Vonda Shepard revine în România

Celebra interpretă din serialul Ally McBeal va susține patru concerte în perioada 10-14 februarie 2010. Programat în apropierea zilei îndrăgostiților turneul artistei cuprinde patru orașe din România: Cluj, Sibiu, Brașov și București.

 

Vonda Shepard cântă frecvent în Europa, dar până anul trecut turneele artistei se opreau la granița de est a Austriei. Europa de Est, cu România în exclusivitate, a apărut în calendarul artistei anul trecut în februarie: „Cântăreaţa americană Vonda Shepard a concertat, miercuri seară, la Sala Palatului din București, în faţa unui public entuziast de aproximativ 3.500 de spectatori”, scria MediaFax în 2009: „A ridicat și spectatorii în picioare, pentru a dansa și a cânta alături de ea melodiile datorită cărora a ajuns celebră - „Someday We'll Be Together”, „Searchin’ My Soul" și „I Can't Stop This Feeling”.

Născută în 1963 în New York, Vonda a trăit o viaţă boemă în compania surorilor ei. Personalitatea Vondei Shepard s-a format într-o atmosferă haotică și stimulativă. Părinţii ei s-au despărţit când avea șase ani, iar cele patru fete au rămas în grija tatălui, actor și scriitor, iubitor de artă. Atunci a început să studieze pianul, iar la scurt timp, încurajată de tatăl ei, își compunea propriile cântece. Vonda și-a început cariera muzicală la 14 ani în cluburile din Los Angeles. La 18 ani ea acumulase îndeajuns de multă experienţă în săli de concerte și compusese destule cântece pentru a putea spera la un contract cu o casa de discuri. La 20 de ani cânta cu Rickie Lee Jones în turneu la voce și pian.

În 1987 Vonda semnează cu Reprise Records. Primul său album a fost lansat în 1989 și a cunoscut succesul cu hitul „Don’t Cry, Ilene”. „The Radical Light” apare în 1992, cu single-urile de success „Searchin’ My Soul” și „Wake Up The House”. Din nefericire, schimbări în interiorul casei de discuri au grăbit plecarea Vondei imediat după apariţia albumului. A urmat o perioadă de discuţii, compoziţii, concerte restrânse și un turneu în corul legendarului Jackson Browne. Vonda Shepard semnează cu Vesper Alley și lansează albumul „It’s Good, Eve” în 1996. Un album demn de o artistă ajunsă la maturitate, cu două piese din serialul Ally McBeal, „The Wildest Times Of The World” și „Maryland”, „It’s Good, Eve” o plasează pe Vonda printre urmașii de seamă ai unor artiști precum Jackson Browne, Joni Mitchell sau Rickie Lee Jones. Fără ecouri răsunătoare însă, acest album o limitează pe Vonda Shepard la un circuit al cluburilor, în special Genghis Cohen Café din Hollywood.

Unul dintre fanii ei a fost și David Kelley, producător al unor seriale de televiziune precum L.A. Law, Picket Fences and Chicago Hope. Pe când  pregătea  Ally McBeal, o tragicomedie urbană despre o avocată plină de viaţă și confuză, Kelley a decis să reflecte ghinioanele lui Ally prin intermediul cântecelor Vondei Shepard. De vreme ce niciunul dintre albumele ei nu se găsea prea ușor a înregistrat „Songs from Ally McBeal” la noua sa casă de discuri 550 Music, o colecţie de cântece originale și coveruri din serial. Patru dintre cântece sunt creaţii proprii ale Vondei Shepard, inclusiv compoziţia „Searchin’ My Soul”, iar restul sunt adaptări moderne ale unor șlagăre pop din anii '60: „The End of the World", „Hooked On A Feeling” și „It's In His Kiss” („The Shoop Shoop Song”).

Deși încântată de acest proiect, Vonda nu știa ce va urma: „Când am început, nu mă gândeam că serialul Ally McBeal va deveni un serial cu un astfel de succes”. Rolul său de muză a pus semne de întrebare criticilor: ce poate avea în comun o artistă atât de sensibilă ca Vonda Shepard cu eroina serialului, o avocată neliniștită și conștiincioasă marcată de tot felul de întâmplări nefericite atât în plan profesional cât și personal? „Mă regăsesc în Ally McBeal în acest sens. Muncesc mult și lupt împotriva clișeelor și atitudinilor macho” afirmă Vonda. Pe lângă cântecele proprii, Vonda Shepard a reluat și unele hituri pop mai vechi: „Asta îmi dădea impresia că sunt la karaoke", spune ea zâmbind. „Mărturisesc că a fost destul de dificil. Mă anunţau de pe o zi pe alta că trebuie să înregistrez trei sau patru cântece. Cred că, din fericire, toţi anii de muncă m-au pregătit pentru dificultăţi de genul acesta". Departe de a fi copleșită de astfel de cerinţe, Vonda spune că: „Aceste dificultăți îmi dau ocazia să îmi testez încrederea în mine, în forţele mele. Când ai prea mult timp la dispoziţie, devii repede pierde-vară sau îţi pui prea multe întrebări". Se întâmpla ca David E. Kelley să aleagă cântece pline de umor de genul „This Guy Is In Love With You” pe care a trebuit să-l reinterpretez în felul meu”, își amintește ea. „David l-a ascultat și mi-a zis, „Vonda, de fapt am făcut o glumă, dar sună atât de bine încât o să-l păstrăm!”

Într-un interval de timp foarte scurt, serialul „Ally McBeal” a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume. Personajul principal, interpretat cu o sensibilitate aparte de actrița Calista Flockhart, a marcat în istorie sfârsitul epocii feministe. Massmedia din anii '98 emitea numeroase referiri la serialul „Ally McBeal” și la modul în care acesta tratează tema relaţiilor de la locul de muncă. „Time Magazine" a publicat-o pe coperta sa alaturi de Gloria Steinem și Susan Anthony, cu titlul „Is Feminism Dead?”. Pe fondul acestui succes, încântătoarea Vonda Shepard și-a câștigat renumele la nivel mondial și a vândut peste 12 milioane de albume. 

În 2008 apare "From the Sun”, de departe cea mai bună compozitie a cântăreței new yorkeze produsă în colaborare cu Mitchell Froom, renumit producator și artist. Froom descrie albumul ca fiind „un soul-modern cu note clare și accentuate de pian împreună cu o voce deosebită antrenată în tonalitatile blues-ului”. Vonda a colaborat pentru acest album cu nume binecunoscute din lumea muzicii: chitaristul James Ralston (a cântat cu Tina Turner), basistul Jim Hanson (Johnny Cash, Bruce Springsteen) și bateristul Matt Chamberlain (David Bowie, Tori Amos, John Mayer). 

În toamna anului 2009 a fost lansată colecția de DVD-uri "The Best of Ally McBeal" cu noi înregistrări de studio și seria completă a sezoanelor serialului TV.

Programul concertelor: 11 februarie, Cluj, Casa de Cultură a Studenților, ora 20:00; 12 februarie, Sibiu, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 20:00; 13 februarie, Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu, ora 20:00; 14 februarie, București, The Silver Church, ora 20:00.

Biletele, în valoare de 95 de lei, sunt disponibile în reţeaua magazinelor Germanos, Vodafone și a librăriilor Cărturești, precum și online, pe  HYPERLINK "http://www.eventim.ro" www.eventim.ro.

Un eveniment ARTmania realizat în colaborare cu First Contact Agency.

 

Vonda Shepard a aterizat în Europa.

Mai sunt nouă zile până la concertul din Cluj.

“Tell Him”, “Hoocked on a feeling”, “Searchin' my Soul”-tonight și piesele albumului “From The Sun” vor încânta publicul din România. Turneul european din februarie începe în Germania, țara în care Vonda Shepard are programate nouă concerte în această lună, trece prin Danemarca și Norvegia, iar apoi ajunge direct prin aeroportul din Cluj pe scena Casei de Cultură a Studenților. Sibienii, brașovenii și bucureștenii, fericiți posesori de bilete la concertul artistei, așteaptă cu nerăbdare să o asculte pe inegalabila interpretă. Sensibilă, energică și încântătoare, Vonda Shepard promite patru concerte de suflet.

Turneul din România începe joi, 11 februarie 2010, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Emoțiile sunt mari pentru artiști și pentru public la prima întâlnire. Zi de zi până duminică, sibienii, brasovenii și apoi bucureștenii vor avea parte de propriile concerte. Locurile sălilor din Cluj, Sibiu și Brașov pot fi vizualizate și cumpărate online și prin rețelele de distribuție partenere, dar și de la casele de bilete ale sălilor de concerte: Casa de Cultură a Studenților din Cluj, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu și Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. În București, concertul va avea loc în Clubul Silver Church cu un număr limitat de bilete și “locuri în picioare”.

Vonda Shepard va interpreta în premieră cea mai nouă piesă înregistrată  anul trecut în albumul de colecție “The Best of Ally McBeal: The Songs of Vonda Shepard (Music from the Television Series)”. “Something About You” în versiunea de studio a fost lansată în octombrie 2009 în selecția “Best of”, titlu de mare succes internațional. Tot pentru fanii Ally McBeal, anul trecut a fost lansată o ediție specială cu toate episoadele difuzate din 1997 până în 2002.

Biletele rămase disponibile în Magazinele Diverta, Germanos și Vodafone, librăriile Cărturești, myticket.ro, eventim.ro și la casele de bilete ale sălilor gazdă valorează 95 RON.

Un eveniment ARTmania realizat in colaborare cu First Contact Agency și lantul hotelier Continental Hotels și Hello Hotels. Concert susținut de PrintCenter și Blackhawk Security. Eveniment realizat in parteneriat cu Nova Music Entertainment și Sony BMG Music Entertainment.