„Luceafăru1850”

Mugur GROSU

 

Câţi nu ne-am întrebat ce-ar fi fost Eminescu în zilele noastre? Am zâmbit la ideea că ar fi avut-o pe Veronica Micle în blogroll. Că ar fi mângâiat-o pe Facebook. Că ar fi aşteptat-o pe mess, pe invisible. Că s-ar fi declarat favoriţi pe Youtube. Iar ea i-ar fi cerut să facă un download pe fibra optică. Cele 98 de strofe ale celui mai lung poem de amor din lume ar fi încăput într-un sms de 160 de caractere. Cu tot cu spaţii. Scrisoarea a III-a ar fi fost un Re: Re: Reply la primul e-mail. Oda în metru antic ar fi ajuns un link la o piesă de Sepultura. Seara pe deal? Un status message. O, rămâi? Un pls. Sau un buzz. Nu mai insist. Setea mea de cunoaştere e, cumva, potolită. Cunosc destui scriitori printre bloggeri şi viceversa. Iar uneori nici nu ştiu care-i viceversa la ce. Eu însumi mă simt viceversa propriilor mele profiluri, infinit mai populare ca mine. Eu sunt ursuz, mizantrop, nemulţumit, fără chef şi abulic. În schimb avatarurile mele pe net au sute şi mii de prieteni. E limpede că se descurcă mai bine. Le-aş cere să-mi dea şi mie add friend. Eu tocmai am numărat 7 luni de când nu mi-am văzut părinţii. Nu au profil pe Facebook.