Diana IEPURE

cosăuţi.md

felicia

 

nefericirea ei fericirea voastră
ne-a zis tata mie şi victoriei
şi eu m-am simţit aşa deodată vinovată
felicia făcea naveta zilnic
stătea cu noi ore în şir „pe degeaba”
pornea metronomul
bătea ritmul cu piciorul
când o scoteam din sărite
o primeam şi peste degete
dar nu mă supăram
ştiam că îi pasă
când ieşeam pe scenă
şi-mi tremurau genunchii sub pian

ne învăţa cum să ţinem spatele drept
alegea melodii frumoase
şi ea era frumoasă în rochia neagră
cu flori sângerii şi decolteul
în formă de V

victor fiodorovici
acordeonistul
o privea cu drag
era rivalul nostru
toţi se temeau de el
numai felicia nu
nici chiar atunci când ţipa înfuriat
să nu mâncăm pâinea kolhozului ci
s-o dăm la câine

felicia n-avea copii şi în general
nimic care s-o ţină duminicile acasă

ea a plecat
când s-a schimbat ceva în viaţa ei
nu neapărat spre bine

şi-a venit de la chişinău
inna o rusoaică foarte galbenă şi suplă
care n-a făcut niciodată parte din fericirea noastră
nici noi dintr-a ei


colea omu

 colea refuza
hotărât
să intre în casă
avea glod pe galoşi
şi făină pe şapcă
aştepta rezemat de uşă
să-i scoată bunica un ulcior
şi să plece

co-lea o-mu co-lea o-mu
stăteam ascunse într-un agud
cu olica lui troşin
zălude şi rele
speram să-l ia vântul pe sus
şi să-l ducă până-n “cuba” ori măcar

până la stadion
că era mărunţel şi sărac
iar dinspre gardul lui venea
din când în când
câte-o duhoare
el se scutura
uitându-se prin părţi
noi ne umflam de râs
şi cădeam din copac

pe colea nu l-a luat vântul
ci apa
într-o primăvară
s-a înecat în nistru
cu tot cu tractor

 

borea trompetistul

te iubesc
îmi striga în glumă
cu vocea lui piţigăiată
o să cânt la nunţi şi ‘nmormântări
o să adun mulţi bani şi o să-mi cumpăr o maşină volga
şi mie mi se făcea milă
când mă alerga printre bănci
târându-şi piciorul beteag din naştere
ai lui se spânzurau de toţi copacii satului
arcuindu-le crengile
din întâmplare
am dat şi eu peste unul
nu i-am zărit faţa
doar costumul maro
ca un sac
în bătaia vântului
sunetul trompetei
invada valea detunatului
borea învăţa să cânte
cu buzele vinete
lipite de clape
eu mă credeam wanda jackson
el se credea davenport

 vic

mai mică decât mine îmi purta
toate hainele din care ieşeam
şosete maiouri uniforme şcolare maro cu şorţuri negre de lână
cravate pioniereşti din mătase purpurie fuste în carouri paltoane şi băşti
mereu pe primul plan eu
ea pe al doilea
cu câţiva milimetri mai scundă
îşi inventa nume lungi melodioase
de pe-o lespede lată de piatră
şlefuită pentru mormântul naşei gaşiţa
îşi anunţa dansul şi dansa dansa până la extenuare
până la sânge pe vârful degetelor
făcute poante
ce păcat că n-aveam şcoală de balet pe-aproape
ea zice că se visează şi azi balerină
eu visez să-i fac o rochie albă de bal
ca în blânda şi tandra mea fiară
ori şi mai frumoasă