CinemaTiuk!

Mihail VAKULOVSKI

 

The Hurt Locker

 

“The Hurt Locker” este filmul care i-a luat faţa “Avatar”-ului şi asta mă bucură. Probleme de familie, de, regizoarea Kathryn Bigelow fiind fosta soţie a lui James Cameron, care la premiile BAFTA (British Academy Film Awards) a cîştigat cu filmul ei 6 premii (printre care şi pentru cel mai bun film!), fiind nominalizat şi la Oscar la 9 categorii (cîştigător la alte 6 premii!). Acţiunea filmului are loc în Irak, iar eroi sînt membrii unei echipe de genişti americani de elită, care acţionează într-un mediu ostil, războinic, un loc în care orice localnic e un posibil terorist şi unde pînă şi copiii aruncă în ei cu pietre, iar fiecare obiect este o potenţială bombă. Cel care dezamorsează bombele moare în misiune, iar sergentul care-l înlocuieşte, James (Jeremy Renner), e înrăit pe acest război în care viaţa depinde de cîţiva centimetri şi pierde frica de moarte, punîndu-i astfel în pericol şi pe ceilalţi membri ai echipei – Sanborn (Anthony Mackie) şi Eldridge (Brian Geraghty). Un film de război despre curaj, putere, despre discordanţa între hotărîrile politice şi acţiunile concrete, la faţa locului, despre graniţa dintre viaţă şi moarte, despre munca în echipă şi despre relaţiile umane în general... Un film în care s-a filmat cu camere normale, pentru un efect documentar, ca să fie mai realist, un film care te ţine concentrat în faţa ecranului de la început pînă la sfîrşit, iar detaliile sînt foarte bine alese, foarte reuşite: pisica şchioapă, care merge în 3 picioare, gloanţele murdare de sînge care refuză să-şi facă datoria, zmeul de pe cer pe care genistul îl vede după ce deschide ochii, aruncat de o bombă care n-a putut fi dezamorsată de pe un om. Un film care sugerează că războiul din Irak a fost inutil şi că a nenorocit mulţi oameni simpli, că americanii n-au avut ce căuta în lumea aceea, străină pentru ei, din care oamenii lor s-au întors speriaţi, răniţi, marcaţi psihic sau chiar în sicrie. Uite un film care ridică probleme reale, existenţiale, politice, un film artistic pe care ar trebui să-l vadă şi să-l ia în seamă şi oamenii puterii, nu doar spectatorii. Deocamdată filmul s-a remarcat la cele mai mari festivaluri cinematografice din lume.

 

 

The Hurt Locker (SUA, 2009) – Dramă de război

Regizor: Kathryn Bigelow

Cu: Jeremy Renner, Brian Geraghty şi Anthony Mackie

Mihail VAKULOVSKI

 

Literatură, sex, istorie, viaţă

 

„The Reader” de Stephen Daldry este unul din filmele alea care te vrăjesc şi te pot marca, pe care le povesteşti celor mai buni prieteni. Filmul este făcut după romanul lui Bernhard Schlink şi se vede că e realizat după o carte, fiind prea bun pentru un simplu scenariu (la apariţia filmului cartea era deja tradusă-n 37 de limbi!). Filmul este structurat în trei istorii, primele două fiind amintiri ale îmbătrînitului Michael Berg (interpretat magistral de Ralph Fiennes), ambele în trecut, iar ultima e la prezent, cînd Michael se hotărăşte să-i povestească primele două întîmplări fiicei lui, acesta fiind şi finalul filmului. Prima parte are loc într-un orăşel german din anii 50, după cel de-al II-lea Război Mondial, cînd Michael (jucat impecabil de David Kross), pe atunci de 15 ani, se îndrăgosteşte de-o femeie foarte frumoasă, dar mult mai în vîrstă, misterioasa Hanna, rol pentru care actriţa Kate Winslet a adunat nenumărate premii, printre care „cea mai bună actriţă” la Oscar, BAFTA şi Globul de Aur. Povestea de dragoste este tumultoasă, scenele sînt realiste, iar iubirea dintre cele două personaje atît de diferite se ţine nu doar pe sex, ci şi pe... lectură. După fiecare partidă de sex Hanna îl pune pe puşti să-i citească, apoi acţiunile chiar îşi schimbă ordinea, lectura devenind mai importantă decît sexul. Aşa ea descoperă literatura, iar el – sexul, dragostea. Parte care se încheie brusc, ca şi adolescenţa lui Michael, pentru că Hanna Schmitz pur şi simplu dispare. A doua parte a filmului e dramatică, pentru că după 10 ani „cititorul” Michael, acum student la facultatea de Drept din Berlin, o descoperă pe Hanna Schmitz într-o sală de judecată. Aici află că ea a lucrat la S.S., chiar în lagărele naziste, fiind judecată în procesul Holocaustului. Femeia nu încearcă să se apere, luînd asupra ei toate grozăviile comise de echipa S.S. de la Auschwitz, moment în care cititorul îşi dă seama că ea pur şi simplu nu ştie să scrie şi să citească, defect pe care ea îl crede mai grav decît crima în faţa umanităţii. În puşcărie Hanna învaţă literele după casetele cu romane citite pe care i le trimite el, dar cînd este eliberată se sinucide. Filmul se încheie într-un alt moment sentimental, cînd Michael, acum avocat şi profesor divorţat, o duce pe fiica sa - care-l vizitează după ce se întoarce în ţară – la mormîntul Hannei şi începe povestea vieţii lui aşa: „n-am fost mereu sincer şi nu mă deschid în faţa nimănui”... Un film foarte tare, puternic, cultural-istoric, dar care poate fi - şi ar cam trebui - văzut de toată lumea. Un film care te prinde foarte repede, te subjugă şi te ţine ţintuit în faţa televizorului pînă la sfîrşit... Un film despre adevăr, morală şi legislaţie, despre dragoste, despre relaţia oamenilor din generaţii diferite, despre trecut şi prezent, despre istorie, sistem şi cum pot acţiona ele asupra omului, despre cum un eveniment te poate marca direct chiar dacă nu ai avut nici o legătură cu acel eveniment, despre viaţă în general şi viaţă în particular. O dramă pe care o recomand tuturor prietenilor, pentru că e bine scrisă, bine realizată, actorii îşi joacă perfect rolurile, iar nouă ne rămîne doar s-o vedem, s-o „citim”, cum ar veni.

 

„The Reader” (dramă)

Germania, SUA, 2009

Regizor: Stephen Daldry. Scenariu: Bernhard Schlink, David Hare. Cu Kate Winslet, David Kross, Ralph Fiennes...

Mihail VAKULOVSKI

 

378 de zile în Iad

 

Vă mai amintiţi ce atmosferă era în România cînd au fost răpiţi cei trei ziarişti? Exact aşa a fost şi-n Rusia, cînd un avion rusesc a fost coborît forţat la Kandagar de către talibani, iar echipajul – luat în prizonierat, aşa, pur şi simplu, fără nici un motiv. Asta s-a întîmplat în 1995 şi despre asta regizorul Andrei Kavun a făcut un film artistic, dramă realizată după acest caz real. Echipajul venea din Istambul (în realitate – din Albania), dar a fost coborît forţat la Kandagar, restul acţiunii avînd loc în prizonierat. Cei cinci aviatori ruşi (în realitate – 7), interpretaţi de Aleksandr Baluyev, Vladimir Mashkov, Andrei Panin, Alexandr Golubev şi Bogdan Benyuk, actori foarte cunoscuţi în Rusia şi Ucraina, trec prin nenumărate greutăţi şi umilinţe, aflîndu-se într-o situaţie aparent fără ieşire, la limită, la graniţa dintre viaţă şi moarte. Deşi se află în prizonierat, acţiunea filmului e intensă, nu doar din pdv psihologic, aviatorii jucînd fotbal, fiind puşi să înveţe limba, să citească Coranul şi să-şi schimbe religia, să dea interviuri, să-i înveţe pe talibani să zboare, se ceartă şi se bat între ei şi cu paznicii, beau vodcă la 23 februarie, de ziua armatei sovietice şi cînd devine unul dintre ei bunic, altul încercînd să evadeze, situaţii puternice, cînd căpitanului i se rupe albumul de familie, cînd li se taie mingea, cînd ar fi putut scăpa, dar unul dintre ei rămăsese jos şi căpitanul nu poate să-l lase acolo ş.a.m.d. Filmarea este super profi, filmul e bine gîndit şi realizat, cu efecte speciale de ultimă oră etc. şi se termină fericit, ca-n viaţă. Deşi conducerea Rusiei nu a putut să facă nimic pentru aceşti cetăţeni, ei reuşesc să ajungă la propriul avion şi să evadeze, dar asta doar după 378 de zile de prizonierat. 388 de zile şi nopţi de Iad. Regizorul nu alege tema patriotismului, cum te-ai gîndi înainte să vizionezi filmul, ci tema libertăţii şi are doar de cîştigat din asta. O dramă psihologică foarte bună, actuală, despre care putem citi, în rusă şi engleză, pe site-ul filmului, unde sînt şi fotoreportaj, şi informaţie despre actori şi despre cazul real, videoclip, trailer, comunicat de presă ş.a., aici: http://www.kandagarfilm.ru/. Vizionare utilă.

 

 

„Kandagar”, Rusia, 2010

Film de Andrei Kavun. Producers: Valeriy Todorovskiy & Ilya Neretin.

Cu: Aleksandr Baluyev, Vladimir Mashkov, Andrei Panin, Alexandr Golubev, Bogdan Benyuk

Mihail VAKULOVSKI

 

Francis Ford Coppola se întoarce

 

TETRO e noul film al lui Francis Ford Coppola (tăticul “Naşului”/The Godfather), cu Vincent Gallo, Alden Ehrenreich şi Maribel Verdú în rolurile principale, film al cărui director de imagine e tînărul Mihai Malaimare jr. Acţiunea filmului are loc în Argentina, la Buenos Aires, unde Angelo se ascunde de familia sa, de care nici nu vrea să mai audă, schimbîndu-şi şi numele, inventîndu-şi o nouă biografie şi ascunzîndu-şi bine originile. Dar toate se întorc peste cap cînd fratele său mai mic îi face o vizită şi începe să răscolească trecutul. Pentru că Bennie este exact opusul lui Tetro, dorind să-şi cunoască originile şi să fie recunoscut de frate-so. Angelo a venit în Argentina doar pentru o perioadă de linişte pentru scris, departe de tatăl lor genial, Carlo Tetrocini, un mare muzician, dirijor excepţional, vestit în toată lumea, dar acasă – un egoist dominator şi tiran („În familia noastră e loc doar pentru un singur geniu”, îi spune el lui Tetro, cînd află că acesta vrea să devină scriitor). Tetro devine un scriitor bun, dar în momentul acţiunii nu vrea să publice nimic, însă Bennie îi găseşte manuscrisul, scrie finalul lipsă şi trimite cartea la un mare festival, unde e selectată printre cele mai tari opere. Acolo află ce-l apasă pe Tetro, de ce a fugit, de ce el a fost dat la casa de copii ş.a.m.d. (dar descoperiţi toate astea la vizionarea filmului). Adică finalul scris de el nu coincide deloc cu biografia, cu viaţa, cum ar veni. Rolul lui Tetro este jucat perfect de Vincent Gallo, Alden Ehrenreich debutează într-un lung metraj în rolul fratelui mai mic, iar Maribel Verdú joacă rolul medicului din casa de nebuni unde l-a întîlnit pe Tetro şi s-au îndrăgostit, acum fiind iubita lui. Un rol cel puţin la fel de puternic şi interesant ca cele masculine. TETRO este o dramă de familie, un film despre relaţiile din interiorul familiei şi despre dictatura la nivel de familie, care distruge personalităţi, dar şi soarta oamenilor, din cauza lui Carlo („amant fără iubire, poet fără poezii” - Tetro) suferind şi fratele său, şi soţiile, şi copiii, fiecare distrus în felul său. Cum îi spune Tetro lui Bonnie: „Dragostea în familia noastră e un cuţit în inimă”. Un film alb-negru, doar amintirile şi fragmentele din romanul lui Tetro fiind color. Filmul se termină şi rău, şi bine în acelaşi timp – Bonnie (dar şi Miranda) află totul despre familia Tetrocini (ceea ce e cam şocant), iar ultimele cuvinte ale filmului sînt deosebit de încurajatoare: „Sîntem o familie”. Un film bun, o dramă familială profundă, de văzut.

 

 

Tetro (SUA, 2009)

Regie & scenariu: Francis Ford Coppola

Cu: Vincent Gallo, Alden Ehrenreich, Maribel Verdú