Ancheta Tiuk!

Şocul copilăriei

Ce te-a şocat cel mai tare în copilărie?

 

 Sergo (GUERRILLAS):

România, hehe, cred că muzica rock, pozitiv vorbind, m-a marcat pe viaţă.

 

Berti Barbera (muzician):

Betivanii. alcoolul baut de cei din jur m-a marcat pe viata si mi-a creat repulsie.

 

Emil Brumaru (scriitor):

Multe!!!

M.VKLVSK: cred

Emil Brumaru: crede și nu întreba!

M.VKLVSK: io întreb

Emil Brumaru: iar io nu raspund!!

M.VKLVSK: ok

 

Marius Pîrlogea (scriitor):

sangele gainilor taiate de bunicul meu

cand aveam 4-5 ani

 

Andra Rotaru  (scriitoare):

of, tata cand a venit cu masca de gaze pe fata

si am facut pe mine. incerca sa ma invete sa intreb cine e la usa.

 

Cosmin Perţa (scriitor):

Moartea violenta a bunicului meu.

 

Andreea Guci (PR Manager Oliver Music):

1. Prin clasa I, eram colega de banca cu Bristena. Eu eram un copil foarte timid si inocent, crescut intr-un glob de sticla de catre parinti. Inca eram in perioada cand mai credeam in Mos Craciun. Bristena insa era foarte populara. Era draguta, desteapta si atragea toate privirile. Cumva tindeam sa fiu ca ea. Eram foarte fericita ca eram prietene si din toata clasa ea ma alesese pe mine.

In fiecare zi insa imi povestea cum seara parintii ei se uitau la filme cu secvente sexy. Prima oara a tras cu ochiul, insa ulterior au invitat-o si i-au explicat ce se intampla intre 2 adulti.

Copii fiind, si vorbind intre noi, putinul pe care il mai stiam combinat cu informatiile primite de la Bristena si cu mintile noastre agere ne-am dat seama despre ce e vorba.

Amuzant este ca eu, desi eram in cls I, stiam mult mai multe despre sex decat matusa mea care avea 14 ani.

Si da!!! M-a socat oarecum atunci. Pe moment nu am constientizat socul, ci mai degraba eram fericita ca am acces la niste informatii la care aveau acces doar oamenii mari. Privind in urma, insa, consider ca m-a socat si nu este totusi indicat ca cei mici sa aiba acces la astfel de informatii inca din frageda pruncie.

2. Eram deja in liceu – clasa a IX cand am aflat ca parintii celei mai bune prietene ale colegei mele de banca o bat cu furtunul de la masina de spalat.

Si eu am mancat bataie de la mama cand eram mica. Vorba aceea, “bataia e rupta din rai”, insa imediat dupa ce mama ne dadea una, venea si isi cerea scuze. Bataile erau mai dese cand eram mici. Nu o condamn si nici nu zic ca a fost pozitiv ca ne batea. Cumva acum stiu cum va trebui sa actionez cu ai mei copii. In timp, crescand, nu ne-a mai batut, pentru ca  noi am crescut si nu mai putea sa dea in noi.

Insa sa afli in cls a IX ca o fata de varsta ta este in continuare batuta de tatal ei pt ca intarzie 5 min. mi se parea ingrozitor.

 

Vlad Bolocan  (scriitor):

Eram in clasa a patra si prin liceu circulau niste povesti despre un elev de printr-a opta care, se zicea, omorise pe nu stiu care in casa respectivului, in baie, in cada si atunci cind a fost gasit cadavrul, acesta era practic acoperit de singe.

altfel, povesti din astea erau multe si strasnice. si mai erau si cazuri reale de batai, cu singe, persecutii din partea vorbitorilor de rusa etc etc

 

Valerntin Moraru (redactor şef SUNETE):

As puncta doua momente-soc.

Primul ar fi prin 84 (cred), cand ma jucam de-a Superman (aveam si mantie rosie, evident) si, incercand sa deschid o usa, am "zburat" cu mana stanga prin glasvand. M-am taiat si am vazut cum se misca tendoanele cand misc din degete. N-a fost grav pana la urma, dar pe moment am fost socat. Am si acum cicatricea, are vreo 12 cm. (deh, a crescut odata cu mine).

Al doilea moment s-a petrecut prin 87 (cred), cand eram la Suceava la nasii mei si acolo am remarcat ca se prindea un "alt" post TV in limba romana (ce-i drept, cu un accent ciudat). Eram obisnuit cu bulgarii, dar sa aud romana de la alt post TV?? Am cerut explicatii si mi s-a spus ca "sunt romani si in URSS". Am intrebat naiv "de ce sunt romani in URSS?" si mi s-a raspuns cu un zambet ca "in curand incep desenele animate...".
Evident, abia in 1990 am inteles brusc ce si cum.

 

Stoian George-Bogdan (scriitor):

Aveam vreo sapte ani cand tata a adus o caseta video acasa. Era o inregistrare a executiei sotilor Ceausescu pe care intr-o zi, fiind singur, am privit-o pe indelete. Desi eram atat de mic si de verde, undeva in interiorul meu am simtit, in ciuda aparentelor create: evenimentele din decembrie, procesul, usurarea cetatenilor in urma aflarii vestii ca "tiranii" nu mai sunt - ceva apasator. Eram impresionat de conduita lipsita de frica a celor doi in fata mortii, de refuzul categoric de a fi legati la maini si la ochi, de loialitatea unuia fata de celalalt pana-n ultima clipa. Cred ca atunci a fost primul moment cand am realizat ca lumea nu era ceea ce imi inchipuiam. Lumea nu era ceea ce vazusem eu in filme si nu intotdeauna evenimentele se incheiau fericit. Mai tarziu, desteptandu-ma, am realizat ca sentimentele mele de-atunci, de repulsie fata de cele intamplate, aveau legitimitate si in drept, iar ironia care m-a frapat, este ca la aproape 21 de ani de la acele evenimente nimeni nu a fost tras la raspundere, ba mai mult, unii dintre responsabili au ajuns sa ocupe functii de o importanta deosebita in stat. Iar ceea ce ma impresioneaza pana la ras e ca Ion Iliescu, unul dintre responsabilii principali, daca ar mai candida la presedentie ar fi ales pentru a patra oara.

 

Konstantza Dohotaru:

Era cam primăvara. Sau nu era. Aveam vreo 10 ani. Sau poate nu.

Eram cu tata într-o sală mare. Imensă chiar. Şi albă. Toată albă.

Tata vorbea cu cineva pe acolo. Eu urma să-mi găsesc ocupaţie.

Atunci l-am văzut. Negru. Nu prea înalt. Reflecta soarele. Deci curat. Nu ştiam cum să mă apropii, căci... căci am eşuat în copilărie să încep o relaţie cu el.

Mama mi-a angajat de 2 ori profesoare de pian. Mereu mă încuiam în baie şi nu ieşeam până nu plecau ele.

M-am apropiat într-un final. Aşa, din spate. De-un colţ. Şi cred că m-am apropiat prea tare. O, cât de mult mi-a plăcut apropierea noastră. Mă tot apropiam şi depărtam. Apropiam. Depărtam. Înainte. Înapoi. Câtă plăcere m-a năvălit. Înainte. Înapoi. Era a naibii de plăcut. Acel colţ. Acel colţ făcea minuni. Acel pian m-a făcut fericită. Fericită în acea zi. Şi fericită pentru restu zilelor.

Păcat. A trebuit să plecăm. Tata avea treabă.

Ajunsă acasă am realizat că pianul mamei e prea înalt. Masa prea joasă. M-am culcat suparată. Ca să mă trezesc peste mulţi ani. M-am trezit când am redescoperit plăcerea aceea. Mmm. Ce bine a fost. Doar că el era Petrică. Petrică îşi ştia bine meseria.

 

 Claudiu Oană (Zile şi Nopţi):

ce este aceea o "corneta"?

e clar ca este un derivat din cornet, adicatelea un con :). o corneta este o jumatate de foaie de hartie pe care o indoi in asa fel incat sa iasa con lung si foarte ascutit pe care il sufli apoi printr-o teava cu viteza. somatelea cu cornete era unul din jocurile noastre preferate din copilarie, terenurile de joaca fiind santierele ramase dupa evenimentul din 89.

revenind la subiect, unul din cele mai socante momente a fost cand am suflat o asemena corneta in ochiul cuiva. am ramas paralizat si fara cuvinte. pronia cereasca a facut (iar prin interventia divina ma refer la un noroc chior si pura nimereala) ca corneta sa intre exact in locusorul dintre ochi si nas unde se formeaza puchinii :) sau pe unde lacrimam.

interesant si socant era de vazut cum o fata mergea de colo colo zbierand cu un obiect lung iesind (aparent) din ochi.

obiectul a fost extras cu grija fara nici o urmare grava :)

va multumim pentru atentie!!

 

Gabriel “Shorty” Balint (Auto Complex):

interesant cum socul meu ca poate si al multora e legat de durerea fizica.

 se întâmpla undeva prin '95 (îs mai tânăr ce să zic)când un copil plin de energie la vreo 10 anişori sări drept cu piciorul în un prag... durere, plâns, muşchi încălzit, etc. Şocul vine în momentul în care realizez că nu mai pot sta în picioare,cauza: glezna mea era la un unghi inuman de 90 de grade. Urmarea, un prea mare circ, părerea mea.

 

 Pavel Păduraru (scriitor):

Atunci cand cumnatu-meu ne-a sarit gardul cu toporul in mana si o cauta pe mama. El vroia sa-i dam lui casa noastra. Era masinist la tren :)

 

 Ada Milea (muzician, actriţă):

Cernobîlul. N-am înţeles de ce era periculos să ne jucăm afară pe vreme frumoasă şi ce înseamnă că te pot omorî nişte radiaţii.

 

Florin Hălălău (scriitor)

4 martie 1977. Vineri seara. Eram cu părinţii în bucătărie cînd a început. Nu mai ştiu care dintre ei a strigat Cutremur şi cum am ajuns sub tocul uşii de la intrare. Locuiam la etajul 9 şi îmi amintesc frînturi de imagini cu casele de pe partea cealaltă a străzii apropiindu-se de noi, amestecîndu-se cu mâncarea aruncată din frigider şi cu ţipetele venite din toate părţile. Era o spaimă nedefinită, pentru că nu împlinisem 10 ani şi moartea era încă o necunoscută. Nu ştiu cît a durat, ştiu doar că mi-am înfipt unghiile atît de tare în coapsele tatei, încît i-am dat sîngele.  

 

Diana Corcan (scriitor):

Ce m-a şocat în copilărie?

Ipocrizia adulţilor, capacitatea lor de a te pune faţă în faţă cu un lucru nereal şi de a te obliga să-l recunoşti ca adevăr, tenacitatea lor în acest sens, şi asta în raport cu nişte lucruri lipsite de orice miză. Mai mult, ostilitatea (răutatea de mai târziu, din şcoală) cu care era primită orice iniţiativă, orice încercare de a recupera un adevăr (minor) sau de a-ţi afirma o opţiune.