Cristian Robu-CORCAN

 George Ardeleanu. Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Humanitas, 2009

O lucrare excepţională, rară, cu un subtitlu voit modest şi, în acelaşi timp, neliniştitor: O perspectivă monografică. Tot citind despre Steinhardt, am avut sentimentul că – Ioana Pârvulescu aminteşte pe coperta a patra definiţia ironică a lui Umberto Eco – se tot “mută nişte oseminte dintr-un mormânt în altul”. George Ardeleanu nu mai mută nimic, ci lasă “oasele” unde le e locul, ordonându-le în schimb şi dându-le o formă. “N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” este structurată în trei părţi: I Biografie, ideologii, metamorfoze spirituale; II În cerc: 30 de ani în vizorul Securităţii; III Câteva teme steinhardtiene (şi tot atâtea aproximări). Paranteza ce însoţeşte partea a treia este, cumva, circumscrisă sensului cu care “o perspectivă monografică” însoţeşte titlul. Chiar dacă au fost menajate o sumedenie de orgolii, intenţia lui George Ardeleanu cred că a fost alta: o altă mărturisire de credinţă a privirii plecate în faţa personalităţii labirintice a lui Steinhardt. Punând problema libertăţii la N. Steinhardt şi F.M. Dostoievski, în capitolul 6 al părţii a treia, George Ardeleanu, amintind de un frecvent obicei – acela de a se supralicita o componentă sau alta în unele exgeze steinhardtiene, încearcă să realizeze un echilibru între dimensiunea estetică, cea etică şi cea religioasă.

Sunt multe de spus. Despre cum ideologiile coexistă cu metamorfozele spirituale şi sunt absorbite, în anumite momente, de “biografie”. Despre Antisthius, critica hedonistă şi secretul creştin şi “subversiv” al Scrisorii pierdute.

N-o să revin decât cu câteva rânduri despre ultimile 50 de pagini, cele care tratează problema libertăţii la N. Steinhardt şi F.M. Dostoievski. 50 de pagini dense, extraordinare, despre singurul lucru pe care omul ar trebui să-l caute zi şi noapte: libertatea.