Lucian Dan TEODOROVICI

Nobelul Hertei Muller

 

Mă bucur foarte pentru Nobelul luat de Herta Muller. Faptul că România îi este asociată poate însemna ceva şi pentru alţi scriitori români. Faptul că Herta Muller, apoi, cunoaşte literatura noastră contemporană şi recomandă scriitori români poate însemna şi mai mult.

Pe de altă parte, văd că deja au început „instituţiile mass-media” să titreze: „Nobel pentru România!”, „Scriitoare română laureată cu Nobel!” etc. Înţeleg bucuria, dar ar fi bine ca entuziasmul să fie corectat şi de informaţiile reci de AICI, adică de pe site-ul oficial. Herta Muller reprezintă Germania, ţară care a şi propus-o în repetate rînduri la Nobel şi în care a cîştigat numeroase & prestigioase premii literare.

Povestea românească a Hertei Muller e mult mai tristă. Ţine de comunism şi de felul în care au ştiut ei, cei care ne reprezentau pe-atunci, fie că am vrut au ba, să dea un şut tuturor celor ce le stăteau în gît. Ştiu deja, vor apărea multe comentarii & citate din declaraţii ale scriitoarei deloc favorabile României. Chiar nefavorabile României de azi. Mi-ar plăcea însă ca ăia care se vor revolta să ştie şi motivele pentru care Herta Muller avea/are părerile astea despre ţara ei de origine.

Oricum, dincolo de toate astea, e un moment în care, fie şi prin „alianţă”, cred c-ar trebui să ne simţim bine. O mai scriu o dată: eu unul mă bucur foarte mult.