Constantin ACOSMEI

 

 

RELATAREA UNUI COPIL 

          Într-o zi stăteam la masă cu părinţii mei. Eu mestecam de mai multă vreme o bucată de brînză goală, sfărîmicioasă şi acră. Am încercat s-o înghit, strîngînd din ochi, însă brînza mi s-a oprit în gîtlej. Am tuşit încet, dar cînd am tras aer m-am înecat. Am început să horcăi şi să icnesc, printre hohotele de plîns, zvîrcolindu-mă pe scaun. Mama s-a repezit şi m-a luat în braţe, m-a înturnat cu capul în jos şi a început să mă lovească cu pumnul după ceafă, pînă cînd am vărsat urlînd tot ce aveam în stomac. Apoi m-a aşezat pe scaun, m-a şters pe la gură cu şorţul şi mi-a dat să beau nişte apă. Tatăl meu a muşcat nişte pîine şi nişte slănină, a mestecat bine înghiţitura, apoi a luat-o cu degetele şi mi-a băgat-o în gură.

 

 

RELATAREA UNUI COPIL

          Într-o zi, pe cînd molfăiam un biscuit uscat, un dinte din faţă a început să se clatine. Atunci l-am legat cu o aţă, iar capătul ei l-am înnodat de clanţa uşii. M-am aşezat în genunchi, am închis ochii şi am smuncit capul într-o parte. Aţa întinsă a vibrat, am simţit o durere scurtă şi apoi gura mi s-a umplut cu sînge cald, izvorît din gingia goală. Am deschis ochii şi am văzut dintele înnegrit legănîndu-se încet, spînzurat de clanţă. L-am dezlegat, l-am băgat într-un cocoloş făcut din miez de pîine, apoi am ieşit în ogradă şi am încercat să-l arunc peste acoperişul casei. Cocoloşul s-a rostogolit pe ţigle şi s-a oprit în streaşină.

 

  RELATAREA UNUI COPIL

          Într-o zi am avut musafiri. O doamnă m-a luat în braţe şi m-a pupat. “Spune – cum te cheamă pe tine, cîţi ani ai, al cui eşti tu, bravo ţie, să creşti mare etc.” Am fugit, m-am ascuns în şifonier şi am aşteptat. Cînd a trecut doamna prin cameră am împins uşa şi am scos un ţipăt lîngă picioarele ei. “Vai ce rău m-ai speriat, potlogarule, vino şi scuipă-mi în sîn!” Doamna s-a aplecat, şi-a lărgit cu mîna gulerul de la flanelă, şi-a dat capul pe spate. Atunci mi-am frecat repede gingiile cu limba şi saliva a izvorît, umplîndu-mi gura.

 

 RELATAREA UNUI COPIL

          Era întuneric beznă. Pe cărarea spre veceul din capătul grădinii mergea încet, cu paşi mărunţi, o femeie bătrînă. După ce a intrat în veceu, am ieşit tupilîndu-mă de după tufele de salcîm, unde mă ascunsesem la pîndă, şi am tras repede zăvorul ce închide uşa pe dinafară. Apoi am rupt-o la fugă pe lîngă gardul de sîrmă ghimpată.