Care e relaţia ta cu muzica? Cînd scrii, muzica te ajută sau din contra?

Andra ROTARU

Mă ajută mai mult decât mă ajut eu însămi. Dacă mie îmi fug ideile dintr-o parte în alta, că sunt şi ele statornice cât cuprinde, când ascult muzică dau un fwd sau rew şi îmi readuc iar imaginile în faţa ochilor şi pot să continui să scriu. De fapt aşa am şi început, în urmă cu sute de zile, undeva prin vara anului 1993. Un pic de Wishful sin, un pic de Wild child, Touch me, My wild love, etc. şi nişte corpuri de fete întinse într-o grădină într-o tabără. Care citeau şi adormeau sub copaci, adică eu şi Arina, sora mea. Când deschideam ochii mai scriam, apoi căutam prin împrejurimi ciocolată de casă, ne reîntorceam în grădina noastră, ritualul se repeta. Fără muzică în timpane, că nu aveam mp3-uri atunci...doar cartea cu versurile lui Jim. Nu trebuia decât să citesc poemele şi auzeam şi muzica.

 

 

Astăzi, la fel, nu pot să scriu decât cu muzică. Foarte rar simt nevoia să fie linişte, iar atunci e de rău, înseamnă că trebuie corectat ceva...şi că tot nu va ieşi. Câţiva ani am făcut schimb de muzici cu un prieten. Ajunsesem să-l identific cu genul acela de muzică, îmi dezvoltasem o sensibilitate bizară...şi oarecum nesăţioasă. Dar mă inspirau aşa împreună. Scriam pentru că mă inspira el. Sau mă inspira el pentru că-mi plăcea muzica lui. Era o sinestezie pe acolo.

 

 

Când s-a schimbat furnizorul mi s-a părut că nu mai e un original, ci un fals. Că nu pot să mai asociez muzica cu persoana. Am fost foarte tristă...S-a întâmplat chiar să ascult o melodie a primului furnizor în timp ce era de faţă al doilea furnizor. Haos total. Nu mai era muzică acolo, era un bruiaj. Şi pic de poezie. În timp, lucrurile şi-au schimbat puterea de atracţie sau respingere. Unele lucruri sunt irepetabile, altele se pot întâmpla din nou. Poate cu mai puţină forţă, mai puţină bucurie. Dar asta depinde de cât de reciclabilă sunt eu emoţional. Şi din ciocnirile astea, unul vine, altul pleacă, apare şi scrisul...se schimbă şi muzica, se schimbă toate. Aproape totul se poate, sau toate în acelaşi timp, cât încă mai e timp. A început să mă bucure flexibilitatea asta a imaginaţiei, e ca o fiinţă cu un cap de om, corp vizual, mâini auditive, un pic de carne crudă, un pic de nestatornicie, un pic din mine, nişte voci care recită şi te inspiră. Omul perfect, ne negăsit.