Ioana DUŢĂ

 De când citesc prospectul

Seara deschid geamul larg.

Câte-un ţânţar cu un picior mai lung

îşi dă drumul prin cameră şi parcă se chinuie să numere

lojele de lumină atârnate în care s-ar înfige – aşa cum

mă înfig eu în oameni de când m-am desumflat,

de când ochii mi s-au micşorat, de când mă trezesc la 6 dimineaţa

după ce visez câini de toate culorile care mă pândesc

şi-mi arată colţii în timp ce eu le cânt: iai ioiău câine iău;

nu mă mai zbat să te pocnesc cu ciocul fix în podul palmei,

de fapt, chiar undeva pe linia vieţii

ca să-ţi aduci aminte că o dată ai dormit în patul meu plin de puf de mâţă.

 

Seara, de-afară-mi intră lătratul câinilor care se alintă pe stradă

în cameră sfârâit de aripi

îmi desfac buzele – nu, nu mai spun nimic,

tot ce-ar trebui să ştii despre mine

e scris pe un prospect de anticoncepţionale.

 

 

Bilet către fata din canada, rudă cu mine

 

n-o să-ţi mai aduci aminte de mine câte veri la rând

te-am ţinut de mână, ţi-am potrivit căciuliţa

să nu-ţi iasă urechile afară; ţi-am citit din poveştile lui andersen

în engleză, am dansat împreună pe i love rock'n'roll;

ţi-am arătat cum să numeri lunile anului pe încheieturile degetelor,

cum să tai piersica în semilună

 

cucu bau

 

ţi-aş cânta la muzicuţă marşul funerar

de ciudă

că ei au plâns când te-au văzut de crăciun

de parcă tocmai tăiaseră porcu’ sau îl întâlniseră pe papă

într-o zi cu soare, de primăvară preferabil,

când e cel mai frumos în piaţa sf. Petru

şi cineva le aruncă peste capete flori de măr de sărbătoare

ţie ţi-a cântat tot restaurantul la mulţi ani şi tu zâmbeai

ca o copilă dulce în rochia ta albastră până la genunchi – vezi,

ce fac eu acum, e ca o criză de plod răsfăţat

care n-a primit şi el un castron de îngheţată cu frişcă şi fructe de pădure

de fapt, pe ei i-aş reschiţa  cu tuş negru (pe la ochi şi pe la gură) –

poate aşa vor pune şi poza mea undeva prin casă.

 

 stăteam pe ultima treaptă şi cântam hakuna matata

 

te simţeam ca pe-un sirop de tuse

(dulce, cu gust de căpşuni, puţin acrişor)

mai ales că apăreai  la momentul potrivit:

când rupeam o creangă să mă prefac că sunt o gospodină frumoasă din suburbie,

când se ardea siguranţa în casă şi bâjbâiam ca o nevrotică căutând o lumânare,

când săream de pe un picior pe altul urlând că sunt o barză fără aripi.

 

stăteam dimineaţa pe treptele casei,

eu îmi sprijineam bărbia pe genunchi,  

tu stăteai în picioare şi te distrai cum mă feresc de albine

pe atunci mă învăţai cuvinte în swahili ca niota, ndoto sau uhuru.

când plecai îmi ziceai jambo şi făceai o plecăciune.

la colţul străzii te opream şi-ţi torceam în ureche mulţumită,

mă lipeam de braţul tău, îţi mângâiam unghiile

şi-ţi spuneam cât de mult o să-ţi duc dorul

aşteptându-te pe ultima treaptă pe care am ciobit-o – ştiam amândoi

că tot acolo mă vei găsi cântând hakuna matata.

 

 

unicat

 

azi m-ai prins în ochii tăi de chihlimbar

poleiţi cu miere de pădure

numai o râşniţă m-ar putea elibera

şi-atunci aş fi un condiment dulce pentru plantele tale agăţătoare.

 

nu e nevoie să-mi tot spun că la masă doar eu voi sta

cu o linguriţă de plastic aşezată invers

şi că nimeni nu se va obosi să-mi şteargă scrumul de pe frunte

 

aşa se-ntâmplă când la subraţ

cari un băţ de moş nicolae de care stă spânzurat un omuleţ nins;

 

cineva toarnă apă pe toate lumânările din casă

şi eu îmi strâng prietenii în clopoţeii de la mână.