Aleksandar STOICOVICI

 

peştele din Iagodărie

 

cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an

începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens

pescarii veneau în sat şi se jurau la fiecare sfârşit de liturghie

că peştele-i acolo şi urcă tot mai repede spre cer

 

alţii povesteau că ba mai mult

dacă bagi capul sub apă când e Dunărea cuminte

poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele

cum îl înalţă în proptele de aur

 

la scurt timp tot satul vorbea numai despre peştele din Iagodărie

toţi îi spuneau acum peştele-pod

asta pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc

şi ajungea până la noi în sat

 

de Buna Vestire s-au strâns mulţi oameni

(în zilele călduroase de primăvară slujbele se ţineau

sub părul din curtea Bisericii)

stăteam aşadar pe vârfuri lângă poartă şi încercam să înţeleg

când popa a ridicat în pumni coada uscată de peşte

să şi-o aranjeze după gât în loc de patrafir

toţi oamenii au îngenunchiat în iarbă cu ochii înlăcrimaţi

 

după slujbă toată lumea se înghesuia sub coada peştelui-pod

copiii erau întinşi pe burtă căutau pere

bătrânii adormeau cu solzii pe sub piele

strângând în mâini aceeaşi tavă de argint

pescarii făceau planuri – la fiecare cuvânt îndesau câte o cruce mare

 

după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an

începuse să meargă vorba prin sat că în Iagodărie ar creşte un peşte imens

m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă

prin apa tulbure am văzut copiii bătrânii pescarii

împingând animalul cu palmele şi am încercat să înţeleg

 

lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi

 

 

 

 

denie

 

noaptea e o felie de lubeniţă prin care se văd mamele

cum îşi spală copiii pe umerii dospiţi

cu apa limpede ridicată din fântânile de fildeş

 

(sfinţii încălzind raiul cu încheieturile mâinilor

ca în ziua împărtăşaniei când trebuie să treci dintr-o barcă în alta

ca să ajungi la altar)

 

noaptea e o felie de lubeniţă prin care se văd bătrânii

ce-şi caută oglinzile puse la sărat sub şeile cailor

şi nu găsesc decât bucăţi de cer mustind a păcate

 

(apa tulbure predicată peşte cu peşte la denie

clopotele de vată în care am ascuns cândva sâmburii numerotaţi

gândindu-ne că într-o zi ne vor surprinde din nou)

 

noaptea e o felie de lubeniţă prin care îmi voi revedea copilăria

la strigarea Dunării în cer

 

 

 

 

Frida

 

* Frida. cactuşii înfloriţi

 

masa de examinare era fixată în Piaţa Libertăţii

pe liniile de tramvai

nu ştiam nimic şi mă mutam de pe un scaun pe altul

mă uitam la persoana de lângă mine

bănuiam cam ce ar putea să-mi spună 

şi treceam mai departe

 

Frida se muta după mine. îşi dădea ochii peste cap

(într-o mână avea două pensule

iar în cealaltă o pânză udă prin care se vedeau cactuşii înfloriţi)

 

întorceam din când în când privirea şi mă gândeam

ce bine îmi face mie pânza. ce bine îmi fac mie cactuşii

îmi clăteam cuvintele de păcură

apa curgea iar eu vă arătam cu degetul lucrurile importante

(cele mai multe erau împodobite cu mosoare de aur)

 

mă apropiam apoi de voi. vă ascultam ore în şir

vă mângâiam catedralele dintre omoplaţi

şi treceam mai departe

 

 

 

 

** Frida. Leda

 

cineva mi-a făcut un semn

m-am oprit brusc pe un scaun şi mi-am tras giulgiul de carne

peste degetele de lemn

 

Frida s-a uitat lung la mine m-a complimentat

(mi-a spus ceva extraordinar de frumos. o combinaţie între sânge şi colibri

pe care îmi pare nespus de rău că nu mi-o pot aminti)

apoi a băgat mâna în cana cu lacăte şi a scos cu vârful degetelor

linguriţa de împărtăşanie

 

nu ştiam nimic şi mă mutam de pe un scaun pe altul

când am ajuns pe ultimul scaun mi-am dat seama că de fapt

aş putea foarte bine să zbor

aşa că am legat pânza udă de spătarul scaunului şi mi-am subţiat oasele

(în aer îmi vedeam doar degetele de la picioare

ca nişte clopote trase în turla cerului)

 

mă ridic din pat şi mă uit în oglindă

pupilele se măresc şi se micşorează

la fel ca lumea întreagă atunci când apuci să-i atingi un capăt

(în camera de lângă

Leda netezeşte pereţii oului cu palmele)

 

 

 

Săpânţa blues

 

Sunt o grămadă de babe dispuse să dea Cina cea de Taină jos din ştergar

pentru o copie Guernica

încreţită şi pixelată

dar care se vede ireproşabil de la distanţă

 

O grămadă de moşi ce ţin urzici sub tălpi când bat lână în piuă

am văzut cu ochii mei.

La cântecul cocoşului - uşa şi zăbrelele sunt puse

cum se ridică puţin soarele

Leul îmblânzit iese singur din calota pălăriei

 

Dimineaţa

popa taie prescura şi se întreabă dacă s-o fi preschimbat apa

ăia mici trag lanţul cădelniţei la biciletă

lungesc spiţele de grâu

 

Într-un vis se făcea că în faţa altarului în loc de icoană

stătea un fier de călcat

veneau credincioşii şi când să pună buzele fierul se încinta brusc

 

(urlă până îţi trec coastele prin piele

urlă cât poţi în urechea lui Van Gogh

toate lucrurile ţipate în disperare

le voi bate în cuie pe crucea de ploaie)