Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

 

Vagabonzii lui Jack Kerouac

 

„Durerea, dragostea sau pericolul te fac din nou real”

 

Jack Kerouac este unul dintre scriitorii pe care nu-i uiţi niciodată, în primul rând datorită stilului său unic (care pare simplu, încît toată lumea are impresia că şi ei pot să scrie aşa), apoi – pentru originalitatea şi vivacitatea naraţiunii şi forţa personajelor. Ca şi „Pe drum”, „Vagabonzii Dharma” este considerat un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac şi a prietenilor săi, alţi scriitori beat-nici celebri. Personajul Japhy Ryder este întruchiparea lui Gary Snyder, Alhav Goldbook e Allan Ginsberg, Cody Pomeroy e Neal Cassady, Ike O’Shay e Michael McClure, iar Ray Smith e chiar Jack Kerouac, personajul homodiegetic al romanului. Ray e tot pe drumuri, ca-n manifestul generaţiei beat, „Pe drum”, doar că de data asta călătoria e mult mai iniţiatică, mai profundă, mai cu scop, iar pauzele dintre drumuri reprezintă sîmburele de aur al cărţii, de la începutul pînă la sfîrşitul cărţii. Romanul e scris în acelaşi stil vioi, plăcut, spontan şi uşor de citit, iar personajele aici nu mai par de ajuns pentru Jack Kerouac, care adaugă biografiilor şi aventurilor prin care trec ele multă frumuseţe a naturii, pe care o învăluie într-un spirit mistic, un budism mai excentric. Japhy Ryder este cel mai apropiat de Ray, cu care se întîlneşte la un recital cu alţi rătăcitori religioşi-„vagabonzi Dharma”, după călătoria într-un marfar, în acelaşi vagon c-un vagabond bătrîn. După întîlnirea cu Japhy viaţa lui Ray se schimbă, iar cartea devine mai interesantă, pentru că urmează acţiune: călătorii iniţiatice pe munte, orgii, chefuri, meditaţii... Cartea se încheie cu... drumuri, cum altfel? Japhy pleacă-n Japonia, urmîndu-şi visele budiste, iar Ray ajunge pe Desolation Peak, pe Vîrful Dezolării, în vîrful muntelui, de-asupra Marelui Nor al Adevărului, sus, de unde în locul lumii vezi o mare plată de nori. Aici personajul narator îşi găseşte singurătatea benignă, liniştea şi mai ales libertatea („Nu mai ştiam nimic, nu-mi mai păsa şi nu mai conta şi deodată eram liber” – „Cîştigasem pentru totdeauna viziunea libertăţii veşnice”). O călătorie la fel de plină de simboluri şi învăţăminte ca aceea din alt vîrf de munte, făcută cu Japhy, care ajunge în vîrf, cu Morley, care se opreşte pe drum, iar el se teme să urce pînă în vîrf, deşi mai avea doar 30 de metri pînă acolo: „Acum îmi era teamă să mai urc şi asta numai pentru că ajunsesem mult prea sus”, dar tot atunci descoperă că „nu poţi să cazi de pe un munte”...

 

Cînd citeşti Kerouac simţi gustul libertăţii, nevoia de libertate şi de „vagabonţeală”, romanele lui fiind exemple şi îndemnuri de a-ţi trăi viaţa aşa cum îţi place. “Vagabonzii Dharma” este o carte despre cum munca înseamnă robie şi cum un vagabond poate fi mai liber decît un om care e bogat şi munceşte, despre cum adevărata libertate poate fi descoperită în meditaţie şi călătorii. Dar şi în lectură, pentru că, aşa cum spunea Victor Erofeev, călătoriile scurtează viaţa, iar lecturile despre ele o fac, practic, fără sfîrşit.

 

Jack Kerouac, “Vagabonzii Dharma” (Traducere de Dan Sociu), Ed. Polirom, 2009