TiuKrecenzii

Cristian Robu-CORCAN

 George Ardeleanu. Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Humanitas, 2009

O lucrare excepţională, rară, cu un subtitlu voit modest şi, în acelaşi timp, neliniştitor: O perspectivă monografică. Tot citind despre Steinhardt, am avut sentimentul că – Ioana Pârvulescu aminteşte pe coperta a patra definiţia ironică a lui Umberto Eco – se tot “mută nişte oseminte dintr-un mormânt în altul”. George Ardeleanu nu mai mută nimic, ci lasă “oasele” unde le e locul, ordonându-le în schimb şi dându-le o formă. “N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” este structurată în trei părţi: I Biografie, ideologii, metamorfoze spirituale; II În cerc: 30 de ani în vizorul Securităţii; III Câteva teme steinhardtiene (şi tot atâtea aproximări). Paranteza ce însoţeşte partea a treia este, cumva, circumscrisă sensului cu care “o perspectivă monografică” însoţeşte titlul. Chiar dacă au fost menajate o sumedenie de orgolii, intenţia lui George Ardeleanu cred că a fost alta: o altă mărturisire de credinţă a privirii plecate în faţa personalităţii labirintice a lui Steinhardt. Punând problema libertăţii la N. Steinhardt şi F.M. Dostoievski, în capitolul 6 al părţii a treia, George Ardeleanu, amintind de un frecvent obicei – acela de a se supralicita o componentă sau alta în unele exgeze steinhardtiene, încearcă să realizeze un echilibru între dimensiunea estetică, cea etică şi cea religioasă.

Sunt multe de spus. Despre cum ideologiile coexistă cu metamorfozele spirituale şi sunt absorbite, în anumite momente, de “biografie”. Despre Antisthius, critica hedonistă şi secretul creştin şi “subversiv” al Scrisorii pierdute.

N-o să revin decât cu câteva rânduri despre ultimile 50 de pagini, cele care tratează problema libertăţii la N. Steinhardt şi F.M. Dostoievski. 50 de pagini dense, extraordinare, despre singurul lucru pe care omul ar trebui să-l caute zi şi noapte: libertatea.

 

Mihail VAKULOVSKI

Bărbaţi. Tirani şi subcălcîiulfemeinici

 

În ultima vreme ascult la MP3 doar audiobook-uri, de fapt audioknighi, fiind vorba de cărţi ale scriitorilor ruşi contemporani (dar am în aşteptare şi nişte palahniuci & henrymilleri…). Ultima a fost „Bărbaţi” de Victor Erofeev, pentru mîine avînd deja în MP3 „Kremlinul de zahăr” de Vladimir Sorokin. Le ascult doar din mers, nu la serviciu, nu acasă (aşa că am tot fost întrerupt din… citit, ştii cum e?). „Bărbaţi” de Victor Erofeev e citită artistic de Alexei Aptovtzev şi editată de AudioKniga (2009), un interpret extraordinar, ca şi ceilalţi actori ruşi pe care i-am ascultat pînă acum, de altfel. Cartea este extraordinară, am şi varianta hîrtioasă, o citisem, dar mi-a făcut mare plăcere s-o şi ascult, pentru că povestirile eseistice ale lui Erofeev sînt super inteligente şi tăioase, ironice, pline de exemple şi de istorioare despre bărbat şi femeie în general (în toate poziţiile posibile şi imposibile), dar şi despre anumiţi bărbaţi celebri care pînă la urmă tot oameni sînt, abia apoi mari scriitori, mari politicieni, mari fustangii sau „subcălcîiulfemeii”- nici, dependenţi de ceva sau cineva. Audiţia unei cărţi bune te face să vrei şi să citeşti cartea, dar şi s-o cumperi şi s-o ai în bibliotecă, deci audiobook-urile nu ar trebui să-i sperie nici măcar pe editorii tradiţionalişti. Ascultînd „Bărbaţi” m-am gîndit şi la o traducere, care ar fi şi plăcută, dar şi destul de complicată, Erofeev avînd un stil aparent simplu, dar deosebit de subtil. Nu mai ascultaţi doar muzică & sunete, ascultaţi – măcar din cînd în cînd – cîte o carte. Ascultînd cărţi bune veţi cîştiga timp, nu-l veţi pierde! 

 

Виктор Владимирович Ерофеев, „Мужчины. Тираны и подкаблучники”, Озвучивает: Алексей Аптовцев, Издательство: АудиоКнига, 2009