Ioan Es. Pop – ieudul fără ieşire
Editura Charmides/Ninpress, Bistriţa/Bucureşti, 2009
Prima reeditare după 15 ani.
Cărţi fundamentale. Autori care contează.
o copertă de Andrei Gamarţ
prefaţa: Cosmin Ciotloş
editori: Gavril Ţărmure şi Oana Cătălina Ninu
în colecţia Biblioteca de poezie coordonată de un cristian
un eveniment “Literatura română scrie pe mine”


Comenzi, în curând, pe www.ninpress.ro
S-a tot vorbit în ultimii 20 de ani despre importanţa editurilor (ca factor de promovare), de rolul publicului (câte strategii de atragere, câte soluţii de implicare!), dar s-a uitat cel mai important aspect: autorul.
“Literatura română scrie pe mine” nu deserveşte  interesul comercial specific coşului editorial tradiţional. Pentru noi cel mai important este autorul, nu librarul sau cititorii. Fără a fi neglijaţi, aceştia din urmă trebuie să înţeleagă că cel mai dezavantajat merită o atenţie specială. Aşadar, ediţii profesioniste, cu materiale complet originale şi făcute doar cu acordul autorului.
Ne propunem să vindem câteva mii de exemplare. Nu ne grăbim, pentru că toate s-au făcut în timp şi, paradoxal pentru strategii de proiecte la modă, cu cap şi-n virtutea unui proiect care durează din 1999 (spre exemplu, prima înregistrare audio integrală a ieudului în lectura autorului a fost făcută în 2001, la Biblioteca de poezie de la Litere). Drumul n-a fost deloc uşor, “meciurile” deloc simple (de multe ori oameni de aceeaşi vârstă devin capabili de gesturi incalificabile, bazate pe frustrări şi o sete de putere alienantă, neînţelegând că-n fiecare generaţie există oameni pricepuţi în a realiza un proiect). Depăşind toate aceste răutăţi, proiectul ajunge în punctul în care se poate spune că se ocupă de un autor cu adevărat reprezentativ.  Tocmai de aceea vom începe cu ceea ce rămâne: cu bibliotecile publice. Şi cu circuitul stabilit în turneul de lectură prin licee, în care Ioan Es. Pop este invitat permanent, ca şi Daniel Bănulescu sau Doina Ioanid. Privit în ansamblu, proiectul este în partea în care publicul viitor şi memoria colectivă sunt prioritare topului momentului şi vânzărilor la normă.
În rest, toate comenzile se onorează. În plus, toate volumele beneficiază, la cerere, de autograful autorului.
Un Cristian