My3

Alexandru POTCOAVĂ

 

Câţiva poeţi

 

 

nicu                 

 

maică-mea nu s-a oprit din săpat

decât atunci când capul îmi ieşise dintre

picioarele ei şi se bălăngănea pe sub fustă

ea ar fi vrut să ajungă măcar la

capătul rândului dar eu mă ceream

afară

mama a înfipt hârleţul s-a

întins între cuiburile de cartofi şi

m-a dat afară din ea

 

la şase ani ştiam să citesc era

vară eram pe vârful dealului cu oile

la sălaş mi-am scos din desagă o

carte primită de la învăţătorul meu

un volum de platon

ridicam ochii din când în când să văd de ce

latră câinii mai latră şi ei

aşa degeaba

n-am înţeles atunci nimic

din platon dar mi-am dat seama că e

ceva important

 

la primul meu cenaclu literar m-am

dus în opinci ăia au râs eu le-am

citit o poezie ăia au râs

 

am fugit la oraş am tras în gazdă

la un moş care asculta noaptea europa

liberă şi ţinea pe perete portretul lui

hitler la ăsta în chirie stătea şi un

miliţian când miliţianul a văzut

portretul a crezut că e lenin în tinereţe

 

am plecat de la moş fără

să-i plătesc chiria m-am mutat în

timişoara şi ca să-mi pierd urma am început să-i

trimit moşului scrisori din paris foarte simplu

găsisem o vedere cu ştampila poştei

din paris am tăiat un cartof l-am

pus pe ştampilă a absorbit tuşul l-am

apăsat apoi pe plic şi gata scrisoarea

din paris

 

în timişoara l-am găsit pe un văr

de-al meu student la politehnică

văruicul meu se ducea la facultate

călare pe cal asta era prin anii ’50

îşi lăsa calul la intrare legat de

un copac tăia câţiva ştiuleţi din lanul

de porumb de lângă clădirea politehnicii

îşi vedeau amândoi de treabă

peste un an omul a terminat studiile

şi-a dat examenul de diplomă

prezentând un proiect de o.z.n.

toţi profesorii din comisie s-au pus în cur că

ce-i asta iar el le-a demonstrat

punct cu punct ce-i asta ăia au

rămas în cur şi i-au semnat diploma

de inginer

 

apoi vărul s-a întors la noi în sat şi acolo

a murit în sălaşul lui de

pe deal singur printre cărţi şi păianjeni

 

la şapteşpe ani ai mei m-au chemat

înapoi să mă însoare

mireasa avea cinşpe ani şi nu-mi trebuia

nimic de la ea

am făcut nunta am aşteptat să vină

noaptea i-am spus copilei să se dezbrace

m-a ascultat fără să clipească

m-am întins lângă ea în pat am scos

sticla să mai beau ceva înainte

ea a adormit eu am sărit pe geam

am fugit la gară şi m-am suit în

primul tren

 

nevastă-mea m-a aşteptat doi ani

la ai mei în casă apoi a plecat şi ea

 

eu am ajuns într-un spital de

nebuni directorul mi-era prieten

mi-a dat o rezervă mi-a spus faci

ce vrei

 

m-am apucat să sculptez parcul

ospiciului s-a umplut de fierotaniile

mele pe una mi-o amintesc şi acum

am numit-o smucitură de trai şi

semăna cu coloana infinitului înfiptă

însă adânc în pământ

 

la casa asta de nebuni veneau des

prin anii ’70 cei de la phoenix marin preda

fratele lui cioran liiceanu

veneau mulţi era o oază de libertate

în care intra cine vroia şi pleca numai

cine nu ştia

de intrat era floare la ureche în fiecare

seară săreau gardul beţivii din birtul

de vizavi şi le futeau pe nebune prin

curte o grămadă de copii s-au născut

în spitalul ăla şi nu toţi erau ai

portarului

 

portarul ăsta era dumnezeul nebunilor

 

la nouă seara ieşeam la geamul rezervei mele

numai la timp să văd coborând

pe sfoară

o sticlă goală de vodcă îndopată

cu o bancnotă de

cincizeci şi în fiecare

seară urca sticla plină banii

rămâneau jos la portarul spitalului

sus începea porceala unui colonel

de securitate internat aici pe aceeaşi coloană

sonoră bătăi în uşă să vină

directorul să i-o sugă când

vrea colonelul dacă vrea colonelul

să vină nevasta directorului să i-o

sugă când vrea dacă vrea

să vină ceauşeştii să i-o sugă

când vrea el şi bine-nţeles

numai dacă vrea el

 

am plecat din spital numai bine

înainte să mă scrântesc şi eu

deşi nici până azi n-am aflat

unde-s

nebunii adevăraţi dar îmi dau seama

că nici tu n-ai cum să mă ajuţi

 


chichere                      

 

 

a ajuns acasă spre dimineaţă s-a privit în

oglindă şi-a dat cu apă rece pe faţă s-a bărbierit

şi a căzut mort sub chiuvetă

 

l-au îngropat pe deal deasupra reşiţei

la aceeaşi înălţime cu apartamentul

de la etajul zece în care

rezemat pe masa din bucătărie

printre arsurile rotunde ale oalelor

a scris

orice femeie în negru este mama mea

iar eu sunt mortul ei drag

 

şi bătrâna l-a dus la groapă ca

orice mamă care ştie că oasele ei ar fi trebuit

să fie deja acolo să pregătească pământul

pentru ca fiul plecat pe ultimul drum

să nu ajungă la casa pustie

 

peste o săptămână bătrâna era tot acolo

şi sprijinea cu mâinile crucea în timp ce

ion era scos din pământ şi dus

să fie tăiat ca să se scrie undeva

că nu l-au rupt în bătaie doi jandarmi

pe stradă noaptea la patru

că a sărit un gard şi şi-a spart

totul în el când s-a prăbuşit dincolo

noaptea la cinci

şi toată lumea să fie liniştită

 

groapa a respirat oarbă câteva zile

înainte să închidă ochii asemenea unei

ferestre în care îţi uiţi

florile pe pervaz

 

mai ţii minte ioane cum alergau femeile

după tine

mai ţii minte ioane cum îţi scriai poeziile

pe unde te apucau

mai ţii minte ioane cum erau carpaţii fără filtru

mai ţii minte ioane cum nu-ţi mergea liftul

mai ţii minte ioane cum spuneai de cartea

tibetană a morţilor că ăia-s ca oltenii

le scutură morţilor capul să fie siguri că

tot sufletul a ieşit din ei

mai ţii minte ioane cum îţi ţâşnea sângele

când te-ai apucat să spargi lemne

şi ţi-a sărit o aşchie în gât

mai ţii minte ioane cum nu mai ai cum

să ţii minte

 

   doar mormântul tău ca o fereastră

pe care maică-ta o va deschide

pentru ultima oară înainte să o închidă

cu toate florile pe dinafară

şi gata

 

 

eminescu

 

deci bădie treaba stă cam aşa

am venit la casa ta din ipoteşti am

urcat în cerdac deasupra pragului e atârnată

o boxă din care ţi se aud poeziile am

intrat în casă totul în ordine

într-o cameră dau peste un telefon un

radiator şi un roman de agata christie

în rest nişte mobile şi fotografii de familie

afară e o toamnă frumoasă ies la ea

 

în curte şase pui de câine prin

iarba înaltă lângă sculptura care arată

ca o nu ştiu ce măi bădie trebuie s-o vezi

parcă-i un dulap ţărănesc şi pus peste ceva

ca un radio vechi din anii ’20 cu

un buton imens în mijloc – seamănă cu un ochi

care în loc de pupilă are un sfârc - sculptura

se  numeşte semn – eminescu

data de fabricaţie 2000 trebuie s-o vezi

 

să-ţi spun acum de bisericuţa familiei

eminovici ştii e construită înainte de anul 1800

uşa e încuiată cu un lacăt auriu chinezesc

în jur mormintele satului aduse la zi

 

rămân fără ţigări în faţa casei tale

în staţia de autobuz e caşcaraveta satului

găsesc pall mall şi ies de la

asociaţia familială petean

 

lângă cutia de tablă au pus o cruce

antonesei i gheorghe n 1933 d 22 ian 2001

cerviceşti

lângă cruce un stâlp de iluminat

îmi aprind o ţigară mă uit în jur

 

la doi paşi de mine văd încă o caşcaravetă

cu anunţul vând căsuţă-chioşc stil românesc

telefon 532 855 dimineaţa 7-8 seara 19-21

în geamuri mişună o colonie de muşte

care se cacă pe anunţ

 

la trei paşi de mine găsesc o

foaie de tablă pe care scrie cu vopsea scorojită

codrul eminescian

dedesubt ca nişte subcapitole sunt trecute

marcajele turistice spre lac spre izvor spre

iazul meicii şi pârâul murelor spre stânca

stearpă asta unde dracu apare

în poeziile tale am înţeles nu apare

dar ai fost tu pe-acolo

 

pornesc spre lac pe lângă oficiul poştal ipoteşti

într-o curte un moş strânge merele

are o gaură în gât nu poate vorbi dar

i s-au făcut nişte ionatane superbe

anul ăsta

 

nu merg o sută-două de metri spre lacul

nuferilor şi intru la sc jupiter srl

birtul satului unde oamenii merg la ramona

asta-i chelneriţa la ea vin oamenii

 

treişpe mii sticla de bere suceava clasic

televizorul din colţ e pus pe taraf tv

nu vreau să-ţi rămân dator

sunt un simplu muritor

zice un tip la costum şi alt tip zice şi el ce zice la saxofon

intră o babă cu batic şi o plasă galbenă

de supermarket sucevean pe care scrie cu roşu

vă mulţumim

bea un rom şi pleacă

 

acum văd timbrul ucrainean pe pachetul meu

de ţigări vezi tu bădie nici  contrabanda

nu mai e la fel

şi intră gelu veterinarul comunei

 

îşi ia o vodcă dublă îi iau şi eu una aşa că

se aşează la masa mea şi-mi spune

comuna mihai eminescu are opt sate

ipoteşti baisa manoleşti vale stânceşti

cătămărăşti vale cerviceşti cucoreni şi

cătămărăşti deal

sediul comunei e primăria care e în ipoteşti oricum

eminescu ştiu eu că s-a născut în botoşani

pe strada maxim gorki

 

   îi zic că mă duc spre lacul cu nuferi

zice dar nu ăla-i lacul lui eminescu

lacul nuferilor e departe de sat şi mă

gândesc că eminescu nu cutreiera el atâta

pădurile pe când iazul meicii e mai

aproape aşa că eu zic că ăsta-i lacul

din poezia lui

 

şi oricum cel mai tare-i coroi

haiducul cu gaşcă pe cai

s-a apucat să-i prade pe boieri în

al doilea război mondial s-a dus

la unul acasă i-a legat un cartof după gât

i-a zis asta-i o grenadă dacă te mişti mori

a amorţit boierul dar nu s-a mişcat o noapte

 

când au venit comuniştii l-au luat

pe coroi la securitate l-au făcut

mare că ştia cum să-i ia pe boieri

 

l-a chemat şi gheorghe gheorghiu dej pe la el

să-l vadă la faţă la sfârşit

coroi a vrut să dea un telefon acasă

dej i-a zis a doua pe dreapta coroi

a intrat la a treia pe dreapta acolo

era buda s-a uitat s-a pişat a tras apa

l-a întrebat dej ai vorbit acasă

nu zice coroi n-am putut să vorbesc

la ipoteşti plouă

 

lui gelu îi sună celularul îl caută prin geacă

răspunde ce să fac sunt la ramona

cum aşa de hotărâtă-i a ta bine vin acum

gelu se ridică de la masă

eh eminescu a fost asta e trebuie să plec

fată vaca lui amariei

omul îşi pune casca pe cap iese urcă

pe scuter şi-o şterge în praf

o şcolăriţă trece prin faţa birtului în

trening roz cu un trandafir roz în mână

 

am pornit mai departe spre lac ajung spre

seară trestii nuferi peturi de bere trec

podul pe insuliţă în mijloc un bloc

de beton armat ca un altar

numai bun să i-o tragi veronicăi sub

clar de lună

bădie treaba stă cam aşa deci

Stoian G. BOGDAN

 

Poem pentru pian şi-o altă seară

 

 

Fuma cu sete

fuma ca şi cum

fiecare fum o aducea mai aproape de moarte,

o-mbălsăma ca pe o nefertitti a localurilor triste –

iar moartea era un loc cald

cu canepele roz

şi ursuleţi de pluş

 

Fuma lângă mine şi gândurile îi zburau departe

 

în alt loc

 

în alt timp

 

sau în altă viaţă

 

undeva în braţele unui amant

ale unui părinte

sau la o altă masă dintr-un alt local.

 

Purta o rochie de cenuşă, părul în coc, cercei

şi decolteul larg ca un zâmbet amar.

Avea sânii rotunzi, bărbia înaltă

puţină moarte pe pometele stâng

şi ochi fără capăt.

 

Ce trist e şi tangoul ăsta... Să dansăm

 

mi-a zis

strivind ţigara într-un sunet prelung de vioară

 

/Te rog

 

am şoptit

luându-i mâna rece ca o altă seară

în care îi scriam de pe un 0743897806:

 

ce-o să fac oare când o să ne întâlnim şi

bătăile inimii tale or să-mi spargă faţa

ca o serie de pumni

uriaşi şi grei? o să cad oare? sau o să-ţi spun

bună

cu gura plină de sânge?

 

/Ne-am întâlnit târziu

şi peste golul lăsat de atâtea absenţe

a început să-mi crească o crustă

şi lumea aceea cu nopţi cărunte

tangouri uitate şi-atingeri sfârşite-n ...

 

Atunci a spart un craniu în asfalt

un craniu de copil vopsit în culorile apusului

a păşit peste el şi m-a sărutat.

 

Nu simt niciun gust de sânge 

 

mi-a zis

cu vorbele rujate ca în altă seară

când într-o baltă de sânge-am dansat

 

Atunci oraşul de devenit o mâzgâlitură

o pisică mi-a fugit din suflet şi

din galop a oprit doi cai ca smoala

în smoala blănii ei. doi cai cu scheletele prelungite într-o caleaşcă

în care ne-am urcat surâzând

şi-am zburat

 

cum am zburat în acea seară

când am luat-o de mână şi-am aruncat-o-n tango

 

/Rochia i-a lăsat în aer o dâră

sânii îi păreau mai rotunzi, mâna mai rece

şi gândurile mai aproape de flacăra galbenă

din buzunarul meu de la piept

 

Știi... după tangoul ăsta n-o să mai dansăm niciodată

 

mi-a zis

unduindu-se ca o iederă pe lângă mine

 

...

 

am schiţat

cu gâtul strâns în nodul de cravată

şi mi-am retras genunchiul dintre coapsele ei

Dansam mecanic ca un nebun

şi-o regină pe-o tablă de şah, dansam

o muzică albastră prelinsă dintr-un clavir, dansam

cu o luciditate pe care cocaina te-ajută doar

s-o presimţi

 

/Te sinucizi

 

am întrebat forţând cu ? distanţa

ce-ncremenise între noi

 

E şi ăsta un fel de-a spune

 

mi-a răspuns distantă

 

De-a spune ce

 

am întrebat forţând cu ? a ei ! mare

 

Că punem .

 

pam pam

                pam

pam

 

Că-i ultima seară

 

/Clavirul a murit şi vioara

cu-n ţipăt scrut. culorile s-au şters

şi seara

nu a mai mers

 

n-a mai fost ca în seara

de-atunci, de depatre

 

din alt loc

 

alt timp

 

sau altă viaţă

 

când pe un ring de lupanar din Buenos Aires

am început să dansăm

 

Atunci a spart o clepsidră-n podea

o clepsidră de sticlă în care se scurgea orbitoare

cenuşa unui zeu. a păşit peste ea

ca-ntr-o rochie

 

şi m-a tras în tango

 

/Un fluture mi-a zburat din suflet şi

a vărsat din aripi

purpură

peste noi

peste tot

 

până s-a evaporat

 

Muzica era de dantelă şi-n jur

una dintre colegele ei făcea o felaţie de milioane

numai eram eu eram cel de-acolo

cel care-i sugea sfârcurile şi-i muşca gâtul

îi strecura limba-n ureche o săruta.

 

nu era dragoste.

nu era patimă.

nu era joc.

 

era poezie...

 

ca şi când lumea noastră era poemul

pentru pian

şi-o altă seară

 

/O capodoperă. mâna ei

mă mângâia până la suflet

avea şampanie-n priviri

şi şoldul absolut ca-ntr-un

vers de Rimbaud. coapsele ei

îmi stângeau inima ca-ntr-o menghină

 

o stărutam pe sub piele

 

pe sub moartea

din obrazul ei stâng pe subconştient

 

Ah tu

laitmotiv al dezamăgirii mele

cu sâni rotunzi

şi buze rujate cu scoch

 

ca în seara

când în arena Colosseumului am dansat

 

/ca să mă trezesc că hâr

că pâr că mâr că hop

stai aşa pac

 

/Noi nu facem parte din aceeaşi lume

 

mi-a zis

şi seara a ajuns la chiştoc.

 

A fost frumos cu tine

 

i-am zis

fiindcă a fost pe bune un poem

pentru pian

şi-o altă seară

cu ea.

 

/Să scrii ceva despre noi, într-o seară

 

mi-a zis pe trotuarul peste care noaptea fâlfâia

ca un liliac. şi-o rază mi-a ţâşnit din suflet

o rază

vânătă ca un cadavru

care i-a luminat calea

 

în alt loc

 

în alt timp

 

sau în altă viaţă.

 

Cât mai departe de mine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru VAKULOVSKI

 

De la capăt

 

Drumul se întinde în faţă

Ca o pagină

Arsă de la un capăt

 

Sunt prins în ghetto şi pot doar să conduc

Până la autobuz

Apoi să mă plimb în cerc

În oraşul meu

Gândindu-mă la cuşca mea

Şi la tine

 

Inima mi-e ruptă

În somn respiraţia adoarme

Câinii îmi smulg din plămâni

Şi eu mă gândesc la salvarea lor

 

Când de fapt totul e atât de simplu

Undeva acolo s-au prăbuşit visele mele

Undeva s-a rupt firul

Tu te întorci undeva

Unde eu nu am voie

Şi singura reacţie pe care

Pot să o am

 

E să-mi fac obiceiul de a borî

Când te conduc la autobuzul cu

Drumul

Ars de la un capăt

Sorin DINCO

 

Poezii din cuhnia mare

 

Sezon încărcat

 

Mulţi oameni se tem de

gălăgie

căutând sezonier liniştea

 

aici

e linişte

 

de aceea

sunt puţini oameni

 

restul e o aglomeraţie jovială

de sezon

 

 

Prin ochi

 

În faţa casei bătrâneşti

sunt mulţi meri

 

unii tineri, alţii bătrâni

 

fiecare în sinea lui

are ani buni şi ani răi

 

luaţi împreună

toţi anii sunt buni

 

unuia îi cade un măr cariat

vara

altuia o frunză mălurită

 

vedeţi şi voi cum tot răul

curge spre pământ

 

doar toamna

lucrurile se schimbă şi cine vede

îşi plânge de milă

 

 

Cuie în cer

 

Dacă atârni trei cârpe

de cuiele cerului

când va bate vântul

vei avea trei strigoi

sau trei mirese

sau trei cârpe

 

 

Trupul alb

 

Poţi să cauţi în păr păduchii

sau să cauţi în pod stârvuri

poţi să cauţi şi să găseşti

 

dar să nu fii omul care caută

şarpele în iarbă

 

şi îţi voi spune de ce:

 

teama aia care nu îţi aparţine

va lua cu ea

capul verde al şarpelui

ucigând trupul lui alb

necunoscut

 

 

Rămurele

 

Imaginea cu mine

atârnând de-o creangă

 

e bineînţeles o figură de stil -

în sensurile proprii,

ţi-ar fi greu să distingi

creanga

de gâtul meu

 

 

Acum

 

E un ochi spart în geam

e un geam prin care au privit

o parte mare din viaţa lor

nişte oameni

 

e un geam care le-a supravieţuit

 

acum e un ochi spart

în geam

 

Fântâna Mare, Tulcea – iunie 2009