Mihail VAKULOVSKI

 

Marin Mincu

 

 

Sîmbătă, pe 28 noiembrie, aveam două lansări la Tîrgul de Carte Gaudeamus din Bucureşti. La intrarea centrală, blocată, ieşea Marin Mincu din maşina pe care a lăsat-o acolo, blocînd vreo două maşini. I-am zis Carminei s-o lăsăm şi noi, dar a spus că nu se poate, mai bine o ducem în parcare, am zis: „Uite, Mincu e un scriitor adevărat, îl doare-n cot unde-şi lasă maşina”. În drum spre intrare m-am întîlnit cu cîţiva prieteni scriitori, care m-au invitat la un pahar de vin de leac, aşa că n-am putut să-i refuz. Abia m-am aşezat, distrîndu-ne pe seama unei discuţii de-a lui V.Leac cu un aurolac care-l tot făcea „şefu”, pentru aceeaşi întrebare care urma imediat: „îmi mai dai un pahar de vin?” – „îţi dau, în pula mea”, zicea Vasile. A apărut şi Marin Mincu, ca de obicei, plin de viaţă, doar că mai vesel şi mai glumeţ. Aurolacul l-a abordat imediat. „Îmi dai şi mie, şefu?” – „Ce să-ţi dau matale?” – „O revistă”. Mincu avea ultimul nr. „Paradigma”, „Dar mata eşti scriitor?” – „Poet”, nu s-a pierdut aurolacul. „Du-te de aici, poetule, eşti sub nivel”, a glumit Mincu. I-am făcut loc să se aşeze, dar a zis că se grăbeşte la o lansare de carte. Leac căuta prin rucsac, „Să vă dau o carte” – „Dă-mi un pahar de vin, nu o carte”, a zis domnul Mincu. Am băut cîte un gît de vin, am glumit, apoi am plecat la acea lansare de carte, la „Vinea”, unde trebuia să am şi eu lansările, chiar i-am făcut şi o poză, se uită exact în cadru. Apoi l-am văzut prin tîrg, era o lansare pe la Humanitas, dar eu i-am făcut lui o poză, vorbea cu Galaicu şi cu LucaPiţu, iar cînd am trecut pe la Cartier era la stand, am stat de vorbă, spunea că a desfiinţat editura Pontica, a falimentat, a zis. „Cînd vii la Bucureşti, să-mi dai un telefon să ne vedem. Mai am cîteva cărţi de-ale tale şi mai multe de-ale lui frate-to”, mi-a spus. Mi-a dat nr. de telefon, care-i acelaşi pe care-l aveam, şi adresa de e-mail, alta, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it./ (să-i scriem cîte un mesaj!), l-am întrebat dacă are mobil şi a spus că nu are nevoie de aşa ceva. „Dar să mă suni înainte să vii, că am un curs la Constanţa, să nu fiu acolo la ore”, mi-a spus. Apoi mi-a zis să-i fac o fotografie, „Pentru istoria literaturii”, mi-a spus. „Uite aici”, şi s-a aşezat pe scaun, „Cu Emil”. Le-am făcut trei poze, am mai vorbit una-alta, m-a întrebat dacă s-a întors frate-meu în România şi i-am spus că nu, „Ce ticăloşi”, a zis, şi ne-am dat întîlnire la lansarea de la ora 19…

 

La 19 s-a întîmplat ce s-a întîmplat, editorul n-a venit cu cărţile, iar în drum spre casă îi povesteam Carminei exact despre Mincu, amintindu-mi de faza cu Nichita Stănescu şi cum şi-a pierdut locul de profesor la Milano. Scria în Intermezzo IV, parcă, că l-a visat pe Nichita, pe care l-a întrebat ce-i lipseşte… acolo. Nimic, a zis Nichita, e foarte bine aici, dar stai… îmi lipseşte ceva enorm. „Ce?”, l-a întrebat” - „Marin, - i-a zis Nichita, - uneori aşa aş vrea să fut!”… A, şi mi-am amintit şi de faza cînd am dus acasă cărţile noastre publicate la „Pontica”, povestindu-i-o Carminei. Mama a luat cartea lui Sandu, s-a uitat pe ea şi a zis: „Ce „nebun” e, a scris foi goale”, cartea fiind un experiment cu cîteva rînduri sus, cîteva rînduri jos, desene textuale, cînd i-am trimis lui Dan Perjovschi cartea să-l întreb dacă-i face un comentariu grafic, mi-a răspuns că deja are un comentariu grafic… Tata a zis: „Da, el e „nebun” că le-a scris, foi goale, dar alt „nebun” i le-a publicat”:))

 

Înţeleg că la o emisiune TV din tîrg din aceeaşi zi Marin Mincu a avut un atac cerebral, aşa, pe neaşteptate, fără nici un motiv, ca tata, care a avut atac de cord, şi că a păţit… ca tata…

 

Mi-au scris azi pe mess prietenii, nici n-am avut ce să le răspund… nici nu le-am răspuns, speram că… nu e adevărat, că… am închis computerul…

 

A stat cîteva zile în comă şi nu şi-a revenit, deşi eu – şi ca mine au fost foarte mulţi – eram sigur c-o să se ridice, era un om puternic, înalt, plin de energie şi de viaţă, cu o privire sclipitoare, foarte pătrunzătoare… Poate că unii se întreabă despre cine scriu acum. Marin Mincu este un scriitor foarte bun, care a publicat peste 40 de cărţi în România şi vreo 20 în Italia, scrise direct în italiană, care s-a implicat activ şi-n viaţa literară, a avut pînă acum un cenaclu, Euridice, ca şi o colecţie de poezie a editurii sale, Pontica, pe care a închis-o recent, a fost profesor titular la Constanţa, Milano, Torino, Florenţa, a cîştigat premii naţionale şi internaţionale, ca Herder, Eugenio Montale sau Carlo Betocchi, a publicat la editura Pontica şi la revista Paradigma scriitori tineri, la care a ţinut mult, a publicat antologii de literatură tînără, antologia generaţiei 2000, i-a invitat la cenaclul său pe cei mai buni scriitori ai momentului, pe care nu i-a lăudat aiurea, ci i-a ajutat concret, cu critici pe text, cu texte şi cărţi publicate…

 

Domnule Mincu, tata vă cunoaşte şi dumneavoastră m-aţi văzut în acea zi... Transmiteţi-i că mi-e tare dor de el şi că-l iubesc.