O fo’

Mihail VAKULOVSKI

 

Specatacol total cu Ada MILEA

 

Vă spun din start că spectacolul Adei Milea din Crossroads Rock Pub de pe 19 februarie a fost rupere, dar cei care n-au avut loc în club o pot asculta pe Ada în Braşov şi pe 30 aprilie, tot la Crossroads Rock Pub. Într-adevăr, biletele s-au vîndut imediat, a spus patronul, a fost concert cu casa închisă, iar cei care au prins un loc au avut de ce să fie bucuroşi şi mulţumiţi. Ada Milea, în mare formă, a susţinut mai întîi un concert din cîntecele ei mai vechi şi mai noi, încă neimprimate şi nepublicate în vreun album, s-a simţit bine, şi publicul – la fel. Relaţia artist – public a fost una prietenoasă şi prietenească, totul a fost de vis, ca în jurul rugului, în studenţie, ceva extraordinar. Apoi a intrat în scenă şi Bobo de la Fără Zahăr, cu care Ada Milea susţine piese de teatru muzicale minunate, printre care şi cel prezentat publicului braşovean – „Nasul” de N. Gogol, nasul fără decare nu poţi trăi, pe bune, fără creier se poate trăi, şi încă foarte bine, dar fără nas – nu, serios. În ultima parte a spectacolului Ada Milea a cîntat ce a vrut publicul – împreună cu publicul, piese celebre, dar şi fragmente din alte piese teatrale muzicale, „Apolodor” şi „Quijote”, ceva din „Absurdistan”-ul atît de actual aici şi acum, dureros de acut probabil nu doar pe plaiurile mioritice („oaia vrea să sară gardul pîn-la primăvară”...), pentru că Ada Milea a optat pentru varianta în engleză, poate şi pentru că în sală nu erau doar români. Ne vedem şi pe 30 aprilie, la alt spectacol, dar cu aceeaşi Ada Milea.

 

Concert Ada Milea & Bobo (Fără Zahăr)

Crossroads Rock Pub

19 februarie / 30 aprilie, ora 20,00


Mihail VAKULOVSKI

 

Zamfir, zeul naiului

 

 

Există artişti pe care trebuie să-i vezi-asculţi-citeşti-urmăreşti, pentru că-s foarte mari şi reprezintă o perioadă importantă din arta lor. Gheorghe Zamfir este unul din aceşti artişti imenşi, care a revoluţionat naiul şi la propriu, şi la figurat şi a făcut istorie cu acest instrument popular foarte vechi. Ieri, pe 9 februarie, maestrul Gheorghe Zamfir a susţinut un spectacol grandios la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, cu sala plină, fireşte, acompaniat de superba echipă a Filarmonicii Braşov. A fost o seară culturală & antistres, Gheorghe Zamfir încîntînd publicul cu compoziţii internaţionale cunoscute, dar mai ales cu nenumărate hit-uri mondiale compuse de naistul român care a făcut de multe ori înconjurul lumii, avînd în spate o istorie de recorduri mondiale, piesele lui fiind folosite şi-n cinematografie, şi-n medicină, un artist care a  vîndut mai multe albume decît orice Michael Jackson sau Madona, pe bune. Concertul a început cu o amintire despre prima vizită la Braşov, cînd au murit mulţi oameni într-un accident de autobuz şi mulţi au fost grav răniţi, Zamfir salvîndu-se pentru că a reuşit să sară pe geam... Apoi au curs cîntecele, legate cu povestioare haioase, despre maeştri populari, barzi şi rapsozi cu care a colindat lumea, concertul încheindu-se cu o caracterizare memorabilă a poporul român, comparat cu ciocîrlia din baladă, blestemată să fie singură şi să-şi cînte trilurile doar între pădure şi cîmp, dar să nu poată să intre vreodată în pădure. Gheorghe Zamfir se poate lua la întrecere cu orice privighetoare, păcat că nici o privighetoare nu se ia la întrecere cu Gheorghe Zamfir, pe care Braşovul a avut onoarea să-l premieze cu o diplomă de excelenţă. Zamfir este zeul naiului, iar muzica lui Zamfir e antistres!

 

Primul concert al formaţiei „Ţapinarii” din 2010 a avut loc ieri, 8 februarie, în deschiderea turneului Anti-Valentine’s Day, la Braşov, în Deane’s Irish Pub. Deşi în oraş aveau loc alte cîteva concerte în paralel (unele şi... paralele), stand up comedy-uri (de rîs, unele... de rîsul lumii) şi petreceri (beah), clubul irlandez a fost plin, cum ar zice Cosmin Covei, vocea groasă a formaţiei: „s-au adunat toţi intelectualii din oraş” (bine, mai lipsea unu’). Am mai ascultat Ţapinarii live, dar ieri a fost un concert numa’ bun de filmat de la cap la coadă, se vede că băieţii au avut chef de cîntat. Un concert de dragoste altfel, cam cerebrală dragostea ţapinarilor, cu accente misogine, violente, ironice, poveşti de dragoste cu grase, cu gagici naşpa rău, bune, dar pe care nu le ajută faţa, nasul şi mustaţa, tipe fiţoase pe care eul liric ţapinar le scoate „afară, fă”, în şuturi, ca la sfîrşit Tănase şi Covei să promită că vor fi băieţi cuminţi, nu ştiu cîţi ani de acum înainte (rimează cu „cuminte”... la pătrat). Ne-am distrat şi noi, cei din sală, dar şi ei, la versuri, la glumele dintre piese, la muzică, pentru c-au fost şi momente superbe de parodie muzicală, trecînd prin Ştefan Bănică jr. („jr.” ca să nu-l confunde nimeni cu adevăratul Ştefan Bănică), Vama, Holograf şi piese ultracunoscute ale blondelor pe care nu le ştiu chiar pe nume, na, OK, s-a parodiat şi reclamă, şi voci de radio, şi slogane, şi persoane, da, de la „Bună dimi” la slogane politice ridicole, dar de succes. Pe lîngă piesele foarte cunoscute, pe care le-au cîntat şi cei din sală, mai ales un grup de tineri, dintre care unul a cîntat o piesă şi la microfon, cu Tănase, la invitaţia lui Covei, au fost şi piese noi, de criză, dar şi de dragoste în acelaşi stil... cinic-masculin, plus cîteva piese mai modernist-filozofice, ca „Pescăruşul”, de exemplu. Joi va apărea un Best Off al formaţiei „Ţapinarii”, care se va vinde cu „Jurnalul Naţional” (7 lei CD-ul & revista), iar turneul continuă în Sibiu, Cluj, Timişoara, Craiova, Constanţa, Bucureşti. Dacă vreţi să vă distraţi cu tîlc -  „Ţapinarii” sînt o variantă foarte bună, dacă aveţi umor negru – invitaţi-vă prietenele sau soţiile la dans pe „Ţapinarii”, care poate c-o să vă cînte şi ceva de căsătorie sau divorţ, depinde...

Mihail VAKULOVSKI

Mihail VAKULOVSKI

 

Colocviile Revistei Transilvania

 

Ieri şi alaltăieri, adică pe 23 şi 24 octombrie 2009, la Librăria „Humanitas” din Sibiu a fost stare de sărbătoare - Colocviile Revistei Transilvania. A fost tare fain, colocviile însemnînd în primul rînd două seri de lecturi publice, apoi restul – lansarea ultimului număr al revistei, despre corespondenţă, care a fost şi tema colocviilor, două lansări de carte, premiile „Transilvania”, discuţiile din librărie, dar şi cele de noapte, de obicei cele mai interesante şi eficiente. Nu şi de data asta, pentru că gazdele, Radu Vancu şi Dragoş Varga, au fost foarte deschişi şi prietenoşi, prezentarea invitaţilor şi a temelor fiind nu doar exacte şi corecte, dar şi hedoniste, încît publicul n-a avut cum să se plictisească. Sala a fost plină mereu, dar toată lumea avea habar despre ce e vorba, chiar şi cei de la consiliul judeţean au venit de bună voie:D. (Bineînţeles că mi-am făcut timp şi pentru o plimbare prin Piaţa Mică, Piaţa Mare, Piaţa Huet, pe la turnuri, pe străduţe, pe lîngă ziduri, „pe lîngă drum, pe lîngă gard”...).

 

Vineri, după lansarea Basmul-ui Prinţesei Repede-Repede” de Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, au avut loc lecturile (cealaltă lansare a fost joi, „Cinema” de Angelo Mitchievici). Emil Brumaru a citit scrisonete din basmul lansat, Mihail Vakulovski a riscat să citească din noile existeme, cu tata, Şerban Axinte a citit o selecţie din poeziile sale, iar Ştefan Manasia a recitat din noile sale poeme. Mi-e mai greu să analizez cum a fost, fiind pe lîngă microfon, dar  am simţit o sală foarte aproape, deşi nu era nici măcar un loc liber, nici măcar pe scări, am simţit că citesc în familie, între noi. Cît despre poeţi – chiar mi-a plăcut să-i ascult, m-aş fi bucurat, totuşi, dacă Emil Brumaru ar fi citit din poeziile de pe submarinul erotic, dar Manasia m-a uns pe suflet cu cele 4 texte noi, amintindu-mi de ediţia din 2000 a festivalului de poezie de la Sighişoara, unde ne adunaserăm mulţi dintre cei care au fost prezenţi la „Transilvania”, dar şi de CenaKLU KLU de la Casa Tranzit din Cluj.

 

Sîmbătă s-a lansat numărul „Transilvania” cu corespondenţa,  s-au împărţit premiile (Ioan Es. Pop şi Andrei Bodiu – pentru poezie şi Paul Cernat pentru critică literară), iar Dragoş Varga a citit o scrisoare de-a lui Daniil Harms care a înveselit imediat publicul. E uimitor cum Harms poate să schimbe atmosfera în cîteva clipe, ce forţă au textele sale sclipitoare, pline de inteligenţă, umor şi ironie. Apoi a avut loc a doua zi de lecturi, cu Ioan Es. Pop, Andrei Bodiu, Constantin Acosmei şi O. Nimigean. A fost o seară de vis. Ioan Es. Pop a citit şi de pe scaun, ca toată lumea, dar şi din picioare, mai ales cînd a ajuns la poemele care ar trebui să-l mîntuiască pe poetul care a scris poemul superb cu popa din biserică şi poetul din barul de vizavi, personaje care se vor fiecare în locul celuilalt, un poem care nu are cum să nu-ţi placă, iar poemul care a urmat cred că ar prinde şi în biserică, nu doar la colocviile de scriitori. Andrei Bodiu a citit din „Oameni obosiţi”, noul său volum de versuri, din care Manasia a cerut poemul cu elevul Bacovia, iar Cosmin Ciotloş – pe alea cu metroul bucureştean. Bodiu scrie o poezie ironică şi cinică, o poezie nu prea pe gustul oamenilor simpli, dar ca să-ţi placă cu adevărat Andrei Bodiu trebuie să-l asculţi, să-l auzi citindu-şi poemele. Oricum, poemul cu studenta Alina le bate pe toate, păcat că nu a răsunat şi la Sibiu. Constantin Acosmei a fost în mare formă şi a citit mai bine ca niciodată, iar relatările sale i-au înveselit şi pe cei de la tribună, şi pe cei din fundul sălii, care făceau cafeaua din librărie, o cafea foarte, foarte bună. Oricum, cel mai tare rămîne sonetul care rimează cu „ex”, ăla cu am rupt o foaie din DEX şi m-am scărpinat la sex:D. E o încîntare să-l asculţi pe Costică Acosmei citind din poeziile sale, un poet care scrie foarte rar, dar al dracului de bine. O. Nimigean a făcut o demonstraţie cutremurătoare, citind poeziile sale scrise cu 20 de ani în urmă. Frate, se potrivesc perfect şi în prezent şi dacă n-am fi ştiut că sînt scrise într-adevăr acum 20 de ani, în anii zbuciumaţi post-comunişti, cînd ar fi trebuit să începem să ne simţim şi noi oameni liberi, doar că era tare naşpa, nu l-am fi crezut că nu-s poeme refăcute, că nu-s o făcătură. E adevărat că Ovidiu nu scrie o poezie pur socială şi că poezia lui te cucereşte prin subtilităţile poetice, prin felul cum îţi poate trezi stări de care uitaseşi, prin felul în care întoarce situaţii, prin frumuseţea expresiei şi prin controlul textual. Şi ca totul să fie clar pentru toată lumea, O. Nimigean a dedicat recitalul său lui Paul Goma. În sală erau şi mulţi alţi poeţi care ar fi putut să citească după încheierea recitalului programat, măcar cîte un text, mie mi-ar fi plăcut să-i ascult şi pe ei, începînd cu Radu Vancu, Ana Dragu, Michael Astner etc., dar e adevărat că în două zile oricum densitatea şi concentrarea lecturilor a fost mult prea mare, a fost o esenţă mult prea tare.