să povestească

patru-s de toate

mi-e frig

sau poate că mi-e altceva

ultimul semn tace

îl privesc îndelung

tace

spune  lasă-mă-n pace

 

Notă:

 Muzica pe care am ascultat-o a fost într-adevăr altceva, cel puţin pentru mine. A fost o combinaţie neobişnuită, o muzică globală şi atemporală, a tuturor şi în acelaşi timp a nimănui.  Aveam senzaţia că mă aruncă de pe un continent pe altul, în diferite momente din trecut pe care nu le puteam lega între ele. A fost ciudat pentru că am încercat să înţeleg ceva şi mi-am dat seama că nu o să pot, cel mult o să reuşesc să-mi dau seama de anumite influenţe şi atât. Am vrut să redau ceva din starea aceea, mi s-a părut că nu reuşesc şi am făcut altceva... şi s-a terminat.

 

 

 

Valerica Mărginean

Blasfemii de dincolo de moarte 
 
 
vrăjitoarele grase se duc mereu la biserica
greco-catolică din centru
să-şi facă manichiura când părul li se rostogoleşte
de-a lungul altarului 
amantul uneia e preot el îmbălsămează 
şi lipeşte dimensiunea sângelui de urechile 
desfundate cu ocazia manifestului anticomunist 
am fost şi eu acolo îmi venea să mă îmbrac în pielea
cusută de ambele părţi 
să înghit pe inima goală un şoricel sentimental 
ce sta de pază în ţara scobitului-în-nas
ieşeau toţi spiriduşii plini de rujeolă din pântecele femeiesc 
făcând o bună impresie unui bărbat cu pielea haşurată
penele lipite de pisica halucinogenă 
au schimbat mersul trenurilor de noapte 
capul de bărbat biciuit de păsările de stradă 
mai vrea şi-acum să citească tratatul de
eroticoretoricoerotică 
presărat cu petale de viermi înamoraţi 
scoşi din ceasornicul păros legat de piciorul nici
stâng nici drept 
am locuit acum un veac în pielea ta cu o mie de oglinzi
aici era insula cu aer sinucigaş 
bătută de vânturile ce aeriseau 
puricii din blana pisicii tale de noapte
aici stăteam în aşteptarea unui trup cu dioptrii crescute
aici mi-ai suspendat viza de intrare 
în burta de lux a mamei spiriduşe
tot aici ţi-am legat şiretul carnivor găsit în metrou 
îţi aminteai mereu nămolul curgând din colivia papagalului 
uneori mi-ai povestit legenda pisicilor căţărătoare din ochii tăi 
reduşi la precizia îmbinării dintre zborul femeii şi al bărbatului
cine îşi simte mai vie ca oricând 
demenţa femeilor din pielea peticită 
decât zeul conservat ce a dansat drăceşte trei zile la rând 
dar nu i-a fost de ajuns să moară 
decât după şapte zile de dănţuiri
şi jocuri de şah şi table 
pisicuţa aceea ucisă de tine în tinereţe
a fost o mare vrăjitoare neînţeleasă
ea alerga prin buzunarele de la blugii tăi spălăciţi
să-şi caute molarul de minte căzut înainte de vreme
nu şi-a cunoscut fantasma vieţii 
un motan francez cu blana despletită de feţele zilei
în care plouă.
 
 
Notă:
Imaginile acestui poem s-au născut din contactul cu realitatea concretă şi cu unele supoziţii fantasmatice, ele sunt nişte explozii de conştiinţă, în care spiritul imaginar este sclavul alienării, al bolii, al patologicului.

X.

 

 La al zecelea atelier, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Muse (care a luat naştere în 1997, în Marea Britanie, alcătuită fiind din Matthew Bellamy, Chris Wolstenholme şi Dominic Howard), cu albumul Origin of Simmetry (2001-2002). Spre deosebire de celelalte întâlniri din cadrul atelierului de scriere creativă pe muzică psihedelică, de data aceasta unul dintre studenţii participanţi la atelier au propus muzica produsă de formaţia Muse, caracterizată ca fiind rock progresiv, rock alternativ, indie rock. S-a mizat pe o concentrare pe sound-uri insidioase, trenând obsesiv, şi pe schisma vocii principale, trecând spectaculos de la răguşeală şi ton grav, la ascuţiş strident.

Mai jos prezint textele comise de studenţi şi de mine însămi pe muzica formaţiei Muse, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

 

 

Ruxandra Cesereanu

 

cântecel

 

unghiile ţi le-aş tăia cu limba dac-ai şti să fii un dumnezeu mic uns cu ciocolată

dac-ai fi o chitară electrică explodând cu oscioare de vultur la glezne

dac-ai avea părul ca o pivniţă vâlvoi cu jucării

limba mi-aş tăia-o cu lama de ras

ca resturi din barba ta să-mi intre pe gât şi să-mi căptuşească ficatul

cutiuţa din inimă s-ar închide şi deschide hopa-mitică

s-ar învârti titirez până ar ajunge pe sirius

cu frânghia de spânzurat atârnând balerină

în urechea ta m-aş ghemui ca un cercel de rebel certat cu legea

şi ţi-aş şopti moi cuvinte de ceaţă şi dulce greaţă

am o gaură-n cap am un burghiu delicat

pe-aici trece un trenuleţ care nu opreşte niciodată

doar luminile lui le simt atingându-mi dinţii şi spărgându-i cu unde sonore

pe-aici trece o caravană de tinere cămile duse la împreunat

blana lor aspră e o plantă de cerebel stacojiu

culoarea mea favorită pentru scrâşneala singurătăţii şi-a maturităţii

un carusel de sticlă pisată pe care un fachir păşeşte-n foc negru

lanţuri de degete lipite intrând în gură

scoţând de-acolo o pungă plină cu patimă interzisă şi langoare proscrisă

iubiţeii zac ca viţeii sticloşi pe care îi mângâie un măcelar cu cizme de rege

de când eram mică i-am împuşcat pac-pac şi i-am silit să facă oac-oac

să fie broscuţe părăluţe stăncuţe

să nu se mire nici de polul nord nici de japonia nici de laponia

ci doar de odaia ultimului sânge chircit în cubuleţe de gheaţă.

şopârle dansează cu pisici siameze

miorlăie cu răguşeli de aligator în petrol

aşa şi eu mă-nvârt mă-nvârt

înecată-n spirt şi-n fierbinţeala mult prea vie a unui cuvânt

care-mi stă pe frunte ca o maimuţică de foc

ea n-aude nu vede nu vorbeşte

ci doar cu dumnezeul galben al lumilor pe dedesubt şi pe dinlăuntru se războieşte.

 

 

 

Cristina Vidruţiu

 

Listening and writing

 

 

     Când căpiază oile e vremea poveştilor la gura cuptorului cu microunde. Papucii pufoşi în jurul gleznelor gospodinelor frustrate din cauza tornadei care le-a întrerupt şiroaiele şi oftaturile din faţa tv-ului decorat cu balerine de porţelan. Puradeii reveniţi la foamea cea de toate zilele după cornuleţul cu lapte îşi pironesc ochii pe motanul gras din vecini poposit pe pervazul termopanului colibei lor. Îţi mai aduci aminte când te-am îmbrăcat în rugina fierelor prinse de bunicul în vis, fierele alea apărute lângă văniţa noastră de plastic după o noapte în care m-am rugat să am noroc să-l întâlnesc în viaţa asta pe Galoşu – cuceritorul canalelor. Mama zice că mă dă afară. Mai afară de atât unde? Când şobolanii se fac bucăţi de plapumă şi învăţătoarea îţi trage în jurul băncii un cerc cu creta… mai afară de atât unde? Genoflexiuni cu creieru nu fac, tătuca spune că trebui să-mi fac bani de buzunar. Banii nu se fac din piatră, unghiile nu cresc din pâine – asta spune bunica. Mai bine mă năşteam atunci fără unghii! Munţi de gunoaie escaladaţi cu ajutorul unor frânghii de aur – asta visez mai nou de când e la modă simbioza asta între lanţurile de aur şi ridicarea către cer călcând pe capul vecinului.

     Cum o fi să dormi în iaurt? Şi după să-ţi taie picioarele frăgezite ca să nu mai simţi niciodată nici măcar încercarea asta de a te face alb. La votu ăsta se dă pomană? Cum de ce? Ca la orice înmormântare... ceva tot îngropăm noi. Asta facem noi: eu îngrop, tu mă îngropi, el te îngroapă, noi suntem îngropaţi de voi pe când ei le dau raportu la ele despre cum e să fii îngropat. Când nu vezi şi nu auzi, nu are nici un sens să vorbeşti. La focul de tabără ni se coc creierele uitate să mucegăiască în plasa cu zarzavat. Bade cumpără-ţi laptop să-ţi rezemi caşu de el – cică zice Europa asta ce ne-o primit la Cina cea de taină la strâns de firimituri în palma pentru confecţionarea de dopuri destinate urechilor. Închide ochii şi scuipă! Deschide ochii şi scuipă! Scuipă! Elimină-mă din sistem!

 

 

Notă:

Nu m-am putut concentra pe muzica distorsionată, motiv pentru care rolul muzicii a fost mai mult acela de a acţiona asupra mea asemeni unei tornade sau a unei cârtiţe care mi-a înlesnit vizualizarea unei avalanşe de imagini culese în ultimele zile din diferite surse.

 

 

 

Sonia-Doris Andraş

 

Muhammad Ali Baba şi cele 100 de portaluri semi-deschise

 

 

*Inflamaţia pârâie în interiorul coconului de gheaţă ce pluteşte peste canonul occidental. Rosetta şi Faetonul joacă şah din cranii de cristal laminat cu părul roşu de furie ancestrală.

 

*Oh, Imhotep, Imhotep, dă-mi secretul tău! Cât m-ar costa astăzi în lei sud africani o piramidă în trepte de mărime şi greutate medie? Mumia grohăia şi horcăia despre Mefistofel, purta ţinte de tir şi laţe nepieptănate din Regatul de Mijloc încoace. Îşi spunea Mick, sau Brian, nu mai ştiu.

 

*Vetuţa s-a sculat din morţi. Era cam supărată. O violase tot satul până la moarte, acum era hotărâtă să nu-i lase să scape nepedepsiţi. Aşa că s-a deghizat în mercenar mongol şi i-a jupuit de vii pe toţi, după care s-a oprit la Starbucks pentru un Caramel Frappuccino mediu la 6 Euro jumate.

 

*Uneori mă întreb cine a inventat scotchul. M-aş întoarce în timp şi aş lipi un „I bow to thy glory” pe uşa lui Johnnie Walker.

 

*Trei paraşutişti şi patru paraşute stau pe gard şi croşetează praz într-un nap. Paraşutistul 1 îi spune paraşutei 3 că are ochi frumoşi. Paraşuta 1 începu să plângă şi îl împuşcă în cap pe Paraşutistul 3.

 

*Oameni fără faţă şi pelerine de latex mărşăluiau în tăcere hardcore şi pe alocuri punk. Unul din ei ducea Luna, celălalt Turnul. Moartea venea singură pe calul din dotare. O urma îndeaproape Harap Alb aducând lopata cu jăratec.

 

*Am întrebat poetul de şarpele lung de 7 mile. A zâmbit şi a spus să-l caut în mina de aur de mătase.

 

*Turnul dansa tango cu Marea Preoteasă, iar Nebunul se întorcea în sud cu bandeonul său iubit. Când a apărut rivalul, Soarele, Zecele de monede a pălmuit Asul de bâte. Atunci Diavolul i-a aruncat pe toţi în aer.

 

*Trei plante carnivore nu reuşeau să cadă de acord cui îi va reveni musca ţeţe. După o dezbatere de 3 zile şi 3 nopţi plus transport, nu s-a ajuns la nici un rezultat şi musca şi-a făcut bagajele şi a plecat în vacanţă în Bahamas.

 

etc.

 

Notă:

Am intrat în starea mea obişnuită când ascult Muse, un fel de transă comică, pe alocuri violentă. Nu ştiu cât a fost muzica şi cât a fost starea de oboseală pe care o simţeam.

 

 

 

Lavinia Rogojină

 

raport neoficial. nu poem

 

 

C. nu mai face duşuri clocotite

crede că poate să îmbrăţişeze iar viaţa

pielea a început să i se lege

are răni adânci însă

şi-o ustură tot timpul şi mi se plânge.

D. e trist nu mai trăieşte printre noi demult

nu vrea să ne mai vadă

nu mai iubeşte pe nimeni

mi-a spus că dacă boala îl doboară

o să o termine el înainte

şi c-o să zboare.

M. strânge cruciuliţe mătănii şi icoane

dar nu crede în nimic

odată a vrut să smulgă o cruce argintie

dintr-un lemn tămâiat

undeva într-o biserică pustie

îi plăcea cum străluceşte

în lumina de ceară obosită

nu crede în nimic nici azi.

 

Notă:

Nu am reuşit să mă concentrez. Nu ştiu cât am reuşit să ascult muzica, m-a deranjat foarte mult calitatea proastă a sunetului (my fault!). Nu ştiu ce a ieşit, am scris ceva la început şi după aceea nu prea am mai făcut nimic.

 

 

 

Valerica Mărginean

poem
 
 
ieri am iubit somnul cărăbuşului fără semne 
azi mi-am visat pălăria aşezată pe ultimul etaj al capului 
mâine diacriticele sângelui îmi vor zgudui măştile căptuşite 
de prelungiri ale femeii de apă greu de ţinut în frâu
ieri mireasma din vorbele mari ale celor mici 
a făcut loc zidului de dinaintea nopţii 
doar când vorbele mici ale celor mari 
sunt răpuse de obrazul mânjit cu fluturi tăbăciţi
de un animal mic scos din cutia roz 
mă ispitesc obsesiile ce-şi iau zborul 
din nisipul amestecat cu diamante 
azi guma de mestecat lipită pe muchia osului făcea să ţâşnească
veneţia vieţii din boabele de struguri negri ai gondolei
mâine un câine miop perforează intrarea 
în copita cerului în care nu se plânge nu se râde 
azi paradisul din coji de nucă 
poartă mănuşi albe şi negre ca pe tabla de şah
ieri bărbatul cu picioare japoneze intrat pe uşa din spate 
mă lăsa să-i ating ceafa cu degetele albe 
doar când asculta refrenul din nopţile 
în care îl muşca sărutul ploii 
azi ţi-ai dus spre ochiul care râde 
o floare transparentă cu petale 
ce cad precum corpul tău şi al meu 
atârnat de-un pantof cu tocul sfărâmat
am luat în grabă liftul 
pentru a ajunge la dulapul budist 
în care ţi-am păstrat văzul într-o sticluţă cu lichid roşu
din care am sa beau când voi fi 
cercetător la institutul de studiere a cicatricilor
dintre viaţă şi moarte de dincolo de viaţă de dincolo de moarte
sau din viaţă şi din moarte sau cum vrei tu 
şi ieri şi azi am adus panglici ca laude şi jertfe 
maladiei tale intrate în cursa cu obstacole verzi
să vă dezvălui un secret acum 
uite-aşa am primit magna cum laude
cu o teză de doctorat despre ,eternitatea şi unitatea
şi consubstanţialitatea intelectului cu pasiunea şi cu
voinţa şi cu obsesia şi cu sexul şi cu maladia şi cu
tot ce vreţi voi a înţeleptului meu iubit cu chip de
ursuleţ sfios şi armonios cântând din liră 
 
 
Notă:
 
Această poezie mizează pe imagini ale spaimei, angoasei împinsă până la delir,spaimele se ascund sub forma diverselor scene halucinante. Fiecare scenă e o mască aşezată subtil pe feţele contrastante ale unor spaime de orice fel, acestea în loc să fie exorcizate sunt înlocuite cu diferite suprapuneri de măşti.

Atelier VIII.

 La al optulea atelier, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Nirvana (care a luat naştere în 1988). Precum în cazul formaţiei The Doors, nu am oferit spre audiere un album anume, din cele două (cât a trăit Kurt Cobain, cântăreţul cheie al formaţiei), respectiv patru (întrucât alte două albume au apărut, la intervale mari de timp, după moartea lui Cobain în 1994), ci am mizat pe un potpuriu prin intermediul căruia am propus spre audiere cele mai importante melodii ale formaţiei, în principal de pe albumele Nevermind (1990) şi In Utero (1993). Intenţionat am oferit spre audiere muzica celor de la Nirvana după experienţa The Doors, întrucât am considerat că a existat o înrudire vizibilă (ca poeţi şi cântăreţi care mizau pe dereglarea simţurilor, în sens psihedelic) între Jim Morrison şi Kurt Cobain. Totuşi muzica lui Cobain este de altă factură, cu sound-uri răguşite şi groase, alteori, sparte, menţinute în mod leitmotivic, pentru a puncta genul rock alternativ numit grunge. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Nirvana, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

 

 Lavinia Rogojină

metamorfoză

 

am încercat să-mi leg gândurile

aşa cum mâinile cerate ale librarului

au legat cartea cu o mie de poveşti

inventate de tine o mie de nopţi

n-am reuşit

m-am prăbuşit în cioburile

din oglinda spartă de tine aseară

şapte ani de ghinion sau alţi o mie

alături de tine.

m-am scăldat în sosul picant

al gândurilor mele eliberate

m-am îmbătat cu tequila

şi am căzut din lume

(braţele tale plecaseră)

am muşcat din lămâia

învelită în piele aurie mustind a tine

dar nu mi-am revenit.

ai vândut lumea aseară şi pe mine o dată cu ea

m-ai vânat în vieţi trecute

şi m-ai găsit de fiecare dată

între infern şi paradis

câte vieţi

eu şi tu.

acum sunt doar eu

un şi îmi sângerează urechea

ştiu că nu o să se termine

atunci însă eu am murit

în sosul picant al gândurilor mele eliberate

de tine

 

Notă:

Cunoşteam foarte bine vocea solistului şi piesele, însă m-am lăsat ameţită de fiecare în parte, once more. Am reuşit să mă concentrez foarte bine, probabil şi datorită faptului că m-am izolat într-un spaţiu doar al meu, într-un hol cu pereţi scorojiţi, unde am putut să respir şi să scriu.

 

 

Marius Conkan

 

în timp ce dormi porţi la tine cuţitul

erai un îngeraş în pijamale sau un diavol în pijamale

cuţitul îl ţineai drept ca nu cumva să-ţi scape vreo lovitură

aşa mă gândesc să descânt umilinţa la un pahar de bere cu tine

ai intrat în casă şi aş fi vrut să mă ascund în ţigară

(tot ce am scris până acum s-a mai scris

cine pe cine n-a înşelat vreodată)

n-aş suporta să-ţi înfigi din greşeală cuţitul în cap

ţi-ar curge mult sânge şi ţi-ai pierde senzualitatea

nu vi se pare că trişez mimând o experienţă eşuată

generaţia mea unge rahat pe pâine

rahat de ratat

rahat de curvă

rahat de om fără demnitate

generaţia mea e mai curată decât generaţia ta

tocmai pentru faptul că mănâncă o groază de rahat

scenariul ar fi fost să bagi cuţitul în mine să mă înjuri golăneşte

să mă iei în braţe şi să-mi spui câte ceva despre sacrificiul din dragoste

n-aş suporta o lume fără violenţă şi vicii

o lume cu sexul nedefinit incită mai mult decât o lume împărţită

în masculi şi desfrânate

tot ce am scris până acum s-a mai scris

prefer vocea mortului în schimbul vocii de laş

prefer hainele mortului în schimbul hainelor de bărbat în potenţă

aşa mă gândesc să descânt vina de-a te fi iubit

vina descreieratului care-şi bate femeia la 5 dimineaţa

şi imploră iertare-n genunchi

dormi purtând la tine cuţitul şi poate mi-l vei înfige odată în tâmplă

să simt şi eu cum nebunia mea se rupe ca un staniol

nu ştiu ce înseamnă să mori cu gândul că ai avut o singură femeie

cu gândul că viaţa ta a fost o rufă spălată de prea multe ori

aplauze de final pentru curve şi vinovaţi

 

Notă:

 

Am furat muzicii elementele de nevrotic. Construcţia autobiografică a poemului a fost declanşată de construcţia tulburătoare a muzicii. De aici violenţa şi timbrul foarte agresiv.

 

 
 

Valentin Moldovan

 

(fără titlu)

 

smoala îşi muşcă pumnii prin firide

umbra căzută se cuibăreşte cu unghiile

în fiecare verigă a ciupercii atomice cu spume la gură

inima e o tigaie în care se zbat ochi de câine prin uleiul prins

gratiile îşi asmut dinţii spre febra unui clovn din clanţe

vine cu un picior al uşilor înaripate

cu buricul desfăşurat pe care ţopăie în cerc

seringi în lenjerie

îmi decupează urechile cu ţepuşe

numai aşa se poate priza sexul unei chitări electrice

sub scalpul pipelor legate la gât cu lacrimi

praf şi fum fum şi cenuşă

clovnul mă deschide din spate până sus

ia ochii prăjiţi şi-i pune în locul roţilor de la patine

pe măsură ce adulmecă scrijeleşte taie fermoarul

psihozei prinsă în tren fără bilet

o violează ca un şaman şarmant şerpuitor

din mijloc până jos trage o cortină

se joacă de-a umbrele

îmi fură blana moştenită de la corb

nu te speria stai puţin să-ţi spălăm creierul

doctorii se-nmulţeau se ofileau ca nişte katiuşe

săreau unul într-altul se jucau pe tine şotron

desenat cu scâncetul medicamentelor

nu nu l-ai văzut pe che guevara cum înghițea mărgele

nu l-ai văzut pe ceauşescu pe un glonţ călare spre lună

n-ai auzit cum îți găureşte cheia părinţii pereţii

n-ai auzit salcia cum îşi avortează drogaţii

n-ai simţit frigul cum te ţine sub limbă

păpuşa din cârpe

                                                     

 Notă:

 Acest poem a fost scris pe muzica celor de la Nirvana. M-am concentrat foarte bine pe timbrul lui Kurt Cobain, oarecum asemănător celui al lui Jim Morrison. Unele ritmuri şi succedări de sunete mai stranii (însă, per ansamblu, toate piesele) mi-au creat sentimentul că mă aflam într-un spital de nebuni şi că mă luptam cu propriile temeri, obsesii, viziuni. Unele dintre acestea mi-au apărut foarte clar în faţa ochilor în timp ce ascultam şi scriam dar, ciudat, parcă le mai trăisem şi văzusem undeva sau cândva, deşi în afară de 2-3 piese de-ale lor, nu mai ascultasem altceva. Imaginile nu au fost prinse într-un vertij, ci aruncate pe o autostradă, autostrada minţii mele, paralela cu celula unde mă aflam de fapt. Pe măsură ce mă exorcizam, luptându-mă cu creaturile coşmareşti venite de peste tot, celula se surpa şi, într-un final, am reuşit să scap de doctorii care mă ţineau acolo, dar lumea de afară a dispărut odată cu sfârşitul autostrăzii şi am murit. 

 

 

Sonia-Doris Andraş

 Mărturisiri din lanul de porumb

 

Ramses doi jumate pe trei

marcat de ultimul turneu în Japonia

Laponia şi Sidonia

taie din malul secolului plâns

 

Miercuri dimineaţă la 11:45

se repartizează grişul

 

Madonna de la Patima Mundi

MY friend, miercuri la doişpe făr’ un sfert!

 

Fumând ursuleţii vomează în tomberoane

tricotează un cântec despre plăcinte

ucigaşe cu porumb şi napi roz

caietele elevei ce conduce armata

română de zombie hippioţi

Armand îl cheamă, sau Joi.

 

Hardcore scrie pe zidul chinezesc

O ploaie de cuţite de plastic

Linguri de hârtie şi farfurii de nailon

Eşantioane pierdute în neant ieri,

Tot ieri, Sâmbătă la 23:44:02

Relativitatea e calea spre mântuire

Un poet îşi izbeşte capul de pneuma mundi

Karma şi cameleoni pe Luni!

 

Lângă tine îmbrăcaţi în cardigan de fum

Iată femeia locotenentului congolez Ubu

Tânără şi colţuroasă cu napi evisceraţi

Hardcore, hardcore, erocdraH

Iubitul ei caută placenta din tort

Unchiul Tom se autoflagelează de ieri

Mâine  se va sinucide chirurgical

 

Nătărăi sodomiţi şi puritani de-a

nimic vă jucaţi cu crosa de tren

credeţi în nemurirea lui Urania

e devalorizat cursul tigrului mov

Lunea viitoare reveniţi măcar

imaginaţia să v-o-ndoi

lamentaţia ochiului de vin

 

Tirbuşonul solstiţiului cu restricţie de viteză

Ave! Ave! Ave!

Au venit caii de poker

Vom arunca în soare cu porumb

Până în vecii vecilor amin!

Gloria secerătoare crapă postcolonialismul

Mâine la 21:30, da, mâine la zece făr’ jumate.

 

Am viziuni cu rozaru-n mână

Aud un profet blond măcelărind sfârşitul

Ave! Ave! Ave! Amin!

 

Subsemnatul Eu

Declar pierdut plămân de mijloc.

Îl declar nul.

Nul... nulitate... nul... nulitate...

Trădare! Jaf! Inadmisibil!

Execuţie publică!

Poporul cere spectacol!

Aduceţi ghilotina şi tăiaţi prazul!

Joi la 18:45 sau la şapte făr’ un sfert.

Nu veniţi azi! Cositoarea-i în deplasare!

Ave! Ave! Ave!

Avicola...

 

Notă:

Pe muzică m-am concentrat destul de bine, în sensul că am intrat într-o transă violentă şi la un moment dat aveam tendinţe auto-distructive, probabil şi datorită faptului că auzisem de Nirvana înainte şi ştiam pe unde bat.