Diana CORCAN

 

când eu am văzut că un om merge şi altfel / ţine un perete pe dreapta

dar în faţă are liber

 

 

evjen I

 

evjen e un om mare şi galben

care străbate lumea cu piciorul

călare pe o insulă – spune el – în care

nu există dus-întors numai dus

şi un cort şi un sac de dormit

a străbătut întâi praga

care a fost o lume mai mică

întâi echipat în băiat

apoi s-a schimbat într-un costum de bărbat

de la un capăt la alt început face distanţa să rămână aceeaşi

(să se strângă în ea)

distanţa rămâne în copilul din praga

şi el rostogoleşte ceva

pe drum cu piciorul cu gheata

ceva aşa ca o insulă ca o minge

bila bila strigă el - ne arată pescăruşii pe mal

bila bila – şi eu înţeleg să mă tem de un astfel de om

de cuvintele lui (atât de departe de cuvintele mele)

 

adică păsările sunt mereu albe şi nu se ard de la soare

ca noi

şi de la nimic

 

şi eu tu

(întorcându-ne)

negri şi goi aici pe cearşaf în fiecare vară

prefăcându-ne că ne iubim

şi că-l iubim şi pe el

prefăcându-ne că suntem vii

şi nu vorbesc strigoii prin gurile noastre

şi

şi

şi nu călcăm într-o parte stâlcindu-ne paşii

când ne plimbăm pe strada principală rânjind

şi cu evjen pironit pe cearşaf cu tot cu soarele

care i se varsă din gât

explicându-ne

că nu e singur

că aşa e el

un om care merge pe drum cu piciorul tocit

la călcâi

pentru inimă

 

doar noi doi - prea puţin

 

mă gândesc

evjen e un om mare şi galben

care străbate lumea pe jos

doar atât.

 

 

 

evjen II

 

.......................................................

... şi-mi spunea „praga e frumoasă

dar e acoperită de oameni ca de păsări

negre

care nu te lasă să umbli în zbor

aşa că am venit pe jos înghesuit

printre ei

şi nu m-au văzut

nici ceilalţi de pe harta de hârtie rece

pe care o port în buzunarul de la piept

să se încălzească puţin

nu m-au văzut trecând şi

am umblat ca un câine mirosind

pământul lor

ne-ai luat urma – mi-a zis într-o zi

un bulgar

şi vrei s-o duci cu tine aiurea

fără nici un ban nu capeţi nimic

aşa că le-am plătit ceva

şi am sărit peste o mare şi un pic

şi acum stau aici pe nisip deghizat în golan

când eu nu sunt decât un om care merge

pe drum

care vrea să umble puţin pentru inimă

căci dacă mă opresc se opreşte şi ea”

mi-a zis şi a tăcut şi mi-a cerut

o ţigară cu un semn foarte scurt

care voia să spună că omul mai bine

fumează şi tace şi umblă

 

începuse să se lase seara pe noi ca o bucată

de fier

şi marea se făcea că doarme puţin

şi eu mă prefăceam că nu ştiu

că în casa din care fugisem

trăiam prinsă în balamalele uşilor

şi nu ripostam.

 

 

 

evjen III

 

stăteam şi mă întrebam

dacă el ştia cine era sau cine respira prin el

dar asta mă interesa pe mine

un samsar de nisip un barbar

care-şi ţinea trupul imobilizat în plin soare

ca să moară puţin

şi să câştige anestezierea arsurii o zi

stăteam şi mă întrebam

dacă a urmărit să-i fie cald tot timpul

pătat de soare ca un beduin

purta o perucă galbenă pe cap

şi mai purta un tricou găurit ca soldaţii uzaţi

de la distanţă părea înarmat - era

surprins şi el într-un război

camuflat într-un cameleon cu pistol

el nu se plimba el mergea pe nisip parcă cumpăra

fiecare pas cu un dolar şi-l vindea

imediat

străbătând distanţe egale

şi totuşi rămânând mereu în oraşul din care

a plecat

era un om care merge pe loc

ce-şi iubea doar picioarele goale ca pe un aparat

care nu-l lasă să se ducă în jos

 

când mi-a vorbit m-a lăsat să răstorn un minut

două păsări împăiate şi negre în ochi

dar le-a acoperit grăbit cu gene dese

şi cu priviri căzute într-o parte pe cearşaf

 

un om care merge prin nisip un om mare

şi galben (stupid) ca aurul – spunea gog – fără nici o valoare

în fond un om care nu e nici măcar din metal

ci din carne azi mi-a spus „plec mai departe

la greci că mi-e frig

şi pot să dorm printre pietre

o zi sau poate rămân ca să fluier puţin”.

 

vară, 2009