Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

 

Atlas de mîntuire a mitocăniei româneşti

 

“Atlas de mitocănie urbană” este un alt fel de cod al bunelor maniere, realizat de Radio Guerrilla/Eliberadio şi publicat de Editura Art, un codru al bunelor maniere, ironic, mişto şi la mişto. Este un proiect gîndit şi realizat la radio, în timp, de aceea protagoniştii atlasului au fost bine aleşi şi caracterizaţi cu exactitate şi fiecare român se va regăsi cu siguranţă pe undeva (măcar), dacă e să comitem un exerciţiu de sinceritate, cum ne invită Craioveanu să facem (care... recunoaşte: „uneori pot fi chiar mai odios” decît... ei). Cartea este împărţită în trei părţi, trecutul şi viitorul fiind repede  mitocanalizate de Radu Paraschivescu şi Cristian Tudor Popescu, prezentul fiind, clar, interesul realizatorilor şi cititorilor atlasului, prefaţat de însuşi Neagu Djuvara. Mitocanii contemporani sînt băgaţi în seamă de Mitoş Micleuşanu, tăticul Planetei Moldova, Iulian Tănase, Liviu Mihaiu, Mihai Dobrovolschi, Călin Gheorghe, Vlad Craioveanu, Bogdan Şerban, Alex Vidia, Marius Vintilă, Matei Oprina şi Bogdan Ciuclar. Sînt puşi în „patret”, între patru rame lucioase, trelingarul din colţul străzii (cum de la ce vine „trelingar”, de la „trening”), gherţoiul de bloc, piţipoanca de companie, mîrlanul de Dorobanţi, băiatul de bani gata, dăunătoarea de portofel, bîtrînelul de discotecă, mogîldanul de pază, nasolul de restaurant, bădăranul de cinematograf, snobul de eveniment, mocangiul de vernisaj, băgătorul în faţă la coadă, ţopîrlanul de transport în comun, agariciul de coloană oficială, necioplitul de şantier, impertinentul de taxiu, ghiorlanul de parcare, cocalarul de trafic, pomanagiul de campanie electorală, preacuvioasa de îngrămădeală, mojicul de iarbă verde, indolenta de magazin, ţăranul de mall, mitocanul de birou, atîrnătoarea de expat, şefuţul de companie, anonimul de forum, ghiolbanul de galerie şi îngălatul de gym. Portretele mitocanilor sînt scurte şi haioase, ajutate de desenele kitsch-oase ale publicitarului interesant. Am citit cartea în drum spre o întrunire de serviciu dinspre Braşov spre Oradea, o carte care se citeşte cu o plăcere cam sadică, pînă la testul de bune maniere de la sfîrşit, forţat şi scremut, bine, am rezistat doar pînă la întrebarea a 5-a... sau a 6-a... Deşi au fost cuprinse o groază de modele de mitocani de ambele sexe (motoul: „Lume, lume, e ceva de speriat, pe onoarea mea” – I.L. Caragiale), la fel de mulţi reprezentanţi au rămas – firesc – pe dinafară, dar cartea e astfel făcută încît fiecare dintre noi poate să se răzbune pe mitocanii care ne zgîrîie pe creier. Hai să mai amintim fiecare cîte încă un d’ăsta. Băiatul de băiat din scara blocului e fratele mai mic şi mai greţos al băiatului de cartier, mai fricos, dar mai flegmatic, din care am întîlnit de cele mai multe ori în scările blocurilor din Berceni, cel mai enervant mitocan, mai ales cînd te întîmpină cu „Vere, dă la şefu’ o ţigare, mînca-ţi-aş”, văr cu trelingarul din colţul străzii, nepoţi ai băbătiilor de pe banca din faţa blocului, Radio Baba. Doi amici din Cluj au venit la Braşov şi s-au dus în cartierul Tractorul, unde trebuiau să intre printre băieţii de bloc care erau aşezaţi faţă în faţă, scuipînd coji de seminţe & bale produs propriu. Amicii erau studenţi de la filozofie şi flegmele pe care le-au recepţionat în plină figură cred că i-au pus serios pe gînduri, despre sensul vieţii, naţiune, patriotism, sisteme filozofice, din astea. Marius Oprea, fiind întrebat de ce scrie despre securişti, deşi a avut mult de pătimit din cauza lor, a spus că aşa se răzbună pe ei: le scrie istoria. Acest atlas e un fel de răzbunare, dar credeţi că există mitocani autoironici?

 

“Atlas de mitocănie urbană”, Ed. Art, Bucureşti, 2009