Mihail VAKULOVSKI

 

Colocviile Revistei Transilvania

 

Ieri şi alaltăieri, adică pe 23 şi 24 octombrie 2009, la Librăria „Humanitas” din Sibiu a fost stare de sărbătoare - Colocviile Revistei Transilvania. A fost tare fain, colocviile însemnînd în primul rînd două seri de lecturi publice, apoi restul – lansarea ultimului număr al revistei, despre corespondenţă, care a fost şi tema colocviilor, două lansări de carte, premiile „Transilvania”, discuţiile din librărie, dar şi cele de noapte, de obicei cele mai interesante şi eficiente. Nu şi de data asta, pentru că gazdele, Radu Vancu şi Dragoş Varga, au fost foarte deschişi şi prietenoşi, prezentarea invitaţilor şi a temelor fiind nu doar exacte şi corecte, dar şi hedoniste, încît publicul n-a avut cum să se plictisească. Sala a fost plină mereu, dar toată lumea avea habar despre ce e vorba, chiar şi cei de la consiliul judeţean au venit de bună voie:D. (Bineînţeles că mi-am făcut timp şi pentru o plimbare prin Piaţa Mică, Piaţa Mare, Piaţa Huet, pe la turnuri, pe străduţe, pe lîngă ziduri, „pe lîngă drum, pe lîngă gard”...).

 

Vineri, după lansarea Basmul-ui Prinţesei Repede-Repede” de Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, au avut loc lecturile (cealaltă lansare a fost joi, „Cinema” de Angelo Mitchievici). Emil Brumaru a citit scrisonete din basmul lansat, Mihail Vakulovski a riscat să citească din noile existeme, cu tata, Şerban Axinte a citit o selecţie din poeziile sale, iar Ştefan Manasia a recitat din noile sale poeme. Mi-e mai greu să analizez cum a fost, fiind pe lîngă microfon, dar  am simţit o sală foarte aproape, deşi nu era nici măcar un loc liber, nici măcar pe scări, am simţit că citesc în familie, între noi. Cît despre poeţi – chiar mi-a plăcut să-i ascult, m-aş fi bucurat, totuşi, dacă Emil Brumaru ar fi citit din poeziile de pe submarinul erotic, dar Manasia m-a uns pe suflet cu cele 4 texte noi, amintindu-mi de ediţia din 2000 a festivalului de poezie de la Sighişoara, unde ne adunaserăm mulţi dintre cei care au fost prezenţi la „Transilvania”, dar şi de CenaKLU KLU de la Casa Tranzit din Cluj.

 

Sîmbătă s-a lansat numărul „Transilvania” cu corespondenţa,  s-au împărţit premiile (Ioan Es. Pop şi Andrei Bodiu – pentru poezie şi Paul Cernat pentru critică literară), iar Dragoş Varga a citit o scrisoare de-a lui Daniil Harms care a înveselit imediat publicul. E uimitor cum Harms poate să schimbe atmosfera în cîteva clipe, ce forţă au textele sale sclipitoare, pline de inteligenţă, umor şi ironie. Apoi a avut loc a doua zi de lecturi, cu Ioan Es. Pop, Andrei Bodiu, Constantin Acosmei şi O. Nimigean. A fost o seară de vis. Ioan Es. Pop a citit şi de pe scaun, ca toată lumea, dar şi din picioare, mai ales cînd a ajuns la poemele care ar trebui să-l mîntuiască pe poetul care a scris poemul superb cu popa din biserică şi poetul din barul de vizavi, personaje care se vor fiecare în locul celuilalt, un poem care nu are cum să nu-ţi placă, iar poemul care a urmat cred că ar prinde şi în biserică, nu doar la colocviile de scriitori. Andrei Bodiu a citit din „Oameni obosiţi”, noul său volum de versuri, din care Manasia a cerut poemul cu elevul Bacovia, iar Cosmin Ciotloş – pe alea cu metroul bucureştean. Bodiu scrie o poezie ironică şi cinică, o poezie nu prea pe gustul oamenilor simpli, dar ca să-ţi placă cu adevărat Andrei Bodiu trebuie să-l asculţi, să-l auzi citindu-şi poemele. Oricum, poemul cu studenta Alina le bate pe toate, păcat că nu a răsunat şi la Sibiu. Constantin Acosmei a fost în mare formă şi a citit mai bine ca niciodată, iar relatările sale i-au înveselit şi pe cei de la tribună, şi pe cei din fundul sălii, care făceau cafeaua din librărie, o cafea foarte, foarte bună. Oricum, cel mai tare rămîne sonetul care rimează cu „ex”, ăla cu am rupt o foaie din DEX şi m-am scărpinat la sex:D. E o încîntare să-l asculţi pe Costică Acosmei citind din poeziile sale, un poet care scrie foarte rar, dar al dracului de bine. O. Nimigean a făcut o demonstraţie cutremurătoare, citind poeziile sale scrise cu 20 de ani în urmă. Frate, se potrivesc perfect şi în prezent şi dacă n-am fi ştiut că sînt scrise într-adevăr acum 20 de ani, în anii zbuciumaţi post-comunişti, cînd ar fi trebuit să începem să ne simţim şi noi oameni liberi, doar că era tare naşpa, nu l-am fi crezut că nu-s poeme refăcute, că nu-s o făcătură. E adevărat că Ovidiu nu scrie o poezie pur socială şi că poezia lui te cucereşte prin subtilităţile poetice, prin felul cum îţi poate trezi stări de care uitaseşi, prin felul în care întoarce situaţii, prin frumuseţea expresiei şi prin controlul textual. Şi ca totul să fie clar pentru toată lumea, O. Nimigean a dedicat recitalul său lui Paul Goma. În sală erau şi mulţi alţi poeţi care ar fi putut să citească după încheierea recitalului programat, măcar cîte un text, mie mi-ar fi plăcut să-i ascult şi pe ei, începînd cu Radu Vancu, Ana Dragu, Michael Astner etc., dar e adevărat că în două zile oricum densitatea şi concentrarea lecturilor a fost mult prea mare, a fost o esenţă mult prea tare.