Savatie BAŞTOVOI

Piciorul

Pe coasta abruptă a taberei de pionieri din Oricova venea la vale, cu sărituri mari, o minge. Se vede că cineva o bătuse, ca de obicei, foarte sus şi, nereuşind să o prindă a scăpat-o la vale. Din urma ei alerga un pionier gras îmbrăcat în pantaloni scurţi. El de acum reuşise să ajungă mingea dar, vrînd să o prindă, a lovit-o şi ea a pornit cu o viteză şi mai mare la vale.

Pe sub copaci, pionierii, aşezaţi pe pături, jucau dame. Mingea a căzut peste o tablă şi a împrăştiat piesele. S-au auzit strigăte şi înjurături, apoi vocea indignată a educatoarei. Pionierul alerga la vale, dar faţa lui arăta că el de acum nu mai vrea să ajungă mingea şi că ea îşi va urma traiectoria pînă la capăt.

– Bă! Ia vină-ncoa! – s-a auzit basul prefăcut al educatorului de sport, un tînăr de 18 ani care făcea totul pentru a părea bărbat. Pionierul s-a oprit din alergare, trîntindu-se la pămînt ca fotbaliştii care se aruncă la picioarele adversarului.

– Vină la mine, am zis!

Pionierul s-a apropiat. El ţinea instinctiv mîinile la spate şi zîmbea, ca să nu se vadă că el de fapt vrea să plîngă.

– Poziţia!

Ajungînd în faţa educatorului, pionierul cel gras s-a întors cu spatele la el, s-a aplecat şi a rămas cu fundul în sus. El a închis ochii ca şi cum ar fi aşteptat să se producă o explozie. Desigur, el continua să rîdă.

Educatorul şi-a făcut vînt şi l-a lovit pe pionier cu toată puterea în fund. Pionierul a căzut în mîini şi a început să rîdă, rostogolindu-se pe pămînt de durere. Ştergîndu-şi lacrimile cu umerii, pionierul s-a ridicat şi, reluîndu-şi poziţia jenantă, a început să strige, rîzînd isteric:

– Mai vreau unu’! Mai vreau unu’!

Educatorul, parcă regretînd că l-a lovit prea tare, a fluturat din mînă şi a zis:

– Gata!

Apoi, întinzînd mîna spre mingea care se oprise departe sub gard, a strigat cum strigi atunci cînd dai comandă unui cîine:

– Fuga!

Pionierul şi-a îndreptat spatele, a săltat şi s-a îndreptat fugind spre minge.

El era bucuros că i s-a încredinţat să aducă mingea, căci, nu-i aşa, mingea putea să fie adusă de un altul. Dar aşa, el putea să pună mîna pe ea şi chiar să o lovească cu piciorul. Aceasta era singura lui ocazie de a atinge mingea, atunci cînd cineva o scăpa la vale, pentru că altfel el nu avea voie să se joace cu ceilalţi băieţi. El făcea parte din detaşamentul de debili. De aceea pionierul nostru se bucura de fiecare dată cînd auzea mingea sărind pe coastă şi o lua la fugă, din reflex. El se bucura chiar şi atunci cînd i se spunea să ia poziţia pentru a fi lovit cu piciorul. El înţelegea că acesta era singurul mod în care ceilalţi băieţi îl băgau în seamă. În acest fel el se simţea util, important şi, chiar dacă loviturile erau dureroase, el rîdea, rîdea sincer şi cerea să fie lovit iar şi iar.


Unghia

Educatoarea A., o femeie cam de treizeci de ani, tunsă scurt, nemăritată, a intrat seara în camera copiilor şi a zis că în acea noapte ea va dormi acolo. Tabăra era pe sfîrşite şi în cameră erau două paturi libere. Educatoarea a zis că aşa se cuvine, că ea trebuie să-i păzească pe pionieri ca să nu facă “nebunii”.

Pionierii au urmărit-o curioşi pînă au adormit cu toţii. Numai unul nu a adormit, el stătea sub pătură şi o pîndea pe educatoare. După miezul nopţii, uşa s-a deschis şi a intrat un băiat pe care pionierul treaz îl cunoştea foarte bine. Băiatul s-a dus la patul educatoarei. Pionierul, cu inima la gură, a văzut că educatoarea nu dormea.

Cei doi au început să şoşotească. Lumina de la becul de afară cădea chiar pe patul lor şi pionierul, chiar dacă privea de sub pătură, vedea totul. Vorbele pe care şi le spuneau cei doi i se păreau fără nici un rost.

Băiatul intrat a luat-o pe educatoare de mînă şi i-a zis:

– Mă crezi că-ţi muşc unghia?

– Nu te cred, a zis ea chicotindu-se, de parcă era mare lucru de crezut una ca asta.

Băiatul a zis iar:

– Hai că ţi-o muşc!

– Nu mi-o muşti…

Femeia chicotea şi pionierului i se părea că ea chiar vrea ca băiatul acela să-i muşte unghia. Ceea ce el a şi făcut.

După ce s-au şuşotit aşa mai multă vreme, băiatul s-a dus.

A doua zi, pionierul credea că a avut o vedenie. Nu putea să creadă că el a văzut cum doi oameni mari se îmbrăţişează şi se sărută. El a umblat în urma educatoarei şi a tras cu ochiul la unghia ei. Unghia era roasă. Înseamnă că totul era adevărat!

În ziua aceea şi în următoarele pionierul se purta ca un om căruia i s-a încredinţat o mare taină. El ar fi vrut să împărtăşească cele văzute şi altora, dar i se părea că acesta ar fi un lucru josnic. Cele văzute de el i se păreau prea tainice.

El încă nu ştia că întîmplarea petrecută în acea noapte, care pe el l-a marcat pentru mulţi ani înainte, era o întîmplare banală, pe care pînă şi cei doi au uitat-o…