Cetatea Cîlnic

 

Venind de la colocviile scriitoriceşti de la Alba Iulia (spre Braşov), am intrat prin Cîlnic, un sat de după Sibiu, vestit pentru cetatea ţărănească pe care o păstrează, menţionată şi de UNESCO, inclusă pe lista patrimoniului mondial. Cetatea e conservată & păstrată perfect, avînd noroc şi de un nene simpatic care ştie să povestească şi are grijă de cetate şi ziua, şi noaptea. Zidurile sînt înalte şi puternice, poţi urca în turnuri, de unde se vede şi cetatea altfel, şi satul, beciul are butoaie enorme, biserica e ca un muzeu în care-ţi poţi trage sufletul, unde e şi o orgă şi de unde se aude doar muzică foarte faină, curtea e plină de cactuşi, flori, brăduleţi, alte ziduleţe, bine păstrate şi alea, o fîntînă cu o sculpturică religioasă de bronz, cei doi căţei aleargă ca nebunii cînd nenea trage clopotele, urcînd la el cu limba scoasă, în corpul principal al cetăţii fiind expoziţii de carte veche, ulcioare originale, covoare, instrumente muzicale, ceva de vis, care-ţi absoarbe oboseala şi-ţi curăţă ochii mult prea obosiţi de la computer... Cetatea a fost construită de contele Chyl de Kelling la mijlocul sec. al XIII-lea, ca reşedinţă nobiliară, apoi a fost restaurată de saşi.

 

Un pont (sau două):

(1) vinurile din Cîlnic sînt apreciate încă din Evul Mediu, şi nenea ghid are un super vin acasă;

(2) la Cetatea Cîlnic poţi închiria o cameră (sau două), chiar în cetate!

 

(fotografii – aici: http://picasaweb.google.com/vakulovski/CetateaTaraneascaDeLaCilnic#)

 

Mihail Vakulovski