Teatru Tiuk!

CONSTANTIN CHEIANU

 

CU BUNICUL, CE FACEM?...

 

 

PERSONAJE:

 

GRIGORE,  77 de ani, pensionar

 

TAMARA, 47 de ani, fiica lui Grigore, cameristă într-un hotel din Irlanda

 

MARCEL, 25 de ani, fiul Tamarei

 

VIORICA, 22 de ani, soţia lui Marcel

 

VALERIA, 11 ani, fiica Tamarei, sora lui Marcel

 

ŞTEFAN, 50 de ani, activist al Partidului Comuniştilor din Moldova

 

UN POLIŢIST

 

 

Acţiunea se desfăşoară într-un sat de lângă Chişinău în primăvara-vara anului 2009.

 

SCENA 1.

 

Seară de început de primăvară cu lună plină.

VALERIA şede pe o bancă alături de păpuşa Valeria.

Pe un ecran este reprodusă imaginea Lunii, cu binecunoscutele „pete”.

Răsună „Sonata Lunii” de Beethoven.  

 

VALERIA. Pe Lună oamenii sunt mai uşori decât pe Pământ... Acolo parcă nici nu mergi - zbori.

Ai văzut la televizor cum astronauţi săreau, ţopăiau, se tăvăleau? Pe lună oamenii încep să semene cu copiii...

Tu, Valerica, pe Lună, ai sari liber peste florile acelea, nu-i aşa? Ce, florile!... Cu un mic efort ai putea sări peste o casă ca a bunicului... Îţi imaginezi?

Au spus că la vară se vor împlini fix patruzeci de ani de la primul zbor pe Lună.

Dacă am fi atât de uşori ca pe Lună, nimeni nu ne-ar putea face nici un rău. Când cineva ar încerca să te lovească, tu pur şi simplu ţi-ai lua zborul... 

 

 

SCENA  2.

 

Casa lui Grigore.

GRIGORE priveşte la televizor  secvenţe cu protestele studenţilor şi devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Imaginile sunt reproduse pe ecranul din spatele scenei.

Intră MARCEL, având o pungă.

 

MARCEL. Bună ziua.

GRIGORE. Uite, uite ce fac!... Ptiu, grijania cui vă are!... Na, asta vreţi voi, asta-i democraţia voastră?...

 

Marcel lasă punga şi se uită la televizor.

 

MARCEL. (fluieră admirativ) O-o!... În sfârşit!...

GRIGORE. Grijania cui îi are de vagabonzi!... Uite, uite ce fac!...

MARCEL. Hai, băieţi, hai, băieţi!...

GRIGORE. Îţi place, aşa-i? E frumos ce fac?...

MARCEL. Foarte frumos!... La preşedinţie, băieţi, la Voronin daţi năvală!

GRIGORE. Aşa, aşa, las-să fărâme, să omoare! Război vreţi?... Război o să primiţi! Grijania cui vă are, voi nu ştiţi ce-i acela război!

MARCEL. Prietenul tău Voronin e de vină!

GRIGORE.  (despre cele văzute) Uite la dânşii, uite la dânşii!... (plescăie din limbă) Ce să le faci, dacă au turbat ca câinii şi fărâmă case?! N-ai ce le face!...

 

MARCEL chiuie, salutând cele văzute.

GRIGORE plescăie din limbă indignat de cele văzute.

 

MARCEL. A mai avut Moldova un conducător tot atât de nesuferit ca şi Voronin? Spune, am mai avut?

GRIGORE. Măi omule, alegeri s-au făcut?... s-au făcut! Comuniştii au biruit?... au biruit! Ce mai vreţi? Nu aşa-i în democraţie?! Ce mai vreţi?

MARCEL. Dreptate vrem! Dreptate!!

GRIGORE. Aşa-i dreptatea voastră – să distrugeţi Parlamentul?! Stricaţi, băieţi, stricaţi, că tot din buzunarul nostru o să plătim!... Aşa, aşa, mai tare, mai tare!...

MARCEL. Daţi-i bătaie, băieţi, daţi-i bătaie!...

GRIGORE. Voronin cum îi ajută pe pensionarii ca mine, aşa vă ajută şi pe voi! Da cu ce vă poate ajuta Opoziţia voastră, ha? O adunătură de hoţi şi de mucoşi! De mine nici nu mai spun, eu îi clar că nu mai văd pensie de la Opoziţie în vecii vecilor, dar vouă ce bunătate vă poate face, mă rog?! Să ţii minte de la mine: fără Voronin, ţara e pierdută!

MARCEL. Ţara demult e pierdută!... Nu, aşa ceva nu trebuie ratat, e un moment istoric! (ridicându-se)Am plecat la Chişinău!

GRIGORE. Ce eşti prost cu totul la cap?

MARCEL. Da, bunicule, m-am prostit cu totul!

GRIGORE. Băi!... Un pas nu faci, ai înţeles! Grijania cui te are, vezi cârja asta, o rup de tine!

MARCEL. Poftim?... Abia suflă comunistul, dar tot cu gândul la bătaie! De ce numai cu cârja, poate dai cu puşca?

GRIGORE. Marcel!... Ai copil mic, prostule!... Ai uitat ce au spus maică-ta şi taică-tău – să ascultaţi de mine, să am grijă de voi!?

MARCEL. Las-că ai avut grijă, l-ai votat pe Voronin! (iese apoi revine) Viorica ţi-a transmis în punga aia ceva de mâncare!...

GRIGORE. Nu-mi trebuie mâncarea voastră, ia-ţi mâncarea acasă! Dacă te duci la Chişinău, ia-ţi şi mâncarea!

MARCEL. Las-o să se strice! (iese)

GRIGORE. Marcel!!...   O sun pe maică-ta în Irlanda!... Ai înţeles, o sun pe maică-ta!

 

 

SCENA 3.

 

O oră mai târziu, în spaţiul dintre Parlament şi Preşedinţie.

Se aude vuietul protestelor.

MARCEL filmează la mobil cele întâmplate. Distingem, în vacarm,  o sonerie de mobil.

 

TAMARA. Alo, Marcel?...

MARCEL. Da, mamă!...

TAMARA. Marcel, unde eşti? Ce se aude acolo?

MARCEL. Sunt la... serviciu.

TAMARA. Care serviciu, de ce mă minţi? Ce zgomote se aud acolo?

MARCEL. Mamă, nu pot vorbi...

TAMARA. Ştiu unde eşti! Eşti la răscoală, în piaţă!... Pleacă imediat de acolo, m-ai înţeles?

MARCEL. Mamă, calmează-te, nu e ceea ce crezi dumneata...

TAMARA. Nu mă minţi, ştiu unde te afli şi ce se întâmplă acolo! Mi-a spus bunicul totul!

MARCEL. Că a votat comuniştii tot ţi-a spus?

TAMARA. Pleacă imediat de acolo, ţi-am zis! Eşti tată, ai un copil, nesimţitule! Viorica ştie  unde te afli?

MARCEL. Ştie...

TAMARA. Minţi!... Viorica nu ţi-ar fi permis niciodată să ajungi acolo!... Marcel, eu pentru cine muncesc în Irlanda?... Nu pentru voi, pentru tine, pentru Viorica, pentru fetiţa voastră?!... Şi tu ce îmi faci?  Mami, te rog, pleacă imediat de acolo! Sau vrei să las Irlanda şi să vin acasă, asta vrei?

MARCEL Da, vreau! Vreau să vii acasă! Nepoată-ta a împlinit doi ani şi dumneata nu ai văzut-o niciodată! Eşti o străină pentru dânsa!

TAMARA. E din cauza voastră, tu m-ai trimis în Irlanda?!...

MARCEL. Eu? Mamă, ce tot spui?

TAMARA. Nu tu îmi ziceai că pot să plec, că tu rămâi stăpân la casă, că totul va fi bine! ...  (cu lacrimi) Marceluş, eu te rog... Pe bunicul nu-l mai schimbi, aşa-i făcut el! Parcă eu nu i-am spus să nu voteze cu comuniştii?! L-am sunat alaltăieri, înainte de a merge la alegeri... Nu ascultă pe nimeni!.. Oh...  (tace)

MARCEL. Alo, mamă, ce-i?... Mamă!... Alo, alo!

TAMARA. (suspinând)Parcă eu vroiam foarte tare să vin în Irlanda asta?... Uite că m-a apucat inima...  

MARCEL. Mamă, calmează-te, bine, plec acasă, îţi promit...

TAMARA. Te rog... Te mai sun, să ştii...

MARCEL. Nu mă suna, nu cheltui bani, îţi spun că plec... La revedere... ai grijă de dumneata...

TAMARA. Pleacă, te rog...

 

Marcel închide telefonul şi se retrage.  

 

SCENA 4.

 

Valeria cu păpuşa Valeria.

Pe ecran sunt reproduse imagini cu tineri vânaţi în stradă, bătuţi, torturaţi, ucişi.

Răsună Sonata Lunii.

 

 

VALERIA. Când la toamnă mămica revine din Irlanda, tu, Valerica, o să vii împreună cu Marcel şi Viorica la aeroport să mă întâmpinaţi. Eu o să am două valize mari-mari în mâini şi când o să te văd, o să le scap pe jos. Tu o s-o rupi din loc,  fuguţa, o să-mi sari în braţe şi eu uite-aşa o să te cuprind!... (îmbrăţişează păpuşa)„Fata mamei!... Ţi-a fost dor de mămica?” „Mi-a fost foarte dor, mămică!” „Cât de dor ţi-a fost?” „Aşa de dor, mămică!...” Şi eu o să-ţi zic: „Valerica, nu te mai părăsesc niciodată! Niciodată mămica n-o să te mai certe, niciodată n-o să te pedepsească, niciodată n-o să te bată! Mămica o să te iubească aşa cum nici o mamă din lume nu şi-a iubit vreodată fiica...”

 

Brusc Valeria  observă imaginile de pe ecran cu poliţişti bătând tineri. Priveşte, şocată, câteva clipe, apoi brusc îi acoperă păpuşii ochii cu palma şi ecranul se stinge, iar muzica se întrerupe. 

 

SCENĂ 5.

 

Acasă la GRIGORE. Acesta stă la  un pahar de vin cu activistul comunist ŞTEFAN.

 

ŞTEFAN. Ai văzut, bade Grigore?... Opoziţia nu a vrut să voteze preşedintele!... Vrea alegeri anticipate, îţi închipui?!

GRIGORE. Iar alegeri? Grijania cui îi are!

ŞTEFAN. Bade Grigore, vor alegeri – foarte bine! Alegeri să fie! Noi acum distrugem Opoziţia! O să câştigăm nu cincizeci, da optzeci de procente! Să vezi! Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Voronin!... Voronin îi mănâncă!

GRIGORE. Sănătate...

 

Grigore şi Ştefan beau.

 

ŞTEFAN. Ce mai zice lumea, pentru cine crezi că o să voteze?

GRIGORE. Eu de unde să ştiu?! Vezi ca stau mai toată ziua pe-acasă.

ŞTEFAN. Bade Grigore, numai comuniştii, numai comuniştii! Pe cine întâlneşti, spune la toată lumea: „Să votăm cu comuniştii, oameni buni, să votăm cu Voronin!”

GRIGORE. Da cu ce ocazie să fac eu propagandă?! Fiecare cu părerea lui!

ŞTEFAN. Doamne fereşte să vină la putere Opoziţia! Numai noi, numai comuniştii!...

GRIGORE. Voi sunteţi comunişti, băi Ştefan?  Sunteţi şi voi nişte hoţi, nu comunişti! Comunişti adevăraţi au fost numai pe vremea mea.

ŞTEFAN. Bade Grigore, îmi pare rău...

GRIGORE. Băi Ştefan, ia să-mi spui, de ce aţi vândut banditului de Crudu un hectar întreg de pământ cu locuri pentru case?... Atâţia tineri căsătoriţi în satul ăsta fără loc de casă, şi voi îi trântiţi un hectar întreg unui hoţ! Aşa fac comuniştii? V-aţi umplut cu primarul buzunarele cu euro, aşa-i!? Toţi sunteţi nişte hoţi! Eu numai în Voronin cred!

ŞTEFAN. Foarte bine, aşa şi trebuie!

GRIGORE. Numai că nu ştiu dacă mai merg de data asta la alegeri.

ŞTEFAN. Cum să nu mergi?

GRIGORE. Nepoţii ăştia ai mei nu cred că o să mă lase.

ŞTEFAN. Cum adică să nu te lase? Cu ce drept?

GRIGORE. Ia spune-mi, voi în ziua alegerilor o să mergeţi cu urna pe la casele celor care nu se pot purta?

ŞTEFAN. Neapărat!... A-a, am înţeles: vrei să venim cu urna şi pe la mata?...

GRIGORE. Nu „să venim”, să vii tu singur.

ŞTEFAN. Gata, s-a făcut! Am înţeles!

GRIGORE. Şi aşa, mai pe ascuns, să nu fii observat.

ŞTEFAN. Bade Grigore, nici un cuvânt mai mult! Totu-i clar!

GRIGORE. Poarta s-ar putea să fie încuiată. Precis, mi-o închid nepoţii iştia ca să nu ies din curte.

ŞTEFAN. Sar peste gard!

GRIGORE. Nu mai sari peste gard, ce, eşti cocostârc?! Ştii că am o portiţă în fundul grădinii?...

ŞTEFAN. Bade Grigore, nici un cuvânt mai mult! Cum să nu ştiu eu portiţa din fundul grădinii?! Eu să nu ştiu portiţa din fundul grădinii!

GRIGORE. Pe acolo intrai în copilărie la furat mere, aşa-i?... Vii pe portiţă, am s-o las deschisă în ajun... În ogradă nu intri, vii la fereastra din spatele casei, eu îţi deschid fereastra, votez şi ai luat-o din loc...

ŞTEFAN. Ha-ha!... îmi place planul!...

 

Grigore şi Ştefan ciocnesc paharele şi beau.

Intră Marcel cu o pungă.

 

MARCEL (lui Ştefan). Mult mai ai de bătut cărările pe la bunicul?

GRIGORE. Nu cumva o să-mi alungi tu oamenii din casă!?

MARCEL. Poate să te lăsăm în grija lui?...

GRIGORE. Mare grijă îmi mai purtaţi voi!

ŞTEFAN. Băi Marcel, în Constituţie e scris negru pe alb că orice om are dreptul să voteze. Voi de ce îi interziceţi lui badea Grigore să?...

GRIGORE. Închide, băi, gura!...

MARCEL. (lui Grigore) A-a, te-ai plâns...

ŞTEFAN. Tu, băi Marcel, ştii că pentru asta s-ar putea să răspunzi în faţa legii?

MARCEL. Te-ai ridicat şi te-ai cărat, ai înţeles?

ŞTEFAN. Da cu ce ocazie? Ce, am venit la tine? Sunt la badea Grigore! Aşa-i, bade Grigore?

GRIGORE. Du-te, băi, acasă!...

ŞTEFAN. (ridicându-se, lui Marcel) Marcel, tu te joci cu focul. Ia seama să nu o încurci...

MARCEL. Eliberează locul!...

ŞTEFAN (calm) O să-ţi pară rău. (plecând, lui Grigore) Bade Grigore, cu vorba aia a noastră rămâne cum am convenit!...

 

ŞTEFAN  pleacă. Tăcere. Marcel se uită la Grigore.

 

GRIGORE. Ce te holbezi aşa la mine?

MARCEL. Iar o să votezi pentru comunişti?

GRIGORE. Eu nu mă mai duc la alegeri câţi ani oi mai trăi!

MARCEL. Fix cum ai spus şi la 5 aprilie!... Nu mai ştiu ce să facem cu mata... Ce să-ţi facem, bunicule, ca să nu te duci la alegeri?

GRIGORE. (aparte) Să mă pupaţi într-un loc!

MARCEL. Poate să te legăm de patul ăsta?

GRIGORE. Da de ce să vă mai chinuiţi cu legatul? Băgaţi-mă, băi, de-odată în sicriu şi duceţi-mă la cimitir!

MARCE. De fapt, dacă te legăm de pat, o să te târâi la alegeri cu tot cu pat... (lăsând punga) Viorica ţi-a trimis nişte plăcinte...

 

Marcel iese.

 

 

SCENĂ 6.

 

Acasă la Grigore.

GRIGORE, MARCEL, VIORICA, VALERIA

Marcel desface un colet trimis de Tamara din Irlanda.

 

MARCEL. Hai să ghicim ce ne-a trimis fiecăruia mămica. Cine începe?

VIORICA. Marcel, nu ne chinui! Desfă-l mai repede!

MARCEL. Ţie precis ţi-a trimis un parfum! Mă crezi? (desface coletul)

GRIGORE. Valerica, ia vino lângă bunicul!... Nu te-am văzut de vreo două săptămâni... Hai, vino, să şezi lângă mine! 

 

Valeria se aşează lângă Grigore. Bunicul o îmbrăţişează  de umeri.

 

GRIGORE. Parcă te-ai făcut mai mare? Ori mi se pare mie?... Tu vara creşti mai repede decât iarna, aşa-i? Ha-ha!

 

Valeria zâmbeşte.

 

GRIGORE. Oare ce ţi-o fi trimis mama din Irlanda? Ia spune, tu ce vrei să primeşti?

VALERIA. Nu ştiu...

GRIGORE. O păpuşă vrei?

 

Valeria strâmbă din nas.  

 

MARCEL. E fată mare, a ieşit din vârsta de păpuşi. (scoţând o cutie, citeşte) „Viorica”!...  (i-o întinde Vioricăi, care, deschizând-o, găseşte un parfum) Nu am spus eu! Precis că mi-a trimis şi mie un parfum! (scoţând o pungă cu bomboane) Bomboane... astea-s pentru toată lumea... (dezvelind o bomboană) Eu voi degusta primul... (savurând) M-m... (oferind punga) Valeria, bunicul, serviţi!... Viorica, ia şi tu... (scoţând un nou pachet, citeşte) „Constanţa”... (desfăcând pachetul) Ia să vedem ce i-a trimis bunica nepoatei... (scoate un costum pentru o fetiţă de doi ani) Ce frumos!... Este exact măsura Constanţei, aşa-i Viorica?! (scoţând o păpuşă, citeşte) „Valeria”...

GRIGORE. Ha-ha, iar o păpuşă! De ce te temi, de aia nu scapi, ha-ha! Vezi, Valerica, mămica crede că mai eşti la vârsta pentru păpuşi, aşa-i? Ha-ha!...

 

 Valeria ia păpuşa fără mare entuziasm.

 

MARCEL (scoţând o cutie) Ceva şi pentru mine!... (dezveleşte un parfum) Am ghicit, un parfum!... (mirosind) M-m.... Şi ultimul cadou, pentru bunicul... Ia să-l desfacem să vedem...

 

Marcel desface cadoul destinat bunicului şi găseşte acolo un tricou cu inscripţia „KГБ

 

MARCEL (dând cadoul lui Grigore). O! Ce bine te-a mai nimerit mama! Cadou cu subînţeles, pricepi?

GRIGORE (aruncând tricoul) Nu-mi trebuie mie aşa cadouri!

MARCEL. Oare? E cel mai potrivit pentru mata!... A, nu, mămica a greşit. Trebuia să-ţi trimită unul cu secera şi ciocanul... Sau şi mai bine cu portretul lui Voronin!...

GRIGORE. (izbucneşte) Tu mult mai ai de mâncat rahat cu Voronin?!

MARCEL. Până când o să se înece cu rahat toţi comuniştii din ţara asta!

VIORICA. Marcel, iar începi?! Bunicule, gata, aţi terminat cu politica! Nici o vorbă despre politică!...

MARCEL. Lui nu-i place cadoul!... E KGB-ul comuniştilor dumitale, acela care a bătut şi a omorât băieţi nevinovaţi.

GRIGORE. Trebuia să le dea medalii pentru că au distrus două clădiri de stat?

VIORICA. Terminaţi cu politica!!

MARCEL. KGB-ul le-a distrus, nu tinerii!  SIS-ul lui Voronin le-a distrus! GRIGORE. Ceea ce spui tu sunt nişte aiureli!

MARCEL. Sigur că da, numai televiziunea lui Voronin spune adevărul!

VIORICA. Marcel!... Bunicule!...

MARCEL. Stai, Viorica!! De ce mama trebuie să muncească în Irlanda şi nu acasă, de ce tata trebuie să fie departe de mine la Moscova? Nu ţi-ai văzut fiica de doi ani, mâine-poimâine dai ortul popii şi n-o mai vezi. Aşa e normal?! „Voronin ne dă pensii, Voronin ne dă pensii!” Mama şi tata vă dă pensii, nu Voronin! Mama şi tata trimit bani în Moldova şi din banii lor Voronin vă dă pensii!

GRIGORE. Pensia o primesc din bugetul ţării!

VIORICA. Bunicule, eşti cu un picior în groapă, iar noi mai avem de trăit! La noi te gândeşti? La Constanţa noastră te gândeşti?

GRIGORE. Voronin cum are grijă de mine, aşa o să aibă grijă şi de voi!

MARCEL. Îţi dă o pensie de 500 de lei – atâta costă grija lui?

GRIGORE. El cel puţin mi-o dă, nu ca Snegur şi Lucinschi!

MARCEL. Vremea lui Snegur şi a lui Lucinschi gata, a trecut, eu nu îţi cer să votezi pentru Snegur şi Lucinschi, eu te rog să votezi pentru oameni noi.

GRIGORE. Ăştia-s fix ca Snegur şi Lucinschi!

VIORICA. Bunicule, matale îţi place ce se face în satul nostru?

GRIGORE. Ce se face?

VIROICA. Nu vezi câtă ură s-a stârnit, oamenii sunt în stare să se bată din cauza politicii?! Se ceartă părinţi cu copii, fraţi între fraţi... Voronin ne-a împărţit pe toţi în comunişti şi în duşmanii patriei. Spune-mi, eu dacă nu vreau să-l votez pe Voronin, gata, sunt duşmanul matale?

 

Valeria se ridică şi vrea să iasă.

 

MARCEL Matale îţi place să te cerţi aşa cu mine de parcă am fi nişte străini, nişte  duşmani, îţi place?... Bunicule, eu am ajuns să te urăsc, mata mă înţelegi: eu te urăsc!

GRIGORE. Îţi mulţumesc!...

MARCEL. Cu plăcere!... Întreab-o şi pe Valerica cât de tare ţine la mata! (Valeriei) Valerica, încotro?...

VALERIA. Vreau afară.

VIORICA. Lasă fata în pace.

MARCEL. Nu-nu, las-să asculte şi să ştie tot! Să vadă ce bunic are. (Valeriei) Uite, Valerica, bunicul nostru drag o să voteze iar împotriva noastră! Împotriva ta, a mea, a mamei, a tatii!

GRIGORE. Valerica, e frumos aşa cum se poartă frate-tău cu bunicul, spune, e frumos?

MARCEL. (Valeriei) Spune, un bunic care ţine la copiii şi nepoţii lui, votează împotriva lor? Spune, spune, nu te teme că n-o să-ţi facă nimic!

GRIGORE. Valerica, nu-l asculta, bunicul nu votează împotriva voastră, bunicul votează pentru voi!

VIORICA. Lăsaţi copilul în pace, nu-l bateţi la cap!

MARCEL. Spune, Valerica, spune! Las-să audă şi de la un copil!

GRIGORE. Valerica, vino lângă bunicul, nu te uita la el!

MARCEL. (ţinând-o pe Valeria) Ba n-o să vină lângă bunicul, pentru că ea nu are bunic!...

GRIGORE. Îţi dai seama ce spui?

MARCEL. Spun aşa cum este!

VIROICA. Atâta ură cât e acum în satul nostru nu a mai fost, probabil, decât  atunci când  ruşii au ridicat oamenii şi i-au dus în Siberia.

GRIGORE. Ce ştiţi voi despre vremurile acelea?

MARCEL. Ce folos că mata ştii? Ce folos că ştii şi nu îţi dai seama că acum se întâmplă la fel?! (Valeriei) Valerica, poţi să-ţi închipui că dacă s-ar face acum o listă a celor ce trebuie ridicaţi şi duşi în Siberia sau - eu ştiu - alungaţi în România, bunicul nostru drag ne-ar băga pe noi printre primii în această listă.   

GRIGORE (striga) Nu vorbi aiureli, bă Marcel, mai dă-ţi seama ce spui!...

MARCEL (strigă) Mata vorbeşti aiurea!!!

VALERIA (astupându-şi urechile cu mâinile) Nu vă certaţi... Nu vă certaţi...Nu vă certaţi...

 

Sună mobilul lui Marcel.

 

MARCEL.  Alo!...

TAMARA. Marcel, bună ziua. Aţi primit coletul meu?

MARCEL. Da, mamă.... Tocmai l-am desfăcut.

TAMARA. Unde sunteţi, la bunicul?

MARCEL. Da...

TAMARA. Ce se aude, ce noutăţi aveţi? Că vor fi alegeri anticipate ştiu deja.

MARCEL. Că bunicul va vota cu comuniştii tot nu e o noutate!...

TAMARA. I-ai dat cadoul meu?... Ce a zis?

MARCEL. Nu i-a plăcut!

TAMARA. Spune-i că dacă se mai duce şi de data aceasta la alegeri, nu mai vorbesc cu el niciodată.

MARCEL. Pe mine nu mă ascultă, spune-i mata.

TAMARA. Nu, Marcel, nu prea am impulsuri. Dă-mi să vorbesc cu Valerica.

MARCEL (întinzând telefonul Valeriei) Vorbeşte cu mama...

 

Valeria nu vrea să ia receptorul.

 

MARCEL. Valeria, vorbeşte cu mămica!... (Valeria nu reacţionează) Ia mai repede telefonul, să nu cheltuiască mama bani!... (Valeria nu vrea să ia telefonul) Mămică, Valeria nu vrea să vorbească...

TAMARA. Cum adică, nu vrea să vorbească?... Ce i-aţi făcut, aţi supărat-o cu ceva?...  Dă-i imediat telefonul!...

MARCEL (băgându-i Valeriei telefonul cu forţa) Vorbeşte!

TAMARA. Alo, Valerica!... Mă auzi?... Valerica, de ce nu vrei să vorbeşti cu mămica?... (Valeria tace) Ţi-a plăcut cadoul meu?

 

Valeria tace.

 

MARCEL. Valeria, de ce taci, răspunde-i mamei... Valeria!

VALERIA. Da...

TAMARA. (imitând-o pe Valeria) „Da...” De ce aşa bosumflată?

 

Valeria tace

 

TAMARA. Bomboane ai mâncat? Ţi-au plăcut?

VALERIA. Da...

TAMARA. În afară de „da” ştii să spui şi altceva?... Valerica, ce să-ţi mai cumpere mama?

VALERIA. Nimic...

TAMARA. Cum nimic? O bicicletă vrei?

VALERIA. Nu...

TAMARA. Da ce vrei?

 

Valeria tace.

 

TAMARA. Valeria!...

VALERIA.  (plângând) Vino acasă...

TAMARA. Să vin acasă?...

VALERIA. (plânge) Da-a...

TAMARA. (cu lacrimi) Valerica, mama trebuie să câştige bani, să vă trimită acasă...

VALERIA. (plânge) Nu-mi trebuie bani, vino acasă!...

VIORICA (îmbrăţişând-o pe Valeria). Valerica, calmează-te!... Puiu, hai taci...

TAMARA. (plângând) Puiul mamei, o sa vin la toamnă...

VALERIA. (ţipă) Nu vreau la toamnă, vino acum acasă!... Vino acasă!... Vino acasă!!... (aruncă telefonul)

MARCEL. Valerica, hai taci,... Ce, ţi-e atât de rău cu noi?

VALERIA. (printre lacrimi) Nu mi-e rău... O vreau pe mama!...

GRIGORE. Valeria, da de ce plângi?... Of, ce rău îţi mai stă... Aşa fată mare şi plânge ca un copil!... Aşa de rău arăţi când plângi...

 

Marcel îi face semne lui Grigore să tacă...

 

GRIGORE. Da ce am spus, băi?...

 

Valeria plânge în braţele Vioricăi.

 

 

SCENA 7.

Valeria cu păpuşa Valeria.

 

VALERIA. A fost odată ca niciodată o ţară în care trăiau  moşnegi, babe, şi copii. În ţara aceasta doar la 1 iunie se făcea Ziua Copiilor, restul zilelor erau Zile ale Moşnegilor şi Babelor. Moşnegii şi babele primeau pensii, copiii nu primeau pensii; moşnegii şi babele aveau voie să voteze, copiii nu aveau voie să voteze.

Când copiii nu erau cuminţi, moşnegii şi babele îl băteau. Copiii se temeau de moşnegi şi babe, moşnegii şi babele se temeau de moarte. Şi cu cât mai tare se temeau de moarte, cu atât mai mult îi băteau pe copii.

Cândva în ţara aceasta, în afară de moşnegi, babe şi copii, au mai fost şi adulţi, numai că ei au plecat cu toţii la muncă în Irlanda şi la Moscova...

 

 

SCENA 8.

Valeria şede pe bancă cu păpuşa Valeria.

Apare Ştefan.

ŞTEFAN. Bună ziua, Valeria!

 

Valeria tace.

 

ŞTEFAN. Valerica, zic „bună ziua”!...

 

Valeria tace. Ştefan vrea să intre în casă.

 

VALERIA. Bunicul nu-i acasă!

ŞTEFAN. Cum nu-i acasă? L-am văzut adineauri prin curte... E-e, Valerica, o fetiţă atât de mare şi umblă cu minciunele?... Nu e frumos.

VALERIA. Bunicul nu e acasă!

ŞTEFAN. Şi dacă intru şi îl găsesc în casă?

VALERIA. Bunicul n-o să voteze cu voi.

ŞTEFAN. Joacă-te, fetiţo, cu păpuşelele tale şi nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala!...

VALERIA. Bunicul n-o să voteze cu voi, ai înţeles?

ŞTEFAN. Nu mai spune! Şi de ce, mă rog?

VALERIA. Îţi spun eu că n-o să voteze.

ŞTEFAN. A, dacă spui tu, înseamnă că aşa va fi.

VALERIA (dispreţuitor) Aşa va fi.

ŞTEFAN. Ia seama, o să mă plâng lui nenea Voronin şi ai s-o păţeşti. Ştii cine e Voronin? Este regele ţării noastre.

VALERIA. Este un bandit.

ŞTEFAN. Mucoaso, închide gura! Tu crezi că dacă eşti mică, nu pot lua măsuri cu tine?... E-e, eu repede te rezolv! Cine, frate-tău ţi-a băgat asta în cap?...

VALERIA. Nu mi-a băgat nimeni.

 

Ştefan se postează în faţa Valeriei, o ameninţă cu pumnul şi pleacă. Valeria îi arată limba din spate.

 

ŞTEFAN. (întorcându-se) Transmite-i bunicului... (observă grimasa Valeriei; enervat, vine val-vârtej, oprindu-se la câţiva centimetri de Valeria cu palma pregătită să o lovească) Să te pocnesc acum să-ţi zboare mucii, păcătoşenie, ori să te mai las? Spune, să te pocnesc? De ce mă strâmbi, idioato?

 

Valeria îl priveşte cu dispreţ.

 

ŞTEFAN. Eu nu mă uit că eşti copil, te ard de te ia naiba!... Ai grijă ce spui!...

 

Valeria îl priveşte cu dispreţ.

 

ŞTEFAN. Nu te holba aşa la mine, auzi, nu te holba! Dacă mai scoţi o vorbă despre Voronin...

VALERIA. Ce, că e bandit?...

 

Ştefan îşi face elan să o lovească pe Valeria, aceasta se acoperă cu palmele; în ultimul moment Ştefan îi trage un pumn păpuşii, care zboară cât colo.

Valeria tresare şi se ghemuieşte ca de o durere.

 

ŞTEFAN (plecând, aparte) Idioată mică!

VALERIA.(încet) Păduchiosule!

ŞTEFAN. (plecând) Nenorocita!

VALERIA. (încet)  Împuţitule!

 

Ştefan dispare.

Valeria, cu lacrimi în ochi, ridică păpuşa, se aşează şi o strânge la piept

Apare GRIGORE.

 

GRIGORE. Valerica, a fost cineva pe la noi? Parcă am auzit vorbe...

 

Valeria tace.

 

SCENA 9.

 

Pe ecran un spot publicitar ce explică modul în care se va putea vota.

Scena cuprinde două acţiuni paralele: una îi are ca participanţi pe MARCEL, VIORICA şi VALERIA.

A doua se desfăşoară la primăria satului, cu ŞTEFAN şi POLIŢISTUL.

 

MARCEL. Viorica, Valeria, chestiunea zilei este: ce facem cu bunicul în ziua alegerilor.

VIORICA. Trebuie să asiste şi Valerica la discuţia asta?

MARCEL. Trebuie! E fată mare şi trebuie să înţeleagă că şi de ea depinde ceva în casa noastră. Pentru că problema se pune aşa: ori înving comuniştii, ori ne vin părinţii acasă.

ŞTEFAN. Băi, problema se pune aşa: cum îi scoatem pe toţi boşorogii la urne. Toţi pensionarii trebuie să voteze, nici unul nu poate să rămână nevotat, e clar?.... Ascult propuneri...

VIORICA. Sanda mi-a spus că ei o duc pe bunică-sa la rude în Ucraina.

MARCEL. Noi, din păcate, nu avem rude în Ucraina.

VALERIA. Trebuie încuiat în casă.

MARCEL. Hm... O să iasă pe geam.

ŞTEFAN. Hai, zi ceva, nu aud nicio propunere.

POLIŢISTUL. Ce să zic?... Acolo unde pensionarii locuiesc singuri, e mai uşor, le poţi băga minţile în cap. Iar unde trăiesc împreună cu copiii, peste ei nu te bagi. Te dau copiii afară din curte.

ŞTEFAN. Anafura mă-tii, de ce mai eşti poliţist, dacă te dau afară din ogradă! Tu trebuie să-i dai afară, nu ei pe tine!

VIORICA. Eu zic să-i ascundem buletinul de identitate. Buletinul şi toate celelalte acte cu care se  poate vota.

MARCEL. Se poate vota şi fără buletin. La primărie ei au toate datele din buletin.

POLIŢISTUL. Eu am fost deja la toţi cei care trăiesc separat de copii. Am fost şi le-am spus.

ŞTEFAN. Ce le-ai spus?

POLLIŢISTUL. Pe 29 iulie vă prezentaţi la alegeri şi votaţi cu cine trebuie.

ŞTEFAN. Da „Fiţi amabili, vă invităm frumos la alegeri...”  nu le-ai spus?  Băi, gata cu „poftim la alegeri”! „Cristoşii mă-tii, dacă nu te prezinţi la votare şi nu votezi cu comuniştii, tu după alegeri nu mai ai viaţă liniştită, ai înţeles?!” Aşa trebuie să vorbeşti cu dânşii! Şi nici un fel de „Votează cu cine trebuie!”, da clar şi răspicat „Votezi cu comuniştii! Cine nu votează cu comuniştii, nu va primi pensie!” Spune-le că avem camere de filmat în cabina de vot şi o să vedem foarte bine cu cine votează. Bă, să fie clar, trebuie să le băgăm frica în oase!

VALERIA. Trebuie să-i turnăm ceva în mâncare ca să doarmă toată ziua... MARCEL (cu reproş) Valeria, nu vorbi aiurea!...

VALERIA Ori să-l îmbătăm!...

POLIŢISTUL. Eu nu ştiu dacă o să aibă efect să încep cu speriatul...

ŞTEFAN. Eu nu zic să începi cu speriatul. În ziua alegerilor mergi pe la case împreună cu Taisia şi Carolina de la primărie. Mai întâi intră ele cu urna. Fetele au tot ce trebuie - şi o bucată de salam, şi o sută de grame de votcă, şi nişte părăluţe. Îi prelucrează ele şi dacă o babă Ileană ori un moş Ion nu vor nici să bea, nici să voteze, atunci alde Carolina ies şi intri tu în acţiune.

VALERIA. Eu zic să-l legăm de pat...

MARCEL. Măi Valeria, nu fi copil!... Mi se pare că avem o singură soluţie: să stăm de pază lângă el toată ziua. Facem un orar, cine şi de la ce oră va sta. Trebuie păzit toată ziua.

ŞTEFAN (dându-i nişte foi Poliţistului). Uite, asta e lista tuturor pensionarilor din sat. Vedem până pe la amiază cine nu a venit la alegeri, după care ai pornit pe la casele lor şi-i scoţi cum vrei. Pe sus, cu cârje, în patru labe!... Clar?

POLIŢISTUL. Facem cum am făcut şi la 5 aprilie cu cei care locuiesc departe de sectorul de votare?

ŞTEFAN. Da, luaţi maşina primăriei şi le spuneţi aşa: „Cine votează cu comuniştii, poftim, urcaţi în maşină! Cine votează pentru Opoziţie, drum bun şi cărare bătută pe jos!”... Da, să nu uit... Badea Grigore din mahalaua mea – îl ştii - are o idioată de nepoată... Precis, ai văzut-o la poarta lui, şede pe acolo toată ziua...

POLIŢISTUL. A-a, vorbeşte în dodii cu o păpuşa... Ea nu-i oleacă?... (semn la tâmplă)

ŞTEFAN. Tu ai auzit ce-i spune ea păpuşii?... Am o rugăminte. Ia s-o sperii oleacă... Treci pe acolo într-o seară şi spune-i o vorbă...

POLIŢISTUL. Ei, Ştefan Ivanovici, nu-i destul că am de-a face cu  boşorogii, mă pui să mă ocup şi de copii!... Sunt poliţie, ori grădiniţă?

ŞTEFAN. Băi, copilul ăsta bombăneşte toată ziua „Voronin îi bandit, Voronin îi bandit”!... Pe acolo trece o grămada lume şi aude toată aiureala asta!... Eu nu zic să-i faci ceva. Pur şi simplu sperie-o aşa, cumva...

POLIŢISTUL. Hm, am înţeles...

 


SCENA 10.

 

Valeria şede pe bancă cu păpuşa Valeria

Pe ecran, secvenţe cu astronauţii americani pe Lună.

Răsună „Sonata Lunii” de Beethoven.

 

 

VOCEA CRAINUCLUI. „Astăzi, 20 iulie 2009, se împlinesc 40 de ani din ziua în care omul a păşit pentru prima dată pe suprafaţa Lunii.”

VALERIA. Valerica, mă scoţi din sărite, zău aşa! Eu nu mai ştiu cum să-ţi vorbesc! Mereu miorlăi, mereu scânceşti! „Mămică, vino acasă, mămică, vino acasă!...” Am vorbit frumos cu tine, ţi-am explicat omeneşte, mămica nu poate acum să lase Irlanda şi să vină de dragul tău acasă! Tu nu înţelegi!! Tu din cuvinte nu înţelegi!... (făcându-i din deget păpuşii, ameninţător) Ia seama-a-a, o să te dau pe mâna lui Voronin!... Să vezi cum o să te flocăiască Voronin de-o să-ţi zboare fulgii, să ştii! O să te jlipească pe obraji de o să-ţi ia foc, o să te ciomăgească cu bastonul de o să te deşele, o să-ţi tragă la pumni de n-o să înţelegi ce-i cu tine, o să te dea cu capul de pereţi până o să rămâi lată... A-a, te-ai speriat!... De mămica nu te temi, tu numai de teama lui Voronin ştii!?...

 

SCENA 11.

Acasă la Grigore.

GRIGORE, MARCEL, ŞTEFAN  ameţiţi după mai multe pahare de vin. E pe sfârşite o ceartă.

 

GRIGORE. Băi, gata cu politica! Terminaţi! M-am săturat! Dacă vreţi să mai vorbiţi de politică, căraţi-vă din casa mea să nu vă văd!... Hai mai bine să bem! (toarnă în pahare)

ŞTEFAN. Hai noroc, bade Grigore! Marcel, sănătate! Pentru Voronin!

MARCEL. Pentru Opoziţie!

ŞTEFAN. Pentru comunişti!

MARCEL. Pentru Opoziţie!

GRIGORE. Lăsaţi, băi, „Pentru Voronin!... Pentru Opoziţie”! Voi nu vedeţi ce secetă avem anul ăsta! Ziceţi mai bine „Dă doamne ploaie”, nu „Pentru Voronin... Pentru Opoziţie!”...

MARCEL. Eu cu roşiile şi castraveţii m-am lămurit! S-au uscat toţi curpenii! Toţi până la unul!...

ŞTEFAN. N-ai de ce te plânge, şi-ai mei s-au uscat! Hai, noroc!

 

Cei trei beau.

 

ŞTEFAN. Totuşi, eu nu sunt de acord, Marcel. Tu nu eşti drept. De ce să nu-i dai voie lui badea Grigore să meargă la alegeri?

GRIGORE. Băi Ştefan, închide-te!

MARCEL. Nu-i dau voie!

ŞTEFAN. Şi după asta mai spui că Voronin e dictator? Tu eşti mai dictator decât Voronin.

MARCEL. Nu-i dau voie! Aşa vreau eu şi ce-o să-mi faci?

GRIGORE. Lăsaţi, băi prostiile cu alegerile astea, grijania lor de alegeri! Alegerile vin şi se duc, dar noi trebuie să rămânem oameni!

ŞTEFAN. O!... iată o vorbă de om înţelept! Eu, băi Marcel, l-am stimat pe badea Grigore de mic copil! Tu nu ştii, că nici nu erai pe lume, da eu l-am stimat foarte tare... Chiar aşa, să ajungem noi să ne urâm din cauza unor hoţi de politicieni!

MARCEL. Vezi că recunoşti şi tu că Voronin e hoţ!

GRIGORE. Da Opoziţia ce, nu-s tot hoţi!?

ŞTEFAN. O, încă o vorbă deşteaptă! Tu, Marcel, ascultă bine ce spune bunicul! Bunicul tău spune numai vorbe deştepte!

GRIGORE. Că biruie Voronin, că biruie Opoziţia, nici unii, nici alţii n-o să-ţi pună în buzunar. Ei o să-şi pună lor în buzunar, nu ţie!

ŞTEFAN. Chiar aşa! Marcel, vrei tare să biruie Opoziţia - las-să biruie Opoziţia ta! Na, eu sunt de acord să biruie Opoziţia... Ce, dacă biruie Opoziţia, se termină lumea? O să ne alungaţi pe noi din sat?

MARCEL. Sau dacă învinge Voronin, gata, e sfârşitul lumii?... Ce-o să-mi faci? Să-l bag eu pe Voronin...

GRIGORE. Băi, eu una ştiu: nici Voronin, nici Opoziţia n-o să vină să-mi prăşească via!

ŞTEFAN. Ha-ha!... Chiar aşa!... Îţi închipui, te scoli într-o dimineaţă şi via ţi-i plină cu deputaţi!...

MARCEL. Ha-ha, şi dă-i cu sapa, dă-i cu sapa!

 

Toţi trei izbucnesc în hohote de râs nestăvilite, încât sunt nevoiţi fie să se ridice de pe scaune, fie să se aşeze la podea.

 

ŞTEFAN. Bade Grigore, îţi închipui, Voronin prăşeşte în via matale!

MARCEL. Şi bunicul îi zice: „Voronin, ăsta-i prăşit, bă?! Uite câtă iarbă rămâne din urma ta!... Înapoi!”

 

Toţi trei râd în hohote.

 

ŞTEFAN. Înapoi, prăşeşte cum trebuie, nu buli! Ha-ha!  (ciocnind paharul)

GRIGORE. „Doamna Greceanâi, grijania cui te are, mai apleacă-te oleacă şi rupe holbura ceea cu mânuţa, dacă nu ajungi cu sapa!”

 

Hohote de râs.

 

ŞTEFAN. „Cu mânuţa, cu mânuţa!!” Ha-ha!.... Hai, noroc!... (bea) Ha-ha, demult nu am mai râs cu atâta poftă! Bă, ce îmi place mie moldovanul nostru... Nouă ne trece repede supărarea. Noi suntem ca în cântecul acela: „aici plâng, acolo cântă”! Ha-ha!...

MARCEL. Nu, nu, cântecul e aşa: (cântă) „Moldovenii când se strâng, Şi-n petreceri se avântă, La un colţ de masă plâng, la alt colţ de masă cântă...”

 

Ştefan şi Grigore preiau cântecul. Cei trei se ridică şi se îmbrăţişează cântând.

 

 

 

SCENA  12.

 

Pe ecran imagini cu eclipsa de soare de la 21 iule 2009.

 

CRAINICUL. Astăzi locuitorii Asiei vor urmări un fenomen astronomic remarcabil, cea mai lungă eclipsă de soare din secolul al XXI, care va ţine şase minute şi optsprezece secunde.

 

Pe ecran, Luna înghite treptat soarele.

În întunericul deplin ce se instaurează  se face auzit  un cor de sonerii de telefoane.

Mai multe voci se intersectează: „Mamă, la 29 iulie doamne fereşte să te duci la alegeri, ne-am înţeles?... Doamne fereşte!” „Tată, dacă mai votezi şi de data aceasta cu comuniştii, eu nu mai vorbesc cu dumneata, ţi-e clar?...” „Mamă, încuie poarta şi uşa cu cheia, nu-i lăsa să vină cu urna în casă!...” „Tată, mă rog la mata ca la Dumnezeu, votează pe oricine, numai nu pe Voronin! În genunchi mă rog, tată!” „Mamă, fă măcar o dată cum îţi spunem noi, nu aşa cum vrei mata!...”

 

 

 

SCENA 13.

 

După întunericul eclipsei din scena precedentă, pe ecran se aprinde inscripţia „29 IULIE, ZIUA ALEGERILOR ANTICIPATE”

Acasă la Grigore.

MARCEL, GRIGORE.

 

MARCEL. (consultându-şi mobilul) E opt, trebuie să apară şi Valerica.

GRIGORE. Băi Marcel, tu nu eşti în toate minţile! Lasă, băi, fata în pace. Pui tu un copil să-l păzească pe bunicu-său!... Asta-i educaţie?

MARCEL. Eu i-am spus, dacă nu vrea să stea cu mata, nu e nicio problemă... „Nu, zice, vreau să-l păzesc pe bunicul.” Şi ce dacă o să stea o oră cu mata? Las-să se maturizeze fata... Eu, bunicule, mă ierţi, dar nu am încredere în cuvântul matale. (trăgând cu urechea) Vine!...  

 

Apare Valeria.

 

MARCEL. Valerica, în sfârşit!... Credeam că nu mai vii... Deci, aşa... Dacă încearcă să meargă la alegeri, mă suni imediat la mobil, ne-am înţeles?

GRIGORE. Valerica, nu-l asculta, du-te, fato, la joacă.

MARCEL. Ne-ne-ne, uite-aşa, Valerica, o să încerce să te amăgească!... Să nu te laşi fraierită! Ţi-am spus, chestia e foarte serioasă: dacă înving comuniştii lui bunicul, ne-am ars! Eu încui poarta cu lacătul. Să fie clar, nimeni nu iese pe poartă şi nimeni nu intră pe poartă. Las-să bată cine o vrea şi cât o vrea, nu deschizi nimănui! (consultându-şi mobilul)  Aşa, până la închiderea urnelor a mai rămas o oră. Fug şi eu să reuşesc să votez. Viorica a rămas la sectorul electoral?

VALERIA. Da...

MARCEL. Eu votez şi rămân acolo de pază în locul Vioricăi până se închid urnele... Valerica, nu o să dureze  mult, doar o oră, bine? (lui Grigore) Bunicule, Valeria rămâne în locul meu cu mata. Sper că o să fii cuminte, n-o să-ţi pui mintea cu un copil?... (Grigore tace) Nu-i nimic, o să-ţi treacă supărarea... Cu voi, bătrânii, altfel nu se poate!... (Valeriei, care s-a postat lângă uşă) Valerica, nu trebuie să stai lângă uşă, şezi pe scaun... Nu te teme, nu mai dă bunicul năvală peste tine... Am plecat.

 

Valeria se aşează pe un scaun şi nu-l mai scapă din priviri pe Grigore.

Ieşind, Marcel trage cu ochiul la Valeria şi, amuzat, îi face semn lui Grigore că Valeria o să-i sucească gâtul.

Tăcere. La un moment dat Grigore încearcă să se ridice. Valeria sare ca arsă în picioare.

 

GRIGORE. Ce, nici la toaletă n-o să mă laşi să merg?...

VALERIA. Nu te las...

GRIGORE. Ce-i?

VALERIA. Ce-ai auzit!

GRIGORE. (încercând să râdă) Valerica, tu chiar ai luat totul în serios?...

VALERIA. Degeaba încerci să mă fraiereşti, n-o să-ţi meargă!

GRIGORE. Mulţumesc, Valeria... Bunicul de atâta te-a crescut, ca să-ţi baţi joc de dânsul?...

VALERIA. De ce nu te-ai dus la toaletă cât era Marcel aici? Vrei să te foloseşti de faptul că sunt mică şi să mă înşeli?

GRIGORE. Valeria, fată dragă, totul e o glumă.  Marcel a vrut să glumească...

VALERIA. Nu crede că dacă-s mică, o să mă şmechereşti!

 

 Tăcere. Grigore mai face o încercare să se ridice. Valeria emite un ţipăt prelung. 

 

GRIGORE. Valeria, da ce, ai căpiat? (Schiţează o nouă  intenţie  de a se ridica.)

 

Valeria ţipă.

 

GRIGORE. (continuând să se ridice) Ţipă, nebuno, ţipă...

VALERIA. (scoţând mobilul) Îl sun pe Marcel, ai înţeles, îl sun pe Marcel! (strigă) Marcel!!!

GRIGORE. Aşa te-au învăţat la şcoală să te porţi cu bătrânii?

VALERIA. Bunicule, aşează-te, m-ai înţeles! (strigă) Şezi jos!

 

Valeria caută cu privirea prin cameră şi, văzând un vătrai de fier, se înarmează cu el.

 

GRIGORE. Valeria, tu te-ai stricat la cap?

VALERIA. Mata te-ai stricat!

GRIGORE. E-e, apoi eu nu am ştiut ce zace în tine... Eu credeam că am o nepoată cuminte şi deşteaptă, da văd că eşti o scorpie. Bunicul te-a învăţat întotdeauna de bine şi tu acum ce faci?!...

VALERIA. Nu vorbi cu mine ca şi cu un copil mic! Nu vorbi aşa, ai înţeles?!

GRIGORE. E-e, păi tu încă nu ai gustat cârja bunicului!... O vezi?... Vrei să te măsor cu dânsa?!

VALERIA. Încearcă...

 

Tăcere.

 

GRIGORE. Nu ţi-o fi ruşine să vezi un moşneag mulgându-se în pat?

 

VALERIA tace.

 

GRIGORE. (lovind cu cârja în vătrai, vrând să-şi facă drum) Ia dă-te, proasto, la o parte!...

 

Valeria loveşte cu vătraiul peste cârjă, încât Grigore o scapă pe jos.

 

GRIGORE. Valeria!!

VALERIA. Moşneag rău ce eşti! N-o să te duci la alegeri, ai înţeles! Moşneag rău!

GRIGORE. Nu mă duc la alegeri, nătângo! Îţi spun că nu am fost de la amiază la toaletă!...

VALERIA. A trebuit să mergi cât era Marcel cu mata!

GRIGORE. Valerica, te rog, lasă-mă la toaletă... Fata bunicului, nu mai pot...

VALERIA. (strigă) Moşneag rău! Vrăjitorule, vrei să mă amăgeşti?!... (plângând) Mama nu e acasă de doi ani din cauza ta!... Tata nu e acasă de trei ani din cauza ta!... Dacă te mai duci şi azi la alegeri, ei n-o să mai vină niciodată acasă!... Eşti rău ca un câine!.. Moşneag rău ca un câine! De ce nu mori, moşneag rău? Moşnegii nu trebuie să voteze, moşnegii trebuie să moară! Auzi, să mori imediat, chiar acum să mori, moşneagule, să mori, să mori!!!

GRIGORE. (şocat, aşezându-se, slăbit, pe pat) Valerica, fata bunicului...

VALERIA (ţipând). Nu-mi mai zice aşa, nu-s fata ta!!! Nu sunt fata unui moşneag rău!!!

GRIGORE (cu lacrimi). Fată dragă, ce sminteală te-a lovit?... 

 

Pe ecran se perindă poze cu Bunicul Grigore şi nepoata Valeria, fericiţi, la diferite vârste.

Răsună Sonata Lunii.

 

 

SCENA 14.

 

Jumătate de oră  mai târziu.

Valeria, şede pe bancă, alături de păpuşa Valeria.

Intră Marcel.  

 

MARCEL. (nervos) Valeria, unde-i bunicul?

VALERIA.  În casă.

MARCEL. Cum, în casă? A stat tot timpul acasă?

VALERIA. Da.

MARCEL. Nu a fost la alegeri?

VALERIA. Nu.

MARCEL. Şi nimeni nu a intrat la noi?

VALERIA. Nimeni.

MARCEL. A votat, îţi închipui?... I-am văzut semnătura în listă!...  Când, Dumnezeu, a reuşit?... Să vezi ce-i fac!... (intrând în casă) Bunicule!! Bunicule... Buni...

 

Peste câteva clipe Marcel iese îngrozit din casă.

 

MARCEL. Valeria... Bunicul e... a... Ce s-a întâmplat?...

 

Valeria tace.

Marcel formează un număr de telefon.

 

MARCEL. (la telefon)Mamă... trebuie să... nu ştiu ce să fac... Trebuie să vii acasă...

TAMARA. Da ce s-a întâmplat?

MARCEL. Bunicul a murit...

TAMARA. (exclamaţie) Cum a murit?

MARCEL. L-am găsit mort în casă...

TAMARA. Când?

MARCEL. Astăzi... acum...

TAMARA. Poate-i viu... Ai chemat Urgenţa?

MARCEL. Nu mişcă deloc, nu respiră... N-are puls...

TAMARA (început de bocet). O-oh... Cheamă Urgenţa, auzi? Of, şi eu ce să fac?... A, merg să fac rost de bilet la avion... Cu taică-tău ai vorbit, i-ai spus să vină?...

MARCEL. Încă nu...

TAMARA. Sună-l... Nu, mai bine îl sun eu... Ba sună-l tu... Marcel, cheamă Urgenţa, m-ai înţeles?... Mergeţi la rude, chemaţi toate rudele să vină la noi... Pe badea Vasile, pe lelea Maria... O sun şi eu pe mătuşa Zinaida... (început de bocet) O-oh...

 

Marcel închide telefonul.

 

MARCEL. Bun cadou de moarte ne-a lăsat bunicul... A votat, mortul...

 

Marcel o priveşte lung pe VALERIA.

Scena se scufundă în întuneric.

 

 

SCENA 15.

 

Un spot de lumină rămâne doar pe Valeria, alături de păpuşa Valeria.

Pe ecran, imaginea imensă a Lunii cu binecunoscutele „pete”.

 

VALERIA. Mămica vine acasă... Valerica, fata mamei, bucură-te, eu vin acasă... Mămica ta revine din Irlanda acasă... Mămica vine acasă... Mămica vine acasă... Mămica vine acasă...

 

Răsună „Sonata Lunii”.

Locul Lunii de pe ecran este ocupat treptat de o poză alb-negru cu chipul împietrit şi privirea de gheaţă ale Valeriei.

Peste imaginea ei se suprapune interogaţia: „CU BUNICUL, CE FACEM?...”

 

                                                 S F Â R Ş I T