V. LEAC

  cu ce se jucau părinţii copiilor de mingi

.cu mîinile înfipte în buzunare

simulează

- nu spune nimic despre mine.

- asta-i tot ce vrei?

- nu-s  pretenţios.

înarmaţi cu săbii de placaj

sar pasul ştrengarului

 

mic pestric pe mic mandroc

ţopăie ţarca pe porc

 

nu te fandosi, priveşte-n coa, amice,

nu vorbesc aiurea, intră şi tu. Hai, măi…

cîntă cu noi:

 

prin pădurea de urzici

trece rîul de furnici

cei ce mor după război

se trezesc în parc la noi

 

uni-doni-trini-pani-cinca-linca

stodi-bodi-palma-cioc

 

întins în iarbă cu ochii închişi

aştept furnicile să-mi aducă mîncare

 

- pe pariu că nu rezistă?

- pe pariu.

- să vedem dacă rezistă?

 

visul oricărui moroi

e să mănînce bake rolls cu usturoi

 

(auzeam vocile)

unima-donima-tricucula-zaina

paina-ţîndoc-mîndoc-şobolo-cocîrţ

 

- ce ţi-am zis că rezistă.

- ai fost?

- da.

- ai pus mîna pe el?

- da

-şi? şi? şi cum a fost? ce-ai simţit?

-am pus vîrful degetului.

-şi?

 

 

-nimic. n-am simţit nimic.

-du-te mă de-aici. nu a fost rece?

-ba da.

-ai ţinut mult degetu?

-nu.

-du-te mă că nu te cred. n-ai pus tu degetu – minţi! crezi că eu nu ştiu.

mic pestric pe mic mandroc

l-am lovit pe dracu-n bot

 

wow, a rezistat. hai să băgăm un Dallas pentru el.

 

"Uan, ciu, sfri

Pamela vrea copii

Si Bobby nu o lasă

că este prea frumoasă”

şi poate se îngraşă.

 

"Uan, ciu, sfri”

 

Banditul de J.R

Stă la biroul lui oval

Şi încontinuu sună

Cu Lusy vrea s-o pună

"Uan, ciu, sfri”

Pamela vrea copii

 

Suelen e la tejghea

Şi tot cere să mai bea

La Clyford se duce ea

O rochiţă să îi ia

“Uan ciu sfri”

Pamela vrea copii

 

Ray e-n cîmp la ferma lui

În ciocate şi în blugi

Are aro şi vaci multe

Ca el mîndru nimeni nu-i

“Uan ciu sfri”

Pamela vrea copii

 

na-na-na-na-na-na-na-na-na