Mihail VAKULOVSKI

 

Rasputin ar invita-o pe Moni Stănilă la dans?

 

După debutul cu trei DVD-uri poetice (Doina Ioanid, Khasis şi V. Leac), editura Ninpress scoate pe piaţă şi două cărţi hîrtioase, de data asta în colaborare cu editura Charmides: „Ieudul fără ieşire”, o carte de referinţă în literatura contemporană şi un debut promiţător - "Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei" de Moni Stănilă. Moni Stănilă este o tînără poetă din Timişoara, nu din Basarabia, cum ai crede după ce auzi titlul cărţii şi mai ales după ce citeşti „confesiunile”. Iată o mişcare ingenioasă din partea unui poet român, care alege altă direcţie decît colegii săi, exact aşa cum s-a întîmplat cu cîţiva scriitori basarabeni. „Viaţa mea e un tren în viteză”, spune Moni Stănilă într-un poem şi poate că de aceea dogmatista roagă trenul să mai reducă din viteză, să se mai oprească. "Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei" e un volum cuprins de o stare de tristeţe ciudată, din aia, rusească, pe care o simţi, dar nu prea înţelegi logic motivele acestei tristeţi dominante. Combinaţia între Rasputin, călugărul pervers şi credinţa tradiţională creează o altă stare tensionată. Rasputin este ca un simbol al cărţii, nu doar un personaj, o mască pe care şi-o asumă subtil Moni Stănilă, apoi şi-o trage pe faţă în ultimul poem, cînd Rasputin iese din dulapul eului liric îmbrăcat în hainele ei, aranjat cu ochii ei. Mi-e interesant ce poezii ţi-ai alege din carte, băi cititorule, mie mi-au plăcut mai mult - la prima lectură - „drumuri. orizont”, „pe vremea troienilor”, „nu am născut pentru nici un bărbat”, „şi nu o să-ţi vină să crezi că” şi „alteori RAS putin”. „Ras” şi „putin” e – clar şi pentru bunica Monei – Rasputin, alte descifrări fiind „o dată” pentru „ras”, care sună ca rusescul „raz”, iar „putin” e intertextual pe faţă cu prim ministrul Rusiei, fireşte, Putin, fostul preşedinte, care se trage din boierii care au fugit cu Cantemir la Moscova, dom’ boier Putină. „Putin” se mai poate forma şi din „puti”, care înseamnă „cale”. Calea în care „cocoşii sînt soldaţii planetei”, „tăcerea pîndeşte cu un ochi întredeschis”, „anii s-au înghiţit ca o matrioşcă”, iar „mîine poate să rămînă mîine în veci”, de aceea „îmi stăpînesc emoţiile cu vin”. Chiar sînt curios ce confesiuni poetice vor urma în poezia Monei Stănilă după această oprire. Noroc.

 

 

Moni Stănilă - "Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei"

Ed. Charmides/Ninpress, Bistriţa/Bucureşti, 2009