Bogdan CAZACU

Geronimo

           

            Într-un show american alb-negru, un prezentator elegant invită în platou „marele invitat din această seară: Salvador Dali!”. Artistul păşeşte dintr-o parte a scenei spre mijlocul ei, devenind de la primul pas centrul atenţiei. Spectatorii nevăzuţi la tv aplaudă frenetic din spatele camerelor. Host-ul bate calculat din palme şi îşi măsoară cu admiraţie distinsul invitat. Pictorul păstrează o tăcere omniatentă şi mulţumeşte publicului cu înclinări scurte din cap. Cei doi dau mâna şi schimbă câteva vorbe slab auzite sub aplauzele care nu încetează. Acum toată atenţia publicului se transformă într-o tăcere curioasă şi nerăbdătoare, când prezentatorul anunţă:

             „În seara aceasta vom avea deosebita onoare de a-l privi pe marele Dali performând în direct cea mai nouă dintre picturile sale”. Cu ochii holbaţi către spectatori, artistul mulţumeşte de câteva ori din cap. În spatele scenei se ridică o cortină; sub un ceas mare, era aşezată pe un şevalet o lucrare în schiţă şi pe jumătate pictată. În prim-planul tabloului se vedea un monument mare al unui fost preşedinte american, sculptat ca un zeu teban. La picioarele statuii era doborât un om în genunchi şi cu fruntea lipită de pământ. Încă în schiţă, eroul părea într-o nemişcare pietrificată. Fundalul tabloului era dominat de un Senat, care aduna la intrare o mulţime de figuranţi stând în picioare sau aşezaţi pe treptele nesfârşite ale clădirii. Oamenii purtau veşminte antice de culori vii: roşu, albastru, verde. Intrarea Senatului era susţinută pe coloane clasice, iar pe platforma triunghiulară nenumărate statui de zei şi daimoni înfăţişau diferite scene vii din lumea lor de piatră.

Dali dezvăluie spectatorilor identitatea eroului căzut în faţa statuii. După alte explicaţii scurte îşi începe arta. Cu o cariocă verde, el dă volum fiecărei sculpturi ale Panteonului. Colorează lumina zeilor, umbrele daimonilor, apoi cu roşu sângeriu cămaşa de pe spatele marelui Geronimo. La ultima nuanţă de roşu, Dali îşi agaţă vârful pensulei în cămaşa eroului şi îl ridică o dată din pământ. Ilustrul pictor întoarce publicului un zâmbet megalomaniac. Din spatele camerelor se aude o ploaie de exclamaţii. Eroul se ridică singur în faţa statuii, declanşând stupefacţia şi revolta gloatei adunate la Senat. Stoicul Geronimo face câţiva paşi spre treptele edificiului, stârnind spaima şi laşitatea oamenilor. Ei se urcă pe coloane în dezordine şi învălmăşeală; zeii şi daimonii se desprind din peretele panteonului şi cu toţii urcă pe acoperiş ca într-o cursă a spaimei şi a ruşinii. De pe acoperişul Senatului ei se urcă pe pânza tabloului, se ridică in picioare pe marginea de sus şi sar pe peretele din spatele scenei. Ei continuă să urce, cu o îndemânare frenetică şi într-o disperare generală, până în cadranul marelui ceas. Acolo aşteaptă sfârşindu-se cu fiecare suflare. Secundele se grăbesc, minutarul urmăreşte secundarul, acele ceasului se rotesc într-un vârtej care înghite toţi zeii, daimonii şi oamenii.

Geronimo pătrunde în Senat.

 

Cortina cade