STANCU Marius-Iulian

 

cu EA

 

pe dincolo & dincoace

 

1. gestul ăla prin care îşi lasă piciorul

să se sprijine de scaunul meu

până când ajungem să ne folosim

altfel de cele pe care le ştiam

rupând asimetric distanţa

cu mult mai puţine cuvinte pentru EA

 

lăsăm trupurile să caute

continuarea în alte trupuri

şi în povestea asta

ziua se agaţă de noapte

precum pagina pentru care

întorci pagina

 

uneori nu e nevoie decât

de ceva care leagă

şi din camera ei

pe sub uşă

până la mine

lumina

 

şi singur nu mai înseamnă chiar atât de singur

 

2. pe partea asta

diferenţa

îşi face treaba

lăsându-ne tot pământul ăla sub unghii

momentul în care se rupe

conştient că deja

eşti un fluture

şi câmpul ăsta deflorat

în amurg

când alţii încearcă disperaţi

să restabilească legăturile

eu mă bag în case & trupuri

între ţâţele femeilor caste.

 

 

cu EA

 

respingem & atragem

 

îmi bag mâinile

intru aproape cu totul

şi mă rup

cu sunetul ăla specific

al trupului care loveşte trupuri & obiecte

 

respingem & atragem

 

eu nu vin

eu nu o să vin niciodată

şi între NOI

se construiesc cartiere & se asfaltează

iar NOI nu vom mai spune decât ce-i necesar

 

şi ne vom întoarce acolo

în mijlocul câmpului galben

incendiat

 

şi între NOI

se întâlnesc bărbaţi

& femei

se bea

& se mimează orgasmul

iar NOI nu vom mai spune

nimic.

 

 

 

cu EA

 

sprijinit de saltea & parchet

 

distanţa

ca un fetus al scârbei

ca o stradă pe care după o anumită oră

eviţi să te întorci

la rădăcina de ciment a blocului

la focul lucrurilor strânse în tomberon

un hambar al mizeriei

stă cel ce noaptea se înveleşte-n cartoane

şi jeg

 

pe strada asta stau

 

eu

între zidurile crăpate

cu trupul sprijinit de saltea & parchet.

 

 

home made

 

15 ani nu sunt de ajuns

niciodată

 

la 15 ani

între reprizele în care mă pişam de la balcon

şi  şnurul dintre bucile tipei din blocul alăturat

nu mai încăpea aproape nimic

şnurul ăla ca un mic animal al sexului

multicolor & fericit

mă strânge de gât

 

la 15 ani

atunci când prostituatele de pe lacul morii

se bronzau în ţâţele goale

pe cimentul încins

lângă apa pe care pluteau obiecte folosite

dezbrăcate noaptea pe capotele maşinilor

în lumina artificială

îmi venea să mă arunc cu 178-u’ în dâmboviţa

pentru că putea să fie dana

 

de mâna ei în biserica din apropiere

i-am ascultat respiraţia egală

mi-a spus că niciun bărbat nu merită şi

ăsta e cel mai tare argument în favoarea existenţei lui dumnezeu.

 

 

exit

 

ceva şi-a făcut loc în mine

se întinde

mă dă aproape cu totul afară

mă lipeşte de suprafeţele calde ale sângelui

şi ochii mi se deschid & se închid lângă tine

 

până găsim ritmul

mulţumirea aia care să echilibreze

 

de la 10

pe strada basmului

vezi lumini & pierzi din vedere obiecte

iar liniştea

se aşterne precum cenuşa

peste militari.