Alexandru Vakulovski

Acasă, în casa de nebuni

 


Chiar dacă n-am fost acasă din 2004, când trec vama nu am un sentiment tocmai plăcut. Da, normal, mă bucur că o voi vedea pe mama, mormântul tatălui, locurile în care am crescut şi mulţi prieteni. Dar chiar aici mi se termină bucuria. Pentru că voi rămâne în Moldova ca într-o cuşcă, cuşca mea, fiind expulzat din România pe 2 ani şi 6 luni.

Sunt sunat chiar după vamă şi primele cuvinte din Moldova sunt: „Ce urâtă e Patria mea.” După vamă e beznă până în Chişinău. Nici nu mai poţi dormi, pentru că drumurile sunt varză, autobuzul spre nicăieri sare dintr-o groapă în alta. Se vor repara probabil când cineva va avea de câştigat din asta o grămadă de bani. Şi poporul, ca de obicei, va plăti înzecit asfaltul…

Centrul Chişinăului mi se pare frumos şi mă bucur. Dar o iau spre Gara de Nord. Pe drum văd doar feţe încruntate, înrăite. E un drum urât şi deja mă întreb în plină depresie unde dracu am ajuns… La gară cineva mă atenţionează că rucsacul mi-e deschis… Mda, aceleaşi obiceiuri… Întreb la bilete când e următorul autobuz spre acasă. Vânzătoarea, o moldoveancă, îmi răspunde în rusă. La 7.30, dar nu mai sunt bilete şi poate că va mai fi un autobuz la 9. 40. Cum poate că? Nu e sigur? Nimic nu e sigur, îmi răspunde vânzătoarea rânjind.

Încerc să vorbesc cu şoferul cursei de la 7.30. Îmi spune să-mi cumpăr bilet, pentru că mai sunt locuri. Vânzătoarea îmi spune iar că nu sunt. Îi spun şoferului. Mă trimite iar la vânzătoare. Îi trimite şi pe alţii, spunându-le că nu-i plac ăia care vor să meargă fără bilet… La un moment dat îl prind la casa de bilete şi îi spun lui să-i zică vânzătoarei să-mi dea bilet. Lasă, te iau eu aşa, îmi spune. Un joc stupid pentru a lua mai mulţi bani decât cât costă biletul normal… Mi se face silă când văd pe panouri mutrele politicienilor locali. Îmi amintesc de o vorbă pe care am auzit-o de la părintele Savatie Baştovoi: La vremuri noi – tot noi!...

Acasă e un vid informaţional total. Doar televiziuni ruseşti şi ucrainene şi Moldova 1. Am făcut un antrenament de singurătate totală la Tescani, unde am avut toamna trecută o bursă, aşa că liniştea de acasă nu mă deranjează, îmi ajută să-mi adun gândurile.

Se apropie alegerile. Mama nu ştie cu cine să voteze. Îi spun să nu voteze. Nu, nu se poate, îmi zice, trebuie să votez…

Oricum, trebuie să-mi refac actele. Şi începe circul. Pentru paşaport am nevoie de livret militar. Trebuie să-mi fac livretul la Căuşeni. Calculez dacă am să reuşesc să-mi fac livretul şi paşaportul într-o zi. Visuri! La Căuşeni un domn îmi explică: trebuia să vin să-mi iau livretul la 27 de ani. De ce nu am venit atunci? Păi nu am fost în ţară… Aha, dar…

Am fost precaut şi mi-am luat toate actele şi copiile lor, sperând că voi reuşi într-o zi… Ofiţerul îmi face o listă cu actele necesare şi bifează ce am:
1. 1 poză ¾ w
2. copie xerox b/i w
3. copie xerox diplomă w
4. adev. de recrutare –
5. cazier judiciar
6. comisie med.-mil.
7. lămurire
8. amendă la bancă
9. certificat primărie

Hei, e clar… Cazierul mi-l pot face într-o zi la Chişinău, altfel - 2 săptămâni „în raion”. Comisia medico-militară - doar în Căuşeni… Veselie mare. Găsesc spitalul la care ar trebui să merg la 6 doctori. Nu înţeleg nimic, sunt multe căsuţe, parcă aş fi într-un sat. La gară îmi dau rapid seama că panoul cu sosirile şi plecările autobuzelor ţine de domeniul SF-ului, nu al realităţii…

Duminica mama votează. Nu a stricat votul. Eram sigur că nu vor câştiga comuniştii. În rest nici nu mă interesa cine va câştiga. Dar surpriză, cei de care s-a săturat Moldova câştigă cu detaşare. Se vorbeşte mult despre fraudă, dar nu la Moldova 1.

Luni mă întâlnesc cu un prieten în Chişinău, beau o cafea şi merg să-mi depun cerere pentru cazier. Am două opţiuni: în limba rusă şi „în limba moldovenească”. Mda… La Uniunea Scriitorilor mă întâlnesc cu un scriitor care probabil că e după un litru de vin. Mă întreabă dacă nu mi-e ruşine că am făcut atâta scandal cu expulzarea mea. Îi spun că nu am făcut nici un scandal. Au făcut alţii. Şi el concluzionează: eşti kaghebist!

A doua zi, când îmi iau cazierul, aud explozii în oraş. Mai departe ştiţi cu toţii ce s-a întâmplat. Sau ştim că nu ştim nimic. Preşedinţia e cu geamurile sparte, Parlamentul arde. De fapt, ele oglindesc acum starea naţiunii. În schimb, vânzătorii de la magazinele din centru nu au nici o frică: protestatarii stau în rând cuminţi, după ziare, îngheţată sau ţigări…

Nebunia şi absurdul sunt la ele acasă în Chişinău şi în întreaga Moldovă: preoţii ţin predici în biserici ca să fie aleşi comuniştii; Parlamentul arde, dar nimeni din protestatari nu a adus benzină; poliţiştii sfarmă borduri pentru a le da protestatarilor; Voronin dă vina pe România pentru tot ce se întâmplă; Voronin mulţumeşte Uniunii Europene pentru susţinere; Voronin spune că în Moldova s-a restabilit democraţia… cu comuniştii la putere; poliţişti în civil arestează lumea pe stradă; în Chişinău, dintr-odată apar foarte multe ambulanţe, inclusiv din alea foarte vechi, încă din timpul URSS… oare de ce?; Moldova 1 spune că revolta a pornit din cauza românilor… păi da, normal, doar noi nu suntem turci, ci români, totuşi, aţi uitat? Dacă nu luaţi pastilele la timp… Se mai întâmplă…

Mi se face rău când mă gândesc la ţara mea. Se lucrează foarte bine cu dezinformarea, prefer să nu mă uit la TV, ca să nu mă îndobitocesc. De când am fost expulzat din România am şi uitat că am fost expulzat… Probabil că într-o săptămână am îmbătrânit cu 2 ani şi 6 luni… Tot aştept să mă trezesc, să văd că totul a fost doar un vis urât… Dar nu, nu mă trezesc. Şi îmi pregătesc anunţul pentru mica publicitate: Am pierdut o ţară. Seamănă cu o casă de nebuni. (A, să o declar nulă?!?...)