Moni STĂNILĂ

 Fragment din copilăria Antoniei 

 

Dana face baie şi rămân eu lângă Antonia să-şi bea laptele. Antonia nu vrea să doarmă şi îmi spune o poveste:

- A fost odată un ursuleţ mic, mic. Mai mic decât o buburuză. Şi era atât de mic încât se putea urca pe un deget de furnicuţă. Şi într-o zi a găsit o salcie subţire, subţire şi s-a urcat pe ea şi de acolo a căzut în drum. Şi a venit un Tir mare cât un bloc şi l-a călcat.

Antonia face o pauză şi mă priveşte fix, după care continuă:

- Şi a murit. Dup-aia era tot aşa mic de se putea urca pe un picior de albinuţă. Şi într-o zi a căzut într-o peşteră şi a murit. Şi au venit mama şi tata lui şi au plâns până au murit şi ei. (Din nou mă priveşte fix.) Dar cu o săgeată din crenvurști l-a făcut viu. Şi a urcat până în cer şi acolo s-a întâlnit cu Dumnezeu…

- Şi cum arăta Dumnezeu?

Antonia se strâmbă.

- Urât, fiindcă era dumnezeul ăla rău. Dar ştii ce? S-a întâlnit cu dumnezeul rău în cer.

- Nu există Dumnezeu rău. Ăla nu e Dumnezeu. Doar cel bun e Dumnezeu şi El stă în cer, iar cel rău în pământ.

- Şi atunci pe ăla rău cum îl cheamă?

Nu răspund imediat. Nu ştiu ce să răspund. Mă gândesc să îi spun diavol, dar renunţ.

- Nu ştiu. Nu e bine să-i rostim numele. Ăla rău şi atât.

- Dacă îi rostim numele devenim ca el, răi?

- Noi nu putem să devenim ca el, fiindcă noi mergem la biserică.

- Dar ştii ce? Ursuleţul ăla a căzut de pe un colţ de icoană într-un pat. Dar era un pat de albine care îl muşcau şi el ţipa, ţipa într-una şi a găsit un fir de păr şi s-a urcat pe el şi a ajuns în gura unui om.

- Ce om?

- Ăla rău din pământ. Şi l-a înghiţit în burta lui aia întunecată. (pauză, privire) Şi a murit.